Este Allah al musalmanilor unul şi acelaşi cu Dumnezeul Bibliei ?

1000829_10201666172083202_653538913_nÎn Ieremia 2: 11 scrie: “… şi-a schimbat vreodată un popor dumnezeii, măcar că nu sunt dumnezei? Dar poporul Meu şi-a schimbat Slava, cu ceva care nu este de nici un ajutor”. Redăm mai jos sublinieri dintr-un articol din  “Life News”  (pagina 4 Aug-Oct.2007) de Bill Muehlenberg.               

“Adesea biserica este duşmanul ei cel mai rău. Desigur, sunt o mulţime de opoziţii şi ură faţă de creştinătate, dar uneori aceştia care se numesc pe ei înşişi credincioşi, pot face mult rău credinţei creştine”.               

Să luăm în considerare cazul unui episcop Romano Catolic olandez, Tiny Muskens. Recent el a argumentat că oamenii de orice credinţă ar trebui să se refere la Dumnezeu cu numele Alah. El spune că aceasta va aduce mai multă toleranţă şi armonie în Olanda, o ţară cu un milion de musulmani. Bishopul spunea: “Alah este un  nume frumos pentru Dumnezeu… Ce-I pasă lui Dumnezeu cum îl numim noi?… Aceasta este problema noastră.”            

Ce avem de făcut cu o asemenea propunere? Întâi, lui Dumnezeu îi pasă cum este revelat şi cum este numit. Autorevelarea Lui este o parte importantă a felului comunicării Lui cu noi, şi a ceea ce El vrea să ştim despre El. Numele contează, şi singurul Dumnezeu adevărat trebuie definit în termenii Lui proprii, nu în termenii noştri.            

 Dar ceva mai  semnificativ, oare ne este permis să-L socotim pe Dumnezeul Bibliei egal cu Alah? Putem folosi numele Alah fără să întâmpinăm o problemă teologică?… În special în cercurile misiologice aceasta este o lungă dezbatere teologică. Se pune întrebarea, cum ar trebui misionarii creştini cari lucrează între musulmani să caute o contextualizare a Evangheliei? Contextualizarea este importantă totdeauna, dar până unde? Poate oare include şi numele Alah?… E drept că în unele părţi din lumea Arabă, creştinii şi musulmanii arabi folosesc cuvintele Dumnezeu şi Alah intercalate.            

Dar mulţi ar putea argumenta că Alah al musulmanilor nu se aseamănă în nici un fel cu Iehova din Vechiul Testament ori cu Dumnezeu Tatăl revelat în Noul Testament. Sunt  numeroase motive pentru aceasta.            

Dar mai întâi, dacă ne gândim la originea lui, trebuie subliniat că în lumea arabă Alah este un termen, cumva, general pentru Dumnezeu, dat înainte de apariţia religiei islamice. Numele de Alah era folosit pentru o zeitate păgână din Mecca cu mult înainte de Mohamed. El a folosit termenul acesta însă a căutat să-l despoaie de vechea conotaţie păgână.             

De asemenea, mai trebuie subliniat şi faptul că Musulmanii argumentează că Alah este atât Dumnezeul Evreilor cât şi al Creştinilor. Mai mult, ei insistă că toate trei grupările se închină aceluiaşi Dumnezeu. Evreii şi Creştinii sunt consideraţi de Musulmani a fi “poporul Cărţii” şi misionarii musulmani se silesc şi insistă asupra acestui un Singur Dumnezeu, argumentând că este imperativ.             

Dar de fapt este oare Alah doar un alt nume pentru Dumnezeu la care se închină Iudeii şi Creştinii? Nu, nu este. Să începem cu Vechiul Testament. Câteva nume importante sunt folosite ca şi parte a autorevelării divine: IEHOVA  (IHWH)  este unul din cele mai semnificative nume. Exodul 3:13-15 este un pasaj fundamental  de bază în care Dumnezeu îşi declară numele Lui către Moise. Nu voi intra în toate complexităţile acestui nume ca termen descriptiv, dar pe scurt se poate spune că tradus înseamnă: “Eu sunt Cel ce sunt” sau “Eu voi fi Cel ce voi fi”. O parte a concepţiei Vechi Testamentale este că Dumnezeu S-a făcut de cunoscut pe Sine şi că El se revelează pe Sine nouă. Astfel IEHOVA poate fi cunoscut într-un sens foarte real.            

În Islam, Alah este total acoperit şi enigmatic. Alah este cu totul transcendent sau abstract şi nu poate fi cunoscut de om. Doar numai unele din activităţile Lui sunt revelate şi nu adevărata Sa esenţă. Alah este de neînţeles.             

La fel, foarte puţin este menţionat în Coran despre dragostea lui Dumnezeu. În timp ce aceasta este însă o temă prevalentă în ambele Testamente Biblice, în Coran este doar o trăsătură nesemnificativă a lui Alah            

Şi Alah este văzut ca omnipotent şi suveran în totalitate. Nimeni nu se poate împotrivi căilor lui, şi numirea de Islam înseamnă “supunere”. Musulmanii simplu se supun cerinţelor misterioase şi neînţelese ale lui Alah. Nu poate fi întrebarea, de ce? ci simplu supunere.            

Însă Dumnezeul pe care îl prezintă Biblia, care este, de asemenea, suveran şi majestic, ne invită pe noi oamenii să venim să ne judecăm cu El (Isaia 1:18-19), să îi punem întrebări, să căutăm relaţia cu El, să ne rugăm Lui cu credinţa că unele din rugile noastre vor fi eficace. În contrast, este un fatalism adânc între musulmani. Ceea ce se întâmplă este voia lui Alah, iar noi nu avem dreptul să întrebăm de ce?…             

Un aspect a lui Iehova, deseori menţionat în Vechiul testament, este sfinţenia Lui. Aceasta este o caracteristică definitoare a lui Dumnezeu.. Dar în Islam acest aspect este atins doar tangenţial. Alah este numit sfânt numai de două ori în Coran.            

Şi desigur Dumnezeul Creştinismului este Triunic. Îl cunoaştem ca Sfânta Treime: Un Singur Dumnezeu în trei Persoane. Monoteismul strict al Islamului nu are loc pentru o asemenea concepţie. Astfel în creştinătate locul Domnului Isus Hristos este fundamental în opoziţie cu poziţie oferită Lui în Islam.            

Cum deja s-a mai menţionat, o diferenţă majoră între Dumnezeul Bibliei şi Alah este aceea că Alah este ceva depărtat, transcendent, (mai presus de comun, neobişnuit) şi stă la distanţă de creaţia lui… Totala transcendenţă a lui Alah este o temă majoră în Islam. În contrast Dumnezeul Bibliei este cu siguranţă transcendent dar este, de asemenea, şi imanent (permanent constant). Asta înseamnă că El se pleacă la nivelul omului, interacţioneză cu noi, are o relaţie cu noi. Şi prin ÎNTRUPAREA Domnului Isus, El a devenit una cu noi, unul dintre noi.             

 În Biblie găsim că putem avea posibilitatea unei relaţie apropiate şi intime cu Dumnezeu. În Noul Testament noi putem experimenta o relaţie foarte apropiată cu Dumnezeu, Tatăl, prin Fiul Său, Isus Hristos. Noi îl putem chema pe Dumnezeu chiar şi “Tată”, ceva nemai auzit în Islam. Alah este sever, depărtat şi cu siguranţă separat de nevoile umane. Alah, cu siguranţă,  nu poate fi imaginat ca şi un tată iubitor.            

În Biblie, de asemenea, se poate vorbi despre relaţia cu Dumnezeu în termenii unei prietenii: aşa cum a fost cazul lui Avraam ori aşa cum Domnul Isus şi-a numit apostolii Săi. O asemenea afirmaţie poate fi socotită o blasfemie în Islam. Alah este foarte depărtat de creaţia lui. Dar Dumnezeul Bibliei este interesat de creaţia Lui şi în fapt implicat într-o relaţie de dragoste profundă cu noi.            

În timp ce păcatul ne separă de un Dumnezeu sfânt şi drept, lucrarea lui Isus Hristos de la Calvar deschide o cale pentru omenire de a reaprinde relaţia de iubire cu Tatăl… În sensul acesta mesajul Evangheliei este într-adevăr o poveste de dragoste de modă veche: băiatul întâlneşte fata, fata respinge băiatul; băiatul o câştigă înapoi pe fată. Apoi ei trăiesc fericiţi multă vreme după aceea.            

Acesta este miezul Evangheliei. Dumnezeul Triunic ne-a creiat să avem o intensă relaţie de dragoste cu El, aşa cum este şi în sânul Sfintei Treimi din veşnicie în veşnicie. Dar creatura s-a răzvrătit împotriva Creatorului, şi un Dumnezeu cu inima frântă a căutat să aducă înapoi pe preaiubiţii Lui. Într-adevăr, aşa de mare a fost dragostea lui Dumnezeu pentru noi, încât a trimes pe Fiul Său să facă posibilă reconcilierea.             

Acum oricine vine la Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos, cu ajutorul Duhului Sfânt, are această relaţie restaurată. Şi, aşa cum Biblia în Apocalipsa face clar lucrul acesta, punctul culminant al istoriei omenirii va fi o nuntă. Mirele Isus se va cununa cu Mireasa Lui, Biserica.            

O aşa poveste de iubire cosmică, este inima sau sâmburele creştinismului, dar este în totalitate absentă în Coran şi din învăţătura islamică. Într-adevăr, între cele “99” de nume frumoase date lui Alah în Islam, dragostea, nu poate fi găsită. Totuşi Dumnezeu este dragoste, ni se spune  în I Ioan 4:8.            

În concluzie: Musulmanul trebuie să se înghemuiască de frică înaintea unui Alah enigmatic, aspru şi îndepărtat. În creştinătate, credinciosul este învitat să alerge în braţele deschise, în mâinele străpunse de cuie, ale unui Salvator iubitor. Cei doi sunt aşa de diferiţi unul de altul cum nu se poate mai mult de aşa. Aşa că: Alah Nu este Dumnezeul Bibliei, şi da, are mare valoare cum îl descriem şi cum înţelegem pe Dumnezeu!

Articol preluat de pe blog-ul http://dorca.wordpress.com/

396997_189474164484223_100002649214118_321973_428591968_n

208362_369073419857629_571203220_n

Participa la concurs! Este gratis si simplu, cu multe premii surpriza:)

Dragi prieteni, pentru ca in ultimul timp acest blog se bucura de tot mai multi vizitatori m-am gandit sa organizez un concurs dar nu de genul trimiteti-va prietenii sa va voteze sau sa va plimbati peste tot dupa Like-uri. Nu as vrea sa va fac stres caci eu sunt 100%  antistres 🙂

Vreau sa fie ceva foarte simplu, original si practic 🙂

Pentru a participa la concurs va trebuii sa faceti doar cativa pasi 🙂

1.

Scrieti  in cateva cuvinte simple de ce va place acest blog. Daca sunteti nou(a)  pe aici atunci cititi cateva articole ca sa va familiarizati cu blog-ul. Arhiva o gasiti  pe partea dreapta a blog-ului. Spor la cotrobait 🙂

2.

Scrieti ce ati vrea sa cititi mai des pe acest blog adica ce ati vrea sa postez mai des :

De exemplu: filme, documentare,  articole de sanatate, articole pentru tineri, articole culturale, sfaturi utile, informatii generale, articole crestine,  poezii,  muzica, etc .

3.

Recomandati  acest blog la cel putin 5 persoane. Desigur, puteti sa  recomandati la toti prietenii vostrii dar eu am scris un minim de persoane ca sa va fie mai usor 🙂

Adica 5 sau mai multe persoane din cercul vostru  de prieteni sau cunoscuti va trebuii sa le trimiteti  aici si  sa scrie mai  jos un comentariu :

Buna ziua Camelia  sau Mihaela  (adica  numele vostru sau numele cu care participati la concurs  ) mi-a recomandat acest blog . Poate sa scrie mai mult chiar sa participe la concurs 🙂 De ce nu, concursul este pentru toti 🙂

P.S. Puteti sa participati cu ce nume doriti chiar si cu un Nickname adica cu un nume care va place voua  sau pe care il folositi pe net.

4.

Scrieti un email pe adresa blog-ul parereataconteaza1@yahoo(.)com

pentru ca  toti participantii vor primii un premiu surpriza 🙂 

Treceti in email adresa voastra  unde doriti  sa primiti premiul si specificati pentru concurs.

Puteti  sa aveti incredere caci adresele le voi pastra secrete iar voi, care sunteti mai curiosi sa nu incercati sa aflati vreo adresa ca nu aveti nici o sansa 🙂

5.

Daca aveti facebook atunci dati  un Like la pagina editurii Lampadarul de aur. Nu va voi verifica. Mergem pe incredere. O.K. ?

Cam asta aveti de facut . Cred ca e foarte simplu si practic.

Concursul tine o luna din data de 05.05.2013 pana pe data de 05.06.2013

imagini sanatate VemmaPrincipalul sponsor al concursului este Vemma Romania –Vitalitate naturală începând de la celule!

La Vemma ştim că sprijinirea sănătăţii dumneavoastră cu o alimentaţie şi un stil de viaţă sănătos vă ajută să faceţi faţă provocărilor vieţii moderne având energie şi vigoare. Şi ştim că, cu cât sunteţi mai sănătosi, cu atât vă simţiţi şi arătaţi mai tineri!
În lumea de azi, care se mişcă repede, trebuie să ne ocupăm de mai multe sarcini într-un timp mai scurt decât înainte.

Din momentul în care ne trezim dimineaţa şi până ne aşezăm din nou capul pe pernă seara, viaţa e precum un film blocat pe „derulat înainte”.

Motto-ul nostru este:

ORICE LUCRU SE POATE AMANA DAR SANATATEA TA NICIODATA !
Daca tu nu ai grija de sanatatea ta cine sa o faca . Neglijind sfaturile mici poti ajunge la probleme mari.Nu te mai gandii la bani ci comandati azi acest produs care iti va schimba radical viata si sanatatea. Mai bine sa previi boala decat sa o tratezi.

Banii oricum ii vei cheltuii pe lucruri de nimic dar ceea ce vei investii in sanatatea ta va ramane si te va ajuta mult. Traieste sanatos! Este dreptul tau.

citeste cartiPremiile concursului nostru constau

in carti  si vor fi oferite de editura Lampadarul de aur .

De ce am ales carti ?

Simplu 🙂

Dacă vreti să fiti creativi si sa aveti spor, atunci e necesar să va exersati creierul. Cu cât va folositi  mintea mai des, cu atât ea se dezvoltă mai mult și cresc șansele de a performa și     de a avea succes(biruinta) pe toate planurile vieții.

Există numeroase informații despre cum ne putem menține sănătoși din punct de vedere fizic, dar este imperios de necesar să ne concentrăm atenția asupra sanatatii spirituale.(Citeste  in Biblie toata  Evanghelia dupa Ioan )

Iar apoi asupra bunăstării mentale.

Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Christos.” 1 Tes. 5:23

Creierul nostru continuă să se extindă și să se adapteze stimulilor pe care îi primește pe parcursul vieții. Cu cât avem mai multă grijă de el, cu atât vom reuși să facem mai ușor față provocărilor, stresului, dezamagirilor, esecurilor, problemelor vietii…

Există diverse moduri prin care va puteti antrena creierul, iar una dintre ele este CITITUL.

Egal ca aveti sau nu pasiunea cititului aici este vorba de sanatatea voastra la care este bine sa luati seama. Daca nu aveti pasiunea cititului atunci ar fi bine sa vi-o dezvoltati dar asta vom discuta intr-un articol separat…

De ce sa citim?

Cartile sunt ferestre-n ziduri. Ele sunt cel mai bun izvor de idei noi si de intelepciune. Mai recomandate si cu mai multe avantaje decat blog-urile, jurnalele, cursurile video, etc. Multi oameni considera, ca azi, in secolul vitezei, nu mai este timp pentru carti. Este o confuzie majora. Raspunsul consta numai in autodisciplina si perseverenta. Stabiliti-va o norma, un program, un timp potrivit al zilei. Cel mai intelept este sa va treziti dimineata mai devreme.

Dupa ce v-ati trezit si v-ati facut rugaciunea de dimineata cu meditatie si citit (studiat) din Biblie in liniste, puteti sa  va apucati  de o carte buna pe care o puteti impartii pe zile adica stabiliti-va un numar de pagini sau capitole pe zi.

Puteti sa cititi o carte pe saptamana sau cel putin una pe luna dar asta binenteles ca depinde de mai multi factori…

Cititul îți pune mintea la contribuție, așa că poartă cu tine o carte și citește câteva pagini de fiecare dată când găsești puțin timp.

Francis Bacon spunea ” Cartile  sunt ganduri – nave care calatoresc prin valurile timpului si cu grija transporta marfa pretioasa din generatie in generatie.”

        🙂   PREMIILE CONCURSULUI  🙂

Premiul 1 consta in  4 carti la alegere de la editura Lampadarul de aur si o surpriza 🙂

Premiul 2 consta in 3 carti la alegere tot de la editura  Lampadarul de aur   si un premiu surpriza 🙂

Premiul 3 consta in  2 carti  la alegere de la editura Lampadarul de aur   si un premiu surpriza 🙂

Mentiune -o carte de la editura  Lampadarul de aur   si o surpriza 🙂

Spor la treaba 🙂

Vă mulțumesc tuturor pentru participare. Faptul că citiți acest blog este un câștig pentru fiecare și sunt onorata să vă am ca cititori dar si ca prieteni 🙂

V-a placut?

Atunci ajutatii si pe prietenii vostrii  sa afle de acest concurs 🙂 Click mai jos pe  Share, email, Google sau Tweet pentru a trimite si altora acest articol!

Daca aveti  blog si dati  REBLOG atunci primiti  2 premii speciale surpriza 🙂

Invitati-va si prietenii sa participe la acest concurs doar nu vreti sa va bucurati singuri sau nu stiti ca bucuria e mai mare cand se imparte 🙂

Nu veti (vor ) regreta mai ales ca la urmatorul concurs vor fi si cateva premii in bani si produse naturale

Pentru a pastra legatura abonati-va daca nu ati facut-o deja 🙂

iar daca considerati acest articol util si  doriti sa fiti informati cand apar articole noi pe acest blog atunci va  puteti abona chiar AICI si ACUM

Click Aboneaza-te prin e-mail

Click RSS Feed

Click
Urmareste-ma pe Twitter

Lasati-mi un comentariu ca sa stiu ca ati trecut pe aici si sa va intorc vizita!

GOD BLESS YOU MY VIZITORS!

imagini curcubeucartea vietiidecalogul fericiriiimagini mesaje

8 Martie -un video si o meditatie : Acceptați în Preaiubitul Lui. (Efeseni 1:6)

        Dragii mei

am postat mai demult  un articol de 8 Martie pentru partea  masculina  AICI si in urmatorul an

unul scris cu durere 🙁   pentru o prietena speciala AICI si la ciorne am gasit un articol de 8 Martie care de fapt era

un link   🙂

M-am gandit sa mai postez din ciorne si asa am ajuns la aceste meditatii .

Sper sa va placa 🙂

La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Christos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

Acceptați în Preaiubitul Lui. (Efeseni 1:6)

Prima zi a lui Adam pe acest pământ a fost o zi de sabat.

Dumnezeu a creat omul în a șasea zi, iar prima zi completă pe care a trăit-o omul pe pământ a fost ziua sabatului, aceea devine prima zi pentru om. În Noul Testament,

Dumnezeu termină și desăvârșește creația nouă în Domnul Isus, iar apoi El Se odihnește:

acela este sabatul lui Dumnezeu și începutul nostru.

Aceasta este prima noastră zi: odihna lui Dumnezeu.

Locul de unde începem noi este deja un teren desăvârșit.

Acesta este terenul ”legământului veșnic”. A înțelege semnificația ”legământului veșnic”, înseamnă a intra direct pe terenul desăvârșit și a trăi acolo.

Nu este important cum ne privim pe noi înșine sau cum simțim noi că stau lucrurile, ci care este locul pe care îl are Dumnezeu pentru noi.

Preaiubiților, principiul este că în Isus Christos voi și eu nu vom fi niciodată mai perfecți decât suntem acum.

Perfecțiunea Lui poate fi lucrată în noi în mod treptat, dar, în ce privește acceptarea noastră în El, noi suntem ”acceptați în Preaiubitul Lui”, iar El Îl satisface pe Tatăl în întregime; Tatăl Se odihnește în El. Lucrarea este desăvârșită.

Acceptarea noastră este întotdeauna pe terenul desăvârșit al lui Dumnezeu.

Până când acest lucru nu este clarificat, Dumnezeu nu poate începe să lucreze în noi în mod constant.

Nu uitați acest lucru!!!

Dacă atunci când Dumnezeu începe să ne trateze, prin disciplină și pedeapsă, prin educație, formare și modelare, putem spune la un moment dat:

”Asta mi se întâmplă pentru că sunt așa de rău, sunt atât de stricat, iar Domnul trebuie să facă ceva cu mine pentru a mă accepta”, atunci am pierdut orice teren.

Noi nu vom fi niciodată acceptați pe terenul nostru personal, oricât de mult ar lucra Domnul în noi.

Noi am fost acceptați, nu datorită faptului a cine suntem noi, oricât de buni sau de răi am fi, ci datorită Preaiubitului: ”Acceptați în Preaiubitul Lui”.

Noi cântăm și aș vrea să punem mai mult la inimă acest gând: că perfecțiunea Lui este măsura acceptării noastre.

De acolo începem.

Binecuvântat să fie Dumnezeu, acesta este terenul încrederii noastre!

Când Domnul începe să Se ocupe de noi, iar noi începem să ne simțim niște ființe nenorocite, acel simțământ nu are nimic a face cu acceptarea noastră în El.

Legământul veșnic înseamnă în primul rând că noi suntem acceptați pe temeiul satisfacției depline a lui Dumnezeu în Fiul Său.

Dacă noi am fi fost acceptați pe temeiul a cine suntem noi,

a ce se găsește în noi, nu ar mai exista legământ veșnic,

nu ar mai exista terenul care asigură totul.

Ar fi doar o chestiune de cum ne vom simți mâine.

Dar nu, nu este o chestiune de cum suntem sau cum vom fi mâine!

Terenul este sigur în Christos. Acum, Dumnezeu lucrează în noi pentru a desăvârși ceea ce este în Fiul Său, dar terenul acceptării noastre rămâne neschimbat. Să nu ne depărtăm de acest teren!

Din: Intrând în odihna lui Dumnezeu

Ferestre deschise”

este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net.

Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați:www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html


15488871_snowdrop_1-19521

images (2)

382209_543478182349200_344227619_n

Fă binele, fă binele, fă binele- TEXT si VIDEO (Give a little love )

  Dragii mei ,

am incarcat acest video ( de mai jos )  pe youtube  iar  din Cluj s-a auzit ecoul :  FA BINELE , FA BINELE ,FA BINELE .

Viata frumoasa este compusa din gesturi mici dar de o semnificatie enorma.

Descopera frumusetea ta interioara si te vei bucura deplin de viata.

Suntem alaturi de tine , chiar daca suntem oameni simpli pe care tu nu i-ai intalnit dar poti asculta bataile inimii noastre. Simplitatea si originalitatea ne caracterizeaza si mergem inainte nu prin puterea noastra ci prin puterea LUI  care a zis

  „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.” Apoc.1:8  

În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui. 2 Petru 1:16

Iata gandurile lui Lica Nemes care ne insotesc intr-o frumoasa splendoare a vietii.

„Fă binele, fă binele, fă binele…poți face binele, trebuie să faci binele mai departe. Transformă-ți viața și a altora prin bine.” Acest gând mi-a venit după ce am văzut filmulețul acesta de mai jos.

Binele se poate propaga la fel de ușor precum se propagă ce este rău.

Îmi place ideea căci mă reprezintă și este pe partea asta motivațională, exact după inima și viziunea mea de viață și lucru.

Putem face atâta bine în viața și în jurul nostru încât devenim mădulare, canale prin care iubirea, bunătatea, bunăvoința se revarsă în ceilalți. Și ei mai departe la alții și tot așa.

Între timp eu am lansat noul site         http://viatainmainiletale.ro/      care deși încă nu e complet, cum visez eu să fie, este deja parte importantă împlinită din visul meu.

Mulțumesc celor care mă încurajează și îmi scriu. Am deja peste 100 de LIKE-uri la Facebook fără nici o promovare și fie vorba între noi, nu am lucrat mult pe el. Dar asta se va schimba.

În noul site vei găsi și rubrica Cum poți fi util? unde am și punctat anumite lucruri în care noi te putem ajuta dar și cum poți să acționezi făcând pași înainte, chiar dacă acum te simți blocat, în depresie și fără nici un sens în viață.

Doresc să schimb în timp acest blog integrându-l în noul site. Am și dat câteva articole la corectat și actualizat. Pregătesc înregistrări video, conferințe și mai multe activități. Dacă mă întrebați „Ce mai fac?” Eu vă zic, „FAC BINE.”

Legea pașilor mici, cum am scris într-un articol aici pe blog, chiar funcționează 🙂

Fă pași mici dar zi de zi, pentru visul tău. Contează. Dacă zi de zi citești un singur capitol dintr-o carte, într-o zi va conta. Dacă studiezi zi de zi puțin din domeniul în care vrei să ai succes, într-o zi va conta.

Dacă ajuți pe alții, zi de zi câte puțin, într-o zi va conta mult. Dacă explici săptămânal unui copilului tău sau unui tânăr un citat înțelept, un proverb faimos, într-o zi va conta. Fă-ți binele pe care îl meriți.

Te motivez să faci binele oriunde și oricând. Învață să îl faci și nu te teme să îl faci. Am greșit în viață uneori făcând ce nu este bine, dar asta nu trebuie să ne oprească să reparăm ce putem, să iertăm ce trebuie și să mergem tot înainte. Da, este adevărat că avem de sacrificat ambiții egoiste, multe emoții negative, dar ca să avansăm în viață, să creștem mental, spiritual, să ne fie bine în toate, trebuie plătim acest cost. În final, tot înspre binele nostru este și asta.

Nu ezita căci și binele este răsplătit. Nu doar cei răi își vor lua răsplata, ci și cei buni la fel. Și răsplata cea mare este să vezi că în urma la ceea ce faci, se întâmplă ceva bun. Cuiva îi este mai bine datorită ție. Cineva este mai fericit, mai în siguranță, mai motivat, pentru că tu ai făcut un mic efort. Asta ne spune și clipul video de mai sus asta ne spune și credința și viața însăși.

Binele, este parte din destinul și scopul vieții noastre pe Pământ.

Fă-ți bine ție, iertându-te dacă lucruri din trecut te macină. Fă-ți bine ție îngrijind de viața ta, de sănătatea ta, de educația și dezvoltarea ta personală, și mai ales de sufletul tău.

Dacă ai grija de tine, investești în tine, apoi vei începe în mod automat să ajuți și pe cei din jurul tău cu ceea ce te-a ajutat și maturizat pe tine. Pregătește-te deci să primești mai mult, dăruind mai mult.

Nu doresc să mă contrazic, dar am văzut și o altă latură a binelui. Uneori ne facem bine nouă înșine, dacă încetăm să mai colaborăm cu oameni care ne-au rănit încontinuu și nu au arătat regret niciodată pentru răul care ni l-au făcut cu bună știință.

Fă-ți bine deci și nu te mai asocia cu oameni care cu rea voință, (nu accidental) te mint, te fură, nu cred în tine, te trădează, nu sunt alături de tine în momentele grele, care nu îți arată respect și nu te motivează înspre bine. Să scapi de asemenea oameni înseamnă să-ți faci bine. Putem învinge răul prin bine, făcând bine.  „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine.”( Rom 12:21 )

Dacă știe cineva să facă un bine….și îl face… ferice de el. 🙂

  Cu respect Lica Nemes,  director   Asociația Word Vision International

http://viatainmainiletale.blogspot.co.at/2013/03/fa-binele-fa-binele-fa-binele.html

PS.

Sunteti niste comori de oameni minunati.

Va multumesc celor care ati dat Reblog si va asigur ca binele vostru va fi rasplatit

iar cei care nu au dat Reblog ii motivez azi sa faca un bine  🙂

Un gest mic dar cu o mare insemnatate.

E vorba de un clic AICI apoi inca un CLIC sus in partea stanga unde scrie Reblog. VA MULTUMESC MULT 🙂

http://www.youtube.com/watch?v=9SY0hjLepN0&feature=youtu.be

bb

imagesLKD

insulaekklesia - Kopie

VOINŢA LIBERĂ , O SCLAVĂ-de C. H. Spurgeon(Esti mantuit?)

xgvfhgjh2 Decembrie 1855 de către REV. C. H. Spurgeon la New Park Street Chapel din Southwark, Londra

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”
Ioan 5:40
Acest verset este unul din marile tunuri Arminiene, montat pe zidurile lor şi deseori descărcat cu un zgomot teribil împotriva simplilor Creştini numiţi Calvinişti [porecla celor care cred doctrinele harului, a nu fi confundaţi cu urmaşii lui Calvin –n. ed.].

Intenţionez în această dimineaţă să îl reduc la tăcere, sau, mai degrabă să îl întorc împotriva duşmanilor, fiindcă nu au fost niciodată al lor; nu a fost făcut în turnătoriile lor ci scopul lui a fost să înveţe exact opusul doctrinei pe care ei o susţin cu tărie.

De obicei, când se ia acest text, se împarte astfel: În primul rând, omul are o voinţă.

În al doilea rând, el este complet liber.

În al treilea rând, oamenii trebuie fie dornici să vină la Hristos, altfel ei nu vor fi mântuiţi.

Acum, noi nu vom face astfel de împărţiri; ci vom încerca să aruncăm o privire mai rezonabilă asupra textului.

Şi nu trageţi concluzia că textul învaţă doctrina voinţei libere doar fiindcă se întâmplă să existe în el cuvintele „vreţi” şi „nu vreţi.”
S-a dovedit deja, fără a se putea nega, că voinţa liberă este un nonsens. Libertatea nu poate aparţine voinţei mai mult decât ponderabilitatea poate aparţine electricităţii. Sunt lucruri complet diferite.

Putem crede că omul este un agent moral liber, dar a crede în voinţa liberă ar fi pur şi simplu ridicol.

Se ştie că voinţa, fiind ceva secundar, este direcţionată de înţelegere, mişcată de motivaţie, călăuzită de alte părţi ale sufletului.
Atât filosofia cât şi religia înlătură chiar şi noţiunea de voinţă liberă; şi eu voi merge tot atât de departe cât a mers Martin Luther în afirmaţia lui puternică şi categorică:

„Dacă vreun om atribuie ceva, cât de neînsemnat, voinţei libere a omului pentru mântuirea sa, nu cunoaşte nimic despre har şi nu L-a cunoscut pe Isus Hristos aşa cum trebuie.

” Ar putea părea un sentiment nemilos; dar acela care crede în sufletul lui că omul se întoarce la Dumnezeu prin voinţa lui liberă nu putea fi învăţat de Dumnezeu,

fiindcă unul din primele principii pe care le-am învăţat când Dumnezeu a început să lucreze în noi este acela că nu avem nici voinţa nici puterea şi că El ni le dă pe amândouă; că El este „Alfa şi Omega” în mântuirea oamenilor.
Cele patru puncte pe care le vom avea în această dimineaţă vor fi:

Primul –fiecare om este mort, fiindcă spune:

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Al doilea – există viaţă în Isus Hristos: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Al treilea – există viaţă în Hristos Isus pentru toţi cei care vin să o primească: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine,

ca să aveţi viaţa;” indicând că toţi care vin vor avea viaţa.

Şi patru – aici se află esenţa textului, că nici un om nu va veni vreodată prin natura lui la Hristos, fiindcă textul spune:

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Departe de a afirma că oamenii fac acest lucru prin propriile lor voinţe, textul neagă categoric acest lucru şi spune

„Şi NU VREŢI să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Dar, preaiubiţii mei, sunt aproape gata să exclam, nu are nici un adept al voinţei libere cunoştinţa că, de fapt, îndrăzneşte să contrazică inspiraţia?

Oare nici unul dintre cei care neagă doctrinele harului nu gândeşte? S-au depărtat ei într-atât de Dumnezeu încât să denatureze acest text pentru a dovedi că voinţa este liberă; când, de fapt, textul spune:

Şi NU VREŢI să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa?”

I. În primul rând, deci, textul nostru indică faptul că

OAMENII SUNT MORŢI PRIN NATURA  LOR.

Nici o fiinţă nu trebuie să caute viaţa dacă o are în ea însăşi.

Textul spune cu hotărâre

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Deşi nu se exprimă prin cuvinte, totuşi se afirmă prin conţinut că oamenii au nevoie de o viaţă mai bună decât cea existentă în ei înşişi.

Dragi ascultători, cu toţii suntem morţi dacă nu am fost născuţi la o nădejde vie. În primul rând, cu toţii suntem, prin natura noastră, morţi din punct de vedere legal.

„În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit” a spus Dumnezeu lui Adam; şi chiar dacă Adam nu a murit fizic în acel moment, el a murit din punct de vedere legal; adică el a fost socotit mort.

Imediat ce, la tribunal, judecătorul pronunţă sentinţa, din punctul de vedere al legii, acuzatul este considerat mort.

Deşi poate abia după o lună el este adus pe eşafod pentru a suporta sentinţa, totuşi legea îl priveşte ca pe un mort. Pentru el este imposibil să mai facă ceva. Nu poate moşteni nimic, nu poate lăsa ceva prin testament; el nu este nimic –este un om mort.

Sistemul legal îl consideră mort. Dacă sunt alegeri, nu i se cere votul, fiindcă este considerat ca fiind mort. Este închis în celula lui, dar este mort.

Ah! Şi voi, păcătoşilor ce nu aţi avut niciodată viaţă în Hristos, voi sunteţi în viaţă în dimineaţa aceasta datorită unei amânări a sentinţei, dar ştiţi voi că din punct de vedere legal sunteţi morţi; ştiţi că Dumnezeu vă consideră astfel, că în ziua în care părintele vostru Adam a atins fructul, şi când voi înşivă aţi păcătuit, Dumnezeu, Judecătorul cel Veşnic v-a condamnat?

Vorbiţi mult despre poziţia voastră, despre bunătatea şi moralitatea voastră –dar unde sunt acestea? Scriptura spune că „aţi şi fost judecaţi.”

Tu nu trebuie să aştepţi să fii condamnat în ziua judecăţii –aceea va fi executarea pedepsei –tu „ai şi fost judecat.” În momentul în care aţi păcătuit, numele voastre au fost scrise în cartea neagră a dreptăţii; fiecare om a fost atunci condamnat la moarte de Dumnezeu, dacă nu a fost găsit un substitut pentru păcatele lui, în persoana lui Hristos.

Ce ai gândi dacă ai merge la închisoare şi l-ai vedea pe acuzat stând în celula sa râzând şi plin de voie bună?

Ai spune, „omul acesta este nebun fiindcă este condamnat şi urmează a fi executat; şi cu toate acestea, el este bine dispus.”

Ah! Şi ce nebun este omul firesc, care deşi este condamnat, trăieşte în distracţie şi voioşie!

Credeţi voi că sentinţa lui Dumnezeu nu are nici o urmare?

Crezi tu că păcatului tău ce este scris pe stânci cu o peniţă de fier nu îi urmează ceva groaznic?

Dumnezeu a spus că tu eşti deja condamnat. Dacă ai putea simţi acest fapt, dulcea cupă a bucuriei tale ar deveni amară; dansul tău ar înceta, râsul tău ar fi înăbuşit de suspin dacă ţi-ai aduce aminte că tu eşti deja condamnat.

Cu toţii ar trebui să plângem, dacă ne-am pune pe suflet faptul că în ochii lui Dumnezeu nu avem viaţă prin natura noastră; de fapt suntem indiscutabil condamnaţi; suntem socotiţi morţi şi acum, în noi înşine,

în ochii lui Dumnezeu suntem la fel de morţi ca şi cum am fi aruncaţi în iad chiar acum; suntem condamnaţi de păcat, dar încă nu suferim pedeapsa pentru el, dar ea este scrisă împotriva noastră iar noi suntem morţi din punct de vedere legal,

şi nici nu putem găsi viaţă, dacă nu găsim viaţă legală în persoana lui Hristos, dar despre aceasta vom vorbi mai târziu.
Dar, în afară de a fi morţi din punct de vedere legal, suntem şi morţi spiritual. Iar sentinţa nu a fost trecută doar în carte, ci şi în inimă; a intrat în conştiinţă; a operat asupra sufletului, raţiunii, imaginaţiei, asupra întregii fiinţe.

„În ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit” nu s-a împlinit doar în darea sentinţei, ci în Adam s-a întâmplat ceva.

La fel ca atunci când într-un anumit moment trupul acesta va muri, sângele se va opri, pulsul va înceta şi plămânii nu vor mai respira, tot aşa, în ziua în care Adam a mâncat fructul interzis sufletul lui a murit;

imaginaţia lui şi-a pierdut marea putere de a se ajunge până la lucrurile cereşti şi a vedea cerul, voinţa lui şi-a pierdut puterea de a alege întotdeauna ce este bine, raţiunea lui şi-a pierdut toată capacitatea de a judeca între bine şi rău cu hotărâre şi infailibilitate, deşi s-a păstrat ceva în conştiinţă; memoria i-a devenit pătată,

predispusă la a reţine lucruri rele şi a lăsa lucrurile drepte spre uitare; orice putere a lui a încetat, în raport cu vitalitatea sa morală.

Bunătatea era vitalitatea forţelor lui –aceasta s-a îndepărtat.

Virtutea, sfinţenia, integritatea –acestea reprezentau viaţa omului; dar când acestea nu au mai fost omul a devenit mort.

Iar acum, în ce priveşte lucrurile spirituale, voi sunteţi „morţi în greşelile şi în păcatele voastre.”

Şi sufletul este tot atât de mort în omul firesc, pe cât este un corp ce este aşezat în
mormânt; el este fără îndoială mort – nu doar metaforic, fiindcă Pavel nu vorbeşte în metafore atunci când afirmă

„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,” şi „măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).”
Dar, dragi ascultători, aş dori să pot predica inimilor dumneavoastră despre acest subiect.

A fost destul de neplăcut când am descris moartea ca fiind socotită asupra tuturor; dar acum vorbesc despre moarte ca având loc cu adevărat în inimile voastre.

Acum nu mai sunteţi ce aţi fost odată; nu mai sunteţi ce aţi fost în Adam, nu sunteţi nici măcar aşa cum aţi fost creaţi.

Omul a fost făcut curat şi sfânt.

Voi nu sunteţi fiinţele perfecte aşa cum se laudă unii; sunteţi total căzuţi, v-aţi depărtat de pe cale, aţi devenit depravaţi şi murdari.

Oh! Nu ascultaţi cântecul de sirenă al acelora care vă vorbesc despre demnitatea voastră morală şi despre marea voastră putere în ce priveşte mântuirea.

Nu sunteţi perfecţi; acel mare cuvânt „ruină” vă este scris pe inimi; şi moartea este imprimată pe duhul vostru.
Să nu crezi, o, omule moral, că tu vei putea sta înaintea lui Dumnezeu prin moralitatea ta, fiindcă tu nu eşti decât un corp îmbălsămat în legalism, un cadavru înveşmântat în haine fine, dar putred în faţa lui Dumnezeu.

Şi să nu crezi tu, posesor al unei religii fireşti că prin propria-ţi putere poţi fi primit înaintea lui Dumnezeu.

Oh, omule! Tu eşti mort!

Şi poţi aranja un mort cât vrei de frumos, şi nu ar fi decât o solemnă bătaie de joc. Să luăm ca exemplu regina Cleopatra – puneţi-i coroana pe cap, îmbrăcaţi-o în veşmintele regale, aşezaţi-o pe tron; şi cu toate acestea, ce fior rece te străbate atunci când treci pe lângă ea.

Ea este frumoasă acum, chiar şi moartă – dar ce oribil este să stai alături de o persoană moartă chiar şi de o regină onorată pentru frumuseţea ei maiestuoasă!

Şi tu poţi fi maiestuos în frumuseţea şi bunătatea ta, poţi fi amiabil şi simpatic; îţi pui coroana sincerităţii pe cap, şi porţi toate veşmintele integrităţii, oh, omule, dar dacă nu te-a înviat Dumnezeu, dacă Duhul nu a lucrat la sufletul tău,tot aşa cum un cadavru rece îţi este ţie repingător, la fel de respingător eşti tu în ochii lui Dumnezeu. Tu nu ai alege să trăieşti alături de un cadavru care să stea la masă cu tine; nici lui Dumnezeu nu-i place ca tu să fii în faţa Sa.

El este mâniat pe tine în fiecare zi fiindcă tu eşti în păcat – tu eşti mort.

Oh, crede aceasta; meditează la acest fapt; însuşeşte-ţi-l fiindcă nimic nu este mai adevărat decât faptul că tu eşti mort, atât spiritual cât şi legal.
Al treilea fel de moarte este sfârşitul celorlalte două.

Este moartea veşnică.

Este executarea sentinţei legale; este sfârşitul morţii spirituale. Moartea veşnică este moartea sufletului;

are loc după ce trupul a fost pus în mormânt, după ce sufletul s-a depărtat de la el.

Dacă moartea legală este groaznică, aceasta se datorează consecinţelor sale; iar dacă moartea spirituală este cumplită, aceasta se datorează urmărilor sale. Cele două feluri de moarte despre care am vorbit sunt rădăcinile, iar moartea care va urma este floarea acestora.
Oh! Dacă aş avea cuvinte să pot încerca în această dimineaţă să vă descriu ce este moartea veşnică. Sufletul vine în faţa Creatorului său;

se deschide cartea; se pronunţă sentinţa; cuvintele „depărtaţi-vă, blestemaţilor” – zguduie universul şi face ca stelele să se întunece la încruntarea Creatorului; iar sufletul se depărtează spre adânc, unde va locui împreună cu alţii în moartea veşnică.

Oh! Şi ce groaznică este condiţia lui acum!

Patul său este un pat de flăcări; peisajele pe care le vede sunt scene de crime, care îi înspăimântă duhul; sunetele pe care le aude sunt ţipete stridente, gemete, suspine, vaiete; tot ce cunoaşte trupul sunt chinurile unor mizerabile dureri!

Are un vaiet de nedescris, o mizerie totală.

Sufletul priveşte în sus.

Speranţa a murit, nu mai există.

Priveşte în jos cu groază şi teamă; sufletul îi este cuprins de remuşcări. Priveşte în dreapta –zidurile de netrecut ale morţii îl ţin înăuntrul graniţelor torturii. Priveşte în stânga –iar acolo, meterezele în flăcări interzic scara de scăpare chiar şi doar a unei presupuneri visătoare de evadare.

Priveşte înlăuntrul său căutând acolo mângăiere, dar în suflet i-a intrat un vierme care îl roade.

Priveşte de jur-împrejur –nu are nici un prieten care să-l ajute, pe nimeni care să îl mângâie, ci doar o mulţime de izvoare ale suferinţei.

Nu cunoaşte speranţa eliberării; aude cheia veşnică a destinului întorcându-se în
încuietoarea groaznicei sale celule şi l-a văzut pe Dumnezeu luând acea cheie şi azvârlind-o în adâncimile veşniciei pentru a nu mai fi găsită niciodată.

Nu mai speră; nu cunoaşte scăpare; nu crede în eliberare; îşi doreşte moartea; dar moartea este un duşman prea mare pentru a fi acolo;

aşteaptă ca non-existenţa să îl înghită, dar această moarte veşnică este mai rea decât distrugerea.

Îşi doreşte exterminarea la fel cum cel care trudeşte îşi doreşte Sabatul; doreşte să fie înghiţit de nimicnicie tot aşa cum un sclav la galere tânjeşte după libertate, libertate care nu vine – el este mort pentru totdeauna. După ce veşnicia se va roti de o mulţime de ori în ciclurile sale veşnice, tot mort va fi. Pentru totdeauna nu cunoaşte sfârşit; veşnicia nu poate fi înţeleasă decât în veşnicie.

Sufletul încă va avea scris deasupra capului „eşti condamnat pentru totdeauna.”

Aude urlete continue; vede flăcări de nestins; cunoaşte dureri totale;

aude o sentinţă care se rostogoleşte nu ca tunetul de pe pământ care este redus la tăcere imediat –ci mai tare, şi mai tare, zguduind ecourile veşniciei –făcând ca mii de ani să tremure din nou de tunetul înfiorător al vocii sale cumplite

–„Depărtaţi-vă! Depărtaţi-vă! Depărtaţi-vă! Blestemaţilor!”

Aceasta este moartea veşnică.

II. În al doilea rând,

ÎN HRISTOS ISUS ESTE VIAŢĂ,

fiindcă spune:

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Nu există viaţă în Dumnezeu Tatăl pentru un păcătos; nu există viaţă în Dumnezeu Duhul pentru un păcătos fără Isus.

Viaţa unui păcătos este în Hristos.

Dacă iei pe Tatăl separat de Fiul, deşi îşi iubeşte aleşii şi hotărăşte ca ei să trăiască, totuşi, viaţa nu este decât în Fiul Său.

Dacă iei pe Dumnezeu Duhul separat de Isus Hristos, deşi Duhul este acela care ne dă viaţă spirituală, totuşi, această viaţă este în Hristos, în Fiul.

Nu îndrăznim, şi nu putem, în primul rând, cere viaţă spirituală nici de la Dumnezeu Tatăl şi nici de la Dumnezeu Duhul.

Primul lucru pe care suntem călăuziţi să îl facem atunci când Dumnezeu ne scoate din Egipt este să mâncăm Paştele – primul lucru.

Acesta ne arată că modul prin care primim viaţă este hrănindu-ne cu trupul şi sângele Fiului lui Dumnezeu; trăind în El, încrezându-ne în El,

crezând în harul şi puterea Lui Al doilea gând al nostru a fost acesta: există viaţă în Hristos. Vă vom arăta că există trei feluri de viaţă în Hristos, tot aşa cum există trei feluri de moarte.
În primul rând, există viaţă legală în Hristos.

Tot aşa cum fiecare om, în Adam, prin natura sa păcătoasă a primit o sentinţă de condamnare în momentul păcatului lui Adam,

şi în special în momentul primei sale fărădelegi, la fel şi eu, dacă sunt credincios, şi tu, dacă te încrezi în Hristos, am primit o sentinţă legală de achitare prin ceea ce a făcut Isus Hristos.

Oh, păcătosule condamnat!

Tu poate stai în această dimineaţă deja condamnat, ca un întemniţat; dar înainte de a se sfârşi această zi, tu poţi fi la fel de fără vină ca şi îngerii de sus.

Există viaţă legală în Hristos, şi binecuvântat fie Dumnezeu, unii dintre noi se bucură de ea!

Noi ştim că păcatele noastre ne sunt iertate fiindcă Hristos a suferit pedeapsa pentru ele; ştim că niciodată nu vom fi pedepsiţi noi înşine, fiindcă Hristos a suferit în locul nostru.

Paştele a fost jertfit pentru noi; pragul şi uşiorii uşii au fost stropiţi, iar îngerul distrugător nu ne va putea atinge niciodată. Pentru noi nu există iad, deşi acesta arde cu o flacără teribilă.

Chiar dacă este pregătit din veşnicie, chiar dacă sunt grămezi de lemne şi mult fum, noi nu vom ajunge niciodată acolo –Hristos a murit pentru noi, în locul nostru.

Dar dacă sunt instrumente de tortură cumplită acolo? Dar dacă există acolo o sentinţă care produce cele mai groaznice reverberaţii de tunet? Totuşi, nici instrumentele de tortură, nici carcerele subterane, nici tunetul nu sunt pentru noi!

În Hristos Isus noi suntem acum eliberaţi.

„ACUM dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.”
Păcătosule!

Eşti tu condamnat din punct de vedere legal în această dimineaţă? Simţi tu asta?

Atunci permite-mi să-ţi spun căci credinţa în Hristos îţi va da cunoştinţa achitării tale legale. Preaiubiţilor, faptul că suntem condamnaţi pentru păcatele noastre nu este o simplă idee ci o realitate. De asemenea, faptul că suntem achitaţi nu este o simplă idee, ci o realitate.

Un om pe cale de a fi executat, dacă primeşte o iertare completă ar simţi-o ca pe o realitate măreaţă.

Ar spune: „Am o achitare completă, nimeni nu se poate atinge de mine acum.” Exact aşa mă simt şi eu.
„Acum eliberat de păcat mă duc oriunde Sângele Mântuitorului este iertarea mea completă Mă aşez mulţumitor la picioarele Lui dragi Ca păcătos mântuit îmi arăt recunoştinţa.”
Fraţilor, noi am primit viaţă legală în Hristos, o astfel de viaţă legală pe care nu o putem pierde.

Sentinţa a fost odată împotriva noastră –acum, ea a fost dată pentru noi. Este scris:

„ACUM, DAR, NU ESTE NICI O OSÂNDIRE,”

şi acel „acum” va fi la fel de bun pentru mine peste cincizeci de ani, cum este şi acum.

Oricât timp am trăi, tot va rămâne scris: „Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus.”
Apoi, în al doilea rând, există viaţă spirituală în Hristos Isus. Aşa cum omul este mort spiritual,

Dumnezeu are viaţă spirituală pentru el,

fiindcă nu există nici o necesitate care să nu fie suplinită de Isus, nu există nici un gol în inimă pe care Hristos să nu-l poată umple; nu există nici o pustie pe care El nu o poate popula, nici un deşert pe care să nu poată să-L înflorească precum trandafirul.

Oh, voi, păcătoşi morţi, morţi spirituali, există viaţă în Hristos Isus, fiindcă noi am văzut – da, aceşti ochi au văzut –

morţii trăind din nou; l-am cunoscut pe omul al cărui suflet era complet corupt căutând, prin puterea lui Dumnezeu neprihănirea; am cunoscut pe omul ale cărui gânduri erau fireşti, ale cărui pofte erau mari, ale cărui pasiuni erau puternice, deodată, printr-o putere irezistibilă din ceruri s-a consacrat pentru Hristos şi a devenit un copil al lui Isus.

 

Ştim că este viaţă în Hristos Isus, viaţă spirituală;

chiar mai mult, noi, în noi înşine am simţit că există viaţă spirituală. Ne putem bine aduce aminte cum stăteam în casa de rugăciune, la fel de morţi ca şi scaunul pe care stăteam.

Am ascultat mult glasul Evangheliei, dar fără rezultat, când deodată, ca şi cum urechile noastre ar fi fost deschise de degetele vreunui înger puternic, a intrat o voce în inima noastră.

Am crezut că l-am auzit pe Isus spunând „Cel ce are urechi de auzit, să audă.”

O mână irezistibilă s-a pus pe inima noastră şi ne-a smuls o rugăciune din ea. Niciodată nu ne-am mai rugat aşa.

Am strigat „Doamne, ai milă de mine, păcătosul!”
Unii dintre noi am simţit mai multe luni o mână apăsându-ne, ca şi cum am fi fost strânşi într-o nicovală, iar sufletele noastre au sângerat stropi de suferinţă. Acea stare de mizerie era semnul unei vieţi ce avea să vină. Persoanele ce se îneacă nu simt durerea ca atunci când sunt aduse înapoi la viaţă. Oh! Noi resimţim acele dureri, acele gemete, acea luptă vie pe care a dus-o sufletul nostru când a venit la Hristos.

Ah! Putem resimţi primirea vieţii noastre spirituale la fel de uşor cum ar putea resimţi cineva învierea sa din mormânt.
Putem presupune că Lazăr şi-a amintit de învierea sa, deşi poate nu toate detaliile.

Aşa şi noi, deşi am uitat o mare parte, ne aducem aminte cum ne-am predat lui Hristos.

Putem spune oricărui păcătos mort, că este viaţă în Hristos Isus, nu contează cât este de putred în mormântul său.

Acela care l-a înviat pe Lazăr ne-a înviat şi pe noi; şi El îţi poate spune chiar ţie „Lazăre, ieşi afară!”
În al treilea rând, există viaţă veşnică în Hristos Isus. Oh, şi dacă moartea veşnică este teribilă, viaţa veşnică este binecuvântată; fiindcă El a spus: „acolo unde sînt Eu, să fiţi şi voi.”

„Tată, vreau ca acolo unde sînt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea.” „Eu le dau viaţa vecinică, în veac nu vor pieri.”

Orice Arminian care ar trebui să predice din acel text trebuie să facă o mulţime de schimonosiri; nu ar putea niciodată spune întregul adevăr fără a-l înconjura în mister.

Viaţă veşnică –nu o viaţă pe care să o piardă, ci viaţă veşnică. Dacă prin Adam mi-am pierdut viaţa, prin Hristos am câştigat-o; dacă eu m-am pierdut pentru vecie, în Isus Hristos m-am găsit pe vecie. Viaţă veşnică!

Oh, ce gând binecuvântat!

Ochii noştri vor străluci de bucurie iar sufletele noastre vor arde de extaz la gândul că avem viaţă veşnică.

Stingeţi-vă stele! Dumnezeu să-şi pună degetul pe voi –dar sufletul meu va trăi în fericire şi bucurie.

Întunecă-te, o,
soare!

Dar ochii mei „vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui” când ochiul tău nu va mai face pământul verde să râdă.

Şi lună, prefă-te în sânge!

Dar sângele meu nu va fi niciodată preschimbat în nimicnicie; acest duh va exista când tu vei înceta a mai fi. Şi tu lume mare! Tu poţi dispărea aşa cum dispare într-o clipă spuma valului!

Dar eu am viaţă veşnică.

O, timpule! Tu poţi vedea munţi uriaşi murind şi ascunşi în mormintele lor; tu poţi vedea stelele ca nişte smochine prea coapte căzând din pom, dar duhul meu niciodată nu-l vei vedea mort, niciodată.

 

III. Aceasta ne aduce la cel de-al treilea punct al nostru,

VIAŢA VEŞNICĂ ESTE DATĂ TUTUROR CELOR CARE VIN.

Niciodată nu a existat vreun om care să vină la Hristos pentru viaţă veşnică, legală sau spirituală şi, într-un anume sens să nu o fi primit deja.

Iar apoi i s-a dovedit că a primit-o imediat după ce a venit. Să luăm unul sau două texte –

„De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El.”

Oricine vine la Hristos va afla că El poate să îl mântuiască – nu capabil să îl mântuiască puţin, să-l elibereze de câteva păcate, să-l păzească de o încercare mică, să îl ţină o scurtă vreme şi apoi să îl lase – ci capabil să îl mântuiască total de păcatul său, de toate încercările sale, de cele mai adânci întristări, pe toată durata existenţei sale.

Hristos spune tuturor celor care vin la El

„vino, sărmane păcătos, nu trebuie să te întrebi dacă am puterea să te mântuiesc.

Eu nu te întreb cât de departe ai mers în păcat; Eu am puterea să te mântuiesc în chip desăvârşit pe vecie.” Şi nimeni pe pământ nu poate trece dincolo de desăvârşirea lui Dumnezeu.
Acum, un alt text: „pe cel ce vine la Mine (observaţi că promisiunile sunt aproape întotdeauna adresate celor care vin), nu-l voi izgoni afară.”

Oricine care vine va găsi uşa casei lui Hristos deschisă –şi uşa inimii Lui deschisă.

Oricine care vine –spun aceasta în cel mai larg sens –va descoperi că Hristos are milă de El.

Cea mai mare absurditate din lume este să doreşti să ai o evanghelie mai largă decât cea de pe paginile Scripturii. Eu predic că oricine crede va fi mântuit –că oricine vine va găsi îndurare.
Oamenii mă întreabă:

„Dar să presupunem că vine cineva care nu a fost ales, va fi mântuit?”

Du-te şi presupune nonsensuri, că eu nu o să-ţi dau un răspuns. Dacă cineva nu este ales, el nu va veni niciodată.

Atunci când vine avem dovada sigură că este ales.
Cineva spune: „să presupunem că vine cineva la Hristos care nu a fost chemat de Duhul.”

Opreşte-te,

frate, aceasta este o presupunere pe care nu ai dreptul să o faci, fiindcă aşa ceva nu se poate întâmpla;

o spui doar ca să mă prinzi, dar deocamdată nu poţi să o faci. Eu spun că orice om ce vine la Hristos va fi mântuit.

O spun ca şi calvinist, sau ca şi hiper-calvinist, la fel de limpede ca şi tine. Eu nu am o Evanghelie mai îngustă decât tine; ci Evanghelia mea este pe o temelie solidă, în timp ce a ta este zidită doar pe nisip şi putrefacţie.

„Oricine vine va fi mântuit, fiindcă nimeni nu vine la Mine dacă nu-l atrage Tatăl.”
„Dar”, spune cineva,

„să presupunem că întreaga lume ar veni, i-ar primi Hristos pe toţi?” Cu siguranţă, dacă toţi ar veni;

dar ei nu vor veni. Îţi spun că toţi cei ce vin –chiar dacă ar fi la fel de răi ca demonii,

Hristos i-ar primi; dacă tot păcatul şi mizeria ar curge în inimile lor ca şi într-o canalizare comună a întregii lumi, Hristos i-ar primi.
Altul spune, „Vreau să ştiu despre restul oamenilor.

Pot merge să le spun că Isus Hristos a murit pentru fiecare dintre ei? Pot eu spune –există neprihănire pentru fiecare din voi, există viaţă pentru fiecare din voi?”

Nu, nu poţi.

Poţi spune –există viaţă pentru fiecare om care vine. Dar dacă spui că există viaţă pentru cei care nu cred, tu le spui o minciună periculoasă. Dacă le spui că Isus Hristos a fost pedepsit pentru păcatele lor şi totuşi ei vor fi nemântuiţi, tu spui intenţionat un neadevăr. Să gândeşti că Dumnezeu L-a pedepsit pe Hristos şi îi va pedepsi şi pe ei –eu mă mir de îndrăzneala cu care spui această neruşinare!

Un om bun predica odată că în ceruri erau harfe şi coroane pentru
toată adunarea sa; şi apoi spunea în cea mai solemnă manieră: „Dragi prieteni, sunt mulţi pentru care au fost pregătite aceste lucruri dar care nu vor ajunge acolo.”

De fapt, el a născocit cea mai tristă poveste pe care o putea născoci; dar vă spun pentru cine ar fi trebuit el să plângă –ar fi trebuit să plângă pentru îngerii din ceruri şi pentru toţi sfinţii, fiindcă ce a spus el ar strica cerul în întregime.
Ştiţi că atunci când vă întâlniţi împreună cu toată familia, dacă aţi pierdut un frate iar locul său este gol spuneţi:

„Noi întotdeauna ne-am bucurat de aceste întruniri familiale, dar cineva lipseşte acum –sărmanul de el, nu mai este printre noi!”

Gândiţi-vă că îngerii ar spune:

„Ah, cerul este minunat, dar nu ne place să vedem acolo toate acele coroane acoperite cu pânze de păianjen; nu putem suporta acea stradă nelocuită; nu putem privi acele tronuri goale.”

Iar apoi, sărmane suflete, ar putea începe să vorbească între ei şi să spună „nici unul dintre noi nu este în siguranţă aici fiindcă promisiunea a fost –

„Eu dau oilor Mele viaţă veşnică”, şi mulţi din cei cărora Dumnezeu le-a dat viaţă veşnică sunt în iad; există un număr pentru care Hristos şi-a dat viaţa pentru ca ei să nu ardă în Adânc, iar dacă ei pot fi trimişi acolo, atunci şi nouă ni se poate întâmpla la fel.

Dacă nu ne putem încrede într-o promisiune, nu ne putem încrede nici în cealaltă.” Şi aşa, cerul şi-ar pierde temelia şi ar cădea.

Pleacă de aici cu evanghelia ta fără sens!

Dumnezeu ne dă o Evanghelie sigură şi solidă, clădită pe faptele şi relaţia legământului, pe scopuri veşnice şi împliniri sigure.

 

IV. Şi astfel ajungem la cel de-al patrulea punct.

PRIN NATURA SA, NICI UN OM NU VINE LA HRISTOS,

fiindcă textul spune „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” Eu afirm cu tărie din textul meu pe baza autorităţii Scripturii că voi nu veţi veni la Hristos ca să aveţi viaţa.

Vă spun că v-aş putea predica o veşnicie, aş putea împrumuta talentele oratorice ale lui Demostene sau cele ale lui Cicero, dar voi nu veţi veni la Hristos.

V-aş putea implora în genunchi, cu lacrimi în ochi şi să vă arăt ororile iadului şi bucuriile cerului, puterea lui Hristos şi propria voastră condiţie pierdută, dar nici unul dintre voi nu aţi veni la Hristos prin voi înşivă, dacă Duhul care era asupra lui Hristos v-ar atrage.

Pentru toţi oamenii este valabil adevărul că în starea lor firească nu vor veni la Hristos.
Dar mi se pare că aud un alt palavragiu punând întrebarea: „Dar nu puteau ei veni dacă ar fi dorit?”

Prietene, ţie îţi voi da răspunsul altă dată. Nu aceasta este întrebarea în această dimineaţă.

Acum discutăm dacă ei vor, nu dacă pot. Veţi observa că oridecâteori vorbiţi despre voinţa liberă, sărmanul Arminian, după două secunde începe să vorbească despre capacitatea umană, şi astfel amestecă două subiecte care ar trebui să fie separate.

Noi nu vom trata două subiecte în acelaşi timp. Refuzăm să ne luptăm cu doi deodată, dacă doriţi. În altă zi vom predica din acest text – „Nimeni nu poate veni dacă nu îl atrage Tatăl.”

Dar acum vorbim numai de voinţă; şi este clar că oamenii nu vin la Hristos pentru a avea viaţa.
Putem dovedi acest fapt din multe texte ale Scripturii, dar vom lua doar o singură pildă.

Vă aduceţi aminte de pilda împăratului care a pregătit o cină pentru fiul său şi i-a invitat pe mulţi să vină; boii şi viţeii îngrăşaţi au fost tăiaţi şi şi-a trimis mesagerii să-i cheme pe mulţi la cină.

Au venit ei la cină? Ah, nu; dar cu toţii, într-o singură voce au început să se scuze. Unul a spus că s-a căsătorit şi de aceea nu putea veni, deşi ar fi putut-o aduce şi pe soţie cu el.

Altul a cumpărat nişte boi pentru jug şi s-a dus să îi încerce; dar cina era noaptea iar el nu putea să îi încerce pe întuneric.

Altul a cumpărat o bucată de pământ şi voia să o vadă; dar nu cred că s-a dus să o vadă cu un felinar. Cu toţii s-au scuzat şi nu au vrut să vină. Împăratul era hotărât să aibe cina; aşa că a spus

„Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei ce-i vei găsi” invită-i – stop!

Nu invită-i – „sileşte-i să intre;” fiindcă nici chiar cei mai săraci nu ar fi venit niciodată dacă nu ar fi fost siliţi.
Să luăm o altă pildă:

cineva a avut o vie; la vremea roadelor şi-a trimis unul din slujitori pentru a-şi lua chiria. Ce au făcut ei cu el? L-au bătut pe rob. A trimis un altul; şi ei l-au omorât cu pietre.

Atrimis un altul iar ei l-au omorât şi pe acesta.

La urmă şi-a zis „Le voi trimite pe fiul meu, pe el îl vor cinsti.” Dar ce au făcut ei? Au spus „Iată moştenitorul, veniţi să îl ucidem şi să îl aruncăm afară din vie.” Şi aşa au făcut.

La fel se întâmplă cu toţi oamenii în firea lor. A venit Fiul lui Dumnezeu, iar oamenii L-au respins.

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”
Ar necesita prea mult timp pentru a mai aduce şi alte dovezi din Scriptură. Totuşi, vom face referire la marea doctrină a căderii.

Oricine care crede că voinţa omului este complet liberă şi că poate fi mântuit prin ea nu crede căderea.

Aşa cum v-am spus uneori, puţini predicatori „creştini” cred în întregime doctrina căderii, altfel cred că atunci când Adam a căzut el şi-a rupt degetul mic şi nu gâtul, spre ruina întregii sale rase.

Preaiubiţii mei, la cădere, omul şi-a rupt fiecare os.

Nici o putere a lui nu a rămas neştirbită; toate au fost sfărâmate, perverite şi pătate;

la fel ca un mare templu, stâlpii pot exista, coloanele şi pilastrele pot fi acolo; dar toate au fost distruse, chiar dacă unele şi-au păstrat forma şi poziţia.

Conştiinţa omului poate reţine uneori mare parte din sensibilitate – dar totuşi este căzută.

La fel, voinţa nu este scutită. Şi ce dacă este „Domnul Sufletului omului” aşa cum o numeşte Bunyan”?

–Domnul acesta greşeşte.

Domnul Voinţă-Puternică întotdeauna greşea. Natura voastră căzută a fost stricată; voinţa voastră, printre altele s-a depărtat total de Dumnezeu. Dar vă spun care este cea mai bună dovadă a acestui fapt; este marele fapt că niciodată nu aţi întâlnit în viaţa voastră un creştin care să spună că el a venit la Hristos fără ca Hristos să vină la el.
Aţi auzit o mulţime predici Arminiene, îndrăznesc să spun; dar nu aţi auzit niciodată o rugăciune Arminiană – fiindcă sfinţii în rugăciune sunt ca unul singur în cuvânt, faptă şi gând.

Un Arminian pe genunchi s-ar ruga disperat ca un Calvinist.

El nu se poate ruga despre voinţa liberă; nu mai este loc pentru ea. Imaginaţi-vă cum ar suna o astfel de rugăciune:

„Doamne, îţi mulţumesc că nu sunt ca şi acei sărmani Calvinişti încrezuţi. Doamne, am fost născut cu o voinţă liberă glorioasă; am fost născut cu puterea prin care mă pot întoarce singur la Tine; am profitat de harul meu.

Dacă toată lumea ar face la fel cu harul lor aşa cum am făcut eu, toţi ar putea fi mântuiţi. Doamne, ştiu că Tu nu ne influenţezi să vrem, dacă noi nu vrem. Tu dai har tuturor; unii nu profită de el, dar eu nu sunt aşa.

Sunt mulţi care vor merge în iad şi care au fost cumpăraţi cu sângele lui Isus ca şi mine; şi ei au primit Duhul Sfânt la fel ca mine; au avut o şansă la fel de mare şi au fost binecuvântaţi la fel ca mine.

Nu harul tău ne-a făcut diferiţi; ştiu că a contat mult, dar eu am luat decizia; m-am folosit de ce mi s-a dat în vreme ce alţii nu au făcut aşa –aceasta este diferenţa dintre mine şi ei.”
Aceea este o rugăciune a diavolului, fiindcă nimeni altcineva nu s-ar ruga aşa. Ah!

Atunci când predică şi vorbesc în cuvinte bine cântărite, se poate să fie doctrină greşită; dar când ajung la rugăciune adevărul iese la iveală; nu se pot abţine.

Dacă un om vorbeşte în cuvinte bine cântărite, poate vorbi corect gramatical; dar când vorbeşte repede, vechile regionalisme ale zonei sale în care s-a născut ies la iveală.
Te întreb din nou, ai întâlnit vreodată un creştin care să spună „Am venit la Hristos fără puterea Duhului?”

 

Dacă ai întâlnit un astfel de om, poţi să-i spui fără ezitare

„Domnule dragă, eu cred asta întru totul –şi mai cred că aţi plecat de acolo tot fără puterea Duhului, şi că nu cunoaşteţi nimic despre aşa ceva, şi văd că eşti plin de fiere amară, şi în lanţurile fărădelegii.”

 

Aud oare vreun creştin zicând

„L-am căutat pe Isus înainte ca El să mă caute pe mine; eu am venit la Duhul şi nu Duhul la mine?”

Nu, dragii mei; suntem obligaţi, fiecare dintre noi să ne punem mâna pe inimă şi să spunem –

„Harul m-a învăţat să mă rog Şi mi-a făcut ochii să plângă Harul m-a păstrat până în această zi Şi nu îmi va da drumul.”

Există cineva aici –unul singur –bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân care să poată spune

„Eu l-am
căutat pe Dumnezeu înainte ca El să mă caute pe mine?”

Nu; chiar şi voi care sunteţi puţin Arminieni veţi cânta – „Îl iubesc pe Isus – Că-ntâi El m-a iubit.”
Iar apoi, mai o întrebare.

Nu vedem noi, chiar şi după ce am venit la Hristos că sufletul nostru nu este liber, ci că este păstrat în Hristos?

Nu vedem momente, chiar acum, când „a vrea” nu este de partea noastră?

Există o lege în mădularele noastre care luptă împotriva legii minţii. Acum, dacă cei vii spiritual simt că voinţa lor este contrară lui Dumnezeu ce putem spune despre omul „mort în greşeli şi păcate?”

Ar fi o absurditate de necrezut să îi pui pe cei doi la acelaşi nivel; şi ar fi chiar mai absurd să îl pui pe cel mort în faţa celui viu. Nu; textul este adevărat, experienţa ni l-a însemnat în inimi. „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”
Acum trebuie să îţi spunem motivele pentru care oamenii nu vin la Hristos. Primul este că nici un om nu gândeşte în fire că Îl vrea pe Hristos. Prin natura lui, omul nu gândeşte că are nevoie de Hristos; crede că are haina propriei neprihăniri, că este bine îmbrăcat, că nu este gol, că nu are nevoie de sângele lui Hristos ca să-l spele, că nu este negru sau stacojiu şi nu are nevoie de har pentru a fi curăţat.

Nici un om nu-şi cunoaşte nevoia până când Dumnezeu nu i-o arată; iar dacă Duhul Sfânt nu descoperă nevoia de iertare nici un om nu va căuta iertarea. Îl pot predica pe Hristos pe vecie, dar dacă nu simţi că Îl vrei pe Hristos niciodată nu vei veni la El.

Un farmacist ar putea avea o farmacie bună, dar nici un om nu va veni să-i cumpere medicamentele până când nu simte că are nevoie de ele.
Următorul motiv este că oamenilor nu le place modul prin care Hristos îi mântuieşte.

(1) Cineva spune: „Nu-mi place fiindcă mă face sfânt; dacă m-a mântuit atunci nu mai pot bea şi înjura.”

(2) Altul spune: „Mi se cere să fiu aşa de fidel şi să am o viaţă aşa de curată, iar mie îmi place să fiu puţin mai liber.”

(3) Altuia nu-i place fiindcă aceasta este aşa de umilitoare; nu-i place fiindcă „poarta cerului” nu este destul de înaltă pentru nasul lui, şi nu-i place să se aplece.

Acesta este motivul principal pentru care nu veţi veni la Hristos, fiindcă la El nu puteţi ajunge cu nasul pe sus; fiindcă Hristos vă face să vă aplecaţi atunci când veniţi la El.

(4) Altuia nu-i place ca harul să fie de la început până la sfârşit. „Oh!,” spune el, „dacă aş putea avea şi eu puţină cinste (onoare).” Dar atunci când aude căci Hristos este ori totul, ori nimic, doar Hristos sau deloc, el spune

„Nu voi veni,” şi se întoarce şi pleacă.

Ah, păcătoşi mândri, voi nu veţi veni la Hristos.
Ah, păcătoşi neştiutori, voi nu veţi veni la Hristos fiindcă nu cunoaşteţi nimic despre El.

Şi acesta este cel de-al treilea motiv.

Oamenii nu ştiu ce preţios este, fiindcă dacă ar fi ştiut, ar fi venit la El.

De ce nu s-au dus navigatorii în America înainte de Columb? Deoarece ei nu credeau că America există.

Columb a avut credinţă şi de aceea a plecat.

Cel care are credinţă în Hristos vine la El. Dar tu nu-L cunoşti pe Isus; mulţi dintre voi nu I-aţi văzut niciodată frumoasa Sa faţă; niciodată n-aţi văzut ce bun este sângele Său pentru un păcătos, ce măreaţă este ispăşirea Sa; şi ce suficiente sunt meritele Sale. De aceea, „voi nu vreţi să veniţi la El.”
Ah, dragi ascultători, ultimul meu gând este unul solemn. Am predicat că voi nu vreţi să veniţi.

Dar unii vor spune „este păcatul lor dacă nu vin.” AŞA ESTE. Nu veţi veni şi de aceea voinţa voastră este una păcătoasă. Unii cred că atunci când predicăm această doctrină împiedicăm oamenii să vină la Hristos, dar nu este aşa.

Noi nu spunem că aceasta a făcut parte din natura originală a omului, ci a fost parte din natura sa căzută. Păcatul a fost acela care te-a adus în această condiţie în care nu vrei să vii.

Dacă nu ai fi căzut, ai veni la Hristos în clipa în care ţi s-ar fi predicat prima dată; dar nu vii datorită păcătoşeniei şi nelegiuirii tale. Oamenii se scuză fiindcă au o inimă rea.

Aceasta este cea mai nefondată scuză din lume. Jaful şi furtul nu vin dintr-o inimă rea?

Să presupunem că un hoţ ar spune judecătorului „Nu am putut să mă abţin, am avut o inimă rea.”

Ce i-ar spune judecătorul?
„Nemernicule! Dacă inima ta este rea, atunci îţi voi face pedeapsa mai grea fiindcă eşti cu adevărat un ticălos.

Scuza ta nu este bună de nimic.” Dar Tu care eşti Atotputernic „râzi de ei, Tu Îţi baţi joc de toate neamurile.”

Noi nu predicăm această doctrină pentru a vă scuza, ci pentru a vă umili. Posesia unei naturi rele este atât din vina mea cât şi din cauza teribilei căderi a lui Adam.
Există un păcat care îi va învinui întotdeauna pe oameni; când nu vor să vină la Hristos, păcatul este cel care îi ţine la distanţă.

Cel care nu predică aşa, mi-e teamă că nu Îi este credincios nici lui Dumnezeu nici conştiinţei sale.

Mergeţi acasă cu acest gând

„Prin fire sunt aşa de depravat că nu voi vrea să vin la Hristos, iar acea răutate a naturii mele este păcatul meu.

Datorită lui, eu merit să fiu trimis în iad.” Iar dacă acest gând folosit de Duhul nu te umileşte, nici un alt gând nu va reuşi. În această dimineaţă nu am predicat înălţând natura umană ci am umilind-o.

Dumnezeu să ne smerească pe toţi.

Amen.

2 Decembrie 1855 de către REV. C. H. Spurgeon
la New Park Street Chapel din Southwark, Londra

by Insula Ekklesiaby Insula Ekklesia

" data-api-host="https://cdn.2performant.com" type='text/javascript' src='https://cdn.2performant.com/l2/link2.js?ver=5.4.4'>