9 comentarii la „Sub fereastra ta acum!-un colind frumos”

  1. …” Jertfa Mea sa ramana, intre voi, nu doar ca o amintire, si nici ca o traditie, ci ca o dorinta adevarata, de transformare launtrica. Dorinta Mea este sa va abandonati Eului Superior si sa-L lasati ca El sa va coordoneze viata; caci in voi, El este cel ce se afla in permanenta comuniune cu Vointa Divina.” (Dej, 9 aprilie 1999)

    MANA LUZ

    Răspunde
  2. Cred in Dumnezeu,
    Cred ca nimic nu e intamplator in viata,
    Cred ca singura revolutie adevarata e cea interioara,
    Cred ca fericirea te face de succes,
    Cred ca cu totii una suntem,
    Cred ca credinta muta muntii,
    Cred ca viata va fi mai buna daca tu devii mai bun,
    Cred ca scopul vietii este evolutia,
    Cred ca dragostea e cea mai puternica energie din univers,
    Cred ca gandurile devin realitate,
    Cred ca nimic nu e imposibil,
    Cred ca tu esti minunat,
    Cred ca tu esti creator,
    Cred ca tu alegi,
    Eu nu cred, eu STIU!

    Răspunde
  3. Esti tara mea – Tudor Diaconu

    Eşti Ţara mea, de aceea te iubesc
    Şi te adun în suflet la tot pasul.
    N-am ochi pe cât aş vrea să te privesc
    Şi nici ureche să-ţi cuprindă glasul.
    Vii de departe, ţară din străbuni
    Şi urci în mine ca o sevă coaptă,
    Unind strâmtoarele furtuni
    Cu reverii de gânduri şi de faptă.
    Bunicii n-au putut să-o vadă,
    Că li s-au tras zăvoarele la şcoală,
    Dar şi-au lăsat mormintele pe-aci,
    Să nu rămână Cartea Vremii goală.
    Iţi ştiu povestea vieţii pe de rost,
    Îngemănând minunea şi firescul.
    Când spune codrul despre tot ce-a fost
    În el, simt uriaş pe Eminescu.
    Sau dacă-aud vreun ţipăt de haiduc
    Şi dor cu dor prin prag mai întârzie,
    Parcă mă uit, în drum, după Coşbuc
    Şi dacă nu e… îl aştept să vie.

    De-oi învăţa şi eu să cânt, aş vrea,

    Cântarile, să mi le spună-ntruna
    Şi munţi şi apele din ţara mea
    În vorba vie, veche şi străbună.
    Că dragi mi-au fost şi crânguri şi izvoare
    Şi munca grea şi visul. Nu odată
    iubirea fetelor. Şi munţii-n soare
    Şi marea cea albastră… viaţa toată.
    Eu, pentru om, în inimă adun,
    Şi-n gandul meu curajul şi tăria.
    Vreau, peste vremuri, omului să-i spun:
    Găseşti în versuri dreaptă mărturie.
    Să pier mai bine-n clipa de pierzare,
    Când gândul meu s-ar depărta de tine
    Şi blestemat să fie versul care
    Se-nchină în faţa porţilor străine.
    Popor Român, izvor de-nvăţătură,
    Statornicia ta mi-e o povaţă,
    Să-mi afli-n vers şi fulgerul din gură
    Şi duioşia dragostei de viaţă.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.