ÎNTRISTĂRI, DAR NU OASE RUPTE de C.H.Spurgeon (meditatia zilei)

Toate oasele i le păzeşte, ca nici unul din ele să nu i se sfărâme.

Psalmul 34.20

Acest verset se referă în întregime la credinciosul care se găseşte într-o mare mâhnire:

„Multe sunt necazurile celui neprihănit, dar Domnul îl scapă din toate”.

Se poate să i se zdrobească sau să i se rănească carnea, dar „nici un os nu i se va sfărâma”.

Mare îmbărbătare pentru copilul lui Dumnezeu în încercare, îmbărbătare menită, să-l sprijinească în toate momentele sale grele.

Până acum, ca şi de acum înainte, recunosc că n-am avut nici o pagubă adevărată din diferitele mele întristări.

Ele nu m-au făcut să-mi pierd nici credinţa, nici nădejdea, nici dragostea.

Dimpotrivă, departe de a se pierde, aceste oase ale caracterului au câştigat în tărie şi putere.

Eu am acum mai multă cunoştinţă, mai multă experienţă, mai multă răbdare, mai multă statornicie decât aveam înainte de a veni încercările.

Chiar bucuria mea, n-a fost distrusă.

Boala şi lipsurile, clevetirile sau împotrivirea mi-au pricinuit mai mult decât o zdrobire; dar acum ele s-au dus şi nici unul din oasele mele n-a fost zdrobit.

Nu te supăra deci, suflete al meu, dacă ai de suferit unele dureri; nu se va afla nimic în tine care să se spargă. Îndură toate mâhnirile, şi încrede-te în Domnul care te va izbăvi de toate urmările neplăcute ale acestei mâhniri.

                                 de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

„nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” Geneza 15:1

Gandul zilei

Petrece-ți viața cu cei care te fac fericit, nu cu cei care vor să te impresioneze. (anonim )

Maxima zilei

Mi se pare fără folos să ai informații despre orice dacă nu ești capabil să dai înapoi în societate din ceea ce tu ai deja. (anonim)

Proverbul zilei

Dezmierdările sunt înşelătoare, şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.  Prov 31: 30

481226_546508728712812_282936789_n487712_538746256155726_479548567_n550534_319512608127659_1712184677_n577919_409148905830695_743072755_n

 

Sunt parte din problema sau din solutie?

Alegerea – Înţelepciunea unui Maestru

Un om care se simtea vesnic împovarat de greutatile vietii i se plânse unui maestru spiritual vestit:
– Nu mai pot! Viata mi-e un chin!
Maestrul lua o mâna de cenusa si o lasa sa cada într-un pahar plin cu apa curata, buna de baut, pe care-l avea pe masa, spunând:
– Acestea sunt suferintele tale.

Toata apa se tulbura si se murdari. Maestrul arunca apa, lua o alta mâna de cenusa la fel cu cea dinainte, i-o arata omului nostru, se apropie apoi de fereastra si o arunca în mare.
Cenusa se împrastie într-o clipa, iar marea ramase la fel ca înainte.
– Vezi?, îl lamuri înteleptul. “În fiecare zi trebuie sa alegi între a fi un pahar de apa sau marea.”

Prea multe inimi neîncapatoare, prea multe suflete sovaitore, prea multe minti nepricepute si brate închise.
Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul! Nu îndrazneala prosteasca, temeritatea inconstienta, ci adevaratul curaj, care în fata fiecarei probleme spune linistit:

”Exista cu siguranta o solutie pe undeva, iar eu o voi gasi cu ajutorul lui Dumnezeu”

… iar cand in viata ta exista momente in care te plangi de starea jalnica in care se afla lumea, societatea sau cand esti tentat(a) sa arati acuzator spre altii, raspunde-ti la o singura intrebare:

“Sunt parte din problema sau din solutie?”