Meditatia zilei (17.04.2012 )CÂŞTIGAREA VICTORIEI,UN ADEVAR NU O POVESTE!

Spread the love

CÂŞTIGAREA VICTORIEI,UN ADEVAR NU O POVESTE

Dumnezeul păcii îl va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre.

Romani 16.20

 Adunarea din Roma era bântuită de lupte interne, dar Dumnezeul lor era ”Dumnezeul păcii” şi le dădea odihna sufletului. Vechiul vrăjmaş poate reuşea să-i facă să se poticnească şi să-i amăgească pe cei simpli; dar până la urmă, el va trebui să fie călcat în picioare chiar de aceia pe care-i tulburase.

Poporul lui Dumnezeu nu obţine această biruinţă nici prin puterea lui nici prin dibăcia lui. Dumnezeu însuşi îl va zdrobi pe Satan; va fi zdrobit sub picioarele noastre, da, Dumnezeu îl va zdrobi.

Să pornim cu bărbăţie să-l întâmpinăm pe Ispititor, şi nu numai duhurile răutăţii, ci, însuşi domnul întunericului va fugi din calea noastră.

Să nădăjduim într-o grabnică biruinţă, păstrând o încredere nezdruncinată în Dumnezeul nostru.

”Curând”! Fericită nădejde, vom pune piciorul nostru pe şarpele cel vechi! Puterea răului va fi anihilată şi Satan va avea capul zdrobit într-un mod ruşinos sub piciorul omului. Prin credinţa în Domnul Isus să punem de acum piciorul pe Ispititor.

                                                                                         C.H.Spurgeon

 

Multumesc pentru vizita!

Primeste toate circumstantele vietii tale ca venind din mana lui Dumnezeu si ai incredere in planul Lui minunat cu privire la viata ta! El stie de ce e asa! El stie ce face!

Daca ti-a placut atunci te poti abona la postarile acestui blog 🙂

Tin sa te anunt caci postarile principale contin meditatii zilnice de C.H.Spurgeon (deocamdata) iar pe langa acestea vei gasi

o diversitate

de mesaje,marturii,muzica crestina,meditativa(relax ) si clasica,

documentare,filme crestine,carti gratis de citit,maxime si cugetari,articole de sanatate,surprize,curiozitati,diverse….
Click
Aboneaza-te prin e-mail

Click RSS Feed

Click
Urmareste-ma pe Twitter

Lasa-mi un comentariu ca sa stiu ca ai trecut pe aici si sa iti intorc vizita!

GOD BLESS YOU MY VIZITORS!

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.