DOCUMENTAR -Cercetare asupra experientelor din apropierea mortii (Raymond A. Moody )

Feb 17, 2013 by

    Doctorul Raymond A. Moody jr declara

„De pildă, majoritatea studenților la medicină (inclusiv eu) descoperă că primele întâlniri cu moartea în cadrul laboratoarelor anatomice îi fac să se simtă stânjeniți și neliniștiți. În cazul meu personal, motivele acestei reacții mi-au devenit evidente: starea de neliniște pe care am simțit-o atunci nu s-a datorat în primul rând preocupării mele față de persoana ale cărei rămășițe fizice le vedeam, deși imaginea m-a impresionat cu siguranță.

Cadavrul pe care îl vedeam era însă un simbol al propriei mele mortalități. De aceea, cel puțin la nivel subconștient, este imposibil ca prin minte să nu-mi fi trecut gândul:

„Asta mi se va întâmpla și mie”.

În mod similar, discuțiile despre moarte pot fi privite la nivel psihologic ca o altă încercare de apropiere indirectă de aceasta.

Foarte mulți oameni trăiesc sentimentul că discuțiile despre moarte reprezintă o invitație adresată acesteia, și implicit o confruntare cu inevitabilitatea sfârșitului natural, de care se simt mai apropiați decât atunci când nu discutau despre ea.

De aceea, pentru a evita această traumă, cei mai mulți dintre oameni preferă să evite atât cât le stă în puteri discuțiile deschise despre acest subiect.

Al doilea motiv pentru care este atât de dificil să discutăm despre moarte este mai complicat, fiind înrădăcinat în însăși natura limbajului uman.

În cea mai mare parte, limbajul uman se referă la experiențele noastre din lumea simțurilor fizice. Moartea transcende experiența conștientă a celor mai mulți dintre oameni, pentru simplul motiv că ei nu au trecut niciodată prin ea.

De aceea, dacă dorim să discutăm despre moarte, este important să transcendem tabuurile sociale și dilemele lingvistice adânc înrădăcinate care derivă din faptul că nu am experimentat niciodată acest fenomen. Tot ce ne mai rămâne de cele mai multe ori de făcut este să discutăm în analogii eufemistice. Fără să vrem, noi comparăm moartea cu lucrurile mai plăcute din viața noastră, cu care suntem familiarizați.

Elisabeth Kübler-Ross, doctor în medicină,
autoarea cărții Despre moarte și a muri declara despre cartea doctorului Raymond A. Moody jr. „Viața după viață

„Publicată pentru prima oară în anul 1975, această explorare devenită clasică a vieții de după moarte a declanșat o veritabilă revoluție a atitudinii opiniei publice în raport cu acest subiect, făcând din dr. Moody cea mai proeminentă autoritate la nivel mondial în domeniul experiențelor în apropierea morții.

Viață după viață a schimbat pentru totdeauna felul în care este înțeles fenomenul morții, dar și viața însăși, fapt care explică vânzarea a milioane de exemplare unor cititori dornici să înțeleagă mai bine acest fenomen atât de misterios.

Istoriile ieșite din comun prezentate în această carte aduc dovezi că moartea fizică este urmată de o altă viață, așa cum depun mărturie cei care au ajuns în această

„lume de dincolo”,

după care s-au întors înapoi. Poveștile lor prezintă similitudini izbitoare și au o natură absolut pozitivă. Relatările lor emoționante și inspirate ne prezintă un crâmpei din pacea și iubirea necondiționată care ne așteaptă pe toți la sfârșitul călătoriei în acest plan fizic.

Studii precum cele pe care le prezintă dr. Moody în această carte aduc multe clarificări și confirmă ceea ce ni s-a spus de mai bine de 2000 de ani: că viața continuă inclusiv după moartea corpului fizic.”


by Insula Ekklesia (4)two-ways - Kopie

Sunt si pe:

Angela Peschir

Motto-ul meu: Tot ce e frumos, bun si de folos trebuie raspandit
Sunt si pe:

Ultimele postari ale lui Angela Peschir (vezi toate)

8 Comments

  1. In anul 1989 in statul Pensylvania, am avut si eu o experienta similara cand am iesit afara din trupul meu material (am fost involvat intr-un teribil accident auto, ajungand sa fiu pentru 7 zile in intensive care), asa ca inteleg bine acest fenomen al mortii clinice.
    Deasemenea in statul Arizoa, am lucrart ca si director al unui mare assisted living center, unde am vazut mult experiente bizare ale unor personae inainte de moarte….
    Unii erau buni credinciosi iar altii erau atei…
    Experientele lor au fost foarte diferite unele de altele.
    In cele mai multe cazuri dinaintea morti, rudele decedate s-au prezentat sa-l intampine pe cel muribund (care a murit in urmatoarele zile).

    Am cunoscut cateva cazuri (printer care si cel al unui bun prieten,(Eliot Hyghby), cand Domnul Isus Hristos s-a prezentat si le-a spus ca-i va lua acasa in urmatoarele zile…..
    Eliot a discutat cu Domnul Isus Hristos cam 2-3 ore,intr-o noapte (cam cu-o saptamana inainte de-a muri.).
    Interesant ca in discutia lor , printre altele s-au discutat unele lucruri referitoare la mine si la inca un pastor american.
    Dupa o saptamana Elyot a plecat in vesnicie.

    Dar am cunoscut cateva cazuri de oameni rai la care s-a prezentat diavolul inaintea mortii lor. ( Louise Canales; Mary Miler ;si Voicu Roman)
    In doua cazuri,(cu 4-5 zile inainea mortii) a fost o adevarata activitate demonica in jurul casei persoaneilor respective.
    Se pare ca si diavolul are uneori satisfactiile muncii lui…..

    Poate ar fi interesant sa scriu o mica brosura ,in care sa descriu acele experiente bizare si ciudate….
    Sau …..poate nu !

  2. este f. adevarat , dorinta noastra ar trebuii sa fie de a petrece vesnicia cu Dumnezeul slavei. Doamne ajutane Amin.

  3. Foarte frumos și complet articol ! Iar poezia lui Costache Ioanid îl completează foarte bine, e caldă și minunată !
    Cu permisiunea ta, voi prelua videoclipul și pe blogul meu, pentru că aduce o completare foarte utilă postărilor noastre, și sugestivă mai ales pentru cei cu
    spiritu științific ! Este un documentar grozav, și mulțumim că ni l-ai oferit !

    Pace și binecuvântare !

  4. Dana

    Sunt fascinata de fenomene din astea, am gasit si aici ceva http://www.emrys.ro/suntem_fiinte_eterne

Trackbacks/Pingbacks

  1. Falsa plecare, cercetare asupra experienșțelor din apropierea morții « Childagain's Blog - [...] Preluat de pe : http://parereataconteaza1.wordpress.com/2013/02/17/documentar-cercetare-asupra-experientelor-din-ap... [...]
  2. Persoanele care au ganduri de sinucidere pot fi langa tine,poate chiar in familia ta « Insula Ekklesia-un blog pentru tine(ri) - [...] DOCUMENTAR -Cercetare asupra experientelor din apropierea mortii (Raymond A. Moody ) [...]

Lasă un răspuns

%d blogeri ca acesta: