Cine conduce barca vietii tale ?! (meditatia zilei )

Welcome Comments Pictures

Tuturor ne este teamă şi este emoţia pe care o întâlnim cel mai des în vieţile noastre.

Ne este teamă că nu vom trece examenul, că nu avem suficienţi bani pentru nevoile noastre, că nu vom fi acceptaţi de cei din jur, ne este teamă să spunem ceva greşit, ne este teamă de animale, de înălţime, de spaţii închise etc.

Toate acestea le privim într-un mod negativ, dar ce putem spune despre frica de Domnul?

Începutul inţelepciunii este frica de Domnul”( Proverbe 9:10)

Ce înseamnă a-ţi fi frică de Domnul?

A-ţi fi frică să te apropii de El, gândindu-te că tu eşti păcătos şi El e Sfânt?

A-ţi fi frică să te apropii de El ştiind că tu eşti doar un om, eşti ţărână iar El e Dumnezeu, Împăratul?

Când citeşti în Biblie cum El i-a pedepsit pe cei care n-au ascultat de El, când vezi puterea Lui în tot ce ne înconjoară, în cutremure,tunete, tsunami si uragane,poate ai tendinţa să-ţi fie frică să te apropii de El, Îl priveşti cu teamă.

Dragostea nu inseamnă frică.

Nu poţi iubi dacă îţi este teamă.

Experienţa duhovnicească dovedeşte că una o anulează pe cealaltă.

Această frică este arma lui satan, el încearcă să ne facă să ne depărtăm de Domnul, să ne vedem mici si fără putere,dar nu într-un mod constructiv.

Este bine să vezi cât eşti de mic dar această discrepanţă între tine şi Dumnezeu nu trebuie să fie o prăpastie ci dimpotrivă, trebuie să te apropie mai mult de El, să vezi că depinzi de Persoana Sa.

Dar mai întâi trebuie să te faci mic, ca El să fie mare în viaţa ta.

Nu poţi să spui: ” Doamne, îţi dau viaţa mea…preia Tu controlul că eu nu mă descurc ” dar să vrei în acelaşi timp să conduci şi tu. Când nu-L vei lăsa pe El să-ţi conducă viaţa îţi va fi frică, fiindcă aşa ai fost obişnuit.

Ai experienţa furtunilor din trecut iar acum L-ai primit pe Domnul Isus în barca vietii tale , ştiind că nu te descurci la cârmă, dar parcă n-ai vrea să te aşezi pe locul din spate şi să-L laşi să te conducă.

Nu că ţi-ar fi frică, ai încredere în El, dar parcă ai vrea să ştii cât va ţine furtuna, cum vei ieşi din ea, care-i următoarea oprire, planifici în detaliu călătoria cu barca, aşteptând să ajungi la ţărm, în veşnicie.

Dacă ai putea, ai face şi o schiţă şi i-ai arăta Domnului Isus drumul pe care ţi-ar plăcea să mergi.

Toate acestea nu înseamnă decât îndoială, nerenunţare la eul personal, nesiguranţă, teamă, care îl supără pe Dumnezeu.

Şi te simţi deodată singur, plin de frică, în mijlocul furtunii.

„Dar cum e posibil?

Credeam că  Domnul Isus e în barca mea, că mă conduce şi nu mi va fi frică niciodată”

Frica paralizează, înăbuşă, taie orice speranţă, te face să te simţi slab, vulnerabil, inferior, disperat, pierdut pe când „dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă,nu se umflă de mândrie,

nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.”(1Corinteni 13:4-8)

La baza trecerii de la frică la dragoste se află indelunga răbdare în ascultarea de Domnul,

prin credinţă şi nădejde.

Dacă priveşti la furtunile din trecut, la furtunile din prezent şi la suferinţa implicită, nu reuşeşti decât să aduci furtunile şi în viitor, fiindu-ţi frică de ziua de mâine.

Însă „când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine” (Ps 34 :5)

Dacă iei din trecut doar lecţiile, nu şi suferinţa şi crezi că tot ce s a întâmplat este spre binele tău, nu vei mai cîrti şi nu vei mai fi nemulţumit

căci „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” ( Romani 8:28)

Să nu-ţi permiţi să baţi cu pumnul în piept şi să întrebi: „De ce,Doamne? „

Dumnezeu nu răspunde la astfel de întrebări, nu poţi pune înţelepciunea Lui la îndoială doar fiindcă eşti nemulţumit de metoda Lui de lucru din viata ta.

Întreabă-te mai degrabă:

„Ce pot învăţa de aici?”

Dacă nu ştii să îţi răspunzi singur, întreabă-L pe Domnul. Nu te aştepta să auzi o voce sau să-Ţi trimită un semn. Răspunsurile pe care le cauţi se găsesc în Cartea Sa.

„Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune şi neprihănire” (2 Timotei 3:16)

Când eşti tensionat, când lacrimi grele îţi cad pe obraz şi crezi că plângi singur, opreşte-te pentru o clipă şi priveşte la jertfa Lui  si apoi la pacea Lui.

El e liniştit, te priveşte cu dragoste şi vrea să îţi ofere pacea şi bucuria Sa.

Cum ai ajuns aici?

De ce strigi:” Doamne, de ce m-ai părăsit?

El nu-i lângă tine, nici in sus, nu-ţi mai ridica privirea spre tavan.

El e chiar în tine, a ales să locuiască in tine, trupul tău e templul Duhului Sfant.

Ce onoare! Decât să iti faci timp să plângi si să disperi, cufundă-te in Cartea Sa,

El e lângă tine când o citeşti.

Roaga-L să te călăuzească, să te ajute să îndepărtezi toate lucrurile care îl supără.

Nesiguranţa şi frica n-au ce căuta la copiii lui Dumnezeu.

Dacă eşti prieten cu El, de ce să-ţi fie teamă? De ziua de mâine? De boală? De oameni? De rate la bancă?

Nimic nu te poate despărţi de dragostea Lui şi atâta timp cât eşti pe braţul Său, eşti în siguranţă. Teme-te mai degrabă de nebunia de a călători pe mare fără El, de a spune că poţi să potoleşti singur furtuna.

Dacă eşti prieten cu Dumnezeu, de ce să-ţi fie frică?

Teme-te să Îi fii duşman, să te lupţi împotriva Dumnezeului cel viu şi înfricoşat care va arunca în foc pe cei care trăiesc fără lege.

Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Vei auzi tu:

„Bine, rob bun şi credincios.Intră in bucuria Stăpânului tău. ” sau vei auzi: „Pleacă de la mine, blestematule, căci nu te cunosc!” ?

         Articol scris de Ionela Ungurean

untitledgziuuiuntitledhköountitled

 

DE CE TREBUIE SA FIM ORIGINALI ?

Dragii mei

iata o intrebare care poate ne-am pus-o fiecare caci tot auzim :FII ORIGINAL !

Haideti impreuna sa vedem azi de ce trebuie sa fim originali 🙂

In primul rand pentru ca a copia toata lumea stie sa o faca dar a fi original e o calitate superioara rar intalnita…Ca sa fi un om de valoare trebuie sa ai niste valori iar a fi original e o valoare deosebita 🙂 …

Multi se nasc originali si mor copie pentru ca atunci cand te nasti esti unicat,esti original dar cand incepi sa cresti iti bagi prea mult nasul in gradina altuia si in loc sa inveti ceva de acolo te apuci sa copiezi astfel devii tu insuti o copie  🙁

O alta problema legata de originalitate este ca un poet,un ganditor atunci cand scrie niste ganduri el le traieste,cuvintele lui sunt vii ,in spatele lor se ascunde o viata,o poveste,trairi,emotii,dureri,experiente,etc iar cand tu le copiezi mesajul moare si isi pierde din valoare lui…

Versurile sunt vii numai cand raman in legatura directa cu inima inspirata care le-a scris…
As putea spune chiar ca e pacat sa copiezi pe cineva in tot ce face,in tot ce scrie,in tot ce gandeste….Este munca lui(ei) este viata lui (ei) ,sunt trairiile lui (ei)….

Sa nu credeti ca fac acum aluzie la cineva desi pe mine ma copiaza destui 🙂  incepand de la maxime pana la postari dar nu fac caz din asta caci daca cineva copiaza o maxima scrisa de mine si apoi nu mai trece numele meu nu e asa de grav ,important e ca mesajul sa fie transmis si cineva sa se bucure de el ,sa fie cuiva de folos  🙂

In esenta cam asta am vrut sa spun SA FII ORIGINAL,fa ce sti ,ce poti caci suntem unicati chiar daca suntem frati  🙂
Nu putem fi  toti Steve Jobs …nici Liviu Olah dar nici nu trebuie sa fim…

Noi fiecare in parte sa fim originali si asta ne va da valoare ca oameni iar ca si crestini mult mai mult…

Am amintit cu alta ocazie caci cuvantul om vine din limba greaca.

În limba greacã cuvântul om se exprimã prin cuvântul antropos care
înseamnã „privitor în sus”,

de la ano atrin, adicã o fiintã care priveste
în sus, spre deosebire de animale, care privesc în jos. Ceea ce­l caracterizeazã
pe om este faptul cã are în vedere altceva decât pãmântul sau nu numai pãmântul.
Deci, omul este fiinta care priveste în sus. Poate sã priveascã si în jos, dar
pozitia lui fireascã este de privitor în sus.

  Asa cum gasim scris in Evrei (  Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu  Evrei 12:2  )

sa ne uitam tinta  la Domnul,la Regele nostru si asta ne va ajuta foarte mult caci atunci cand privesti tinta la ceva nu mai poti sa vezi nimic ,nu te mai uiti inapoi,nici in dreapta ,nici in stanga ci

vei fi intarit si binecuvantat in tot ce vei face pentru ca Domnul binecuvanta lucrul cinstit,mainile curate si inima sincera….