Vrem să cumpărăm un spatiu.Află de ce!Fii alături de noi, implică-te!

Povestea noastră ar putea fi scrisă într-o carte cusută cu fire de aur.

Am încercat să facem un mic rezumat pe site-ul http://insulaekklesia.ro/o-poveste-de-viata-in-care-poti-sa-fi-si-tu-o-piesa-importanta/în care ne-am deschis inima către voi pentru că mulți dintre voi faceți parte din povestea noastră.

Noi suntem o familie simplă de români din Austria, binecuvântați cu șapte copilași și în urmă cu 16 ani am pus bazele unor proiecte care în timp s-au transformat în Centrul Cultural Austro – Român Graz Aripile Speranței, o asociație apolitică și areligioasă, fără finanțare din partea statului austriac sau român, care supraviețuiește cu ajutorul oamenilor cu suflet mare.

Au fost 16 ani de voluntariat și muncă zilnică pe mai multe planuri începând de la proiecte sociale și de integrare până la munca fizică prin care am mers personal în casele oamenilor și am adunat mobilă, biciclete, haine, lucruri pentru copii, etc. pentru a le depozita, ca mai apoi să le ducem în România sau să le dăm celor care erau în trecere prin Graz să le ducă ei acolo unde știau că e nevoie.

Nu a fost greu, a fost foarte greu, deoarece la început făceam totul singuri, începând de la demontatul și încărcatul mobilei până la transport și depozitare. Trebuia mereu să cerem mașină, să ne facem obligații față de prieteni, sau uneori să plătim transportul din buzunarul nostru. Aproape în fiecare weekend soțul meu mergea in România încărcat până la refuz pentru a duce aceste lucruri la orfelinate, centre de bătrâni sau familii nevoiașe.

Cu timpul ni s-au alăturat și alte persoane cu suflet mare și asta ne-a dat noi puteri și noi viziuni. Cu această ocazie dorim să le mulțumim din inimă prietenilor, colaboratorilor și sponsorilor. Problema cu care ne-am confruntat mereu era lipsa de spațiu și după ce am plătit personal luni de zile un garaj, un inginer de la primăria Graz ne-a dat fosta școală de artă a orașului Graz, care am folosit-o gratuit o perioadă până au început renovările. Și pentru că mereu oamenii ne căutau să împrumute cărți în limba română am dezvoltat proiectul Biblioteca Interculturală în Graz, bibliotecă ce deține 80% cărți în limba română și 20% cărți în germană, engleză și alte limbi.

Cu ajutorul oamenilor buni am reușit să închiriem un spațiu de 60 m², unde am deschis o bibliotecă și unde, într-un colț înghesuim lucruri ce le primim de la oameni care știu situația grea din România și nu numai. Mulți ne cunosc și știu de proiectul nostru de a trimite alimente și lucruri în mod constant către nevoiașii din România și nu numai, deoarece avem proiecte și în alte națiuni precum Cambodgia, sau alte țări din Africa și Asia. Avem voluntari și prieteni care continuă să ne ajute cu donații materiale, doar că mereu ne lovim de aceeași problemă: LIPSA DE SPAȚIU.

Și pentru că Dumnezeu ne-a scos câțiva sponsori în cale ne-am hotărât să cumpărăm un spațiu ca să putem dezvolta aceste proiecte. Am primit nenumărate recomandări de la instituții de stat din Austria și România, de la asociații și organizații, unde ani de zile am trimis ajutoare sau cu care am colaborat la diverse proiecte sau workshop-uri.

Știm că există oameni cu suflet mare care ne pot ajuta de aceea aducem proiectul nostru în fata dumneavoastră, pentru ca împreună să continuăm aceste inițiative.

Fie că faci o donație, fie că distribui, fie că spui și altora despre noi, toate acestea fac posibilă continuarea lucrării și identificarea cu cei în nevoi, salvarea lor din sărăcie și subnutriție.

Nu uita că gestul tău contează! Îți mulțumim din inimă!

Povestea noastră numai cu tine poate continua!

  Povestea mea, povestea noastră a cărui rezumat il puteti citii AICI
poate continua numai cu ajutorul tău.
Nu putem dormi linistiti întru-un pat călduros cand altii nu au pat, nu putem dormi sub o pătură cand altii dârdâie de frig, nu putem sta indiferenți  la atâtea nevoi când noi avem posibilitatea să ajutăm doar că ne lipseste un singur detaliu SPATIU UNDE SĂ LE DEPOZITĂM.
Avem o comunitate în jurul nostru care ne sustine material cu tot ce ar fi nevoie pentru nevoiasii din România si nu numai ,  avem si transport gratuit Austria România (Multumim Asociatiei Theodor din Viena si tuturor soferilor care ne-au ajutat ani de zile si care sunt mereu alături de noi ) avem si sposonsori care ne-au motivat sa mergem înainte, ne mai lipsete partea ta (dvs) ,o mica donatie sau măcar o distribuire  ca totul să ia  viată si aceste povesti triste din România să nu se mai repete, aceste dureri ale suferintei si foamei sa ramână inchise intr-o carte a uitarii…
 De ce să nu dăruim dacă avem, de ce să nu le ducem in România daca avem transport gratuit ?

De ce să  ne umplem dulapurile cu haine când avem la cine să le dăm, de ce să ne umplem cămările când avem cu cine să împartim ? De ce să nu facem bine dacă putem si avem atâtea posibilităti ?

De 16 ani noi am făcut asta fără tine si acum avem nevoie de tine de contributia ta mică sau mare, de un share si de o inimă care să bată pentru cei bolnavi,  săraci sau orfani.
Avem  zeci de scrisori de recomandare de la diferite institutii de stat si organizatii din întreaga lume, avem protocol scris în trei limbi cu poze si  video si multe povesti de viata din toata România si nu numai, adunate de la oameni unde am dus mâncare, produse de igienă pesonală,  jucării, cadouri, mobilă, masini de spălat si tot ce a fost nevoie.
La multi am plătit curentul, chiria, datoriile sau scoala.
 În povestea noastră s-au implicat mereu oameni cu suflet mare care au contribuit in multe feluri astfel ne-am extins cu dărniciile si pe alte continente, cum ar fi Asia sau Africa pentru că considerăm că imlicatia noastră contează indiferent de apartenența religioasă sau etnie celui care e nevoie.Nevoiasul e nevoias si trebuie ajutat.Nu e vina lui că s-a nascut in România sau pe alt continent.
Comunitatea de oameni buni din jurul nostru a înteles că :
1. E mai ferice să dai decât să primești!
2. E mai ferice să iubești decât să fii iubit!
3. Există o răsplată pentru orice faptă bună!
4. Numai împreună vom reusii!
5. Contributia ta conteaza!
FIECARE ORICUM FACE  PARTE DIN POVESTE fie că vei sta indiferent, fie ca vei ajuta într-un fel sau altul, într-una din categorii vei intra fie că vrei sau nu…
Suntem siguri că iti va face plăcere să faci parte din povestea noastra fie printr-o donatie mică sau mare, fie că vei vorbi cu prietenii tăi de noi, fie că vei face o distribuire si vei scrie
STOP, NU STA INDIFERENT , fie chiar si printr-o rugăciune si sustinere morală.

Aici ai contul nostru

Verein zur Unterstützung von RumänInnen BAWAG PSK
IBAN: AT91 1400 0893 1034 6030 BIC: BAWAATWW
si
AICI găsesti campania noastră pe facebook unde in partea dreapta ai obtiunea să iti inviti prietenii si să intri in povestea noastră.
Asociatia noastră Centrul Cultural Austro Român Graz  iti multumeste  din inimă.

Ganduri catre voi, suflete calatoare…

cer,pasari,libertateDragi prieteni si vizitatori, a trecut ceva timp decand nu v-am salutat asa cum o faceam inainte.Anul acesta am inceput din plin un proiect care il aveam pe inima de multi ani si pentru care v-ati si rugat o parte din voi.

Am lasat deoparte toate proiectele chiar si cel cu cartea si m-am ocupat in exclusivitate de lucrarea care mi-a adus multe bucurii dar si multe noutati.Am intrat pe un teren nou in care am avut multe de invatat si inca mai invat…

O sa va povestesc in amanunt la momentul potrivit…

Am cunoscut oameni deosebiti si am experimentat atat bucurii cat si tristeti.Acum voi lasa deoparte tot ce a fost negativ si va voi bucura cu cele pozitive si frumoase 🙂

Willie Nelson zicea ” Cand inlocuiesti gandurile negative cu cele pozitive incepi sa ai si rezultate pozitive.”

Am experimentat aceasta desi pe langa gandurile negative uneori vin si sfaturile negative a unora care cred ca stiu mai bine ca tine ce trebuie sa faci.Daca sti sigur ca trebuie sa faci o lucrare nimic nu are voie sa te-mpiedice.

Nu e usor intotdeauna dar nici imposibil.

Doresc sa astern cateva ganduri catre voi care treceti pe aici si intotdeauna gasiti ceva bun si frumos de citit sau de vizionat.Este adevarat ca nu  mai postez asa des cum o faceam inainte

dar arhiva inca e plina si nu cred ca ati savurat-o deplin 🙂

Oamenii ne dezamagesc zi de zi si poate si noi dezamagim de multe ori dar oare nu exista o limita la toate sau daca gresim nu stim sa ne indreptam sau nu vrem.Preferam sa ramanem ignoranti sau suntem deschisi pentru schimbare ?
Azi m-a pus tare pe ganduri un prieten pe care l-am rugat sa ma ajute si dupa un timp imi zice Angela, am crezut ca acei oameni sunt crestini.
Nu am zis nimic dar am inteles ca se referea ca acei oameni nu sunt din religia lui.
Intrebarea mea e daca acei oameni nu sunt crestini cum zicea el ( prietenul meu) oare ce sunt….?!
Oare nu mai stim cine e aproapele nostru ? Oare chiar trebuie sa citim de 100 de ori ca sa intelegem aceasta pilda frumoasa a samariteanului milostiv
Luca 10: 25-37
Nu vreau sa va tin o predica dar tare m-a pus pe ganduri, adica numai daca merge la biserica si gandeste ca el cineva e crestin…
Si mantuirea o da biserica sau Domnul Isus ?!
Oare de ce a fost nevoie sa vina si sa moara domnul Isus ? Puteam toti sa mergem zi de zi la biserica si era ok…nu ?
Mergi la biserica ? foarte bine dar nu dispretuii pe cel care nu merge caci stii tu ce e in sufletul lui, stii tu viata lui, stii tu lacrimile lui, stii tu rugaciuniile lui….?!
Fiecare sa faca cum crede ca e bine pentru el dar sa nu se creada mai presus de altul care crede altfel decat el.
Sa respectam credinta si deciziile
tuturor oamenilor
si daca avem ocazia sa facem bine sa o facem din toata inima fara sa facem diferente intre oameni…si fara sa asteptam in schimb o rasplata.
Angela Peschir 17.02.2015

insulaekklesia,citate

Taxi gratis in Bucuresti in sectoarele 2 si 3 !

Dragi prieteni nu ne-am „auzit” demult si chiar am foarte multe surprize placute pentru voi dar azi m-am oprit din tot caci a aparut ceva important 🙂

Mi-a recomandat cineva acest  site http://taxigratis.ro/cum-functioneaza.html

caci stia ca mi se potriveste bine 🙂  adica ma impresioneaza astfel de gesturi si promovez astfel de initiative …

Din prima l-am pus la recomandari si chiar ma gandeam ca poate unii dintre noi da-mi bani pe la tot felul de asociatii si nu sti unde ajung dar daca facem aici un plin de benzina sau motorina stim sigur ca facem cu adevarat un bine…

Poate prima intrebare pe care vi-o  puneti  este :

De ce GRATIS ?

Raspunsul l-am gasit aici la ei pe site http://taxigratis.ro/de-ce-gratis.html

„Este normal sa te intrebi de ce gratis. Aproape toate serviciile se platesc in lumea asta. Pot exista insa si exceptii. Facem asta pentru ca ne pasa.

 Acest serviciu este gratis deoarece vrem sa demonstram ca ne putem ajuta intre noi si fara recompense materiale. Desigur, costuri exista (investim lunar cel putin 40% din veniturile noastre in aceasta initiativa), dar sunt suportate integral de initiatorii acestui proiect. Este un gest benevol , pentru ajutorarea acelora care chiar au nevoie de un mijloc de transport gratuit.”
Ar fi multe de spus dar mai bine sa ii lasam pe ei sa ne spune cine sunt si de ce fac asta :
Intra aici si citeste  „Despre noi” :
Nu uitati  sa distribuiti  si sa apreciati  aceasta initiativa si sa va rugati  ca sa si noi,  fiecare in parte sa facem ceva pentru semenii nostrii sa creem impreuna o lume frumoasa 🙂
  Daca cunoasteti persoane care nu au posibilitati financiare si acest serviciu le-ar fi benefic va rog frumos sa ii anuntati .
Deasemenea sunt persoane care nu au internet sau nu stiu de existenta acestei serviciu.
Va rog frumos sa faceti un bine si sa ii anuntati.
Va multumesc frumos 🙂
   Cu stima si respect Angela   insulaekklesia.ro
insulaekklesia

bani 2