Daruri pretioase si tanjirea dupa binecuvantare-de C.H.Spurgeon-meditatia zilei

Spread the love

 

Despre Iosif a zis: „Ţara lui va primi de la Domnul, ca semn de binecuvântare, cel mai bun dar al cerului, rouă, cele mai bune ape care sunt jos…”

Deuteronom 33:13

Noi putem să fim binecuvântaţi cu aceleaşi daruri care au fost făgăduite lui Iosif şi chiar într-un fel mult mai bogat.

Da, ca să ne dea tot ce există mai bun în ceruri.

Puterea lui Dumnezeu care se desfăşoară spre binele nostru şi lucrarea acestei puteri „de sus” sunt un lucru de mare preţ.

Noi am vrea să ne bucurăm de asemenea de pacea lui Dumnezeu, de bucuria Domnului şi de slava Domnului. Să primim în acelaşi timp binecuvântarea a trei Persoane divine, dragostea Iui Dumnezeu, harul lui Isus Cristos şi părtăşia Duhului Sfânt! Sunt bunuri pe care noi le preţuim mai mult decât aurul cel mai curat. Nu, lucrurile de pe pământ nu sunt nimic faţă de lucrurile cereşti.

Printre aceste daruri, ce preţioasă este „roua”!

Noi Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea rouă, şi-L lăudăm pentru aceasta.

Ce răcorire, ce mireasmă, ce creştere, ce viaţă aduce roua cu ea.

Noi suntem plante din grădina sădită chiar de Dumnezeu şi suspinăm după această rouă a Duhului Sfânt.

„Cele mai bune ape care sunt jos” ne vorbesc de apele adânci ale oceanului, din care se alimentează toate izvoarele vii care înviorează faţa pământului. Să fii hrănit mereu din puţurile veşnice ale dragostei dumnezeieşti, ce binecuvântare nespus de mare!

Fie ca nici unul din noi să nu aibă linişte până nu va fi căpătat plinătatea Domnului, de unde noi n-avem decât să scoatem de acum înainte, tot ce ne trebuie.

                                                                                            de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

Căci El a potolit setea sufletului însetat şi a umplut de bunătăţi sufletul flămând.Psalmii 107:9

Proverbul zilei

Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase.Prov.16:24

Maxima zilei

Tanjeste sa-I cunosti prezenta, sa ai inima si sufletul implinite in El.Coboara in adancul tau si intalneste-te cu El si lasa-L sa te umple de dragoste, intelepciune si de tot ce-i mai frumos. (Angela I.E.)

Gandul zilei

Noi suntem plante din gradina minunata a lui Dumnezeu si daca nu ne uda El simtim ca murim ca ne stigem de aceea sa iL cautam pe El ca sa ne binecuvanteze . (Angela I.E.)

felicitare 93untitledkliopoxfbgjh

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.