10 pilde crestine-10 Povesti cu talc

Iul 6, 2013 by

imagini natura1.
Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecția lui opere ale tuturor marilor maeștri, renascentiști, clasici și moderni, din toate școlile și curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecția lor.
Dar a izbucnit războiul și fiul a fost înrolat și trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj și a murit la datorie, în timp ce salva viața unui camarad. Când a primit anunțul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu.
O lună mai târziu, a auzit bătăi la ușă. În prag stătea un tânar cu un pachet mare în brațe…El a spus:
– Domnule, nu mă cunoașteți. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră și-a dat viața. În acea zi el a salvat multe vieți ale celor răniți dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind pe loc…Deseori ne vorbea de dumneavoastră și despre pasiunea pe care o aveți pentru artă.
Tânărul i-a înmânat pachetul.
– Știu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveți acest tablou.
Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său, pictat de tânăr. Privindu-l atent, a fost uimit de felul în care tânărul pictor a reușit să surprindă chipul, dar și personalitatea fiului său. Tatăl a scos un suspin și cu ochii plini de lacrimi a mulțumit tânărului, oferindu-i și o sumă de bani pentru tablou.
– O, nu se poate așa ceva, domnule…
Toată viața nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a făcut pentru mine. Acesta este doar un cadou.
Tatăl a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său și numai, după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere colecționate.
După moartea bătrânului tată, s-a organizat licitația marii lui colecții de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau să vadă și, mai ales, să achiziționeze tablouri pentru propriile lor colecții.
La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegată să conducă licitația, adjudecătorul, a deschis sesiunea, lovind cu ciocănelul:
– Începem licitația cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?
În sală s-a lăsat liniștea….Apoi, de undeva din fundul sălii, o voce a strigat:
– Am venit să vedem marile opere! Sări peste această piesă!…
– Dar, netulburat, adjudecătorul a continuat:
– Face cineva o ofertă pentru acest portret?… 100?… 200?…
Din sală, cineva a stigat iritat:
– Nu am venit pentru acest portret!… Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso și ale celorlalți maeștri!… Haideți să trecem, cu adevărat, la licitație!…
Netulburat, adjudecătorul a continuat:
– Fiul!… Fiul!… Îl vrea cineva pe fiul?!…
Într-un târziu, din cel mai îndepărtat colț al sălii s-a auzit o voce timidă:
– Dau eu 10 pentru acest portret…
Era cel care fusese, ani mulți, grădinarul tatălui și al fiului. Fiind un om sărac, nu putea să ofere mai mult.
– Există o ofertă de 10!… Cine dă mai mult?!… Dă cineva 20?!…
Sala era în fierbere.
– Dați-i-l lui pentru 10!…Să trecem la maeștri!…La maeștri!…
Nu-l voiau pe fiu. Toți doreau să profite de ocazie și să cumpere opere mari pentru colecțiile lor. Ferm, adjudecătorul a continuat:
– 10, odată!…10, de două ori!…
Și, lovind cu ciocănelul în masă:
– Adjudecat! VÂNDUT pentru 10!
Din față, cineva a zbucnit:
– În sfârșit, putem trece la marea colecție!…
Calm, adjudecătorul a pus jos ciocănelul, spunând:
– Îmi pare rău, dar licitația s-a încheiat.
Rumoare în sală:
– Dar tablourile?!…Cum rămâne cu maeștrii?!…Colecția?!…
– Regret, a spus adjudecătorul. Când am fost desemnat să conduc această licitație, mi s-a comunicat o prevedere secretă din testament, pe care nu am avut voie să o fac cunoscută decât în acest moment: licitația se referă numai la potretul fiului! Cine Îl ia, moștenește întreaga avere, care include și toată colecția de opere de artă!
Omul care-l primește pe FIUL obține TOT!…
” Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său.
Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa.”
1 Ioan 5:11-12

2.
La un crestin batran, a venit într-o zi un tânăr pentru a-i cere sfat si pentru a se ruga impreuna. Atins fiind de Cuvantul lui Dumnezeu acesta dorea sa traiasca de acum o viata frumoasa , curata si placuta Creatorului…
Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
– Crestine, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?
– Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:
– Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
– Da, crestine, un puiet de brad.
– Smulge-l!
Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, batranul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.
– Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, crestinul i-a mai spus:
– Smulge-l acum pe acela.
– Dar e destul de mare, nu pot singur.
– Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
– Acum scoateţi bradul falnic de acolo.
– Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.
– Acum vezi, fiule ? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur. Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată. Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

„Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou”.
3.

Trăia odată un credincios vestit pentru viaţa lui curata si placuta. Într-o zi, aflându-se la rugaciune L-a chemat pe Dumnezeu, zicându-i:
– Doamne, aş fi în stare să fac orice, absolut orice, din dragoste pentru Tine. Supune-mă la orice încercare şi vei vedea că spun adevărul.
– Ia un vas, i-a spus un glas îngeresc, umple-l ras cu ulei, pune-l pe cap, străbate piaţa şi apoi oraşul, stradă cu stradă, şi întoarce-te, dar bagă de seamă, să nu iroseşti niciun strop de ulei.
Omul a umplut vasul, l-a aşezat pe cap şi a pornit cu braţele întinse în echilibru, rostind la tot pasul: „niciun strop să nu se irosească!”.
Era zi de târg şi bărbatul a străbătut întreg oraşul, stradă cu stradă, fără să piardă niciun strop de ulei.
Mulţumit s-a întors şi a aşezat vasul la biserică. A luat icoanele drept martore a izbânzi sale, dar tăcere. Şi în zilele următoare icoanele au rămas mute. Cuprins de disperare, omul, cu capul pe genunchi, plângea amar şi repeta printre suspine: „şi totuşi nici un strop nu s-a irosit”.
Atunci s-a auzit un glas iarăşi:
– La ce-mi trebuie Mie uleiul tău, omule?
Ce să fac eu, Dumnezeu, cu un vas cu ulei?
De câte ori, în timp ce purtai vasul pe cap, de câte ori, omule, te-ai gândit la Mine? Niciodată!
Aşa era, omul se gândise numai la ulei.
– Mai bine ai fi răsturnat vasul şi te-ai fi gândit la Mine, cu iubire.
Lasă de-o parte încercările, care te fac vestit, şi iubeşte-Mă cu adevărat
4.
Rugăciunea neîncetată a unei femei simple

La un crestin venise o femeie să-si spuna necazurile. Ea l-a întrebat: „Frate, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost, pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc”. Fratele a întrebat-o:

„Şi nu te rogi?”, la care ea a grăit: „Mă rog, cum să nu mă rog”. „Şi cum te rogi?”. „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: „Doamne, curăţeşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă”. Atunci când spăl rufe spun din nou: „Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă, aşa cum e o rufă curată şi spălată”. Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte”. Femeia l-a întrebat în final: „Frate, o fi bună rugăciunea asta?”, iar fratele i-a spus asa: „Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!”.
5.

Un elev s-a plâns într-o zi profesorului său că nu-L întâlneşte pe Dumnezeu. Profesorul i-a răspuns: „Dacă îţi vei spune că ai nevoie de El, atunci Îl vei întâlni pe Dumnezeu”. Elevul nu a înţeles mesajul, motiv pentru care, într-o zi, pe când se aflau în faţa unui râu, profesorul i-a cerut copilului să stea cu capul sub apă. Când acesta a ieşit, profesorul l-a întrebat de ce nu a stat mai mult. Atunci copilul i-a răspuns: „Pentru că simţeam nevoia să respir”. Profesorul i-a răspuns:

„Când vei simţi nevoia după Dumnezeu, la fel de puternic precum cea pentru respiraţie, atunci Îl vei întâlni pe Dumnezeu”.
6.
Harnicul, leneşul şi ispitele

Într-o dimineaţă, un băiat s-a dus la bunicul său şi l-a întrebat:
– Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?
– E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre şi ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele crezi că ar trage cu puşca?
– Bineînţeles, bunicule, că vânătorul şi-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă pe creangă. Sunt mai multe şanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care trece ca săgeata prin aer.
– Păi, vezi, băiatul meu…! Tot aşa sunt şi oamenii, asemenea păsărilor. Când eşti muncitor şi harnic, când eşti mereu preocupat să faci cât mai mult şi mai bine, atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneş şi delăsător, diavolul cu uşurinţă îl ispiteşte, iar el cade imediat în păcat.
Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea şi să piardă timpul, la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor şi cu tragere de inimă, fiindcă doar aşa va afla linişte şi bucurie în viaţă.

„Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu!”
7.
Ajutor dezinteresat

Într-o seară, un tânăr se întorcea acasă. Dar, din cauza întunericului ce se lăsase, s-a împiedicat de un bolovan şi, căzând, s-a lovit destul de tare. Supărat foc, a plecat mai departe, dar un gând nu-i dădea pace. Ce căuta ditamai bolovanul în mijlocul drumului şi cum de nu l-a văzut la timp? Aoleu, dar dacă mai trec şi alţi oameni şi păţesc la fel ca el? Chiar în acea clipă, tânărul s-a oprit şi, cu toate că se lovise destul de tare şi se grăbea să ajungă acasă, a făcut cale întoarsă până la bolovanul cu pricina pe care l-a împins la marginea drumului. Acolo putea să stea oricât, că nimeni nu s-ar mai fi împiedicat de el. De-abia acum, tânărul nostru a plecat liniştit şi mulţumit spre casă. Rana pe care i-o pricinuise căzătura îl durea parcă mai puţin acum, când ştia că i-a scăpat, poate, şi pe alţii de la o suferinţă ca a lui.
Să ştii să te gândeşti şi la ceilalţi, înseamnă să ştii să trăieşti. Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie şi bucuriile noastre, iar durerile şi necazurile lor, trebuie să ne doară şi pe noi. Decât să ne purtăm fiecare de grijă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalţi.
Te-ai întrebat vreodată dacă n-ai trecut chiar tu pe drumul acela de pe care tânărul a dat la o parte bolovanul? Fără să îl cunoşti, fără să te cunoască, fără să aştepte vreo mulţumire, omul acela ţi-a făcut un bine.

„Dragostea necondiţionată – rădăcina şi izvorul binelui”.
8.
Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus:

– Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine?

– Sigur, boierule – a raspuns omul bucuros – ce trebuie sa fac ?

– Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii.

Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus ? „E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel ?!”

Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica.

Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus:

– Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare.

Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sa-l insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat. Daca ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau indrepta nimic.

In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni.

„Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi.”
9.
In timp ce mergea pe drum, un calator a vazut intr-o gradina un pom frumos, de crengile caruia atarnau niste mere mari si rosii de-ti lasa gura apa. Vazand omul ca nu-i nimeni prin preajma, ce s-a gandit ? Bine ar fi daca ar gusta si el cateva, asa, de pofta!

Dar cum sa faca ? Pana la pom trebuia sa treaca de un gard inalt si de o mare baltoaca. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a invarit, dar, nemaiavand rabdare, si-a zis: „Fie ce-o fi!” si a-nceput sa se catare pe gard. Cu greu, a reusit sa ajunga in curte, dar suparat nevoie mare, fiindca intr-un ghimpe din gard isi agatase haina si o rupsese. Acu, ce sa mai faca!

Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grabindu-se, a uitat de baltoaca plina cu noroi si s-a afundat in mal.

Cand, in sfarsit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat cateva mere, dar, uitandu-se la ele cum arata, si-a spus:

– E drept ca am obtinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare ? Haina mea cea buna e rupta, incaltarile si pantalonii murdari …

Cum statea el asa si isi plangea singur de mila, apare in curte stapanul casei. Cand l-a vazut pe calator cum arata, i-a spus:

– Bine, omule, trebuia sa te muncesti atata pentru cateva mere ? Uite ce-ai patit! Ca sa nu mai spun ca nu inteleg de ce-ai incercat sa le iei pe furis ? Daca bateai la mine in poarta si mi-ai fi cerut cateva mere, eu ti-as fi dat cu drag. Acum, haide in casa sa te speli si sa te odihnesti si apoi iti vei vedea de drum!

Tare bucuros si multumit a fost calatorul, vazand bunatatea gazdei sale, dar, in acelasi timp, si-a promis siesi ca altadata nu va mai fi atat de nesabuit.

In viata, nu este important doar sa obtii, ci si cum obtii! Sunt oameni care vor sa aiba mai mult si, atunci muncesc fara tihna. Altii, insa, fura, gandindu-se mereu cum sa fuga de munca si sa insele. Acestia, pacatosii, singuri se insala, fiindca nu este totul sa ai un lucru; conteaza si cum l-ai obtinut!

„In cele trecatoare, nu poti deveni bogat decat saracind pe altul.

In cele duhovnicesti, nu poti deveni bogat decat imbogatind pe altul.”
10.
Încredere

Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.
– Ei, lasă, femeie, a încercat să o liniştească omul, lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!
– Mai, omule, zise atunci femeia sa, dar ce poate fi bine când, uite! – nu avem unde sta peste noapte?!
În sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui.
Dar a doua zi dimineaţa, când au vrut să plece mai departe, ţăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoţi, care îi jefuiseră pe toţi călătorii.
– Vezi, i-a mai spus omul femeii – trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduieşte pe toate. Ţii minte ce ţi-am spus aseară? „Lasă, ştie Dumnezeu ce e mai bine”.

„Fără nicio îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre mai bine decât am putea-o face noi înşine”.

 

    VA URMA :) 

 

iubirea by insulaekklesia

imagini versete

imagini spera

Sunt si pe:

Angela Peschir

Motto-ul meu: Tot ce e frumos, bun si de folos trebuie raspandit
Sunt si pe:

Ultimele postari ale lui Angela Peschir (vezi toate)

2 Comments

  1. abel

    Ceva asemanator cu cea de-a 10-a povestire s-a intamplat in Romania. Un camion plin cu alimente (24 de tone) a plecat in luna martie 2013 din italia spre Botosani. Au facut greseala sa intre in tara prin partea de nord (Satu-mare) si se indreptau cu greu spre Moldova. Ningea. Fratilor Italieni care insoteau transportul li s-a facut foame. Pe la ora 8 seara au ajuns la un mic restaurant si plini de bucurie au intrat inauntru si au cerut de mancare. Cei de acolo au spus ca nu le dau nimic pentru ca trebuie sa inchida. Unul din frati a inceput sa strige: „Padre Celeste, ho fame!” (Tata din ceruru, mi-e foame), Cu toata foamea si supararea au trebuit sa ,earga mai departe si au trecut de pasul Tihuta. La nici o ora dupa ce au trecut ei, Pasul Tihuta a fost blocat de zapada si inchis si toata zona a fost blocata de zapada timp de 2 zile. nu-i asa ca e minunat Dumnezeu chiar si cand nu-ti da mancare?

  2. mi-au plăcut mult și m-au pus pe gânduri

Trackbacks/Pingbacks

  1. Miercurea fara cuvinte(59)-Castelul Bran-Romania « Insula Ekklesia - […] Castelul Bran, unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectura medievala din Romania, cu functii istorice, militare si economice, …

Lasă un răspuns

%d blogeri ca acesta: