Cine-si da lui isi da, cine-si face lui isi face-text si videos

Intr-un sat un biet mosneag,
Chinuit de vremuri rele,
Isi facura un bordei,
De pamant si de nuiele.

Chiar la marginea padurii,
La tulpina unui fag,
In mijlocul creaturii,
Locuia bietul mosneag.

Fara nici o mangaiere,
Fara nici un ajutor,
Razimat in doua carje,
Sprijinea al sau piceor.

Chinuit asa sarmanul,
Isi ducea al vietii fel,,
Pana cand l-aduce unul
Din bordei la cimitir.

Cand si Cand pornea mosneagul,
Inspre sat la sarbatori,
Garbovit cu sacu-n spate,
Sa cerseasca de mancare.

Si in loc de multumire,
Le spunea vorba ce-i place,
„Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face”

An cu an trecut-au iute,
Multi n-ainte lui murise,
Pe el harul si iubirea,
Domnului il sprijini-se.

Si din cand in cand cu jale,
Inspre sat pornea mosneagul,
Fara a schimba nici macar,
Sacul, carjea sau sumanul.

Il stia de mult tot satul,
Si la orice sarbatoare,
Cei cu inima miloasa,
II da ceva de mancare.

El in loc de multumire,
Le spunea, plecand in pace:
” Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face „.

Intr-o zi o gospodina,
Din zisa societate,
Egoista, fara mila,
Si plina de rautate,

Se gandi cum s-amuteasca
Glasul celui cersetor,
Ce cersea de-atat vreme,
Pe la poarta tuturor.

Repede facu o paine,
Din faina cea mai alba,
Si pusa-i otrava-ntransa,
Si-apoi o coapse-n graba.

Si cand vine cersetorul,
I-o da painea otravita,
Si-a ei inima tresare,
Ca de-acuma cersetorul
Nu va mai veni la poarta.

Iar mosneagul isi ia darul,
Privindu-l cu bucurie,
Fiind painea cea frumoasa
Se gandeste s-o mai tie,

Isi repeta apoi zicala,
Ce asa de mult ii place:
‘Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’.

Dupa ce colinda satul,
Se intoarce la bordei,
Obosit se odihneste,
Pe un scaunel de tei.

Dar nu se aseaza bine,
Cand se-arata pe carare,
Un flacau, voinic din sat,
Venind de la vanatoare.

Obosit si rupt de foame,
Dupa el venea un caine,
Rataci-se prin padure,
Fara nici un strop de paine.

Vine la bordei la mosul,
Si-l intreba cu mirare:
„Mosule sa nu te superi,
Nu ai ceva de mancare? ”

„Cum sa nu” raspunse mosul,
„Chiar acum am fost in sat,
Si chiar mama dumitale,
O paine alba mi-a dat.

Ia-o taica, si-o mananca,
Potoleste-ti foamea-n pace”
„Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face”.

Dupa ce manca feciorul,
Multumind pleaca spre sat
Fara-a banui sarmanul,
De aceea ce s-antamplat.

Ajungand acasa bine,
Mamasa-l inbratiseaza,
Se dezbraca si in fine,
El la masa se aseaza.

Insa feciorul de-odata,
Se ridica in picioare,
” Vai, mi-e rau, mi-e rau
O mama,mama mor
Totul ma doare”.

Mama-sa se ingrozeste,
El se vaita disperat,
„Cum!Ce ai? intreaba mama,
Spune-mi draga ce-ai mancat?”

„N-am mancat, raspunse fiul,
Decat painea ce frumoasa,
Ce ai dat la cersetorul,
Astazi cand a fost pe-acasa”.

Un fior de groaza-atuncea,
Mame-i inima-i cuprinse,
Fiul ei isi da suflarea,
Si in fata ei se stinge.

Ingrozita se arunca,
Peste-a fiului ei fata,
Si cu mana tremuranda
Dupa gat i se agata.

Apoi isi priveste fapta
Corpul lui i se raceste,
Iata cum Acel din Ceruri,
Orice fapta rasplateste.

Si-n urechi i suna glasul
Mosului ce nu mai tace
„Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face”.

Amin.
Autor necunoscut



poruncile Domnului

versete,imagini versete,Psalmi

mesaje, darnicie,daruire,citate

George, chitaristul fara maini a uimit lumea iar dupa 18 ani o intalneste pe mama sa -VIDEOS

https://www.youtube.com/watch?v=fcf5lJWH5Bc

https://www.youtube.com/watch?v=inp55CQce5s

https://www.youtube.com/watch?v=EY6Tf-4_iLg

https://www.youtube.com/watch?v=a_dYzDAGrjk

https://www.youtube.com/watch?v=Xj0ZtfeNJ-0

https://www.youtube.com/watch?v=YeY0NtiKjpg

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=GrhwCExBwRc
https://www.youtube.com/watch?v=n2Ftb5jiy5o
250278_114599795304994_7129425_n

281297_353839701381001_1621062429_n

poza 1

Mama mea este numai una (video)

Dragii mei

daca inca mai aveti mama ,

nu uitati sa o pretuiti ,sa o iubiti si sa fiti alaturi de ea

cate zile va mai avea pe acest Pamant.

O mama fie buna,fie rea e tot mama noastra .

Ea este unicata si daruita de Dumnezeu pentru noi ,pentru cresterea si educatia noastra.

Vizitati-o si sunati-o oridecate ori aveti ocazia si vorbiti-i cu dragoste si recunostinta.

Sarutati-i mainile care v-au leganat si v-au ingrijit cu drag.

Aveti grija la cuvintele si gesturile voastre caci o mama are o sensibilitate aparte si cuvintele nepotrivite fac rani adanci care se vindeca greu 🙁
Daca cumva sunteti certati cu ea atunci cautati degraba sa va impacati egal cine a gresit.  ( Depărtează-te de rău şi fă binele; caută pacea şi aleargă după ea! ) Ps.34:14

Impacarea aduce alinare si binecuvantare.

Cereti iertare Domnului pentru tot ce ati gresit fata de mama voastra si purtati-o pe brate de rugaciune.

Daca nu o mai aveti alaturi de voi atunci

pretuiti-i si iubiti-i pe cei pe care inca ii aveti in viata,

atat prieteni cat si parinti,frati,surori,vecini,cunoscuti….

Am fost în cea mai adâncă disperare (marturia unei mame)

           Ce am învăţat ca mamă

de Mary Lebsock

Descoperirea homosexualităţii fiului meu m-a aruncat în cea mai adâncă disperare.

 Chiar după luni întregi de tristeţe, nu aveam idee cum să ies din groapa disperării. A fost o vreme când nu puteam nici măcar vorbi despre evenimentele care avuseseră loc în familia noastră, fără să izbucnesc în lacrimi. Îmi era extrem de ruşine de faptul că Kent, fiul nostru cel mare, alesese să intre în aşa-numitul stil de viaţă „gay”.

Totul a început cu o scrisoare pe care am găsit-o, pe care o scrisese Kent. Soţul meu şi cu mine l-am confruntat, şi el a recunoscut că era implicat din punct de vedere homosexual.

Deşi am reuşit să îi spunem lui Kent că îl iubim în ciuda a orice, ceva a murit înăuntrul meu. Imaginea persoanei care am crezut că este fiul meu s-a schimbat pentru totdeauna. Toată speranţa că viaţa mea are sens, părea să fi dispărut din cauza problemei copleşitoare din familia noastră.

Eşti complet ratată ca părinte, mi-am spus mie însămi.

 Opinia societăţii despre homosexualitate mă făcea să mă simt ca o persoană de clasa a doua. Deşi ştiam că nu era adevărat, mă simţeam ca singura mamă care se confruntase vreodată cu această problemă.

Eram foarte îngrijorată de viitorul lui Kent. Era un tânăr strălucit. Mi se părea că renunţa la tot viitorul lui din cauza implicării homosexuale.

Temeri secrete

Într-un fel, nu a fost un şoc total să aud vestea despre fiul meu. Simţisem că ceva nu era în ordine de când era copil, şi am trăit cu o teamă secretă de când era preşcolar. Întotdeauna am sperat că va „depăşi” ceea ce acum ştiu că era o confuzie a identităţii de inspiraţie satanică.

Crescând, Kent era deseori izolat şi singur. De-a lungul anilor, ne-am consultat cu profesorii lui, cu medicul lui pediatru, cu medicul nostru de familie şi cu pastorii noştri, dar niciunul dintre ei nu părea să ştie ce se putea face.

Dumnezeu mi-a arătat mai târziu durerea prin care trecea Kent din cauza faptului că era respins de cei de aceeaşi vârstă.

Mă doare să ştiu că nici măcar nu a simţit că ne putea face cunoscută această problemă nouă, părinţilor lui.

Când bomba implicării homosexuale a lui Kent a lovit familia noastră, lucram cu normă întreagă în afara casei. Fiul nostru mai mic avea mari greutăţi în timpul ultimului an de liceu, folosind droguri şi trăind în general într-un mod care nu ne făcea plăcere. Astfel încât, deşi profund întristată de vestea lui Kent,

pur şi simplu nu m-am putut confrunta cu ea.

 Din punct de vedere emoţional, am învelit această situaţie într-un ambalaj frumos şi am notat pe ea: „Pentru a fi confruntată mai târziu”. Aveam deja destule probleme de rezolvat.

Trăind ca un robot

Am devenit un robot, făcând în fiecare zi ceea ce trebuia să fac. Punând un picior înaintea celuilalt, speram că voi ieşi cumva din această perioadă oribilă de paralizie emoţională. Ştiam că eram încă în viaţă, deoarece simţeam intermitent durerea dezamăgirii şi întristării din cauza tuturor problemelor familiei noastre.

Stăteam la maşina mea de scris la serviciu, sperând că nimeni nu va vedea lacrimile care mi se adunau în colţul ochilor. Nu vroiam ca cineva să ştie despre situaţia fiului nostru. Simţeam că dacă lăsam vreodată garda jos şi plângeam cu adevărat, nu voi mai putea să mă opresc niciodată.

Câteva luni mai târziu, au venit dintr-odată o mulţime de schimbări. Mi-am părăsit slujba pe care o aveam de treisprezece ani. Ne-am mutat din casa în care trăisem optsprezece ani, într-o zonă îndepărtată, fiul nostru mai mic a absolvit liceul şi a plecat de acasă, şi câinele de familie care ne era drag a murit.

Relaţia dintre soţul meu, Bernie, şi mine, se deteriorase de-a lungul anilor. Eram foarte imatură şi soţul meu era adesea necomunicativ. Toate aceste probleme de durată au provocat un mare conflict în căminul nostru şi sunt sigură că i-a afectat şi pe copiii noştri.

Cu aceste ultime evenimente, am ajuns la capătul puterilor. Bernie simţea că trebuia să acceptăm vestea despre fiul nostru şi să mergem înainte, dar eu pur şi simplu nu puteam face aceasta. Nu l-am respins pe Kent niciodată, dar nu puteam accepta ce făcea drept dorinţa lui Dumnezeu pentru viaţa lui.

Nu ştiam cu adevărat sigur ce spune Biblia despre homosexualitate şi am căutat chiar o portiţă de scăpare, dar nu am găsit niciodată vreuna. Cu toate acestea, căutarea mea m-a dus la Cuvântul lui Dumnezeu. Deşi pe atunci nu ştiam, acela a fost începutul vindecării mele.

Dumnezeu m-a găsit când eram în groapa unei disperări adânci.

Nu aveam nicăieri unde să mă uit, decât în sus. Domnul fusese mereu acolo, dar acum avea în sfârşit atenţia mea neîmpărţită.

Trecusem printr-un întreg proces al întristării: şoc, negare, necredinţă. Nu se poate întâmpla aşa ceva familiei noastre, m-am gândit eu. Oscilam între panică şi jelire; petreceam zile întregi fără să fac nimic altceva decât să plâng.

Biblia spune că Dumnezeu pune lacrimile noastre în burduful Lui (Psalm 56:8) şi cred că a umplut câteva butoaie cu lacrimile mele.

Izolare

Nu vroiam să văd pe nimeni. În depresia şi izolarea mea, dădeam monumentale „petreceri de compătimire” la care nu venea nimeni în afară de mine. Simţeam multă vină şi ruşine. Mă tocmeam de asemenea cu Dumnezeu: „Dacă îl vei aduce pe fiul meu pe calea cea bună, voi merge în Africa sau China! Nu voi mai păcătui niciodată!”.

Cum credeam că voi putea împlini vreodată vreuna dintre aceste promisiuni, nu ştiu – pe vremea aceea de-abia puteam funcţiona! A coace un rând de prăjituri era o treabă prea grea pentru mine, ca măcar să mă gândesc la ea. Aceasta era foarte neobişnuit pentru mine, pentru că în cea mai mare parte a vieţii mele fusesem o persoană foarte capabilă.

Mi-am pierdut complet pofta de mâncare. Dacă nu ar fi fost Lipton Tomato Cup O’ Soup, cred că aş fi murit de foame. Aveam accese în care tremuram şi nu am dormit o noapte întreagă  mai mult de un an. Eram aproape „moartă” din punct de vedere al interesului personal în ceea ce priveşte sexul, gândindu-mă doar la ce făcea fiul nostru ori de câte ori apărea problema propriei mele relaţii sexuale cu soţul meu.

Într-o zi îmi era teamă că voi muri; în ziua următoare, mă rugam să mor. În cele din urmă a trebuit să fiu internată în spital, dar după multe teste s-a ajuns la concluzia că nu aveam nicio problemă fizică.

Soţul meu, Bernie, a înţeles că avea răspunderea unei persoane care era atât de nervoasă şi de neliniştită încât nu putea face faţă situaţiilor simple, dar nu ştia ce să facă.

Încerca să se confrunte cu propria lui întristare şi ştia că nu îşi putea permite să îşi piardă şi el echilibrul. În cele din urmă l-am convins să meargă cu mine să vedem un psiholog pentru consiliere cu privire la toate problemele familiei noastre. Am intrat în contact cu mânia şi cu resentimentul pe care le înăbuşisem de-a lungul anilor. Dar psihologul nu a putut să vindece cu adevărat ceea ce mă durea.

Găsind salvare

Într-o zi când jeleam, am văzut campania „Am găsit” la televiziune.

I-am încredinţat viaţa mea Domnului Isus, rugându-mă ca El să îmi ierte toate păcatele

 şi să Se ocupe de viaţa mea.

Ştiam că nu putea înrăutăţi situaţia mai mult decât o făcusem eu deja. Am ajuns să înţeleg că îmi putea aduce o viaţă nouă. Am descoperit că El îi iartă chiar şi pe părinţii care au încurcat lucrurile.

 Puterea Lui a început să se manifeste în viaţa mea, vindecându-mi inima rănită.

Am învăţat cine eram în Isus Christos.

 Pentru că m-am supus lui Dumnezeu şi m-am împotrivit diavolului, el a trebuit să fugă (Iacov 4:7).

I-am iertat pe cei faţă de care aveam resentimente, nu cu sentimentele mele, ci printr-o alegere a voinţei. După o perioadă de timp, Domnul Isus a vindecat şi sentimentele.

 Cel mai bine, am fost în stare să primesc de la Tatăl meu ceresc iertarea pentru mine însămi. Am început să înţeleg, creştinismul nu înseamnă creştinism de biserică – nu înseamnă nici măcar o biserică, ci o relaţie cu Dumnezeu.

O unealtă care m-a ajutat cu adevărat a fost să pun versete pline de sens pe bandă, lăsând spaţiu între ele ca să le repet. Acesta a devenit „micul meu dejun” spiritual în timp ce făceam treburile casnice de dimineaţă.

O altă unealtă pe care a folosit-o Dumnezeu şi care a fost un ajutor şi o binecuvântare atât pentru soţul meu, cât şi pentru mine, a fost un grup de suport la The King’s Ministries [Misiunile Regelui].

Am întâlnit oameni tineri care fuseseră eliberaţi de homosexualitate prin puterea lui Dumnezeu. Ei ne-au iubit şi ne-au dat speranţă.

Vindecare emoţională

Soţul meu L-a primit pe Domnul Isus Christos şi căsnicia noastră a început să meargă mai bine cu Domnul  Isus în centrul ei.

 Bernie este acum cel mai bun prieten al meu, al doilea după Domnul meu Isus. După o perioadă de timp, s-a îmbunătăţit şi relaţia noastră cu amândoi fii ai  noştri. Am fost în stare să îi pun pe altarul lui Dumnezeu, pentru că

 El m-a convins că avea un plan mult mai bun pentru vieţile lor decât mine.

 Orice schimbări în ei vor trebui să fie aduse de Dumnezeu.

Biblia mi-a dat nişte promisiuni foarte importante pe care să mă sprijin,

precum Proverbe 11:21: „Sămânţa celor neprihăniţi va fi scăpată”.

Un alt verset care îmi dă speranţă este Fapte 16:31: „Crede în domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta”. Kent este în familia inimii mele şi Dumnezeu mi-a dat speranţă reală pentru fiul nostru.

Teologia mea este simplă: în fiecare moment al fiecărei zile, ori ne punem de acord cu Dumnezeu şi cuvântul Lui, ori ne punem de acord cu diavolul. Fiul nostru cel mai mic şi-a dedicat viaţa Domnului şi ştim că Dumnezeu este de asemenea în procesul de a-l salva pe fiul nostru mai mare. I-am încredinţat deplin pe amândoi lui Dumnezeu şi am pace.

Mary Lebsock a fost membră a personalului Exodus International din America de Nord. Locuieşte cu soţul ei în zona Denver.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodusinternational.org.

by  http://contracurentului.com/   

          Ps.

Daca te-a ajutat aceasta marturie si o consideri ziditoare atunci iati cateva minute si

 trimite-o si prietenilor tai caci nu ar fi corect  🙂

sa te gandesti numai la tine asa cum nici eu nu m-am gandit numai la mine ci cum am citit-o am si transmis-o mai departe ca si altii sa fie intariti prin lucrarile si harul Domnului minunat…..

                Nu uita motto-ul vietii mele :

Tot ce e bun,frumos si (sau) de folos trebuie raspandit 🙂