Despre cazul familiei Bodnariu si cateva ganduri bune

Charlie_ChaplinDragi mei prieteni poate o sa va surprinda ceea ce scriu. Pentru ca nu cunosc personal familia Bodnariu si nici legile norvegiene  voi fi obiectiva si nu voi tine nici cu unul si nici cu altul.

Ma gandesc la suferinta familiei Bodnariu dar ma gandesc si la Norvegia ca nici acolo nu fac toti de capul lor. Daca erau asa de multe nedreptati in Norvegia ar fi iesit norvegienii in strada, ar fi scris presa.

Despartirea de copii e dureroasa, nimic de zis si eu personal am copii si stiu ce inseamna legaturile familiale. Mi-a scris cineva de ce nu am organizat sa iesim si noi in strada. In urma cu cateva zile i-am scris s-a deschis o biblioteca romaneasca in Austria si au si carti crestine.

Mi-a raspuns ” Frumos, acum cred ca doar biblia este totul ” Binenteles ca biblia e totul dar asta nu inseamna ca restul e nimic.

Unii vor sa zica „Eu am biblia, tu nu ai nimic” Eu cred ca unii „au” biblia dar noi astialalti il avem pe Dumnezeu .

Sa nu ajungem ca fariseii caci Dumnezeu da ploaie si peste cei buni si peste cei rai. Eu cred ca si un ateu il are pe Dumnezeu caci Dumnezeu e   omniscientomnipotent şi omnipresent. Si un ateu face o fapta buna si asta nu o face prin el ci prin Dumnezeu care ne deschide inima sa facem fapte bune, sa ii iubim pe semenii nostri si sa traim in iertare si pace.

Ceea ce m-a deranjat a fost cica sa iesim in strada. Daca altii au iesit,  treaba lor dar eu am citit caci Dumnezeu spune un cuvant si totul ia fiinta.

Stiu ca Dumnezeu lucreaza in multe feluri dar sa nu exageram si sa ne luam dupa multime.

Daca tot suntem asa de buni crestini de ce nu iesim in strada pentru schimbari majore,  nu numai pentru o familie.

Ok iesim pentru o familie desi Biblia ne invata in astfel de cazuri sa ne rugam, „Mare putere are rugaciunea fierbinte a celui neprihanit.

Iacov 5:16

Oare de ce ne inchidem in biserici si vorbim de dragoste cand nu vedem pe aproapele nostru, nu avem timp de o vizita, de o vorba buna, de o cana cu apa intinsa unui batran.

Am pus un anunt pentru Cezar din cazul #colectiv si abia l-au citit cateva persoane si de implicat mai putine dar o iesire la bere a vazut-o toata lumea…

Oare de ce nu au iesit crestinii in strada pentru cazurile sociale din Romania, pentru saracii care cauta in gunoaie, pentru mamele parasite, pentru nedreptatiile pensionarilor, pentru nivelul de trai scazut, pentru atata si atatea probleme care sunt in tara noastra.

Daca nu ati iesit in strada de ce nu ati mediatizat aceste probleme majore care afecteaza nu numai o familie ci sute si chiar mii si mii de familii.

Nu vreau sa fiu rea dar peste tot numai cazul familiei Bodnariu si celelelalte cazuri ce facem cu ele ?!

Cine posteaza despre doamna Elisabeta care a plecat in Austria la 62 de ani caci statul roman nu i-a dat nici o pensie dupa o viata muncita in Romania ?!

Daca vezi un caz si tu  sti sa scri atunci anunta mai departe, fa o poza si raspandeste cazul.Pe facebook stai cateva ore dar 3 minute nu ai timp de cel de langa tine pe care chiar daca nu poti sa il ajuti sti ce mult l-ai ajuta daca i-ai asculta necazul si i l-ai pune pe internet.

Daca toate cazurile astea ar fi distribuite mai departe am pune lumea in miscare, ar incepe jurnalistii sa scrie si s-ar mai implica autoritatiile daca ar merge televiziuniile si ziarele pe capul lor.

Haidati sa facem o revolutie adevarata daca tot vreti sa fim activi. Asa nu salvam doar o familie ci sute de familii si de copii care sufera si sunt despartiti de familiile lor plus alte probleme financiare, sociale sau educative.

Fiecare are un cont de facebook daca nu are blog sau site. Mai lasam deoparte pozele cu sclipici si inimioare si ne mai uitam in jurul nostru, sa vedem ca vecina din colt e singura si nu are cine sa ii duca lemne si tu stai la caldurica dar daca sti sa scri atunci posteaza pe facebook:

Doamna Mariuca din colt nu are lemne, copilul vecinului e zilnic batut, haideti fratilor sa facem ceva, primarul din satul vecin a taiat pensia bunicii mele, etc

Asa dragilor se schimba lumea cand ne uitam  mai atenti in jurul nostru si nu doar la un singur caz.

Sper sa luati ceva bun din acest articol si sa  incepem cu totii sa fim mici jurnalisti asa cum putem, sa nu trecem nepasatori,  sa facem o poza daca sesizam ceva, sa nu tacem,  caci nu stim niciodata cine asculta glasul nostru, ce asociatie vede si se implica, ce suflete bune  ne citesc, ce Dumnezeu mare avem…

Angela Peschir 27.01.2016

#ajutor,#solidaritate,#dreptate,#adevar,#implicate,#observa,#scrieunarticol,#posteazapefacebook,#Bodnariu,#salvatifamilii,#nuvalasati,#Dumnezeu,#schimbalumea,#nustanepasator,#revolutie,#pensiimici,#Romania,#saracie,#orfani,#familia,#colectiv,#Cezar,etc

Luaţi Cezarului ce-i al Cezarului! de Raul Enyedi (un mare semnal de alarma)

porumbel,floare,paceScriu acest articol deoarece construcţia atâtor lăcaşe de cult, cu ajutorul banilor publici, mi se pare mai mult decât îngrijorătoare, atât în calitate de cetăţean român care vede că se închid şcoli şi spitale pentru că Statul nu are fonduri pentru a le întreţine, cât şi în calitate de creştin şi păstor, care cunoaşte învăţăturile lui Iisus şi ale apostolilor şi aversiunea lor faţă de clădirile de cult.

Unicul spital din oraşul meu a trebuit să se închidă din lipsă de fonduri, şcolile nu au bani pentru reparaţii, oraşul are datorii pe mulţi, mulţi ani de acum încolo, şi, cu toate acestea, s-au găsit fonduri suficiente pentru ca fiecare cult să primească sume destul de frumoase.

Nu m-a indignat doar faptul că edilii locali au folosit aceşti bani pentru a câştiga capital politic, ci şi faptul că reprezentanţii bisericilor au fost mai mult decât bucuroşi să întindă mâna şi primească aceşti bani.

Pare că în Scripturile lor, Mântuitorul spune: „Luaţi Cezarului ce-i al Cezarului”!
Situaţia din oraşul meu nu este însă o excepţie.

De la Revoluţie încoace s-au construit mii de clădiri bisericeşti cu sprijin financiar de la stat sau de la autorităţile locale, şi ca şi cum nu ar fi de ajuns, Catedrala Mântuirii Neamului este în plină construcţie.

De ce e nevoie de atâtea clădiri?

Care le este rostul ?  (dar sincer…)

Care e argumentaţia logică pentru investiţia în aceste clădiri şi validă este ea? Acestea sunt câteva întrebări la care fiecare român, credincios sau nu, ar trebui să caute răspunsuri.
Este evident că scopul acestor noi lăcaşe de cult nu este unul utilitar, căci, dacă ar fi aşa, atunci nu s-ar construi clădiri noi decât dacă prezenţa regulată a credincioşilor la slujbă le face pe cele vechi neîncăpătoare.

Cu siguranţă că Catedrala Mântuirii Neamului nu se construieşte deoarece toate bisericile din Bucureşti sunt pline ochi de enoriaşi, aşa încât e nevoie de mai mult spaţiu pentru desfăşurarea slujbelor!
Atunci de ce se investeşte atât de mult în clădiri bisericeşti?

Pentru că Biserica pretinde că o astfel de clădire este locul întâlnirii omului cu Dumnezeu.

Lui Dumnezeu nu I te poţi ruga sau închina în mod adecvat decât la biserică.

Rugăciunile spuse în natură, la birou, la volan sau acasă trebuie că sunt mai puţin eficiente, pentru că nu au fost rostite în spaţiul sacru. Dar pe ce se bazează Biserica atunci când emite astfel de pretenţii? Pe Sfânta Scriptură? Pe învăţăturile Mântuitorului? Nici vorbă!
Unde i-a întâlnit Iisus pe oameni?

Afară, în aer liber, pe malul mării, în case particulare, etc.

Nu locul contează, ci întâlnirea propriu zisă cu Dumnezeu.

Iisus nu a zidit nicio clădire de cult unde să se întâlnească cu oamenii şi nu a avut nimic bun de spus despre marele Templu de la Ierusalim.

El a învăţat că nu este nevoie să mergi la Templu (într-o clădire sacră) pentru a te închina lui Dumnezeu, ci Îl poţi întâlni în orice loc.

Apostolul Pavel învaţă că „Dumnezeu, Care a făcut lumea şi toate cele sunt în ea… nu locuieşte în temple făcute de mâini”, că Dumnezeu este interesat de oameni, nu de ziduri.

Preocuparea pentru clădiri, investirea în construcţii bisericeşti şi nu în oameni înseamnă o încălcare gravă a învăţăturilor şi practicii lui Iisus Hristos.
Din moment ce Biserica nu a preluat de la Iisus şi de la apostoli înclinaţia spre şantiere, care să fie motivul pentru care se crede că tocmai aceste construcţii bisericeşti ar fi răspunsul la nevoile societăţii noastre?

Iată care este motivul: Clasa preoţească pretinde că intermediază relaţiile omului şi ale societăţii cu Dumnezeu.

Ne-o putem imagina ca pe un fel de firmă de intermedieri. Ca orice firmă, are nevoie de un sediu, de un spaţiu în care să se desfăşoare aceste intermedieri. Cu cât există mai multe astfel de spaţii, cu atât omul va ajunge mai uşor la locul de întâlnire cu Dumnezeu. De aceea se insistă atât de mult pe clădirile bisericeşti.
Ideea Bisericii Ortodoxe că omul obişnuit nu poate avea acces la Dumnezeu, nu I se poate ruga sau închina decât prin intermedierea Bisericii, reprezentată de anumiţi oameni care se îmbracă şi vorbesc ciudat, este una total greşită.

mercedesul-patriarhului,preoti,ortodoxie,

Această idee este cea mai eficientă sursă de manipulare religioasă.

Credinciosul trebuie să asculte orbeşte de ceea ce îi spune preotul, altfel îşi va pierde accesul la Dumnezeu (ne amintim cu toţii de dictonul preoţesc, „crede şi nu cerceta.”).

Iisus Hristos şi apostolii Săi au condamnat o astfel de idee şi au susţinut că fiecare credincios poate avea acces liber la Dumnezeu, fără intermedierea vreunui om sau vreunei instituţii.

Faptul că omul nu depinde de preoţi sau de spaţii sacre pentru a se putea închina lui Dumnezeu este o trăsătură esenţială a creştinismului autentic.
Acum, chiar dacă concepţia Bisericii despre necesitatea atâtor lăcaşe de cult este greşită, nu ar fi o problemă pentru societate dacă costurile de construcţie şi de întreţinere a acestor clădiri ar fi suportate strict de Biserică (adică dacă ar fi cu profil privat).

Greşeşti, dar pe banii tăi. Problema este că Biserica pretinde bani publici pentru astfel de clădiri. Iar aici nu mai este în regulă. În opinia ei, Biserica face o slujbă publică, intermediind între Dumnezeu şi neamul românesc, prin urmare, preoţii ei ar trebui să fie plătiţi din bugetul public, iar marea Catedrală a Mântuirii Neamului (un fel de sediu central al acestei firme de intermedieri) ar trebui să fie construită, măcar parţial, din banii publici.
Dacă foloseşte bani publici, atunci Biserica trebuie trasă la răspundere, trebuie făcută responsabilă pentru partea ei de contract. Trebuie să garanteze că prin construirea Catedralei Mântuirii Neamului tot neamul românesc va fi mântuit de Dumnezeu odată cu punerea în funcţiune a catedralei. Trebuie să garanteze, prin contract, că prin intermedierea sau slujba preoţilor în această catedrală, Dumnezeu, într-o anume perioadă de timp, va vindeca poporul nostru, dacă nu de altceva, măcar de corupţie, de „tupeul jegos” şi de lipsa de asumare demnă a responsabilităţii! Şi trebuie să justifice de ce astfel de medieri ale preoţilor nu pot avea loc în mânăstiri sau biserici deja existente sau chiar în aer liber! Dacă nu pot oferi garanţii verificabile ale calităţii intermedierii lor, atunci totul ar trebui privit ca o fraudă!
Societatea noastră este compozită, este variată din punct de vedere economic, intelectual, etnic şi religios. Aceasta este o realitate evidentă. Datorită varietăţii religioase, a faptului că nu toţi împărtăşesc aceeaşi credinţă, Biserica nu poate face o slujbă publică, de care să beneficieze toţi membrii societăţii, fie ei creştini, evrei, musulmani, atei sau agnostici. De slujbele Bisericii Ortodoxe nu beneficiază decât proprii săi enoriaşi, iar acest principiu este valabil pentru toate celelalte instituţii şi culte religioase.

Prin urmare, este nefondată pretenţia că Biserica face o slujbă publică, spre beneficiul întregului popor, şi de aceea nu trebuie să fie susţinută din bani publici.
Şi nu este doar nefondată, ci şi imorală.

A pretinde bani de la bugetul public pentru acoperirea cheltuielilor necesare manifestării credinţei mele (bani pentru plătirea preoţilor sau a pastorilor, pentru construcţii de lăcaşe de cult, etc.) înseamnă a-mi impune credinţa celor ce nu mi-o împărtăşesc.

Şi chiar mai mult decât atât: înseamnă a-i forţa pe toţi cetăţenii să mă plătească pentru credinţa mea, căci bugetul public reprezintă contribuţia bănească a tuturor cetăţenilor, indiferent de convingerea lor religioasă.
Cheltuielile unei biserici nu sunt cheltuieli publice!

Ele sunt responsabilitatea enoriaşilor ei, nu a celor din afară. Aceste cheltuieli trebuie să fie acoperite de contribuţiile benevole ale membrilor ei.

Dacă sunt membru într-o biserică, într-un club, într-o asociaţie sau într-un partid politic, am responsabilitatea de a susţine financiar organizaţia respectivă.

Nu pot impune celor ce nu sunt membri sau celor care mi se opun să îmi plătească personalul calificat sau sediile.

Este lipsit de etică şi imoral să impui conştiinţei altei persoane propria-ţi credinţă.

La fel este şi să pretinzi bani publici, veniţi din contribuţiile tuturor cetăţenilor.
Acceptarea credinţei creştine, a botezului creştin, a unei Biserici creştine, trebuie să se facă în mod conştient, deliberat şi voluntar.

„Este împotriva religiei mele să impun religia mea altora” ar trebui să spună fiecare persoană ce pretinde a-L urma pe Iisus.

La fel cum credinţa trebuie să fie voluntară, tot aşa trebuie să fie şi contribuţia financiară la bugetul unei instituţii religioase.
Mulţi români consideră ca normală starea actuală în care cheltuielile private ale unor culte sunt acoperite din bani publici, adică din banii tuturor românilor.

Dar aceasta nu este normal nici din punctul de vedere al statului (prin stat nu trebuie să înţelegem clasa politică, pentru care orice e normal pentru a se menţine la putere), nici al Bisericii. Din punctul de vedere al statului, acesta ar trebui să finanţeze din banii publici proiecte de care beneficiază întreaga societate, nu doar o parte a ei. Din punctul de vedere al Bisericii, ea ar trebui să evite a pretinde sau a accepta bani publici, căci atunci îşi pierde mandatul spiritual şi încetează a-L mai reprezenta pe Iisus în societate.

O astfel de Biserică va reprezenta interesele propriilor conducători în faţa oamenilor, dar nu pe Iisus şi învăţătura Sa!
Preoţii şi pastorii ar trebui plătiţi de parohiile şi bisericile pe care le slujesc, iar nivelul lor de trai trebuie să reflecte nivelul de trai al enoriaşilor.

Dacă o biserică nu îşi poate susţine preotul sau pastorul, acesta ar trebui să aibă o slujbă seculară care să îi suplinească venitul.

Unii vor găsi acest lucru nedemn pentru statutul de preot/pastor. Dar ce poate fi mai demn decât să ne câştigăm cinstit banii? Oare nu aşa a făcut şi apostolul Pavel care muncea din greu pentru a nu crea greutăţi credincioşilor pe care îi slujea? Câţi preoţi şi pastori ar mai putea spune ca apostolul:

„Argint, sau aur, sau haină, n-am poftit de la nimeni; Voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine”?
Ce soluţii oferim noi, creştinii, bolilor sociale şi morale de care suferă societatea noastră?

Soluţia nu este nici aghiasma, nici tămâia, nici lumânările, nici catedralele şi clădirile costisitoare care nu dovedesc decât grandomania şi avariţia noastră, nu dragostea şi compasiunea pentru semenii noştri!

Astfel de soluţii superficiale şi ipocrite nu fac decât să crească numărul celor ce sunt atei ca reacţie faţă de Biserică şi să întărească convingerea multora că dumnezeul preoţilor este Banul!
Datorită acestei ahtieri după bani şi putere încrederea oamenilor în Biserică şi în religie este în continuă scădere. Ei nu văd în preoţi sau în pastori un tată sau un frate mai mare, ci un „părinte” vitreg, unul gata să profite de pe urma sa.
În loc să luăm Cezarului ce este al său, nu al nostru, am face mai bine să ne oferim pe noi ca model de integritate, compasiune şi dedicare, asemănându-ne cu Cel al cărui exemplu pretindem că Îl urmăm.

Căci „mai fericit este a da decât a lua” a spus Mântuitorul.

Dacă nu putem sponsoriza şcoli sau spitale, am putea măcar să renunţăm voluntar la ceea ce statul ne dă, luând din banii ce ar merge spre astfel de instituţii.

Să scoatem mâinile din buzunarul Cezarului şi atunci, dacă nu e prea târziu, vocea ne va fi din nou auzită!
Raul Enyedi, Pastor al Adunarii baptiste independente Harul Suveran Bocşa, Caraş-Severin, autor al lucrărilor/cărților AnaBaptiştii (Originea şi doctrinele Anabaptiştilor din secolul Reformei), Mişcarea Ecumenica (şi apicultor serios). mail: raule@xnet.ro

Articol preluat de aici  http://adunareaharulsuveran.wordpress.com/

Meditatia zilei :  1 Timotei cap.2

1. Va indemn, dar, inainte de toate, sa faceti rugaciuni, cereri, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii,

2. pentru imparati si pentru toti cei ce sunt inaltati in dregatorii, ca sa putem duce astfel o viata pasnica si linistita, cu toata evlavia si cu toata cinstea.

3. Lucrul acesta este bun si bine primit inaintea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru,

4. care voieste ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului.

5. Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos,

6. care S-a dat pe Sine insusi ca pret de rascumparare pentru toti; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenita,

7. si propovaduitorul si apostolul Lui am fost pus eu – spun adevarul in Hristos, nu mint – ca sa invat pe Neamuri credinta si adevarul.

8. Vreau, dar, ca barbatii sa se roage in orice loc si sa ridice spre cer maini curate, fara manie si fara indoieli.

9. Vreau, de asemenea, ca femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios, cu rusine si sfiala; nu cu impletituri de par, nici cu aur, nici cu margaritare, nici cu haine scumpe,

10. ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun ca sunt evlavioase.

11. Femeia sa invete in tacere, cu toata supunerea.

12. Femeii nu-i dau voie sa invete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat, ci sa stea in tacere.

13. Caci intai a fost intocmit Adam, si apoi Eva.

14. Si nu Adam a fost amagit; ci femeia, fiind amagita, s-a facut vinovata de calcarea poruncii.

15. Totusi ea va fi mantuita prin nasterea de fii, daca staruie cu smerenie in credinta, in dragoste si in sfintenie.

 

Biblia,bucura-te
biblie,mesaj biblic