Povestea frumoasa a lui Pancinello – Eşti special (a) !

wooden-man     Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau nişte omuleţi mici, din lemn, ciopliţi toţi de un tâmplar pe nume Eli. Acesta îşi avea atelierul pe un deal, de la a cărui înalţime se vedea întreg satul.

  Fiecare omuleţ era altfel. Unii aveau nasul mare, alţii aveau ochii mari. Unii erau înalţi, altii erau scunzi. Unii purtau pălarie, alţii purtau costum. Însă două lucruri le erau comune: toţi erau făcuti de acelaşi tâmplar şi trăiau în acelaşi sat.

  De dimineata pană seara, zi de zi, omuleţii făceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omuleţ avea o cutie plină cu steluţe aurii şi o cutie plină cu bulinuţe negre. Cât era ziua de lungă îi vedeai pe strazile satului lipind steluţe sau buline unul pe celalalt.

  Omuleţii drăguti, din lemn lustruit şi frumos vopsiti întotdeauna primeau steluţe, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sărită, nu primeau decât buline.Tot steluţe primeau şi cei talentaţi unii puteau ridica greutăţi deasupra capului, alţii puteau sării peste cutii înalte. Mai erau unii care ştiau cuvinte dificile, iar alţii care cântau cantece frumoase. Acestora toată lumea le dadeau steluţe aurii. Aşa se face că unii omuleţi aveau trupul plin de steluţe… Ori de câte ori primeau câte o steluţă se simţeau atât de bine încat îşi doreau să mai facă ceva ca să poata primi încă una.

  Alţii însă nu ştiau să facă prea multe lucruri şi aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre aceştia din urmă.

  Tot timpul încerca să sară cât mai sus, ca alţii dar întotdeauna cădea la pământ. Iar când ceilalţi îl vedeau jos se adunau buluc în jurul lui şi lipeau buline pe el. De multe ori se mai şi zgâria în cădere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar după aceea când încerca să le explice omuleţilor de ce căzuse mereu spunea câte o neghiobie şi toţi se îngrămădeau să lipească şi mai multe buline pe el.

  După un timp avea atât de multe încât nu mai vroia să iasă pe stradă, se temea că va face iar ceva anapoda: cine ştie, o să-şi uite pălaria sau o sa calce într-o baltă…şi imediat o să primească bulinuţe!!!

  Adevarul este că avea atât de multe buline încât ceilalţi omuleţi veneau şi îi lipeau altele fără nici un motiv.

  – Merită mulţimea asta de buline negre, îşi spuneau omuleţii unii altora.

  – Este clar ca nu e bun de nimic!

  Dupa un timp Pancinello a ajuns sa creadă ce se spunea despre el: „Aşa este, nu sunt bun de nimic!”, îşi spunea el.

  În rarele dăţi când ieşea din casă stătea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simţea mai în largul lui.

  Într-o zi, se întalni cu un omuleţ total diferit de ceilalţi: nu avea nici steluţe, nici buline. Era din lemn şi atât. Era o fată pe nume Lucia.

  Să nu credeţi că oamenii nu încercau să lipească etichete şi pe ea! Încercau numai că nu rămaneau lipite ci cădeau. Fiindca nu avea nici o bulină unii o admirau atât de mult încât se grăbeau să-i lipească o steluţă. Dar nici una nu stătea lipită. Alţii însă o priveau cu dispreţ fiindcă nu avea nici o stea şi atunci vroiau să îi lipească o bulină dar şi aceasta cădea imediat.

  – Ca ea vreau sa fiu!, îi trecu prim minte lui Pancinello. Nu mai vreau sa primesc etichete de la ceilalţi!

  Aşa că o întrebă pe Lucia cum se face că ea nu are nici o etichetă.

  – Nu este mare lucru, îi raspunse ea. În fiecare zi mă duc să îl văd pe Eli.

  – Pe Eli?

  – Da, pe Eli, tâmplarul, îmi place sa stau cu el în atelier.

  – Dar de ce?

  – Ce ar fi sa descoperi singur? Du-te la el sus pe deal! Şi cu aceste cuvinte, Lucia se întoarse şi plecă.

  – Dar crezi că-i va face placere sa ma vadă?!?, strigă el dupa ea.

  Însă Lucia nu-l mai auzi. Aşa că Pancinello se întoarse acasă, se aseză la fereastra şi începu să se uite cum alergau omuleţii de colo-colo, lipindu-şi etichetele unul pe celalalt.

  – Dar nu este drept!, îşi spuse el supărat. Şi pe loc se hotărâ să meargă la Eli.

  Se îndreptă spre deal şi urcă pe cărarea strâmtă pană ce ajunse în vârf. Când intrâ în atelier, făcu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIASE. Scaunul era cât el de înalt. Ca să vadă ce se afla pe bancul de lucru trebui să se ridice pe vârfuri. Ciocanul era lung cât braţul lui! Înghiţi în sec şi işi zise:

  – Eu aici nu rămân! şi se îndreptă spre iesire. Dar chiar atunci îşi auzi numele:

  – Pancinello, tu eşti?, se auzi un glas pătrunzător. Cât mă bucur să te văd, Pancinello! Vino mai aproape, vreau să te văd mai bine!

  Pancinello se întoarse încet şi îl privi pe meşterul tâmplar, un bărbat înalt, cu o barbă stufoasă.

  – Ştii cum mă cheamă? îl întrebă Pancinello.

  – Bineînţeles că ştiu, doar eu te-am creat! Eli se plecă, îl ridică de jos şi îl aşeză lângă el pe bancă. Hmm… Se pare că ai adunat ceva etichete…

  – Nu am vrut, Eli! Am încercat din răsputeri să fiu bun!

 – Pancinello, copilul meu, în faţa mea nu este nevoie să te aperi! Mie nu-mi pasă ce spun ceilalţi despre tine!

  – Chiar nu-ţi pasă?

  – Nu, şi nici ţie nu ar trebui să-ţi pese! Cine sunt ei – să împartă etichete bune sau rele? Şi ei sunt tot omuleţi de lemn ca tine. Nu contează ce gândesc ei, Pancinello. Contează doar ceea ce gândesc eu, Iar eu cred că eşti o persoană tare deosebită!

  Pancinello începu să râdă:

  – Eu, deosebit? De ce aş fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot să sar, vopseaua mi se duce. De ce aş însemna ceva pentru tine?

  Eli se uită la Pancinello, îşi puse mâna pe umărul lui micuţ şi spuse încet:

  – Fiindcă eşti al meu, de aceea însemni foarte mult pentru mine!

  Nimeni, niciodată nu-l mai privise astfel pe Pancinello  şi în plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte.

  – În fiecare zi am sperat că vei veni la mine, continuă apoi Eli.

 – Am venit fiindcă m-am întâlnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete, răspunse Pancinello.

  – Ştiu, mi-a povestit despre tine.

  – De ea de ce nu se prind etichetele?

  – Fiindcă a hotărât că este mai important ce gândesc eu despre ea, decât ce gândesc alţii.

  Etichetele se lipesc de tine doar dacă le laşi!

  – Cum adică?

  – Etichetele se lipesc doar dacă le consideri importante. Dar cu cât te încrezi mai mult în dragostea mea, cu atât mai puţin îţi pasă de etichetele pe care ţi le pun ceilalţi oameni. Întelegi?

  – Păi, nu prea…

  – Vei întelege cu timpul. Acum eşti încă plin de buline negre. Deocamdată îţi va fi de ajuns să vii la mine în fiecare zi, iar eu îţi voi aduce aminte cât de important eşti pentru mine.

  Eli îl puse jos pe Pancinello. În timp ce acesta se îndrepta spre uşă, Eli îi spuse:

  – Nu uita, eşti o persoană deosebită fiindcă eu te-am creat! Iar eu nu greşesc niciodată!

  Pancinello nu se opri din mers, dar gândi: “Cred că Eli chiar vorbeşte serios. Poate are dreptate!”

  Şi chiar în clipa aceea căzu de pe el o bulina.

                                                                                     de  Max Lucado

PS.

Dragii mei am vazut piesa aceasta de teatru jucata de niste copilasi .A fost minunata.Cred ca am si  inregistrat-o .Povestea e plina de intelepciune si te duce cu gandul la Creatorul nostru minunat.Asa-i ca te multe ori ne vedem neinsemnati uitand cata frumusete a pus Dumnezeu in noi, cat potential si ce comori minunate sunt ascunse in noi ?!   Angela I.E.

Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Christos.Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi.  ( 2 Cor. 4:6-7 )

1024-768-117661 (1)313827_561803817176610_843846510_n

Ce este incurajarea si cine are nevoie de ea?!

   

                            Dragii mei                                 

  avem nevoie de incurajare ca si pestele de apa 🙂

   


  Incurajarea este balsamul pentre sufletul nostru.Cuvintele de mangaiere si incurajare sunt adevarate cuvinte de viata.In spatele cuvintele se ascunde o putere….Despre incurajare putem vorbii zilnic deoarece zi de zi avem nevoie de ea ,ea este un mod de viata…Ea incepe de la copilul care il iei in brate si il mangai pana la batranelul care iti multumeste ca l-ai ajutat sa duca o plasa…

Incurajarea este indispensabila ca si apa pentru peste  🙂 …Asa este creat omul indiferent cine ar fi el,fie ca e director,presedinte,Prim-ministru…fie ca e un simplu om ca mine 🙂 ….

Cateodata credem ca numai anumiti oameni au nevoie de incurajare ,cei care trec prin perioade  mai dificile dar se pare ca nu este chiar asa caci toti avem nevoie de incurajare

Ganditi-va ca lucrati la un proiect si cineva va spune „te apreciez“ si poate acel cineva e un strain de la care nu te asteptai sa auzi asa ceva ci mai degraba de la un prieten apropiat…

Uneori se intampla ca cel de langa tine nici sa nu observe activitatea ta sau chiar daca o observa este indiferent si singurul lucru care il face bine 🙂  e ca nu strica ceva caci din nefericire exista si  a treia categorie care te va descuraja sau chiar va fi impotriva ta fie din invidie, fie din orice alt motiv…sau chiar fara motiv….Omul e cea mai ciudata fiinta 🙁

 Aceasta ultima categorie e foarte periculoasa caci chiar atunci poate cand ai mai mare nevoie de incurajare te trezesti cu piedici si bariere greu de suportat ….

De observat si de retinut e  ca cel mai mare rau din lume e LIMBA dar si cel mai mare bine e tot LIMBA …

Iacov 3:5  „Tot aşa şi limba este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!”

 Toti oamenii avem nevoie de incurajare indiferent daca ne merge bine sau rau,indiferent daca traversam muntii descurajarii sau urcam dealurile bucuriei…

 Cand cineva te incurajeaza primesti noi puteri si simti ca iei muntii necredintei din fata ta si ii arunci in mare,simti cum prin aripile sperantei te inalti tot mai sus si toate obstacolele din cale pier…

  Poate ca nu vei auzii decat  un cuvant de mangaiere sau de incurajare dar  pentru tine acel cuvant e tot ce ai  nevoie caci un cuvant potrivit la timpul potrivit e ca o cana de apa in mijlocul desertului…

 ( Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint. Prov.25:11 )

 Cert este  ca cei care trec prin diferite incercari vor avea nevoie de mai multa atentie,mila si incurajare…Fie ca le vei spune mai multe sau mai putine cuvinte important e ,sa o faci din inima si sa te gandesti ca puteai sa fi poate tu intr-o astfel de situatie…

 O alta problema care se pune este cine sa ofere incurajare :toti oamenii sau doar cei inzestrati cu astfel de daruri ?…

 Fiecare la randul nostru suntem datori sa ne incurajam unii pe altii desi exista totusi oamneni care o fac intr-un mod special ,care au o chemare aparte pentru asta….” Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.”Evrei 3:13

 Dar ei nu se scot in evidenta si nu fac caz de darurile lor si nici nu-si deschid centre de consiliere decat daca e vreun plan al Celui PreaInalt 🙂

Ei sunt aproape neobservati dar cand o inima sangereaza nu stau nepasatori,se roaga si sunt calauziti de Tatal din cer fiind umpluti de cuvinte vindecatoare…Cand isi deschid gura vorbesc sub inspiratia Duhului Sfant si sunt plini de putere pentru ca traiesc cu Domnul clipa de clipa iar

cand stai la Izvorul Intelepciunii nu poti sa vorbesti decat cuvintele Intelepciunii…

 Deci sa recapitulam pe scurt :

 -toti oamenii avem nevoie de incurajare ca si un peste de apa 🙂

 -toti suntem chemati sa rostim binecuvantarea si sa ne incurajam unii pe altii (Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea.1 Petru 3:9 )

 -incurajarea o poti face fie printr-un gest de apreciere fie prin discutii de la inima la inima,de la suflet la suflet….

 -toti avem darul incurajarii dar sunt unii pe care Domnul i-a ales sa dezvolte mai mult acest dar minunat si acestia sunt ca si niste ingeri (mesageri ) pe pamant  🙂

 Domnul Dumnezeu ne incurajeaza zilnic atat prin rugaciune cat si prin citirea Cuvantului …si binenteles prin oameni, asa cum am amintit….

„Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.”Iosua 1:8

Biblia,cartea mangaierii sa nu lipseasca din casele noastre si mai ales sa nu lipseasca din programul nostru atat cand incepem ziua cat si atunci cand o incheiem iar peste zi sa umblam cu Domnul

in fapte si-n cuvinte,in bucurie si-ntristare,in bine si in rau,in frica si curaj….

caci El a si pregatit faptele bune iar noi trebuie sa doar sa umblam in ele…(Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Christos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.Efeseni 2:10)

 Este minunat sa avem pe cineva aproape si mereu sa ne incurajeze dar ce ne facem cand nu mai vine nici un cuvant nici macar de la un strain….?

 Atunci un singur lucru ne mai ramane sa ne luam inima in brate si sa ne ajezam linistiti si sa –i spunem asa :

 Inima mea ,

cand viata iti va aduce tristete
Tu sa o intampini cu bucurie 🙂

 Cand viata te va trage de mana spre alte cai

tu sa ti calea dreapta,calea credintei,calea sfinteniei,calea sperantei…

Cand ploaia iti va bate puternic in geam tu sa nu-i deschizi…

sa-i spui ca astepti soarele 🙂

Cand altii te vor ademenii sa mergi pe caile lor

tu sa nu-i urmezi caci caile lor duc la moarte…

Cand simti ca puterile te lasa ,cand simti ca nu mai poti atunci cu ultima picatura de putere alearga-n graba la Christos….

                                 (Angela I.E. )