VOINŢA LIBERĂ , O SCLAVĂ-de C. H. Spurgeon(Esti mantuit?)

xgvfhgjh2 Decembrie 1855 de către REV. C. H. Spurgeon la New Park Street Chapel din Southwark, Londra

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”
Ioan 5:40
Acest verset este unul din marile tunuri Arminiene, montat pe zidurile lor şi deseori descărcat cu un zgomot teribil împotriva simplilor Creştini numiţi Calvinişti [porecla celor care cred doctrinele harului, a nu fi confundaţi cu urmaşii lui Calvin –n. ed.].

Intenţionez în această dimineaţă să îl reduc la tăcere, sau, mai degrabă să îl întorc împotriva duşmanilor, fiindcă nu au fost niciodată al lor; nu a fost făcut în turnătoriile lor ci scopul lui a fost să înveţe exact opusul doctrinei pe care ei o susţin cu tărie.

De obicei, când se ia acest text, se împarte astfel: În primul rând, omul are o voinţă.

În al doilea rând, el este complet liber.

În al treilea rând, oamenii trebuie fie dornici să vină la Hristos, altfel ei nu vor fi mântuiţi.

Acum, noi nu vom face astfel de împărţiri; ci vom încerca să aruncăm o privire mai rezonabilă asupra textului.

Şi nu trageţi concluzia că textul învaţă doctrina voinţei libere doar fiindcă se întâmplă să existe în el cuvintele „vreţi” şi „nu vreţi.”
S-a dovedit deja, fără a se putea nega, că voinţa liberă este un nonsens. Libertatea nu poate aparţine voinţei mai mult decât ponderabilitatea poate aparţine electricităţii. Sunt lucruri complet diferite.

Putem crede că omul este un agent moral liber, dar a crede în voinţa liberă ar fi pur şi simplu ridicol.

Se ştie că voinţa, fiind ceva secundar, este direcţionată de înţelegere, mişcată de motivaţie, călăuzită de alte părţi ale sufletului.
Atât filosofia cât şi religia înlătură chiar şi noţiunea de voinţă liberă; şi eu voi merge tot atât de departe cât a mers Martin Luther în afirmaţia lui puternică şi categorică:

„Dacă vreun om atribuie ceva, cât de neînsemnat, voinţei libere a omului pentru mântuirea sa, nu cunoaşte nimic despre har şi nu L-a cunoscut pe Isus Hristos aşa cum trebuie.

” Ar putea părea un sentiment nemilos; dar acela care crede în sufletul lui că omul se întoarce la Dumnezeu prin voinţa lui liberă nu putea fi învăţat de Dumnezeu,

fiindcă unul din primele principii pe care le-am învăţat când Dumnezeu a început să lucreze în noi este acela că nu avem nici voinţa nici puterea şi că El ni le dă pe amândouă; că El este „Alfa şi Omega” în mântuirea oamenilor.
Cele patru puncte pe care le vom avea în această dimineaţă vor fi:

Primul –fiecare om este mort, fiindcă spune:

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Al doilea – există viaţă în Isus Hristos: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Al treilea – există viaţă în Hristos Isus pentru toţi cei care vin să o primească: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine,

ca să aveţi viaţa;” indicând că toţi care vin vor avea viaţa.

Şi patru – aici se află esenţa textului, că nici un om nu va veni vreodată prin natura lui la Hristos, fiindcă textul spune:

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Departe de a afirma că oamenii fac acest lucru prin propriile lor voinţe, textul neagă categoric acest lucru şi spune

„Şi NU VREŢI să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Dar, preaiubiţii mei, sunt aproape gata să exclam, nu are nici un adept al voinţei libere cunoştinţa că, de fapt, îndrăzneşte să contrazică inspiraţia?

Oare nici unul dintre cei care neagă doctrinele harului nu gândeşte? S-au depărtat ei într-atât de Dumnezeu încât să denatureze acest text pentru a dovedi că voinţa este liberă; când, de fapt, textul spune:

Şi NU VREŢI să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa?”

I. În primul rând, deci, textul nostru indică faptul că

OAMENII SUNT MORŢI PRIN NATURA  LOR.

Nici o fiinţă nu trebuie să caute viaţa dacă o are în ea însăşi.

Textul spune cu hotărâre

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Deşi nu se exprimă prin cuvinte, totuşi se afirmă prin conţinut că oamenii au nevoie de o viaţă mai bună decât cea existentă în ei înşişi.

Dragi ascultători, cu toţii suntem morţi dacă nu am fost născuţi la o nădejde vie. În primul rând, cu toţii suntem, prin natura noastră, morţi din punct de vedere legal.

„În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit” a spus Dumnezeu lui Adam; şi chiar dacă Adam nu a murit fizic în acel moment, el a murit din punct de vedere legal; adică el a fost socotit mort.

Imediat ce, la tribunal, judecătorul pronunţă sentinţa, din punctul de vedere al legii, acuzatul este considerat mort.

Deşi poate abia după o lună el este adus pe eşafod pentru a suporta sentinţa, totuşi legea îl priveşte ca pe un mort. Pentru el este imposibil să mai facă ceva. Nu poate moşteni nimic, nu poate lăsa ceva prin testament; el nu este nimic –este un om mort.

Sistemul legal îl consideră mort. Dacă sunt alegeri, nu i se cere votul, fiindcă este considerat ca fiind mort. Este închis în celula lui, dar este mort.

Ah! Şi voi, păcătoşilor ce nu aţi avut niciodată viaţă în Hristos, voi sunteţi în viaţă în dimineaţa aceasta datorită unei amânări a sentinţei, dar ştiţi voi că din punct de vedere legal sunteţi morţi; ştiţi că Dumnezeu vă consideră astfel, că în ziua în care părintele vostru Adam a atins fructul, şi când voi înşivă aţi păcătuit, Dumnezeu, Judecătorul cel Veşnic v-a condamnat?

Vorbiţi mult despre poziţia voastră, despre bunătatea şi moralitatea voastră –dar unde sunt acestea? Scriptura spune că „aţi şi fost judecaţi.”

Tu nu trebuie să aştepţi să fii condamnat în ziua judecăţii –aceea va fi executarea pedepsei –tu „ai şi fost judecat.” În momentul în care aţi păcătuit, numele voastre au fost scrise în cartea neagră a dreptăţii; fiecare om a fost atunci condamnat la moarte de Dumnezeu, dacă nu a fost găsit un substitut pentru păcatele lui, în persoana lui Hristos.

Ce ai gândi dacă ai merge la închisoare şi l-ai vedea pe acuzat stând în celula sa râzând şi plin de voie bună?

Ai spune, „omul acesta este nebun fiindcă este condamnat şi urmează a fi executat; şi cu toate acestea, el este bine dispus.”

Ah! Şi ce nebun este omul firesc, care deşi este condamnat, trăieşte în distracţie şi voioşie!

Credeţi voi că sentinţa lui Dumnezeu nu are nici o urmare?

Crezi tu că păcatului tău ce este scris pe stânci cu o peniţă de fier nu îi urmează ceva groaznic?

Dumnezeu a spus că tu eşti deja condamnat. Dacă ai putea simţi acest fapt, dulcea cupă a bucuriei tale ar deveni amară; dansul tău ar înceta, râsul tău ar fi înăbuşit de suspin dacă ţi-ai aduce aminte că tu eşti deja condamnat.

Cu toţii ar trebui să plângem, dacă ne-am pune pe suflet faptul că în ochii lui Dumnezeu nu avem viaţă prin natura noastră; de fapt suntem indiscutabil condamnaţi; suntem socotiţi morţi şi acum, în noi înşine,

în ochii lui Dumnezeu suntem la fel de morţi ca şi cum am fi aruncaţi în iad chiar acum; suntem condamnaţi de păcat, dar încă nu suferim pedeapsa pentru el, dar ea este scrisă împotriva noastră iar noi suntem morţi din punct de vedere legal,

şi nici nu putem găsi viaţă, dacă nu găsim viaţă legală în persoana lui Hristos, dar despre aceasta vom vorbi mai târziu.
Dar, în afară de a fi morţi din punct de vedere legal, suntem şi morţi spiritual. Iar sentinţa nu a fost trecută doar în carte, ci şi în inimă; a intrat în conştiinţă; a operat asupra sufletului, raţiunii, imaginaţiei, asupra întregii fiinţe.

„În ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit” nu s-a împlinit doar în darea sentinţei, ci în Adam s-a întâmplat ceva.

La fel ca atunci când într-un anumit moment trupul acesta va muri, sângele se va opri, pulsul va înceta şi plămânii nu vor mai respira, tot aşa, în ziua în care Adam a mâncat fructul interzis sufletul lui a murit;

imaginaţia lui şi-a pierdut marea putere de a se ajunge până la lucrurile cereşti şi a vedea cerul, voinţa lui şi-a pierdut puterea de a alege întotdeauna ce este bine, raţiunea lui şi-a pierdut toată capacitatea de a judeca între bine şi rău cu hotărâre şi infailibilitate, deşi s-a păstrat ceva în conştiinţă; memoria i-a devenit pătată,

predispusă la a reţine lucruri rele şi a lăsa lucrurile drepte spre uitare; orice putere a lui a încetat, în raport cu vitalitatea sa morală.

Bunătatea era vitalitatea forţelor lui –aceasta s-a îndepărtat.

Virtutea, sfinţenia, integritatea –acestea reprezentau viaţa omului; dar când acestea nu au mai fost omul a devenit mort.

Iar acum, în ce priveşte lucrurile spirituale, voi sunteţi „morţi în greşelile şi în păcatele voastre.”

Şi sufletul este tot atât de mort în omul firesc, pe cât este un corp ce este aşezat în
mormânt; el este fără îndoială mort – nu doar metaforic, fiindcă Pavel nu vorbeşte în metafore atunci când afirmă

„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,” şi „măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).”
Dar, dragi ascultători, aş dori să pot predica inimilor dumneavoastră despre acest subiect.

A fost destul de neplăcut când am descris moartea ca fiind socotită asupra tuturor; dar acum vorbesc despre moarte ca având loc cu adevărat în inimile voastre.

Acum nu mai sunteţi ce aţi fost odată; nu mai sunteţi ce aţi fost în Adam, nu sunteţi nici măcar aşa cum aţi fost creaţi.

Omul a fost făcut curat şi sfânt.

Voi nu sunteţi fiinţele perfecte aşa cum se laudă unii; sunteţi total căzuţi, v-aţi depărtat de pe cale, aţi devenit depravaţi şi murdari.

Oh! Nu ascultaţi cântecul de sirenă al acelora care vă vorbesc despre demnitatea voastră morală şi despre marea voastră putere în ce priveşte mântuirea.

Nu sunteţi perfecţi; acel mare cuvânt „ruină” vă este scris pe inimi; şi moartea este imprimată pe duhul vostru.
Să nu crezi, o, omule moral, că tu vei putea sta înaintea lui Dumnezeu prin moralitatea ta, fiindcă tu nu eşti decât un corp îmbălsămat în legalism, un cadavru înveşmântat în haine fine, dar putred în faţa lui Dumnezeu.

Şi să nu crezi tu, posesor al unei religii fireşti că prin propria-ţi putere poţi fi primit înaintea lui Dumnezeu.

Oh, omule! Tu eşti mort!

Şi poţi aranja un mort cât vrei de frumos, şi nu ar fi decât o solemnă bătaie de joc. Să luăm ca exemplu regina Cleopatra – puneţi-i coroana pe cap, îmbrăcaţi-o în veşmintele regale, aşezaţi-o pe tron; şi cu toate acestea, ce fior rece te străbate atunci când treci pe lângă ea.

Ea este frumoasă acum, chiar şi moartă – dar ce oribil este să stai alături de o persoană moartă chiar şi de o regină onorată pentru frumuseţea ei maiestuoasă!

Şi tu poţi fi maiestuos în frumuseţea şi bunătatea ta, poţi fi amiabil şi simpatic; îţi pui coroana sincerităţii pe cap, şi porţi toate veşmintele integrităţii, oh, omule, dar dacă nu te-a înviat Dumnezeu, dacă Duhul nu a lucrat la sufletul tău,tot aşa cum un cadavru rece îţi este ţie repingător, la fel de respingător eşti tu în ochii lui Dumnezeu. Tu nu ai alege să trăieşti alături de un cadavru care să stea la masă cu tine; nici lui Dumnezeu nu-i place ca tu să fii în faţa Sa.

El este mâniat pe tine în fiecare zi fiindcă tu eşti în păcat – tu eşti mort.

Oh, crede aceasta; meditează la acest fapt; însuşeşte-ţi-l fiindcă nimic nu este mai adevărat decât faptul că tu eşti mort, atât spiritual cât şi legal.
Al treilea fel de moarte este sfârşitul celorlalte două.

Este moartea veşnică.

Este executarea sentinţei legale; este sfârşitul morţii spirituale. Moartea veşnică este moartea sufletului;

are loc după ce trupul a fost pus în mormânt, după ce sufletul s-a depărtat de la el.

Dacă moartea legală este groaznică, aceasta se datorează consecinţelor sale; iar dacă moartea spirituală este cumplită, aceasta se datorează urmărilor sale. Cele două feluri de moarte despre care am vorbit sunt rădăcinile, iar moartea care va urma este floarea acestora.
Oh! Dacă aş avea cuvinte să pot încerca în această dimineaţă să vă descriu ce este moartea veşnică. Sufletul vine în faţa Creatorului său;

se deschide cartea; se pronunţă sentinţa; cuvintele „depărtaţi-vă, blestemaţilor” – zguduie universul şi face ca stelele să se întunece la încruntarea Creatorului; iar sufletul se depărtează spre adânc, unde va locui împreună cu alţii în moartea veşnică.

Oh! Şi ce groaznică este condiţia lui acum!

Patul său este un pat de flăcări; peisajele pe care le vede sunt scene de crime, care îi înspăimântă duhul; sunetele pe care le aude sunt ţipete stridente, gemete, suspine, vaiete; tot ce cunoaşte trupul sunt chinurile unor mizerabile dureri!

Are un vaiet de nedescris, o mizerie totală.

Sufletul priveşte în sus.

Speranţa a murit, nu mai există.

Priveşte în jos cu groază şi teamă; sufletul îi este cuprins de remuşcări. Priveşte în dreapta –zidurile de netrecut ale morţii îl ţin înăuntrul graniţelor torturii. Priveşte în stânga –iar acolo, meterezele în flăcări interzic scara de scăpare chiar şi doar a unei presupuneri visătoare de evadare.

Priveşte înlăuntrul său căutând acolo mângăiere, dar în suflet i-a intrat un vierme care îl roade.

Priveşte de jur-împrejur –nu are nici un prieten care să-l ajute, pe nimeni care să îl mângâie, ci doar o mulţime de izvoare ale suferinţei.

Nu cunoaşte speranţa eliberării; aude cheia veşnică a destinului întorcându-se în
încuietoarea groaznicei sale celule şi l-a văzut pe Dumnezeu luând acea cheie şi azvârlind-o în adâncimile veşniciei pentru a nu mai fi găsită niciodată.

Nu mai speră; nu cunoaşte scăpare; nu crede în eliberare; îşi doreşte moartea; dar moartea este un duşman prea mare pentru a fi acolo;

aşteaptă ca non-existenţa să îl înghită, dar această moarte veşnică este mai rea decât distrugerea.

Îşi doreşte exterminarea la fel cum cel care trudeşte îşi doreşte Sabatul; doreşte să fie înghiţit de nimicnicie tot aşa cum un sclav la galere tânjeşte după libertate, libertate care nu vine – el este mort pentru totdeauna. După ce veşnicia se va roti de o mulţime de ori în ciclurile sale veşnice, tot mort va fi. Pentru totdeauna nu cunoaşte sfârşit; veşnicia nu poate fi înţeleasă decât în veşnicie.

Sufletul încă va avea scris deasupra capului „eşti condamnat pentru totdeauna.”

Aude urlete continue; vede flăcări de nestins; cunoaşte dureri totale;

aude o sentinţă care se rostogoleşte nu ca tunetul de pe pământ care este redus la tăcere imediat –ci mai tare, şi mai tare, zguduind ecourile veşniciei –făcând ca mii de ani să tremure din nou de tunetul înfiorător al vocii sale cumplite

–„Depărtaţi-vă! Depărtaţi-vă! Depărtaţi-vă! Blestemaţilor!”

Aceasta este moartea veşnică.

II. În al doilea rând,

ÎN HRISTOS ISUS ESTE VIAŢĂ,

fiindcă spune:

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Nu există viaţă în Dumnezeu Tatăl pentru un păcătos; nu există viaţă în Dumnezeu Duhul pentru un păcătos fără Isus.

Viaţa unui păcătos este în Hristos.

Dacă iei pe Tatăl separat de Fiul, deşi îşi iubeşte aleşii şi hotărăşte ca ei să trăiască, totuşi, viaţa nu este decât în Fiul Său.

Dacă iei pe Dumnezeu Duhul separat de Isus Hristos, deşi Duhul este acela care ne dă viaţă spirituală, totuşi, această viaţă este în Hristos, în Fiul.

Nu îndrăznim, şi nu putem, în primul rând, cere viaţă spirituală nici de la Dumnezeu Tatăl şi nici de la Dumnezeu Duhul.

Primul lucru pe care suntem călăuziţi să îl facem atunci când Dumnezeu ne scoate din Egipt este să mâncăm Paştele – primul lucru.

Acesta ne arată că modul prin care primim viaţă este hrănindu-ne cu trupul şi sângele Fiului lui Dumnezeu; trăind în El, încrezându-ne în El,

crezând în harul şi puterea Lui Al doilea gând al nostru a fost acesta: există viaţă în Hristos. Vă vom arăta că există trei feluri de viaţă în Hristos, tot aşa cum există trei feluri de moarte.
În primul rând, există viaţă legală în Hristos.

Tot aşa cum fiecare om, în Adam, prin natura sa păcătoasă a primit o sentinţă de condamnare în momentul păcatului lui Adam,

şi în special în momentul primei sale fărădelegi, la fel şi eu, dacă sunt credincios, şi tu, dacă te încrezi în Hristos, am primit o sentinţă legală de achitare prin ceea ce a făcut Isus Hristos.

Oh, păcătosule condamnat!

Tu poate stai în această dimineaţă deja condamnat, ca un întemniţat; dar înainte de a se sfârşi această zi, tu poţi fi la fel de fără vină ca şi îngerii de sus.

Există viaţă legală în Hristos, şi binecuvântat fie Dumnezeu, unii dintre noi se bucură de ea!

Noi ştim că păcatele noastre ne sunt iertate fiindcă Hristos a suferit pedeapsa pentru ele; ştim că niciodată nu vom fi pedepsiţi noi înşine, fiindcă Hristos a suferit în locul nostru.

Paştele a fost jertfit pentru noi; pragul şi uşiorii uşii au fost stropiţi, iar îngerul distrugător nu ne va putea atinge niciodată. Pentru noi nu există iad, deşi acesta arde cu o flacără teribilă.

Chiar dacă este pregătit din veşnicie, chiar dacă sunt grămezi de lemne şi mult fum, noi nu vom ajunge niciodată acolo –Hristos a murit pentru noi, în locul nostru.

Dar dacă sunt instrumente de tortură cumplită acolo? Dar dacă există acolo o sentinţă care produce cele mai groaznice reverberaţii de tunet? Totuşi, nici instrumentele de tortură, nici carcerele subterane, nici tunetul nu sunt pentru noi!

În Hristos Isus noi suntem acum eliberaţi.

„ACUM dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.”
Păcătosule!

Eşti tu condamnat din punct de vedere legal în această dimineaţă? Simţi tu asta?

Atunci permite-mi să-ţi spun căci credinţa în Hristos îţi va da cunoştinţa achitării tale legale. Preaiubiţilor, faptul că suntem condamnaţi pentru păcatele noastre nu este o simplă idee ci o realitate. De asemenea, faptul că suntem achitaţi nu este o simplă idee, ci o realitate.

Un om pe cale de a fi executat, dacă primeşte o iertare completă ar simţi-o ca pe o realitate măreaţă.

Ar spune: „Am o achitare completă, nimeni nu se poate atinge de mine acum.” Exact aşa mă simt şi eu.
„Acum eliberat de păcat mă duc oriunde Sângele Mântuitorului este iertarea mea completă Mă aşez mulţumitor la picioarele Lui dragi Ca păcătos mântuit îmi arăt recunoştinţa.”
Fraţilor, noi am primit viaţă legală în Hristos, o astfel de viaţă legală pe care nu o putem pierde.

Sentinţa a fost odată împotriva noastră –acum, ea a fost dată pentru noi. Este scris:

„ACUM, DAR, NU ESTE NICI O OSÂNDIRE,”

şi acel „acum” va fi la fel de bun pentru mine peste cincizeci de ani, cum este şi acum.

Oricât timp am trăi, tot va rămâne scris: „Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus.”
Apoi, în al doilea rând, există viaţă spirituală în Hristos Isus. Aşa cum omul este mort spiritual,

Dumnezeu are viaţă spirituală pentru el,

fiindcă nu există nici o necesitate care să nu fie suplinită de Isus, nu există nici un gol în inimă pe care Hristos să nu-l poată umple; nu există nici o pustie pe care El nu o poate popula, nici un deşert pe care să nu poată să-L înflorească precum trandafirul.

Oh, voi, păcătoşi morţi, morţi spirituali, există viaţă în Hristos Isus, fiindcă noi am văzut – da, aceşti ochi au văzut –

morţii trăind din nou; l-am cunoscut pe omul al cărui suflet era complet corupt căutând, prin puterea lui Dumnezeu neprihănirea; am cunoscut pe omul ale cărui gânduri erau fireşti, ale cărui pofte erau mari, ale cărui pasiuni erau puternice, deodată, printr-o putere irezistibilă din ceruri s-a consacrat pentru Hristos şi a devenit un copil al lui Isus.

 

Ştim că este viaţă în Hristos Isus, viaţă spirituală;

chiar mai mult, noi, în noi înşine am simţit că există viaţă spirituală. Ne putem bine aduce aminte cum stăteam în casa de rugăciune, la fel de morţi ca şi scaunul pe care stăteam.

Am ascultat mult glasul Evangheliei, dar fără rezultat, când deodată, ca şi cum urechile noastre ar fi fost deschise de degetele vreunui înger puternic, a intrat o voce în inima noastră.

Am crezut că l-am auzit pe Isus spunând „Cel ce are urechi de auzit, să audă.”

O mână irezistibilă s-a pus pe inima noastră şi ne-a smuls o rugăciune din ea. Niciodată nu ne-am mai rugat aşa.

Am strigat „Doamne, ai milă de mine, păcătosul!”
Unii dintre noi am simţit mai multe luni o mână apăsându-ne, ca şi cum am fi fost strânşi într-o nicovală, iar sufletele noastre au sângerat stropi de suferinţă. Acea stare de mizerie era semnul unei vieţi ce avea să vină. Persoanele ce se îneacă nu simt durerea ca atunci când sunt aduse înapoi la viaţă. Oh! Noi resimţim acele dureri, acele gemete, acea luptă vie pe care a dus-o sufletul nostru când a venit la Hristos.

Ah! Putem resimţi primirea vieţii noastre spirituale la fel de uşor cum ar putea resimţi cineva învierea sa din mormânt.
Putem presupune că Lazăr şi-a amintit de învierea sa, deşi poate nu toate detaliile.

Aşa şi noi, deşi am uitat o mare parte, ne aducem aminte cum ne-am predat lui Hristos.

Putem spune oricărui păcătos mort, că este viaţă în Hristos Isus, nu contează cât este de putred în mormântul său.

Acela care l-a înviat pe Lazăr ne-a înviat şi pe noi; şi El îţi poate spune chiar ţie „Lazăre, ieşi afară!”
În al treilea rând, există viaţă veşnică în Hristos Isus. Oh, şi dacă moartea veşnică este teribilă, viaţa veşnică este binecuvântată; fiindcă El a spus: „acolo unde sînt Eu, să fiţi şi voi.”

„Tată, vreau ca acolo unde sînt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea.” „Eu le dau viaţa vecinică, în veac nu vor pieri.”

Orice Arminian care ar trebui să predice din acel text trebuie să facă o mulţime de schimonosiri; nu ar putea niciodată spune întregul adevăr fără a-l înconjura în mister.

Viaţă veşnică –nu o viaţă pe care să o piardă, ci viaţă veşnică. Dacă prin Adam mi-am pierdut viaţa, prin Hristos am câştigat-o; dacă eu m-am pierdut pentru vecie, în Isus Hristos m-am găsit pe vecie. Viaţă veşnică!

Oh, ce gând binecuvântat!

Ochii noştri vor străluci de bucurie iar sufletele noastre vor arde de extaz la gândul că avem viaţă veşnică.

Stingeţi-vă stele! Dumnezeu să-şi pună degetul pe voi –dar sufletul meu va trăi în fericire şi bucurie.

Întunecă-te, o,
soare!

Dar ochii mei „vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui” când ochiul tău nu va mai face pământul verde să râdă.

Şi lună, prefă-te în sânge!

Dar sângele meu nu va fi niciodată preschimbat în nimicnicie; acest duh va exista când tu vei înceta a mai fi. Şi tu lume mare! Tu poţi dispărea aşa cum dispare într-o clipă spuma valului!

Dar eu am viaţă veşnică.

O, timpule! Tu poţi vedea munţi uriaşi murind şi ascunşi în mormintele lor; tu poţi vedea stelele ca nişte smochine prea coapte căzând din pom, dar duhul meu niciodată nu-l vei vedea mort, niciodată.

 

III. Aceasta ne aduce la cel de-al treilea punct al nostru,

VIAŢA VEŞNICĂ ESTE DATĂ TUTUROR CELOR CARE VIN.

Niciodată nu a existat vreun om care să vină la Hristos pentru viaţă veşnică, legală sau spirituală şi, într-un anume sens să nu o fi primit deja.

Iar apoi i s-a dovedit că a primit-o imediat după ce a venit. Să luăm unul sau două texte –

„De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El.”

Oricine vine la Hristos va afla că El poate să îl mântuiască – nu capabil să îl mântuiască puţin, să-l elibereze de câteva păcate, să-l păzească de o încercare mică, să îl ţină o scurtă vreme şi apoi să îl lase – ci capabil să îl mântuiască total de păcatul său, de toate încercările sale, de cele mai adânci întristări, pe toată durata existenţei sale.

Hristos spune tuturor celor care vin la El

„vino, sărmane păcătos, nu trebuie să te întrebi dacă am puterea să te mântuiesc.

Eu nu te întreb cât de departe ai mers în păcat; Eu am puterea să te mântuiesc în chip desăvârşit pe vecie.” Şi nimeni pe pământ nu poate trece dincolo de desăvârşirea lui Dumnezeu.
Acum, un alt text: „pe cel ce vine la Mine (observaţi că promisiunile sunt aproape întotdeauna adresate celor care vin), nu-l voi izgoni afară.”

Oricine care vine va găsi uşa casei lui Hristos deschisă –şi uşa inimii Lui deschisă.

Oricine care vine –spun aceasta în cel mai larg sens –va descoperi că Hristos are milă de El.

Cea mai mare absurditate din lume este să doreşti să ai o evanghelie mai largă decât cea de pe paginile Scripturii. Eu predic că oricine crede va fi mântuit –că oricine vine va găsi îndurare.
Oamenii mă întreabă:

„Dar să presupunem că vine cineva care nu a fost ales, va fi mântuit?”

Du-te şi presupune nonsensuri, că eu nu o să-ţi dau un răspuns. Dacă cineva nu este ales, el nu va veni niciodată.

Atunci când vine avem dovada sigură că este ales.
Cineva spune: „să presupunem că vine cineva la Hristos care nu a fost chemat de Duhul.”

Opreşte-te,

frate, aceasta este o presupunere pe care nu ai dreptul să o faci, fiindcă aşa ceva nu se poate întâmpla;

o spui doar ca să mă prinzi, dar deocamdată nu poţi să o faci. Eu spun că orice om ce vine la Hristos va fi mântuit.

O spun ca şi calvinist, sau ca şi hiper-calvinist, la fel de limpede ca şi tine. Eu nu am o Evanghelie mai îngustă decât tine; ci Evanghelia mea este pe o temelie solidă, în timp ce a ta este zidită doar pe nisip şi putrefacţie.

„Oricine vine va fi mântuit, fiindcă nimeni nu vine la Mine dacă nu-l atrage Tatăl.”
„Dar”, spune cineva,

„să presupunem că întreaga lume ar veni, i-ar primi Hristos pe toţi?” Cu siguranţă, dacă toţi ar veni;

dar ei nu vor veni. Îţi spun că toţi cei ce vin –chiar dacă ar fi la fel de răi ca demonii,

Hristos i-ar primi; dacă tot păcatul şi mizeria ar curge în inimile lor ca şi într-o canalizare comună a întregii lumi, Hristos i-ar primi.
Altul spune, „Vreau să ştiu despre restul oamenilor.

Pot merge să le spun că Isus Hristos a murit pentru fiecare dintre ei? Pot eu spune –există neprihănire pentru fiecare din voi, există viaţă pentru fiecare din voi?”

Nu, nu poţi.

Poţi spune –există viaţă pentru fiecare om care vine. Dar dacă spui că există viaţă pentru cei care nu cred, tu le spui o minciună periculoasă. Dacă le spui că Isus Hristos a fost pedepsit pentru păcatele lor şi totuşi ei vor fi nemântuiţi, tu spui intenţionat un neadevăr. Să gândeşti că Dumnezeu L-a pedepsit pe Hristos şi îi va pedepsi şi pe ei –eu mă mir de îndrăzneala cu care spui această neruşinare!

Un om bun predica odată că în ceruri erau harfe şi coroane pentru
toată adunarea sa; şi apoi spunea în cea mai solemnă manieră: „Dragi prieteni, sunt mulţi pentru care au fost pregătite aceste lucruri dar care nu vor ajunge acolo.”

De fapt, el a născocit cea mai tristă poveste pe care o putea născoci; dar vă spun pentru cine ar fi trebuit el să plângă –ar fi trebuit să plângă pentru îngerii din ceruri şi pentru toţi sfinţii, fiindcă ce a spus el ar strica cerul în întregime.
Ştiţi că atunci când vă întâlniţi împreună cu toată familia, dacă aţi pierdut un frate iar locul său este gol spuneţi:

„Noi întotdeauna ne-am bucurat de aceste întruniri familiale, dar cineva lipseşte acum –sărmanul de el, nu mai este printre noi!”

Gândiţi-vă că îngerii ar spune:

„Ah, cerul este minunat, dar nu ne place să vedem acolo toate acele coroane acoperite cu pânze de păianjen; nu putem suporta acea stradă nelocuită; nu putem privi acele tronuri goale.”

Iar apoi, sărmane suflete, ar putea începe să vorbească între ei şi să spună „nici unul dintre noi nu este în siguranţă aici fiindcă promisiunea a fost –

„Eu dau oilor Mele viaţă veşnică”, şi mulţi din cei cărora Dumnezeu le-a dat viaţă veşnică sunt în iad; există un număr pentru care Hristos şi-a dat viaţa pentru ca ei să nu ardă în Adânc, iar dacă ei pot fi trimişi acolo, atunci şi nouă ni se poate întâmpla la fel.

Dacă nu ne putem încrede într-o promisiune, nu ne putem încrede nici în cealaltă.” Şi aşa, cerul şi-ar pierde temelia şi ar cădea.

Pleacă de aici cu evanghelia ta fără sens!

Dumnezeu ne dă o Evanghelie sigură şi solidă, clădită pe faptele şi relaţia legământului, pe scopuri veşnice şi împliniri sigure.

 

IV. Şi astfel ajungem la cel de-al patrulea punct.

PRIN NATURA SA, NICI UN OM NU VINE LA HRISTOS,

fiindcă textul spune „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” Eu afirm cu tărie din textul meu pe baza autorităţii Scripturii că voi nu veţi veni la Hristos ca să aveţi viaţa.

Vă spun că v-aş putea predica o veşnicie, aş putea împrumuta talentele oratorice ale lui Demostene sau cele ale lui Cicero, dar voi nu veţi veni la Hristos.

V-aş putea implora în genunchi, cu lacrimi în ochi şi să vă arăt ororile iadului şi bucuriile cerului, puterea lui Hristos şi propria voastră condiţie pierdută, dar nici unul dintre voi nu aţi veni la Hristos prin voi înşivă, dacă Duhul care era asupra lui Hristos v-ar atrage.

Pentru toţi oamenii este valabil adevărul că în starea lor firească nu vor veni la Hristos.
Dar mi se pare că aud un alt palavragiu punând întrebarea: „Dar nu puteau ei veni dacă ar fi dorit?”

Prietene, ţie îţi voi da răspunsul altă dată. Nu aceasta este întrebarea în această dimineaţă.

Acum discutăm dacă ei vor, nu dacă pot. Veţi observa că oridecâteori vorbiţi despre voinţa liberă, sărmanul Arminian, după două secunde începe să vorbească despre capacitatea umană, şi astfel amestecă două subiecte care ar trebui să fie separate.

Noi nu vom trata două subiecte în acelaşi timp. Refuzăm să ne luptăm cu doi deodată, dacă doriţi. În altă zi vom predica din acest text – „Nimeni nu poate veni dacă nu îl atrage Tatăl.”

Dar acum vorbim numai de voinţă; şi este clar că oamenii nu vin la Hristos pentru a avea viaţa.
Putem dovedi acest fapt din multe texte ale Scripturii, dar vom lua doar o singură pildă.

Vă aduceţi aminte de pilda împăratului care a pregătit o cină pentru fiul său şi i-a invitat pe mulţi să vină; boii şi viţeii îngrăşaţi au fost tăiaţi şi şi-a trimis mesagerii să-i cheme pe mulţi la cină.

Au venit ei la cină? Ah, nu; dar cu toţii, într-o singură voce au început să se scuze. Unul a spus că s-a căsătorit şi de aceea nu putea veni, deşi ar fi putut-o aduce şi pe soţie cu el.

Altul a cumpărat nişte boi pentru jug şi s-a dus să îi încerce; dar cina era noaptea iar el nu putea să îi încerce pe întuneric.

Altul a cumpărat o bucată de pământ şi voia să o vadă; dar nu cred că s-a dus să o vadă cu un felinar. Cu toţii s-au scuzat şi nu au vrut să vină. Împăratul era hotărât să aibe cina; aşa că a spus

„Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei ce-i vei găsi” invită-i – stop!

Nu invită-i – „sileşte-i să intre;” fiindcă nici chiar cei mai săraci nu ar fi venit niciodată dacă nu ar fi fost siliţi.
Să luăm o altă pildă:

cineva a avut o vie; la vremea roadelor şi-a trimis unul din slujitori pentru a-şi lua chiria. Ce au făcut ei cu el? L-au bătut pe rob. A trimis un altul; şi ei l-au omorât cu pietre.

Atrimis un altul iar ei l-au omorât şi pe acesta.

La urmă şi-a zis „Le voi trimite pe fiul meu, pe el îl vor cinsti.” Dar ce au făcut ei? Au spus „Iată moştenitorul, veniţi să îl ucidem şi să îl aruncăm afară din vie.” Şi aşa au făcut.

La fel se întâmplă cu toţi oamenii în firea lor. A venit Fiul lui Dumnezeu, iar oamenii L-au respins.

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”
Ar necesita prea mult timp pentru a mai aduce şi alte dovezi din Scriptură. Totuşi, vom face referire la marea doctrină a căderii.

Oricine care crede că voinţa omului este complet liberă şi că poate fi mântuit prin ea nu crede căderea.

Aşa cum v-am spus uneori, puţini predicatori „creştini” cred în întregime doctrina căderii, altfel cred că atunci când Adam a căzut el şi-a rupt degetul mic şi nu gâtul, spre ruina întregii sale rase.

Preaiubiţii mei, la cădere, omul şi-a rupt fiecare os.

Nici o putere a lui nu a rămas neştirbită; toate au fost sfărâmate, perverite şi pătate;

la fel ca un mare templu, stâlpii pot exista, coloanele şi pilastrele pot fi acolo; dar toate au fost distruse, chiar dacă unele şi-au păstrat forma şi poziţia.

Conştiinţa omului poate reţine uneori mare parte din sensibilitate – dar totuşi este căzută.

La fel, voinţa nu este scutită. Şi ce dacă este „Domnul Sufletului omului” aşa cum o numeşte Bunyan”?

–Domnul acesta greşeşte.

Domnul Voinţă-Puternică întotdeauna greşea. Natura voastră căzută a fost stricată; voinţa voastră, printre altele s-a depărtat total de Dumnezeu. Dar vă spun care este cea mai bună dovadă a acestui fapt; este marele fapt că niciodată nu aţi întâlnit în viaţa voastră un creştin care să spună că el a venit la Hristos fără ca Hristos să vină la el.
Aţi auzit o mulţime predici Arminiene, îndrăznesc să spun; dar nu aţi auzit niciodată o rugăciune Arminiană – fiindcă sfinţii în rugăciune sunt ca unul singur în cuvânt, faptă şi gând.

Un Arminian pe genunchi s-ar ruga disperat ca un Calvinist.

El nu se poate ruga despre voinţa liberă; nu mai este loc pentru ea. Imaginaţi-vă cum ar suna o astfel de rugăciune:

„Doamne, îţi mulţumesc că nu sunt ca şi acei sărmani Calvinişti încrezuţi. Doamne, am fost născut cu o voinţă liberă glorioasă; am fost născut cu puterea prin care mă pot întoarce singur la Tine; am profitat de harul meu.

Dacă toată lumea ar face la fel cu harul lor aşa cum am făcut eu, toţi ar putea fi mântuiţi. Doamne, ştiu că Tu nu ne influenţezi să vrem, dacă noi nu vrem. Tu dai har tuturor; unii nu profită de el, dar eu nu sunt aşa.

Sunt mulţi care vor merge în iad şi care au fost cumpăraţi cu sângele lui Isus ca şi mine; şi ei au primit Duhul Sfânt la fel ca mine; au avut o şansă la fel de mare şi au fost binecuvântaţi la fel ca mine.

Nu harul tău ne-a făcut diferiţi; ştiu că a contat mult, dar eu am luat decizia; m-am folosit de ce mi s-a dat în vreme ce alţii nu au făcut aşa –aceasta este diferenţa dintre mine şi ei.”
Aceea este o rugăciune a diavolului, fiindcă nimeni altcineva nu s-ar ruga aşa. Ah!

Atunci când predică şi vorbesc în cuvinte bine cântărite, se poate să fie doctrină greşită; dar când ajung la rugăciune adevărul iese la iveală; nu se pot abţine.

Dacă un om vorbeşte în cuvinte bine cântărite, poate vorbi corect gramatical; dar când vorbeşte repede, vechile regionalisme ale zonei sale în care s-a născut ies la iveală.
Te întreb din nou, ai întâlnit vreodată un creştin care să spună „Am venit la Hristos fără puterea Duhului?”

 

Dacă ai întâlnit un astfel de om, poţi să-i spui fără ezitare

„Domnule dragă, eu cred asta întru totul –şi mai cred că aţi plecat de acolo tot fără puterea Duhului, şi că nu cunoaşteţi nimic despre aşa ceva, şi văd că eşti plin de fiere amară, şi în lanţurile fărădelegii.”

 

Aud oare vreun creştin zicând

„L-am căutat pe Isus înainte ca El să mă caute pe mine; eu am venit la Duhul şi nu Duhul la mine?”

Nu, dragii mei; suntem obligaţi, fiecare dintre noi să ne punem mâna pe inimă şi să spunem –

„Harul m-a învăţat să mă rog Şi mi-a făcut ochii să plângă Harul m-a păstrat până în această zi Şi nu îmi va da drumul.”

Există cineva aici –unul singur –bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân care să poată spune

„Eu l-am
căutat pe Dumnezeu înainte ca El să mă caute pe mine?”

Nu; chiar şi voi care sunteţi puţin Arminieni veţi cânta – „Îl iubesc pe Isus – Că-ntâi El m-a iubit.”
Iar apoi, mai o întrebare.

Nu vedem noi, chiar şi după ce am venit la Hristos că sufletul nostru nu este liber, ci că este păstrat în Hristos?

Nu vedem momente, chiar acum, când „a vrea” nu este de partea noastră?

Există o lege în mădularele noastre care luptă împotriva legii minţii. Acum, dacă cei vii spiritual simt că voinţa lor este contrară lui Dumnezeu ce putem spune despre omul „mort în greşeli şi păcate?”

Ar fi o absurditate de necrezut să îi pui pe cei doi la acelaşi nivel; şi ar fi chiar mai absurd să îl pui pe cel mort în faţa celui viu. Nu; textul este adevărat, experienţa ni l-a însemnat în inimi. „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”
Acum trebuie să îţi spunem motivele pentru care oamenii nu vin la Hristos. Primul este că nici un om nu gândeşte în fire că Îl vrea pe Hristos. Prin natura lui, omul nu gândeşte că are nevoie de Hristos; crede că are haina propriei neprihăniri, că este bine îmbrăcat, că nu este gol, că nu are nevoie de sângele lui Hristos ca să-l spele, că nu este negru sau stacojiu şi nu are nevoie de har pentru a fi curăţat.

Nici un om nu-şi cunoaşte nevoia până când Dumnezeu nu i-o arată; iar dacă Duhul Sfânt nu descoperă nevoia de iertare nici un om nu va căuta iertarea. Îl pot predica pe Hristos pe vecie, dar dacă nu simţi că Îl vrei pe Hristos niciodată nu vei veni la El.

Un farmacist ar putea avea o farmacie bună, dar nici un om nu va veni să-i cumpere medicamentele până când nu simte că are nevoie de ele.
Următorul motiv este că oamenilor nu le place modul prin care Hristos îi mântuieşte.

(1) Cineva spune: „Nu-mi place fiindcă mă face sfânt; dacă m-a mântuit atunci nu mai pot bea şi înjura.”

(2) Altul spune: „Mi se cere să fiu aşa de fidel şi să am o viaţă aşa de curată, iar mie îmi place să fiu puţin mai liber.”

(3) Altuia nu-i place fiindcă aceasta este aşa de umilitoare; nu-i place fiindcă „poarta cerului” nu este destul de înaltă pentru nasul lui, şi nu-i place să se aplece.

Acesta este motivul principal pentru care nu veţi veni la Hristos, fiindcă la El nu puteţi ajunge cu nasul pe sus; fiindcă Hristos vă face să vă aplecaţi atunci când veniţi la El.

(4) Altuia nu-i place ca harul să fie de la început până la sfârşit. „Oh!,” spune el, „dacă aş putea avea şi eu puţină cinste (onoare).” Dar atunci când aude căci Hristos este ori totul, ori nimic, doar Hristos sau deloc, el spune

„Nu voi veni,” şi se întoarce şi pleacă.

Ah, păcătoşi mândri, voi nu veţi veni la Hristos.
Ah, păcătoşi neştiutori, voi nu veţi veni la Hristos fiindcă nu cunoaşteţi nimic despre El.

Şi acesta este cel de-al treilea motiv.

Oamenii nu ştiu ce preţios este, fiindcă dacă ar fi ştiut, ar fi venit la El.

De ce nu s-au dus navigatorii în America înainte de Columb? Deoarece ei nu credeau că America există.

Columb a avut credinţă şi de aceea a plecat.

Cel care are credinţă în Hristos vine la El. Dar tu nu-L cunoşti pe Isus; mulţi dintre voi nu I-aţi văzut niciodată frumoasa Sa faţă; niciodată n-aţi văzut ce bun este sângele Său pentru un păcătos, ce măreaţă este ispăşirea Sa; şi ce suficiente sunt meritele Sale. De aceea, „voi nu vreţi să veniţi la El.”
Ah, dragi ascultători, ultimul meu gând este unul solemn. Am predicat că voi nu vreţi să veniţi.

Dar unii vor spune „este păcatul lor dacă nu vin.” AŞA ESTE. Nu veţi veni şi de aceea voinţa voastră este una păcătoasă. Unii cred că atunci când predicăm această doctrină împiedicăm oamenii să vină la Hristos, dar nu este aşa.

Noi nu spunem că aceasta a făcut parte din natura originală a omului, ci a fost parte din natura sa căzută. Păcatul a fost acela care te-a adus în această condiţie în care nu vrei să vii.

Dacă nu ai fi căzut, ai veni la Hristos în clipa în care ţi s-ar fi predicat prima dată; dar nu vii datorită păcătoşeniei şi nelegiuirii tale. Oamenii se scuză fiindcă au o inimă rea.

Aceasta este cea mai nefondată scuză din lume. Jaful şi furtul nu vin dintr-o inimă rea?

Să presupunem că un hoţ ar spune judecătorului „Nu am putut să mă abţin, am avut o inimă rea.”

Ce i-ar spune judecătorul?
„Nemernicule! Dacă inima ta este rea, atunci îţi voi face pedeapsa mai grea fiindcă eşti cu adevărat un ticălos.

Scuza ta nu este bună de nimic.” Dar Tu care eşti Atotputernic „râzi de ei, Tu Îţi baţi joc de toate neamurile.”

Noi nu predicăm această doctrină pentru a vă scuza, ci pentru a vă umili. Posesia unei naturi rele este atât din vina mea cât şi din cauza teribilei căderi a lui Adam.
Există un păcat care îi va învinui întotdeauna pe oameni; când nu vor să vină la Hristos, păcatul este cel care îi ţine la distanţă.

Cel care nu predică aşa, mi-e teamă că nu Îi este credincios nici lui Dumnezeu nici conştiinţei sale.

Mergeţi acasă cu acest gând

„Prin fire sunt aşa de depravat că nu voi vrea să vin la Hristos, iar acea răutate a naturii mele este păcatul meu.

Datorită lui, eu merit să fiu trimis în iad.” Iar dacă acest gând folosit de Duhul nu te umileşte, nici un alt gând nu va reuşi. În această dimineaţă nu am predicat înălţând natura umană ci am umilind-o.

Dumnezeu să ne smerească pe toţi.

Amen.

2 Decembrie 1855 de către REV. C. H. Spurgeon
la New Park Street Chapel din Southwark, Londra

by Insula Ekklesiaby Insula Ekklesia

Mesaje video-diverse teme.ALEGE SI TU !

<

1-11Dragii mei

am ascultat si citit cateva marturii  si mesaje a lui Vasile Filat.

Nu are el adevarul absolut si nu trebuie luat ca un standard chiar daca la multe intrebari raspunde biblic ,totusi si el este un om care poate sa greseasca sau sa aiba cateva  sfaturi care nu se potrivesc cu Biblia de aceea va recomand

sa cititi   personal BIBLIA,cuvantul cel vesnic  si veti avea raspuns la intrebarile voastre caci

Domnul Isus doreste o relatie persoanala  cu fiecare …

Am citit marturia acestui preot si pot sa zic ca mi-a placut mult de aceea vi-o recomand  si voua .O puteti citii AICI ….SE MERITA 🙂

Ceea ce m-a impresionat  la acest predicator este daruirea lui pentru oameni si timpul care il aloca mereu pentru a  le raspunde la  intrebarile lor desi unele intrebari sunt chiar ridicole iar altele copilaresti totusi el ii trateaza pe toti cu rabdare si dragoste 🙂

E bine cat se poate sa nu  promovam  nici un predicator ,nici o religie ,nici o secta ,nici o doctrina…chiar daca  uneori chiar asta e cel mai greu sa ramai neutru intr-o lume plina de culori unde fiecare vrea sa te vopseasca in culoarea lui….

Faceti-va timp si ascultati cateva raspunsuri la intrebarile care i-au fost puse in aceste inregistrari!!!

Ce credeti despre crestinii care sunt invitati la nuntile lumesti?

[vimeo http://www.vimeo.com/15422280 w=500&h=375]

Ce credeti despre crestinii care sunt invitati la nuntile lumesti? from Sveta on Vimeo.

Ce părere aveți despre operațiile estetice?

[vimeo http://www.vimeo.com/15422318 w=500&h=375]

Ce părere aveți despre operațiile esetice? from Sveta on Vimeo.

Ce spune Biblia despre îmbrăcămintea femeilor?
[vimeo http://www.vimeo.com/15422336 w=500&h=375]

Ce spune Biblia despre îmbrăcămintea femeilor? from Sveta on Vimeo.

Ce este viata, ce este fericirea, cum poti pipai pe Dumnezeu?
[vimeo http://www.vimeo.com/15422295 w=500&h=375]

Ce este viata, ce este fericirea, cum poti pipai pe Dumnezeu? from Sveta on Vimeo.

Cum putem cunoaște care este Biblia adevărată?

[vimeo http://www.vimeo.com/15422363 w=500&h=375]

Cum putem cunoaște care este Biblia adevărată? from Sveta on Vimeo.

De ce atingerea de un mort se consideră că te face necurat?

[vimeo http://www.vimeo.com/15422382 w=500&h=375]

De ce atingerea de un mort se consideră că te face necurat? from Sveta on Vimeo.

De ce Dumnezeu ar arunca de pe o stîncă pe un proroc al Său sa l-ar omorî?
[vimeo http://www.vimeo.com/15422386 w=500&h=375]

De ce Dumnezeu ar arunca de pe o stîncă pe un proroc al Său sa l-ar omorî? from Sveta on Vimeo.

De ce apare depresia si cum sa te lupti cu ea?
[vimeo http://www.vimeo.com/17495825 w=500&h=375]

De ce apare depresia si cum sa te lupti cu ea? from Sveta on Vimeo.

De ce a trebuit sa se pogoare Duhul Sfint peste Domnul  Isus la botez?
[vimeo http://www.vimeo.com/17495813 w=500&h=375]

De ce a trebuit sa se pogoare Duhul Sfint peste Isus la botez? from Sveta on Vimeo.

Cum sa scap de gandirea negativa?
[vimeo http://www.vimeo.com/17495747 w=500&h=375]

Cum sa scap de gindirea negativa? from Sveta on Vimeo.

Cati indraciti erau in Gadara?

[vimeo http://www.vimeo.com/17495733 w=500&h=375]

Citi indraciti erau in Gadara? from Sveta on Vimeo.

Cine sunt fiii Imparatiei?
[vimeo http://www.vimeo.com/17495695 w=500&h=375]

Cine sunt fii Imparatiei? from Sveta on Vimeo.

Care este ratiunea randuielii lasate de Dumnezeu(Barbat /Femeie)?
[vimeo http://www.vimeo.com/17495652 w=500&h=375]

Care este ratiunea rinduielii lasate de Dumnezeu(Barbata/Femeie)? from Sveta on Vimeo.

Accepta sau nu baptistii transfuzii de sange si interventii chirurgicale?
[vimeo http://www.vimeo.com/17495609 w=500&h=375]

Accepta sau nu baptistii transfuzii de singe si interventii chirurgicale? from Sveta on Vimeo.

Lupta-te lupta cea buna!!!
[vimeo http://www.vimeo.com/18079751 w=500&h=375]

Lupta-te lupta cea buna from Sveta on Vimeo.

De ce a fost nevoie ca poporul Israel sa umble 40 ani in pustie?
[vimeo http://www.vimeo.com/20331922 w=500&h=375]

De ce a fost nevoie ca poporul Israel sa umble 40 ani in pustie? from Sveta on Vimeo.

a href=”http://parereataconteaza1.files.wordpress.com/2012/12/lk.gif”>,lk
by Insula ekklesia

Ştiati că…

… pentru cei ce se tem de Domnul, legământul făcut cu El le dă învăţătură? – Psalmul 25:14

… pentru ca să pricepi, trebuie asculţi învăţătura şi să iei aminte? – Proverbele 4:1

… nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura? – Proverbele 1:7

… robul Domnului primeşte învăţătură de la judecăţile Domnului? – Psalmul 19:11

… învăţătura este viaţa ta? – Proverbele 4:13

învăţătura este o lumină? – Proverbele 6:23

… învăţătura trebuie ţinută şi păstrată? – Proverbele 4:13

… ca să te faci înţelepţ, trebuie să ascultaţi învăţătura? – Proverbele 8:33

… învăţătura înţeleptului este un izvor de viaţă, ca să abată pe om din cursele morţii? – Proverbele 13:14

trebuie să îţi deschizi inima la învăţătură, şi urechile la cuvintele ştiinţei? – Proverbele 23:12

… dacă vrea cineva să facă voia lui Dumnezeu, va ajunge să cunoască dacă o învăţătura este de la

Dumnezeu sau dacă e omenească? – Ioan 7:17

♦ despre fericire…

Ştiati că…

… fericirea atârnă de păzirea legilor şi poruncilor lui Dunezeu? – Deuteronomul 4:40

… ca să te bucuri de fericire trebuie să te împrieteneşti cu Dumnezeu? – Iov 22:21

… cei neprihăniţi vor fi răsplătiţi cu fericire? – Proverbele 13:21

… fericirea celui neprihănit este să se apropie de Dumnezeu? – Psalmul 73:28

… cine cugetă la Cuvântul Domnului găseşte fericirea? – Proverbele 16:20

… cine se încrede în Domnul este fericit? – Proverbele 16:20

… cel cu inima prefăcută nu găseşte fericirea? – Proverbele 17:20

… fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi au frică de El? – Eclesiastul 8:12

… fericirea atârnă şi cât de mult cauţi să împlineşti legile şi porunci lui Dumezeu? – Deuteronomul 6:3

… ca să fi fericit trebuie să faci ce este plăcut şi bine înaintea Domnului? – Deuteronomul 6:18

… cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un

ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui? – Iacov 1:25

♦ despre nebunie…

Ştiati că…

… nebunia este o femeie gălăgioasă, proastă şi care nu ştie nimic? – Proverbele 9:13

… cei nesocotiţi n-au altceva decât nebunie? – Proverbele 14:24

… nebunia poate fi o pedeapsă, dată de Dumnezeu în urma neascultării? – Deuteronomul 28:28

… puţină nebunie biruie înţelepciunea şi slava? – Eclesiastul 10:1

… dacă îţi înveseleşti trupul cu vin stărui astfel în nebunie? – Eclesiastul 2:3

… mândria te poate împinge la fapte de nebunie? – Proverbele 30:32

… râsul celor fără minte este defapt o nebunie? – Eclesiastul 2:2; 7:6

… gura nesocotiţilor găseşte plăcere în nebunie? – Proverbele 15:14

… nebunia este o bucurie pentru cel fără minte? – Proverbele 15:21

… nebunia omului îi suceşte calea, şi apoi cârteşte împotriva Domnului cu inima lui? – Proverbele 19:3

… înţelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina

decât întunericul? – Eclesiastul 2:13

♦ despre sfinţire…

Ştiati că…

… Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire? – 1 Tesaloniceni 4:7

… trebuie să urmărim sfinţirea, dacă dorim să vedem pe Dumnezeu? – Evrei 12:14

voia lui Dumnezeu este sfinţirea noastră? – 1 Tesaloniceni 4:3

… sfinţirea trebuie dusă până la capăt, în frica de Dumnezeu? – 2 Corinteni 7:1

… daca te faci rob al lui Dumnezeu, ai ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică? – Romani 6:22

… a fi sfânt este o porunca a lui Dumnezeu? – Leviticul 11:45; 19:2

… Dumnezeu a zis: “Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul”? – Leviticul 20:26

… trebuie să sfinţeşti în inima ta pe Hristos ca Domn? – 1 Petru 3:15

… Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui? -Efeseni 1:4

… după cum Dumnezeu este sfânt, trebuie să fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră? – 1 Petru 1:15

… creştinul trebuie să îşi facă mădularele roabe ale neprihănirii, ca să ajungă la sfinţire? – Romani 6:19

despre ce urăşte Dumnezeu…

Ştiati că…

… Dumnezeu urăşte pe cel rău şi pe cel ce iubeşte silnicia? – Psalmul 11:5

… Dumnezeu urăşte două feluri de greutăţi, şi cântarul mincinos nu este un lucru bun? – Proverbele 20:23

… buzele mincinoase sunt urâte Domnului? – Proverbele 12:22

… gândurile rele sunt urâte Domnului? – Proverbele 15:26

… Dumnezeu urăşte răutatea? – Psalmul 45:7

… Dumnezeu urăşte pe cei ce fac fărădelegea? – Psalmiul 5:5

… ochii trufaşi, limba mincinoasă şi mâinile care varsă sânge nevinovat sunt urâte Domnului? – Pilde 6:17

… inima care urzeşte planuri nelegiuite, este urâtă lui Dumnezeu? – Pildele 6:18

… Dumezeu urăşte picioarele care aleargă repede la rău? – Proverbele 6:16-18

… Dumnezeu urăşte martorul mincinos, care spune minciuni? – Pildele 6:19

… Dumnezeu urăşte pe cel ce stârneşte certuri între fraţi? – Proverbele 6:16-19

“Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” 2 Timotei 3:16-17

~~~ ”La Dumnezeu este înţelepciunea şi puterea; sfatul şi priceperea ale Lui sunt.” Iov 12:13 ~~~

“Argintul are o mină de unde se scoate şi aurul are un loc de unde este scos ca să fie curăţat.” Iov 28:1

“Dar înţelepciunea unde se găseşte? Unde este locuinţa priceperii?” Iov 28:12

                — “Omul nu-i cunoaşte preţul, ea nu se găseşte în pământul celor vii.” Iov 28:13

“De unde vine atunci înţelepciunea? Unde este locuinţa priceperii?” Iov 28:20

                “Dumnezeu îi ştie drumul, El îi cunoaşte locuinţa.” Iov 28:23

             — “A Lui este înţelepciunea şi atotputernicia.” Iov 9:4

Obârşia înţelepciunii

— este cea dintâi dintre lucrările lui Dumnezeu, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. Proverbele 8:22

— a fost aşezată din veşnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul. Proverbele 8:23

— a fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape. Proverbele 8:24

— a fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile. Proverbele 8:25

— când a întocmit Domnul cerurile, înţelepciunea era de faţă. Proverbele 8:27

— înţelepciunea era meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui. Proverbele 8:30

♦Care este începutul înţepciunii?

— începutul înţelepciunii este frica de Domnul: Proverbele 9:10; Psalmul 111:10

— dobândeşte înţelepciunea, şi cu tot ce ai, dobândeşte priceperea. Proverbe 4:7

— cautarea intelepciunii pana ajungi sa intelegi dreptatea, judecata,

nepărtinirea, toate căile care duc la bine. Proverbele 2:1-9

♦Ce este înţelepciunea?

— înţelepciunea este frica de Domnul. -Iov 28:28

— înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are. -Proverbele 16:22

— înţelepciunea şi priceperea sunt un izvor de mântuire. -Isaia 33:6

— păzirea şi împlinirea poruncilor, legilor si orânduirilor Domnului -Deuteronom 4:6 “Să le păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: „Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!”

— propovăduirea Evangheliei lui Hristos pentru cei desăvârşiţi este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia. – 1 Corinteni 2:6

— înţelepciunea este priceperea. – Proverbele 8:14

— înţelepciunea este un pom de viaţă pentru cei ce o apucă. – Proverbele 3:18

— înţelepciunea este viaţa sufletului tău şi podoaba gâtului tău. – Proverbele 3:22

   “Un om este preţuit după măsura priceperii lui, dar cel cu inima stricată este dispreţuit. –” Proverbele 12:8

Ce este priceperea?

— depărtarea de rău, este pricepere. Iov 28:28

— înţelepciune. Proverbele 8:14

— un izvor de mântuire. Isaia 33:6

— ştiinţa sfinţilor. Proverbele 9:10 >< începutul ştiinţei este: Frica Domnului – Proverbele 1:7

                                             ¤ prin dulceaţa buzelor se măreşte ştiinţa. – Proverbele 16:21

                                              ¤ prin ascultarea învăţăturii înţeleptul, îşi va mări ştiinţa. – Proverbele 1:5

                                                   ¤ inima celor pricepuţi caută ştiinţa. – Proverbele 15:14

                                                  ¤ urechea celor înţelepţi caută ştiinţa. – Proverbele 18:15

                                             ¤ mustră pe omul priceput, şi va înţelege ştiinţa. – Proverbele 19:25

                                              ¤ când se dă învăţătură celui înţelept, el capătă ştiinţa. –Proverbele 21:11

                                                   ¤ cine îşi înfrânează vorbele, cunoaşte ştiinţa. – Proverbele 17:27

                                                   ¤ pentru omul priceput ştiinţa este lucru uşor. – Proverbele 14:6

                                              ¤ o inimă pricepută dobândeşte ştiinţa. – Proverbele 18:15

                                              ¤ Cine iubeşte certarea, iubeşte ştiinţa. – Proverbele 18:15

     “Ochii Domnului păzesc pe cel ce are ştiinţă, dar înfruntă cuvintele celui stricat. –” Proverbele 22:12

 

Cine dă înţelepciunea?

– “Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.” Proverbele 2:6; Daniel 2:21

– “Dar, de fapt, în om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea.” Iov 32:8

– “Nu vârsta aduce înţelepciunea, nu bătrâneţea te face în stare să judeci.” Iov 32:9

Prin ce primeşti înţelepciunea şi priceperea?

— prin mărturia Domnului care este adevarata. Psalmul 19:7

— prin poruncile lui Dumnezeu. Psalmul 119:98

— prin păzirea poruncile Domnului. Psalmul 119:100

— prin descoperirea cuvintelor Domnului Dumnezeu. Psalmul 119:130

— prin cunoşterea Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus. 2 Timotei 3:15

— nuiaua şi certarea dau înţelepciunea. Proverbele 29:15; 21:11

— prin ascultarea învăţăturii. Proverbele 8:33

— prin umblarea cu  cei înţelepţii te faci înţelept. Proverbele 13:20

— dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere. – Proverbele 15:32

…înţelepciunea îşi găseşte plăcerea în fiii oamenilor, având ca locuinţă:

                     Proverbe 8:31                                      — Mintea: Proverbe 8:12

                                                                                — O inimă pricepută: Proverbe 14:33; 2:10

                                                                                — Gura celui neprihănit: Proverbe 10:31

                                                                                — Buzele omului priceput: Proverbe 10:13

Pe unde umblă înţelepciunea?

— pe calea nevinovăţiei. – Proverbele 8:20

— pe mijlocul cărărilor neprihănirii. – Proverbele 8:20

— în faţa omului priceput. – Proverbele 17:24

Cui dă Domnul înţelepciune şi pricepere?

– – – dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere, celor pricepuţi. -Daniel 2:21

– – – dă pricepere celor fără răutate. -Psalmul 119:130

– – – dă înţelepciune celui neştiutor. -Psalmul 19:7

– – – celor ce o căuta ca argintul şi umbla după ea ca după o comoară. -Proverbe 2:4-9; 8:17

– – – celor ce  primesc cuvintele Domnului, şi le păstrează învăţăturile Lui. -Proverbe 2:1

– – – celor ce cer înţelepciune şi se vor ruga pentru pricepere. -Proverbe 2:3

– – – celor ce cer prin credinţă de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare. -Iacov 1:5

– – – omului plăcut Lui. -Eclesiastul 2:26

     ”Omul care se abate de la calea înţelepciunii se va odihni în adunarea celor morţi. –” Proverbele 21:16

Ce face înţelepciunea?

— te strigă: Proverbele 8:1-4; 1:20; 9:1-6

— te învaţă ce este drept. Proverbele 8:6

— vesteşte adevărul. Proverbele 8:7,8

— urăşte minciuna. Proverbele 8:7

— te îmbie sa primeşti învăţăturile ei. Proverbele 8:10

— iubeşte pe cei ce o iubesc. Proverbele 8:17

— râde, îşi bate joc, nu răspunde şi se acunde, dacă: nu o asculţi, te împotriveşti şi nu iei seama, dacă arunci sfaturile ei şi nu-ţi plac mustrările ei. Proverbele 1:22-28

— face pe cel înţelept mai tare decât zece viteji care sunt într-o cetate. Eclesiastul 7:19

— da o adevărată moştenire celor ce o iubesc şi să le umple vistieriile. Proverbele 8:21

— te ajută să găseşti viaţa şi să primeşti bunăvoinţa Domnului. Proverbele 8:35

— te face să mergi cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni. Proverbele 3:23

— îţi va pune pe cap o cunună plăcută, te va împodobi cu o strălucită cunună împărătească. Proverbe 4:9

— te scapă de calea cea rea, de omul care ţine cuvântări stricate; de cei ce părăsesc cărările adevărate ca să umble pe drumuri întunecoase. Proverbele 2:12-17

— Înţelepciunea face pe om răbdător. Proverbele 19:11

— îţi va înmulţi zilele şi îţi va mări anii vieţii tale. Proverbele 9:11

— te depărtează de nebun. Proverbele 14:7

— te umple de putere. Proverbele 24:5

   “Învăţătura înţeleptului este un izvor de viaţă, ca să abată pe om din cursele morţii. –” Proverbele 13:14

Ce îţi aduce înţelepciunea?

— îţi aduce câştig mai bun decât al câştigul argintului. Proverbele 3:14

— îţi aduce venit mai de preţ decât venitul aurul. Proverbele 3:14; 8:19

— îţi aduce sfat şi izbânda. Proverbele 8:14

— o viaţă lungă; bogăţie şi slavă. Proverbele 3:16

— cei ce o ascultă vor locui fără grijă, vor trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău. Proverbele 1:33

— nişte buze care să te păzească. Proverbele 14:3

       ”Încetează, fiule, să mai asculţi învăţătura, dacă ea te depărtează de învăţăturile înţelepte. –”  

                                                            Proverbele 19:27

Cel ce e înţelept ce face?

— înţeleptul se teme şi se abate de la rău. – Proverbele 14:16

— înţeleptul vede nenorocirea şi se ascunde. – Proverbele 22:3

— omul chibzuit vede răul şi se ascunde. – Proverbele 27:12

– – înţeleptul ascunde ocara. – Proverbele 12:16

– – înţeleptul ascultă sfaturile. – Proverbele 12:15

– – înţeleptul primeşte învăţătura. – Proverbele 10:8

– – Înţeleptul păstrează ştiinţa. – Proverbele 10:14

– – înţeleptul  ascunde ştiinţa. – Proverbele 12:23

– – înţelepţii potolesc mânia. − Proverbele 29:8

— inima celor pricepuţi caută ştiinţa. – Proverbele 15:14

— inima celui neprihănit se gândeşte ce să răspundă. – Proverbele 15:28

— cel priceput îşi oţeleşte vlaga. − Proverbele 24:5

— înţeleptul isi stăpâneşte patima. – Proverbele 29:11

— femeia înţeleaptă îşi zideşte casa. – Proverbele 14:1

– – buzele înţelepţilor seamănă ştiinţa. – Proverbele 15:7

– – limba înţelepţilor dă ştiinţă plăcută. – Proverbele 15:2

– – limba înţelepţilor aduce vindecare. – Proverbele 12:18

– – învăţătura înţeleptului este un izvor de viaţă. – Proverbele 13:14

— omul priceput merge pe drumul cel drept. – Proverbele 15:21

— înţeleptul cucereşte cetatea vitejilor şi doboară puterea în care se încredeau. – Proverbele 21:22

— înţeleptul lucrează cu cunoştinţă. – Proverbele 13:16

— înţeleptul lucreză cu pricepere din plăcere. – Proverbele 10:23

— înţeleptul câştigă suflete. – Proverbele 11:30

— înţelepciunea omului chibzuit îl face să vadă pe ce cale să meargă. – Proverbele 14:8

— înţeleaptul îşi arată înţelepciunea când vorbeşte

şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui. – Prov. 16:23; 10:31

— nu se bizuie pe înţelepciunea sa. – Proverbele 3:5; Ieremia 9:23

— nu se socoteşte singur înţelept. – Proverbele 3:7

— cel ce are multă pricepere este încet la mânie. – Proverbele 14:29

omul cu pricepere primeşte şi tace. – Proverbele 11:12

— omul priceput are duhul potolit. – Proverbele 17:27

— un fiu înţelept ascultă învăţătura tatălui său. – Proverbele 13:1

— înţeleptul nu se îmbată cu vin şi băuturi tari. – Proverbele 20:1

— înţeletul îndepartează răul de lângă el. – Proverbele 20:26,8

— înţeleptul îţi îndreaptă inima pe calea cea dreaptă.  – Proverbele 23:19

— înţeleptul nu are în vedere faţa oamenilor în judecăţi.  – Proverbele 23:23

— cel priceput păzeşte Legea. – Proverbele 28:7

          “Cine se încrede în inima lui este un nebun, dar cine umblă în înţelepciune va fi mântuit. –”

                                                          Proverbele 28:26

Tipuri de înţelepciune:

                            1. de sus,

                            2. de jos: a)pământească, b)firească, c)drăcească. – Iacov 3:15

Înţelepciunea care vine de sus:

— este întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. Iacov 3:17

— înţelepciunea care vine de sus, duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus. 2 Timotei 3:15

— are căi plăcute, şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice. Proverbele 3:17

Înţelepciunea trebuie             

— CAUTATĂ: − Proverbele 2:1-9; 3:13; 15:14; 22:17

— CUNOSCUTĂ: − Proverbele 1:1-2

— ASCULTATĂ: − Proverbele 2:2; 8:6,34; 5:1; 1:24-29

— ÎNŢELEASĂ: − Proverbele 2:6-9; 1:2

— DOBÂNDITĂ: − Proverbele 4:5; 23:23

— PRIMITĂ: − Proverbele 8:10

— IUBITĂ: − Proverbele 4:6; 29:3

— PĂSTRATĂ: − Proverbele 3:21; 4:6; 22:18; 19:8; 8:21

— PĂZITĂ: − Proverbele 8:32

Înţelepciunea este cu:

— cu cei smeriti: Proverbele 11:2

 — cu cel ce ascultă sfaturile: Proverbele 13:10

Pentru cel înţelept:

— este o plăcere să lucreze cu pricepere. – Proverbele 10:23

— cărarea vieţii duce în sus, ca să-l abată de la Locuinţa morţilor, care este jos. – Proverbele 15:24

— pentru omul priceput ştiinţa este lucru uşor. – Proverbele 14:6

— înţelepciunea este sora lui, şi priceperea prietena lui.  – Proverbele 7:4

— pentru cel înţelept bogăţia este o cunună . – Proverbele 14:24

Cum este înţelepciunea?

—  înţelepciunea este bună pentru sufletul tău: dacă o vei găsi,

ai un viitor şi nu ţi se va tăia nădejdea. – Proverbele 24:14

— izvorul înţelepciunii este ca un şuvoi care curge întruna. – Proverbele 18:4

— înţelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia,

cu cât este mai de folos lumina decât întunericul. – Eclesistul 2:13

— înţelepciunea este prea înaltă pentru cel nebun: el nu va deschide gura la judecată. – Proverbele 24:7

— înţelepciunea este mai de preţ decât sculele de război. – Eclesistul 9:18

— este mult mai scumpă decât mărgăritarele, şi niciun lucru de preţ nu se poate asemui cu ea. – Proverbele 8:11; 3:15

— înţelepciunea este mai bună decât tăria.– Eclesistul 9:16

Ferice de:

— de cei ce păzesc căile înţelepciunii. – Proverbele 8:32

— de omul care ascultă înţelepciunea, care veghează zilnic la porţile ei

şi păzeşte pragul uşii ei. – Proverbele 8:34

— de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă pricepere. – Proverbele 3:13

  ”Cine capătă înţelepciune, îşi iubeşte sufletul; cine păstrează priceperea, găseşte fericirea. –” Proverbele 19:8

despre FRICA DE DOMNUL

“Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău,” Deuteronom 10:12

        La întrebarea: “Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt?”, răspunsul din partea Domnului este: “Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă.”  Apoi întrebându-ne care este voia lui Dumnezeu, Biblia arata clar spunând că: “voia lui Dumnezeu este sfinţirea noastră”(1 Tesaloniceni 4:3) iar porunca divină pentru sfinţii Lui este: ”Temeţi-vă de Domnul!”(Psalmul 34:9)

        Omul lui Dumnezeu David în psalmul 86 se ruga zicând: “Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău.”  Astfel dar toţi cei ce doresc să fie placuţi Domnului trebuie obligatoriu să se teamă de El, să se silească în toate să umble în frica Domnului. Dacă cineva crede că poate fi plăcut Domnului fără să se teamă de Numele Său, se înşeala amarnic, căci ceea ce te îndeamnă în a trăi o viaţă fără frică de Dumnezeu este nelegiuirea, păcatul, iar oamenii răi mărturisesc aceasta. (Romani 3:9-18, Psalmul 36:1) În privinţa aceasta Pavel mai zicea astfel: “De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.” Frica de Domnul diferă de groaza Domnului; astfel potrivit învăţăturii scripturii…

Frica de Domnul este:

— este un izvor de viaţă. Proverbele 14:27

— este urârea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă. Proverbele 8:13

— este începutul înţelepciunii. Psalmul 111:10

— este înţelepciune şi pricepere. Iov 28:28

— este începutul ştiinţei. Proverbele 1:7; 9:10

— este comoara Sionului. Isaia 33:6

— este şcoala înţelepciunii. Proverbele 15:33

— este curată şi ţine pe vecie. Psalmul 19:9

        “Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.” 2 Corinteni 7:1 Astfel dar toţi cei sfinţi şi plăcuţi înaintea Domnului, au la bază în viaţa lor de credinţă, frica de Dumnezeu. Fără frica de Domnul, sfinţirea nu e sfinţire, neprihănirea nu e neprihănire. Să ne luptăm a avea o viaţă plăcută Domnului, totdeauna având frica Domnului înaintea ochilor noştrii.

        În Tit 2:11-13 citim: ”Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.” Trăind în lume, dar nu ca lumea, ci cu evlavie adică umblând în frica Domnului, poate ne întrebăm:

De ce trebuie să umblăm în frica Domnului?

– este porunca, cerinţă de la Dumnezeu pentru om: Deuteronom 6:13: 10:12; Lev. 25:36; Eclesiastul 3:14

– este datoria oricărui om: Eclesiastul 12:13

– ca să nu fiţi de ocara neamurilor vrăjmaşe nouă: Neemia 5:9

– ca să avem o minte sănătoasă: Psalmul 111:10

– ca să nu ne depărtăm de Dumnezeu: Ieremia 32:40

– pentru ca să nu păcătuim: Exodul 20:20

– ca sa ajungem la viaţă, şi să fim feriţi de nenorocire: Proverbele 19:23

– pentru a fi răsplătiţi: Proverbele 13:13

– pentru a fi iubiţi de Domnul: Psalmul 147:11

– pentru a fi lăudaţi de Domnul: Iov 1:8; 2:3

– pentru a fi fericiţi: Psalmul 112:1; 128:1; Eclesiastul 8:12; Deuteronomul 5:29

– pentru a fi prieteni cu Domnul: Psalmul 25:14

– pentru a fi ferice de noi: Proverbele 28:14

– pentru ca BUNĂTATEA Domnului să fie mare pentru noi: Psalmul 31:19; 103:11

– pentru ca ÎNDURAREA Domnului să fie mare pt noi: Psalmul 103:13

pentru ca BUNĂTATEA şi ÎNDURAREA să ţină în veci pentru noi: Psalmul 103:17

– pentru ca ochii Domnului să privească peste noi, ca să ne scape sufletul de la moarte şi să ne ţină cu viaţă în mijlocul foametei: Psalmul 33:18-19

– pentru ca Domnul să ne arate calea pe care trebuie s-o aleagem: Psalmul 25:12

– pentru o bună mărturie înaintea oamenilor: Proverbele 31:30

pentru a avea un sprijin tare în El, şi  un loc de adăpost la Domnul: Proverbele 14:26

– pentru a nu duce lipsă de nimic: Psalmul 34:9

– pentru a primi de la Domnul un steag, ca să-l înalţam spre biruinţa adevărului: Psalmul 60:4

– pentru ca îngerul Domnului să fie cu noi şi să ne scape din primejdie: Psalmul 34:7

– datorită faptului căci El zice şi se face; porunceşte, şi ce porunceşte ia fiinţă: Psalmul 33:8-9

– datorită deşertăcinii în mulţimea vorbelor: Eclesiastul 5:7

findcă este folositoare în orice privinţă,

întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare. 1 Timotei 4:8

– pentru că prin frica de Domnul ne abatem de la rău: Proverbe 16:6

– pentru că numai Dumnezeu este sfânt: Apocalipsa 15:4

– pentru că la Dumnezeu este iertare: Psalmul 130:4

– pentru că că este rău şi amar să părăseşti pe Domnul şi să n-ai nicio frică de Domnul: Ieremia 2:19

pentru că mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de El: Psalmul 85:9

      ”Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al neamurilor? Ţie se cuvine teama; căci între toţi înţelepţii neamurilor şi în toate împărăţiile lor, niciunul nu este ca Tine.” Ieremia 10:7

          Iar dacă te întrebi: oare cum este Duhul Domnului, în Isaia cap 11 versetul 2 Biblia arată că Duhul Domnului este pe lângă duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, şi duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. Nu trebuie să ne temem de Domnul ocazional ci totdeauna, căci în Proverbele 23:17 spune că inima noastră să aibă totdeauna frică de Domnul.

          Trebuie să ne temem de Domnul cu aceeaşi inimă toată viaţa, pentru a fi fericiţi.

(Deuteronomul 5:29) Toţi oamenii, tot pământul să se teamă de Domnul(Psalmul 33:8) Închinarea noastră trebuie să fie făcută şi cu bucurie (Psalmul 2:11), iar dacă închinarea nu e insoţită de bucurie ci doar de ‘frică’, înseamnă că în viaţa ta, în închinarea ta, în trăirea ta mai sunt lucruri care trebuiesc degrabă schimbate, astfel încât plăcerea ta să fie frica de Domnul, ca să fi asemenea lui ISUS Hristos şi să ai dreptul să te numeşti crestin; căci despre El Biblia zice: ”Plăcerea Lui va fi frica de Domnul”, astfel dar FRICA DE DOMNUL trebuie să fie PLĂCEREA noastră.

           În 1 Timotei 6:6  scrie: “Negreşit, evlavia(frica de Domnul) însoţită de mulţumire este un mare câştig.” deaceea să fim mulţumitori, căci trăirea în frica Domnului este spre fericirea noastră, chiar dacă ne întrebăm:

Ce face frica de Domnul?

– – – ea ne fereşte de cursele morţii. –Proverbele 14:27

– – – duce la viaţă. –Proverbele 19:23

– – – ne abate de la rău. –Proverbele 16:6

– – – lungeşte zilele. –Proverbele 10:27

– – – te ţine lângă Dumnezeu.  –Ieremia 32:40

          Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe,

ca prin ele să ne facem părtaşi firii dumnezeieşti, după ce am fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. Tocmai de aceea FRICA DE DOMNUL e absolut de trebuinţă, ca să putem fugi de stricăciunea care este în lume. Frica de Domnul trebuie ca să avem totdeauna înaintea ochilor noştri. Exodul 20:20

FRICA DE DOMNUL trebuie:

învăţată: Deuteronomul 4:10; 2 Imparati 17:28

                                           – aleasă: Proverbe 1:20-29; Psalmul 119:173

                                            – păzită:Psalmul 111:10

Frica de Domnul se învaţă prin:

               – auzirea cuvintelor lui Dumnezeu: Deuteronomul 4:10

              – a nu uita legământul pe care la făcut cu noi Dumnezeu şi prin a nu ne teme de

                 alţi dumnezei. 2 Imparati 17:35-38-39

               – a da zeciuiala Domnului: Deuteronomul 14:22-23

Domnul Dumnezeu ne învaţă frica de El prin:

                   – ascultarea rugaciunile nostre îndreptate spre El: 1 Imparati 8:41-43; 2Ccronici 6:33

                   – bunatatea Lui faţă de noi că ne iartă greşelile: 1 Imparati 8:38-40

                   – îndurarea care o are El faţă de noi: Psalmul 102:13-15; 5:7

          Satana vrea ca omul sa nu aibe frică de Domnul, şi în învăţătura lui vicleană spune omului că Dumnezeu poate fi slujit si fără a avea frică de El. Tocmai de aceea, Satana când a văzut că Iov umbla în frica Domnului, a zis: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?” (Iov 1:9) Dar Iov era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău. (Iov 1:1) şi Obadia “se temea mult de Domnul” (1 Împăraţi 18:3)

                              Frica de Domnul înaintea slujirii si închinării: 2 Imparati 17:35-37

          De aceea taina umblării în frica de Domnul nu e mică, căci până la a ajunge sa cunoşti plinătatea unirii noastre cu Isus, trebuie să ne dăm toate silinţele ca să unim cu credinţa noastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia, adică frica de Domnul.(2 Petru 1:3-6) De asemenea în Proverbele cap 2 versetul 5 ni se arată că atunci când înţelegem frica de Domnul vom găsi şi cunoştinţa lui Dumnezeu.

Cine se teme de Domnul?

— cine umblă în neprihănire. –  Proverbele 14:2

— toţi cei ce stau în jurul Lui. – Psalmul 89:7

— cine ascultă glasul Robului Său, adică a lui ISUS Hristos. – Isaia 50:10

— omul înţelept se teme de Numele Tău. – Mica 6:9

    Trebuie sa ne umblam in frica de Domnul, păzind, în toate zilele vieţii noastre, toate legile şi toate poruncile Lui pe care ni le-a dat El: Deuteronomul 6:2

Pentru a te teme de Domnul trebuie sa:

– să păzeşti poruncile Domnului Dumnezeului tău: Deuteronomul 8:6

– să învăţi să împlinesti legile şi rânduielile Domnului: Deuteronomul 6:1-2

          Patriarhul Avraam fiind socotit neprihănit prin credinţă şi trăind prin credinţă,(Romani 4:9;Galateni 3:6) în umblarea sa înaintea lui Dumnezeu, a trăit în frica de Domnul. Despre el, Îngerul Domnului zice: ”căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.” (Geneza 22:12) Aşadar dacă dorim binecuvântarea Domnului făgăduită celor ce au credinţă(Galateni 3:9), trebuie sa umblăm şi noi în toate zilele vieţii noastre în frica Domnului. (Deut. 5:29)

           Porunca lui Dumnezeu este să umblăm totdeauna in frica de Domnul, şi cine iubeşte pe Domnul, păzeşte porunca Lui.(Ioan 14:15) Trebuie ca frica de Domnul să nu fie ceva de formă, ci din inimă, inima noastră trebuie să se teamă de Numele Lui (Psalmul 86:11)

Când vei ajunge să înţelegi frica de Domnul?

— dacă vei primi cuvintele Scripturii

— dacă vei păstra cu tine învăţăturile Bibliei

— dacă vei lua aminte la înţelepciune

— dacă-ţi vei pleca inima la pricepere

— dacă vei cere înţelepciune

— dacă te vei ruga pentru pricepere

— dacă o vei căuta ca argintul

— dacă vei umbla după ea ca după o comoară.   – Proverbe 2:1-5

           Ca să te temi de Domnul Dumnezeu, trebuie: să înveţi să împlineşti poruncile, legile şi rânduielie Domnului Dumnezeu: Deuteronomul 6:1-2

           Prin urmare e simplu de înţeles că cei ce zic că Domnul nu trebuie slujit cu frică, nu cunosc îndeajuns Cuvântul lui Dumnezeu, ori înadins se fac că nu ştiu că frica de Domnul trebuie ALEASĂ(Pilde 1:29). Să nu uităm că frica de Domnul trebuie PĂZITĂ, tocmai pentru a avea o minte sănătoasă.(Psalmul 111:10) În Eclesiastul 12:13 scrie: “Să ascultăm, dar, încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.”

            Faptul că prea puţini mai umblă astăzi în frica Domnului, se înţelege şi din întrebarea: “Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?” Psalmul 90:11

 

Ferice de:

— ferice de omul care se teme de Domnul şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui! -Psalmul 112:1

— ferice de oricine se teme de Domnul şi umblă pe căile Lui! -Psalmul 128:1

“Voi deci, preaiubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi  în rătăcire şi să vă pierdeţi tăria; ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum şi în ziua veşniciei. Amin.” 2 Petru 3:17-18

SURSA   http://pauladita.wordpress.com/

" data-api-host="https://cdn.2performant.com" type='text/javascript' src='https://cdn.2performant.com/l2/link2.js?ver=5.4.2'>