A fi, a şti, a veni, să fii, să ştii, să vii etc. – problema i-urilor e o problema care ne priveste pe fiecare si sa fim seriosi putina gramatica nu strica 😉
la indicativ prezent: ştii, nu ştii, vii, nu vii
– la conjunctiv: să fii, să nu fii, să ştii, să nu ştii, să vii, să nu vii >>> doi i şi la forma afirmativă şi la cea negativă.
– la imperativ: fii! nu fi! >>> forma afirmativă cu doi i şi forma negativă cu un i.
Când ai o nesiguranţă, iei ca exemplu un verb pe care îl cunoşti, de pildă a mânca. La imperativ: Mănâncă! Nu mânca! (Forma negativă e formată din nu + verbul la infintiv – aşa se explică mai sus prezenţa unui singur i; de aici şi: Nu te duce! Nu face!)
– la infintiv: a fi, a şti, a veni şi NU a fii. Există doar 4 verbe care se termină la infinitiv în doi i: a se sfii, a înmii, a pustii şi a prii.
– în rest: UN i: va fi, va şti, va veni; ar fi, ar şti, ar veni; să fi mers (conjunctiv perfect).
