Cine conduce barca vietii tale ?! (meditatia zilei )

Welcome Comments Pictures

Tuturor ne este teamă şi este emoţia pe care o întâlnim cel mai des în vieţile noastre.

Ne este teamă că nu vom trece examenul, că nu avem suficienţi bani pentru nevoile noastre, că nu vom fi acceptaţi de cei din jur, ne este teamă să spunem ceva greşit, ne este teamă de animale, de înălţime, de spaţii închise etc.

Toate acestea le privim într-un mod negativ, dar ce putem spune despre frica de Domnul?

Începutul inţelepciunii este frica de Domnul”( Proverbe 9:10)

Ce înseamnă a-ţi fi frică de Domnul?

A-ţi fi frică să te apropii de El, gândindu-te că tu eşti păcătos şi El e Sfânt?

A-ţi fi frică să te apropii de El ştiind că tu eşti doar un om, eşti ţărână iar El e Dumnezeu, Împăratul?

Când citeşti în Biblie cum El i-a pedepsit pe cei care n-au ascultat de El, când vezi puterea Lui în tot ce ne înconjoară, în cutremure,tunete, tsunami si uragane,poate ai tendinţa să-ţi fie frică să te apropii de El, Îl priveşti cu teamă.

Dragostea nu inseamnă frică.

Nu poţi iubi dacă îţi este teamă.

Experienţa duhovnicească dovedeşte că una o anulează pe cealaltă.

Această frică este arma lui satan, el încearcă să ne facă să ne depărtăm de Domnul, să ne vedem mici si fără putere,dar nu într-un mod constructiv.

Este bine să vezi cât eşti de mic dar această discrepanţă între tine şi Dumnezeu nu trebuie să fie o prăpastie ci dimpotrivă, trebuie să te apropie mai mult de El, să vezi că depinzi de Persoana Sa.

Dar mai întâi trebuie să te faci mic, ca El să fie mare în viaţa ta.

Nu poţi să spui: ” Doamne, îţi dau viaţa mea…preia Tu controlul că eu nu mă descurc ” dar să vrei în acelaşi timp să conduci şi tu. Când nu-L vei lăsa pe El să-ţi conducă viaţa îţi va fi frică, fiindcă aşa ai fost obişnuit.

Ai experienţa furtunilor din trecut iar acum L-ai primit pe Domnul Isus în barca vietii tale , ştiind că nu te descurci la cârmă, dar parcă n-ai vrea să te aşezi pe locul din spate şi să-L laşi să te conducă.

Nu că ţi-ar fi frică, ai încredere în El, dar parcă ai vrea să ştii cât va ţine furtuna, cum vei ieşi din ea, care-i următoarea oprire, planifici în detaliu călătoria cu barca, aşteptând să ajungi la ţărm, în veşnicie.

Dacă ai putea, ai face şi o schiţă şi i-ai arăta Domnului Isus drumul pe care ţi-ar plăcea să mergi.

Toate acestea nu înseamnă decât îndoială, nerenunţare la eul personal, nesiguranţă, teamă, care îl supără pe Dumnezeu.

Şi te simţi deodată singur, plin de frică, în mijlocul furtunii.

„Dar cum e posibil?

Credeam că  Domnul Isus e în barca mea, că mă conduce şi nu mi va fi frică niciodată”

Frica paralizează, înăbuşă, taie orice speranţă, te face să te simţi slab, vulnerabil, inferior, disperat, pierdut pe când „dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă,nu se umflă de mândrie,

nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.”(1Corinteni 13:4-8)

La baza trecerii de la frică la dragoste se află indelunga răbdare în ascultarea de Domnul,

prin credinţă şi nădejde.

Dacă priveşti la furtunile din trecut, la furtunile din prezent şi la suferinţa implicită, nu reuşeşti decât să aduci furtunile şi în viitor, fiindu-ţi frică de ziua de mâine.

Însă „când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine” (Ps 34 :5)

Dacă iei din trecut doar lecţiile, nu şi suferinţa şi crezi că tot ce s a întâmplat este spre binele tău, nu vei mai cîrti şi nu vei mai fi nemulţumit

căci „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” ( Romani 8:28)

Să nu-ţi permiţi să baţi cu pumnul în piept şi să întrebi: „De ce,Doamne? „

Dumnezeu nu răspunde la astfel de întrebări, nu poţi pune înţelepciunea Lui la îndoială doar fiindcă eşti nemulţumit de metoda Lui de lucru din viata ta.

Întreabă-te mai degrabă:

„Ce pot învăţa de aici?”

Dacă nu ştii să îţi răspunzi singur, întreabă-L pe Domnul. Nu te aştepta să auzi o voce sau să-Ţi trimită un semn. Răspunsurile pe care le cauţi se găsesc în Cartea Sa.

„Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune şi neprihănire” (2 Timotei 3:16)

Când eşti tensionat, când lacrimi grele îţi cad pe obraz şi crezi că plângi singur, opreşte-te pentru o clipă şi priveşte la jertfa Lui  si apoi la pacea Lui.

El e liniştit, te priveşte cu dragoste şi vrea să îţi ofere pacea şi bucuria Sa.

Cum ai ajuns aici?

De ce strigi:” Doamne, de ce m-ai părăsit?

El nu-i lângă tine, nici in sus, nu-ţi mai ridica privirea spre tavan.

El e chiar în tine, a ales să locuiască in tine, trupul tău e templul Duhului Sfant.

Ce onoare! Decât să iti faci timp să plângi si să disperi, cufundă-te in Cartea Sa,

El e lângă tine când o citeşti.

Roaga-L să te călăuzească, să te ajute să îndepărtezi toate lucrurile care îl supără.

Nesiguranţa şi frica n-au ce căuta la copiii lui Dumnezeu.

Dacă eşti prieten cu El, de ce să-ţi fie teamă? De ziua de mâine? De boală? De oameni? De rate la bancă?

Nimic nu te poate despărţi de dragostea Lui şi atâta timp cât eşti pe braţul Său, eşti în siguranţă. Teme-te mai degrabă de nebunia de a călători pe mare fără El, de a spune că poţi să potoleşti singur furtuna.

Dacă eşti prieten cu Dumnezeu, de ce să-ţi fie frică?

Teme-te să Îi fii duşman, să te lupţi împotriva Dumnezeului cel viu şi înfricoşat care va arunca în foc pe cei care trăiesc fără lege.

Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Vei auzi tu:

„Bine, rob bun şi credincios.Intră in bucuria Stăpânului tău. ” sau vei auzi: „Pleacă de la mine, blestematule, căci nu te cunosc!” ?

         Articol scris de Ionela Ungurean

untitledgziuuiuntitledhköountitled

 

De ce mai cred !!!

Închipuiţi-vă o dimineaţă în care ieşiţi în pragul casei pentru a merge la servici sau pur şi simplu pentru a vă bucura de lumina primelor raze aurii ale soarelui acelei zile 🙂

E vară, dar în loc sa fiţi înconjuraţi de verdele de smarald al ierbii şi frunzelor, de cerul adânc de un albastru plin de pace al infinitului,

vă întâlniţi cu o lume tristă în care totul înseamnă nuanţe de gri, un cenuşiu murdar ce defineşte totul:

natura, viaţa, sufletul omului…

Vă opriţi după câţiva paşi făcuţi în afara casei şi vă întrebaţi: de ce?

De ce trăiţi, de ce totul e doar o pâlpâire fără sens ieşind dintr-o veşnicie trecută înainte de a se stinge pentru eternitate.

De ce soarele îşi aduce cu greu lumina sa difuză, aerul pare plin de praf, iar ceaţa în care existăm e singura realitate ce o cunoaştem şi care ne însoteşte din leagăn până în mormânt.
Nu există zâmbet, oamenii sunt doar posaci evitându-se unii pe alţii, nimeni nu a auzit muzică pentru că sunetul e doar sunet, iar cel ce se aude e cel al tânguielilor, al durerii şi morţii, e sunetul maşinilor ce aduc bâzâind cu note ascuţite, deranjante, veşti triste de la capătul Pămăntului.

Cutremure, tsunamii, inundaţii, incendii, catastrofe umane- războaie, foamete, mii de oameni ce pier zilnic într-un mod inutil, după ce au trăit niște ani fără sens aici pe pământ, sute de milioane ce suferă într-o lume crudă şi înghețată față de ea însăși.

Nu cunoaștem oameni care s-au bucurat vreodată, nu cunoaștem ca cineva să fi râs vesel. Cunoaștem doar lacrima ce zilnic se scurge pe obraz!

Nu putem iubi, nu putem crede, nu putem spera!

E lumea în care “geniile” știinţei ne-au alinat suferința spunându-ne că e normală, că nu contăm, că suntem doar un accident cosmic, compuși chimici ce într-o zi au înțeles, printr-o eroare stupidă, ce se întâmplă cu ei;

au înțeles durerea, au experimentat tot ce se putea experimenta adică urâtul, griul şi negrul în care trăiesc…

Suntem în lumea în care Dumnezeu nu mai există! (!!!???)

Suntem în Universul în care Dumnezeu chiar nu a existat niciodată. Suntem în Universul ce s-a creat singur, care printr-un soi de eșec ne-a creat și pe noi şi pe care l-am putut simți în toată splendoarea sa distructivă…

În care nimeni nu a trăit ceva ce se numește credință, ceva ce se numește iubire, ceva ce se numește speranţă…:(

A fost doar lupta pentru supraviețuire, pentru fiecare secundă smulsă timpului înainte de a ne arunca înapoi în neant, iar legile date de cei care au condus planeta, sutele de mii de legi date au arătat fiara flămândă de sânge din sufletele noastre mai bine decât orice altceva.

De ce cred? Sunt multe de spus!

Dar cred pentru că există zâmbet,

cred pentru că ochiul se bucură zilnic de o paletă de culori,

nasul de miresme florale,

urechea de muzica lui Bach sau Mozart,

sunete ce te înviorează și te fac să înţelegi

că muzica este un dar divin și nu înșiruiri de sunete ce plac unor combinații biochimice din greșeala evoluției numită creier…

Oamenii încă se pot bucura,

oamenii încă trăiesc și simt,

încă ceea ce fac contează și nu suntem doar o ciudată greșeală a Cosmosului,

ci încoronarea frumuseții lui!

De aceea cred!  🙂  🙂

  de Mihai Pop