Când mai ai timp de tine femeie? Episodul 1

Te căsătoresti si crezi că intri in fericire si când colo trăiesti dezamăgiri si nu mai întelegi viata.Nu sti ce se întămplă cu tine,
te trezesti că esti obosită si nu mai faci fată situatiei si te intrebi cine e de vină, cine din jurul tău sau familia ta.
Omul are tendinta sa dea vina tot pe altii numai pe el nu.
Uneori cu un copil ti se pare greu ce să mai te gândesti la al doilea copil.
Te întrebi unde esti, ce e cu viata ta, cum să faci fată situatiei.
Te aglomerezi singură cu tot felul de lucruri inutile, începi să schimbi pe mobilă, să cumperi perdele să se asorteze cu covorul, faci curatenie în casa de parca la tine ar fi farmacie, nu mai ai timp de concediu si nici măcar de o cafea cu o prietenă.
Opreste-te si vezi că esti pe un drum gresit, lasă putin grădinaritul, vasele în chiuvetă pot să mai astepte putin, dacă nu ai aspirat azi o să aspiri mâine, nu sta cu carpa de praf în mana ca trec anii si zboară pe langa tine viata.Si la tot ce scriu îmiplace sădau si un exemplu,îti dau acum un exemplu recent.
Ieri, când am plecat la grădină am chemat-o pe o vecină cu mine care zice ca e toata ziua acasă singură si se plictiseste.
Stiti ce mi-a răspuns : Nu pot, mâncarea e pe foc si fiul meu trebuie sa ajungă de la lucru.
Dar aragazul tău nu are buton de oprire si ce are mâncarea dacă o termini mai târziu si fiul tau dacă vine de la lucru chiar nu are ce mânca ? Cât poate fi mâncarea aia de importantă sau care sunt prioritătiile tale ?
Pentru mine personal poate să se si strice dacă ii găsesc o altă solutie, desi chiar cred că lăsată pe aragaz nu va pății nimic…
I-am spus frumos în dragoste: Vrei să iți faci toată viata program dupa el ? Atunci nu te mai plânge ca stai toată ziua in casă.Punct!
Să nu uităm ca fiul ei are peste 35 de ani si nu e un bebe care asteptă tâta de la mama lui…
Femeie, vrei să ajungi ca si vecina mea sau vrei să te bucuri azi de viată si să te bucuri dinplin ?
Chiverniseste-ți timpul cu multă întelepciune, trezeste-te dis de dimineață in zorii zilei sau chiar cu noaptea in cap, să îti faci timp pentru tine, citeste, scrie si lucrează la visele tale.
Găseste oameni de incredere cu care sa povesteti viziunile tale si nu renunta la tine pentru ceilalti.
Ocupă-te de familie, de curătenie, de treburile casei dar nu în mod exagerat si nu în stres si la foc automat.
Fă totul cu răbdare, cu timp, cu atentie cu băgare de seamă dar să nu devii roaba lor ci roaba lui Dumnezeu care te va ajut sa veghezi si să înveti cum sa te bucuri de tot ce ai, de familie, de prieteni, etc. trăind o viată normală, frumoasă, relaxată si fericită.
Angela Insula Ekklesia, Graz 21.07.2020
#insulaekklesiaro,#femei,#femeie,#viata,#meditatiazilei,#gandulzilei,#familie,#curatenie,#relax,#fericire,#căsnicie,#frumuseteata,#timppersonalcutine,#fatitimpdetine,#bucuriedeplina,#veghează,

Maria Montessori -un film educativ de exceptie

Maria Montessori s-a născut în 1870 în Chiravalle, în provincia Ancona din Italia. După absolvirea Facultății de Medicină a Universității din Roma, în 1896 devine medic fiind prima femeie medic din lume. Preocupările ei din domeniul psihiatriei au condus-o spre studiul copiilor cu deficiențe pe care i-a observat iar  în tratarea lor  a folosit atât metodele medicale cât şi metodele pedagogice , care pot da rezultate bune în planul dezvoltării psihice…

     Acest film biografic prezintă viaţa unuia dintre cei mai mari pedagogi italieni, fondatoarea unei metode de învăţământ moderne, care îi poarta numele: Maria Montessori…

Pentru a urmarii filmul in intregime dati click AICI 

Vizionare placuta!

 

Dormi linistit ca nu are nimeni nimic cu tine

9-de-df6f436212bca0d562bbcc76f8a61c2bDragi prieteni imi era dor sa va scriu sa ne intalnim online sa ne rugam unii pentru altii, sa nu stam nepasatori la problemele si dorintele noastre.
Eu doar o dorinta am sa il lamuresc pe domnul Tudor, Petru, etc ca nu stie nimeni cum il cheama ca isi schimba numele ca vremea si se ascunde din motive numai de el intelese…
Nu stiu cine ia bagat in cap ca eu am facut si postat ceva poza cu el.

Eu nu fac asa ceva si nici nu am timp de glume proaste.
Tare as vrea sa ca acest domn sa nu il numesc altfel 🙂 sa aibe cateva minute de sinceritate si sa inteleaga adevarul.Am multe adrese de email deci nu sunt de negasit 🙂
Nu stiu de ce fuge de conversatie caci mie imi place sa lamuresc fiecare lucru.Cand sunt vinovata recunosc si repede ma intrept si cand nu sunt vinovata dorm linistita ca nu am facut rau la nimeni.
Exista o vorba

Ce faci ? si raspunsul e „Bine la toti si rau la nimeni ”
Asa cred ca ar trebuii sa facem fiecare si chiar daca mai gresim ca nimeni nu e perfect sa ne intreptam repede greselile si sa mergem inainte.
Este asa de scurt timpul cat vom fi pe pamant ca nu se merita sa ne facem rau unii altora.

Cu totii ducem jugul suferintei pas cu pas, an dupa an…
Nu exista om de pe pamant care sa nu aibe o durere, o amaraciune, o suferinta.
Este adevarat ca unii au incercari mai mari, altii mai mici dupa cum e hotarat de Cel care vede si cunoaste toate lucrurile.
Ceea ce ne da mangaiere si tarie e ca nimic nu e la voia intamplarii ci toate sunt sub atotstiinta lui Dumnezeu si El ne cantareste cat putem duce.
Noua ni se pare ca e prea grea povara, ca e prea greu sa asteptam sa se pocaiasca sotul sau sotia, si vrem toate de pe azi pe maine.
La Dumenzeu nu merge asa caci El stie mai bine si la El o zi e ca 1000 si 1000 ca o zi dar la noi si cateva clipe ni se par sute de ani si ele defapt sunt lasate acolo cu un scop bine definit.
Nu e usor sa nu murmuri cand totul se prabuseste, cand fratii te dau la o parte, cand cel care trebuia sa iti intinda mana iti intoarece spatete, cand celui care i-ai facut bine te vorbeste de rau, dar tacand si rugandu-ne in inima noastra vom vedea cum Dumnezeu nu ne va lasa caci este scris ca nu vom fi dati de rusine si ca
„Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume ” 1 Ioan 4
E dureros sa ne comportam ca unii care nu il cunosc pe Dumenzeu si puterea Lui mare.
Sa nu cadem in descurajare ci sa ne pregatim ca Cel ce vine va venii si nu va zabovi si ferice va fi de cine il asteapta.
Sa strangem randurile in unitate, dragoste, cainta si bunatate.

Pe curand  🙂

Cuprinsul cartii Cuvinte de aur pentru suflete de aur

Cuvinte de aur pentru suflete de aurCUPRINS

RECENZII (Ligia Seman, Daniela Delibas, Mihai Roşca)….. 7
DIN PARTEA AUTOAREI …………………………………………… 11
DEDICAŢIE……………………………………………………………….. 16
DESPRE FERICIRE …………………………………………………….. 21
DESPRE DUMNEZEU ………………………………………………… 23
DESPRE DRAGOSTE …………………………………………………. 26
DESPRE BIBLIE…………………………………………………………. 27
DESPRE RELAŢII ÎNTRE OAMENI …………………………….. 29
SFATURI, ÎNDEMNURI ……………………………………………… 31
DESPRE OAMENI………………………………………………………. 35
DESPRE SUFLETUL MEU ………………………………………….. 38
DESPRE VIAŢĂ …………………………………………………………. 39
DESPRE PRIETENI ŞI PRIETENIE ……………………………… 42
VERSETE DESPRE PRIETENI ŞI PRIETENIE ……………… 46
DESPRE PĂCAT ………………………………………………………… 49
DESPRE VIAȚA DE FAMILIE …………………………………….. 51
CITATE MOTIVAȚIONALE
ŞI INSPIRAȚIONALE …………………………………………………. 55
CITATE DESPRE ADEVĂR ………………………………………… 59
CITATE URĂRI………………………………………………………….. 60
MEDITAŢII ŞI TEME DE GÂNDIRE …………………………… 63
CUI ÎI DAI CINSTE?………………………………………….. ………….. 66
DĂRNICIE SAU ÎNŞELĂCIUNE? ………………………………… 67
SĂ NU FACEM DIFERENŢE ÎNTRE OAMENI ……………… 70
SĂ NU FACEM DIN ŢÂNŢAR ARMĂSAR …………………… 72
LASĂ FRICĂ ŞI TRĂIEŞTE O VIAŢĂ NOUĂ!……………… 75
ÎNŢELEPCIUNEA DE SUS…………………………………………. 76
FRUMUSEŢEA SIMPLITĂŢII ……………………………………… 77
BUCURĂ-TE! …………………………………………………………….. 79
NIMIC NU E LA VOIA ÎNTÂMPLĂRII ………………………. 79
NU PUTEM TRĂI FĂRĂ SPERANŢĂ…………………………. 80
UNDE ÎŢI ESTE CREDINŢA? …………………………………….. 81

CUM SĂ NE SALUTĂM? …………………………………………… 82
UITĂ VIAŢA ASTA ŞI GÂNDEŞTE-TE ……………………… 82
A FI APROAPE DE DOMNUL ……………………………………. 84
NU TE DESCURAJA ………………………………………………….. 84
GESTURILE………………………………………………………………. 85
NEPUTINŢE………………………………………………………………. 87
EVENIMENTE…………………………………………………………… 89
BUCURĂ-TE……………………………………………………………… 89
AMINTIRI …………………………………………………………………. 90
PROBLEME ………………………………………………………………. 91
CÂND CURGE BINECUVÂNTAREA? ……………………….. 92
DRAGA MEA PRIETENĂ ………………………………………….. 93
SE ZICE CĂ PRIMA IMPRESIE CONTEAZĂ ……………… 95
100 DE GÂNDURI ALESE CARE ÎŢI VOR SCHIMBA VIAŢA …………………………………………………………………….. 101
DESPRE MINE ………………………………………………………… 113
AŞADAR, CINE SUNT EU? ……………………………………… 134
DAR TU ŞTII?………………………………………………………….. 138
DRAGII MEI ……………………………………………………………. 140
IMPORTANT! ………………………………………………………….. 143
10 MOTIVE SĂ ÎŢI FACI CURAT ÎN DULAP……………. 144
NU UITAŢI! …………………………………………………………….. 146
CITATE PREFERATE ………………………………………………. 151

 

Cuvinte de aur pentru suflete de aurCartea nu are un pret fix deoarece ea se poate obtine in urma unei donatii fie ea cat de mica in functie de posibilitatile fiecaruia.

 

Ea poate fi comandata pentru cei care locuiesc in Romania pe E-mail: iosua.caleb@gmail.com in urma unei donatii AICI pentru Centrul de ajutor social Iosua si Caleb, fundatie care se ocupa cu persoanele cu dizabilitati, copiii saraci, orfani si batranii abandonati .

 

Puteti dona online prin paypal direct aici .Daca nu aveti cont puteti sa va deschideti unul citind instructiunile de aici.

In urma donatiei puteti comanda cartea pe adresa cuvintedeaur@ gmail.com pentru cei care locuiti in Diaspora.

Va multumesc si va doresc spor la citit, binecuvantare in casele voastre si multa multa sanatate caci e mai buna ca toate.

femeie,carti,citeste,comanda

Interviu la Radio Vocea Evangheliei Suceava

cititul,citateBine v-am (re)gasit dragi prieteni.

Daca cel putin o data ai deschis aceasta pagina sa sti ca esti unul dintre cei mai binecuvantati oameni. In fiecare zi ma rog pentru cei care cauta Adevarul, pentru cei tristi sau bolnavi iar daca ai deschis aceasta pagina cu o durere in inima sau cu o speranta spulberata atunci sa sti ca esti exact la locul potrivit.
In cartea „Cuvinte de aur pentru suflete de aur”

 

despre care vei afla mai multe maine dimineata (22.08.2014 )  in cadrul emisiunii  Matinal intre orele 7.30-9.30  in direct la Radio Vocea Evangheliei Suceava (http://www.rvesv.ro ),

vei gasii citate motivationale si inspirationale care iti vor da noi puteri sa mergi inainte, sa nu renunti, sa speri, sa ierti, sa iubesti, sa te regasesti, sa te iubesti, sa te respecti, sa te uiti dincolo de ceea ce se vede, sa te uiti tinta la
Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Domnul Isus ( vezi si Evrei 12:2)
Dumnezeu ne-a creat cu suflete de aur, dar când devenim adulţi pierdem din valoarea iniţială, aurul sufletului nostru transformându-se într-un aliaj banal de fier carbon, cu o tentă de strălucire dată de o vremelnică poleială tinerească. Din acest motiv, trebuie să învăţăm să rămânem mereu copii, căci a avea suflet de copil înseamnă a rămâne gingaş, pur, sensibil, iubitor şi plin de o dragoste necondiţionată.
Ca şi valoare a creaţiei sunteţi cu toţii persoane speciale şi aceasta nu pentru că o spun eu ci pentru că Acela care v-a creat este special şi minunat iar ceva minunat nu poate să creeze decât ceva minunat.
„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu” Geneza 1:27
Cel rău vrea mereu să ne vedem altfel, să ne vedem fără valoare, fără sens şi fără rost pe acest pământ.
Cred că în fiecare zi se luptă să îi acceptam gândurile
şi să îl credem pe el. Noi însă am ales să Îl credem pe CEL CE NU MINTE NICIODATA, pe CEL CE E CU NOI in fiecare zi ( vezi si Gen. 28:15) şi ne-a promis că din mâna Lui
NIMENI NU NE VA LUA NICIODATĂ.
„Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea” (Ioan 10:26).
Ştiu că mulţi îşi pun mereu diverse întrebări, dar nu găsesc întotdeauna răspunsurile. Iată una dintre ele: dacă Dumnezeu e aşa de minunat şi de măreţ, de ce îngăduie suferinţă şi boli, necazuri şi încercări, sărăcie şi diverse probleme….?
În primul rând să nu uităm că Dumnezeu ne-a promis că e cu noi şi acesta e cel mai important lucru.
„Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28:20).
El nu ne-a promis că ne va merge numai bine, că vom primi răspunsuri la toate întrebările noastre nici că vom fi scutiţi de necazuri şi încercări.
Aş vrea să vedem lucrurile în simplitatea lor. Oamenii complicaţi văd toate lucrurile complicate, iar oamenii simpli văd toate lucrurile simple.
A fi simplu şi original, cred că e cel mai frumos lucru.

Sper că sunteţi şi voi de acord cu mine!
Ştiu că uneori, în viaţă, vin peste noi atât de multe valuri mari şi puternice, încât nu mai vedem barca speranţei care e tot timpul lângă noi.
E greu, în noapte, să te gândeşti la soare; şi totuşi, oricât de lungă ar fi noaptea, soarele cu siguranţă va răsări în zori.
Aminteşte-ţi mereu că eşti o persoană specială, cu un destin special şi că eşti pe acest pământ doar pentru o vreme, fie ea mai lunga fie ea mai scurta.
Nu timpul pe care ţi l-a rânduit Dumnezeu pe pământ e esenţial în acest caz, ci
ceea ce contează cu adevărat este locul în care îţi vei petrece veşnicia.
„Orice lucru El îl face frumos, la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu” (Eclesiastul 3:11).
Anii aceştia pe pământ nu se pot compara cu eternitatea, care nu se exprimă în ani şi nici în milioane de ani.
Aşa cum nu putem să înţelegem cu mintea noastră
limitată divinitatea, aşa nu putem înţelege nici eternitatea.
Aşa cum erau versurile unei cântări minunate: “Acestea parcă sunt dar nu-s, iar cele cereşti parcă nu-s dar sunt.”
„Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice” (2 Cor
4:18)
Cred că nu mai e cazul să îţi amintesc să citeşti zilnic din cartea mângâierii Biblia şi la fiecare răsărit să săruţi cerul, noua ta casă.
Începe ziua cu rugăciune şi binecuvântare, cu gânduri bune şi pline de pace.
Ceea ce te va ajuta enorm va fi poziţia ta în faţa problemelor vieţii. Le vei întâmpina de pe poziţia învingătorului sau le vei lăsa să te doboare?!
În astfel de momente, ţine minte că Dumnezeu e singurul din întreg Universul care nu te va abandona niciodată, nu te va dezamăgi şi nu va înceta să te iubească.
Iubirea Lui pentru tine e fără margini şi planurile Lui cu privire la viaţa ta sunt multe şi minunate, chiar dacă poate acum nu le vezi sau nu le înţelegi.
Îl vei lăsa să te ajute şi să-şi împlinească voia Lui în viaţa ta, sau nu vei avea timp de El, crezând că te descurci şi singur?
…………………….
1-ro-8da9c3540b01f779ec4ef42c93000990.jpgrtzCartea „Cuvinte de aur pentru suflete de aur” se extinde pe mai multe planuri, scopuri.
Unul dintre ele este de a vinde aceasta carte cu scopul de a ajuta

Centrul de ajutor social Iosua si Caleb care se ocupa cu
cu persoanele cu dizabilitati, copiii saraci, orfani si batranii abandonati.

Speranţa din mine îmi spune că exista suflete bogate dornice să ajute acolo unde se iveşte o oportunitate.

Eu cred că atât în România cât şi în lumea întreagă sunt oameni care îşi doresc să ajute dar nu ştiu pe cine sau unde să se adreseze şi mulţi ajung să abandoneze de aceea cred că e important răspândirea continuă a proiectelor sociale şi implicare celor din jurul nostru la o colaborare cât mai strânsă pentru a dezvolta aceste proiecte care implică nevoi materiale, financiare, spirituale etc.
Cred că fiecare familie şi persoana în cauză dacă ar face în fiecare lună un mic inventar la lucrurile pe care le

are în casa ar constata căci multe din ele sunt ţinute şi şterse de praf sau mutate dintr-un loc în altul.
Numai dacă aruncă o privire în dulap constata ca unele haine au rămas mici sau sunt prea mari sau nu le mai poartă.
Atunci se pune întrebarea se merită să facem din casele noaste depozite de haine şi lucruri când alţii au nevoie de ele şi le-ar folosi cu bucurie?
Sigur că nu se merită să ne încărcăm cu atâtea când putem să le dăruim căci „Este mai ferice să dai decât să primeşti”, se spune în Fapt. Apos.20:35.
Cred că este important să fim noi mai întâi motivaţi de aceasta şi apoi să încercăm să motivăm şi pe cei din jurul noi, prieteni, vecini, neamuri, căci văzându-ne pe noi se vor alătura şi ei cu siguranţă.

Acest proiect „10 Motive pentru care să îţi faci curat în dulap
şi în casă” pe care il vei gasii in carte este urmat de un alt proiect
„Cumpărând această carte un sărac va avea o pâine pe masă”
Banii achizitionati din vanzarea cartilor  vor fi folosiţi pentru copiii săraci, bătrânii abandonaţi şi pentru persoanele cu dizabilităţi din lucrarea amintita mai sus  „Iosua şi Caleb ” din Bonteşti   judeţul Arad.

Pentru cei care locuiesc in diaspora cartile pot fi comanda-te pe email:
cuvintedeaur@gmail.com

iar  pentru cei  din Romania la  telefon: 00 40 749025711
Preşedinte Asociaţia Iosua şi Caleb: Dl Ardelean Daniel

sau pe email iosua.caleb@gmail.com

 

Vă mulţumim din inimă.

Cu siguranta Dumnezeu va răsplăti ajutorul vostru.

 

Echipa Sufletelor de Aur

va asteapta maine dimineata (22.08.2014 )   alaturi de  Daniela Delibas

in cadrul emisiunii  Matinal intre orele 7.30-9.30  in direct la Radio Vocea Evangheliei Suceava (http://www.rvesv.ro ),

femeie,carti,citeste,comanda

De ce sa imi comand aceasta carte…

Cuvinte de aur pentru suflete de aurDragi prieteni si vizitatori ai site-ului Insula Ekklesia-un blog pentru tine(ri) asa cum unii dintre voi sunteti deja informati despre proiectele noastre, cartea Cuvinte de aur pentru suflete de aur face parte

din proiectul “Cumparand aceasta carte un sarac va avea o paine pe masa”.

Asa cum reiese si din numele proiectului banii obtinuti din vanzarea cartiilor sunt pentru saracii din cadrul centrului social Iosua si Caleb, fundatie care se ocupa cu persoanele cu dizabilitati, batrani abandonati, copii orfani si saracii care sunt la limita existentei.

Speram ca prin aceste proiecte sa aducem mai mult decat o paine sau lucruri materiale… Dorim sa aducem lumina acolo unde e intuneric, speranta in loc de disperare , bucurie in loc de tristete, iubire in loc de ura, pace in loc de neliniste, credinta in loc de necredinta, mantuire in loc de pierzare, bucurie in loc de durere, respect in loc de dispret si tot ce e frumos.

Cartea este acum la indemana voastra.Ea contine citate, maxime si cugetari, meditatii si multe versete valoroase din Biblie.

Credem ca aceste scopuri nobile va vor motiva si pe voi si impreuna vom putea cladii o lume mai frumoasa.
Ea poate fi comandata pentru cei care locuiesc in Romania pe E-mail: iosua.caleb@gmail.com in urma unei donatii AICI pentru Centrul de ajutor social Iosua si Caleb, fundatie care se ocupa cu persoanele cu dizabilitati, copiii saraci, orfani si batranii abandonati  asa cum am amintit  mai sus.

 

Puteti dona online prin paypal direct aici .Daca nu aveti cont puteti sa va deschideti unul citind instructiunile de aici.

insulaekklesiaIn urma donatiei puteti comanda cartea pe adresa cuvintedeaur@ gmail.com pentru cei care locuiti in Diaspora.

Exista deasemenea si posibilitatea comandarii cartii prin plata ramburs dar asta va trebuii sa specificati in email.

Nu uitati sa postati acest banner ( <a href=”http://www.insulaekklesia.ro/cuvinte-de-aur-pentru-suflete-de-aur-o-carte-noua/”><img alt=”1098374_200807310081924_591687205_n – Copie – Copie – Copie” src=”http://www.insulaekklesia.ro/wp-content/uploads/2014/07/1098374_200807310081924_591687205_n-Copie-Copie-Copie-300×189.jpg” width=”200″ height=”189″ /></a> )

pe site-urile  si blog-urile voastre astfel veti fi parte cu inima  din aceste proiecte.

Deasemenea puteti sa fiti alaturi de noi si prin raspandirea proiectului fie pe email, pe facebook sau pe retelele unde socializati.

Un SHARE nu costa nimic dar poate sa fie de o  mare insemnatate pentru cineva.

Faceti bucurii si veti primii bucurii, faceti bine si veti primii bunatate, faceti totul din dragoste si veti primii dragoste.

Va multumim din inima.

femeie,carti,citeste,comanda

Gândurile Danielei Delibas din cartea „Cuvinte de aur pentru suflete de aur”

Cuvinte de aur pentru suflete de aurDespre cartea „Cuvinte de aur pentru suflete de aur” am mai scris AICI, AICI si AICI .

Pentru ca aceasta carte sa vada tiparul este si meritul vostru dragi cititori care m-ati incurajat, sprijinit si sponsorizat.

Va multumesc din inima si va doresc sa aveti  mereu inimi de aur, inimi bune, curate (vezi Ps.51:10) care sa adune tot ce e frumos, curat si vrednic de iubit si mai ales Cuvantul vietii (vezi Psalmul 119:11) in ele traind  o viata frumoasa si rodnica.

Aceasta carte face parte din proiectul „Cumparand aceasta carte un sarac va avea o paine pe masa”.

Asa cum reiese si din numele proiectului banii obtinuti din vanzarea cartiilor sunt pentru saracii din cadrul centrului social Iosua si Caleb, fundatie care se ocupa cu persoanele cu dizabilitati, batrani abandonati, copii orfani si saracii care sunt la limita existentei.

Speram ca prin aceste proiecte sa aducem mai mult decat o paine sau lucruri materiale .Dorim sa aducem lumina acolo unde e intuneric, speranta in loc de disperare , bucurie in loc de tristete, iubire in loc de ura, pace in loc de neliniste, credinta in loc de necredinta…

Cartea este acum la indemana voastra.Ea contine citate, maxime si cugetari, meditatii si multe versete valoroase din Biblie.Scriitoarea crestina Daniela Delibas impreuna cu Ligia Seman, o alta scriitoare de valoare a Romaniei au fost cu sufletul parte din aceste proiecte.Impreuna cu alti scriitori si bloggeri,  cartea s-a bucurat de o apreciere si de o atentie deosebita.

Daniela DelibasChiar la inceput cartii Daniela Delibas declara :

„Cuvintele înţelepte inspirate din Biblie şi scrise de oamenii care caută voia lui Dumnezeu în viaţa lor, ne pot influenţa  viaţa  pentru  eternitate.  Angela  Peşchir  ne aduce,  în  cartea  de  faţă,  o  multitudine  de  astfel  de

„cuvinte  de  aur”  pe  care  trebuie  să  le  punem  într-o

„inimă de aur” şi să le lăsăm să rodească în viaţa noastră. Citeşte Cuvinte de aur pentru suflete de aur şi vei primi o nouă perspectivă asupra vieţii tale. Oamenii care se lasă inspiraţi  ajung  să trăiască  vieţi  valoroase!

Fii  un astfel de om!

Daniela Delibas,

autoarea cărţii Femeia care mută munţii

 

Cuvinte de aur pentru suflete de aurCartea nu are un pret fix deoarece ea se poate obtine in urma unei donatii fie ea cat de mica in functie de posibilitatile fiecaruia.

 

Ea poate fi comandata pentru cei care locuiesc in Romania pe E-mail: iosua.caleb@gmail.com in urma unei donatii AICI pentru Centrul de ajutor social Iosua si Caleb, fundatie care se ocupa cu persoanele cu dizabilitati, copiii saraci, orfani si batranii abandonati .

 

Puteti dona online prin paypal direct aici .Daca nu aveti cont puteti sa va deschideti unul citind instructiunile de aici.

insulaekklesiaIn urma donatiei puteti comanda cartea pe adresa cuvintedeaur@ gmail.com pentru cei care locuiti in Diaspora.

Exista deasemenea si posibilitatea comandarii cartii prin plata ramburs dar asta va trebuii sa specificati in email.

Nu uitati sa postati acest banner ( <a href=”http://www.insulaekklesia.ro/cuvinte-de-aur-pentru-suflete-de-aur-o-carte-noua/”><img alt=”1098374_200807310081924_591687205_n – Copie – Copie – Copie” src=”http://www.insulaekklesia.ro/wp-content/uploads/2014/07/1098374_200807310081924_591687205_n-Copie-Copie-Copie-300×189.jpg” width=”200″ height=”189″ /></a>  )

pe site-urile si blog-urile voastre.

Va multumim din inima.

Cuvinte de aur pentru suflete de aur-o carte noua

Cuvinte de aur pentru suflete de aur„Cuvinte de aur pentru suflete de aur”

este o carte carte face parte din proiectul

„Cumparand aceasta carte un sarac va avea o paine pe masa”.

Aceasta carte a fost tiparita cu scopul de a sprijinii

Centrul social Iosua si Caleb.

Am fost impresionata si m-am alaturat acestor oameni minunati care şi-au urmat chemarea şi

au ales să aducă bucurie şi mângâiere sufleţelelor triste, ajutoare materiale şi financiare acolo unde este nevoie.

Ei sunt susţinuţi de oameni simpli ca mine şi ca tine, căci sufletele frumoase atrag suflete frumoase.

Cineva a zis că există oameni pereche în Universul acesta, suflete mari, oameni speciali, care ştiu ce vor de la viaţă, suflete bune care vor să ajute din multul sau puţinul lor.

Misiunea lor este de a sprijini oameni care sunt în nevoi,  fără  adăpost,  abandonaţi,  bătrâni,  copii,  familii sărace şi persoane cu dizabilităţi.

Scopul lor este să ofere tratament, consiliere, terapia fizică şi suport medical.

Prin aceasta încurajează integrarea acestor persoane în  societate,  oferindu-le  acces  la  informaţie  şi  opinie proprie pe diferite domenii: cultural social, religios şi medical.

Muncă voluntară, timpul şi dragostea pe care o investesc cei implicaţi în activitatea acestui centru, este  demnă  de  apreciat.  Neavând  posibilităţi  financiare m-am gândit cu ce aş putea să mă implic.

Am început prin susţinerea în rugăciune şi prin răspândirea  activităţilor lor apoi cunoscandu-i de aproape m-am implicat tot mai mult…

Nu sunt scriitoare, nu sunt poetă, dar m-am hotărât să adun gândurile şi meditaţiile mele postate pe internet cu scopul de a publica o carte prin vânzarea căreia să pot ajuta această organizaţie.

Toate încasările din vânzarea cărţii vor fi direcţionate spre ei şi spre scopurile minunate la care Domnul i-a chemat pe acest pământ.

Orice donaţie este binevenită, începând de la jucării , haine, încălţăminte, cărucioare pentru persoanele cu nevoi speciale, medicamente, aparatura pentru recuperare. Ajutorul  dumneavoastră  va  face  misiunea  lor  posibilă. şi ei vor aprecia donaţiile d-voastră de orice sumă, cât şi colaborarea în acord de parteneriat.

Am ales titlul cărţii „Cuvinte de aur pentru suflete de aur” în speranţa şi dorinţa să ne aducem aminte mereu să avem mereu inimi de aur, inimi bune care să iubească frumosul în toată splendoarea lui.

Dumnezeu ne-a creat cu suflete de aur dar când devenim adulţi ne pierdem valorile şi rămân numai poleite de aceea să învăţăm să rămânem mereu copii chiar dacă creştem căci a rămâne cu suflet de copil înseamnă a rămâne

gingaş, pur, sensibil, iubitor şi plin de o dragoste necondiţionată.

 

Ca şi valoare a creaţiei suntem cu toţii persoane speciale şi aceasta nu pentru că o zic eu ci pentru că Acel care ne-a creat este SPECIAL şi MINUNAT, iar CEVA MINUNAT nu poate decât să creeze ceva minunat.

„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu” (Geneza 1:27).

Cel rău, satana, cel care uraste sufletele noastre mereu vrea să ne vedem altfel, să ne vedem fără valoare, fără sens pe acest pământ, fără speranţă.

Să alegem în fiecare zi să Îl credem pe Domnul Dumnezeu, CEL CE NU MINTE NICIODATĂ, pe Cel ce a promis că va fi cu noi în fiecare zi. („Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” Matei 28:20.)

Să ne bazăm în orice clipă şi-n orice loc pe promisiunile Lui minunate. „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea” (Ioan 10:26).

 

Cuvinte de aur pentru suflete de aurCartea nu are un pret fix deoarece ea se poate obtine in urma unei donatii fie ea cat de mica in functie de posibilitatile fiecaruia.

 

Ea poate fi comandata pentru cei care locuiesc in Romania pe E-mail: iosua.caleb@gmail.com in urma unei donatii AICI pentru Centrul de ajutor social Iosua si Caleb, fundatie care se ocupa cu persoanele cu dizabilitati, copiii saraci, orfani si batranii abandonati .

 

Puteti dona online prin paypal direct aici .Daca nu aveti cont puteti sa va deschideti unul citind instructiunile de aici.

In urma donatiei puteti comanda cartea pe adresa cuvintedeaur@ gmail.com pentru cei care locuiti in Diaspora.

Cartea contine meditatii si citate, maxime si cugetari, ganduri de viata, versete si promisiunile lui Dumnezeu.

Si toate acestea nu sunt niste slogane frumoase ci sunt niste adevaruri caci Dumnezeu nu minte.

El ne promite in Cartea Sa, Biblia :

„Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului. Amin. (Matei 28, 20)

Asadar astept comenzile voastre si nu uitati acesti bani vor in exclusivitate pentru copiii saraci, batranii abandonati, persoanele cu dizabilitati si copiii orfani care sunt in grija Centrului social Iosua si Caleb din Bontesti, judetul Arad.

Cine are mila de sarac, imprumuta pe Domnul, si El ii va rasplati binefacerea”(Proverb 19:17)

„Cumparand aceasta carte un sarac va avea o paine pe masa.” este un proiect in care s-au implicat mai multi blogeri, scriitori si crestini din toata lumea iar prefata cartii este scrisa de scriitoarea crestina

Ligia Seman

Va multumesc si astept comenzile voastre si nu uitati sa dati share ca si altii sa se bucure de acest proiect si de aceasta carte.Voi revenii cu imagini, video si texte din carte 🙂
cuvinte de aur pentru suflete de aur
welcome

Mesajul unei fetite de 12 de ani care a murit invinsa de cancer

Athena Orchard a murit la numai 12 ani, invinsa de cancer. Aceasta le-a lasat insa un mesaj plin de optimism parintilor ei, pe care acestia l-au descoperit abia dupa moartea fetei.

Tatal Athenei a fost cel care a descoperit mesajul, la cateva zile dupa ce aceasta s-a stins din viata.

Barbatul sustine ca a fost socat sa vada atitudinea pozitiva care se regasea in spatele textului. Potrivit Metro, Athena a trecut printr-o perioada de chimioterapie intensa, dupa ce a fost diagnosticata cu osteosarcom, una dintre cele mai raspandite tipuri de cancer osos.

Cum arata o parte din mesajul lasat de tanara:

Fericirea depinde de noi insine.
Poate nu totul tine de finalul fericit, ci de poveste.
Scopul vietii este o viata traita cu un scop.
Diferenta dintre obisnuit si extraordinar este acel ceva in plus. Fericirea este un drum, nu o destinatie.
Va multumesc ca existati. Fiti fericiti, liberi, increzatori si intotdeauna tineri.
Imi stii doar numele, nu si povestea.
Ai auzit despre ce am facut, dar nu si prin ce am trecut.
Dragostea este precum sticla: arata frumos, dar e atat de simplu de distrus.
Dragostea e rara, viata e ciudata, nimic nu dureaza iar oamenii se schimba.
Fiecare zi e speciala, asa ca bucurati-va cat mai mult de ea. Te-ai putea imbolnavi de ceva incurabil maine, asa ca profita de fiecare zi.
Viata este rea, numai daca ti-o faci sa fie asa.
Daca cineva te iubeste, atunci nu te va lasa sa pleci, indiferent de cat de grea e situatia.
Adu-ti aminte ca viata e plina de suisuri si coborasuri, fara ele nu ar insemna nimic.
Astept sa ma indragostesc de cineva in fata caruia sa imi pot deschide inima.
Dragostea nu este despre cel cu care te vezi traindu-ti viitorul, ci despre cel fara de care stii ca nu ai putea trai.
Viata este un joc pentru oricine, dar dragostea este singurul premiu.

sursa

Da, dragostea este singurul premiu:

Biblia-1 Corinteni cap.13

1. Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.

2. Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic.

3. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.

4. Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,

5. nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,

6. nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,

7. acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.

8. Dragostea nu va pieri niciodata. Prorociile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit.

nu te intrista,be happy
inspiratii,imagini deosebite
scara_spre_cer,cer,Dumnezeu

Nick Vujicic, tanarul fara maini si picioare la Timisoara-video


cuvantul lui Dumnezeu
insula ekklesia

De 8 Martie in Atelierul de reparat oameni

pisicaIeri m-am gandit mult la bunatatea si indurarea lui Dumnezeu fata de fiecare dintre noi. Oamenii sunt gata sa te condamne pentru cea mai mica gresala dar Dumnezeu te iarta si te iubeste indiferent cat de mult ai gresit…
In fiecare zi bunatatea si dragostea lui Dumnezeu ne ocroteste minunat si este revarsata din belsug peste noi.Chiar si in Plangerile lui Ieremia 3:22-23 ne este amintit acest lucru :
“Bunatatile Domnului nu s-au sfarsit, indurarile Lui nu sunt la capat, ci se innoiesc in fiecare dimineata. Si credinciosia Ta este atat de mare!”
Fiecare zi este o sansa pentru noi sa gustam din bunatatea lui Dumnezeu si sa reparam ce trebuie reparat in viata noastra.
Ieri am citit aici niste ganduri minunate si am sa vi le redau exact asa cum le-am gasit:
„Ce mă surprinde pe mine cel mai mult este că Biblia Îl prezintă pe Dumnezeu ca Dumnezeul recuperării, Dumnezeul ridicării. Ce îmi place acest super Adevăr!

Biblia e plină de oameni care au eșuat, care au alunecat, care au căzut ………. însă majoritatea s-a și ridicat. Și tu poate ești unul dintre cei ce au eșuat. Toți oamenii cad, dar doar cei puternici se ridică! Cel mai grav lucru care ți se poate întîmpla nu este că ai căzut. Toți am căzut într-un fel sau altul! Căderile unora se știu, ale altora nu se știu. Asta este singura diferență. Cel mai grav lucru care ți se poate întîmpla este să nu te mai ridici, adică să nu vrei să te mai ridici. Să crezi că dacă ai căzut nu mai este șansă de ridicare.

Vrăjmașul îți va șopti că nu te mai poți ridica. Domnul îți spune că te poți ridica și poți merge mai departe!
Proverbe 24:16 „Cel neprihănit de 7 ori cade și se ridică”.

Observi? Ai înțeles? Ai înțeles corect oare? Cel neprihănit, da, cel neprihănit, adică cel ce aparține lui Dumnezeu, cade, și nu odată, ci de multiple ori, dar se și ridică.

Dacă ești neprihănit te ridici. Dacă nu ești neprihănit nu te mai ridici. Deci dacă ești, doar dacă ești neprihănit, te vei ridica! Sîngele lui Isus Hristos ne curățește de ori și ce păcat la timpul prezeeeeeent! Nu limita puterea Sîngelui vărsat! Orice ți-ar spune mintea sau biserica negativ, tu crede ce spune Domnul, nu ce spun alții! Ridică-te în Numele lui Isus și umblă! Ai acest mare drept!

Tu, care ai căzut ai acest mare drept! Folosește-l chiar acum! „Cocar D.

fericire

8 martie,Mariana Mihai

Dumnezeu vindeca – marturia lui Costel Pirnau-video

credinta
fericirea

16 POVESTI CU TALC (povesti frumoase, ilustratii crestine)

fereastra deschisa1.Povestea pensionarului neintelept :

Un om care iesise la pensie era din ce in ce mai nelinistit.Pensia intarzaia sa vina cum de obicei se intampla,trece ceva timp pana se primeste prima pensie.Desi avea de la cine sa se imprumute, copii cu stare, clienti fideli, nu o facuse din dorinta de a nu deranja.Ajuns la capatul rabdarii isi puse capat zilelor si chiar urmatoarea zi postasul venea cu pensia .

Morala
Cand simti ca nu mai poti sa sti ca mai ai putin si vei invinge.
Increde-te in Cel ce poate totul, in Cel ce te-a creat, in Cel ce vede totul, in Cel ce te iubeste cu adevarat.

2.Povestea soricelului

Se spune că era odată un om care se ruga mult lui Dumnezeu. Dar, într-o zi, pe când stătea el în genunchi şi se ruga, înconjurat de multe cărţi , un şoricel a ieşit dintr-o gaură, s-a apropiat de el şi a început să-i ronţăie talpa încălţămintei. Omul a făcut ochii mari şi a strigat furios la şoricel:
– De ce mă deranjezi de la rugăciune?
– Mi-e foame, a răspuns şoricelul.
– Pleacă de aici, jivină scârboasă! a strigat omul. Acum vorbesc cu Dumnezeu, mă rog!
– Cum poţi să vorbeşti frumos cu Dumnezeu, i-a răspuns şoricelul, dacă nu ştii să vorbeşti frumos cu un şoricel neputincios?

Aşadar, dacă vrem să ne asculte Dumnezeu rugăciunea, să fim atenţi cum vorbim cu şoriceii, iar dacă nu avem şoricei prin preajmă, să fim atenţi cum vorbim cu semenii, căci aceştia, dacă le vom vorbi urât, ne vor veni în gând la rugăciune şi nu ne vor da pace.

„Cum poţi iubi pe Dumnezeu pe care nu-L vezi, dacă nu iubeşti pe aproapele pe care îl vezi?” (1 Ioan 4, 20)

3.Ce seamănă omul, aceea va şi secera.

dupa o povestire de Lev Tolstoi

Un bătrânel împovărat de ani s-a dus să locuiască împreună cu fiul şi cu nora lui, care aveau un băieţel de 4 ani. Mâinile bătrânului tremurau tot timpul, ochii îi erau înceţoşaţi, iar paşii împleticiţi.

Întreaga familie mânca împreună la masă, însă mâinile nesigure ale bătrânului şi vederea lui tot mai slăbită îl puneau mereu în încurcătură – boabele de mazăre i se rostogoleau din lingură pe covor, când întindea mâna după cana cu lapte, jumătate din lapte se vărsă pe faţa de masă. Fiul şi nora se simţeau tot mai iritaţi de neajutorarea lui. Până- ntr- o zi când…

“Trebuie să facem ceva cu bunicu’, a spus fiul. M-am săturat să tot văd lapte vărsat pe masă, să tot calc pe boabe de mazăre şi să tot aud cum plescăie şi troscăie în farfurie!” Aşa că soţul şi soţia au pus o măsuţă în colţul camerei, după uşă. Acolo bunicu’ mânca singur, în timp ce întreaga familie se bucura în jurul mesei. Şi pentru că bunicu’ reuşise să spargă vreo 2-3 farfurii, i-au cumpărat un blid de lemn.

Uneori, când se uitau în direcţia bunicului, familia putea să vadă o lacrimă stingheră în ochii lui slăbiţi şi trişti – singur, după uşă, bunicu’ îşi mânca bucăţica de pâine muiată în lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul şi nora le aveau pentru el erau de mustrare când îi cădea furculiţa pe covor sau când se mai vărsa din lapte pe masă. Băieţelul se uita când la bunicu’, când la mămica şi la tăticu’ lui, fără să spună un singur cuvânt…

Apoi, într-o seară, chiar înainte de cină, tatâl a observat că băieţelul meştereşte ceva pe covor. S-a apropiat şi a vâzut că încearca să cioplească o bucată de lemn. “Ce faci tu acolo? “, l-a întrebat tatăl duios.

Băieţelul şi-a ridicat ochii mari spre tăticul lui şi i-a răspuns la fel de duios: ” O, am treabă, vreau să fac un blid de lemn din care să mănânci tu şi mami când cresc eu mare…” A zâmbit şi s-a întors la “treaba” lui.

De data aceasta a fost rândul părinţilor să rămână fără cuvinte. O linişte apăsătoare s-a aşternut în cameră. şi lacrimi mari şi curate au început să le tremure în ochi, să li se rostogolească peste obrajii care de-acum luaseră culoarea sângelui vărsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvânt, deplină tăcere, dar amândoi ştiau prea bine ce au de făcut.

În seara aceea, soţul l-a luat pe bunic de mănă şi l-a condus cu grijă la masa mare din centrul camerei. Bunicu’ urma să mănânce la masă împreună cu întreaga familie – în seara aceea şi în fiecare seară de-atunci înainte, până la sfârşitul zilelor lui. Şi, dintr-un motiv sau altul, nici fiul şi nici nora nu mai păreau să fie deranjaţi dacă se vărsa din lapte pe faţa de masă sau dacă mai cădea câte-o furculiţă pe covor.

Copiii sunt ca nişte radare extrem de sensibile. Ochii lor nu lasă nimic neobservat, urechile lor sunt întotdeauna pe recepţie, iar mintea lor prelucrează neobosită mesajele pe care le receptionează.

4.Maiestru si furnica

La poarta unei mănăstiri de la poalele Himalayei bătu un pelerin:
– Doresc să vorbesc cu cel mai mare om din acest așezământ, fură primele lui cuvinte, în loc de bună ziua.
Călugării îl măsurară din cap până-n picioare fără să spună un cuvânt și-l duseră la maestrul lor, care era adâncit în citirea unor scrieri. Fără să-și ridice ochii îl întrebă:
– Cu ce te pot ajuta?
– Vreau să-ți fiu discipol, maestre, să devin un om mare așa cum ești tu! Şi preț de o jumătate de oră îi vorbi despre dorințele sale.
Maestrul îl ascultă și după ce termină îi spuse:
– Fiule, tăcerea îți va ascuți auzul și-ți va înfrumuseța cuvintele. Vorbele multe îți cheltuiesc energia… atunci când nu spun nimic. Vrei să-mi fii discipol?
– Da!
– In curtea interioară, lângă fântână, este o piatră mare; te rog să mi-o aduci căci vreau să-mi fac un altar din ea.
Pelerinul se uită spre curte și văzu un bolovan foarte mare.
– Glumesti? Nici zece oameni nu o pot ridica… dar eu…
Maestrul plecase deja, târându-și papucii pe lespezile de piatră. Pelerinul rămase trist. Se așeză dezamăgit pe scările templului..
“Niciodată nu voi putea să fiu discipolul acestui mare om” își zise în gând.
Oftând, cu capul plecat, începu să se gândească cum ar putea să ridice minunea de piatră mare cât un munte. Ochii îi căzură pe o furnică ce se oprise din drumul ei chiar în fata piciorului său… cara după ea o greutate de două ori mai mare. Se oprise în fața obstacolului și nu știa ce să facă. O privi curios și văzu că, după o mică ezitare, furnica împreună cu greutatea sa se urcă pe picior și-l traversă de-a latul, continuându-și drumul.
“Ar fi putut să-mi ocolească piciorul, dar ea nu… nu s-a dat înapoi din calea obstacolului… cu îndrăzneală l-a depășit… câtă putere la o furnică!” gândi uimit pelerinul și se adânci și mai mult în tristețe.
Treceau zilele și pelerinul își făcuse obicei să urmărească cum acționează fiecare vietate în fața obstacolului – adică a piciorului său – și nici una nu avea curajul furnicii. Și mai observă că toate greutățile cărate de furnică depășeau cu mult mărimea trupului ei firav.
Într-o zi, maestrul îl văzu plângând. Se așeză lângă el, și-l întrebă cu blândețe:
– S-a întâmplat ceva, dragul meu?
– Maestre, și furnica este mai mare decât mine. Sunt atât de mic…!!
– Mă bucur să te aud spunând asta. Ești pe drumul cel bun!
Înainte de a apuca să mai spună ceva, maestrul era deja departe. Pelerinul se gândi zile la rând cum să facă să ridice piatra și în același timp se gândea și la furnică, la puterea ei.
“Voi reuși… voi reuși pentru că îmi doresc din tot sufletul să fiu discipolul maestrului”.
Și-n același timp își dori să fie furnică, să aibă curajul și forța ei. Într-o zi se duse în fata pietrei, o privi cu atenție câteva secunde, respiră profund de trei ori, se interioriză preț de câteva clipe, desprinse brațele încet, încet, ca și când ar zbura și îmbrățișând-o, ridică piatra și o așeză în fața camerei maestrului.
Văzând toate acestea, maestrul râse cu poftă și-i spuse:
– Ai învățat?
– Da, maestre, am aflat multe observând. In primul rând am aflat că maestru poate să-ți fie oricine, chiar și o furnică, dacă ești capabil să înțelegi lecția oferită. In al doilea rând, să nu-ți fie teamă de nici un obstacol, acceptă-l, “intră în el”, fii una cu el… conștientizându-l, îl poți trece cu bine. In al treilea rând, puterea unei ființe nu stă în forța mușchilor ei, ci în Sine; concentrându-mă asupra Sinelui, devenind una cu el, greutatea pietrei nu a mai fost un obstacol pentru mine; am putut s-o ridic, deși era de două ori mai grea decât mine…In al patrulea rând, să nu judeci pe nimeni după “mărimea” lui, ci după fapta lui… furnica este o vietate atât de mică, dar foarte puternică. Şi-n al cincilea rând, să crezi… să crezi în Dumnezeul din tine, și atunci puterea ta va fi fără limite! Dar toate acestea nu aș fi putut să le învăț dacă nu aveam o motivație, un scop al vieții: să fiu precum maestrul meu.
– Daca vei reuși să fii mereu ca și furnica, atunci ai înțeles unul dintre secretele vieții:
nu există obstacol pe care să nu-l învingi atât timp cât ești cu sufletul curat și centrat în Inimă. Forța din tine poate muta și munții, iar credința ta îți va fi călăuză.
Bine ai venit printre discipolii mei!

Intr-un oras din Umbria, Italia, traia un om care se plangea intr-una de necazurile vietii lui. Intrucat era crestin , isi spunea cu amar ca are o cruce prea grea de purtat.

Intr-o noapte , inainte de a merge la culcare , el s-a rugat lui Dumnezeu sa ii schimbe povara pe care o ducea pe umeri.

In acea noapte , a visat ca Dumnezeu l-a adus in fata unui mari cladiri si i-a spus : „Ai curaj , intra si schimba-ti povara ” . Omul a deschis cu sfiiciune usa , a pasit inauntru si a descoperit o multime de cruci de toate formele si marimile , toate purtand numele proprietarilor lor. Mai intai , si-a ales o cruce de marime mijlocie dar , cand a vazut inscris pe ea numele unui bun prietn de-al sau , a asezat-o inapoi.

In cele din urma, cu permisiunea lui Dumnezeu , si-a ales cea mai mica cruce pe care a putut-o gasi.Spre marea lui mirare, pe ea era scris propriul sau nume.

O poveste de Paulo Coehlo

5.Vitica si boul – Fabula de Esop

O vitica, plina de marete si curate idealuri, a vazut odata cum un bou se trudea la plug, si l-a criticat, plina de verva, reflectand asupra nefericitei sale vieti de munca neincetata.

Putin timp dupa aceea, la o sarbatoare a recoltei, stapanul boului l-a eliberat pe acesta din jug, dar a prins-o pe vitica in chingi si a adus-o la un altar pentru a fi sacrificata in onoarea acelui mare eveniment.

Boul, vazand ce se intamplase, a ranjit larg, si i-a spus viticii: „Pentru a-ti da viata pe altarul zeilor ai fost lasata pana acum sa iti duci viata in lenevie, nepasare si fasoane.”

Morala 1: Viata lenesilor este cel mai adesea pusa la mezat.

Morala 2: Lenevia este cel dintai obicei la care renunta un om care vrea sa se desavarseasca.
6.GAINA SI RANDUNICA Fabula de Esop

Odata, o gaina a dat peste ouale unei vipere si si le-a asezat langa propriile ei oua, clocindu-le cu o mare dragoste materna.

O randunica cu mintea agera a vazut ce se intampla se si i-a zis, „Mai oratanie prostanaca, chiar nu ii dai seama ce faci? Din ouale straine pe care le clocesti se vor ivi niste creaturi rele, ce se vor hrani numai tine , ci si din trupul fraged al puilor tai.”

Morala 1: Daca cultivi rautate, nu va dura mult pana va insfaca mari bucati din sufletul si trupul tau.

Morala 2: Raul crecut la sanul ta devine propriul tau rau.

Morala 3: Daca cresti rau un copil, acesta nu isi va duce aminte de bunatatea ta, ci de felul rau in care l-ai adus intru lume.

7.Gaina cu oua de aur – Fabula de Esop

Un taran si nevasta-sa se bucurau de o vreme de o gaina ce scotea la iveala, in fiecare zi, cate un ou de aur.
Cei doi au ajuns astfel sa se gandeasca ca acea orataniei avea o multime de aur in burta ei, si pusi sa se imbogateasca peste noapte, i-au taiat gatul fara nici o mila ori ezitare.
Dupa ce i-au dspicat pieptul, au descoperit, cu mare uimire, ca maruntaiele ei nu erau cu nimic deosebite de cele ale altor gaini. In acest fe, crezand ca vor avea o mare avere peste noapte, taranul si nevasta-sa au trebuit sa sufere de mica avere daruita da gaina zi de zi.

Morala:
Bucura-te de fericirea mica dar adevarata a fiecarei zile, fara a incerca, pe necugetate, sa-ti schimbi in si mai bine viata intr-o singura si necugetatata zi.

8.MĂIESTRIA CREIONULUI

Un copil îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, îl întrebă:
– Bunicule, ce scrii acolo? Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine…
Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:
– E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele, este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi nedumerit creionul, fiindcă nu văzuse nimic special la acesta.
– Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!
– Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile, răspunse bunicul. Creionul are cinci calităţi, pe care dacă reuşeşti să le menţii, vei fi totdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea.

Prima calitate: Poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această Mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.

A doua calitate: Din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii, dacă suporţi unele dureri, ele te vor face mai bun.

A treia calitate: Creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce este greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru, nu înseamnă neapărat ceva rău. Ceea ce este bine, este faptul că ne menţinem pe drumul drept.

A patra calitate: La creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, şi tu pune accent mai mult pe ce se întâmplă înlăuntrul tău, decât pe exterior.

Şi, în sfârşit, a cincea calitate: Creionul lasă întotdeauna o urmă. Tot aşa, să ştii că ceea ce faci în viaţă, va lăsa urme. Dragul meu, încearcă să fii conştient de fiecare faptă pe care o faci.

Sper că v-a plăcut povestea. Cred că fiecare dintre noi avem de învăţat din cele cinci calităţi ale creionului.
Domnul să vă binecuvânteze!

9.Gaina si randunica ( fabula de Isop )

Odata, o gaina a dat peste ouale unei vipere si si le-a asezat langa propriile ei oua, clocindu-le cu o mare dragoste materna.
O randunica cu mintea agera a vazut ce se intampla se si i-a zis, „Mai, chiar nu ii dai seama ce faci? Din ouale straine pe care le clocesti se vor ivi niste creaturi rele, ce se vor hrani nu numai din tine , ci si din trupul fraged al puilor tai.”
Morala 1: Daca cultivi rautate, nu va dura mult pana va insfaca mari bucati din sufletul si trupul tau.

Morala 2: Raul crecut la sanul ta devine propriul tau rau.

Morala 3: Daca cresti rau un copil, acesta nu isi va duce aminte de bunatatea ta…

10. Vitica si boul

O vitica, plina de marete si curate idealuri, a vazut odata cum un bou se trudea la plug, si l-a criticat, plina de verva, reflectand asupra nefericitei sale vieti de munca neincetata.

Putin timp dupa aceea, la o sarbatoare a recoltei, stapanul boului l-a eliberat pe acesta din jug, dar a prins-o pe vitica in chingi si a adus-o la un altar pentru a fi sacrificata in onoarea acelui mare eveniment.

Boul, vazand ce se intamplase, a ranjit larg, si i-a spus viticii: „Pentru a-ti da viata pe altarul zeilor ai fost lasata pana acum sa iti duci viata in lenevie, nepasare si fasoane.”

Morala 1: Viata lenesilor este cel mai adesea pusa la mezat.

Morala 2: Lenevia este cel dintai obicei la care renunta un om care vrea sa se desavarseasca.

11.O poveste de Paulo Coehlo

Intr-un oras din Umbria, Italia, traia un om care se plangea intr-una de necazurile vietii lui. Intrucat era crestin , isi spunea cu amar ca are o cruce prea grea de purtat.
Intr-o noapte , inainte de a merge la culcare , el s-a rugat lui Dumnezeu sa ii schimbe povara pe care o ducea pe umeri.
In acea noapte , a visat ca Dumnezeu l-a adus in fata unui mari cladiri si i-a spus :
„Ai curaj , intra si schimba-ti povara ” .
Omul a deschis cu sfiiciune usa , a pasit inauntru si a descoperit o multime de cruci de toate formele si marimile , toate purtand numele proprietarilor lor. Mai intai , si-a ales o cruce de marime mijlocie dar , cand a vazut inscris pe ea numele unui bun prietn de-al sau , a asezat-o inapoi.

In cele din urma, cu permisiunea lui Dumnezeu , si-a ales cea mai mica cruce pe care a putut-o gasi.Spre marea lui mirare, pe ea era scris propriul sau nume.

12.Trandafirul din interior (sursa internet)

Un om a plantat un trandafir, plin de speranţă a început să-l ude, şi înainte ca acesta să înflorească l-a examinat. A observat mugurul care avea să iasă curând, dar a observat şi spinii de pe tulpină şi s-a gândit: „Cum poate o floare atât de frumoasă să provină dintr-o plantă atât de plină cu spini ascuţiţi?” Întristat de acest gând, a uitat să mai ude trandafirul, şi chiar înainte să înflorească, trandafirul a murit.
Aşa se întâmplă şi cu multi oameni. În fiecare suflet există un trandafir. Calităţile pozitive plantate în noi la naştere, se dezvoltă pe pământul cu spinii greşelilor noastre. Mulţi dintre noi când ne uităm la noi înşine, vedem doar spinii, defectele. Devenim disperaţi de gândul că nimic bun nu este în noi. Neglijăm să udăm binele din noi, şi este posibil ca acesta să moară. Nu suntem conştienţi de potenţialul nostru.
Unii oameni nu văd trandafirul din interior şi au nevoie de alţii ca să le arate. Una din cele mai frumoase calităţi de care poate dispune o persoană, este aceea de a trece peste spinii celuilalt şi de a găsi trandafirul. Aceasta este una din caracteristicile iubirii…să priveşti o persoană, să cunoşti defectele sale şi s-o accepţi în viaţa ta…în tot acest timp recunoscând nobleţea sufletului său. Ajută-i pe ceilalţi să-şi învingă defectele. Dacă le arătăm „trandafirul” din ei, îşi vor învinge spinii. Numai atunci vor reuşi să înflorească de mai multe ori.
Morala: Cel mai bun prieten este acela care îmi arată defectele.

13.Povestea Licuriciului si a Buburuzei…

A fost odata ca niciodata, intr-o padure oarecare, o Buburuza care a intalnit un Licurici.

Buburuza si Licuriciul s-au indragostit si au hotarat sa ramana impreuna pentru totdeauna… Numai ca, si-au dat seama ca in padure erau o multime de obstacole, lipsite de importanta pentru altii, dar care pe ei i-ar putea desparti… o crenguta, o pietricica, o frunza…
Si atunci, Buburuza si Licuriciul au hotarat sa se tina tot timpul de mana, pentru ca nimic sa nu-i poata desparti… Se plimbau impreuna prin padure si erau foarte fericiti…
Dar intr-o zi, Licuriciul a constatat ca Buburuza disparuse…
Nu mai stia daca el a lasat-o din mana sau daca ea i-a dat lui drumul mainii, dar asta nici nu conteaza in Povestea noastra. Conteaza numai ca Licuriciul, singur si trist, a cautat Buburuza sub fiecare frunza, sub fiecare crenguta, dar nu a gasit-o….
Licuriciul era din ce in ce mai trist si i se parea ca padurea nu mai are nici un gust, nici un sens, nici un farmec…
Si cum se plimba Licuriciul foarte trist, s-a intalnit cu o Furnica.
Licuriciul i-a povestit Furnicii ce i se intamplase, iar Furnica i-a spus:
– Licuriciule, poate daca ai stralucii tare, tare, Buburuza te-ar vedea, oricat de departe ar fi si s-ar intoarce la tine…
– Stii ca ai dreptate? a spus Licuriciul. Eram asa de trist, incat am uitat sa stralucesc!
Morala Povestii…
De cele mai multe ori, tristetea si panica ne coplesesc in asa masura incat uitam cat de valorosi suntem, nu ne mai permitem sa stralucim, ca atunci cand aveam motive sa o facem.
Daca nu mai avem valorizarea exterioara, daca nu ne este satisfacuta nevoia de a fi utili, ne consideram lipsiti de valoare.
Uneori, durerile provocate de esecuri, de nereusite, ne imbraca intr-o culoare lipsita de stralucire.
Ne cufundam in apatie, in victimizare, refuzand, de cele mai multe ori, fara sa ne dam seama, sa mai fim vazuti de persoanele dragi de langă noi…

14.Povestea unui baietel

În timp ce un om isi schimba roata la maşina nouă, baietelul lui de 4 ani a luat o piatra ascuţită si a inceput sa zgârie aripa maşinii. Mânios, barbatul a luat mâna copilului şi l-a lovit peste ea de multe ori, fără să-şi dea seama ca avea în mână o cheie.
La spital, copilul si-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când si-a văzut tatal… copilul a intrebat cu ochii plini de durere: „Tati, imi vor creşte degetele la loc?”.
Barbatul a ramas impietrit de durere; s-a intors la masina si a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte… stand in fata masinii s-a uitat la zgarieturi; baietelul scrisese: „TATI, TE IUBESC”.
Mânia si Dragostea nu au limite; alege-o pe cea din urma pentru a avea o viata minunata… Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiti.
Dar problema lumii de astazi este ca Oamenii sunt folositi si lucrurile sunt iubite… in timpul acestui an, sa fim atenti si sa ne amintim: Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oameniii pentru a fi iubiti.

15.Bătrânica şi vizita lui Dumnezeu

Era odată o bătrânica căreia Dumnezeu îi promisese că o va vizita „astăzi”.

Ea nu se arătă deloc modestă la auzul acestui lucru. Mătură şi şterse praful prin casă, găti bucate delicioase şi pregăti masa. Apoi se aşeză să-l aştepte pe Dumnezeu. Deodată cineva bătu la uşă. Numaidecât bătrâna sări să-i deschidă uşa, dar când văzu că afară era doar un biet cerşetor spuse: „Nu, pentru Dumnezeu! Du-te unde vrei astăzi. Tocmai îl aştept pe Domnul, nu te pot primi la mine!”. Şi-l lăsă pe cerşetor să plece cu mâna goală. După câtva timp bătu din nou cineva la uşă. Acum bătrâna deschise uşa mai repede decât prima dată. Dar pe cine văzu ea afară?

Pe nimeni altul decât pe un bătrân zdrenţăros. „Astăzi îl aştept pe Dumnezeu. Nu mă pot ocupa de tine”, spuse ea şi-i închise uşa în nas. După câteva ore mai bătu cineva. Când bătrâna se repezi să-i deschidă, văzu din nou un cerşetor slab şi zgribulit care o rugă insistent să-i dea un colţ de pâine şi un loc de dormit sub acoperişul casei ei.

„Hai, lasă-mă în pace! Îl aştept pe Dumnezeu! Nu te pot primi la mine!” Şi bătrânul trebui să meargă mai departe, iar bătrâna se puse din nou să aştepte.
Timpul trecea oră după oră. Se făcu seară şi Dumnezeu încă nu venise. Bătrâna deveni din ce în ce mai îngrijorată. „Unde o fi rămas Dumnezeu? Sau unde s-o fi rătăcit?” În cele din urmă bătrâna se duse la culcare şi imediat adormi. Dumnezeu îi apăru bătrânei în vis şi-i spuse: „De trei ori am bătut astăzi la uşa casei tale şi de trei ori M-ai refuzat”.

16.Dragostea mamei…

Un baiat de 16 ani a facut o calatorie in strainatate… Dupa un timp, cand sa intors acasa la aeroport il astepta mama lui cu lacrimi de bucurie in ochi. Cand a ajuns si-a strans baiatul in brate cat de tare a putut deoarece i-a fost foarte dor de el.

Baiatul insa i-a spus: “mama stiu ca ma iubesti… mult, dar daca ma strangi asa de tare in brate in fata atator oameni ca pe un copil mic… ma faci de rusine!”
Cu aceste vorbe a ranit-o foarte tare pe mama lui care se gandea ca… fiul ei nu se bucura din tot sufletul ca o revede.
Dupa alti 6 ani fiul ei a plecat iar intr-o calatorie in strainatate si desi avea deja 21 de ani, mama lui a mers cu el la aeroport sa il conduca sa isi ia ramas bun de la el.
Dar de data aceasta nu si-a imbratisat fiul ci s-a intors cu spatele plangand foarte tare si zicandu-i doar atat: „Ramas bun fiule si sa ai grija de tine”.
Dupa o vreme, cand baiatul s-a intors din calatorie… mama lui nu il mai astepta in gara… Cand a ajuns acasa a gasit pe masa un buchet de flori si langa flori o scrisoare de la mama lui…
Curios a deschis-o si a inceput sa o citeasca, iar dupa ce a terminat a cazut jos plangand si distrus… era cel mai urat si rau moment din viata lui.
Iata ce scria in scrisoare:
„Fiul meu drag, cu 6 ani in urma, cand te-ai intors acasa, aveam lacrimi de bucurie in ochi si te-am strans cu drag in brate, dar cand tu vei citi randurile acestea… eu voi fi deja in cimitir intr-un mormant… pentru ca am murit de cancer…
Cand ai plecat ultima data nu te-am mai starns in brate, ci ti-am intors spatele… ca sa nu te fac de rusine in fata oamenilor strangandu-te in brate ca pe un copil mic… dar am plans foarte tare pentru ca am stiut ca te voi vedea pentru ultima data.
Te iubesc foarte mult si ma voi ruga Domnului pentru tine… iar dragostea mea va veghea intotdeauna asupra ta!
Cu mult drag, mama

17. Pasaj extras din cartea „Cu Dumnezeu in subterana” de Richard Wurmbrand

„Intr-o Duminica, propunandu-i sotiei mele sa mergem la o slujba de seara in biserica, a izbucnit in lacrimi; voia sa vada un film.
-E-n ordine! i-am spus. Vom merge la film, fiindca te iubesc!
Dupa ce am iesit de la film ne-am dus la o cofetarie si am mancat o prajitura. Dupa asta i-am spus:
-Acum du-te la culcare. Vreau sa caut o fata si s-o duc la un hotel.
-Ce-ai zis?
-E destul de simplu.Tu du-te acasa. Vreau sa gasesc o fata si s-o duc la un hotel.
-Cum poti sa spui asemenea lucruri?
-Dar m-ai determinat sa merg la cinema si ai vazut ce a facut eroul…de ce n-as face si eu la fel? Daca maine si in zilele urmatoare vom merge la astfel de filme, vom urma pilda pe care ele ne-o dau; dar daca vrei sa fiu un sot bun, vino tu cu mine din cand in cand la biserica.
Ea a reflectat asupra acestei intamplari, apoi, binisor, fara sa spuna nimic, m-a insotit din ce in ce mai des la biserica. Totusi, inca mai tanjea dupa distractii, iar cand vroia sa mearga undeva, o intovarasam si eu. Intr-o seara ne-am dus la un chef. Aerul era plin de fum. Perechile dansau si se dragosteau in vazul lumii. Deodata sotia mea s-a simtit dezgustata de toate si a zis: „Hai sa plecam! Imediat!” Am spus: „De ce sa plecam? De-abia am venit!” Am ramas pana la miezul noptii. Din nou mi-a cerut sa plecam acasa si din nou am refuzat. La fel si la 1 si la 2 noaptea. Numai cand am vazut ca era total scarbita de toate acestea, am fost de acord sa plecam. Am iesit afara in aerul rece…Sabina a zis: „Richard, ma duc chiar acum la pastor acasa sa-i cer sa ma boteze. Va fi ca si cum as face baie dupa toata murdaria asta!” Am ras si i-am spus: „Ai asteptat atata timp, poti sa mai astepti si pana maine dimineata. Lasa-l pe bietul pastor sa doarma.”

Aminteste-ti mereu… vegheaza asupra gandurilor tale; ele vor deveni cuvinte. Vegheaza asupra cuvintelor tale; vor deveni fapte. Vegheaza asupra faptelor tale, vor deveni obiceiuri. Vegheaza asupra obiceiurilor tale, vor deveni un caracter. Vegheaza asupra caracterului tau; va deveni destinul tau…

zambetimagini delfini ascultaferice de cei insetati

empty

Crestinul Yun, Omul Ceresc la Sala Expo Arad -VIDEO MINUNAT

„cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun.” 1 Tes.5:21

10 cai

cel mai important

eu voi lauda pe
frica de Domnul
scutul meu
inima

Marturia crestinul chinez Yun in Romania- VIDEO MINUNAT


imagini flori
imagini rugaciune
sunt momente
imagini versete
imagini versete

Adi Lup-Vine o zi -What A Day That Will Be – Guy Penrod, David Phelps,Gaither

Vine-o zi, vine-o zi când dureri nu vor mai fi
Nu vor fi nori pe cer, lacrimi ochii n-or umbri
Va fi pace-n veci de veci
când în ceruri ai să pleci
O, ce zi glorioasă va fi!

Oare-atunci cum va fi,
Faţa când Îi vom privi,
Când pe Isus vom vedea,
Chiar noi salvaţi prin jertfa Sa?
Când de mână ne va lua
Şi ne va duce-n ţara Sa,
O, ce zi, ce glorioasă va fi!

Nu vor fi, nu vor fi, greutăţi, dureri de dus,
Nici necaz de orice fel, boli şi lacrimi colo sus.
Va fi pace-n veci de veci
când în ceruri ai să pleci
O, ce zi ce glorioasă va fi!

There is coming a day,
When no heart aches shall come,
No more clouds in the sky,
No more tears to dim the eye,
All is peace forever more,
On that happy golden shore,
What a day, glorious day that will be.

What a day that will be,
When my Jesus I shall see,
And I look upon His face,
The One who saved me by His grace;
When He takes me by the hand,
And leads me through the Promised Land,
What a day, glorious day that will be.

There’ll be no sorrow there,
No more burdens to bear,
No more sickness, no pain,
No more parting over there;
And forever I will be,
With the One who died for me,
What a day, glorious day that will be.

What a day that will be,
When my Jesus I shall see,
And I look upon His face,
The One who saved me by His grace;
When He takes me by the hand,
And leads me through the Promised Land,
What a day, glorious day that will be

http://www.youtube.com/watch?v=gztLKm8FXvE

never stop

bucuria celor imagini
facebook Angela I.E.

invierea

Dependenta de jocurile de noroc si tratarea viciilor (text si video)

Dragi prieteni

daca oamenii mari cad in aceste capcane periculoase, distrugatoare a viciilor pe care le vedem la tot pasul ce sa mai zicem de tineri.
Copiii si adolescentii trebuie(trebuiesc) invatati cu seriozitate despre toate viciile si caile rele.
Orice persoana care are o viata de credinta echilibrata este pazita de aceste cai distrugatoare.
Imi place versetul
„din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.” 2 Tim.3:15
Dragul meu prieten(a) daca ai cazut in aceasta groapa, a viciilor lumii, fie ca e vorba de jocurile de noroc, fie ca e vorba de oricare alt viciu si te vezi fara salvare atunci iti spun o veste buna caci ce este cu ” neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu.” ( Luca 18:27)

AICI poti citii despre prima mea cafea fara tigara…
Eliberarea incepe de la tine. Daca tu iti doresti cu adevarat atunci nu mai exista nici o piedica.
Roaga-te in sinceritate, pleacati genunchii inaintea Celui ca stie si vede tot, citeste zilnic Biblia, Cartea Vietii si vei primii pace si eliberare.
Daca vezi ca nu reuseti de unul singur nu uita ca
„unde-s doi puterea creste si dusmanul nu sporeste”
Deci cauta oameni sinceri a lui Dumnezeu si roaga-te impreuna cu ei pentru ceea ce te framanta si sa nu iti fie rusine sa marturisesti orice viciu care te stapaneste caci numai prin sinceritate se poate ajunge la o viata libera, frumoasa, curata alaturi de Mantuitorul Isus Christos.

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”
2 Tim.3:16-17

http://www.youtube.com/watch?v=_5nrPvQPgZ0&feature=youtu.be

http://www.youtube.com/watch?v=T8hDfv1so6c

imagini versete
arata-mi

citate imagini
imagini salvare-viata noua

The Pursuit of Happyness – In cautarea fericirii-film motivational

Oricat de greu ar fi sa-ti urmezi visul, trebuie sa ai puterea sa treci peste toate momentele de deznadejde, iar eforturile si credinta iti vor fi rasplatite. Acesta este mesajul filmului, care urmareste povestea lui Chris Gardner, un agent de vanzari extrem de inteligent si talentat, dar caruia i se refuza sansa vietii. Dupa ce primeste custodia filui sau de numai cinci ani, Chris traieste drama de a fi dat afara din apartamentul sau din San Francisco, fara a avea vreun loc in care sa mearga. Deznadajduit, dar imbarbatandu-se pentru a nu-l descuraja si pe fiul sau, el va gasi puterea de a ramane drept in fata furtunii ce pare sa-i devasteze viata.Pentru vizionarea filmului CLIC pe IMAGINE :

trei_cuplu_italian_batrani_divort_cartea_recordurilor - Kopiesdfghjby Insula Ekklesia

CAND TOTUL SE PRABUSESTE PESTE NOI – Charles Stanley-video

by Insula Ekklesia

parereataconteaza1-net
biblia-practic-o-blog

Rascumparata prin iubire de Francine Rivers ( citeste GRATIS o carte )

[scribd id=128972909 key=key-clng94hweqfj0wwen79 mode=scroll]

Pentru mai multe carti gratis  audio sau scrise

accesati link-ul  acesta  http://parereataconteaza1.wordpress.com/articole-pentru-iubitorii-de-intelepciune/carti-de-citit-pe-blog/

In timp ce mai faceti curat pe la birou sau cautati ceva pe net  puteti sa ascultati o carte astfel veti avea numai de castigat si nimic de pierdut 🙂

Cărţile sunt albinele care duc polenul însufleţitor de la o minte la alta.
James Russell Lowell

O cameră fără cărţi e ca un trup fără suflet.
Cicero

Cartea buna e ca şi o conversaţie cu un om deştept.
A. Tolstoi

O carte este un dar pe care îl poţi deschide iar şi iar.
Garrison Keillor

O carte este o grădină, o livadă, o magazie, o reuniune, un însoţitor la drum, un sfătuitor, o multitudine de sfătuitori.
Henry Ward Beecher

A citi înseamnă a traduce, şi asta fiindcă nu există două persoane care să aibă acceaşi experienţă.
Wystan Hugh Auden

Unbenannt - Kopieuntitled

396997_189474164484223_100002649214118_321973_428591968_n

ÎNTRISTĂRI, DAR NU OASE RUPTE de C.H.Spurgeon (meditatia zilei)

Toate oasele i le păzeşte, ca nici unul din ele să nu i se sfărâme.

Psalmul 34.20

Acest verset se referă în întregime la credinciosul care se găseşte într-o mare mâhnire:

„Multe sunt necazurile celui neprihănit, dar Domnul îl scapă din toate”.

Se poate să i se zdrobească sau să i se rănească carnea, dar „nici un os nu i se va sfărâma”.

Mare îmbărbătare pentru copilul lui Dumnezeu în încercare, îmbărbătare menită, să-l sprijinească în toate momentele sale grele.

Până acum, ca şi de acum înainte, recunosc că n-am avut nici o pagubă adevărată din diferitele mele întristări.

Ele nu m-au făcut să-mi pierd nici credinţa, nici nădejdea, nici dragostea.

Dimpotrivă, departe de a se pierde, aceste oase ale caracterului au câştigat în tărie şi putere.

Eu am acum mai multă cunoştinţă, mai multă experienţă, mai multă răbdare, mai multă statornicie decât aveam înainte de a veni încercările.

Chiar bucuria mea, n-a fost distrusă.

Boala şi lipsurile, clevetirile sau împotrivirea mi-au pricinuit mai mult decât o zdrobire; dar acum ele s-au dus şi nici unul din oasele mele n-a fost zdrobit.

Nu te supăra deci, suflete al meu, dacă ai de suferit unele dureri; nu se va afla nimic în tine care să se spargă. Îndură toate mâhnirile, şi încrede-te în Domnul care te va izbăvi de toate urmările neplăcute ale acestei mâhniri.

                                 de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

„nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” Geneza 15:1

Gandul zilei

Petrece-ți viața cu cei care te fac fericit, nu cu cei care vor să te impresioneze. (anonim )

Maxima zilei

Mi se pare fără folos să ai informații despre orice dacă nu ești capabil să dai înapoi în societate din ceea ce tu ai deja. (anonim)

Proverbul zilei

Dezmierdările sunt înşelătoare, şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.  Prov 31: 30

481226_546508728712812_282936789_n487712_538746256155726_479548567_n550534_319512608127659_1712184677_n577919_409148905830695_743072755_n

 

Povestea frumoasa a lui Pancinello – Eşti special (a) !

wooden-man     Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau nişte omuleţi mici, din lemn, ciopliţi toţi de un tâmplar pe nume Eli. Acesta îşi avea atelierul pe un deal, de la a cărui înalţime se vedea întreg satul.

  Fiecare omuleţ era altfel. Unii aveau nasul mare, alţii aveau ochii mari. Unii erau înalţi, altii erau scunzi. Unii purtau pălarie, alţii purtau costum. Însă două lucruri le erau comune: toţi erau făcuti de acelaşi tâmplar şi trăiau în acelaşi sat.

  De dimineata pană seara, zi de zi, omuleţii făceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omuleţ avea o cutie plină cu steluţe aurii şi o cutie plină cu bulinuţe negre. Cât era ziua de lungă îi vedeai pe strazile satului lipind steluţe sau buline unul pe celalalt.

  Omuleţii drăguti, din lemn lustruit şi frumos vopsiti întotdeauna primeau steluţe, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sărită, nu primeau decât buline.Tot steluţe primeau şi cei talentaţi unii puteau ridica greutăţi deasupra capului, alţii puteau sării peste cutii înalte. Mai erau unii care ştiau cuvinte dificile, iar alţii care cântau cantece frumoase. Acestora toată lumea le dadeau steluţe aurii. Aşa se face că unii omuleţi aveau trupul plin de steluţe… Ori de câte ori primeau câte o steluţă se simţeau atât de bine încat îşi doreau să mai facă ceva ca să poata primi încă una.

  Alţii însă nu ştiau să facă prea multe lucruri şi aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre aceştia din urmă.

  Tot timpul încerca să sară cât mai sus, ca alţii dar întotdeauna cădea la pământ. Iar când ceilalţi îl vedeau jos se adunau buluc în jurul lui şi lipeau buline pe el. De multe ori se mai şi zgâria în cădere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar după aceea când încerca să le explice omuleţilor de ce căzuse mereu spunea câte o neghiobie şi toţi se îngrămădeau să lipească şi mai multe buline pe el.

  După un timp avea atât de multe încât nu mai vroia să iasă pe stradă, se temea că va face iar ceva anapoda: cine ştie, o să-şi uite pălaria sau o sa calce într-o baltă…şi imediat o să primească bulinuţe!!!

  Adevarul este că avea atât de multe buline încât ceilalţi omuleţi veneau şi îi lipeau altele fără nici un motiv.

  – Merită mulţimea asta de buline negre, îşi spuneau omuleţii unii altora.

  – Este clar ca nu e bun de nimic!

  Dupa un timp Pancinello a ajuns sa creadă ce se spunea despre el: „Aşa este, nu sunt bun de nimic!”, îşi spunea el.

  În rarele dăţi când ieşea din casă stătea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simţea mai în largul lui.

  Într-o zi, se întalni cu un omuleţ total diferit de ceilalţi: nu avea nici steluţe, nici buline. Era din lemn şi atât. Era o fată pe nume Lucia.

  Să nu credeţi că oamenii nu încercau să lipească etichete şi pe ea! Încercau numai că nu rămaneau lipite ci cădeau. Fiindca nu avea nici o bulină unii o admirau atât de mult încât se grăbeau să-i lipească o steluţă. Dar nici una nu stătea lipită. Alţii însă o priveau cu dispreţ fiindcă nu avea nici o stea şi atunci vroiau să îi lipească o bulină dar şi aceasta cădea imediat.

  – Ca ea vreau sa fiu!, îi trecu prim minte lui Pancinello. Nu mai vreau sa primesc etichete de la ceilalţi!

  Aşa că o întrebă pe Lucia cum se face că ea nu are nici o etichetă.

  – Nu este mare lucru, îi raspunse ea. În fiecare zi mă duc să îl văd pe Eli.

  – Pe Eli?

  – Da, pe Eli, tâmplarul, îmi place sa stau cu el în atelier.

  – Dar de ce?

  – Ce ar fi sa descoperi singur? Du-te la el sus pe deal! Şi cu aceste cuvinte, Lucia se întoarse şi plecă.

  – Dar crezi că-i va face placere sa ma vadă?!?, strigă el dupa ea.

  Însă Lucia nu-l mai auzi. Aşa că Pancinello se întoarse acasă, se aseză la fereastra şi începu să se uite cum alergau omuleţii de colo-colo, lipindu-şi etichetele unul pe celalalt.

  – Dar nu este drept!, îşi spuse el supărat. Şi pe loc se hotărâ să meargă la Eli.

  Se îndreptă spre deal şi urcă pe cărarea strâmtă pană ce ajunse în vârf. Când intrâ în atelier, făcu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIASE. Scaunul era cât el de înalt. Ca să vadă ce se afla pe bancul de lucru trebui să se ridice pe vârfuri. Ciocanul era lung cât braţul lui! Înghiţi în sec şi işi zise:

  – Eu aici nu rămân! şi se îndreptă spre iesire. Dar chiar atunci îşi auzi numele:

  – Pancinello, tu eşti?, se auzi un glas pătrunzător. Cât mă bucur să te văd, Pancinello! Vino mai aproape, vreau să te văd mai bine!

  Pancinello se întoarse încet şi îl privi pe meşterul tâmplar, un bărbat înalt, cu o barbă stufoasă.

  – Ştii cum mă cheamă? îl întrebă Pancinello.

  – Bineînţeles că ştiu, doar eu te-am creat! Eli se plecă, îl ridică de jos şi îl aşeză lângă el pe bancă. Hmm… Se pare că ai adunat ceva etichete…

  – Nu am vrut, Eli! Am încercat din răsputeri să fiu bun!

 – Pancinello, copilul meu, în faţa mea nu este nevoie să te aperi! Mie nu-mi pasă ce spun ceilalţi despre tine!

  – Chiar nu-ţi pasă?

  – Nu, şi nici ţie nu ar trebui să-ţi pese! Cine sunt ei – să împartă etichete bune sau rele? Şi ei sunt tot omuleţi de lemn ca tine. Nu contează ce gândesc ei, Pancinello. Contează doar ceea ce gândesc eu, Iar eu cred că eşti o persoană tare deosebită!

  Pancinello începu să râdă:

  – Eu, deosebit? De ce aş fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot să sar, vopseaua mi se duce. De ce aş însemna ceva pentru tine?

  Eli se uită la Pancinello, îşi puse mâna pe umărul lui micuţ şi spuse încet:

  – Fiindcă eşti al meu, de aceea însemni foarte mult pentru mine!

  Nimeni, niciodată nu-l mai privise astfel pe Pancinello  şi în plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte.

  – În fiecare zi am sperat că vei veni la mine, continuă apoi Eli.

 – Am venit fiindcă m-am întâlnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete, răspunse Pancinello.

  – Ştiu, mi-a povestit despre tine.

  – De ea de ce nu se prind etichetele?

  – Fiindcă a hotărât că este mai important ce gândesc eu despre ea, decât ce gândesc alţii.

  Etichetele se lipesc de tine doar dacă le laşi!

  – Cum adică?

  – Etichetele se lipesc doar dacă le consideri importante. Dar cu cât te încrezi mai mult în dragostea mea, cu atât mai puţin îţi pasă de etichetele pe care ţi le pun ceilalţi oameni. Întelegi?

  – Păi, nu prea…

  – Vei întelege cu timpul. Acum eşti încă plin de buline negre. Deocamdată îţi va fi de ajuns să vii la mine în fiecare zi, iar eu îţi voi aduce aminte cât de important eşti pentru mine.

  Eli îl puse jos pe Pancinello. În timp ce acesta se îndrepta spre uşă, Eli îi spuse:

  – Nu uita, eşti o persoană deosebită fiindcă eu te-am creat! Iar eu nu greşesc niciodată!

  Pancinello nu se opri din mers, dar gândi: “Cred că Eli chiar vorbeşte serios. Poate are dreptate!”

  Şi chiar în clipa aceea căzu de pe el o bulina.

                                                                                     de  Max Lucado

PS.

Dragii mei am vazut piesa aceasta de teatru jucata de niste copilasi .A fost minunata.Cred ca am si  inregistrat-o .Povestea e plina de intelepciune si te duce cu gandul la Creatorul nostru minunat.Asa-i ca te multe ori ne vedem neinsemnati uitand cata frumusete a pus Dumnezeu in noi, cat potential si ce comori minunate sunt ascunse in noi ?!   Angela I.E.

Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Christos.Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi.  ( 2 Cor. 4:6-7 )

1024-768-117661 (1)313827_561803817176610_843846510_n

Zambetul se cearta cu lacrima

-Eu sunt cineva! Eu sunt important! Dar tu…

La fel a gândit într-o zi și Zâmbetul care stătea agățat de un nor și privea spre Lacrima care tocmai stătea să cadă.
-Mereu ești nehotărâtă!

Ba te rostogolești ca un pârâu de munte, ba te ții cu dinții de pleoape! Nici tu nu știi ce să faci! Ești fără rost! Nu faci altceva decât să întuneci chipul oamenilor și să le înroșești ochii. Toată lumea visează la mine pe când tu, nu ești dorită de nimeni. Ești inutilă!
-Cine ești tu să mă judeci?

spuse Lacrima printre suspine.

Cine îți dă dreptul să te consideri mult mai bun decât mine?

Singurul care ar putea decide asta, este cel care ne-a creat. Să-L lăsăm pe El să decidă.
Împreună au urcat până la Dumnezeu, zâmbetul sărind vioi din nor în nor iar lacrima scurgându-se greoaie și sărată și întunecând cerul.

-Știu de ce ați venit!spuse Dumnezeu.

Pentru oameni, atât zâmbetul cât și lacrima sunt la fel de importante atâta timp cât păstrează un echilibru.

Altfel nu v-aș fi făcut!

Rostul vostru este să vă completați reciproc.

Ce s-ar face sufletul omului cuprins de dor și de tristețe dacă nu ar avea lacrimi să plângă? S-ar zbuciuma la nesfârșit! Și după ce și-a golit tristețea, tu, Zâmbete vii să dai chipului lumină. Dacă omul ar zâmbi tot timpul, nu ar ști să te mai aprecieze.

Mai multe si mai frumoase gasiti pe facebook la Naivul 🙂

lacrimi1420350_204754546289518_1150463844_n - Kopie (2)

LECTII DE VIATA -O mama fara maini -mother without hands give us life lessons

 Am primit ieri de la Aurel acest video, o adevarata lectie de viata .

Oridecateori ma vor „vizita”  ganduri de nemultumire ma voi uita la acest video si le voi inchide usa 🙂  Nu e frumos sa fi nepoliticos 🙂 dar prefer sa fac casa cu multumirea 🙂

 

 
http://www.youtube.com/watch?v=FkaGNzldgQs&feature=youtu.be

616339_303418836423088_2115411471_o - Kopie

Intrebari si raspunsuri despre viata, relatii, familie, sanatate si despre orice :)

    Dragii mei,

avand in vedere complexitatea vietii si schimbarile zilnice din viata noastra am creeat aceasta pagina speciala pentru a ne ajuta  unii pe altii.

Nu exista eu sunt mai presus de tine si tu pui intrebarea si eu stiu raspunsul.

Nu am toate raspunsurile dar ceea ce stiu imi place sa impart cu toti si nimic nu tin numai pentru mine si la fel si tu , adica te indemn ca si tu sa colaborezi  fie avand o intrebare cu care te framanti , fie oferind un raspuns la o intrebare.

Nu vreau sa facem polemica aici si nici sa discutam religie, politica sau eu stiu ce.

Daca ai intrebari din Biblie tot acolo vei gasii si raspusnul daca esti consecvent in citirea zilnica a  Bibliei , hrana vitala pentru suflet.

   Aici as vrea sa punem intrebari despre viata , despre o problema cu care te infrunti si nu ai gasit inca solutia , despre relatii si prietenie , despre familie , copiii, bebelusi , despre sanatate , despre tot ce te-ar interesa intr-un cuvant.

   Sa va spun sincer prin acest blog am invat multe caci primeam intrebari si repede mergem pe net si ma informam despre tema respectiva si apoi puteam sa dau un raspuns si bucuria imi era dubla , o data ca persoana era multumita si a doua oara ca eu invatam ceva nou  , util de multe ori .

Este minunat sa colaboram , sa invatam impreuna si chiar socializand te poti usura de multe probleme si abondona multe grijuri inutile.

Daca ai intrebari mai grele sau nu vrei sa le faci publice le poti trimite direct pe email  sau Mess

parereataconteaza1       @ yahoo.com  ( fara spatiu dupa 1 )

                                        Poate nu voi avea un raspuns pe masura asteptarilor tale dar doresc sa fiu o luminita care chiar daca nu lumineaza toata lumea ca si soarele dar macar poate lumina in jurul ei atat cat am primit intelepciune de la Domnul.

Chiar , te-ai gandit ca unii oameni au  inteligenta iar altii intepciune adica unele persoane sunt foarte inteligente in ceea ce priveste viata si afacerile dar in cele spirituale nu au intepciune si cand  e vorba de luat decizii importante in viata rateaza ?!

Intelepciunea  te face sa sti care iti sunt prioritatile in  viata , te ajuta sa iei decizii bune , corecte si te indruma mereu pe calea adevarului ca sa nu te poti ratacii.

Intelepciunea  vine de la Dumnezeu si

 printr-o relatie cu El te umpli de intelepcine  si prin  citirea Cuvantului Vietii te imbogatesti :

„Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea;

căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune. ” Iosua 1:8

„Iar voi, care v-aţi alipit de Domnul Dumnezeul vostru sunteţi toţi vii astăzi.

Iată, v-am învăţat legi şi porunci, cum mi-a poruncit Domnul Dumnezeul meu ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire.

Să le păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: „Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!”

Deut.4:4-6

„Toţi împăraţii pământului căutau să vadă pe Solomon, ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui. ” 2 Cron. 9:23

„Toată lumea căuta să vadă pe Solomon, ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima  lui .” 1 Impar.  10 :24

Şi tu, Ezra, după înţelepciunea lui Dumnezeu pe care o ai, pune judecători şi dregători care să facă dreptate la tot poporul de dincolo de Râu, tuturor celor ce cunosc legile Dumnezeului tău; şi fă-le cunoscut celor ce nu le cunosc „Ezra 7:25

    Asadar dragii mei prieteni

daca aveti intrebari indrazniti  sa intrebati 🙂    sa va deschideti si iesiti  va rog din pestera singuratatii , inferioritatii sau dezamagirilor.

Noi oamenii suntem ca si un puzzle , fiecare e piesa potrivita la locul potrivit:)

Cateodata ne vedem inferiori , zicem ca nu am realizat nimic , ne uitam de jos la o persoana care a scris  o carte, ne uitam la noi,  ne vedem slabi , neinsemnati uitand ca realitatea e frumoasa caci  fiecare are chemarea lui si nu putem fi toti la fel , altfel cum s-ar mai potrivii piesele de la puzzle 🙂

Oare cum ar fi lumea daca am fi la fel ? Cred ca nu vi-ar placea o lume unicolorata ,  monotona si fixa.

Noi oamenii  coloram  lumea , o facem frumoasa prin frumusetea noastra , o schimbam prin bunatatea noastra si ii daruim viata prin credinta si speranta .

                              Fiecare om e special chiar daca nu fiecare vede aceasta dar fiecare poate sa observe caci in viata intalnim 4 feluri de oameni :

1.oameni care te incurajeaza si iti ofera umarul lor pentru a merge inainte, oameni de  incredere, oameni minunati, prieteni adevarati.

2. oameni care sunt indiferenti , care nici eu nu stiu pentru ce traiesc 🙁   cate prune au in straita, ce este bine si ce esre rau …

3.oameni simpatici , draguti care nici nu sunt impotriva nici nu sunt alaturi de tine.Ei au viata lor, sunt prinsi in ale lor si nu pot sa isi faca prieteni noi …

3.si oameni care te vor „latra „,

care vor incerca ca sa te abata din drumul tau , oameni rai , invidiosi ,oameni cu multe masti si multe intentii rele

dar trebuie sa te faci surd(a) la latratul  lor si sa iti urmezi drumul

plin (a) de speranta si optimism ,

plin (a) de bucurie si pace ,

plin(a) de iubire si respect ,

plin (a) de puritate si simplitate,

plin(a)  de originalitate si sinceritate

…………………………………….

    Asadar va astept la o vorba  dulce, la o cafea  virtuala si la un ceai de discutii 🙂

          Cu drag din drag Angela I.E

Ai o problema si vrei sa ne rugam pentru tine atunci lasa un mesaj    AICI

Ai un anunt de facut, cauti loc de munca , doresti sa te implici intr-o lucrare , ai carti sau reviste  de donat  ?!   Atunci  deschide AICI

Vrei sa studiezi despre pacat, sa citesti carti crestine diverse atunci deschide AICI

Vrei sa ai biblioteca  ta online atunci copiaza de AICI tot ce doresti .

Vrei sa citesti mai multe articole  atiunci deschide  AICI

Daca consideri acest articol util si daca doresti sa fii informat cand apar articole noi pe acest blog atunci te poti abona chiar AICI si ACUM Thank You Comments Pictures

Click Aboneaza-te prin e-mail

Click RSS Feed

Click
Urmareste-ma pe Twitter

Lasa-mi un comentariu ca sa stiu ca ai trecut pe aici si sa iti intorc vizita!

GOD BLESS YOU MY VIZITORS!

by-angela-insula-ekklesia-511 (5)7e40f2515f21596c5be23ee726fffacb - Copieuntitled2223 (2)16

Va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer-C.H.Spurgeon-meditatia zilei

„Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”

Faptele Apostolilor 1.11

Aceasta promisiune este tot atât de sigură cum a fost şi prima, care este o garanţie pentru noi cu privire la întoarcerea Sa.

Acela care a venit ca să ia locul celui mai de jos slujitor, va veni în curând ca să ceară răsplata lucrării Sale. După cum a venit întâi ca să sufere, nu va întârzia să vină ca să împărăţească.

Aceasta este nădejdea noastră slăvită, că şi noi vom fi părtaşi la bucuria Sa.

Astăzi noi ne găsim sub acelaşi val şi în aceeaşi umilinţă în care a trăit El atunci pe pământ; dar în ziua în care El va veni, va fi ziua arătării noastre în slavă, precum şi ziua arătării Sale în slavă.

Sfinţii care au adormit în El vor învia în ziua arătării Sale slăvite.

Aceia care vor fi fost insultaţi şi întristaţi pentru Numele Lui, vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui Său.

Ai Săi vor apărea atunci ca regi şi preoţi; zilele lor de întristare vor fi sfârşite. Odihna îndelungată şi splendoarea de necomparat a împărăţiei de o mie de ani îi va răsplăti din belşug pentru anii lor de mărturie şi de lupte.

Oh! Să vină Domnul Isus! Iată, El vine curând. El este pe drum şi se apropie repede.

Zgomotul paşilor Lui să fie ca o muzică plăcută pentru inimile noastre. Clopote ale nădejdii mişcaţi-vă şi sunaţi cu veselie, căci iată, vine Stăpânul nostru!

de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos. 1Cor.1:8

Proverbul zilei

„Aşteptarea celor neprihăniţi nu va fi decât bucurie, dar nădejdea celor răi va pieri ” Prov.10:28

Gandul zilei

Nu-i o mangaiere si bucurie sa sti ca Domnul se intoarce ca sa ne duca Acasa ? Ce alta mangaiere mai mare poti avea pe acest Pamant unde totul e efemer ?

395577_2252047760936_1840547792_1417559_337459724_n (2)432213_383008861717843_189362444415820_1492250_143785549_n - Kopie

Oameni care nu pot să creadă de Wilhelm Busch

Text preluat din cartea
Când omul nu mai poate să creadă de Wilhelm Busch

a. Din prima grupă fac parte oamenii care-mi explică:

— Nu pot să cred, pentru că pur şi simplu nu sunt religios. Dumneavoastră, domnule Busch, sunteţi religios, dar eu nu sunt!

La aceasta pot să răspund întotdeauna numai un singur lucru:

— Nici eu nu sunt religios.

Adică, pentru mine, clopotele, tămâia şi toate lucrurile acestea nu sunt deloc importante. Mă bucur că în ultimii ani am predicat în Essen tot mereu într-o sală în care se afla numai o fanfară bună. Nu exista nici o orgă şi nici un clopot – şi nu mi-au lipsit. Nu am nimic împotriva acestor lucruri, dar nu am nevoie de ele. Atât de puţin religios sunt eu!

Pe vremea când Isus, Fiul lui Dumnezeu, a venit pe pământ, au existat foarte mulţi oameni religioşi. Erau cărturarii, preoţii, fariseii – toţi oameni foarte religioşi. De exemplu, nişte oameni religioşi ceva mai liberali erau saducheii. Aceştia sunt cei care în zilele noastre ar spune:

— Îl caut pe Dumnezeu în natură!

În timpul perioadei naziste, ei spuneau:

— În stindardele noastre flutură Dumnezeu, întotdeauna religioşi!

Şi aceşti oameni religioşi L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Pentru că nu era de acord cu ei.

Şi apoi au mai existat oameni total nereligioşi: prostituate, afacerişti – Biblia îi numeşte vameşi -, meşteşugari înrobiţi de munca lor, pentru că trebuia să lupte pentru pâinea de toate zilele, un bărbat bogat, Zacheu, care a făcut bani cu carul.

Aceştia au fost toţi oameni total nereligioşi. Şi ei L-au găsit peDomnul  Isus! Cum se poate una ca asta? Ei au ştiut: „Suntem vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. În viaţa noastră nimic nu este în regulă. Şi acum vine un Mântuitor, care face din noi copiii lui Dumnezeu!” Atunci au crezut în El.

Domnul Isus nu a venit ca să-i facă pe oamenii religioşi şi mai religioşi,

ci Domnul Isus a venit, ca să-i mântuiască pe păcătoşi de la moarte şi din iad şi ca să-i facă copiii lui Dumnezeu!

Şi dacă există oameni, care spun: „Nu pot să cred, pentru că nu sunt religios”, atunci pot să le spun: „Aveţi cele mai mari şanse să deveniţi copiii lui Dumnezeu!” Suntem păcătoşi, asta o ştim foarte bine, dar: „Domnul Isus a murit pentru mine!”

O spun încă o dată: Isus nu a venit, ca să-i facă pe oamenii religioşi şi mai religioşi, ci ca să facă din păcătoşii pierduţi copiii Dumnezeului celui viu!

b. …pentru că nu vor să creadă

Cel de-al doilea grup constă din oamenii care spun, ce-i drept:

„Nu pot să cred!”, dar care în realitate – dacă sunt foarte sinceri – trebuie să recunoască: „Nici nu vreau să cred!”

Căci dacă ar ajunge să creadă ar trebui să li se schimbe întreaga viaţă. Şi ei tocmai lucrul acesta nu-l vor. Ei ştiu că în viaţa lor nu este nimic în regulă.

Dar dacă ar deveni copiii lui Dumnezeu, ar trebui să iasă cu viaţa lor la lumină.

Nu, asta nu vor. Şi apoi s-ar putea ca colegii lor să-i ia de proşti! Şi ce ar spune rudele, dacă ar deveni aşa, deodată, creştini! Nu, mai bine nu! Şi dacă întâlniţi oameni, care vă spun: „Nu pot să cred!”, priviţi cu atenţie, dacă nu cumva ar trebui să spună: „Nici nu vreau să cred!”

În Biblie există o istorie cutremurătoare.

Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus, este sus, pe Muntele Măslinilor. La poala muntelui, în faţa Lui, se scaldă în razele minunate ale soarelui oraşul Ierusalim.

Şi dincolo se ridică muntele Templului, pe care se află Templul splendid, despre care chiar şi păgânii spuneau, că ar fi una din marile minuni ale lumii. Toate acestea sunt în faţa Lui. Dar ucenicii lui Isus constată deodată cu spaimă că pe faţa lui Isus se preling lacrimi. Se uită la El surprinşi şi nedumeriţi. Şi apoi, Domnul Isus exclamă cuvintele:

— Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am vrut să-i strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie.

Aceasta este una din cele mai cutremurătoare afirmaţii ale Bibliei: „Şi n-aţi vrut!” Şi locuitorii Ierusalimului au spus: „Nu putem să credem!” – dar ei nu au vrut să creadă!

Vedeţi dumneavoastră: cine nu vrea să creadă nici nu trebuie să creadă!

Pot să vă spun ceva? În biserică încă mai există tot felul de constrângeri.

În împărăţia lui Dumnezeu există numai libertate totală.

Cine vrea să trăiască fără Dumnezeu poate să trăiască aşa! 🙁 

Dumnezeu ni se oferă nouă, oamenilor.

Dar noi putem să-L respingem.

Vreţi să trăiţi fără Dumnezeu? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să trăiţi fără pace cu Dumnezeu? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să trăiţi fără rugăciune? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să trăiţi fără Biblie? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să încălcaţi poruncile lui Dumnezeu? Puteţi s-o faceţi!

Vreţi să profanaţi duminica, să curviţi, să vă îmbătaţi, să minţiţi, să furaţi? Puteţi s-o faceţi! Cine nu-L vrea pe acest Mântuitor, pe care L-a trimis Dumnezeu ca să-i mântuiască pe păcătoşi, acela poate să-L respingă.

Cine vrea să se ducă direct în iad, poate s-o facă! La Dumnezeu nu există constrângeri.

Numai vreau să ştiţi foarte clar, că în cazul acesta trebuie să suportaţi consecinţele.

Prin Domnul  Isus, Dumnezeu vă oferă iertarea păcatelor şi pacea Sa.

Puteţi să spuneţi: „Nu am nevoie de ele! Nu le vreau!” Atunci puteţi să trăiţi ca atare!

Dar să nu cumva să credeţi, că în ultimele cinci minute ale vieţii – când veţi fi pe moarte -,

veţi mai putea apuca ceea ce Dumnezeu v-a tot oferit o viaţă întreagă. Puteţi să refuzaţi oferta păcii pe care v-o face Dumnezeu în Isus, dar atunci va trebui să trăiţi pe veci fără pace cu Dumnezeu. Şi acesta este iadul!

Iadul este locul în care omul a scăpat cu adevărat definitiv de Dumnezeu. Acolo nu veţi mai fi invitat.

Acolo nu vă va mai chema nimeni. 🙁

Acolo poate veţi mai vrea să vă rugaţi, dar nu veţi mai putea. Poate acolo veţi dori să chemaţi Numele lui Isus, dar nu vi-L veţi mai aminti. 🙁

Nu trebuie să-mi acceptaţi mesajul. Puteţi să nu vă întoarceţi la  Domnul Isus. Dar să vă fie clar, că prin aceasta alegeţi iadul!

Aveţi libertate deplină!

„Şi n-aţi vrut!” le spune Isus locuitorilor Ierusalimului.Domnul  Isus nu i-a silit. Dar ce au ales ei a fost înfiorător!

c. pentru că au trecut prin atâtea în viaţă

 

Cel de-al treilea grup al celor care spun: „Nu pot să cred!” începe întotdeauna cu o afirmaţie ciudată. Nu am auzit-o niciodată de la femei. O spun numai bărbaţii. Afirmaţia sună aşa:

— Domnule pastor, am trecut prin atâtea în viaţă, încât nu mai pot să cred!

Îi întreb:

— Prin ce-aţi trecut? Nici eu nu am avut o viaţă plictisitoare!

— Da…, am trecut prin atâtea, încât nu mai pot să cred!

Aceasta este o afirmaţie, care bântuie ca o fantomă printre bărbaţi.

În acest caz obişnuiesc să râd de aceşti bărbaţi şi să le spun:

— Nu-i aşa: credeţi ce scrie pe o hartă? Credeţi orice indicaţie pe care v-o dă un poliţist?

— Da!

— Atunci să nu mai spuneţi niciodată: Nu mai cred nimic – în afară de ceea ce scrie pe hartă şi de ceea ce-mi spune un poliţist.

Şi s-ar putea continua tot aşa, mă înţelegeţi. Spun mai departe:

— Vedeţi dumneavoastră, în viaţa mea întunecată, plină de păcat şi de durere, de noapte şi de rătăcire a venit Domnul Isus.

Şi atunci am recunoscut: El este Fiul lui Dumnezeu, trimis de Dumnezeu! Şi atunci mi-am dat viaţa Aceluia care a făcut atât de mult pentru mine: Domnului Isus .

 

Şi dacă într-adevăr nu mai puteţi crede pe nimeni şi nimic, puteţi să credeţi ce spune Cel care Şi-a dat viaţa pentru dumneavoastră, da, puteţi chiar să credeţi în El.

Credeţi atâtea lucruri, dar Îi spuneţi „Nu!”

Celui căruia ne putem încredinţa vieţile în întregime, lucru pe care nu l-a regretat încă nimeni niciodată – asta este ciudat. Şi mai spuneţi, că aţi trecut prin atâtea în viaţă, încă nu aţi trecut prin destule experienţe în viată!

d. …pentru că i-a revoltat ceva

Cel de-al patrulea grup al celor care nu pot să creadă este o categorie mai specială. Aparent, aceşti oameni nu pot să creadă pentru că i-a scandalizat ceva din biserică sau din practicile şi învăţăturile bisericii.

În faţa mea stătea o tânără studentă, care mi-a explicat:

— Studiez ştiinţele naturii, îi spun:

— Frumos, domnişoară! Dar ce vă frământă? Atunci îmi răspunde:

— Domnule pastor, am auzit una din prelegerile dumneavoastră. Simt că aveţi ceva ce mi-ar place să am şi eu, dar nu pot să cred. Ştiţi: nu pot să înghit toate dogmele şi tradiţiile bisericii. Este de parcă ar trebui să înghit o legătură de fân uscat!

Am râs şi i-am răspuns:

— Domnişoară, nu trebuie să înghiţi nici o legătură de fân uscat! Aţi auzit vreodată de Domnul Isus?

— Da! spune ea.

— Ce-aţi spune, dacă aş declara: Isus este un mincinos!?

— Nu, îmi răspunde ea, asta nu cred!

— Credeţi, că Domnul Isus a spus adevărul?

— Da, spune ea, asta cred. Merg mai departe.

— Domnişoară, există vreun om, căruia i-aţi spune: Cred că nu ai minţit niciodată!?

— Nu, spune ea, aşa ceva nu aş spune nimănui.

— Vedeţi, domnişoară, spun eu, dumneavoastră credeţi deja. Aţi afirmat că aveţi încredere în Domnul  Isus. Asta este nemaipomenit.

Cu asta începe tot. El spune adevărul.

Biblia spune: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu”.

Nu trebuie să vă certaţi cu unii şi cu alţii pe tema dogmelor şi a instituţiilor bisericii.

Dar din negura lumii vine spre dumneavoastră Cineva.

Şi-I vedeţi tot mai clar semnele cuielor şi ale cununii de spini, care mărturisesc faptul că El a luat asupra Lui vina dumneavoastră şi că v-a iubit, pe când nu vă iubea încă nimeni. Fie ca văzându-L pe Isus să vi se deschidă ochii şi să spuneţi: Mântuitorul meu, Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Credinţa nu înseamnă să înghiţi dogmele ca pe nişte fân uscat, pentru că o spune pastorul, ci

credinţa înseamnă să-L cunoşti pe Domnul Isus Christos!

— Ha, va spune cineva, nu pot să cred, pentru că preoţii, preoţii…

Şi se revarsă sacul. Apoi mi se povestesc tot felul de istorii despre pastori şi preoţi. Unul a avut aventuri cu femei. Altul a fugit cu toţi banii bisericii. Peste tot s-a întâmplat câte ceva cu vreun pastor.

— Nu mai pot să cred!

Şi atunci mă roşesc tot, pentru că mă cunosc foarte bine. Ce-i drept, încă nu am fugit cu banii bisericii, dar dacă oamenii m-ar cunoaşte aşa cum mă cunosc eu, nu m-ar lua probabil nici pe mine în serios. Deci, ce se poate spune la toate aceste istorii? Acum fiţi foarte atenţi: nicăieri în Biblie nu este scris: „Crede în pastorul tău şi vei fi ferice”, ci în

Biblie este scris: „Crede în Domnul Isus Cristos şi vei fi mântuit”.

Un pastor este – da, ştiu: există şi de alt gen -, dar dacă este cât de cât pastor, atunci el este un indicator spre Isus! La unele indicatoare nu ne deranjează dacă este puţin strâmb sau îndoit sau dacă este decolorat de ploaie. Atâta timp cât pot să văd direcţia pe care mi-o indică.

Nici eu nu aş asculta un pastor care nu este un indicator spre Isus, Fiul răstignit şi înviat al lui Dumnezeu. Dar nu mă supăr pe indicatorul care-mi arată calea şi ţinta, ci mă duc pe cale, spre ţintă. Şi această ţintă este: „Isus a venit, Izvorul harului”. Vreţi să staţi la judecata de apoi în faţa lui Dumnezeu şi să-I spuneţi: „Doamne, nu am acceptat mântuirea Ta, nu am acceptat iertarea păcatelor, pentru că pastorul nu făcea doi bani!”?

Vreţi să staţi odată aşa în faţa lui Dumnezeu? Asta este ca povestea despre băiat care a afirmat:

— Aşa-i trebuie la tata, să-mi îngheţe mâinile. De ce nu-mi cumpără mănuşi?

Ei bine, prietene, nu este adevărat când cineva spune: „Nu pot să cred!”

Există o afirmaţie colosală a lui Isus, care spune:

„Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine”.

Întrebarea este dacă vreau să încep să mă supun şi să fac ceea ce am ajuns să mărturisesc despre Dumnezeu în viaţa mea. Atunci voi putea merge mai departe.
 
Puteti citii in intregime cartea  aici   sau alte carti utile veti gasii  la acest link

http://www.theophilos.3x.ro/Biblioteca/Carti/index.html

Va multumesc tuturor care popositi pe aici si va hraniti sufletul cu lucruri curate si frumoase ,  astfel sufletul vostru arata tot mai frumos pe zi ce trece si inima voastra se face mai buna .

Deasemenea va multumesc tuturor pentru comentarii, ganduri , recomandari si vizite 🙂

Chiar daca situatia e cu un mare semn de intrebare in casa ta , Adi B . as vrea sa sti ca nu de asta depinde fericirea ta ci de relatia ta cu Domnul , de viata ce-o traiesti in umblarea crestina si de inima ta noua care bate pentru cer.

Nu e usor , dar cat depinde de tine ai facut si Dumnezeu vede ca suntem limitati si nu ne cere mai mult decat putem.Fruntea sus caci soarele rasare atunci cand nu te astepti  🙂                                     Cu drag din drag Angela I.E.

 

gjuzkfelicitare 83untitledasdfghuntitledsfdghj0blessedweekend2

" data-api-host="https://cdn.2performant.com" type='text/javascript' src='https://cdn.2performant.com/l2/link2.js?ver=5.4.2'>