Despre cazul familiei Bodnariu si cateva ganduri bune

Charlie_ChaplinDragi mei prieteni poate o sa va surprinda ceea ce scriu. Pentru ca nu cunosc personal familia Bodnariu si nici legile norvegiene  voi fi obiectiva si nu voi tine nici cu unul si nici cu altul.

Ma gandesc la suferinta familiei Bodnariu dar ma gandesc si la Norvegia ca nici acolo nu fac toti de capul lor. Daca erau asa de multe nedreptati in Norvegia ar fi iesit norvegienii in strada, ar fi scris presa.

Despartirea de copii e dureroasa, nimic de zis si eu personal am copii si stiu ce inseamna legaturile familiale. Mi-a scris cineva de ce nu am organizat sa iesim si noi in strada. In urma cu cateva zile i-am scris s-a deschis o biblioteca romaneasca in Austria si au si carti crestine.

Mi-a raspuns ” Frumos, acum cred ca doar biblia este totul ” Binenteles ca biblia e totul dar asta nu inseamna ca restul e nimic.

Unii vor sa zica „Eu am biblia, tu nu ai nimic” Eu cred ca unii „au” biblia dar noi astialalti il avem pe Dumnezeu .

Sa nu ajungem ca fariseii caci Dumnezeu da ploaie si peste cei buni si peste cei rai. Eu cred ca si un ateu il are pe Dumnezeu caci Dumnezeu e   omniscientomnipotent şi omnipresent. Si un ateu face o fapta buna si asta nu o face prin el ci prin Dumnezeu care ne deschide inima sa facem fapte bune, sa ii iubim pe semenii nostri si sa traim in iertare si pace.

Ceea ce m-a deranjat a fost cica sa iesim in strada. Daca altii au iesit,  treaba lor dar eu am citit caci Dumnezeu spune un cuvant si totul ia fiinta.

Stiu ca Dumnezeu lucreaza in multe feluri dar sa nu exageram si sa ne luam dupa multime.

Daca tot suntem asa de buni crestini de ce nu iesim in strada pentru schimbari majore,  nu numai pentru o familie.

Ok iesim pentru o familie desi Biblia ne invata in astfel de cazuri sa ne rugam, „Mare putere are rugaciunea fierbinte a celui neprihanit.

Iacov 5:16

Oare de ce ne inchidem in biserici si vorbim de dragoste cand nu vedem pe aproapele nostru, nu avem timp de o vizita, de o vorba buna, de o cana cu apa intinsa unui batran.

Am pus un anunt pentru Cezar din cazul #colectiv si abia l-au citit cateva persoane si de implicat mai putine dar o iesire la bere a vazut-o toata lumea…

Oare de ce nu au iesit crestinii in strada pentru cazurile sociale din Romania, pentru saracii care cauta in gunoaie, pentru mamele parasite, pentru nedreptatiile pensionarilor, pentru nivelul de trai scazut, pentru atata si atatea probleme care sunt in tara noastra.

Daca nu ati iesit in strada de ce nu ati mediatizat aceste probleme majore care afecteaza nu numai o familie ci sute si chiar mii si mii de familii.

Nu vreau sa fiu rea dar peste tot numai cazul familiei Bodnariu si celelelalte cazuri ce facem cu ele ?!

Cine posteaza despre doamna Elisabeta care a plecat in Austria la 62 de ani caci statul roman nu i-a dat nici o pensie dupa o viata muncita in Romania ?!

Daca vezi un caz si tu  sti sa scri atunci anunta mai departe, fa o poza si raspandeste cazul.Pe facebook stai cateva ore dar 3 minute nu ai timp de cel de langa tine pe care chiar daca nu poti sa il ajuti sti ce mult l-ai ajuta daca i-ai asculta necazul si i l-ai pune pe internet.

Daca toate cazurile astea ar fi distribuite mai departe am pune lumea in miscare, ar incepe jurnalistii sa scrie si s-ar mai implica autoritatiile daca ar merge televiziuniile si ziarele pe capul lor.

Haidati sa facem o revolutie adevarata daca tot vreti sa fim activi. Asa nu salvam doar o familie ci sute de familii si de copii care sufera si sunt despartiti de familiile lor plus alte probleme financiare, sociale sau educative.

Fiecare are un cont de facebook daca nu are blog sau site. Mai lasam deoparte pozele cu sclipici si inimioare si ne mai uitam in jurul nostru, sa vedem ca vecina din colt e singura si nu are cine sa ii duca lemne si tu stai la caldurica dar daca sti sa scri atunci posteaza pe facebook:

Doamna Mariuca din colt nu are lemne, copilul vecinului e zilnic batut, haideti fratilor sa facem ceva, primarul din satul vecin a taiat pensia bunicii mele, etc

Asa dragilor se schimba lumea cand ne uitam  mai atenti in jurul nostru si nu doar la un singur caz.

Sper sa luati ceva bun din acest articol si sa  incepem cu totii sa fim mici jurnalisti asa cum putem, sa nu trecem nepasatori,  sa facem o poza daca sesizam ceva, sa nu tacem,  caci nu stim niciodata cine asculta glasul nostru, ce asociatie vede si se implica, ce suflete bune  ne citesc, ce Dumnezeu mare avem…

Angela Peschir 27.01.2016

#ajutor,#solidaritate,#dreptate,#adevar,#implicate,#observa,#scrieunarticol,#posteazapefacebook,#Bodnariu,#salvatifamilii,#nuvalasati,#Dumnezeu,#schimbalumea,#nustanepasator,#revolutie,#pensiimici,#Romania,#saracie,#orfani,#familia,#colectiv,#Cezar,etc

Morometii de Marin Preda (The Moromete Family-1988 )-film-drama

morometiiMOROMETII DE MARIN PREDA
Moromeții este un roman de Marin Preda de tip frescă socială a carei actiune se desfasoara in Campia Dunarii,
mai precis din satul teleormanean Silistea-Gumesti.

Pe parcursul a o mie de pagini și aproximativ douăzeci de ani, autorul ilustrează dezagregarea lentă a nucleului social rural, familia patriarhală, și distrugerea spiritului țărănesc.
Opera Moromeții ilustrează viața rurală și țăranul în perioada dintre cele două războaie mondiale (perioada interbelică și postbelică )

Personajul principal al  capodoperei literare „Morometii” de Marin Preda , Ilie Moromete este un om inteligent , temperat , stapan pe sine,  iubind linistea  si mai ales iubind libertatea , independenta de gandire si exprimare a opiniilor.

Scriitorul caută să găsească un răspuns la problema dacă mica proprietate țărănească poate rezista la presiunile relațiilor de producție capitaliste. Ilie Moromete stăpânește în chip absolut peste o familie a cărei alcătuire prevestește parcă destrămarea: trei fii din prima căsătorie – Paraschiv, Nilă și Achim, în timp ce Niculae, Tita și Ilinca sunt fetele Catrinei facute cu Ilie Moromete din a doua casatorie. Pentru a păstra unitatea familiei, tatăl este neînduplecat și justițiar.

„Romanul incepe cu intoarcerea de la camp a lui Ilie Moromete impreuna cu familia sa. Familia Morometilor este numeroasa, alcatuita din copii proveniti si din alte casatorii: Ilie Moromete – tatal, cu zece ani mai mare decat sotia sa Catrina. Tatal venise in aceasta a doua casatorie cu trei baieti, Paraschiv, Nila si Achim, carora li se adaugasera doua fete, Tita si Ilinca, si inca un baiat, Niculae, mezinul de doisprezece ani.

Ilie Moromete este capul familiei, insa are probleme financiare. Este un om rational in ceea ce priveste atitudinea lui fata de pamant si nu este sclavul imbogatirii, ci pamantul  constituie pentru el simbolul libertatii materiale si spirituale.In comparatie cu ceilalti tarani, Moromete nu are nimic de facut atunci cand toti ceilalti vecini ai sai sunt in casa muncind, fiind preocupati de problemele cotidiene. El, chiar daca e sarac nu este tot timpul preocupat de problema supravietuirii.

Putem invata de la el importanta si disponibilitatea comunicarii. El are timp si o foarte mare placere de a comunica, fiind intr-o contiuna asteptare a altor persoane cu care sa vorbeasca

“Statea degeaba, nu se uita in mod deosebit, dar pe fata lui se vedea ca n-ar fi rau daca s-ar ivi cineva”

 

Morometii se afla la cina in simplitate , stransi in tinda, in jurul unei mese mici, joase, si rotunde. Atmosfera este tensionata fiecare dintre membrii familiei avand nemultumiri. Catrina are unele discutii cu fii sai vitregi, Paraschiv, Nila si Achim iar tatal Moromete poarta o discutie tensionata cu fiul sau cel mic Niculae care ar fi vrut sa se duca la scoala, sa invete, dar tatal il trimitea cu oile la pascut.

Gospodaria Morometilor pare solida si grija conducatorului ei este s-o mentina intacta.Ilie Moromete are doua loturi, al lui si al Catrinei, si o multime de copii care sa munceasca si totusi incepe sa nu ii merga prea bine.
Conflictele din familia Morometilor incep sa apara, baietii cei mari sunt din ce in ce mai porniti impotriva Catrinei dar si impotriva surorilor vitrege Tita si Ilinca intrucat ele isi faceau haine noi si mama lor le strangea zestre pentru maritis.

Alt conflict este acela dintre Ilie Moromete si nevasata lui, deoarece Catrina il intreaba din ce in ce mai des de lotul ei de pamant dar pe care Moromete il vanduse in timpul foametei de dupa primul razboi. Barbatul ii promisese in schimb ca ii face acte pe casa ca ea sa nu ramana pe drumuri dar acesta nu se tine de cuvant….

Vizionare placuta si nu uitati :

Nu va bucurati ca sunteti tineri. Ne nastem pe rand, dar murim pa sarite… Fiti astfel oricand gata de plecare!” (Ioan 14:2)

Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.”Efes.5:16

:

valoarea ta

The Pursuit of Happyness – In cautarea fericirii-film motivational

Oricat de greu ar fi sa-ti urmezi visul, trebuie sa ai puterea sa treci peste toate momentele de deznadejde, iar eforturile si credinta iti vor fi rasplatite. Acesta este mesajul filmului, care urmareste povestea lui Chris Gardner, un agent de vanzari extrem de inteligent si talentat, dar caruia i se refuza sansa vietii. Dupa ce primeste custodia filui sau de numai cinci ani, Chris traieste drama de a fi dat afara din apartamentul sau din San Francisco, fara a avea vreun loc in care sa mearga. Deznadajduit, dar imbarbatandu-se pentru a nu-l descuraja si pe fiul sau, el va gasi puterea de a ramane drept in fata furtunii ce pare sa-i devasteze viata.Pentru vizionarea filmului CLIC pe IMAGINE :

trei_cuplu_italian_batrani_divort_cartea_recordurilor - Kopiesdfghjby Insula Ekklesia

5 articole interesante -ALEGE SI TU !(sfaturi pentru fete,sotul ideal,casnicia,privirea patimasa,ispitele,)

1 .Sfaturi importante pentru fete :

O fată cumpătată îşi va demonstra cumpătarea prin vorbirea şi purtarea ei. Se va angaja cu vioiciune în jocurile de recreere, în proiectele de la şcoală şi va fi comunicativă şi prietenoasă cu băieţii antrenaţi în aceste acţiuni. Dar nu va căuta cu îndrăzneală atenţia unui băiat vorbind tare, chicotind în exces sau comportându-se prosteşte.
Mabel Hale spune în cartea sa, (Beautiful Girlhood) Tinereţea frumoasă a unei fete: „Atunci când fetele au ca prieteni băieţi şi bărbaţi, ele trebuie să fie mai atente cu aceştia decât cu fetele, când vine vorba să discute şi să interacţioneze cu ei. Graniţa dintre prietenie şi romantism este foarte îngustă şi relaţia care începe doar ca prietenie poate să devină ceva mult mai serios… Din nou, dacă o fată va deveni prea familiară într-o prietenie cu bărbaţii, este predispusă să le dea acestora o impresie greşită despre ea.
Aceasta se poate comporta ca „o bună prietenă”, iar ei să interpreteze că ea a renunţat la o parte din drepturile ei şi nu se aşteaptă să fie tratată cu stima şi respectul acordate de obicei femeilor cinstite. Orice fată care are această reputaţie se află pe un teren periculos.” CITESTE AICI CONTINUAREA

2.Cum îşi poate îmbunătăţi o soţie căsnicia?

„Căsătoria ta pare banală şi monotonă? Adu înapoi entuziasmul şi romantismul care îi lipsesc!”

  Asta sună interesant, se amuză Sara, analizând coperţile cărţii. Cred că o s-o cumpăr, se decise ea, adăugând-o la cele câteva mărunţişuri pe care le găsise de vânzare la mâna a doua.

  Ajunsă acasă, după-amiază, Sara îşi găsi timp pentru lectura noii sale cărţi. Cu cât citea mai mult, cu atât era mai puţin satisfăcută de căsnicia ei. Nu mai avea pic de romantism! A lua masa împreună, în oraş, era ceva ce soţul ei, Clayton, ar fi considerat complet inutil şi frivol. Şi niciodată nu i-ar fi trecut prin cap să-i cumpere flori – pur şi simplu nu era genul acela de bărbat. Conştiinţa Sarei tresări când îşi aduse aminte că dimineaţă Clayton fusese cel care pusese masa, în timp ce ea pregătea în viteză sandvişurile pentru şcoală. Iar la prânz îi apreciase bucuros mâncarea. Dar sunt atâtea alte lucruri pe care el nu le face, argumentă ea.

  În inima ei, Sara ştia că fusese mulţumită de căsnicia lor până a citit cartea ce-i căzuse în mâini. Îşi dorea să n-o fi cumpărat.

  Grace i se destăinui prietenei ei, Christine, în legătură cu problemele pe care le avea în căsnicie. Christine o ascultă cu atenţie, apoi îi spuse:

CITESTE AICI CONTINUAREA 

3.Capcana privirii pătimaşe

 Primul păcat consemnat de Biblie este reacţia Evei când a văzut un lucru pe care l-a dorit. Era „bun de mâncat … plăcut de privit, şi … de dorit ca să deschidă cuiva mintea” ~Genesa 3:6~. Dar totuşi, acel lucru era interzis! Tot aşa este şi pofta – o dorinţă intensă, de nestăvilit, îndeosebi pentru ceea ce este interzis. Pavel descrie dorinţa ca „pofta rea” ~Coloseni 3:5~. Nu poţi să te joci cu ea pentru că te va birui.
Mai întâi, pofta este o stimulare a minţii. „Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea. Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi” ~Iacov 1:14-16~. Acest verset ne spune că pofta aparţine naturii adamice şi este progresivă. Când o privire devine un gând rău, atunci urmează păcatul şi moartea. Nu este de mirare că apostolul Iacov spune: „Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi.”

     Privirea plină de poftă a ruinat multe vieţi. CITESTE AICI CONTINUAREA 

4.Ispitele

  Ispita este ademenirea de a comite un păcat sau chiar de a săvârşi păcatul în minte. Pentru că Dumnezeu ne-a creat cu libertatea de a alege, noi suntem confruntaţi în fiecare zi cu posibilitatea de a alege între bine şi rău. În Matei 26:41, suntem avertizaţi să veghem şi să ne rugăm ca să nu cădem în ispită.Ispita în sine nu este păcat. Când suntem ispitiţi, conştiinţa noastră este provocată să stabilească ce este bine şi ce este rău.

     Când ne dăm seama că gândul sau dorinţa pe care o avem este rea, atunci începem procesul de decizie. Răspunsul nostru la această avertizare ne conduce fie la biruinţă, fie la înfrângere şi păcat. Fiecare ispită pe care o întâmpinăm vine cu o încercare sau un test. Pe de o parte, este ademenirea – invitaţia sau, chiar mai mult, seducţia de a păcătui. De cealaltă parte, este vocea liniştită, blândă a Duhului, care ne încurajează să ţinem piept răului şi să alegem să facem binele. CITESTE AICI CONTINUAREA

5.Soţul ideal după modelul biblic în secolul XXI

    Era o dimineață aglomerată de octombrie, când la cabinet, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îi spune doamnei asistente că este foarte grăbit deoarece are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. Aceasta îl invită să se așeze știind că avea să mai treacă cel puțin o jumătate de oră până să apară medicul. Îl observă cum cu atâta nerăbdare își privește ceasul la fiecare minut care trece. Între timp se gândește că n-ar fi rău să-i desfacă bandajul și să vadă despre ce este vorba. Rana nu pare a fi așa de gravă…În așteptarea medicului, se decide să-i dezinfecteze rana și se lansează într-o mică conversație. Îl întreabă cât de urgentă este întâlnirea pe care o are și dacă nu preferă să aștepte sosirea medicului pentru tratarea rănii. Acesta îi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, așa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soția.

CITESTE AICI CONTINUAREA 

PS.

Daca aveti  amabilitatea lasati  mai jos va rog frumos un comentariu , in care sa ne impartartasiti  si noua care subiect v-a placut cel  mai mult si de ce 🙂 

560657_112062658950062_754876260_nsdfghjkl

A ramas singur si fara familie…

                   Era un barbat frumos, inalt cu trup de atlet.

Toate femeile isi intorceau capul cand trecea el si multe din ele si-l doreau ca sot nu doar pentru frumusetea lui ci mai mult pentru faptul  ca  avea un suflet mare si un caracter deosebit.

Stia sa respecte pe oricine chiar si pe un copil . Desi era bogat  nu facea diferente intre oameni si ii placea sa ajute saracii intr-un mod discret , fara sa se laude si niciodata nu o facea de ochii lumii.

                   Mii de Euro trimitea lunar la diferite organizatii si intotdeauna trimitea ca si anonim.Cand dorea sa ajute un sarac nu il ajuta direct ci intotdeauana avea intelepciune sa o faca prin altcineva ca sa ramana el in umbra si asta ii aducea multa pace si bucurie in suflet .

Azi era trist, sufletu-i era sfasiat si nu isi mai gasea rostul.Ganduri negre il macinau cumplit si dorea chiar sa se sinucida

Maria nu putea sa inteleaga nimic : cum un barbat frumos, plin de viata, bogat , care avea aproape orice isi dorea a ajuns aici…

Era prea greu pentru ea ca sa inteleaga dar era fratele ei si il iubea.

Camelia a intrat in camera Mariei si o surprinse citind din Biblie  dar Maria speriata ascunse Biblia si se fastacii…

Maria fugii repede la bucatarie si venii cu doua pahare si un suc.Zambii si o trase pe Camelia de mana si  o duse in alta camera…

Ma cearta mama daca nu te servesc cu nimic caci oricine vine la noi acasa trebuie sa fie omenit,  servit cu ce e mai bun si pus la masa iar cand pleaca trebuie neaparat sa primeasca o plasuta cu ceva, fie niste fructe, fie ceva dulce 🙂

Camelia zambii si ea si lua un pahar .Stai jos Maria caci stiu obiceiul familiei voastre si nu schimba subiectul….

Am venit la tine caci vreau sa il ajutam pe fratele tau sau vrei sa il lasi sa se sinucida ? De ce ai ascuns Biblia ? Ti-e rusine ca o citesti caci daca ar fi citit-o si Robert nu ar fi ajuns aici…

Maria pleca capul si tacu…Erau  cateva momente de o tacere adanca si acum peretii care se zice ca au „ochi” vorbeau ….Da, peretii  au „gura ” dar si  „ochi” .

Ei stiau toata istoria lui Robert si fiecare obiect din camera avea o istorie, istorie care avea sa fie descoperita abia mai tarziu…

Acum erau in camera lui Robert, o camera spatioasa dar cam intunecoasa si plina de mister.

Maria deschise larg geamurile si se intoarse spre Camelia.Asa mi-a spus mama ca se face aerisirea corecta .Lasam jumatate de ora apoi inchidem repede sa nu vina fratele meu sa ne gaseasca aici…

Camelia arunca cateva priviri in jurul ei si ramase putin pe ganduri.

De ce m-a adus oare Maria aici se intreba in sinea ei in timp ce privea in jur …

Deodata Maria scoase o scrisoare din sertar si se grabii sa o deschida.

Haide sa iti citesc repede ceva pana nu vine Robert ca ne bate pe amandoua  🙂  , sti sunt lucrurile lui intime unde normal eu nu am ce cauta dar de cateva zile ma tot gandesc la aceasta scrisoare care a fost scrisa in urma cu 5 ani :

                Draga Robert,

te rog frumos sa nu mai mai iubesti. Stiu ca a fost gresala mea ca te-am acceptat ca si amant dar mi-am dat seama ca am gresit enorm si doresc sa ne zicem ADIO acum cand inca sentimentele nu sunt stapane asa de puternic pe noi si cand inca exista salvare pentru amandoi.

Desi din prima clipa niste sentimente ne-au legat totusi pana cand nu suntem infasurati complet de ele putem face ceva , ceva frumos pentru care nu vom regreta fiecare.

Gandeste-te  ca acum suntem legati cu niste sfori subtiri care se  pot rupe usor dar mai tarziu vor fi fasii groase care ne vor lega tot corpul pana sus si nu ne vom mai  putea misca …

Intelegi ? Mai bine sa suferim acum putin decat mai tarziu mai mult  cand totul va fi complicat si poate prea dureros…

Eu am familie la care nu voi renunta niciodata  si ti-am spus asta de la inceput .Am copii  si sot pe care ii iubesc si nu as putea traii fara ei nici o clipa.

Sunt darurile mele de la Dumnezeu.

Stiu ca am gresit fata de Dumnezeu care ma iubeste asa demult dar vreau sa imi cer iertare si sa repar totul pana nu e prea tarziu pana nu afla sotul meu  si nici altcineva.Nu vreau sa imi dezamagesc familia,  prietenii si nici macar pe tine.

Te rog frumos sa intelegi ca trebuie totul sa se incheie, acum si pentru totdeauna.

M-am rugat si Domnul mi-a spus in inima mea ca daca imi voi cere iertare El ma iarta si chiar sotul meu nu va afla nimic caci nu vreau sa il ranesc chiar daca el poate m-ar ierta.Vreau sa ingrop tot acum si pentru totdeauna. De ce nu vrei sa intelegi ca a fost o gresala pe care o regret enorm dar gandeste-te caci daca vom continua vom regreta amandoi amarnic.

Poate ma crezi nebuna dar vreau sa incep o viata noua ,  frumoasa ,  cu Dumnezeu , cu familia mea , cu oamenii care iubesc frumosul.

Sa nu ma crezi o fanatica, o religioasa , o bisericoasa. Nu , ci doar vreau sa citesc zinic Biblia care  mi-a schimat viata  in urma cu cativa ani si vreau sa ma intorc pe caile frumosului, armoniei, blandetii, pacii , iubirii, sinceritatii, sperantei si credintei…

As vrea sa citesti Biblia pe care ti-am dat-o si sa il cunosti si tu pe Domnul Isus Christos ca  Mantuitor personal si El iti va schimba viata si iti va da putere sa treci peste .

Uite ce mi-a scris ieri o prietena:

 „Inchipuie-ţi sufletul ca pe un mic soare în interiorul tău. De fiecare dată când dăruieşti dragoste, când simţi în tine dragoste, când vorbeşti cu dragoste, soarele acesta creşte şi devine o imensă sursă de căldură în interiorul tău, o mare sursă de lumină. Cu cât creşte mai mult, cu atât răspândeşte în jurul tău mai multă lumină.

Această lumină, această căldură nu te încălzeşte numai pe tine, ci pe toţi cei din jurul tău.

Lumina soarelui tău interior îţi luminează gândurile, dorinţele, ţelurile.Totul devine mult mai clar. Lumina din tine îi ajută şi pe cei apropiaţi, care se vor simţi „luminaţi” în prezenţa ta. Iţi vei dezvolta darul de a spune cuvântul potrivit la momentul potrivit şi toată lumea îţi va mulţumi pentru această lumină. Aşa se comportă un suflet care îşi acceptă Dumnezeul interior.”

Asa-i ca e minunat…

Suneria suna jos si bagase repede scrisoarea in sertar si iesira repede din camera….

              VA URMA …

Daca consideri acest articol util si daca doresti sa fii informat cand apar articole noi pe acest blog atunci te poti abona chiar AICI si ACUM Thank You Comments Pictures

Click Aboneaza-te prin e-mail

Click RSS Feed

Click
Urmareste-ma pe Twitter

Lasa-mi un comentariu ca sa stiu ca ai trecut pe aici si sa iti intorc vizita!

GOD BLESS YOU MY VIZITORS!

547338_382659568438375_193775447326789_1005900_503905165_n-kopie - Kopie

8115_294227720675533_1155769906_n

HARDFLIP film crestin recomandat adolescentilor dar si adultilor

Hardflip este un film educativ gen actiune drama.Este recomandat atat adolescentilor cat si adultilor.
Este un film crestin presarat cu adevarate lectii de viata .Ce mult conteaza sa fim vegheatori in toate caci sunt lucruri care nu se mai pot indrepta si regretele tarzii nu mai pot indrepta nimic.
Familia si relatiile din familie sunt printre cele mai importante lucruri, mai presus de cariera si bani.

Banii nu aduc fericirea si nici nu o intretin.

Daca nu iti cunosti bine prioritatile in viata risti sa aluneci pe panta esecului si apoi cu greu mai gasesti calea de intoarcere.

Acest film incredibil este mesajul pe care îl poartă, de a da drumul de frică și durere în timp ce îmbrățișând Iertarea și Credință. Acest film are capacitatea de a rezona cu multi adolescenti si parinti deopotriva de concentrându-se pe probleme de care se ocupă cu mulți în societatea noastră. Randy Wayne, John Schneider, Rosanna Arquette, Michael și Christopher face o treaba extraordinara in acest film impreuna cu nominalizați pro-skateri creștină Hosoi și Sumner Brian.

Ar fi multe de spus dar mai bine va las pe voi sa urmariti filmul si sper sa va fie de folos 🙂

Pentru vizionare clic pe imagine .

Nu uitati dupa ce urmariti partea intai mai jos acolo unde va scrie server 2 dati clic pentru partea a doua .

Hardflip-Poster1

Unbenanntedrtrtrt - Kopie - Kopie

Razboi in familie (cuvinte intelepte) – Richard Wurmbrand-VIDEOS

http://www.youtube.com/watch?v=bkPY-hN-2eA

http://www.youtube.com/watch?v=hxmSsgR9Tcs
http://www.youtube.com/watch?v=CRVhm9Cl1xo
http://www.youtube.com/watch?v=m9SXXFXQ-3w

315954_318602891484041_100000029991304_1407536_1279434634_n

by Insula Ekklesia

by Insula Ekklesia

Richard Wurmbrand – Nebunia Dragostei (Cuvinte intelepte ) -VIDEOS





IMAGINI CITESTE

imagini versete

Like Dandelion Dust -Ca puful de papadie-FILM (eng.-rom.)

Religious Comments Pictures

   Like Dandelion Dust  este      un    film bazat pe romanul de succes al lui Karen Kingsbury, “Like Dandelion Dust” (Ca puful de papadie).

Este o drama convingatoare despre un baiatel, Joey in varsta de 4 ani, care traieste o viata idilica cu parintii sai adoptivi pe coasta din Florida.

Un telefon primit de la tatal biologic al lui Joey, proaspat iesit din inchisoare, face ca lumea lor sa se prabuseasca.

Acesta isi doreste sa inceapa o noua viata alaturi de fiul sau si cere sa-i fie redat.

Atunci cand judecatorul aproba cererea tatalui biologic , la aflarea vestii ca trebuie sa renunte la baietel in favoarea acestui om brutal, Molly si Jack, parintii adoptivi, pun la cale un plan.  Mai multe si mai interesante veti afla urmarind filmul 🙂

Viata e  plina de surprize de aceea sa fim intr-o relatie buna cu Creatorul nostru ca orice ar venii sa nu ne gaseasca nepregatiti 🙂

Pentru vizinarea filmului faceti clic pe imaginea de mai jos

film254343_294630857319180_284833496_n1-ro-3ceefdaa5ea618a1d660d1ef93a72bc8KJJ - Copie (2)

Maria si problema gunoiului-Lectii de viata

Religious Comments Pictures

Era o dimineata frumoasa cand Maria se trezii cu bucurie din patul ei si isi facu rugaciunea de dimineata.Nu avea un ritual anume ci pur si simplu isi pleca genunchi langa patul ei si conversa cu Dumnezeu caci nu concepea ea ca  sa inceapa ziua fara sa multumeasca si sa fie recunoscatoare Creatorului.

  Isi  canta cantarea impreuna cu pasarelele  care o asteptau cu drag  la geam.

Nu uita niciodata  dimineata sa le puna prietenelor ei niste firmituri pe pervaz.Era o zi insorita si Biblia ei care ramase deschisa pe masuta o astepta din nou .

Isi lua in manutele ei gingase cartea si citii.La un moment dat ochii si gandul ei se oprii la versetul din Romani  8:28

  ” toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său „

Of,  se gandii ea de atatea ori nu am inteles acest  verset si mereu m-am gandit la cei ce sufera sau sunt prin spitale cum sa lucreze spre bine suferinta lor ?!

Lucruri tainice si evenimente neintelese de mintea umana sunt inaintea lui Dumnzeu ca lumina zilei si o data vor fi descoperite si  intelese de cei care au cautat adevarul…

                  Acum isi pregatii prin bucatarie treburile cand deodata auzii la usa  vocea sotului ei :

Dar cu acestea ce sunt aici ?

Maria blocata si putin speriata  fugii la usa sa vada ce nu era in clar sotului .Acesta  era suparat  de ce gunoiul era la usa si de ce nu l-a dus deja ea .

Maria se uita nedumerita la el si ii spuse pe un ton bland :  L-am pus la usa caci tu oricum ai drum de facut si cand cobori gunoiul e in drumul tau…Dorind sa ii mai spuna ceva el ii intoarse spatele si pleca lasand-o in prag cu gunoiul in usa 🙁  si cu  sufletul plin de durere…

Of, ce bine ca exista un Dumnezeu care le vede pe toate si va face dreptate.Gandul acesta o mangaia …

                   Biata Maria, ce sa mai zica , ce sa  mai faca …Lua gunoiul si cobori incet scarile .

Gandurile ii veneau ca pe banda si ii aduceau  aminte ca

sotul ei nu o ajuta cu nimic,

cum zice ca ma iubeste daca se comporta asa ,

de ce nu a luat gunoiul,

de ce nu vrea sa faca nimic in casa,

nici macar un gunoi nu poate sa duca,

ce crede el ca daca plateste tot si cumpara in casa nu mai trebuie sa ajute deloc,

ce exemplu este el pentru copii,

nu vreau sa se invete copiii mei lenesi ca tatal,

chiar nu vreau sa il fac lenes dar nu inteleg comportamentul lui ciudat,

of de atatea ori am incercat sa il fac sa ma ajute si cu toate metodele posibile nu am reusit,

oare asa sunt toti barbatii,

oare de ce nu e constient ca trebuie sa isi ajute sotia,

o fi adevarat ca nu toti barbatii sunt bucatari si nu toti au placerea sa tina un aspirator in  mana ,

oare daca plateste tot in casa si ma scuteste pe mine de multe sa las dupa el,

de ce crede el ca este datoria femeii sa faca tot in casa ,etc.,ganduri peste ganduri parca interminabile…

 La un moment dat se intalneste cu o vecina care o imbratiseaza si ii spuse Maria ce ma bucur sa te vad :  cum iti merge ? ce face familia ta ?

       Cand ajunse jos un aer curat si un vant placut o intampina  cu drag , parca o lua in brate  intreaga natura.

Aruncase repede gunoiul si pornii grabita intr-un scurta plimbare prin parcul din spatele blocului si incepu sa se roage in gand cum avea obiceiul :

Of , Doamne bine a zis sotul meu sa merg sa mai iau  aer si iti multumesc pentru acest aer curat si mai  mult  ca in sfarsit am inteles versetul care tocmai l-am recitit azi dimineata …

E minunat Dumnezeu , striga inima ei de bucurie si toate gandurile negative care o tulburau pe scari la coborare erau acum uitate caci  le incredintase Domnului

Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi 1 Petru 5:7

            Povesti,  lectii de viata by Angela Insula Ekklesia

de 18dfedguntitledrztufelicitare 8126b9a43332acc364c50da126c5da6482

Mama mea este grozava (compunerea unei fetite)

167738_106645609409630_100001925751015_56630_4587696_nCompunere: Mama mea este grozava
Scrisa de Rebeca Nicolaescu

Am crezut ca este usor sa fac o compunere despre mama mea, dar cand am luat foaia de hartie mi-am dat seama de dificultatea acestei teme.
Pe mine nu m-au crescut bunicii, tata mergea la munca, iar mama era acasa cu mine, si pentru mine zi de zi.

Da, mama este prezenta in fiecare pagina din cartea vietii mele de cand m-am nascut si pana-n prezent.

Cum poti numi pe cineva care lasa totul pentru tine?

Mama mea avea si ea vise, avea lucruri pe care vroie sa le faca, dar de cand am ajuns eu, ea a lasat totul deoparte. M-am uitat in oglinda si i-am intrebat si pe altii daca sunt din aur.

Nu, nu eram din aur, eram doar o fiinta neajutorata si mama mi-a dat importanta, mi-a dat fiecare zi din viata ei ca si cum eram un lucru pretios si nu un copil infasat in scutece.

M-a facut sa inteleg ca eram comoara ei.

Imediat ce am mai crescut, se gandea la lucrurile care mi-ar putea face placere si mi le cumpara.

Nu-mi venea sa cred, parca-mi citea gandurile!

Nici nu trebuia sa o rog ca ea deja imi cumpara lucrurile de care aveam nevoie.

Imi spune adeseori ca ma iubeste, dar imi si demonstra acest lucru.

Am vazut ca ea ii pune pe ceilalti mai presus de ea insasi.

De la ea am invatat sa am mila si sa-i ajut pe orfani, pe batrani si pe bolnavi. Mama mea nu numai ca are dragoste, dar o si transmite altora, iti arata ca esti special.

O floare frumoasa
Are multe petale
O carte citita
Are mai mult de o foaie
O zi insorita
Are mai mult de-o ora
O mama grozava
In toate ale ei zile
Se gandeste la tine!

Articol preluat de la un prieten bun, cititor fidel al acestui blog, Robert N.

Sper ca in curand sa va prezint povestea lui .Pregatiti-va inimile 🙂

http://acrilice-pointpen.blogspot.co.at/#!/p/rebeca-si-alexandru-comorile-noastre.html

PS.Rebeca, daca tu ai scris asa de frumos despre mama ta si ai spus ca tu pentru ea esti o comoara fii sigura ca si ea e o comoara pentru tine mai mult decat intelegi tu acum 🙂

bhjmhkjmn

images (2)

Ai grija pe cine primesti in casa :un inger sau un drac ?!(partea a doua)

Dragii mei ,

pentru ca timpul zboara  m-am gandit sa ma grabesc cu  partea a doua sa nu ziceti ca sunt rea si va tin asa in suspans  plus ca atunci cand promit  ceva sau am o  programare imi place sa o rezolv cat mai repede ca nu cumva sa uit sau sa nu mai pot face , onora promisiunea 🙂

                  Cine vrea sa invete invata in fiecare zi iar cine nu vrea poti sa rastorni carul cu intelepciune pe el ca tot nu se prinde nimic de el….Ferice de cine isi deschide inima si mintea la cuvintele intelepte 🙂  caci

„Cuvintele gurii unui om sunt ca nişte ape adânci; izvorul înţelepciunii este ca un şuvoi care curge întruna. „Prov.18:4

Pentru cei care nu ati citit partea intai o puteti citii AICI….Hai cititi-o repede si apoi reveniti caci va astept 🙂

                                          Deci fara sa mai stea mult pe ganduri crestina noastra  observa situatia fara revers din casa ei….Cand incepea sa analizeze fiecare discutie, fiecare  moment si fiecare intamplare din casa ei  i se parea ca viseaza…dar nu orice vis ci un vis urat ,un cosmar chiar….

Sa fi in casa ta, sa nu te simti bine,sa nu poti sa faci ce vrei , sa nu poti sa-ti desfasori activitatile caci o persoana straina e acolo cu influente negative,prin diverse metode si mai ales prin faptul ca se baga in discutile familiei si mai ales a sotilor….

Nimic nu poate fi mai dureros decat sa vezi ca cel de langa tine e atasat mai mult de un strain decat de tine ,mai mult de hobby lui decat de sotie …..

Dureros sa ti in tine totul , sa nu poti sa comunici cu cel de langa tine durerea  din suflet ….

Sa te deschizi la altcineva e foarte riscant caci prietenii adevarati sunt tot mai rar si sufletul nostru e ca o  floare care daca se deschide unde nu trebuie risca sa fie calcata in picioare

si apoi sa se inchida poate pe o perioada mai indelungata si apoi foarte greu sa se redeschida din nou….

Sufletul ei era ca o floare ofilita care nu mai avea nici o picatura de tarie ca sa strige dupa ajutor la

Dumnezeu IZVORUL MINUNAT care uda si reimprospateaza sufletele noaste….

Acum il avea inaintea mintii ei pe sotul ei care era putin schimbat ,chiar ciudat si care nu comunica cu ea asa cum o facea altadata….Pe alt plan era si acest tanar care  pe zi ce trecea era tot mai mult o povara pentru ea pe care nu stia cum sa o rezolve…..

Pe langa toate acestea era si munca fizica in familie:copii,spalat,gatit,etc lucruri care o slabeau si  o surmenau ca sa nu ii mai ramana  timp de relatia ei personala  cu Domnul si cand e putina rugaciunea,putin timp pentru meditatie din Cuvant atunci  omul din interior devine slab si neputincios si daca nu exista  suficienta veghere atunci el se imbolnaveste si cu timpul moare si moartea spirituala e cea mai groaznica moarte….

Daca urmarim cu atentie versetul din 1 Cor 11:30

” Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm”        vom observa  acest aspect mai ales in ultima parte unde  spune ca nu putin dorm .Sunt sigura ca nu se referea la somn ca la o  stare fiziologică  ci la un somn spiritual….

                    Problema era caci zi de zi se analiza si incerca sa intealeaga principiul dragostei ( 1 Cor. 13 )  care cred ca cel putin o data orice om la citit sau auzit dar nu stiu cati au incercat sa il aplice in vietiile lor….

                    Dragostea e frumoasa si suntem chemati sa traim zi de zi in ea

dar cand vezi ca cineva profita,te dispretuieste si nu vede nimic din dragostea ta ci te vede chiar invers atunci lucrurile se schimba….Teoria e frumoasa si sunt multe invaturi una mai interesanta ca alta dar trebuie tinut cont ca

in viata situatiile sunt unicate si necesita solutii unicate …..

               Pe crestina noastra o cerceta mereu cuvintele pe care le avea in inima in legatura cu suferinta Domnului Isus si a martirilor care au suferit si se gandea caci poate Domnul are un plan cu acest tanar si ca nu degeaba a ajuns in casa ei dar nici un raspuns nu primii inca la rugaciunile ei ….

      A trecut o perioada buna de timp si dupa unele discutii cu sotul lucrurile au inceput putin sa se indrepte ….Tanarul mai mult fortat decat de buna voie pleca zi de zi sa caute de lucru si o chirie caci deja lucrurile degenerase mult de tot si minciunile lui nu mai erau acceptate….

                       Sotul cu o inima mare il ajuta sa isi gaseasca un loc bun de munca si o perioada scurta era pace in familie pana cand tanarul devenii tot mai nemultumit cu oboseala care isi spunea cuvantul dupa o zi de munca ….

                            Sotia era tot mai pornita sa stea de vorba cu sotul ei care intre timp isi uitate indatoriile de sot , tata si CAP al familiei…..

Copiii nu sunt doar de decor intr-o familie si nici sotia nu e datoare sa se ocupe singura de educatia lor ci impreuna cu sotul iar sotul e dator sa isi faca timp pentru proprii copii chiar si cand  sunt  mici si sa nu astepte acel dureros 

PREA TARZIU 🙁

   Sotul deasemena sa isi indeplineasca datoriile de sot fata de sotie si sa stea cu ea, doar ei doi  cel putin de 2 ori pe saptamana   si sa nu neglijeze  nici un aspect din relatia lor caci orice minus se aduna si mai tarziu se simte si acel gol nimeni nu va mai putea sa il  umple 🙁

                In familia lor nu mai exista acel timp nici macar o data pe luna si asta pentru ea erau mari semnale de alarma urmand sa apeleze cu incredere la bunul Dumnezeu care are un ocean de solutii la cea mai mica problema a omului  doar ca omul uneori nu aude vocea Lui ,raspunsul Lui fie din cauza pacatului.

  (Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă,ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte! Isaia 59 :1-2)

fie din cauza unei conexiuni slabe cu CERUL , rugaciunea fiind legatura intre el si Dumnezeu care doreste o

inchinare simpla dar sincera

( închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Ioan  4.23 )

                             Asadar lucrurile se indreptara dintr-un anumit punct de vedere dar inca existau aspecte ,unele dintre ele chiar foarte importante care inca nu erau rezolvate si necesitau o atentie aparte….

  Toata problema era ca sotul ei  nu vedea pericolul si prapastia din jurul lor ,nici nu observase schimbari majore in  familia lor,pe cand sufletui ei era asa de ofilit caci se gandea ori se ofilieste cu totul ori va fi improspatata de la IZVORUL NESECAT ( celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată! Apoc 22.17 )

                                 Cateodata nu sti cum sa actionezi si doar te rogi si spui Domnului  :

Doamne eu nu am gasit nici o cale de iesire din aceasta situatie dar  Tu cu siguranta ai una deja pregatita  si te rog sa o aplici acum caci asteptarea  e prea grea pentru  sufletul ofilit care doreste sa laude pe Creator nu sa se framante toata ziua cu probleme si sa caute solutii….

„O nădejde amânată îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă. Prov 12.13)

                   Domnul a fost bun cu sufletul ei si intr-o zi  tanarul a plecat asa inopinant dar ea inca  continua sa il poarte in rugaciune caci stie ca  si el are nevoie de Domnul Isus ,de mantuire si iertare ….

                     Cu drag din drag Angela Insula Ekklesia

untitledhköofelicitare 67_by Insula Ekklesia

Ai grija pe cine primesti in casa :un inger sau un drac ?!(partea 1)

bxy Insula EkklesiaDragii mei

viata cateodata ia intorsaturi majore si ne surprinde fara sa ne intrebe daca suntem de acord sau nu ….

El,un tanar frumos,bland si cumsecade apare in familia lor, proaspati casatoriti …

Defapt erau casatoriti de cativa ani si cu cativa mititei pe langa dar  nu puteai sa ii numesti decat porumbei caci se intelegeau si se iubeau asa in felul lor nu bateau  toba si nici nu incercau sa  impresioneze  pe nimeni  cu prea multe sarutari publice….

Apare el in prima zi in casa lor …Bucuros ,politicos pune mana pe aspirator la care ea gazda il opreste si ii spune

„Baiete ,nu e nevoie ,e proaspat aspirat….

Ravna lui prea mare si „dragostea ” lui ii da de gandit si gandul ei merge in urma cu cativa ani cand un tanar zugrav apare la ei in casa si din vorba in vorba le spune ca e zugrav si aratand spre pereti , acolo si acolo ar fi de reparat ca nu arata bine peretii ,etc si ca el vine sa le zugraveasca pe gratis …

O spune si tot se repeta cu un entuziasm iesit din comun la care sotul dupa plecarea lui ii spune sotiei :

Sti  A . nu va venii la noi sa ne zugraveasca ,nu-mi plac oamenii care se lauda prea multe ci oamenii care mai mult fac decat vorbesc…

Ea se uita lung la el si ii spuse :Hei ,nu fi asa de rau  🙂 A. e crestin si sigur va venii .

Sotul ii raspunde scurt :  Poate ai vrut sa spui religios nu crestin ,sunt doua lucruri diferite .

In Biblie apare de 3 ori cuvantul „crestin” in Fapt Apost.26:28 ,11:26 si in 1 Petru 4.16 iar a fi crestin autentic e un lucru mare …

Daca ii intrebi  pe oameni  ce religie au aproape toti oamenii au religie dar putini vei  intalnii sa spuna simplu CRESTIN ,caci

 „Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.Iacov 1:27

Binenteles ca A. nu mai zugravise pana in ziua de azi la ei chiar daca mai trecuse pe acolo uitase cu desavarsire ce promisese…

Oare chiar poti sa fi crestin daca nu esti prima data  om ???

Este imposibil caci daca nu esti om si nu ai o coloana vertebrala cum te poti incadra in Trupul lui Christos care il are ca si cap pe Christos Domnul  ,Regele minunat ,CEL FARA CUSUR ,desavarsit ….

„ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Christos.

Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.

Efeseni 4:15-16

 

Biblia ne invata sa fim primitori de oaspeti (Rom 12:13 ; 1 Petru 4:9)  dar exista oameni care nu il cunosc pe Dumnezeu sau nu vor sa il cunoasca sau mai grav se fac ca nu-l cunosc si astfel de oameni profita de bunatatea crestinilor si cred ca pocaitii trebuie sa fie buni, sa taca ,sa fie „prosti”,sa faca ei ce vor cu ei….

Astfel de oameni uita cel mai important  lucru caci crestinii au un Dumnezeu intelept care le da si lor intelepciune si le descopera gandurile si intentile  rele ale  oamenilor .

Asa s-a intamplat cu tanarul de care va povesteam la inceput ca pusese mana pe aspitor din prima zi ca sa faca impresie (sau cel putin asa s-a vazut )  dar crestina noastra primise deja semnale de alarma :Hopa ,nu miroase a bine …Prea amabil pare tanarul isi zise in sinea ei gandindu-se imediat la A. zugravul…..

Tanarul cu pricina parea un inger si chiar o ajuta pe gospodina noastra la treaba desi deja incepuse sa dea cativa lastari de vorbe goale si ciudate dar ea se gandea nu e baiatul crestin deci ce pretentii sa aibe  de la un tanar necrestin …

Intr-o zi observa ea ca in unele aspecte face pe sefu in casa ei dar nu ii zice nimic caci vedea ca se intelege bine cu sotul ei si nu dorea sa le strice prietenia…

Azi asa  , maine alti  lastari si timpul trecea si baiatul isi facuse un „culcus” frumos in aceasta casa a minunatei familii crestine   unde visa el sa ramana mult si bine si unde doar intindea mana si avea de toate caci familia era destul de instarita si nu le lipsea nimic …

Deja se visa tanarul ca va avea si camera lui desi nici copiii familiei nu aveau camere lor si erau si eu destul de inghesuiti caci casa nu era asa de mare …

Timpul trecea si lastarii erau tot mai multi si crestina noastra nu stia ce sa faca ,cum sa-i spuna sotului si cum sa reactioneze caci ca si crestin esti dator sa iubesti si sa oferi dragoste …Cum sa te raportezi la un vagabond (smecher,profitor )  ? caci pana la urma urmei acest tanar asa parea sa fie ….

Era cam greu pentru ea avand in vedere ca avea si copilasi de ingrijit si atatea de facut prin casa iar tanarul acesta pe zi ce trecea tot mai putin o ajuta si mereu evita munca atat in casa cat si undeva in societate .

Venise in familie cu cateva minciunele  care la inceput prinsese foarte bine dar apoi „lipiciul” se dezlipi si ramase lucrurile  tot mai clare in fata celor 2 soti care acum deja incepuse sa vorbeasca cu el niste lucruri importante care trebuiau clarificate la inceput …

Tanarul nostru cand vazu ca nu e de gluma se apuca de treaba caci asa culcus unde mai gaseste el :mancare calda,caldurica,internet ,computer ,bunatati si tot felul…

Putea sa manance ce dorea,nu avea un program,nimeni nu ii zicea nimic ca sta toata noaptea pe computer ,intr-un cuvant era „raiul” pentru el …

Si astea toate pana intr-o zi cand sotia ii zice sotului : uite asta ,asta si asta nu e bine ,acest tanar este un exemplu negativ pentru

copiii nostri pe care vrem sa ii crestem intr-un mediu crestin,sa le dam o educatie aleasa si sa ii ferim cat putem de lumea internetului care a pus stapanire pe multi tineri chiar si copiii…

Apoi a inceput lista cu problemele  care aparuse in familie de cand acest tanar locuia la ei si erau si multe semene de alarma care erau destul de grave….

                                                           by Angela Insula Ekklesia

VA URMA partea a doua 🙂

rasarit-de-soare-4796x500by Insula Ekklesia254343_294630857319180_284833496_n

Dansand in ploaie-Ce este dragostea?

Motto:Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie.

O intrebare frecventa pe Google pare a fi: “Ce este dragostea?“… ei bine, cea mai frumoasa explicatie am auzit-o cu cativa ani in urma de la o prietena asistenta medicala.

Zilele astea ploioase mi-au reamintit povestea pe care astazi m-am gandit sa o impartasesc cu voi.

“Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.

Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… in asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii.. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.

Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el… Si-atunci il intreb mirata: “Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?“. Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde: “E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea“.

Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea:“Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata!…

Caci, in fond, asa este dragostea adevarata ?!… nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal.

Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat.

Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au”.

Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie 🙂

  Autor anonim

PS.Mai multe si mai interesante AICI

18821_467984806572401_1818880412_n - Kopie

 

Povestea trista a unui porumbel !

Povestea mea incepe in urma cu cativa ani cand aripile mi s-au frant si am inceput sa zbor prin credinta…

Sunt un porumbel cu aripi frante si am sa va duc prin lumea-ntreaga ,prin toate colturile lumii si am sa va spun multe povesti ,mai vesele sau mai triste .

La unele veti plange dar v-as ruga sa nu plangeti ci sa intelegeti ca asa e viata ,cu bucurii si tristeti ,cu lacrimi si vise neimplinite,cu doruri si dezamagiri….

Zborul meu se va incheia intr-o zi mai curand sau mai tarziu asta nimeni nu stie caci venim pe rand si mergem pe sarite si oricum cu o moarte suntem cu totii datori iar

moartea e doar o virgula,nu e punct….

Si pentru ca timpul zboara si vom regreta fiecare clipa risipita ,fiecare gand nescris m-am oprit azi sa imi (va ) amintesc caci

VORBELE SE DUC DAR SCRISUL RAMANE! ( VERBA VOLANT, SCRIPTA MANENT! )

si poate aceste cuvinte vor folosii cuiva chiar daca numai unei singure persoane eu voi fi cel mai fericit ca am lasat o urma,un semn,un gand spre cer….

Viata mea a inceput in cer

cand Cineva a hotarat sa vin pe pamant printre muritori si de atunci zbor si zbor desi acum zbor mai greu caci  am aripile frante ,lovite de viata,incarcate de suferite ,de suferintele  altora caci pentru suferintele mele nu mai am lacrimi nici nu mai simt durerea …

M-am obisnuit cu ele si ma intreb daca am parcurs drumul pe care ar fi trebuit sau am deviat de la adevaratul  drum si de aceea soarta  nu mai tine cu mine….

Copilaria mi-a fost furata ,nu am putut sa ma bucur de ea si nici de familie asa cum se bucura alti copiii….

Trecutul cu trecutul ,prezentul cu prezentul si viitorul cu viitorul…

Ce folos sa ma plang de trecut ca nu-l mai pot schimba oricat as incerca de aceea incerc si ma lupt sa nu mai ma uit in urma caci e numai cenusa si prag,numai durere si tristete,numai inimi frante si suflete zdrobite…

Cand am crescut mare m-a inundat lumina si am primit o noua viata apoi am umblat in lumina si zburam atingand cerul

Intr-o zi zborul meu s-a intrerupt apoi am am zburat in alta directie …

Credeam ca zbor spre fericire dar nu era asa,ci  a fost un drum opus la tot ce am visat ,la tot ce am sperat…

Cand mi-am dat seama ca sunt pe un drum gresit era prea tarziu caci nu mai era cale de intoarcere…:(

Am incercat sa-mi fac prieteni dar pe toti i-a smuls vantul de langa mine iar pe altii i-a retinut problemele ,familia,egoismul si munca.

Pe unii prieteni mi i-a furat munca,i-a facu robi,pe altii i-a dus lumea pe caile ei si nu au mai gasit placere sa stam de vorba despre cele ceresti care nu mai erau acum pricina de bucurie si lauda ci devenisera o povara 🙁

Of…cata durere atunci  mi-a sfasiat inima…

Fara prieteni viata e goala ,fara soare si fara speranta.

Cand am incercat sa trec peste ,sa iert mai mult si sa iubesc mai mult m-am trezit aruncat in drum si de atunci „colind” strazile si ma opresc pe la casele oamenilor si le ascult durerile si apoi le iau si le duc mai departe in zarile albastre ….

Calatoresc si innoptez pe la vreo casa saraca unde primesc ceva de mancare caci bogatii nu au o bucatica de  paine pentru mine ,au inima de piatra uitand ca

exista CINEVA care are in evidenta Lui toate lucrurile si va rasplatii fiecare fapta si mai ales fiecare mana intinsa unui sarman….

Cand e cald si frumos  ma opresc pe campul verde si sarut florile si le spun cateva povesti adevarate caci de minciuni e plina lumea si adevarul e tot mai rar vazut….

Cateodata zbor asa de departe caci nu mai imi vine sa ma intorc dar toti ma cheama si spune ca mai trebuie sa stau cu ei iar cateodata nu am putere sa zbor nici un metru ci doar ma tarai pana vine o mana blanda ocrotitoare si ma ridica si imi aduce aminte de HAR …

E trista viata mea caci inima mi s-a umplut de intristare si o tin bine caci daca ii dau drumul as umple pamantul de suferinta  mea care tot o adun caci suferinta celor din jur ma ingreuneaza dublu …dar ce pot sa fac decat sa sarut pacea si bucuria,speranta si dragostea ….

                                                          Sfarsitul primei parti  🙂

                                                                                                     by Angela Insula Ekklesia 

NU UITA !

Te poti abona la postarile acestui blog 🙂

Tin sa te anunt caci postarile acestui blog cuprind

o diversitate

de mesaje,meditatii,marturii,muzica crestina,meditativa(relax ) si clasica,

documentare,filme crestine,carti gratis de citit,maxime si cugetari,articole de sanatate,surprize 🙂 curiozitati,diverse….
Click
Aboneaza-te prin e-mail

Click RSS Feed

Click
Urmareste-ma pe Twitter

Lasa-mi un comentariu ca sa stiu ca ai trecut pe aici si sa iti intorc vizita!

GOD BLESS YOU MY VIZITORS!

Reguli importante in relatia parinte-copil

Ca sa poti sa-ti aduci copilul la Dumnezeu este nevoie mai intai de un plan bine gandit.

Totul incepe inainte de nasterea lui si continua pana la maturitatea acestuia.

Cineva spunea ca s-a rugat pentru sotia si copii lui inca inainte de a se casatorii si pot sa spun ca nu a fost zadarnica truda lui, are o familie minunata.

In orice situatie increde-te in Dumnezeu, ca El sa-ti dea pricepere in toate lucrurile.

Apoi nu te plange cand iti trimite incercari menite sa-ti asigure intelegerea necesara a lucrurilor. Roaga-te ca Duhul Sau sa-ti dea pricepere si intelepciune in experientele prin care treci !!!!!

Iata cateva lucruri care ar trebui sa le respecti in relatia ta cu el:

1.Acorda-i increderea ta!

Spune-i din cand in cand ca tu crezi ca in adanc in inima lui el vrea sa faca ceea ce trebuie, vrea sa fie fericit si ascultator, cu toate ca nu intelege de ce nu reuseste de fiecare data si ca tu si mama lui doriti sa-l ajutati in acest sens.

2.Observa-l!

Uita-te sa vezi ce face, ce interese are. Ia parte la interesele lui si directioneaza-le.

Tu trebuie sa sti ce gandeste copilul tau. Vorbeste-i despre lucrurile obisnuite si despre toate problemele vietii din ziua nasterii lui pana la maturitatea lui. Atunci vei sti ce gandeste si vei putea sa-i modelezi gandirea.

3.Nu ridica tonul cand vorbesti cu el,

nici chiar atunci cand il mustri au cand il certi! Ai grija ca intotdeauna copilul tau sa simta bunatate si blandete ( cu toate astea trebuie sa fi ferm) in vocea ta cand ii vorbesti lui sau altor copii.

4.Nu-l cicali niciodata!

5.Nu-l compara cu altii atunci cand ii vorbesti! vorbestei doar despre ceea ce este bine si ceea ce este rau si confrunta-l cu aceste principii, nu-l compara cu altii.

6.Fii rezonabil in ceea ce astepti de la el!

Nu astepta de la el mai mult decat poti tu sa traiesti in fata lui.

Cu cat inaintam in varsta cu atat ne dam mai bine seama de ceeea ce a fost sau ar fi putut fi un motiv pentru esecurile copiilor nostri.

Fi cinstit cu tine in acest sens. Aceasta este o relatie foarte importanta dintr tine si copii.

Copiii nostii urmeaza mai usor exemplu faptelor decat al vorbelor noastre!!!!!!!!!!!!!

7.Convinge-te ca stie ce astepti de la el si nu il certa pana cand nu esti cat se poate de sigur ca el a inteles despre ce este vorba.

8.Exprima-ti aprecierea atunci cand a facut ceva bine – felul in care a raspuns sau a procedat in relatia lui cu alt copil,

felul in care si-a facut temele si sa mai departe.

9.Ai grija ca el sa stie cand ti-a facut sau nu pe plac!

Copilul ar trebui sa fie liber in relatie cu tine stiind ce astepti de la el si sa se simta bine in prezenta ta, cunoascand din experienta ca vei fi rezonabil si cinstit cu el chiar daca nu intelege si greseste.

10.Cand greseste sau nu te asculta, clarifica lucrurile intre tine si el.

Pedepseste-l dar nu-l lasa sa plece fara sa-l asiguri ca s-a rezolvat totul intre voi.

Pedeapsa trebuie sa fie eficace, dar el trebuie sa simta mai apoi ca l-ai iertat si ca in mintea ta problema e rezolvata.

Niciodata sa nu-i amintesti copilului greselile din trecut.

Domnul spune ca atunci cand ne iarta, uita si arunca pacatele noastre in fundul marii.

Tot asa trebuie sa facem si noi. Pedeapsa este eficienta doar atunci cand este insotita de iertare.

Multi parinti prin pedeapsa aspra aplicata copiilor lor dovedesc ca nu-si pot ierta copilul. Nu este corect sa-ti reversi frustarile si necazurile asupra copilului tau, pedepsandu-l. Domnul in nici un caz nu procedeaza asa cu noi. Autoritatea excesiva, fara mila, fara dragoste, fara bunatate si blandete este zadarnica. Ea va produce doar teama si urafiind insotite de liosa de respect.

11.Fii consecvent, astfel incat familia sa te poata citi, sa stie ce sa astepte de la tine si ce astepti tu de la ei.

12.Traieste avand nadejde in Dumnezeu, fiind mereu multumitor in fata familie tale si nu numai, recunoscandu-ti esecurile si nevoile cerandu-le sa se roage pentru tine si fi intelegator fata de slabiciunile si nevoile lor asa cum este si Dumnezeu fata de ale tale.

Dumnezeu sa binecuvinteze stradania ta de a-ti creste copilul in ascultare de El, spre slava Lui vesnica.


Primita prin email.Cu aceasta ocazie vin din nou cu multumire pentru tot ce imi trimiteti si pentru toate gandurile voastre bune si frumoase….
Imi pare rau cu nu imi ajunge timpul sa postez tot ce imi trimiteti plus ca mai am vreo 650 de ciorne  😉 articole pregatite pentru blog…Dar stiu ca toate isi au vremea lor si pana atunci nu uitati sa mai „cotrobaiti „prin arhiva si deasememea prin paginile de sus …

Meditatia zilei(15.05.2012)Realitatea credinţei noastre are valoare!

Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el.

Proverbe 20.7

A fi preocupaţi de familia noastră, poate fi natural, dar vom face bine să îndreptăm această grijă şi asupra caracterului nostru.

Dacă noi mergem înaintea Domnului în neprihănire, vom face pentru copiii noştri mai mult decât dacă le-am strânge o avere. Sfinţenia vieţii unui tată(mama) este cea mai frumoasă moştenire pentru copiii săi.

Cel neprihănit le lasă exemplul său care va fi cel mai bogat izvor de adevărată bunăstare. Câţi copii nu datorează succesul lor în viaţă, exemplului primit de la părinţii lor!

Ei le lesă şi reputaţia lor. Oamenii au despre noi o părere cu atât mai bună, pentru ca suntem fiii unui om în care se puteau încrede. Oh, dacă toţi tinerii ar avea grijă să păstreze nepătat numele familiei lor.

Pe deasupra, le lasă rugăciunile sale şi binecuvântarea lui Dumnezeu, care li se împlineşte. Dumnezeu îi va mântui pe copiii noştri, chiar după moartea noastră.

Integritatea noastră poate sa fie pentru Dumnezeu mijlocul de a-i mântui pe fiii şi fiicele noastre.

 Daca ei văd în viaţa noastră realitatea credinţei noastre, vor avea dorinţa sa fie şi ei mântuiţi.

Doamne, împlineşte, făgăduinţa Ta şi pentru casa mea.

                        de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.Ps.55:22

Gandul zilei

 Invataturile credintei sunt ca  niste carti valoroase care raman peste veacuri …Ele sunt singura mostenire care nu va pierii niciodata…Angela I.E.

Am fost în cea mai adâncă disperare (marturia unei mame)

           Ce am învăţat ca mamă

de Mary Lebsock

Descoperirea homosexualităţii fiului meu m-a aruncat în cea mai adâncă disperare.

 Chiar după luni întregi de tristeţe, nu aveam idee cum să ies din groapa disperării. A fost o vreme când nu puteam nici măcar vorbi despre evenimentele care avuseseră loc în familia noastră, fără să izbucnesc în lacrimi. Îmi era extrem de ruşine de faptul că Kent, fiul nostru cel mare, alesese să intre în aşa-numitul stil de viaţă „gay”.

Totul a început cu o scrisoare pe care am găsit-o, pe care o scrisese Kent. Soţul meu şi cu mine l-am confruntat, şi el a recunoscut că era implicat din punct de vedere homosexual.

Deşi am reuşit să îi spunem lui Kent că îl iubim în ciuda a orice, ceva a murit înăuntrul meu. Imaginea persoanei care am crezut că este fiul meu s-a schimbat pentru totdeauna. Toată speranţa că viaţa mea are sens, părea să fi dispărut din cauza problemei copleşitoare din familia noastră.

Eşti complet ratată ca părinte, mi-am spus mie însămi.

 Opinia societăţii despre homosexualitate mă făcea să mă simt ca o persoană de clasa a doua. Deşi ştiam că nu era adevărat, mă simţeam ca singura mamă care se confruntase vreodată cu această problemă.

Eram foarte îngrijorată de viitorul lui Kent. Era un tânăr strălucit. Mi se părea că renunţa la tot viitorul lui din cauza implicării homosexuale.

Temeri secrete

Într-un fel, nu a fost un şoc total să aud vestea despre fiul meu. Simţisem că ceva nu era în ordine de când era copil, şi am trăit cu o teamă secretă de când era preşcolar. Întotdeauna am sperat că va „depăşi” ceea ce acum ştiu că era o confuzie a identităţii de inspiraţie satanică.

Crescând, Kent era deseori izolat şi singur. De-a lungul anilor, ne-am consultat cu profesorii lui, cu medicul lui pediatru, cu medicul nostru de familie şi cu pastorii noştri, dar niciunul dintre ei nu părea să ştie ce se putea face.

Dumnezeu mi-a arătat mai târziu durerea prin care trecea Kent din cauza faptului că era respins de cei de aceeaşi vârstă.

Mă doare să ştiu că nici măcar nu a simţit că ne putea face cunoscută această problemă nouă, părinţilor lui.

Când bomba implicării homosexuale a lui Kent a lovit familia noastră, lucram cu normă întreagă în afara casei. Fiul nostru mai mic avea mari greutăţi în timpul ultimului an de liceu, folosind droguri şi trăind în general într-un mod care nu ne făcea plăcere. Astfel încât, deşi profund întristată de vestea lui Kent,

pur şi simplu nu m-am putut confrunta cu ea.

 Din punct de vedere emoţional, am învelit această situaţie într-un ambalaj frumos şi am notat pe ea: „Pentru a fi confruntată mai târziu”. Aveam deja destule probleme de rezolvat.

Trăind ca un robot

Am devenit un robot, făcând în fiecare zi ceea ce trebuia să fac. Punând un picior înaintea celuilalt, speram că voi ieşi cumva din această perioadă oribilă de paralizie emoţională. Ştiam că eram încă în viaţă, deoarece simţeam intermitent durerea dezamăgirii şi întristării din cauza tuturor problemelor familiei noastre.

Stăteam la maşina mea de scris la serviciu, sperând că nimeni nu va vedea lacrimile care mi se adunau în colţul ochilor. Nu vroiam ca cineva să ştie despre situaţia fiului nostru. Simţeam că dacă lăsam vreodată garda jos şi plângeam cu adevărat, nu voi mai putea să mă opresc niciodată.

Câteva luni mai târziu, au venit dintr-odată o mulţime de schimbări. Mi-am părăsit slujba pe care o aveam de treisprezece ani. Ne-am mutat din casa în care trăisem optsprezece ani, într-o zonă îndepărtată, fiul nostru mai mic a absolvit liceul şi a plecat de acasă, şi câinele de familie care ne era drag a murit.

Relaţia dintre soţul meu, Bernie, şi mine, se deteriorase de-a lungul anilor. Eram foarte imatură şi soţul meu era adesea necomunicativ. Toate aceste probleme de durată au provocat un mare conflict în căminul nostru şi sunt sigură că i-a afectat şi pe copiii noştri.

Cu aceste ultime evenimente, am ajuns la capătul puterilor. Bernie simţea că trebuia să acceptăm vestea despre fiul nostru şi să mergem înainte, dar eu pur şi simplu nu puteam face aceasta. Nu l-am respins pe Kent niciodată, dar nu puteam accepta ce făcea drept dorinţa lui Dumnezeu pentru viaţa lui.

Nu ştiam cu adevărat sigur ce spune Biblia despre homosexualitate şi am căutat chiar o portiţă de scăpare, dar nu am găsit niciodată vreuna. Cu toate acestea, căutarea mea m-a dus la Cuvântul lui Dumnezeu. Deşi pe atunci nu ştiam, acela a fost începutul vindecării mele.

Dumnezeu m-a găsit când eram în groapa unei disperări adânci.

Nu aveam nicăieri unde să mă uit, decât în sus. Domnul fusese mereu acolo, dar acum avea în sfârşit atenţia mea neîmpărţită.

Trecusem printr-un întreg proces al întristării: şoc, negare, necredinţă. Nu se poate întâmpla aşa ceva familiei noastre, m-am gândit eu. Oscilam între panică şi jelire; petreceam zile întregi fără să fac nimic altceva decât să plâng.

Biblia spune că Dumnezeu pune lacrimile noastre în burduful Lui (Psalm 56:8) şi cred că a umplut câteva butoaie cu lacrimile mele.

Izolare

Nu vroiam să văd pe nimeni. În depresia şi izolarea mea, dădeam monumentale „petreceri de compătimire” la care nu venea nimeni în afară de mine. Simţeam multă vină şi ruşine. Mă tocmeam de asemenea cu Dumnezeu: „Dacă îl vei aduce pe fiul meu pe calea cea bună, voi merge în Africa sau China! Nu voi mai păcătui niciodată!”.

Cum credeam că voi putea împlini vreodată vreuna dintre aceste promisiuni, nu ştiu – pe vremea aceea de-abia puteam funcţiona! A coace un rând de prăjituri era o treabă prea grea pentru mine, ca măcar să mă gândesc la ea. Aceasta era foarte neobişnuit pentru mine, pentru că în cea mai mare parte a vieţii mele fusesem o persoană foarte capabilă.

Mi-am pierdut complet pofta de mâncare. Dacă nu ar fi fost Lipton Tomato Cup O’ Soup, cred că aş fi murit de foame. Aveam accese în care tremuram şi nu am dormit o noapte întreagă  mai mult de un an. Eram aproape „moartă” din punct de vedere al interesului personal în ceea ce priveşte sexul, gândindu-mă doar la ce făcea fiul nostru ori de câte ori apărea problema propriei mele relaţii sexuale cu soţul meu.

Într-o zi îmi era teamă că voi muri; în ziua următoare, mă rugam să mor. În cele din urmă a trebuit să fiu internată în spital, dar după multe teste s-a ajuns la concluzia că nu aveam nicio problemă fizică.

Soţul meu, Bernie, a înţeles că avea răspunderea unei persoane care era atât de nervoasă şi de neliniştită încât nu putea face faţă situaţiilor simple, dar nu ştia ce să facă.

Încerca să se confrunte cu propria lui întristare şi ştia că nu îşi putea permite să îşi piardă şi el echilibrul. În cele din urmă l-am convins să meargă cu mine să vedem un psiholog pentru consiliere cu privire la toate problemele familiei noastre. Am intrat în contact cu mânia şi cu resentimentul pe care le înăbuşisem de-a lungul anilor. Dar psihologul nu a putut să vindece cu adevărat ceea ce mă durea.

Găsind salvare

Într-o zi când jeleam, am văzut campania „Am găsit” la televiziune.

I-am încredinţat viaţa mea Domnului Isus, rugându-mă ca El să îmi ierte toate păcatele

 şi să Se ocupe de viaţa mea.

Ştiam că nu putea înrăutăţi situaţia mai mult decât o făcusem eu deja. Am ajuns să înţeleg că îmi putea aduce o viaţă nouă. Am descoperit că El îi iartă chiar şi pe părinţii care au încurcat lucrurile.

 Puterea Lui a început să se manifeste în viaţa mea, vindecându-mi inima rănită.

Am învăţat cine eram în Isus Christos.

 Pentru că m-am supus lui Dumnezeu şi m-am împotrivit diavolului, el a trebuit să fugă (Iacov 4:7).

I-am iertat pe cei faţă de care aveam resentimente, nu cu sentimentele mele, ci printr-o alegere a voinţei. După o perioadă de timp, Domnul Isus a vindecat şi sentimentele.

 Cel mai bine, am fost în stare să primesc de la Tatăl meu ceresc iertarea pentru mine însămi. Am început să înţeleg, creştinismul nu înseamnă creştinism de biserică – nu înseamnă nici măcar o biserică, ci o relaţie cu Dumnezeu.

O unealtă care m-a ajutat cu adevărat a fost să pun versete pline de sens pe bandă, lăsând spaţiu între ele ca să le repet. Acesta a devenit „micul meu dejun” spiritual în timp ce făceam treburile casnice de dimineaţă.

O altă unealtă pe care a folosit-o Dumnezeu şi care a fost un ajutor şi o binecuvântare atât pentru soţul meu, cât şi pentru mine, a fost un grup de suport la The King’s Ministries [Misiunile Regelui].

Am întâlnit oameni tineri care fuseseră eliberaţi de homosexualitate prin puterea lui Dumnezeu. Ei ne-au iubit şi ne-au dat speranţă.

Vindecare emoţională

Soţul meu L-a primit pe Domnul Isus Christos şi căsnicia noastră a început să meargă mai bine cu Domnul  Isus în centrul ei.

 Bernie este acum cel mai bun prieten al meu, al doilea după Domnul meu Isus. După o perioadă de timp, s-a îmbunătăţit şi relaţia noastră cu amândoi fii ai  noştri. Am fost în stare să îi pun pe altarul lui Dumnezeu, pentru că

 El m-a convins că avea un plan mult mai bun pentru vieţile lor decât mine.

 Orice schimbări în ei vor trebui să fie aduse de Dumnezeu.

Biblia mi-a dat nişte promisiuni foarte importante pe care să mă sprijin,

precum Proverbe 11:21: „Sămânţa celor neprihăniţi va fi scăpată”.

Un alt verset care îmi dă speranţă este Fapte 16:31: „Crede în domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta”. Kent este în familia inimii mele şi Dumnezeu mi-a dat speranţă reală pentru fiul nostru.

Teologia mea este simplă: în fiecare moment al fiecărei zile, ori ne punem de acord cu Dumnezeu şi cuvântul Lui, ori ne punem de acord cu diavolul. Fiul nostru cel mai mic şi-a dedicat viaţa Domnului şi ştim că Dumnezeu este de asemenea în procesul de a-l salva pe fiul nostru mai mare. I-am încredinţat deplin pe amândoi lui Dumnezeu şi am pace.

Mary Lebsock a fost membră a personalului Exodus International din America de Nord. Locuieşte cu soţul ei în zona Denver.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodusinternational.org.

by  http://contracurentului.com/   

          Ps.

Daca te-a ajutat aceasta marturie si o consideri ziditoare atunci iati cateva minute si

 trimite-o si prietenilor tai caci nu ar fi corect  🙂

sa te gandesti numai la tine asa cum nici eu nu m-am gandit numai la mine ci cum am citit-o am si transmis-o mai departe ca si altii sa fie intariti prin lucrarile si harul Domnului minunat…..

                Nu uita motto-ul vietii mele :

Tot ce e bun,frumos si (sau) de folos trebuie raspandit 🙂

Hidden Places (Taramuri ascunse)-film crestin

https://www.youtube.com/watch?v=C33p7NmPrp0

„>Daca nu intra direct traducerea in limba romana atunci dati play apoi jos in bara selectati limba romana de la optiunea cc.

Noi ,adica unii din noi ne-am obisnuit cu unele lucruri si ni se par normale dar sunt totusi unele persoane care inca nu se stiu pe net si noi care am invatat  si chiar mai avem de invatat 😉

 suntem intr-un fel datori sa-i ajutam si pe ei …NU ? 🙂

Deci pentru urmarirea filmului la dimensiunea maxima a ecranului faceti clic in partea dreapta jos chiar sub video exact pe patratel

1-ro-3ceefdaa5ea618a1d660d1ef93a72bc8kjj-copie316745_273572266014218_255457197825725_749941_2075194474_n-copie2angela-insula-ekklesia-2

Fireproof-Incercarea de foc (film educativ,de familie )

               Dragii mei

desi nu sunt o adepta a filmelor totusi circumstanta face sa  vizionez unele filme care  merita vazute si apreciate…Cred ca din orice si de oriunde putem invata mai ales ca un film  bun este ca o carte buna pe langa care nu pot sa trec fara macar sa o rasfoiesc   😉  ….

Avantajul cu filmele este ca ele dureaza o ora ,maxim doua ore pe cand o carte ,adica lecturarea ei dureaza mult mai mult …

Binenteles ca nu vom sta toata ziua la filme necitind carti  caci nimic nu se compara cu placerea cititului mai ales cand iti subliniezi ceva cu diferite culori  🙂  cand mai scri ceva din carte ,cand te bucuri de ea,de mesajul ei dar totusi daca exista un film dupa o carte buna atunci e cu totul altceva….nu ?

      Acest film este  incurajator in ceea ce priveste familia ,unitatea societatii.Daca se pierd familii se pierde si societatea si fiecare e dator sa lupte pentru familia lui din mai multe puncte de vedere nu numai al societatii …..

In orice casncie sunt discutii ,tensiuni ,incercari dar  important e cum treci pri ele ….le lasi sa te afecteze ? sa te distruga  ?  …sau lupti si treci peste biruitor privind bucuriile care iti stau inainte ….caci in casnicie e ca si in viata pe langa tristeti sunt si bucurii…

Sa revenim la subectul acestui film care ne concentreaza atentia asupra faptului ca relatia intr-o casnicie poate ajunge intr-un mare impas dar  divortul nu e o solutie …

  Caleb Holt este un pompier credincios  casatorit de 7 ani cu Catherine ..  Avand in vedere situatia critica in care a ajuns casnicia lui ,John ,tatal lui fiind credincios ii ofera o solutie …dar a iubii o femeie care nu iti  acorda nici o sansa nu e un lucru usor …si aceasta ne aminteste de   dragostea Lui Dumnezeu pentru toti oamenii asa cum e amintita si in film

Nu va spun tot ca atunci ce farmec mai are filmul 🙂   Vizionati filmul si daca v-a placut lasati impresile voastre mai jos in chenarul rezervat comentarilor ….

Va multumesc !

FACETI CLIC AICI PE ACEST LINK !!!!

Meditatia zilei (03.01.2012)-10 lucruri asupra carora sa veghem

" data-api-host="https://cdn.2performant.com" type='text/javascript' src='https://cdn.2performant.com/l2/link2.js?ver=5.4.2'>