Povestea frumoasa a lui Pancinello – Eşti special (a) !

Spread the love

wooden-man     Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau nişte omuleţi mici, din lemn, ciopliţi toţi de un tâmplar pe nume Eli. Acesta îşi avea atelierul pe un deal, de la a cărui înalţime se vedea întreg satul.

  Fiecare omuleţ era altfel. Unii aveau nasul mare, alţii aveau ochii mari. Unii erau înalţi, altii erau scunzi. Unii purtau pălarie, alţii purtau costum. Însă două lucruri le erau comune: toţi erau făcuti de acelaşi tâmplar şi trăiau în acelaşi sat.

  De dimineata pană seara, zi de zi, omuleţii făceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omuleţ avea o cutie plină cu steluţe aurii şi o cutie plină cu bulinuţe negre. Cât era ziua de lungă îi vedeai pe strazile satului lipind steluţe sau buline unul pe celalalt.

  Omuleţii drăguti, din lemn lustruit şi frumos vopsiti întotdeauna primeau steluţe, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sărită, nu primeau decât buline.Tot steluţe primeau şi cei talentaţi unii puteau ridica greutăţi deasupra capului, alţii puteau sării peste cutii înalte. Mai erau unii care ştiau cuvinte dificile, iar alţii care cântau cantece frumoase. Acestora toată lumea le dadeau steluţe aurii. Aşa se face că unii omuleţi aveau trupul plin de steluţe… Ori de câte ori primeau câte o steluţă se simţeau atât de bine încat îşi doreau să mai facă ceva ca să poata primi încă una.

  Alţii însă nu ştiau să facă prea multe lucruri şi aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre aceştia din urmă.

  Tot timpul încerca să sară cât mai sus, ca alţii dar întotdeauna cădea la pământ. Iar când ceilalţi îl vedeau jos se adunau buluc în jurul lui şi lipeau buline pe el. De multe ori se mai şi zgâria în cădere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar după aceea când încerca să le explice omuleţilor de ce căzuse mereu spunea câte o neghiobie şi toţi se îngrămădeau să lipească şi mai multe buline pe el.

  După un timp avea atât de multe încât nu mai vroia să iasă pe stradă, se temea că va face iar ceva anapoda: cine ştie, o să-şi uite pălaria sau o sa calce într-o baltă…şi imediat o să primească bulinuţe!!!

  Adevarul este că avea atât de multe buline încât ceilalţi omuleţi veneau şi îi lipeau altele fără nici un motiv.

  – Merită mulţimea asta de buline negre, îşi spuneau omuleţii unii altora.

  – Este clar ca nu e bun de nimic!

  Dupa un timp Pancinello a ajuns sa creadă ce se spunea despre el: „Aşa este, nu sunt bun de nimic!”, îşi spunea el.

  În rarele dăţi când ieşea din casă stătea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simţea mai în largul lui.

  Într-o zi, se întalni cu un omuleţ total diferit de ceilalţi: nu avea nici steluţe, nici buline. Era din lemn şi atât. Era o fată pe nume Lucia.

  Să nu credeţi că oamenii nu încercau să lipească etichete şi pe ea! Încercau numai că nu rămaneau lipite ci cădeau. Fiindca nu avea nici o bulină unii o admirau atât de mult încât se grăbeau să-i lipească o steluţă. Dar nici una nu stătea lipită. Alţii însă o priveau cu dispreţ fiindcă nu avea nici o stea şi atunci vroiau să îi lipească o bulină dar şi aceasta cădea imediat.

  – Ca ea vreau sa fiu!, îi trecu prim minte lui Pancinello. Nu mai vreau sa primesc etichete de la ceilalţi!

  Aşa că o întrebă pe Lucia cum se face că ea nu are nici o etichetă.

  – Nu este mare lucru, îi raspunse ea. În fiecare zi mă duc să îl văd pe Eli.

  – Pe Eli?

  – Da, pe Eli, tâmplarul, îmi place sa stau cu el în atelier.

  – Dar de ce?

  – Ce ar fi sa descoperi singur? Du-te la el sus pe deal! Şi cu aceste cuvinte, Lucia se întoarse şi plecă.

  – Dar crezi că-i va face placere sa ma vadă?!?, strigă el dupa ea.

  Însă Lucia nu-l mai auzi. Aşa că Pancinello se întoarse acasă, se aseză la fereastra şi începu să se uite cum alergau omuleţii de colo-colo, lipindu-şi etichetele unul pe celalalt.

  – Dar nu este drept!, îşi spuse el supărat. Şi pe loc se hotărâ să meargă la Eli.

  Se îndreptă spre deal şi urcă pe cărarea strâmtă pană ce ajunse în vârf. Când intrâ în atelier, făcu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIASE. Scaunul era cât el de înalt. Ca să vadă ce se afla pe bancul de lucru trebui să se ridice pe vârfuri. Ciocanul era lung cât braţul lui! Înghiţi în sec şi işi zise:

  – Eu aici nu rămân! şi se îndreptă spre iesire. Dar chiar atunci îşi auzi numele:

  – Pancinello, tu eşti?, se auzi un glas pătrunzător. Cât mă bucur să te văd, Pancinello! Vino mai aproape, vreau să te văd mai bine!

  Pancinello se întoarse încet şi îl privi pe meşterul tâmplar, un bărbat înalt, cu o barbă stufoasă.

  – Ştii cum mă cheamă? îl întrebă Pancinello.

  – Bineînţeles că ştiu, doar eu te-am creat! Eli se plecă, îl ridică de jos şi îl aşeză lângă el pe bancă. Hmm… Se pare că ai adunat ceva etichete…

  – Nu am vrut, Eli! Am încercat din răsputeri să fiu bun!

 – Pancinello, copilul meu, în faţa mea nu este nevoie să te aperi! Mie nu-mi pasă ce spun ceilalţi despre tine!

  – Chiar nu-ţi pasă?

  – Nu, şi nici ţie nu ar trebui să-ţi pese! Cine sunt ei – să împartă etichete bune sau rele? Şi ei sunt tot omuleţi de lemn ca tine. Nu contează ce gândesc ei, Pancinello. Contează doar ceea ce gândesc eu, Iar eu cred că eşti o persoană tare deosebită!

  Pancinello începu să râdă:

  – Eu, deosebit? De ce aş fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot să sar, vopseaua mi se duce. De ce aş însemna ceva pentru tine?

  Eli se uită la Pancinello, îşi puse mâna pe umărul lui micuţ şi spuse încet:

  – Fiindcă eşti al meu, de aceea însemni foarte mult pentru mine!

  Nimeni, niciodată nu-l mai privise astfel pe Pancinello  şi în plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte.

  – În fiecare zi am sperat că vei veni la mine, continuă apoi Eli.

 – Am venit fiindcă m-am întâlnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete, răspunse Pancinello.

  – Ştiu, mi-a povestit despre tine.

  – De ea de ce nu se prind etichetele?

  – Fiindcă a hotărât că este mai important ce gândesc eu despre ea, decât ce gândesc alţii.

  Etichetele se lipesc de tine doar dacă le laşi!

  – Cum adică?

  – Etichetele se lipesc doar dacă le consideri importante. Dar cu cât te încrezi mai mult în dragostea mea, cu atât mai puţin îţi pasă de etichetele pe care ţi le pun ceilalţi oameni. Întelegi?

  – Păi, nu prea…

  – Vei întelege cu timpul. Acum eşti încă plin de buline negre. Deocamdată îţi va fi de ajuns să vii la mine în fiecare zi, iar eu îţi voi aduce aminte cât de important eşti pentru mine.

  Eli îl puse jos pe Pancinello. În timp ce acesta se îndrepta spre uşă, Eli îi spuse:

  – Nu uita, eşti o persoană deosebită fiindcă eu te-am creat! Iar eu nu greşesc niciodată!

  Pancinello nu se opri din mers, dar gândi: “Cred că Eli chiar vorbeşte serios. Poate are dreptate!”

  Şi chiar în clipa aceea căzu de pe el o bulina.

                                                                                     de  Max Lucado

PS.

Dragii mei am vazut piesa aceasta de teatru jucata de niste copilasi .A fost minunata.Cred ca am si  inregistrat-o .Povestea e plina de intelepciune si te duce cu gandul la Creatorul nostru minunat.Asa-i ca te multe ori ne vedem neinsemnati uitand cata frumusete a pus Dumnezeu in noi, cat potential si ce comori minunate sunt ascunse in noi ?!   Angela I.E.

Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Christos.Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi.  ( 2 Cor. 4:6-7 )

1024-768-117661 (1)313827_561803817176610_843846510_n

3 comentarii la „Povestea frumoasa a lui Pancinello – Eşti special (a) !”

  1. FRUMOASA PIESA AI VAZUT ,SI NOI PRIMIM BULINE BA CHIAR NEGRE FIINDCA NU MERGEM IN FIECARE ZI LA ELI CREIATORUL NOSTRU,, ATUNCI CAND II SPUNEM DOMNULUI SUFERINTA RANA CARE NI O FAC ALTII ,,CAD BULINELE DE PE NOI ,, TOATA GRIJA SI NEPASAREA CADE DACA NOI NE INFATISAM IN FIECARE ZI ,IN RUGACIUNE INAINTEA DOMNULUI ,,,MERGEM PRIN MARE ,MERGEM PRIN LUMEA ACEASTA DARSUNTEM OCROTITI DE MANTUITORUL NOSTRU ,, TOTI AVEM O CRUCE DE DUS ,, DAR LA CARMA E HRISTOS ,, O DOAMNE TE ROG TINE NE IN DRAGOSTEA TA SI LA URME VOM FI O VESNICIE CU TINE MANTUITOR VESNIC….AMINNN

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.