Este Allah al musalmanilor unul şi acelaşi cu Dumnezeul Bibliei ?

1000829_10201666172083202_653538913_nÎn Ieremia 2: 11 scrie: “… şi-a schimbat vreodată un popor dumnezeii, măcar că nu sunt dumnezei? Dar poporul Meu şi-a schimbat Slava, cu ceva care nu este de nici un ajutor”. Redăm mai jos sublinieri dintr-un articol din  “Life News”  (pagina 4 Aug-Oct.2007) de Bill Muehlenberg.               

“Adesea biserica este duşmanul ei cel mai rău. Desigur, sunt o mulţime de opoziţii şi ură faţă de creştinătate, dar uneori aceştia care se numesc pe ei înşişi credincioşi, pot face mult rău credinţei creştine”.               

Să luăm în considerare cazul unui episcop Romano Catolic olandez, Tiny Muskens. Recent el a argumentat că oamenii de orice credinţă ar trebui să se refere la Dumnezeu cu numele Alah. El spune că aceasta va aduce mai multă toleranţă şi armonie în Olanda, o ţară cu un milion de musulmani. Bishopul spunea: “Alah este un  nume frumos pentru Dumnezeu… Ce-I pasă lui Dumnezeu cum îl numim noi?… Aceasta este problema noastră.”            

Ce avem de făcut cu o asemenea propunere? Întâi, lui Dumnezeu îi pasă cum este revelat şi cum este numit. Autorevelarea Lui este o parte importantă a felului comunicării Lui cu noi, şi a ceea ce El vrea să ştim despre El. Numele contează, şi singurul Dumnezeu adevărat trebuie definit în termenii Lui proprii, nu în termenii noştri.            

 Dar ceva mai  semnificativ, oare ne este permis să-L socotim pe Dumnezeul Bibliei egal cu Alah? Putem folosi numele Alah fără să întâmpinăm o problemă teologică?… În special în cercurile misiologice aceasta este o lungă dezbatere teologică. Se pune întrebarea, cum ar trebui misionarii creştini cari lucrează între musulmani să caute o contextualizare a Evangheliei? Contextualizarea este importantă totdeauna, dar până unde? Poate oare include şi numele Alah?… E drept că în unele părţi din lumea Arabă, creştinii şi musulmanii arabi folosesc cuvintele Dumnezeu şi Alah intercalate.            

Dar mulţi ar putea argumenta că Alah al musulmanilor nu se aseamănă în nici un fel cu Iehova din Vechiul Testament ori cu Dumnezeu Tatăl revelat în Noul Testament. Sunt  numeroase motive pentru aceasta.            

Dar mai întâi, dacă ne gândim la originea lui, trebuie subliniat că în lumea arabă Alah este un termen, cumva, general pentru Dumnezeu, dat înainte de apariţia religiei islamice. Numele de Alah era folosit pentru o zeitate păgână din Mecca cu mult înainte de Mohamed. El a folosit termenul acesta însă a căutat să-l despoaie de vechea conotaţie păgână.             

De asemenea, mai trebuie subliniat şi faptul că Musulmanii argumentează că Alah este atât Dumnezeul Evreilor cât şi al Creştinilor. Mai mult, ei insistă că toate trei grupările se închină aceluiaşi Dumnezeu. Evreii şi Creştinii sunt consideraţi de Musulmani a fi “poporul Cărţii” şi misionarii musulmani se silesc şi insistă asupra acestui un Singur Dumnezeu, argumentând că este imperativ.             

Dar de fapt este oare Alah doar un alt nume pentru Dumnezeu la care se închină Iudeii şi Creştinii? Nu, nu este. Să începem cu Vechiul Testament. Câteva nume importante sunt folosite ca şi parte a autorevelării divine: IEHOVA  (IHWH)  este unul din cele mai semnificative nume. Exodul 3:13-15 este un pasaj fundamental  de bază în care Dumnezeu îşi declară numele Lui către Moise. Nu voi intra în toate complexităţile acestui nume ca termen descriptiv, dar pe scurt se poate spune că tradus înseamnă: “Eu sunt Cel ce sunt” sau “Eu voi fi Cel ce voi fi”. O parte a concepţiei Vechi Testamentale este că Dumnezeu S-a făcut de cunoscut pe Sine şi că El se revelează pe Sine nouă. Astfel IEHOVA poate fi cunoscut într-un sens foarte real.            

În Islam, Alah este total acoperit şi enigmatic. Alah este cu totul transcendent sau abstract şi nu poate fi cunoscut de om. Doar numai unele din activităţile Lui sunt revelate şi nu adevărata Sa esenţă. Alah este de neînţeles.             

La fel, foarte puţin este menţionat în Coran despre dragostea lui Dumnezeu. În timp ce aceasta este însă o temă prevalentă în ambele Testamente Biblice, în Coran este doar o trăsătură nesemnificativă a lui Alah            

Şi Alah este văzut ca omnipotent şi suveran în totalitate. Nimeni nu se poate împotrivi căilor lui, şi numirea de Islam înseamnă “supunere”. Musulmanii simplu se supun cerinţelor misterioase şi neînţelese ale lui Alah. Nu poate fi întrebarea, de ce? ci simplu supunere.            

Însă Dumnezeul pe care îl prezintă Biblia, care este, de asemenea, suveran şi majestic, ne invită pe noi oamenii să venim să ne judecăm cu El (Isaia 1:18-19), să îi punem întrebări, să căutăm relaţia cu El, să ne rugăm Lui cu credinţa că unele din rugile noastre vor fi eficace. În contrast, este un fatalism adânc între musulmani. Ceea ce se întâmplă este voia lui Alah, iar noi nu avem dreptul să întrebăm de ce?…             

Un aspect a lui Iehova, deseori menţionat în Vechiul testament, este sfinţenia Lui. Aceasta este o caracteristică definitoare a lui Dumnezeu.. Dar în Islam acest aspect este atins doar tangenţial. Alah este numit sfânt numai de două ori în Coran.            

Şi desigur Dumnezeul Creştinismului este Triunic. Îl cunoaştem ca Sfânta Treime: Un Singur Dumnezeu în trei Persoane. Monoteismul strict al Islamului nu are loc pentru o asemenea concepţie. Astfel în creştinătate locul Domnului Isus Hristos este fundamental în opoziţie cu poziţie oferită Lui în Islam.            

Cum deja s-a mai menţionat, o diferenţă majoră între Dumnezeul Bibliei şi Alah este aceea că Alah este ceva depărtat, transcendent, (mai presus de comun, neobişnuit) şi stă la distanţă de creaţia lui… Totala transcendenţă a lui Alah este o temă majoră în Islam. În contrast Dumnezeul Bibliei este cu siguranţă transcendent dar este, de asemenea, şi imanent (permanent constant). Asta înseamnă că El se pleacă la nivelul omului, interacţioneză cu noi, are o relaţie cu noi. Şi prin ÎNTRUPAREA Domnului Isus, El a devenit una cu noi, unul dintre noi.             

 În Biblie găsim că putem avea posibilitatea unei relaţie apropiate şi intime cu Dumnezeu. În Noul Testament noi putem experimenta o relaţie foarte apropiată cu Dumnezeu, Tatăl, prin Fiul Său, Isus Hristos. Noi îl putem chema pe Dumnezeu chiar şi “Tată”, ceva nemai auzit în Islam. Alah este sever, depărtat şi cu siguranţă separat de nevoile umane. Alah, cu siguranţă,  nu poate fi imaginat ca şi un tată iubitor.            

În Biblie, de asemenea, se poate vorbi despre relaţia cu Dumnezeu în termenii unei prietenii: aşa cum a fost cazul lui Avraam ori aşa cum Domnul Isus şi-a numit apostolii Săi. O asemenea afirmaţie poate fi socotită o blasfemie în Islam. Alah este foarte depărtat de creaţia lui. Dar Dumnezeul Bibliei este interesat de creaţia Lui şi în fapt implicat într-o relaţie de dragoste profundă cu noi.            

În timp ce păcatul ne separă de un Dumnezeu sfânt şi drept, lucrarea lui Isus Hristos de la Calvar deschide o cale pentru omenire de a reaprinde relaţia de iubire cu Tatăl… În sensul acesta mesajul Evangheliei este într-adevăr o poveste de dragoste de modă veche: băiatul întâlneşte fata, fata respinge băiatul; băiatul o câştigă înapoi pe fată. Apoi ei trăiesc fericiţi multă vreme după aceea.            

Acesta este miezul Evangheliei. Dumnezeul Triunic ne-a creiat să avem o intensă relaţie de dragoste cu El, aşa cum este şi în sânul Sfintei Treimi din veşnicie în veşnicie. Dar creatura s-a răzvrătit împotriva Creatorului, şi un Dumnezeu cu inima frântă a căutat să aducă înapoi pe preaiubiţii Lui. Într-adevăr, aşa de mare a fost dragostea lui Dumnezeu pentru noi, încât a trimes pe Fiul Său să facă posibilă reconcilierea.             

Acum oricine vine la Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos, cu ajutorul Duhului Sfânt, are această relaţie restaurată. Şi, aşa cum Biblia în Apocalipsa face clar lucrul acesta, punctul culminant al istoriei omenirii va fi o nuntă. Mirele Isus se va cununa cu Mireasa Lui, Biserica.            

O aşa poveste de iubire cosmică, este inima sau sâmburele creştinismului, dar este în totalitate absentă în Coran şi din învăţătura islamică. Într-adevăr, între cele “99” de nume frumoase date lui Alah în Islam, dragostea, nu poate fi găsită. Totuşi Dumnezeu este dragoste, ni se spune  în I Ioan 4:8.            

În concluzie: Musulmanul trebuie să se înghemuiască de frică înaintea unui Alah enigmatic, aspru şi îndepărtat. În creştinătate, credinciosul este învitat să alerge în braţele deschise, în mâinele străpunse de cuie, ale unui Salvator iubitor. Cei doi sunt aşa de diferiţi unul de altul cum nu se poate mai mult de aşa. Aşa că: Alah Nu este Dumnezeul Bibliei, şi da, are mare valoare cum îl descriem şi cum înţelegem pe Dumnezeu!

Articol preluat de pe blog-ul http://dorca.wordpress.com/

396997_189474164484223_100002649214118_321973_428591968_n

208362_369073419857629_571203220_n

Sportivi români convertiti la credintă (Daniel Zafiris,Talida Tolnai,etc.)

 

Zafiris prezafirisdică pentru Biserica Evanghelică

Cazul lui Daniel Zafiris este unul spectaculos. Fostul atacant al echipei Petrolul Ploiești a spus brusc adio fotbalului. Avea doar 28 de ani şi se hotărâse să înceapă o nouă viaţă, cea a credinţei, prin intermediul Bisericii Evanghelice. Nimeni nu l-a putut determina să se răzgândească. ”Câteodată, Dumnezeu îi alege pe unii oameni pentru anumite lucrări speciale, care necesită un preţ ce trebuie plătit. Şi cred că asta a fost şi în cazul meu. Aşa am simţit eu, o chemare din partea lui Dumnezeu”, a explicat ”Zafi”, care, la despărţirea de fotbal, a oferit replica: ”Viaţa fără Dumnezeu este ca un meci de fotbal fără minge”.

Talida Tolnai îl mărturiseşte pe Dumnezeu pe Facebooktalida

Handbalista Talida Tolnai (34 de ani) face parte din cultul creştin după Evanghelie. Portarul echipei naţionale a României îşi mărturiseşte credinţa constant, pe contul său de Facebook. ”Am fost îmbrăcată cu Duhul Sfânt şi acest lucru m-a determinat să închei un legământ cu Dumnezeu, mai exact pe 22 iunie 2008, a fost momentul în care am hotărât să intru în apa botezului și să fiu botezată în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, a declarat, pentru flacarainchinarii.ro, Tolnai.

Coleg cu Kaka, Lucio, Mary Jo Fernandez sau Michael Chang

În 2005, împreună cu mai mulţi colaboratori, Zafiris a reuşit să tipărească, în premieră mondială, ”Noul Testament pentru sportivi”. El lucrează la un alt proiect de anvergură, ”Biblia pentru sportivi”, care este traducerea exactă a scripturilor şi la care sunt adăugate poveştile unor sportivi de renume, care au ales să facă ”totul în numele credinţei”. La Biserica Evanghelică au aderat, printre alţii, câţiva dintre cei mai buni fotbalişti ai lumii: Kaka (la un pas de paralizie după un stupid accident suferit la 17 ani, brazilianul şi-a revenit miraculos şi a pus această minune pe seama Divinităţii. Pe sub echipamentul de joc poartă un tricou pe care, de obicei, este inscripţionat mesajul ”I belong to Jesus” – ”Îi aparţin lui Iisus”). Lucio, Ze Roberto, Taffarel, Jorginho, fostul mare baschetbalist David Robinson, fosta jucătoare de tenis Mary Joe Fernandez şi Michael Chang, atletul Jonathan Edwards, campion mondial si olimpic la triplu salt fac parte din secta amintita.

Împotriva divorţului şi a curvieisport-mutu-fumeaza.jpg

Neoprotestanţii condamnă vehement divorţul, lucru cu care s-a confruntat şi Adrian Mutu. Fotbalistul Petrolului s-a despărţit de prima sa soţie, Alexandra Dinu, cu care are şi un copil, pe Mario.

”Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu urăşte divorţul (Maleahi 2:16). Divorţul încalcă scopul lui Dumnezeu cu privire la familie (Gen. 2:24; Matei 19:6; Marcu 10:9)”, este convingerea creştinilor după Evanghelie.

Prin trecerea la această credinţă, ”Briliantul” a trebuit să renunţe la escapadele nocturne. Creştinii după Evanghelie nu tolerează relaţiile extraconjugale: ”Noi credem şi mărturisim că preacurvia şi curvia, orice relaţie sexuală incestuoasă și orice formă de imoralitate sexuală (Matei 5:27-30) sunt păcate şi o urâciune înaintea lui Dumnezeu (Levitic 18:6-30; 1 Cor. 6:15-20; 1 Tes. 4:3-6; Evrei 13:4)”.

Cărţile de căpătâi ale ”Briliantului”

Dedicaţi total citirii Bibliei, creştinii după Evanghelie dispun de o paletă largă când vine vorba de lectură. Printre autorii cei mai consacraţi în rândul protestanţilor şi neoprotestanţilor se regăseşte şi Richard Wurmbrand. Născut în Bucureşti, de origine evreu, Wurmbrand este un simbol al acestor confesiuni religioase.

Scriitorul, decedat în 2001, a fost un pastor luteran, care a ispăşit 14 ani de temniţă comunistă, pentru convingerile sale religioase. Printre scrierile lui Wurmbrand se numără lucrări celebre, precum ”Cu Dumnezeu în subterană”, ”Strigăturl bisericii prigonite”, ”De la suferinţă la biruinţă” sau ”Predici în celula singuratică”.

De asemenea, Adrian Mutu poate urmări şi imagini video dedicate lui Richard Wurmbrand. Fostul predicator a fost subiect de desene animate, dar şi protagonistul câtorva episoade din celebra serie ”Memorialul Durerii”, de la TVR.


Din rândul autorilor evanghelici de peste hotare, Mutu se poate delecta cu operele lui Josh McDowell. Una dintre lucrările celebre ale scriitorului american este ”Mai mult decât un simplu tâmplar”.

Tot din SUA vine şi romanul ”Când cerul plânge”, de Ted Dekker, o poveste din al doilea război mondial, care îl are în centrul atenţiei pe Jan Jovici, un soldat din Bosnia.

Cine sunt Creştinii după Evanghelie

mutuu

În cantonamentul Petrolului din Slovenia, Mutu s-a rugat în piscină.

Cultul Creştin după Evanghelie este o grupare creştină neoprotestantă, cunoscută în lumea anglo-saxonă ”Adunări frăţeşti”. Cultul Creştin după Evanghelie este condus de ”prezbiteri” sau de ”sfatul de fraţi” (sfatul bătrânilor).

Bisericile Creştine după Evanghelie sunt denumite şi ”adunări”.

Acest cult a apărut în România în secolul al XIX-lea, în Transilvania, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar.

”Noi credem şi mărturisim că Biblia sau Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu, inspirat plenar şi verbal, care a fost scris de oameni călăuziţi de Duhul Sfânt”, suţin neoprotestanţii.

Spre deosebire de creştinii ortodocşi, evanghelicii nu au preot, ci predicator. De asemenea, nu au icoane şi nici lumânări.

Creştinii după Evanghelie nu îşi botează copiii în pruncie, ci la maturitate, exemplul pe care aceştia îl urmează fiind chiar Iisus Hristos.

Religia lui Mutu are predicatori

Religia lui Adi Mutu are predicatori, în loc de preoți

”Noi credem şi mărturisim că Botezul noutestamental este mărturia unui cuget curat (1 Petru 3:21) al celui credincios că a crezut în Domnul Isus Cel răstignit, îngropat şi înviat, şi că, prin credinţa în Cristos, s-a făcut una cu El în moartea faţă de păcat şi în învierea la o viaţă nouă (Rom. 6:1-11). Botezul este, de asemenea şi un semn al părtăşiei şi identificării celui botezat cu Trupul vizibil al lui Cristos, biserica locală (F. Ap. 2:41-42; 1 Cor.12:13). Botezul noutestamental se face prin scufundare (F. Ap. 8:36-39). Noi nu credem că botezul în apă poate mântui, pentru că mântuirea este numai lucrarea Atotputernicului Dumnezeu făcută la cruce prin Fiul Său Isus Cristos (Rom. 5:9-10) şi dusă la îndeplinire prin puterea Duhului Sfânt în cel care a crezut (Tit 3:5)”, se arată pe pagina oficială de Facebook a Bisericii Creştine după Evanghelie ”Antiohia”.
stire preluata de pe sportnews

citate,insulaekkelsia

Calea Adevarul si Viata – Emisiunea de la Alfa Omega TV despre mantuire


biblia,calea adevarul si viata
flori,pahar
imagini biblia

Crestinul Yun, Omul Ceresc la Sala Expo Arad -VIDEO MINUNAT

„cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun.” 1 Tes.5:21

10 cai

cel mai important

eu voi lauda pe
frica de Domnul
scutul meu
inima

Marturia crestinul chinez Yun in Romania- VIDEO MINUNAT


imagini flori
imagini rugaciune
sunt momente
imagini versete
imagini versete

TITUS CORLĂŢEAN – ASCULTAREA DE DUMNEZEU ESTE SOLUŢIA PENTRU ROMÂNIA

CLIC pe link  http://tomisthecat.ro/2013/05/07/titus-corlatean-ascultarea-de-dumnezeu-este-solutia-pentru-romania/

sa citesti mai departe 🙂

behold

Oameni care nu pot să creadă de Wilhelm Busch

Text preluat din cartea
Când omul nu mai poate să creadă de Wilhelm Busch

a. Din prima grupă fac parte oamenii care-mi explică:

— Nu pot să cred, pentru că pur şi simplu nu sunt religios. Dumneavoastră, domnule Busch, sunteţi religios, dar eu nu sunt!

La aceasta pot să răspund întotdeauna numai un singur lucru:

— Nici eu nu sunt religios.

Adică, pentru mine, clopotele, tămâia şi toate lucrurile acestea nu sunt deloc importante. Mă bucur că în ultimii ani am predicat în Essen tot mereu într-o sală în care se afla numai o fanfară bună. Nu exista nici o orgă şi nici un clopot – şi nu mi-au lipsit. Nu am nimic împotriva acestor lucruri, dar nu am nevoie de ele. Atât de puţin religios sunt eu!

Pe vremea când Isus, Fiul lui Dumnezeu, a venit pe pământ, au existat foarte mulţi oameni religioşi. Erau cărturarii, preoţii, fariseii – toţi oameni foarte religioşi. De exemplu, nişte oameni religioşi ceva mai liberali erau saducheii. Aceştia sunt cei care în zilele noastre ar spune:

— Îl caut pe Dumnezeu în natură!

În timpul perioadei naziste, ei spuneau:

— În stindardele noastre flutură Dumnezeu, întotdeauna religioşi!

Şi aceşti oameni religioşi L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Pentru că nu era de acord cu ei.

Şi apoi au mai existat oameni total nereligioşi: prostituate, afacerişti – Biblia îi numeşte vameşi -, meşteşugari înrobiţi de munca lor, pentru că trebuia să lupte pentru pâinea de toate zilele, un bărbat bogat, Zacheu, care a făcut bani cu carul.

Aceştia au fost toţi oameni total nereligioşi. Şi ei L-au găsit peDomnul  Isus! Cum se poate una ca asta? Ei au ştiut: „Suntem vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. În viaţa noastră nimic nu este în regulă. Şi acum vine un Mântuitor, care face din noi copiii lui Dumnezeu!” Atunci au crezut în El.

Domnul Isus nu a venit ca să-i facă pe oamenii religioşi şi mai religioşi,

ci Domnul Isus a venit, ca să-i mântuiască pe păcătoşi de la moarte şi din iad şi ca să-i facă copiii lui Dumnezeu!

Şi dacă există oameni, care spun: „Nu pot să cred, pentru că nu sunt religios”, atunci pot să le spun: „Aveţi cele mai mari şanse să deveniţi copiii lui Dumnezeu!” Suntem păcătoşi, asta o ştim foarte bine, dar: „Domnul Isus a murit pentru mine!”

O spun încă o dată: Isus nu a venit, ca să-i facă pe oamenii religioşi şi mai religioşi, ci ca să facă din păcătoşii pierduţi copiii Dumnezeului celui viu!

b. …pentru că nu vor să creadă

Cel de-al doilea grup constă din oamenii care spun, ce-i drept:

„Nu pot să cred!”, dar care în realitate – dacă sunt foarte sinceri – trebuie să recunoască: „Nici nu vreau să cred!”

Căci dacă ar ajunge să creadă ar trebui să li se schimbe întreaga viaţă. Şi ei tocmai lucrul acesta nu-l vor. Ei ştiu că în viaţa lor nu este nimic în regulă.

Dar dacă ar deveni copiii lui Dumnezeu, ar trebui să iasă cu viaţa lor la lumină.

Nu, asta nu vor. Şi apoi s-ar putea ca colegii lor să-i ia de proşti! Şi ce ar spune rudele, dacă ar deveni aşa, deodată, creştini! Nu, mai bine nu! Şi dacă întâlniţi oameni, care vă spun: „Nu pot să cred!”, priviţi cu atenţie, dacă nu cumva ar trebui să spună: „Nici nu vreau să cred!”

În Biblie există o istorie cutremurătoare.

Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus, este sus, pe Muntele Măslinilor. La poala muntelui, în faţa Lui, se scaldă în razele minunate ale soarelui oraşul Ierusalim.

Şi dincolo se ridică muntele Templului, pe care se află Templul splendid, despre care chiar şi păgânii spuneau, că ar fi una din marile minuni ale lumii. Toate acestea sunt în faţa Lui. Dar ucenicii lui Isus constată deodată cu spaimă că pe faţa lui Isus se preling lacrimi. Se uită la El surprinşi şi nedumeriţi. Şi apoi, Domnul Isus exclamă cuvintele:

— Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am vrut să-i strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie.

Aceasta este una din cele mai cutremurătoare afirmaţii ale Bibliei: „Şi n-aţi vrut!” Şi locuitorii Ierusalimului au spus: „Nu putem să credem!” – dar ei nu au vrut să creadă!

Vedeţi dumneavoastră: cine nu vrea să creadă nici nu trebuie să creadă!

Pot să vă spun ceva? În biserică încă mai există tot felul de constrângeri.

În împărăţia lui Dumnezeu există numai libertate totală.

Cine vrea să trăiască fără Dumnezeu poate să trăiască aşa! 🙁 

Dumnezeu ni se oferă nouă, oamenilor.

Dar noi putem să-L respingem.

Vreţi să trăiţi fără Dumnezeu? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să trăiţi fără pace cu Dumnezeu? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să trăiţi fără rugăciune? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să trăiţi fără Biblie? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să încălcaţi poruncile lui Dumnezeu? Puteţi s-o faceţi!

Vreţi să profanaţi duminica, să curviţi, să vă îmbătaţi, să minţiţi, să furaţi? Puteţi s-o faceţi! Cine nu-L vrea pe acest Mântuitor, pe care L-a trimis Dumnezeu ca să-i mântuiască pe păcătoşi, acela poate să-L respingă.

Cine vrea să se ducă direct în iad, poate s-o facă! La Dumnezeu nu există constrângeri.

Numai vreau să ştiţi foarte clar, că în cazul acesta trebuie să suportaţi consecinţele.

Prin Domnul  Isus, Dumnezeu vă oferă iertarea păcatelor şi pacea Sa.

Puteţi să spuneţi: „Nu am nevoie de ele! Nu le vreau!” Atunci puteţi să trăiţi ca atare!

Dar să nu cumva să credeţi, că în ultimele cinci minute ale vieţii – când veţi fi pe moarte -,

veţi mai putea apuca ceea ce Dumnezeu v-a tot oferit o viaţă întreagă. Puteţi să refuzaţi oferta păcii pe care v-o face Dumnezeu în Isus, dar atunci va trebui să trăiţi pe veci fără pace cu Dumnezeu. Şi acesta este iadul!

Iadul este locul în care omul a scăpat cu adevărat definitiv de Dumnezeu. Acolo nu veţi mai fi invitat.

Acolo nu vă va mai chema nimeni. 🙁

Acolo poate veţi mai vrea să vă rugaţi, dar nu veţi mai putea. Poate acolo veţi dori să chemaţi Numele lui Isus, dar nu vi-L veţi mai aminti. 🙁

Nu trebuie să-mi acceptaţi mesajul. Puteţi să nu vă întoarceţi la  Domnul Isus. Dar să vă fie clar, că prin aceasta alegeţi iadul!

Aveţi libertate deplină!

„Şi n-aţi vrut!” le spune Isus locuitorilor Ierusalimului.Domnul  Isus nu i-a silit. Dar ce au ales ei a fost înfiorător!

c. pentru că au trecut prin atâtea în viaţă

 

Cel de-al treilea grup al celor care spun: „Nu pot să cred!” începe întotdeauna cu o afirmaţie ciudată. Nu am auzit-o niciodată de la femei. O spun numai bărbaţii. Afirmaţia sună aşa:

— Domnule pastor, am trecut prin atâtea în viaţă, încât nu mai pot să cred!

Îi întreb:

— Prin ce-aţi trecut? Nici eu nu am avut o viaţă plictisitoare!

— Da…, am trecut prin atâtea, încât nu mai pot să cred!

Aceasta este o afirmaţie, care bântuie ca o fantomă printre bărbaţi.

În acest caz obişnuiesc să râd de aceşti bărbaţi şi să le spun:

— Nu-i aşa: credeţi ce scrie pe o hartă? Credeţi orice indicaţie pe care v-o dă un poliţist?

— Da!

— Atunci să nu mai spuneţi niciodată: Nu mai cred nimic – în afară de ceea ce scrie pe hartă şi de ceea ce-mi spune un poliţist.

Şi s-ar putea continua tot aşa, mă înţelegeţi. Spun mai departe:

— Vedeţi dumneavoastră, în viaţa mea întunecată, plină de păcat şi de durere, de noapte şi de rătăcire a venit Domnul Isus.

Şi atunci am recunoscut: El este Fiul lui Dumnezeu, trimis de Dumnezeu! Şi atunci mi-am dat viaţa Aceluia care a făcut atât de mult pentru mine: Domnului Isus .

 

Şi dacă într-adevăr nu mai puteţi crede pe nimeni şi nimic, puteţi să credeţi ce spune Cel care Şi-a dat viaţa pentru dumneavoastră, da, puteţi chiar să credeţi în El.

Credeţi atâtea lucruri, dar Îi spuneţi „Nu!”

Celui căruia ne putem încredinţa vieţile în întregime, lucru pe care nu l-a regretat încă nimeni niciodată – asta este ciudat. Şi mai spuneţi, că aţi trecut prin atâtea în viaţă, încă nu aţi trecut prin destule experienţe în viată!

d. …pentru că i-a revoltat ceva

Cel de-al patrulea grup al celor care nu pot să creadă este o categorie mai specială. Aparent, aceşti oameni nu pot să creadă pentru că i-a scandalizat ceva din biserică sau din practicile şi învăţăturile bisericii.

În faţa mea stătea o tânără studentă, care mi-a explicat:

— Studiez ştiinţele naturii, îi spun:

— Frumos, domnişoară! Dar ce vă frământă? Atunci îmi răspunde:

— Domnule pastor, am auzit una din prelegerile dumneavoastră. Simt că aveţi ceva ce mi-ar place să am şi eu, dar nu pot să cred. Ştiţi: nu pot să înghit toate dogmele şi tradiţiile bisericii. Este de parcă ar trebui să înghit o legătură de fân uscat!

Am râs şi i-am răspuns:

— Domnişoară, nu trebuie să înghiţi nici o legătură de fân uscat! Aţi auzit vreodată de Domnul Isus?

— Da! spune ea.

— Ce-aţi spune, dacă aş declara: Isus este un mincinos!?

— Nu, îmi răspunde ea, asta nu cred!

— Credeţi, că Domnul Isus a spus adevărul?

— Da, spune ea, asta cred. Merg mai departe.

— Domnişoară, există vreun om, căruia i-aţi spune: Cred că nu ai minţit niciodată!?

— Nu, spune ea, aşa ceva nu aş spune nimănui.

— Vedeţi, domnişoară, spun eu, dumneavoastră credeţi deja. Aţi afirmat că aveţi încredere în Domnul  Isus. Asta este nemaipomenit.

Cu asta începe tot. El spune adevărul.

Biblia spune: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu”.

Nu trebuie să vă certaţi cu unii şi cu alţii pe tema dogmelor şi a instituţiilor bisericii.

Dar din negura lumii vine spre dumneavoastră Cineva.

Şi-I vedeţi tot mai clar semnele cuielor şi ale cununii de spini, care mărturisesc faptul că El a luat asupra Lui vina dumneavoastră şi că v-a iubit, pe când nu vă iubea încă nimeni. Fie ca văzându-L pe Isus să vi se deschidă ochii şi să spuneţi: Mântuitorul meu, Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Credinţa nu înseamnă să înghiţi dogmele ca pe nişte fân uscat, pentru că o spune pastorul, ci

credinţa înseamnă să-L cunoşti pe Domnul Isus Christos!

— Ha, va spune cineva, nu pot să cred, pentru că preoţii, preoţii…

Şi se revarsă sacul. Apoi mi se povestesc tot felul de istorii despre pastori şi preoţi. Unul a avut aventuri cu femei. Altul a fugit cu toţi banii bisericii. Peste tot s-a întâmplat câte ceva cu vreun pastor.

— Nu mai pot să cred!

Şi atunci mă roşesc tot, pentru că mă cunosc foarte bine. Ce-i drept, încă nu am fugit cu banii bisericii, dar dacă oamenii m-ar cunoaşte aşa cum mă cunosc eu, nu m-ar lua probabil nici pe mine în serios. Deci, ce se poate spune la toate aceste istorii? Acum fiţi foarte atenţi: nicăieri în Biblie nu este scris: „Crede în pastorul tău şi vei fi ferice”, ci în

Biblie este scris: „Crede în Domnul Isus Cristos şi vei fi mântuit”.

Un pastor este – da, ştiu: există şi de alt gen -, dar dacă este cât de cât pastor, atunci el este un indicator spre Isus! La unele indicatoare nu ne deranjează dacă este puţin strâmb sau îndoit sau dacă este decolorat de ploaie. Atâta timp cât pot să văd direcţia pe care mi-o indică.

Nici eu nu aş asculta un pastor care nu este un indicator spre Isus, Fiul răstignit şi înviat al lui Dumnezeu. Dar nu mă supăr pe indicatorul care-mi arată calea şi ţinta, ci mă duc pe cale, spre ţintă. Şi această ţintă este: „Isus a venit, Izvorul harului”. Vreţi să staţi la judecata de apoi în faţa lui Dumnezeu şi să-I spuneţi: „Doamne, nu am acceptat mântuirea Ta, nu am acceptat iertarea păcatelor, pentru că pastorul nu făcea doi bani!”?

Vreţi să staţi odată aşa în faţa lui Dumnezeu? Asta este ca povestea despre băiat care a afirmat:

— Aşa-i trebuie la tata, să-mi îngheţe mâinile. De ce nu-mi cumpără mănuşi?

Ei bine, prietene, nu este adevărat când cineva spune: „Nu pot să cred!”

Există o afirmaţie colosală a lui Isus, care spune:

„Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine”.

Întrebarea este dacă vreau să încep să mă supun şi să fac ceea ce am ajuns să mărturisesc despre Dumnezeu în viaţa mea. Atunci voi putea merge mai departe.
 
Puteti citii in intregime cartea  aici   sau alte carti utile veti gasii  la acest link

http://www.theophilos.3x.ro/Biblioteca/Carti/index.html

Va multumesc tuturor care popositi pe aici si va hraniti sufletul cu lucruri curate si frumoase ,  astfel sufletul vostru arata tot mai frumos pe zi ce trece si inima voastra se face mai buna .

Deasemenea va multumesc tuturor pentru comentarii, ganduri , recomandari si vizite 🙂

Chiar daca situatia e cu un mare semn de intrebare in casa ta , Adi B . as vrea sa sti ca nu de asta depinde fericirea ta ci de relatia ta cu Domnul , de viata ce-o traiesti in umblarea crestina si de inima ta noua care bate pentru cer.

Nu e usor , dar cat depinde de tine ai facut si Dumnezeu vede ca suntem limitati si nu ne cere mai mult decat putem.Fruntea sus caci soarele rasare atunci cand nu te astepti  🙂                                     Cu drag din drag Angela I.E.

 

gjuzkfelicitare 83untitledasdfghuntitledsfdghj0blessedweekend2

Care este cea mai mare realizare ?

  Dragii mei traim intr-o lume confuza, o lume in care adevaratele valori nu sunt recunoscute si apreciate, o lume care spune raului bine  si binelui rau , o lume in care castiga cel mai tare nu cel mai bun…

Cred ca cea mai mare realizare e sa fi crestin, un crestin autentic in fapte si cuvant caci teoretic multi suntem crestini 🙁
Am cunoscut-o pe ea, un suflet deosebit , o prietena minunata dar cand am intrebat-o :  te-ai intalnit cu Domnul Isus personal, ai simtit macar o data atingerea Lui,cercetarea Lui ? s-a facut o pauza mare, o tacere adanca. Orice as fi putut sa o intreb  dar despre credinta ei nu,  sau poate in alt mod dar nu asa de direct 🙁

Nu am insistant sa-mi raspunda desi suntem prietene si poate imi permiteam dar nu poti intra in sufletul omului cu cizmele.

Omul este ca o floare.Cand se deschide vezi fiecare bucatica din el si apoi poti sa pui piesele sa le aranjezi frumos dar daca nu se deschide nu forta usa inimii lui , nu pune prea multe intrebari, nu fi curios, este viata ei (lui ), problema ei (lui)…

Desi se da crestina  am observat ca ,   pe blog-ul ei personal  evita discutile directe pe aceasta tema.Vorbeste la modul general de Dumnezeu, vorbeste frumos despre faptele bune, despre multe lucruri bune si frumoase dar nu despre ADEVAR sau mai bine zis evita adevarul …NO COMMENT !

Oare daca ai adevarul in tine si clocoteste poti sa il ti ascuns ? poti sa ascunsi lumina ?

Caci ” Nimeni n-aprinde o lumină, ca s-o pună într-un loc ascuns sau sub baniţă; ci o pune într-un sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.”Luca 11:33

Este o personalitate cunoscuta si apreciata atat in lumea reala cat si in cea virtuala si nu vrea sa –si piarda prietenii prin marturisirea ei despre Domnul.Este alegerea ei iar alegerea de azi ne va costa maine…

Trist dar adevarat „căci din prisosul inimii vorbeşte gura”Matei 12:34

Nu o judec , departe de mine gandul acesta dar ma doare ca mereu pune accent pe realizarile materiale uitand ca acestea sunt asa de trecatoare.Azi esti cel mai mare artist iar maine pleci din lumea aceasta exact cum ai venit , fara grade, fara lauri, fara renume, fara bani, fara case, fara masini, fara titluri,etc.

Imi plac oamenii directi si deschisi, originali si simpli , egal de crezul lor sau  pozitia sociala.

Nu putem privii dincolo de tot din cauza ca ne oprim si ne punem singuri o gramada de bariere : ce religie are ? , e botezat la noi ? din ce biserica face parte ? etc.,intrebari care  care nu au nici o legatura cu sufletul omului.Ne oprim la cele pamantesti si nu mai putem trece dincolo la cele ceresti, spirituale, valoroase cu adevarat.

…” căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.” 2Cor.4:18

Vezi un suflet insetat , da-i apa, vezi un suflet  flamand , da-i sa manance …Intr-un cuvant fii promt si reactioneaza dupa circumstante!

Am citit despre multi oameni care au realizat ceva pe lumea acesta si ii apreciez pentru ca au muncit pentru tot ce au realizat , s-au luptat pentru cariera lor  dar problema e ca unii dintre ei au crezut ca aceasta inseamna totul  si ca viata se opreste aici 🙁

Au crezut ca aceasta este adevarata fericire, realizare, implinire iar unii au luat-o drept binecuvantare uitand ca Dumnezeu nu ne binecuvanta cu ceva care ne-ar lua timpul de partasie cu El si nici nu ne binecuvanta cu ceva care ne-ar indeparta de cer.

Fiecare lucru care ne indeparteaza de adevar sau ne cere un compromis nu e binecuvantare de la Dumnezeu.

Am vazut chiar ieri oameni care aruncau cu bani (euro) si erau plini de ei fara sa se gandeasca macar o clipa cat de trecatori suntem cu totii.

In urma cu cativa ani am auzit de cateva persoane pe care le cunoasteam bine ca s-au botezat in ascuns. Una dintre ele era o doamna mare pe care o mustra constiinta ori de cate ori ma vedea , fara macar sa ii spun un cuvant…

M-am intrebat oare cum vine asta sa te botezi pe ascuns , apoi am gasit scris :
„Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.” Marcu 8:38
Deci chiar exista oameni care se rusineaza ca sunt crestini in loc sa fie asta pentru ei o mandrie caci a fi crestin este cea mai mare realizare.
In Biblie am gasit de 3 ori cuvantul „crestin „

„Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!” Fapt.Apost.26:28
„Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.“ 1 Petru 4:16
„şi, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg au luat parte la adunările bisericii şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.“ Fapt.Apos.11:26
Poate il cunoasteti pe Mihai Gadea de la Antena3 , SINTEZA ZILEI  .Acesta desi este o personalitate mass media foarte cunoscuta nu l-am auzit niciodata sa se rusine ca e crestin.Vezi aici ce frumos interpreteaza o cantare crestina.

Daca ai scris o carte bine ai facut , daca ai realizat ceva in viata aceasta foarte bine dar sa sti ca nu acestea sunt realizarile cele mai mari si nici cele mai importante.
Cea mai mare realizare e sa fi un crestin adevarat, fara sa te rusinezi de aceasta si cand ai ocazia (cand simti de sus un semnal ) sa marturisesti despre credinta ta .

Deschide-ti inima si lasa Izvorul ceresc sa curga prin tine , sa te umple si sa dai si la altii , sa spui adevarul chiar daca aceasta  uneori te costa si inca destul de scump dar nu uita ca nu esti singur , Dumnezeu e de partea ta, te va sustine , te va caluzii, te va purta pe bratele Lui .

Credintele si religile sunt multe dar credinta adevarata E UNICA si VITALA .

„Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.“ Iuda 1:3

„Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,

tot aşa, Christos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora,

Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.Evrei 9:28

                                      Cu drag din drag Angela I.E.

224950_10151216635679296_1096376188_n262995_302182666569234_161372511_n - Kopie - Kopieimages

Richard Wurmbrand – Nebunia Dragostei (Cuvinte intelepte ) -VIDEOS





IMAGINI CITESTE

imagini versete

Marturia unui fost musulman care se intalneste cu Domnul Isus la Mekka

bucarate-mesaj-blog1

,lk

311903_206222139453136_100001960554532_467785_1476305967_n

Sinuciderea nu-i o solutie …exista ceva mai bun (video)

  Dragii mei

m-am gandit azi la toti oamenii care trec prin diferite probleme,incercari ,necazuri de diferite nuante…

Un cuvant potrivit la timpul potrivit e vital .

Desi credinta e un dar totusi mi-ar placea sa vad cat mai multi oameni care sa fie plini de viata si sa creada si sa se-ncreada in Domnul .

Cateodata parca la tot pasul dai de oameni descurajati,plictisiti de viata,slabiti in credinta si greu gasesti cuvinte de mangaiere pentru ei …

Doresc ca in aceasta zi Domnul Dumnezeu Atotputernic sa mangaie,sa ridice si sa intareasca pe toti intristatii,descurajatii si neputinciosii ….
Pentru inceput

cel mai bun lucru pe care as putea sa il recomand cuiva

e BIBLIA ,CARTEA VIETII ,

singura carte din lume care a schimbat viata multor oameni si care poate oferii mangaiere ,bucurie,raspunsuri la problemele vietii…

E singura carte din lume a carui autor traieste si nu moare niciodata :   Dumnezeu.
Ea chiar daca e scrisa de oameni ,acestea nu au scris de la ei ci au fost inspirati si calauziti de Dumnezeu …..
Ea e mesajul lui Dumnezeu pentru noi oamenii,e scrisoarea de dragoste pentru intreaga omenire…
Oamenii ne dezamagesc mereu dar Dumnezeu e singurul care nu a dezamagit niciodata si nu te va dezamagii….

Vrei o viata implinita ,fericire,pace,bucurii,realizari.etc. ???!!! atunci urmeza instructiunile din aceasta carte BIBLIA
si daca milioane de vieti au fost schimbate de ce sa nu fie si a ta ???!!!!

Cu drag din drag Angela I.E.

381176_213313078744042_100001960554532_483445_1784415946_n-copie1

VOINŢA LIBERĂ , O SCLAVĂ-de C. H. Spurgeon(Esti mantuit?)

xgvfhgjh2 Decembrie 1855 de către REV. C. H. Spurgeon la New Park Street Chapel din Southwark, Londra

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”
Ioan 5:40
Acest verset este unul din marile tunuri Arminiene, montat pe zidurile lor şi deseori descărcat cu un zgomot teribil împotriva simplilor Creştini numiţi Calvinişti [porecla celor care cred doctrinele harului, a nu fi confundaţi cu urmaşii lui Calvin –n. ed.].

Intenţionez în această dimineaţă să îl reduc la tăcere, sau, mai degrabă să îl întorc împotriva duşmanilor, fiindcă nu au fost niciodată al lor; nu a fost făcut în turnătoriile lor ci scopul lui a fost să înveţe exact opusul doctrinei pe care ei o susţin cu tărie.

De obicei, când se ia acest text, se împarte astfel: În primul rând, omul are o voinţă.

În al doilea rând, el este complet liber.

În al treilea rând, oamenii trebuie fie dornici să vină la Hristos, altfel ei nu vor fi mântuiţi.

Acum, noi nu vom face astfel de împărţiri; ci vom încerca să aruncăm o privire mai rezonabilă asupra textului.

Şi nu trageţi concluzia că textul învaţă doctrina voinţei libere doar fiindcă se întâmplă să existe în el cuvintele „vreţi” şi „nu vreţi.”
S-a dovedit deja, fără a se putea nega, că voinţa liberă este un nonsens. Libertatea nu poate aparţine voinţei mai mult decât ponderabilitatea poate aparţine electricităţii. Sunt lucruri complet diferite.

Putem crede că omul este un agent moral liber, dar a crede în voinţa liberă ar fi pur şi simplu ridicol.

Se ştie că voinţa, fiind ceva secundar, este direcţionată de înţelegere, mişcată de motivaţie, călăuzită de alte părţi ale sufletului.
Atât filosofia cât şi religia înlătură chiar şi noţiunea de voinţă liberă; şi eu voi merge tot atât de departe cât a mers Martin Luther în afirmaţia lui puternică şi categorică:

„Dacă vreun om atribuie ceva, cât de neînsemnat, voinţei libere a omului pentru mântuirea sa, nu cunoaşte nimic despre har şi nu L-a cunoscut pe Isus Hristos aşa cum trebuie.

” Ar putea părea un sentiment nemilos; dar acela care crede în sufletul lui că omul se întoarce la Dumnezeu prin voinţa lui liberă nu putea fi învăţat de Dumnezeu,

fiindcă unul din primele principii pe care le-am învăţat când Dumnezeu a început să lucreze în noi este acela că nu avem nici voinţa nici puterea şi că El ni le dă pe amândouă; că El este „Alfa şi Omega” în mântuirea oamenilor.
Cele patru puncte pe care le vom avea în această dimineaţă vor fi:

Primul –fiecare om este mort, fiindcă spune:

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Al doilea – există viaţă în Isus Hristos: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Al treilea – există viaţă în Hristos Isus pentru toţi cei care vin să o primească: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine,

ca să aveţi viaţa;” indicând că toţi care vin vor avea viaţa.

Şi patru – aici se află esenţa textului, că nici un om nu va veni vreodată prin natura lui la Hristos, fiindcă textul spune:

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Departe de a afirma că oamenii fac acest lucru prin propriile lor voinţe, textul neagă categoric acest lucru şi spune

„Şi NU VREŢI să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Dar, preaiubiţii mei, sunt aproape gata să exclam, nu are nici un adept al voinţei libere cunoştinţa că, de fapt, îndrăzneşte să contrazică inspiraţia?

Oare nici unul dintre cei care neagă doctrinele harului nu gândeşte? S-au depărtat ei într-atât de Dumnezeu încât să denatureze acest text pentru a dovedi că voinţa este liberă; când, de fapt, textul spune:

Şi NU VREŢI să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa?”

I. În primul rând, deci, textul nostru indică faptul că

OAMENII SUNT MORŢI PRIN NATURA  LOR.

Nici o fiinţă nu trebuie să caute viaţa dacă o are în ea însăşi.

Textul spune cu hotărâre

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Deşi nu se exprimă prin cuvinte, totuşi se afirmă prin conţinut că oamenii au nevoie de o viaţă mai bună decât cea existentă în ei înşişi.

Dragi ascultători, cu toţii suntem morţi dacă nu am fost născuţi la o nădejde vie. În primul rând, cu toţii suntem, prin natura noastră, morţi din punct de vedere legal.

„În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit” a spus Dumnezeu lui Adam; şi chiar dacă Adam nu a murit fizic în acel moment, el a murit din punct de vedere legal; adică el a fost socotit mort.

Imediat ce, la tribunal, judecătorul pronunţă sentinţa, din punctul de vedere al legii, acuzatul este considerat mort.

Deşi poate abia după o lună el este adus pe eşafod pentru a suporta sentinţa, totuşi legea îl priveşte ca pe un mort. Pentru el este imposibil să mai facă ceva. Nu poate moşteni nimic, nu poate lăsa ceva prin testament; el nu este nimic –este un om mort.

Sistemul legal îl consideră mort. Dacă sunt alegeri, nu i se cere votul, fiindcă este considerat ca fiind mort. Este închis în celula lui, dar este mort.

Ah! Şi voi, păcătoşilor ce nu aţi avut niciodată viaţă în Hristos, voi sunteţi în viaţă în dimineaţa aceasta datorită unei amânări a sentinţei, dar ştiţi voi că din punct de vedere legal sunteţi morţi; ştiţi că Dumnezeu vă consideră astfel, că în ziua în care părintele vostru Adam a atins fructul, şi când voi înşivă aţi păcătuit, Dumnezeu, Judecătorul cel Veşnic v-a condamnat?

Vorbiţi mult despre poziţia voastră, despre bunătatea şi moralitatea voastră –dar unde sunt acestea? Scriptura spune că „aţi şi fost judecaţi.”

Tu nu trebuie să aştepţi să fii condamnat în ziua judecăţii –aceea va fi executarea pedepsei –tu „ai şi fost judecat.” În momentul în care aţi păcătuit, numele voastre au fost scrise în cartea neagră a dreptăţii; fiecare om a fost atunci condamnat la moarte de Dumnezeu, dacă nu a fost găsit un substitut pentru păcatele lui, în persoana lui Hristos.

Ce ai gândi dacă ai merge la închisoare şi l-ai vedea pe acuzat stând în celula sa râzând şi plin de voie bună?

Ai spune, „omul acesta este nebun fiindcă este condamnat şi urmează a fi executat; şi cu toate acestea, el este bine dispus.”

Ah! Şi ce nebun este omul firesc, care deşi este condamnat, trăieşte în distracţie şi voioşie!

Credeţi voi că sentinţa lui Dumnezeu nu are nici o urmare?

Crezi tu că păcatului tău ce este scris pe stânci cu o peniţă de fier nu îi urmează ceva groaznic?

Dumnezeu a spus că tu eşti deja condamnat. Dacă ai putea simţi acest fapt, dulcea cupă a bucuriei tale ar deveni amară; dansul tău ar înceta, râsul tău ar fi înăbuşit de suspin dacă ţi-ai aduce aminte că tu eşti deja condamnat.

Cu toţii ar trebui să plângem, dacă ne-am pune pe suflet faptul că în ochii lui Dumnezeu nu avem viaţă prin natura noastră; de fapt suntem indiscutabil condamnaţi; suntem socotiţi morţi şi acum, în noi înşine,

în ochii lui Dumnezeu suntem la fel de morţi ca şi cum am fi aruncaţi în iad chiar acum; suntem condamnaţi de păcat, dar încă nu suferim pedeapsa pentru el, dar ea este scrisă împotriva noastră iar noi suntem morţi din punct de vedere legal,

şi nici nu putem găsi viaţă, dacă nu găsim viaţă legală în persoana lui Hristos, dar despre aceasta vom vorbi mai târziu.
Dar, în afară de a fi morţi din punct de vedere legal, suntem şi morţi spiritual. Iar sentinţa nu a fost trecută doar în carte, ci şi în inimă; a intrat în conştiinţă; a operat asupra sufletului, raţiunii, imaginaţiei, asupra întregii fiinţe.

„În ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit” nu s-a împlinit doar în darea sentinţei, ci în Adam s-a întâmplat ceva.

La fel ca atunci când într-un anumit moment trupul acesta va muri, sângele se va opri, pulsul va înceta şi plămânii nu vor mai respira, tot aşa, în ziua în care Adam a mâncat fructul interzis sufletul lui a murit;

imaginaţia lui şi-a pierdut marea putere de a se ajunge până la lucrurile cereşti şi a vedea cerul, voinţa lui şi-a pierdut puterea de a alege întotdeauna ce este bine, raţiunea lui şi-a pierdut toată capacitatea de a judeca între bine şi rău cu hotărâre şi infailibilitate, deşi s-a păstrat ceva în conştiinţă; memoria i-a devenit pătată,

predispusă la a reţine lucruri rele şi a lăsa lucrurile drepte spre uitare; orice putere a lui a încetat, în raport cu vitalitatea sa morală.

Bunătatea era vitalitatea forţelor lui –aceasta s-a îndepărtat.

Virtutea, sfinţenia, integritatea –acestea reprezentau viaţa omului; dar când acestea nu au mai fost omul a devenit mort.

Iar acum, în ce priveşte lucrurile spirituale, voi sunteţi „morţi în greşelile şi în păcatele voastre.”

Şi sufletul este tot atât de mort în omul firesc, pe cât este un corp ce este aşezat în
mormânt; el este fără îndoială mort – nu doar metaforic, fiindcă Pavel nu vorbeşte în metafore atunci când afirmă

„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,” şi „măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).”
Dar, dragi ascultători, aş dori să pot predica inimilor dumneavoastră despre acest subiect.

A fost destul de neplăcut când am descris moartea ca fiind socotită asupra tuturor; dar acum vorbesc despre moarte ca având loc cu adevărat în inimile voastre.

Acum nu mai sunteţi ce aţi fost odată; nu mai sunteţi ce aţi fost în Adam, nu sunteţi nici măcar aşa cum aţi fost creaţi.

Omul a fost făcut curat şi sfânt.

Voi nu sunteţi fiinţele perfecte aşa cum se laudă unii; sunteţi total căzuţi, v-aţi depărtat de pe cale, aţi devenit depravaţi şi murdari.

Oh! Nu ascultaţi cântecul de sirenă al acelora care vă vorbesc despre demnitatea voastră morală şi despre marea voastră putere în ce priveşte mântuirea.

Nu sunteţi perfecţi; acel mare cuvânt „ruină” vă este scris pe inimi; şi moartea este imprimată pe duhul vostru.
Să nu crezi, o, omule moral, că tu vei putea sta înaintea lui Dumnezeu prin moralitatea ta, fiindcă tu nu eşti decât un corp îmbălsămat în legalism, un cadavru înveşmântat în haine fine, dar putred în faţa lui Dumnezeu.

Şi să nu crezi tu, posesor al unei religii fireşti că prin propria-ţi putere poţi fi primit înaintea lui Dumnezeu.

Oh, omule! Tu eşti mort!

Şi poţi aranja un mort cât vrei de frumos, şi nu ar fi decât o solemnă bătaie de joc. Să luăm ca exemplu regina Cleopatra – puneţi-i coroana pe cap, îmbrăcaţi-o în veşmintele regale, aşezaţi-o pe tron; şi cu toate acestea, ce fior rece te străbate atunci când treci pe lângă ea.

Ea este frumoasă acum, chiar şi moartă – dar ce oribil este să stai alături de o persoană moartă chiar şi de o regină onorată pentru frumuseţea ei maiestuoasă!

Şi tu poţi fi maiestuos în frumuseţea şi bunătatea ta, poţi fi amiabil şi simpatic; îţi pui coroana sincerităţii pe cap, şi porţi toate veşmintele integrităţii, oh, omule, dar dacă nu te-a înviat Dumnezeu, dacă Duhul nu a lucrat la sufletul tău,tot aşa cum un cadavru rece îţi este ţie repingător, la fel de respingător eşti tu în ochii lui Dumnezeu. Tu nu ai alege să trăieşti alături de un cadavru care să stea la masă cu tine; nici lui Dumnezeu nu-i place ca tu să fii în faţa Sa.

El este mâniat pe tine în fiecare zi fiindcă tu eşti în păcat – tu eşti mort.

Oh, crede aceasta; meditează la acest fapt; însuşeşte-ţi-l fiindcă nimic nu este mai adevărat decât faptul că tu eşti mort, atât spiritual cât şi legal.
Al treilea fel de moarte este sfârşitul celorlalte două.

Este moartea veşnică.

Este executarea sentinţei legale; este sfârşitul morţii spirituale. Moartea veşnică este moartea sufletului;

are loc după ce trupul a fost pus în mormânt, după ce sufletul s-a depărtat de la el.

Dacă moartea legală este groaznică, aceasta se datorează consecinţelor sale; iar dacă moartea spirituală este cumplită, aceasta se datorează urmărilor sale. Cele două feluri de moarte despre care am vorbit sunt rădăcinile, iar moartea care va urma este floarea acestora.
Oh! Dacă aş avea cuvinte să pot încerca în această dimineaţă să vă descriu ce este moartea veşnică. Sufletul vine în faţa Creatorului său;

se deschide cartea; se pronunţă sentinţa; cuvintele „depărtaţi-vă, blestemaţilor” – zguduie universul şi face ca stelele să se întunece la încruntarea Creatorului; iar sufletul se depărtează spre adânc, unde va locui împreună cu alţii în moartea veşnică.

Oh! Şi ce groaznică este condiţia lui acum!

Patul său este un pat de flăcări; peisajele pe care le vede sunt scene de crime, care îi înspăimântă duhul; sunetele pe care le aude sunt ţipete stridente, gemete, suspine, vaiete; tot ce cunoaşte trupul sunt chinurile unor mizerabile dureri!

Are un vaiet de nedescris, o mizerie totală.

Sufletul priveşte în sus.

Speranţa a murit, nu mai există.

Priveşte în jos cu groază şi teamă; sufletul îi este cuprins de remuşcări. Priveşte în dreapta –zidurile de netrecut ale morţii îl ţin înăuntrul graniţelor torturii. Priveşte în stânga –iar acolo, meterezele în flăcări interzic scara de scăpare chiar şi doar a unei presupuneri visătoare de evadare.

Priveşte înlăuntrul său căutând acolo mângăiere, dar în suflet i-a intrat un vierme care îl roade.

Priveşte de jur-împrejur –nu are nici un prieten care să-l ajute, pe nimeni care să îl mângâie, ci doar o mulţime de izvoare ale suferinţei.

Nu cunoaşte speranţa eliberării; aude cheia veşnică a destinului întorcându-se în
încuietoarea groaznicei sale celule şi l-a văzut pe Dumnezeu luând acea cheie şi azvârlind-o în adâncimile veşniciei pentru a nu mai fi găsită niciodată.

Nu mai speră; nu cunoaşte scăpare; nu crede în eliberare; îşi doreşte moartea; dar moartea este un duşman prea mare pentru a fi acolo;

aşteaptă ca non-existenţa să îl înghită, dar această moarte veşnică este mai rea decât distrugerea.

Îşi doreşte exterminarea la fel cum cel care trudeşte îşi doreşte Sabatul; doreşte să fie înghiţit de nimicnicie tot aşa cum un sclav la galere tânjeşte după libertate, libertate care nu vine – el este mort pentru totdeauna. După ce veşnicia se va roti de o mulţime de ori în ciclurile sale veşnice, tot mort va fi. Pentru totdeauna nu cunoaşte sfârşit; veşnicia nu poate fi înţeleasă decât în veşnicie.

Sufletul încă va avea scris deasupra capului „eşti condamnat pentru totdeauna.”

Aude urlete continue; vede flăcări de nestins; cunoaşte dureri totale;

aude o sentinţă care se rostogoleşte nu ca tunetul de pe pământ care este redus la tăcere imediat –ci mai tare, şi mai tare, zguduind ecourile veşniciei –făcând ca mii de ani să tremure din nou de tunetul înfiorător al vocii sale cumplite

–„Depărtaţi-vă! Depărtaţi-vă! Depărtaţi-vă! Blestemaţilor!”

Aceasta este moartea veşnică.

II. În al doilea rând,

ÎN HRISTOS ISUS ESTE VIAŢĂ,

fiindcă spune:

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Nu există viaţă în Dumnezeu Tatăl pentru un păcătos; nu există viaţă în Dumnezeu Duhul pentru un păcătos fără Isus.

Viaţa unui păcătos este în Hristos.

Dacă iei pe Tatăl separat de Fiul, deşi îşi iubeşte aleşii şi hotărăşte ca ei să trăiască, totuşi, viaţa nu este decât în Fiul Său.

Dacă iei pe Dumnezeu Duhul separat de Isus Hristos, deşi Duhul este acela care ne dă viaţă spirituală, totuşi, această viaţă este în Hristos, în Fiul.

Nu îndrăznim, şi nu putem, în primul rând, cere viaţă spirituală nici de la Dumnezeu Tatăl şi nici de la Dumnezeu Duhul.

Primul lucru pe care suntem călăuziţi să îl facem atunci când Dumnezeu ne scoate din Egipt este să mâncăm Paştele – primul lucru.

Acesta ne arată că modul prin care primim viaţă este hrănindu-ne cu trupul şi sângele Fiului lui Dumnezeu; trăind în El, încrezându-ne în El,

crezând în harul şi puterea Lui Al doilea gând al nostru a fost acesta: există viaţă în Hristos. Vă vom arăta că există trei feluri de viaţă în Hristos, tot aşa cum există trei feluri de moarte.
În primul rând, există viaţă legală în Hristos.

Tot aşa cum fiecare om, în Adam, prin natura sa păcătoasă a primit o sentinţă de condamnare în momentul păcatului lui Adam,

şi în special în momentul primei sale fărădelegi, la fel şi eu, dacă sunt credincios, şi tu, dacă te încrezi în Hristos, am primit o sentinţă legală de achitare prin ceea ce a făcut Isus Hristos.

Oh, păcătosule condamnat!

Tu poate stai în această dimineaţă deja condamnat, ca un întemniţat; dar înainte de a se sfârşi această zi, tu poţi fi la fel de fără vină ca şi îngerii de sus.

Există viaţă legală în Hristos, şi binecuvântat fie Dumnezeu, unii dintre noi se bucură de ea!

Noi ştim că păcatele noastre ne sunt iertate fiindcă Hristos a suferit pedeapsa pentru ele; ştim că niciodată nu vom fi pedepsiţi noi înşine, fiindcă Hristos a suferit în locul nostru.

Paştele a fost jertfit pentru noi; pragul şi uşiorii uşii au fost stropiţi, iar îngerul distrugător nu ne va putea atinge niciodată. Pentru noi nu există iad, deşi acesta arde cu o flacără teribilă.

Chiar dacă este pregătit din veşnicie, chiar dacă sunt grămezi de lemne şi mult fum, noi nu vom ajunge niciodată acolo –Hristos a murit pentru noi, în locul nostru.

Dar dacă sunt instrumente de tortură cumplită acolo? Dar dacă există acolo o sentinţă care produce cele mai groaznice reverberaţii de tunet? Totuşi, nici instrumentele de tortură, nici carcerele subterane, nici tunetul nu sunt pentru noi!

În Hristos Isus noi suntem acum eliberaţi.

„ACUM dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.”
Păcătosule!

Eşti tu condamnat din punct de vedere legal în această dimineaţă? Simţi tu asta?

Atunci permite-mi să-ţi spun căci credinţa în Hristos îţi va da cunoştinţa achitării tale legale. Preaiubiţilor, faptul că suntem condamnaţi pentru păcatele noastre nu este o simplă idee ci o realitate. De asemenea, faptul că suntem achitaţi nu este o simplă idee, ci o realitate.

Un om pe cale de a fi executat, dacă primeşte o iertare completă ar simţi-o ca pe o realitate măreaţă.

Ar spune: „Am o achitare completă, nimeni nu se poate atinge de mine acum.” Exact aşa mă simt şi eu.
„Acum eliberat de păcat mă duc oriunde Sângele Mântuitorului este iertarea mea completă Mă aşez mulţumitor la picioarele Lui dragi Ca păcătos mântuit îmi arăt recunoştinţa.”
Fraţilor, noi am primit viaţă legală în Hristos, o astfel de viaţă legală pe care nu o putem pierde.

Sentinţa a fost odată împotriva noastră –acum, ea a fost dată pentru noi. Este scris:

„ACUM, DAR, NU ESTE NICI O OSÂNDIRE,”

şi acel „acum” va fi la fel de bun pentru mine peste cincizeci de ani, cum este şi acum.

Oricât timp am trăi, tot va rămâne scris: „Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus.”
Apoi, în al doilea rând, există viaţă spirituală în Hristos Isus. Aşa cum omul este mort spiritual,

Dumnezeu are viaţă spirituală pentru el,

fiindcă nu există nici o necesitate care să nu fie suplinită de Isus, nu există nici un gol în inimă pe care Hristos să nu-l poată umple; nu există nici o pustie pe care El nu o poate popula, nici un deşert pe care să nu poată să-L înflorească precum trandafirul.

Oh, voi, păcătoşi morţi, morţi spirituali, există viaţă în Hristos Isus, fiindcă noi am văzut – da, aceşti ochi au văzut –

morţii trăind din nou; l-am cunoscut pe omul al cărui suflet era complet corupt căutând, prin puterea lui Dumnezeu neprihănirea; am cunoscut pe omul ale cărui gânduri erau fireşti, ale cărui pofte erau mari, ale cărui pasiuni erau puternice, deodată, printr-o putere irezistibilă din ceruri s-a consacrat pentru Hristos şi a devenit un copil al lui Isus.

 

Ştim că este viaţă în Hristos Isus, viaţă spirituală;

chiar mai mult, noi, în noi înşine am simţit că există viaţă spirituală. Ne putem bine aduce aminte cum stăteam în casa de rugăciune, la fel de morţi ca şi scaunul pe care stăteam.

Am ascultat mult glasul Evangheliei, dar fără rezultat, când deodată, ca şi cum urechile noastre ar fi fost deschise de degetele vreunui înger puternic, a intrat o voce în inima noastră.

Am crezut că l-am auzit pe Isus spunând „Cel ce are urechi de auzit, să audă.”

O mână irezistibilă s-a pus pe inima noastră şi ne-a smuls o rugăciune din ea. Niciodată nu ne-am mai rugat aşa.

Am strigat „Doamne, ai milă de mine, păcătosul!”
Unii dintre noi am simţit mai multe luni o mână apăsându-ne, ca şi cum am fi fost strânşi într-o nicovală, iar sufletele noastre au sângerat stropi de suferinţă. Acea stare de mizerie era semnul unei vieţi ce avea să vină. Persoanele ce se îneacă nu simt durerea ca atunci când sunt aduse înapoi la viaţă. Oh! Noi resimţim acele dureri, acele gemete, acea luptă vie pe care a dus-o sufletul nostru când a venit la Hristos.

Ah! Putem resimţi primirea vieţii noastre spirituale la fel de uşor cum ar putea resimţi cineva învierea sa din mormânt.
Putem presupune că Lazăr şi-a amintit de învierea sa, deşi poate nu toate detaliile.

Aşa şi noi, deşi am uitat o mare parte, ne aducem aminte cum ne-am predat lui Hristos.

Putem spune oricărui păcătos mort, că este viaţă în Hristos Isus, nu contează cât este de putred în mormântul său.

Acela care l-a înviat pe Lazăr ne-a înviat şi pe noi; şi El îţi poate spune chiar ţie „Lazăre, ieşi afară!”
În al treilea rând, există viaţă veşnică în Hristos Isus. Oh, şi dacă moartea veşnică este teribilă, viaţa veşnică este binecuvântată; fiindcă El a spus: „acolo unde sînt Eu, să fiţi şi voi.”

„Tată, vreau ca acolo unde sînt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea.” „Eu le dau viaţa vecinică, în veac nu vor pieri.”

Orice Arminian care ar trebui să predice din acel text trebuie să facă o mulţime de schimonosiri; nu ar putea niciodată spune întregul adevăr fără a-l înconjura în mister.

Viaţă veşnică –nu o viaţă pe care să o piardă, ci viaţă veşnică. Dacă prin Adam mi-am pierdut viaţa, prin Hristos am câştigat-o; dacă eu m-am pierdut pentru vecie, în Isus Hristos m-am găsit pe vecie. Viaţă veşnică!

Oh, ce gând binecuvântat!

Ochii noştri vor străluci de bucurie iar sufletele noastre vor arde de extaz la gândul că avem viaţă veşnică.

Stingeţi-vă stele! Dumnezeu să-şi pună degetul pe voi –dar sufletul meu va trăi în fericire şi bucurie.

Întunecă-te, o,
soare!

Dar ochii mei „vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui” când ochiul tău nu va mai face pământul verde să râdă.

Şi lună, prefă-te în sânge!

Dar sângele meu nu va fi niciodată preschimbat în nimicnicie; acest duh va exista când tu vei înceta a mai fi. Şi tu lume mare! Tu poţi dispărea aşa cum dispare într-o clipă spuma valului!

Dar eu am viaţă veşnică.

O, timpule! Tu poţi vedea munţi uriaşi murind şi ascunşi în mormintele lor; tu poţi vedea stelele ca nişte smochine prea coapte căzând din pom, dar duhul meu niciodată nu-l vei vedea mort, niciodată.

 

III. Aceasta ne aduce la cel de-al treilea punct al nostru,

VIAŢA VEŞNICĂ ESTE DATĂ TUTUROR CELOR CARE VIN.

Niciodată nu a existat vreun om care să vină la Hristos pentru viaţă veşnică, legală sau spirituală şi, într-un anume sens să nu o fi primit deja.

Iar apoi i s-a dovedit că a primit-o imediat după ce a venit. Să luăm unul sau două texte –

„De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El.”

Oricine vine la Hristos va afla că El poate să îl mântuiască – nu capabil să îl mântuiască puţin, să-l elibereze de câteva păcate, să-l păzească de o încercare mică, să îl ţină o scurtă vreme şi apoi să îl lase – ci capabil să îl mântuiască total de păcatul său, de toate încercările sale, de cele mai adânci întristări, pe toată durata existenţei sale.

Hristos spune tuturor celor care vin la El

„vino, sărmane păcătos, nu trebuie să te întrebi dacă am puterea să te mântuiesc.

Eu nu te întreb cât de departe ai mers în păcat; Eu am puterea să te mântuiesc în chip desăvârşit pe vecie.” Şi nimeni pe pământ nu poate trece dincolo de desăvârşirea lui Dumnezeu.
Acum, un alt text: „pe cel ce vine la Mine (observaţi că promisiunile sunt aproape întotdeauna adresate celor care vin), nu-l voi izgoni afară.”

Oricine care vine va găsi uşa casei lui Hristos deschisă –şi uşa inimii Lui deschisă.

Oricine care vine –spun aceasta în cel mai larg sens –va descoperi că Hristos are milă de El.

Cea mai mare absurditate din lume este să doreşti să ai o evanghelie mai largă decât cea de pe paginile Scripturii. Eu predic că oricine crede va fi mântuit –că oricine vine va găsi îndurare.
Oamenii mă întreabă:

„Dar să presupunem că vine cineva care nu a fost ales, va fi mântuit?”

Du-te şi presupune nonsensuri, că eu nu o să-ţi dau un răspuns. Dacă cineva nu este ales, el nu va veni niciodată.

Atunci când vine avem dovada sigură că este ales.
Cineva spune: „să presupunem că vine cineva la Hristos care nu a fost chemat de Duhul.”

Opreşte-te,

frate, aceasta este o presupunere pe care nu ai dreptul să o faci, fiindcă aşa ceva nu se poate întâmpla;

o spui doar ca să mă prinzi, dar deocamdată nu poţi să o faci. Eu spun că orice om ce vine la Hristos va fi mântuit.

O spun ca şi calvinist, sau ca şi hiper-calvinist, la fel de limpede ca şi tine. Eu nu am o Evanghelie mai îngustă decât tine; ci Evanghelia mea este pe o temelie solidă, în timp ce a ta este zidită doar pe nisip şi putrefacţie.

„Oricine vine va fi mântuit, fiindcă nimeni nu vine la Mine dacă nu-l atrage Tatăl.”
„Dar”, spune cineva,

„să presupunem că întreaga lume ar veni, i-ar primi Hristos pe toţi?” Cu siguranţă, dacă toţi ar veni;

dar ei nu vor veni. Îţi spun că toţi cei ce vin –chiar dacă ar fi la fel de răi ca demonii,

Hristos i-ar primi; dacă tot păcatul şi mizeria ar curge în inimile lor ca şi într-o canalizare comună a întregii lumi, Hristos i-ar primi.
Altul spune, „Vreau să ştiu despre restul oamenilor.

Pot merge să le spun că Isus Hristos a murit pentru fiecare dintre ei? Pot eu spune –există neprihănire pentru fiecare din voi, există viaţă pentru fiecare din voi?”

Nu, nu poţi.

Poţi spune –există viaţă pentru fiecare om care vine. Dar dacă spui că există viaţă pentru cei care nu cred, tu le spui o minciună periculoasă. Dacă le spui că Isus Hristos a fost pedepsit pentru păcatele lor şi totuşi ei vor fi nemântuiţi, tu spui intenţionat un neadevăr. Să gândeşti că Dumnezeu L-a pedepsit pe Hristos şi îi va pedepsi şi pe ei –eu mă mir de îndrăzneala cu care spui această neruşinare!

Un om bun predica odată că în ceruri erau harfe şi coroane pentru
toată adunarea sa; şi apoi spunea în cea mai solemnă manieră: „Dragi prieteni, sunt mulţi pentru care au fost pregătite aceste lucruri dar care nu vor ajunge acolo.”

De fapt, el a născocit cea mai tristă poveste pe care o putea născoci; dar vă spun pentru cine ar fi trebuit el să plângă –ar fi trebuit să plângă pentru îngerii din ceruri şi pentru toţi sfinţii, fiindcă ce a spus el ar strica cerul în întregime.
Ştiţi că atunci când vă întâlniţi împreună cu toată familia, dacă aţi pierdut un frate iar locul său este gol spuneţi:

„Noi întotdeauna ne-am bucurat de aceste întruniri familiale, dar cineva lipseşte acum –sărmanul de el, nu mai este printre noi!”

Gândiţi-vă că îngerii ar spune:

„Ah, cerul este minunat, dar nu ne place să vedem acolo toate acele coroane acoperite cu pânze de păianjen; nu putem suporta acea stradă nelocuită; nu putem privi acele tronuri goale.”

Iar apoi, sărmane suflete, ar putea începe să vorbească între ei şi să spună „nici unul dintre noi nu este în siguranţă aici fiindcă promisiunea a fost –

„Eu dau oilor Mele viaţă veşnică”, şi mulţi din cei cărora Dumnezeu le-a dat viaţă veşnică sunt în iad; există un număr pentru care Hristos şi-a dat viaţa pentru ca ei să nu ardă în Adânc, iar dacă ei pot fi trimişi acolo, atunci şi nouă ni se poate întâmpla la fel.

Dacă nu ne putem încrede într-o promisiune, nu ne putem încrede nici în cealaltă.” Şi aşa, cerul şi-ar pierde temelia şi ar cădea.

Pleacă de aici cu evanghelia ta fără sens!

Dumnezeu ne dă o Evanghelie sigură şi solidă, clădită pe faptele şi relaţia legământului, pe scopuri veşnice şi împliniri sigure.

 

IV. Şi astfel ajungem la cel de-al patrulea punct.

PRIN NATURA SA, NICI UN OM NU VINE LA HRISTOS,

fiindcă textul spune „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” Eu afirm cu tărie din textul meu pe baza autorităţii Scripturii că voi nu veţi veni la Hristos ca să aveţi viaţa.

Vă spun că v-aş putea predica o veşnicie, aş putea împrumuta talentele oratorice ale lui Demostene sau cele ale lui Cicero, dar voi nu veţi veni la Hristos.

V-aş putea implora în genunchi, cu lacrimi în ochi şi să vă arăt ororile iadului şi bucuriile cerului, puterea lui Hristos şi propria voastră condiţie pierdută, dar nici unul dintre voi nu aţi veni la Hristos prin voi înşivă, dacă Duhul care era asupra lui Hristos v-ar atrage.

Pentru toţi oamenii este valabil adevărul că în starea lor firească nu vor veni la Hristos.
Dar mi se pare că aud un alt palavragiu punând întrebarea: „Dar nu puteau ei veni dacă ar fi dorit?”

Prietene, ţie îţi voi da răspunsul altă dată. Nu aceasta este întrebarea în această dimineaţă.

Acum discutăm dacă ei vor, nu dacă pot. Veţi observa că oridecâteori vorbiţi despre voinţa liberă, sărmanul Arminian, după două secunde începe să vorbească despre capacitatea umană, şi astfel amestecă două subiecte care ar trebui să fie separate.

Noi nu vom trata două subiecte în acelaşi timp. Refuzăm să ne luptăm cu doi deodată, dacă doriţi. În altă zi vom predica din acest text – „Nimeni nu poate veni dacă nu îl atrage Tatăl.”

Dar acum vorbim numai de voinţă; şi este clar că oamenii nu vin la Hristos pentru a avea viaţa.
Putem dovedi acest fapt din multe texte ale Scripturii, dar vom lua doar o singură pildă.

Vă aduceţi aminte de pilda împăratului care a pregătit o cină pentru fiul său şi i-a invitat pe mulţi să vină; boii şi viţeii îngrăşaţi au fost tăiaţi şi şi-a trimis mesagerii să-i cheme pe mulţi la cină.

Au venit ei la cină? Ah, nu; dar cu toţii, într-o singură voce au început să se scuze. Unul a spus că s-a căsătorit şi de aceea nu putea veni, deşi ar fi putut-o aduce şi pe soţie cu el.

Altul a cumpărat nişte boi pentru jug şi s-a dus să îi încerce; dar cina era noaptea iar el nu putea să îi încerce pe întuneric.

Altul a cumpărat o bucată de pământ şi voia să o vadă; dar nu cred că s-a dus să o vadă cu un felinar. Cu toţii s-au scuzat şi nu au vrut să vină. Împăratul era hotărât să aibe cina; aşa că a spus

„Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei ce-i vei găsi” invită-i – stop!

Nu invită-i – „sileşte-i să intre;” fiindcă nici chiar cei mai săraci nu ar fi venit niciodată dacă nu ar fi fost siliţi.
Să luăm o altă pildă:

cineva a avut o vie; la vremea roadelor şi-a trimis unul din slujitori pentru a-şi lua chiria. Ce au făcut ei cu el? L-au bătut pe rob. A trimis un altul; şi ei l-au omorât cu pietre.

Atrimis un altul iar ei l-au omorât şi pe acesta.

La urmă şi-a zis „Le voi trimite pe fiul meu, pe el îl vor cinsti.” Dar ce au făcut ei? Au spus „Iată moştenitorul, veniţi să îl ucidem şi să îl aruncăm afară din vie.” Şi aşa au făcut.

La fel se întâmplă cu toţi oamenii în firea lor. A venit Fiul lui Dumnezeu, iar oamenii L-au respins.

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”
Ar necesita prea mult timp pentru a mai aduce şi alte dovezi din Scriptură. Totuşi, vom face referire la marea doctrină a căderii.

Oricine care crede că voinţa omului este complet liberă şi că poate fi mântuit prin ea nu crede căderea.

Aşa cum v-am spus uneori, puţini predicatori „creştini” cred în întregime doctrina căderii, altfel cred că atunci când Adam a căzut el şi-a rupt degetul mic şi nu gâtul, spre ruina întregii sale rase.

Preaiubiţii mei, la cădere, omul şi-a rupt fiecare os.

Nici o putere a lui nu a rămas neştirbită; toate au fost sfărâmate, perverite şi pătate;

la fel ca un mare templu, stâlpii pot exista, coloanele şi pilastrele pot fi acolo; dar toate au fost distruse, chiar dacă unele şi-au păstrat forma şi poziţia.

Conştiinţa omului poate reţine uneori mare parte din sensibilitate – dar totuşi este căzută.

La fel, voinţa nu este scutită. Şi ce dacă este „Domnul Sufletului omului” aşa cum o numeşte Bunyan”?

–Domnul acesta greşeşte.

Domnul Voinţă-Puternică întotdeauna greşea. Natura voastră căzută a fost stricată; voinţa voastră, printre altele s-a depărtat total de Dumnezeu. Dar vă spun care este cea mai bună dovadă a acestui fapt; este marele fapt că niciodată nu aţi întâlnit în viaţa voastră un creştin care să spună că el a venit la Hristos fără ca Hristos să vină la el.
Aţi auzit o mulţime predici Arminiene, îndrăznesc să spun; dar nu aţi auzit niciodată o rugăciune Arminiană – fiindcă sfinţii în rugăciune sunt ca unul singur în cuvânt, faptă şi gând.

Un Arminian pe genunchi s-ar ruga disperat ca un Calvinist.

El nu se poate ruga despre voinţa liberă; nu mai este loc pentru ea. Imaginaţi-vă cum ar suna o astfel de rugăciune:

„Doamne, îţi mulţumesc că nu sunt ca şi acei sărmani Calvinişti încrezuţi. Doamne, am fost născut cu o voinţă liberă glorioasă; am fost născut cu puterea prin care mă pot întoarce singur la Tine; am profitat de harul meu.

Dacă toată lumea ar face la fel cu harul lor aşa cum am făcut eu, toţi ar putea fi mântuiţi. Doamne, ştiu că Tu nu ne influenţezi să vrem, dacă noi nu vrem. Tu dai har tuturor; unii nu profită de el, dar eu nu sunt aşa.

Sunt mulţi care vor merge în iad şi care au fost cumpăraţi cu sângele lui Isus ca şi mine; şi ei au primit Duhul Sfânt la fel ca mine; au avut o şansă la fel de mare şi au fost binecuvântaţi la fel ca mine.

Nu harul tău ne-a făcut diferiţi; ştiu că a contat mult, dar eu am luat decizia; m-am folosit de ce mi s-a dat în vreme ce alţii nu au făcut aşa –aceasta este diferenţa dintre mine şi ei.”
Aceea este o rugăciune a diavolului, fiindcă nimeni altcineva nu s-ar ruga aşa. Ah!

Atunci când predică şi vorbesc în cuvinte bine cântărite, se poate să fie doctrină greşită; dar când ajung la rugăciune adevărul iese la iveală; nu se pot abţine.

Dacă un om vorbeşte în cuvinte bine cântărite, poate vorbi corect gramatical; dar când vorbeşte repede, vechile regionalisme ale zonei sale în care s-a născut ies la iveală.
Te întreb din nou, ai întâlnit vreodată un creştin care să spună „Am venit la Hristos fără puterea Duhului?”

 

Dacă ai întâlnit un astfel de om, poţi să-i spui fără ezitare

„Domnule dragă, eu cred asta întru totul –şi mai cred că aţi plecat de acolo tot fără puterea Duhului, şi că nu cunoaşteţi nimic despre aşa ceva, şi văd că eşti plin de fiere amară, şi în lanţurile fărădelegii.”

 

Aud oare vreun creştin zicând

„L-am căutat pe Isus înainte ca El să mă caute pe mine; eu am venit la Duhul şi nu Duhul la mine?”

Nu, dragii mei; suntem obligaţi, fiecare dintre noi să ne punem mâna pe inimă şi să spunem –

„Harul m-a învăţat să mă rog Şi mi-a făcut ochii să plângă Harul m-a păstrat până în această zi Şi nu îmi va da drumul.”

Există cineva aici –unul singur –bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân care să poată spune

„Eu l-am
căutat pe Dumnezeu înainte ca El să mă caute pe mine?”

Nu; chiar şi voi care sunteţi puţin Arminieni veţi cânta – „Îl iubesc pe Isus – Că-ntâi El m-a iubit.”
Iar apoi, mai o întrebare.

Nu vedem noi, chiar şi după ce am venit la Hristos că sufletul nostru nu este liber, ci că este păstrat în Hristos?

Nu vedem momente, chiar acum, când „a vrea” nu este de partea noastră?

Există o lege în mădularele noastre care luptă împotriva legii minţii. Acum, dacă cei vii spiritual simt că voinţa lor este contrară lui Dumnezeu ce putem spune despre omul „mort în greşeli şi păcate?”

Ar fi o absurditate de necrezut să îi pui pe cei doi la acelaşi nivel; şi ar fi chiar mai absurd să îl pui pe cel mort în faţa celui viu. Nu; textul este adevărat, experienţa ni l-a însemnat în inimi. „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”
Acum trebuie să îţi spunem motivele pentru care oamenii nu vin la Hristos. Primul este că nici un om nu gândeşte în fire că Îl vrea pe Hristos. Prin natura lui, omul nu gândeşte că are nevoie de Hristos; crede că are haina propriei neprihăniri, că este bine îmbrăcat, că nu este gol, că nu are nevoie de sângele lui Hristos ca să-l spele, că nu este negru sau stacojiu şi nu are nevoie de har pentru a fi curăţat.

Nici un om nu-şi cunoaşte nevoia până când Dumnezeu nu i-o arată; iar dacă Duhul Sfânt nu descoperă nevoia de iertare nici un om nu va căuta iertarea. Îl pot predica pe Hristos pe vecie, dar dacă nu simţi că Îl vrei pe Hristos niciodată nu vei veni la El.

Un farmacist ar putea avea o farmacie bună, dar nici un om nu va veni să-i cumpere medicamentele până când nu simte că are nevoie de ele.
Următorul motiv este că oamenilor nu le place modul prin care Hristos îi mântuieşte.

(1) Cineva spune: „Nu-mi place fiindcă mă face sfânt; dacă m-a mântuit atunci nu mai pot bea şi înjura.”

(2) Altul spune: „Mi se cere să fiu aşa de fidel şi să am o viaţă aşa de curată, iar mie îmi place să fiu puţin mai liber.”

(3) Altuia nu-i place fiindcă aceasta este aşa de umilitoare; nu-i place fiindcă „poarta cerului” nu este destul de înaltă pentru nasul lui, şi nu-i place să se aplece.

Acesta este motivul principal pentru care nu veţi veni la Hristos, fiindcă la El nu puteţi ajunge cu nasul pe sus; fiindcă Hristos vă face să vă aplecaţi atunci când veniţi la El.

(4) Altuia nu-i place ca harul să fie de la început până la sfârşit. „Oh!,” spune el, „dacă aş putea avea şi eu puţină cinste (onoare).” Dar atunci când aude căci Hristos este ori totul, ori nimic, doar Hristos sau deloc, el spune

„Nu voi veni,” şi se întoarce şi pleacă.

Ah, păcătoşi mândri, voi nu veţi veni la Hristos.
Ah, păcătoşi neştiutori, voi nu veţi veni la Hristos fiindcă nu cunoaşteţi nimic despre El.

Şi acesta este cel de-al treilea motiv.

Oamenii nu ştiu ce preţios este, fiindcă dacă ar fi ştiut, ar fi venit la El.

De ce nu s-au dus navigatorii în America înainte de Columb? Deoarece ei nu credeau că America există.

Columb a avut credinţă şi de aceea a plecat.

Cel care are credinţă în Hristos vine la El. Dar tu nu-L cunoşti pe Isus; mulţi dintre voi nu I-aţi văzut niciodată frumoasa Sa faţă; niciodată n-aţi văzut ce bun este sângele Său pentru un păcătos, ce măreaţă este ispăşirea Sa; şi ce suficiente sunt meritele Sale. De aceea, „voi nu vreţi să veniţi la El.”
Ah, dragi ascultători, ultimul meu gând este unul solemn. Am predicat că voi nu vreţi să veniţi.

Dar unii vor spune „este păcatul lor dacă nu vin.” AŞA ESTE. Nu veţi veni şi de aceea voinţa voastră este una păcătoasă. Unii cred că atunci când predicăm această doctrină împiedicăm oamenii să vină la Hristos, dar nu este aşa.

Noi nu spunem că aceasta a făcut parte din natura originală a omului, ci a fost parte din natura sa căzută. Păcatul a fost acela care te-a adus în această condiţie în care nu vrei să vii.

Dacă nu ai fi căzut, ai veni la Hristos în clipa în care ţi s-ar fi predicat prima dată; dar nu vii datorită păcătoşeniei şi nelegiuirii tale. Oamenii se scuză fiindcă au o inimă rea.

Aceasta este cea mai nefondată scuză din lume. Jaful şi furtul nu vin dintr-o inimă rea?

Să presupunem că un hoţ ar spune judecătorului „Nu am putut să mă abţin, am avut o inimă rea.”

Ce i-ar spune judecătorul?
„Nemernicule! Dacă inima ta este rea, atunci îţi voi face pedeapsa mai grea fiindcă eşti cu adevărat un ticălos.

Scuza ta nu este bună de nimic.” Dar Tu care eşti Atotputernic „râzi de ei, Tu Îţi baţi joc de toate neamurile.”

Noi nu predicăm această doctrină pentru a vă scuza, ci pentru a vă umili. Posesia unei naturi rele este atât din vina mea cât şi din cauza teribilei căderi a lui Adam.
Există un păcat care îi va învinui întotdeauna pe oameni; când nu vor să vină la Hristos, păcatul este cel care îi ţine la distanţă.

Cel care nu predică aşa, mi-e teamă că nu Îi este credincios nici lui Dumnezeu nici conştiinţei sale.

Mergeţi acasă cu acest gând

„Prin fire sunt aşa de depravat că nu voi vrea să vin la Hristos, iar acea răutate a naturii mele este păcatul meu.

Datorită lui, eu merit să fiu trimis în iad.” Iar dacă acest gând folosit de Duhul nu te umileşte, nici un alt gând nu va reuşi. În această dimineaţă nu am predicat înălţând natura umană ci am umilind-o.

Dumnezeu să ne smerească pe toţi.

Amen.

2 Decembrie 1855 de către REV. C. H. Spurgeon
la New Park Street Chapel din Southwark, Londra

by Insula Ekklesiaby Insula Ekklesia

Dupa 27 de ani lanturile homosexualitatii s-au rupt! (Romanian-English)

Căci, dacă este cineva în Hristos,

este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.

2 Cor 5:17

 

„Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou,

nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

 

Ioan 3:3

 

„Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni,

dar nu la Dumnezeu; pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu.”

Marcu 10:27

Cateva ganduri 🙂

Domnul să facă să lumineze faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine!
Numeri 6:25

Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,

nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru. 1 Cor .6.9-11

“Pesimistul vede dificultati in orice oportunitate. Pe de alta parte, optimistul gaseste oportunitati in orice dificultate.” – Winston Churchill;

“O mare placere in viata este sa faci lucrurile pe care ceilalti sustin ca nu le poti face.” – Walter Bagehot;

“Daca spui oamenilor unde sa mearga, insa nu le spui cum sa ajunga acolo, vei fi surprins de rezultate.” – George S. Patton;

Credinta produce crestinismul; viata il dovedeste, incercarile il confirma, iar moartea il incununeaza.

„Din suferinta se nasc cateodata  cele mai frumoase lucruri .Angela I.E.

Pentru ca noi oamenii suntem niste perle minunate  suntem randuiti si noi ca si perla ca sa trecem prin procesele suferintei…Angela I.E.

Meditatia zilei (25.09.2012)Toate învăţăturile oamenilor şi ei înşişi vor trece ca iarba

Dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.

1 Petru 1.25

Toate învăţăturile oamenilor şi ei înşişi vor trece ca iarba; dar noi suntem siguri cu privire la Cuvântul Domnului că va fi altfel, căci El rămâne veşnic.

Avem aici o Evanghelie Dumnezeiască; căci care cuvânt poate să dureze veşnic, decât acela care este rostit de Dumnezeul cel veşnic?

Evanghelia este vie totdeauna;

tot atât de plină de viaţă acum, ca şi atunci când a ieşit din gura lui Dumnezeu;

şi tot atât de puternică să convingă, să întoarcă la Dumnezeu, să refacă, să mângâie, să sprijinească, să sfinţească, aşa cum era pe vremea minunilor.

Această Evanghelie este neschimbătoare:

nu este azi iarbă verde şi mâine fân uscat; ci adevărul nestricăcios al Dumnezeului care nu se schimbă.

Părerile oamenilor se schimbă, dar adevărul rostit de Dumnezeu, nu se schimbă, ca şi Acela care l-a rostit.

Această Evanghelie – veste bună – pe care ne-o aduce Cuvântul lui Dumnezeu este o pricină de bucurie, o temelie tare pe care noi putem să ne sprijinim cu toată încrederea. Cuvântul „veşnic” cuprinde viaţa, moartea, judecata şi veşnicia. Slavă lui Dumnezeu prin Isus Cristos pentru această mângâiere veşnică. Să ne hrănim cu acest Cuvânt astăzi şi în toate zilele vieţii noastre.

                de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

Povatuieste-ma in adevarul Tau si invata-ma; caci Tu esti Dumnezeul mantuirii
mele, Tu esti totdeauna nadejdea mea! Psalmul 25:5

Gandul zilei

Exista intrebari pe care nu ai nici un drept sa le pui, probleme pe care nu trebuie sa le cercetezi si secrete pe care trebuie sa te multumesti sa nu le cunosti niciodata.
Elisabeth Elliot

Proverbul zilei

Mai bine un pranz de verdeturi si dragoste, decat un bou ingrasat si ura .  Prov 15:17

Gandul meu pentru tine

Cel mai greu lucru cand te straduiesti sau chiar te implici foarte mult ca sa faci totul bine si frumos

iar apoi sa constati doar nemultumire 🙁

Apoi iti ramane un singur lucru de facut sa taci,sa iubesti in ascuns si sa rabzi plin de speranta ca exista un Dumnezeu maret care vede si tine cont de toate lucrurile …iar efortul tot nu va fi in zadar…ci va avea o rasplata cereasca 🙂   Angela I.E.

Un fost drogat predica pe strada in Bucuresti( video engl.-rom)

Meditatia zilei (17.07.2012)RĂZBOIUL UNEI FEMEI

 

căci Domnul va da pe Sisera în mâinile unei femei.

Judecători 4.9

Iată un verset neobişnuit, dar poate că se vor găsi suflete având atâta credinţă ca să-l folosească 🙂

Barac ostaşul, cu toate că era chemat să lupte, n-avea curajul să pornească la luptă decât numai dacă era însoţit de Debora; de aceea Domnul a hotărât să dea biruinţa femeii.

Prin aceasta El mustra frica omului şi câştiga pentru Sine un renume mai mare, aruncând o ocară cu atât mai mare asupra duşmanilor poporului Său.

Dumnezeu poate să mai folosească unelte slabe 🙂

 Pentru ce nu m-ar întrebuinţa şi pe mine?

El ştie să folosească persoane care ar părea că nu se face să fie chemate la o lucrare mare.

 Femeia care a lovit pe duşman nu era o amazoană, ci mama unei familii simple, care rămăsese în coliba ei.

 Aceasta nu era un orator, ci o femeie care mulgea vacile şi făcea unt. Nu poate Domnul să ia pe unul oarecare dintre noi, ca să-Şi împlinească planurile Sale?

 Poate să vină la noi vreunul astăzi, cum a intrat Sisera la Iaela. Datoria noastră n-ar fi să-l ucidem, ci să-l aducem la mântuire.

Să-l primim cu o mare bunătate şi să ne silim să-i arătăm adevărul binecuvântat al mântuirii prin harul Domnului Isus,

 Locţiitorul nostru, şi să ştim să-l silim să creadă pentru ca să aibă viaţa;

cine ştie dacă astăzi inima vreunui păcătos mândru nu va fi la fel străpunsă de pironul Evangheliei?

   de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.

Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.

Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.

Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.

1 Tes 5:2-5

Gandul zilei

Nu putem da vina pe Dumnezeu pentru tot ce ni se intampla in viata

   este si gresala omului,nevegherea lui 🙁     Angela I.E.

William Carey – omul care a smuls oamenii din somnolenta lor spirituala

William Carey – omul viziunii misionare

 

Bisericile protestante nu au desfasurat o activitate misionara intensa in timpul epocii Reformei, deoarece toata energia lor era absorbita de munca , organizarea si lupta pentru existenta. In timpul Contrareformei, marea lucrare misionara a fost facuta de iezuiti si alte ordine din cadrul bisericii romano-catolice. Dar o unire a fortelor, incepind cu activitatea lui William Carey in 1792, a dus la o intensa activitate misionara de o asemenea amploare in secolul al XVIII-lea, incat acesta a fost numit Marele Secol, in cadrul miscarii protestante.

Credinta martorului William Carey ramane pentru noi un exemplu demn de urmat pe calea care ne este si care ne ramane larg deschisa: evanghelizarea lumii.

William Carey si-a scris numele in istorie ca cel care a reusit sa smulga Biserica din somnolenta care o caracteriza in acel secol si din lenea ei spirituala.

William Carey s-a nascut in Paulersbury, in Anglia, comitatul Northamptonshire, in anul 1761.

Parintii lui erau saraci, iar biserica pe care acestia o frecventau era biserica anglicana. Pana la varsta de 6 ani, cea care s-a ingrijit de educatia lui William a fost bunica sa,

care l-a invatat sa citeasca, folosind ca manual de citire Biblia.

Apoi este dat la scoala, si pe masura ce a crescut, a inceput sa aiba o mare pasiune pentru literatura, imprumutand din satul lui orice carte care i se parea interesanta.

 La virsta de 14 ani devine ucenic timp de cateva luni, dar nu poate lucra in aer liber si in soare din cauza unei boli a epidermei (pielii). Asa ca se reprofileaza si devine cizmar.

In ceea ce priveste educatia sa religioasa, cunoscand despre Dumnezeu multe lucruri si pe deasupra cunoscand bine catehismul, avea impresia ca este un bun crestin.

Intr-o zi, cu ocazia unei zile de post national a intrat in biserica dissenterilor, unde a ascultat o predica care vorbea despre iesirea afara din tabara pentru o intilnire cu Christos si pentru purtareaocarii Lui (Evrei 13:13).

Din cauza acestui text, el hotaraste sa iasa din tabara, ca sa fie cu cei care poarta ocara lui Christos.

 Din acea zi el va participa la serviciile religioase ale dissenterilor. Cautarea sa va deveni mai intensa in cunoasterea Domnului Isus. Participa la predicile lui John Wesley si ale prietenilor sai, predici care actionau asupra mintilor oamenilor.

Incepe sa-si puna o multime de intrebari, care îi vor indrepta pasii tot mai mult spre autoinstruire si spre consolidarea cunostintelor biblice.

In 1781 se va casatori cu Dorothy Plackett. Ea era o tanara pioasa, dar nestiutoare de carte.

Printre intamplarile cele mai importante ale vietii sale putem consemna intalnirea cu cativa baptisti, adunati la o intrunire frateasca, in apropierea localitatii Olney.

Acesti pastori erau constituiti intr-o asociatie care privea perfectionarea lor pentru slujirea in bisericile locale. Ei aveau anual cate o intalnire. Participand la o astfel de intalnire, William Carey este atras de bunatatea si dragostea acestor oameni, care l-au invitat la o masa frateasca, cu toate ca nu avea bani la el pentru a participa la astfel de intalniri.

Este invitat sa predice intr-un sat si acest lucru il motiveaza pentru a incepe sa studieze tot mai mult, in vederea viitoarelor studii biblice sau predici.

 

In urma studiului personal asupra botezului in apa la varsta adulta

si in deplinatatea facultatilor spirituale si mintale, avand ca baza scripturale Noul Testament, el se boteaza.

 

In anul 1785

 este chemat ca invatator la scoala din localitatea Moulton, prilej cu care va participa la intalnirile bisericutei baptiste din aceasta localitate.

El va deveni membru al acestei comunitati si in curand va fi ales predicatorul lor. Incepe studiul individual al mai multor limbi straine, dintre care trei limbi moarte.

Are pasiune pentru geografie si botanica si o sete nestavilita de cunoastere. La Moulton a locuit patru ani, timp in care a crescut spiritual foarte mult, devenind un crestin profund si cu o gandire de mare calitate.

Sufletul sau este cuprins de febra calatoriilor si al explorarilor. El citeste sarguincios toate cartile care i-au cazut in mana, despre popoarele pagane, despre trecutul misionar al Bisericii si despre secolele intunecate ale ei. Incepe tot mai mult sa il atraga aceasta lume indepartata si neexplorata a “ campului de misiune”. E ordinat ca pastor baptist.

In micul cerc format din pastorii baptisti din imprejurimi se studiaza mult scrierile lui Jonathan Edwards, teologul baptist american. Carey trage concluzia:

“ Daca toata lumea poate si trebuie sa auda Evanghelia, este de datoria celor care o poseda sa i-o duca”. Presedintele acestei adunari îi trage un perdaf zdravan: “ Tinere, stai jos. Cand o sa-i placa lui Dumnezeu sa converteasca paganii, o s-o faca fara ajutorul tau sau al meu”.

 Toti sunt surprinsi de acest raspuns, Carey mai mult ca oricare altul. Ideea pune stapanire pe el, il poseda, il domina. Scrie o carte in 1792 -“ O cercetare a obligatiei crestinilor de a folosi mijloace pentru convertirea paganilor”. Nu este o lucrare sentimentala in care autorul incearca sa provoace mila pentru o lume pagana in pericol de moarte, ci o provocare la lucrarea misionara, a carui cuvant de ordine este” OBLIGATIE ”.

In 1792, in luna mai, la o adunare tinuta la Nottingham, William Carey predica din Isaia 54:2-3. Aceasta predica va intra in istorie. Este o predica in doua puncte si rezuma doua mari idei:

Asteptati lucruri mari de la Dumnezeu.

Intreprindeti lucruri mari pentru Dumnezeu.

Atunci a fost fondata Societatea Misionara Baptista la Kettering, cu un fond initial putin peste 13 lire, ca rezultat al viziunii lui William Carey. Apoi vor lua fiinta alte societati misionare in Scotia, Tarile de Jos, In Anglia, America, Societatile Misiunilor Evanghelice din Paris, etc.

Unde sa se duca la inceput ? India ?

 Inca nu este un imperiu britanic; era un conglomerat de popoare cu limbi diferite unde haosul politic era complet si paganismul era rege. Intr-o zi Carey primeste o scrisoare de la un oarecare John Thomas, medic, care se intoarce dintr-o sedere in Bengal si care declara ca vrea sa se intoarca acolo, dar de data asta ca misionar. Comitetul misionar ia deci hotarirea de a-i trimite pe cei doi in Bengal.

In data de 23 iunie 1794 ei pleaca in India.

Calatoria dureaza cinci luni; sosesc in Calcutta. Timp de mai multe saptamani pentru ei viata va fi foarte grea, nesigura, traind in saracie lucie. William Carey incepe sa predice chiar de la sosirea lui, indata ce a fost lasat printre oamenii de pe strada si in pietele satelor, in limba bengali.

John Thomas are o oferta printr-un prieten al lui, domnul Udley, care si-a construit doua manufacturi pentru tratarea indigoului si care cauta doi administratori. Carey s-a decis sa plece de la Daharta la Mudbatty, unde va conduce fabrica de indigo. Muncitorii pe care îi are in subordine, familiile lor, satul lor, in care este construita fabrica sunt oamenii pe care îi evanghelizeaza. Predica in bengali, dar dar studiaza limba hindusa pentru a se apropia de hindusi si pentru a se familiariza cu dialectele lor.

 El predica de mai multe ori pe saptamana, dar dupa 6 ani inca nu avea nici un convertit. Deschide o scoala, dar elevii fiind prea saraci sunt luati inapoi de parintii lor pentru a munci. Fabrica de indigo este inchisa definitiv.

O scrisoare de la Carey are ca rezultat fondarea Societatii Misionare Londoneze a Congregationalistilor, in 1795. In aceasta scrisoare el cere mai multe cupluri misionare. Patru misionari au pornit la drum, dupa noua luni. Printre ei, William Ward, tipograful Joshua Marshman, invatatorul Grant Brunsdon, o domnisoara Tiffy care trebuia sa se casatoreasca cu un misionar sosit de curind ca intarire, John Fountain. Dar cei patru misionari sunt prizonieri in micul teritoriu de la Serampore, unde guvernatorul danez i-a primit cu multa simpatie. Ei nu se pot intilni cu Carey. “ Nici o piedica, este de parere guvernatorul,spuneti-i domnului Carey sa vina sa se instaleze la Serampore !” in 1800 s-a mutat la comania daneza Serampore cu sotia si cei trei baieti.

Serampore nu era numai o colonie misionara, ci si o comunitate. Misionarii constituiau o singura familie, totul mergea in caseria comuna. Joshua Marshman va deschide o scoala. Scopul sau imediat este sa procure mijloace de trai pentru misiune. Cu sotia sa Hannah, prima femeie misionara in India, organizeaza clasele si internatul. Internatul se va dovedi o sursa serioasa de venituri pentru misiune. Scolile lui Marshman se extind, masinile de tiparit ale lui William Ward cresc in importanta si din ele ies exemplare dupa exemplare ale traducerilor Scripturii.

 Viata la Serampore este organizata ora cu ora si programul este respectat cu punctualitate. Desteptarea este in zori, la ora 6. La ora 7, munca la tipografie si la scoala. Carey lucreaza o ora in gradina in fiecare zi. La ora 8 serviciul divin in comun, apoi micul dejun, dupa care, fiecare se intoarce la munca sa; Carey la slujba sa permanenta de traducere. De la ora 12 la ora 15 masa de pranz, lectura, siesta. La ora 15 reluarea lucrului, studiul limbilor cu ajutoare dintre indigeni.

Seara, predicarea Cuvantului pe strazi, servicii religioase in interior, intrunire intima pentru lectura, conversatie, rugaciune. Carey predica de 5-6 ori pe saptamana.Intrunirile in aer sunt cele mai interesante, caci sunt insotite de conversatii, intrebari si raspunsuri. Incep sa treaca din mana in mana brosurile in bengali. Ele se ocupa mai ales de idolatrie si

 prezinta mesajul harului lui Dumnezeu in Christos cel crucificat.

Guvernatorul, surprins de nivelul foarte scazut al capacitatilor profesionale, fondeaza un colegiu la Calcutta. Carey va preda cursuri de bengali, incepand cu treisprezece studenti. In trimestul urmator i se va incredinta si predarea sanscritei. El compune o gramatica in bengali, o alta in sanscrita si se pune pe lucru pentru alcatuirea unui lexicon sau dictionar poliglot pentru toate limbile derivate din sanscrita. Carey este numit profesor titular.

Cantitatea de munca depusa de el in timpul unei zile depaseste imaginatia. Jurnalul sau ne arata cum isi folosea timpul. Intr-o anume zi, el noteaza: a citit dupa trezire un psalm in ebraica, a lucrat ziua la traducerile in curs, in patru limbi diferite si si-a terminat ziua citind un capitol din Noul Testament in limba greaca. In aceeasi zi a mai si predicat.

La Serampore deschide o institutie de invatamint superior. Planul lui Carey si a prietenilor lui este sa asigure tinerilor hindusi, mai ales celor convertiti, o pregatire superioara, in care, pe langa adevarurile crestine, sa fie expuse si sistemele de gandire necrestina pentru a inarma spiritele impotriva minciunii si ratacirii.

Cei trei fii ai lui Carey- Felix, William si Jabez devin cu timpul predicatori si misionari in posturi avansate. Carey moare in 9 iunie 1834.

India s-a deschis pentru activitatea misionara dupa 1813 cind Compania Indiilor de Est a fost obligata sa admita misionarii. Incet, cu mari eforturi de consacrare si de rabdare, solul a fost arat, iar samanta semanata. Secerisul s-a lasat asteptat, primele semne s-au aratat dupa multa vreme. In 1804 mica comunitate de 48 deindigeni din caste diferite, toti botezati, s-au constituit intr-o biserica. In 1809 biserica numara doua sute de membri indigeni. Incepind din anul urmator s-au deschis noi statiuni misionare in diferite locuri din Bengal si din Orissa, adunarea se descentralizeaza, dar centrul ramina mereu Serampore.

Astazi, misiunea baptista in India numara peste 1500 de pastori si misionari, lucrind in peste 3800 de biserici. Numarul membrilor botezati este de aproximativ 413.000.

William Carey a lucrat pentru viitor. Harul lui Dumnezeu care a ridicat din nimic un slujitor de o asemenea anvergura, cu nenumarate talente, printre care uimitorea lui usurinta de a invata o limba straina n-a fost deloc de neglijat.

 Cel care l-a botezat isi nota in jurnalul sau “ Am botezat azi un biet cizmar”. N-avea de unde sa stie ca “ acel biet cizmar ” avea sa supervizeze peste citeva zeci de ani 6 traduceri complete si 24 incomplete ale Bibliei.

William Carey a fost un om al Bibliei. El s-a hranit din ea. Ea este adevarul ! îi placea lui sa proclame, si pentru ca este adevarul el o duce si altora, pentru ca cat mai multi oameni sa aibe acces la ea.

El a fost un om al rugaciunii. Cate imprejurari in care n-a avut ce sa faca decat sa se agate de Dumnezeul sau, dar si ce experienta a rugaciunii eficiente !

A devenit si a ramas un om al viziunii.

 Viziune a multimilor care se pierd de-a lungul si de-a latul lumii. Viziune de asemenea a puterii lui Dumnezeu, de la care se poate astepta ceva si pentru care putem intreprinde lucruri mari.

Daca William Carey a avut influenta considerabila, lucrul acesta este in mod sigur datorita viziunii sale despre Biserica(adunare )

 El credea si predica ca Biserica (adunarea ) este comunitatea celor care au fost nascuti din nou la viata de sus si care isi dau mana impreuna pentru slujirea Domnului. William Carey n-a dorit sa fie un om singuratic, ca atitia altii inaintea lui; el a fost un om al bisericii in sensul ca puternica sa convingere era ca evanghelizarea- care este misiunea esentiala a Bisericii – nu poate fi lucrarea unui om, ci a Bisericii insasi.

William Carey a fost un autentic discipol al lui Isus Christos.

La aceasta il cheama Dumnezeu pe fiecare credincios !!! 

………………………………

Ps.Fiecare trebuie sa-si cunoasca chemarea si sa paseasca inainte condus de viziunea pe care o are…Poate ca ai o lucrare mica ,poate ca ai o lucrare mare de indeplinit ,important e sa lucrezi cu credinciosie,cu tarie si plin de speranta…

  Nu trebuie sa te uiti la primul vant care bate si nici sa iei aminte la toate soaptele care le aude urechile tale….Tu tineti drumul drept ,paseste prin credinta si nu uita cand vei obosii sa te odihnesti pe bratul Domnului  ( „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui atotputernic,

zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!” Ps.91:1-2 )…

Bea din Izvoare curate  (Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu-i va bate arşiţa, nici soarele; căci Cel ce are milă de ei îi va călăuzi şi-i va duce la izvoare de ape.Is.49:10)

Increde-te numai si numai in Domnul Dumnezeu Atotputernic!

„Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina”Ps.36:9

                                                                             Angela I.E.

 

Alin Lolos (fostul magician Alin Blaine) la Emisiunea Late Night Show – Antena 2 -cea mai frumoasa si reala EVANGHELIZARE

http://www.youtube.com/watch?v=0LKgnMsSwaU&feature=share

O scrisoare de la un prieten din IAD (video-eng.-rom.)

Meditatia zilei (25.06.2012)Crestinul trebuie sa fie o speranta vie!

 

Domnul Isus le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.

Marcu 1.17

Numai venind după Domnul Isus putem împlini dorinţa inimii noastre şi putem fi într-adevăr folositori semenilor noştri.

Cât de mare nevoie este să fim pescari care izbândesc prin Domnul Isus!

Ne-am jertfi şi viaţa ca să câştigăm suflete. Dar suntem ispitiţi să încercăm metode pe care Domnul Isus niciodată nu le-ar fi încercat. Trebuie oare să cedăm sugestiilor vrăjmaşului? Dacă am face aşa, am putea împroşca apa, dar niciodată n-am prinde peşte. Trebuie să-L urmăm pe Domnul Isus, dacă vrem să reuşim.

Metodele senzaţionale, spectacolele, amuzamentele – sunt acestea lucruri care merg după Domnul Isus?

 Ni L-am putea închipui pe Domnul Isus însufleţind o adunare prin astfel de mijloace, care acum sunt atât de folosite? Care este rezultatul unor astfel de metode? Rezultatul nu este deloc acela pe care Domnul Isus îl va lua în seamă în marea zi din urmă.

Noi trebuie să tindem ca predica noastră să fie aşa cum a fost şi a Stăpânului nostru, căci în felul acesta sunt mântuite sufletele.

 Trebuie să predicăm învăţătura Domnului nostru şi să vestim o Evanghelie deplină şi gratuită;

 căci aceasta este plasa în care se prind sufletele.

 Trebuie să predicăm cu blândeţe, îndrăzneală şi dragostea Lui; căci acesta este secretul succesului cu inimile omeneşti.

Trebuie să lucrăm cu ungerea divină, depinzând în totul de Duhul Sfânt. Astfel, mergând după Domnul  Isus şi nu luând-o înaintea Lui, nici alături de El, noi vom fi pescari de oameni.

                                           de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

„Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui. Isaia 3:5

Gandul zilei

Cine sunt eu ?

Un suflet calator spre tara de dor…

Un vis neimplinit zburand pe aripile credintei…

Un zambet in trecerea grabita…

Un gand care -i purtat mereu mai sus mai aproape de cer mai aproape de inima TATALUI …

O adiere…

O speranta vie care arde de la LUMINA ETERNA ….Angela I.E.

 

Iertare si reconciliere-Marturia unui palestinian crestin(eng.-rom)

http://www.youtube.com/watch?v=e0ACq9sZ1gU&feature=related

Meditatia zilei(31.05.2012)RĂNIREA FĂCUTĂ PENTRU VINDECARE!

Veniţi să ne întoarcem la Domnul? Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca, El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile.

Osea 6.1

Înainte de a vindeca, Domnul găseşte cu cale să lovească. El face aceasta cu mâna sigură a chirurgului, condusă de dragostea inimii Sale părinteşti.

 Dar înainte de a bandaja, El loveşte; fără aceasta ar fi o lucrare necompletă. Legea a fost dată înainte de Evanghelie; şi Dumnezeu face să se nască în noi simţământul nevoii de a ne întoarce la El, înainte de a ne veni în ajutor.

 Eşti tu zdrobit de lucrarea convingătoare a Duhului? Sau poate te găseşti în duhul robiei care-ţi insufla frică? Acestea îţi dau simţământul nevoii ca rănile inimii tale să fie legate şi vindecate prin Evanghelie.

Nu deznădăjdui, sărmană inimă, ci vino la Domnul cu rănile tale sângerânde şi gândurile tale negre.

Numai El te poate vindeca şi în aceasta e toată bucuria Sa; lucrarea Lui este de a bandaja inimile zdrobite, rănite, şi El singur are o îndemânare desăvârşită şi slăvită. Deci, nici o întârziere!

 Dar, să ne întoarcem la Domnul Dumnezeu de care ne-am depărtat.

 Să-I spunem de rănile noastre arzătoare şi să-L rugăm să-Şi termine lucrarea. Oare chirurgul face o tăietură ca apoi să-şi lase pacientul sa sângereze până va muri? Şi Tu, Domnul meu, ai putea sa laşi să se mărească suferinţa unui suflet şi a unei sărmane inimi tulburate?

Nu, Doamne, aceasta n-o vei face niciodată!

                                                   de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!

Psalmii 42:1

Gandul zilei

Cand zici ca esti pierdut atunci iti vine ajutorul,cand zici ca nu mai poti atunci iti vine mangaierea si totusi ce sunt  mai puternice promisiunile Domnului sau disperarea ta ?!  (Angela I.E.)