Cum să evităm dezamăgirile, simplu si practic.

Am întâlnit multi oameni dezamăgiti si nu e usor să îi incurajezi pentru că dacă ei erau pregatiti cu ceea ce am scris mai jos ar fi fi fost totul foarte simplu atât pentru ei cât si pentru mine…

Câteodată putem asociatia dezamăgiriile cu suferinta pentru că ele uneori îti aduc suferintă si voi scrie odata pe tema asta căci e important să sti să suferi, să sti ca suferinta e o artă, o artă aparte…

Toți oamenii își doresc să fie apreciați si de multe ori chiar avem nevoie de aceste aprecieri care ne dau putere să mergem înainte dar ce faci când te simti neapreciat sau chiar neiubit ?!
M-am gândit astăzi la capitolul 19 din Luca unde in versetul 36  pe când mergea domnul Isus (Yeshua-numele real ) oamenii isi puneau hainele pe drum și in  capitolul 37 toată mulțimea era plină de bucurie si-L lauda pe Dumnezeu (numele real Hamashia )

În capitolul 47 deci nu departe de acest lucru minunat preotii cei mai de seamă, cărturari și bătrânii norodului căutau să-l omoare…

Așa e și în viața de zi cu zi acum oamenii te apreciază și sunt de partea ta și mâine sau in secunda urmatoare dacă nu le faci pe plac  sau li se pare lor ceva, imediat se schimbă și nu mai valorezi pentru ei nimic si au uitat  tot binele pe care tu l-ai făcut lor poate ani de zile.

Acum poti să valorezi totul să te laude să te aprecieze la maxim si în clipa următoare să nu mai dea doi bani pe tine, nu te mai aprecieze  si să nu mai știe cine esti și care e valoarea ta reală.

 

Nu vei fi niciodata dezamagit daca nu ai asteptari de la nimeni, astfel vei fi scutit de multă suferintă!

Aici gresim de multe ori ca asteptăm sa ne aprecieze oamenii pentru ceea ce facem uitand ca exista oameni care daca azi le pui doi saci cu bani la usa si poate maine nu mai poti sa ii ajuti vor zice ca nu i-ai ajutat niciodata dar desigur ca asta e doar parerea lor si nu realitatea.


Este neintelept sa ne luam dupa fiecare vorba goala si sa bagam in seama fiecare rautate…
Domnul Dumnezeu vede pe cine si cand ajutam si daca nu suntem apreciati de oameni cu siguranta suntem apreciati si iubiti de Dumnezeu.
Daca nici cei care sunt langa noi, daca nici cei dragi nu mai stiu sa ne aprecieze uneori si sa ne sustina, oare de ce asteptam de la altii, de la niste straini ?!Există si situatii când chiar ei străinii te apreciază mai mult decât cei care ar trebuii să o facă.


Noi trebuie sa facem lucruri frumoase, sa ajutam, sa fim buni si iubitori chiar daca nu suntem intotdeauna apreciati.
Este trist uneori ca cei de langa noi nu ne incurajeaza si nu vad valoarea noastra dar daca avem credinta si stim ca exista Cineva in Cer, un Dumnezeu măret care vede totul si ne iubeste si ne rasplateste atunci aceasta mangaiere sa o avem zilnic in inimile noastre si sa nu ne lăsăm pradă dezamăgirii si tristetii…Angela insulaekklesia.ro
#dezamagire,#apreciere,#asteptaridelaoameni,#aprecieri,#strainii,#ceidragidelângănoi,#suferintă,#dezamăgiri

 

edituradiana.rostarshiners.ro starshiners.ro
starshiners.ro
watchshop.ro watchshop.ro watchshop.ro
decathlon.rodecathlon.ro
decathlon.ro
decathlon.ro
decathlon.rowatchshop.ro
viataverdeviu.ro
floridelux.rolibhumanitas.ro
hotpick.rocarturesti.ro starshiners.ro
celebook.ro
vivre.ro
vivre.ro

Cursuri de limba germană ONLINE

Centrul Cultural Austro Roman Graz vă oferă Cursuri de limba germană din 2015
Cursuri la sală :
A1.1 curs de începători care se tine la sediul nostru din Eggenberger Gürtel 76, 8020 Graz
Cursuri online :
A1.1 incepatori Luni si Miercuri orele 18.00-20.00 A 1.2 Marti 18.30-19.45 Vineri 18.30-20.30
A2.1 Luni 18.00-19.15 Joi 17.45-19.00
A2.2/B1 Marti si Joi 18.30-20.30
IMPORTANT:
Cursurile încep numai când sunt formate grupele adică minim 4 cursanti in grupa.Materiale si tot ce aveti nevoie veti primi de la noi, nu e necesar sa va cumparati carti sau alte materiale!
Un curs cuprinde 48 ore împartite pe Skype, Zoom si pe Whatsapp
Puteti platii ONLINE :
Destinatar : Centrul Cultural Austro Roman Graz IBAN : AT91 1400 0893 1034 6030 BIC: BAWAATWW
apoi trimiteti dovada platii pe Whatsapp 004369981595617
Pe whatsapp veti avea o grupa de sustinere cu profesoara unde veti primi teme si rezultatele temelor, unde puteti sa puneti intrebari la tot ce nu intelegeti, unde veti fi ajutati si calauziti pas cu pas pana ajungeti la nivelul de limba germana dorit de dvs Mai multe informatii va trimitem cu drag pe Whatsapp 004369981595617
URMARITI PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK : AICI
PS.
Angajăm persoane care stiu bine limba germană scris si vorbit pentru diferite posturi!
Trimiteti-ne un Lebenslauf si un Bewerbung pe email :romaniidingraz  @yahoo.com

4.Video inspirational, idei practice 

5. FASHING   FASHING  FASHING 

Idei geniale, lucruri practice la îndemâna orișicui-video inspirational

S-ar putea sa îti placă si
1.Pentru tine, bunicuța mea frumoasă
2.Reduceri de toamnă
3.Filme interesante

https://www.bontis.ro/?utm_source=dognet&a_aid=5f2b3c562573b&a_bid=5dce0b9dhttps://www.breastextra.ro/?utm_source=dgt&utm_medium=aff&a_aid=5f2b3c562573b&a_bid=9f1bec36
https://login.dognet.sk/scripts/fc27g82d?a_aid=5f2b3c562573b&a_bid=c1d6499b




Câștigă bani din Hobby-ul tău!Urcă la un alt nivel!

Cum ? simplu și rapid.Ideea mea nu a plecat de la dorința de a te învața sa faci bani ci ea a plecat de la faptul ca am întâlnit și văzut mulți oameni care pur și simplu pierd timpul inconștient sau constient.

Am văzut oameni maturi care stau ore întregi pe jocuri sau filme pe telefon sau computer și asta m-a determinat sa vin cu noi idei in sensul ca decât sa lași viața sa treacă grabita pe lângă tine mai bine fa ceva util, placut si simplu.Astfel vei vedea ca pe langa multumirea sufleteasca vei  obtine si un venit financiar satisfacător.

Dacă te incadrezi in una din categoriile de mai jos atunci trimitem un email pentru ca totul e personificat adica nu dau sfaturi la gramada.

Pentru fiecare fac un plan unic si special, adica vreau sa fie ceva personal si concret.

1.Prima categorie e pentru cei care au magazine online. Ajutând mărcile să lucreze de la distanță cu talente de marketing și vânzări online de peste 11 ani. O soluție încercată, verificată de sute de companii și zeci de mii de utilizatori.

2.Ai blog/site sau intentionezi sa iti faci ?

3.Ai facebook sau Instagram ?

4.Iti place sa comunici, sa lucrezi cu oamenii ?

Trimitem un email la viatainaustria@gmail.com Scrie-mi in email cât timp ai putea/dorrii  să lucrezi online, ce pasiuni ai si in care categorie te incadrezi.Daca nu iti scriu imediat sa nu te superi caci si eu am 24 de ore din 24 pe care trebuie sa mi le chivernisesc foarte bine.

Si pentru ca totul fac gratis si benevol o fac cand pot si cum pot.Prioritatea mea e familia, munca mea online si apoi email/urile la care raspund asa incet la fiecare .

Sper sa avem o colaborare frumoasa impreuna si sa fi multumit/ă de noile perspective care te vor urca mai sus si te vor duce la un alt nivel.Pretuieste-te, ca ai valoare si puteri pe care nu ti le cunosti. Cu pretuire Angela

Magazine online cu mari reduceri si oferte avantajoase.

Pentru că magazinele online au dat startul la reducerile de vară 2020 si au umplut internetul cu varietatea de oferte am ales căteva pentru tine, care au mari reduceri de până la 70%

Ideea e că acum e momentul să iti cumperi costumul de baie mult dorit sau rochita de vară care poate luna trecută era prea scumpă.

Se spune că oamenii inteligenti stiu să fac economii substantiale si la sfarsitul verii cumpără produse pentru vara viitoare si la sfârsitul toamnei cumpără haine si produse de toamnă pentru toamna viitoare si la sfârsitul iernii pentru iarna viitoare si tot asa.

Ce ar fi să fi si tu istet(ă) si să arunci o privire peste ofertele de mai jos să prinzi o reducere bună, să faci un cadou frumos celor dragi sau să iti cumperi un produs natural pe care nu ti l-ai permite la un pret normal.

Profită de aceste reduci si pe lângă asta vei câstiga si timp.E obositor să tot dai navighezi când pe un site când pe altul căutând ceva dar asa aici ai mai multe magazine de unde chiar poti să îti alegi ceva ieftin si bun.

M-as bucura să folosesti obtiunea de like si share, sa împarti cu prietenii tăi aceste oferte avantajoase căci mie mi-a luat câteva ore sa pun într-un articol asa de multe magazine ca tie să iti fie totul la îndemână.

As aprecia mult dacă distribui acest articol în semn că apreciezi munca mea plus că astfel îti ajuti prietenii să beneficieze si ei de aceste reduceri substantiale de vară.

Până la urmă nu e numai ideea să cumperi ceva mai e si o parte frumoasă să navighezi pe aceste site/uri să vezi noutatiile din lumea tehnologiei, alimentatiei, afacerilor, produselor pentru copii si femei, marketingului si a viitorului.

M-a impresionat acest site (click aici ) unde am găsit aceste oferte geniale :

Citez de pe site/ul lor : 

”Oferim consultanta gravidelor din tara care nu au posibilitatea sa probeze articolele la noi in showroom. – Transport gratuit la comenzile peste 390 lei. – Transport in maxim 3 ore in Bucuresti, pe bicicleta. – Colectii noi si varietate produse in functie de anotimp. – Stocurile sunt update in timp real. – Cosuri superbe pentru bebelusi – Colectie de rochii pentru mireasa pentru gravide – Colectie de rochii de seara pentru gravide – Protectii inteligente pentru bebelusi – unice pe piata romaneasca promovate de influenceri – Baby-nest-uri pentru bebelusi – Modelare dupa nastere – produse premium promovate de influenceri -Trusouri pentru botez, etc ”

Si asta e numai una din ofertele pe care le poti găsii la aceste magazine online pe care te invit să le vizitezi asa încet făra stres si grabă.

Dă click pe fiecare banner (imagine) de mai jos căci cu siguranță vei găsii lucruri interesante, oferte speciale si reduceri substantiale.

Nu uita motto/ul acestui site : Să ai primăvară în suflet mereu!

GOD BLESS YOU!

 

vegis.ro

regivero.ro/gunnars.ro gunnars.ro elefant.ro melimeloparis.ro
melimeloparis.ro
eubio.rofarmec.ro - Livrăm frumusețe!melimeloparis.ro melimeloparis.ro jojofashion.ro jojofashion.ro jojofashion.ro carturesti.ro
melitta-romania.ro
melitta-romania.ro lila-rossa.ro lila-rossa.ro lila-rossa.ro

lila-rossa.ro

starshiners.ro

starshiners.ro starshiners.ro

starshiners.ro

starshiners.ro
noriel.ro

robofun.ro

nemira.ro

kitunghii.ro

lila-rossa.ro
chicco.ro

chicco.ro

flip.ro

flip.ro

decathlon.ro

decathlon.ro

decathlon.ro

decathlon.ro

wevelvet.ro

decathlon.ro

decathlon.ro

decathlon.ro

decathlon.ro

decathlon.ro

decathlon.ro

noriel.ro

lensa.ro

carturesti.ro

carturesti.ro

bestkids.ro

bestkids.ro

top-shop.ro

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

ecco-shoes.ro

shinefashion.ro

watchshop.ro

crockpot-romania.ro/

crockpot-romania.ro/

vivre.ro

babyclub.ro

babyclub.ro

babyclub.ro

babyclub.ro

babyclub.ro

babyclub.ro

noriel.ro

melimeloparis.ro

carturesti.ro

carturesti.ro

shinefashion.ro

insignis.ro

insignis.ro

insignis.ro

shinefashion.ro

insignis.ro

shinefashion.ro

larysa.ro

viataverdeviu.ro

infinitelove.ro

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

maroko.ro/

carturesti.ro
melimeloparis.ro

aranjareamesei.ro

vegis.ro

aranjareamesei.ro

carturesti.ro

nemira.ro

viataverdeviu.ro

melimeloparis.ro

noriel.ro

noriel.ro

soferonline.ro

lensa.ro

biotransilvania.ro

biotransilvania.ro

biotransilvania.ro

e-potion.ro

infinitelove.ro

vegis.ro

storel.ro

bestkids.ro

bestkids.ro

ecco-shoes.ro

maroko.ro/

melimeloparis.ro

nemira.ro

chilipirul-zilei.ro/

baseone.ro

larysa.ro

redgoblin.ro
noriel.ro

trada.ro

larysa.ro

credius.ro

credius.ro

lensa.ro

lentiamo.bg

" data-api-host="https://cdn.2performant.com" type='text/javascript' src='https://cdn.2performant.com/l2/link2.js?ver=5.4.4'>