Oamenii se îngrijesc mai mult de pisicile sau căţeii lor decât de propriile lor suflete!

TREZIREA SUFLETULUI

Mulţi oameni se dezinteresează complet de lucrurile veşnice. Ei se îngrijesc mai
mult de pisicile sau căţeii lor decât de propriile
lor suflete.

Este un mare har dacă suntem aduşi
acolo încât să ne gândim la
noi înşine, să cugetăm cum
stăm faţă de Dumnezeu
şi faţă de veşnicie.

Aceasta este
de multe ori un semn
al mântuirii ce va să vină.

Din firea noastră ne jenează teama produsă în
noi de grija pentru mântuirea sufletului nostru
– de aceea facem ca leneşii, să adormim
din nou. Ceea ce este o mare nechibzuinţă,
căci o luăm în
glumă
riscând
totul, întrucât moartea este atât
de aproape de noi şi
judecata
la care vom fi supuşi, la fel de sigură. Dacă Domnul ne-a ales pentru viaţa veşnică
El nu ne va lăsa să recădem
în adormirea noastră.

Iar dacă suntem chibzuiţi,
ne vom ruga ca grija pentru
sufletul nostru să nu înceteze,
până când
ne ştim cu adevărat mântuiţi.

Ar fi îngrozitor ca visând să cobori
în iad, iar apoi, deschizând ochii, să vezi prăpastia definitivă ce te desparte de cer.
Tot atât de îngrozitor este
şi ca
odată treziţi,
pentru
a scăpa de mânia viitoare,
să ne scuturăm apoi de această prevenire şi să ne întoarcem
la
marea noastră nepăsare de mai
înainte.

Constat deseori
că aceia care-şi înăbuşe imboldul conştiinţei în
păcătuirea lor cu o altă ocazie nu mai
sunt la fel de mişcaţi de conştiinţa
lor. Fiecare trezire spirituală
care nu este
folosită ajută numai
la recăderea
sufletului în inconştienţa somnului, ceea ce este
mai
rău decât înainte – devine foarte puţin
probabil ca sufletul să
fie readus din
nou ia simţămintele sfinte avute
mai înainte.

De aceea sufletul nostru ar
trebui să fie foarte îngrijorat la gândul de a
scăpa de neliniştea care îl frământă,

singura cale salvatoare fiind aceea a întoarcerii şi predării
lui Dumnezeu.

Un bolnav suferind de gută a fost
vindecat prin leacul
unui şarlatan, care însă i-a infectat
interiorul trupului, şi până la urmă pacientul
a murit. Nimic nu-i mai îngrozitor decât
să fii tămăduit de spaima
sufletească printr-o
nădejde falsă!
Atunci mijlocul
de tămăduire este mai
rău decât boala însăşi. Mult mai bine este ca sensibilitatea conştiinţei noastre să ne producă ani
de-a rândul
spaimă şi
îngrijorare,
decât să o pierdem – ca apoi
să pierim
din cauza împietririi inimii noastre.

Pe de altă parte, trezirea sufletească nu este ceva care să ne aducă autoliniştirea sau
să dorim ca ea să dureze neîncetat.
Dacă sărim
din somn văzând că ne arde casa,
nu ne instalăm
pe marginea patului
spunându-ne: sper că sunt
treaz de-a binelea. Bine că nu
am dormit mai departe!

Ci atunci facem ce ne stă în putinţă ca să
scăpăm de moartea care ne ameninţă, alergăm la uşă sau la
fereastră ca să
scăpăm, să nu
murim arşi de vii unde ne aflăm.

Ar
fi un avantaj foarte îndoielnic ca să ni se trezească sufletul şi
totuşi să nu scăpăm de primejdie.

Să nu uităm
trezirea sufletului nu înseamnă încă mântuire!

Un om poate să fie foarte conştient

este o fiinţă pierdută şi totuşi să nu fie niciodată
mântuit.

El poate fi făcut să cugete
şi totuşi să moară în
păcatele sale.

Când faci
descoperirea că ai
dat faliment, simpla
constatare a datoriilor
nu le va achita niciodată.

Un
rănit poate privi mult
timp
la rănile sale, dar
prin asta ele nu se vor vindeca – numai
pentru că omul le simte durerea, constată forma
şi gravitatea lor.
Este un şiretlic al diavolului să-l ispitească aşa fel pe om,
încât
acesta
să se mulţumească cu
simpla constatare a păcatelor.

Alt vicleşug al aceluiaşi
înşelător
este de a-l face pe un
păcătos să-şi închipuie,
că nu trebuie să se încreadă în Cristos,
câtă vreme nu a atins
un grad precis de deznădejde.

Trezirea
sufletului nostru trebuie să ne conducă la Mântuitorul.

Să ne închipuim că doar
ştiindu-ne păcatul putem

contribui la îndepărtarea lui,
apare ca ceva dezgustător. Este ca şi când am spune:
apa nu-mi poate
spăla
obrazul
dacă nu mă uit mereu
în oglindă, şi dacă nu-mi număr mereu
petele de pe faţă.

Simţământul că avem
nevoie de mântuire prin har este
un semn foarte sănătos; dar
ne trebuie înţelepciune
ca
să-l folosim bine, să nu
facem
un idol din acest simţământ.

Unii oameni par să se complacă în propria lor îndoială, temere şi grijă.

Nu
pot fi urniţi de la ele,
parcă au crescut
odată cu
ele. Se spune că cea mai
mare greutate pe care oamenii
o au cu caii când arde
grajdul, este
de
a-i scoate de
unde sunt priponiţi.
Caii,
dacă s-ar
lua pe urma celor
ce
vor să-i scoată,
s-ar
salva
din flăcări, dar
animalele par
înlemnite locului din cauza spaimei.

Oare temerea noastră de mânia viitoare ne va împiedica să
scăpăm de ea?

Nu-i
nici un fel de speranţă în privinţa
asta.

Un deţinut
care era de mulţi
ani în închisoare nu
mai simţea dorinţa să iasă de acolo. I se
deschisese uşa celulei – dar el
se ruga cu lacrămi,
să fie lăsat să rămână mai departe în
închisoarea unde stătuse aşa de multă
vreme. Auzi, să-ţi iubeşti închisoarea! Să-ţi fie dragi
zăbrelele de
la fereastră şi mâncarea din
închisoare! Bineînţeles
în cazul amintit, lucrurile nu erau în regulă,
omul nu era sănătos la minte.

Oare, suntem
noi dispuşi să rămânem mereu
doar
treziţi sufleteşte
şi atâta tot?

Să nu vrem
să dobândim şi iertarea?

Dacă vrem
să stăruim
mai departe în teamă şi spaimă, atunci desigur că nici cu
noi lucrurile nu-s
în regulă.

Dacă ne putem
căpăta pacea sufletească, atunci
s-o primim fără întârziere! De ce să rămânem
mai
departe într-o groapă întunecată, unde ni
se cufundă picioarele? Când putem avea parte de lumină,
şi încă una minunată,
cerească, de ce să
zăcem în întunerec şi să murim în spaimă?

Poate
nici nu ne dăm seama cât

ne este de aproape mântuirea!

Dacă am
şti, atunci desigur că am
întinde mâna să
o luăm, căci ea există,
ne stă la îndemână şi o putem avea;
trebuie
numai
să punem mâna pe ea,
şi să-I mulţumim Celui care ne-o dăruieşte. Nu
trebuie
să ajungem la deznădejde ca să fim pregătiţi pentru
îndurarea lui Dumnezeu.
Când

„Pelerinul” lui Bunyan în drumul lui spre poartă,
a căzut
în mlaştina deznădejdii,
oare i-a fost
lui plăcut noroiul de pe hainele sale şi
mocirla,
considerând aceasta
ca
un mijloc care
să-i
uşureze atingerea ţintei în drumul său? Desigur că Pelerinul nu s-a gândit nicidecum
la
aşa ceva! Şi cu
atât mai puţin o vom putea
noi face.

Nu ceea ce simţim noi ne va mântui,
ci ce a simţit
Domnul Isus pentru noi.

Un străin a venit odată
să viziteze furnicarul de
oameni care este oraşul Londra.
Deodată omul deveni palid la faţă. Întrebat ce are, răspunde:
Mi-am
pierdut portofelul cu întreaga mea avere în
numerar! El
precizează până la ultimul ban
numerarul din portofel,
toate
cecurile şi hârtiile de valoare ce le
conţinea. I
se spune de către prietenii
săi că faţă de situaţia creată,
ar trebui
să-i
fie o mângâiere faptul că ştie atât de bine dimensiunea pierderii suferite. Omul însă pare să
nu înţeleagă valoarea unei
asemenea consolări.
Nu

– spune el – Nu-mi ajută la nimic faptul
să ştiu ce am pierdut – această cunoaştere nu-mi repară pierderea
suferită!

Spuneţi-mi unde îmi pot regăsi
portofelul cu banii din el şi atunci îmi veţi face un
serviciu real;

simpla
cunoaştere a pierderii mele
nu-mi este
de nici un folos!

La fel este
şi cu conştiinţa noastră clară că am păcătuit,
că sufletul nostru se află în
mâna tare a dreptăţii

lui Dumnezeu – dar
faptul acesta tot nu ne va mântui.

Mântuirea noastră nu se săvârşeşte prin
aceea că noi
ne recunoaştem pierzarea, ci
prin faptul că noi punem mâna,
adică ne însuşim
pe deplin mântuirea,

care

ne este pregătită, făurită şi
dăruită în Domnul Isus Cristos.

Un om care nu vrea să
privească la Domnul Isus, ci
se încăpăţânează doar
să-şi constate propriile păcate şi propria pierzare,
aminteşte povestea cu
băiatul care a scăpat un ban în gura canalului
de pe
stradă – apoi a rămas ore întregi acolo, găsindu-şi mângâierea să-şi
spună mereu:

„Chiar pe aici s-a rostogolit
banul!

Chiar printre aceste două
fiare l-am
văzut
cum a alunecat în canal!” Bietul băiat!

Ne dăm noi oare seama ce înseamnă povestea asta? Poate învăţăm
ceva pentru binele
şi trezirea sufletului nostru! Amin!

             Autor anonim

 

dfedguntitledrtrtghggvbfelicitare 73felicitare 85

 

Oameni care nu pot să creadă de Wilhelm Busch

Text preluat din cartea
Când omul nu mai poate să creadă de Wilhelm Busch

a. Din prima grupă fac parte oamenii care-mi explică:

— Nu pot să cred, pentru că pur şi simplu nu sunt religios. Dumneavoastră, domnule Busch, sunteţi religios, dar eu nu sunt!

La aceasta pot să răspund întotdeauna numai un singur lucru:

— Nici eu nu sunt religios.

Adică, pentru mine, clopotele, tămâia şi toate lucrurile acestea nu sunt deloc importante. Mă bucur că în ultimii ani am predicat în Essen tot mereu într-o sală în care se afla numai o fanfară bună. Nu exista nici o orgă şi nici un clopot – şi nu mi-au lipsit. Nu am nimic împotriva acestor lucruri, dar nu am nevoie de ele. Atât de puţin religios sunt eu!

Pe vremea când Isus, Fiul lui Dumnezeu, a venit pe pământ, au existat foarte mulţi oameni religioşi. Erau cărturarii, preoţii, fariseii – toţi oameni foarte religioşi. De exemplu, nişte oameni religioşi ceva mai liberali erau saducheii. Aceştia sunt cei care în zilele noastre ar spune:

— Îl caut pe Dumnezeu în natură!

În timpul perioadei naziste, ei spuneau:

— În stindardele noastre flutură Dumnezeu, întotdeauna religioşi!

Şi aceşti oameni religioşi L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Pentru că nu era de acord cu ei.

Şi apoi au mai existat oameni total nereligioşi: prostituate, afacerişti – Biblia îi numeşte vameşi -, meşteşugari înrobiţi de munca lor, pentru că trebuia să lupte pentru pâinea de toate zilele, un bărbat bogat, Zacheu, care a făcut bani cu carul.

Aceştia au fost toţi oameni total nereligioşi. Şi ei L-au găsit peDomnul  Isus! Cum se poate una ca asta? Ei au ştiut: „Suntem vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. În viaţa noastră nimic nu este în regulă. Şi acum vine un Mântuitor, care face din noi copiii lui Dumnezeu!” Atunci au crezut în El.

Domnul Isus nu a venit ca să-i facă pe oamenii religioşi şi mai religioşi,

ci Domnul Isus a venit, ca să-i mântuiască pe păcătoşi de la moarte şi din iad şi ca să-i facă copiii lui Dumnezeu!

Şi dacă există oameni, care spun: „Nu pot să cred, pentru că nu sunt religios”, atunci pot să le spun: „Aveţi cele mai mari şanse să deveniţi copiii lui Dumnezeu!” Suntem păcătoşi, asta o ştim foarte bine, dar: „Domnul Isus a murit pentru mine!”

O spun încă o dată: Isus nu a venit, ca să-i facă pe oamenii religioşi şi mai religioşi, ci ca să facă din păcătoşii pierduţi copiii Dumnezeului celui viu!

b. …pentru că nu vor să creadă

Cel de-al doilea grup constă din oamenii care spun, ce-i drept:

„Nu pot să cred!”, dar care în realitate – dacă sunt foarte sinceri – trebuie să recunoască: „Nici nu vreau să cred!”

Căci dacă ar ajunge să creadă ar trebui să li se schimbe întreaga viaţă. Şi ei tocmai lucrul acesta nu-l vor. Ei ştiu că în viaţa lor nu este nimic în regulă.

Dar dacă ar deveni copiii lui Dumnezeu, ar trebui să iasă cu viaţa lor la lumină.

Nu, asta nu vor. Şi apoi s-ar putea ca colegii lor să-i ia de proşti! Şi ce ar spune rudele, dacă ar deveni aşa, deodată, creştini! Nu, mai bine nu! Şi dacă întâlniţi oameni, care vă spun: „Nu pot să cred!”, priviţi cu atenţie, dacă nu cumva ar trebui să spună: „Nici nu vreau să cred!”

În Biblie există o istorie cutremurătoare.

Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus, este sus, pe Muntele Măslinilor. La poala muntelui, în faţa Lui, se scaldă în razele minunate ale soarelui oraşul Ierusalim.

Şi dincolo se ridică muntele Templului, pe care se află Templul splendid, despre care chiar şi păgânii spuneau, că ar fi una din marile minuni ale lumii. Toate acestea sunt în faţa Lui. Dar ucenicii lui Isus constată deodată cu spaimă că pe faţa lui Isus se preling lacrimi. Se uită la El surprinşi şi nedumeriţi. Şi apoi, Domnul Isus exclamă cuvintele:

— Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am vrut să-i strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie.

Aceasta este una din cele mai cutremurătoare afirmaţii ale Bibliei: „Şi n-aţi vrut!” Şi locuitorii Ierusalimului au spus: „Nu putem să credem!” – dar ei nu au vrut să creadă!

Vedeţi dumneavoastră: cine nu vrea să creadă nici nu trebuie să creadă!

Pot să vă spun ceva? În biserică încă mai există tot felul de constrângeri.

În împărăţia lui Dumnezeu există numai libertate totală.

Cine vrea să trăiască fără Dumnezeu poate să trăiască aşa! 🙁 

Dumnezeu ni se oferă nouă, oamenilor.

Dar noi putem să-L respingem.

Vreţi să trăiţi fără Dumnezeu? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să trăiţi fără pace cu Dumnezeu? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să trăiţi fără rugăciune? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să trăiţi fără Biblie? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să încălcaţi poruncile lui Dumnezeu? Puteţi s-o faceţi!

Vreţi să profanaţi duminica, să curviţi, să vă îmbătaţi, să minţiţi, să furaţi? Puteţi s-o faceţi! Cine nu-L vrea pe acest Mântuitor, pe care L-a trimis Dumnezeu ca să-i mântuiască pe păcătoşi, acela poate să-L respingă.

Cine vrea să se ducă direct în iad, poate s-o facă! La Dumnezeu nu există constrângeri.

Numai vreau să ştiţi foarte clar, că în cazul acesta trebuie să suportaţi consecinţele.

Prin Domnul  Isus, Dumnezeu vă oferă iertarea păcatelor şi pacea Sa.

Puteţi să spuneţi: „Nu am nevoie de ele! Nu le vreau!” Atunci puteţi să trăiţi ca atare!

Dar să nu cumva să credeţi, că în ultimele cinci minute ale vieţii – când veţi fi pe moarte -,

veţi mai putea apuca ceea ce Dumnezeu v-a tot oferit o viaţă întreagă. Puteţi să refuzaţi oferta păcii pe care v-o face Dumnezeu în Isus, dar atunci va trebui să trăiţi pe veci fără pace cu Dumnezeu. Şi acesta este iadul!

Iadul este locul în care omul a scăpat cu adevărat definitiv de Dumnezeu. Acolo nu veţi mai fi invitat.

Acolo nu vă va mai chema nimeni. 🙁

Acolo poate veţi mai vrea să vă rugaţi, dar nu veţi mai putea. Poate acolo veţi dori să chemaţi Numele lui Isus, dar nu vi-L veţi mai aminti. 🙁

Nu trebuie să-mi acceptaţi mesajul. Puteţi să nu vă întoarceţi la  Domnul Isus. Dar să vă fie clar, că prin aceasta alegeţi iadul!

Aveţi libertate deplină!

„Şi n-aţi vrut!” le spune Isus locuitorilor Ierusalimului.Domnul  Isus nu i-a silit. Dar ce au ales ei a fost înfiorător!

c. pentru că au trecut prin atâtea în viaţă

 

Cel de-al treilea grup al celor care spun: „Nu pot să cred!” începe întotdeauna cu o afirmaţie ciudată. Nu am auzit-o niciodată de la femei. O spun numai bărbaţii. Afirmaţia sună aşa:

— Domnule pastor, am trecut prin atâtea în viaţă, încât nu mai pot să cred!

Îi întreb:

— Prin ce-aţi trecut? Nici eu nu am avut o viaţă plictisitoare!

— Da…, am trecut prin atâtea, încât nu mai pot să cred!

Aceasta este o afirmaţie, care bântuie ca o fantomă printre bărbaţi.

În acest caz obişnuiesc să râd de aceşti bărbaţi şi să le spun:

— Nu-i aşa: credeţi ce scrie pe o hartă? Credeţi orice indicaţie pe care v-o dă un poliţist?

— Da!

— Atunci să nu mai spuneţi niciodată: Nu mai cred nimic – în afară de ceea ce scrie pe hartă şi de ceea ce-mi spune un poliţist.

Şi s-ar putea continua tot aşa, mă înţelegeţi. Spun mai departe:

— Vedeţi dumneavoastră, în viaţa mea întunecată, plină de păcat şi de durere, de noapte şi de rătăcire a venit Domnul Isus.

Şi atunci am recunoscut: El este Fiul lui Dumnezeu, trimis de Dumnezeu! Şi atunci mi-am dat viaţa Aceluia care a făcut atât de mult pentru mine: Domnului Isus .

 

Şi dacă într-adevăr nu mai puteţi crede pe nimeni şi nimic, puteţi să credeţi ce spune Cel care Şi-a dat viaţa pentru dumneavoastră, da, puteţi chiar să credeţi în El.

Credeţi atâtea lucruri, dar Îi spuneţi „Nu!”

Celui căruia ne putem încredinţa vieţile în întregime, lucru pe care nu l-a regretat încă nimeni niciodată – asta este ciudat. Şi mai spuneţi, că aţi trecut prin atâtea în viaţă, încă nu aţi trecut prin destule experienţe în viată!

d. …pentru că i-a revoltat ceva

Cel de-al patrulea grup al celor care nu pot să creadă este o categorie mai specială. Aparent, aceşti oameni nu pot să creadă pentru că i-a scandalizat ceva din biserică sau din practicile şi învăţăturile bisericii.

În faţa mea stătea o tânără studentă, care mi-a explicat:

— Studiez ştiinţele naturii, îi spun:

— Frumos, domnişoară! Dar ce vă frământă? Atunci îmi răspunde:

— Domnule pastor, am auzit una din prelegerile dumneavoastră. Simt că aveţi ceva ce mi-ar place să am şi eu, dar nu pot să cred. Ştiţi: nu pot să înghit toate dogmele şi tradiţiile bisericii. Este de parcă ar trebui să înghit o legătură de fân uscat!

Am râs şi i-am răspuns:

— Domnişoară, nu trebuie să înghiţi nici o legătură de fân uscat! Aţi auzit vreodată de Domnul Isus?

— Da! spune ea.

— Ce-aţi spune, dacă aş declara: Isus este un mincinos!?

— Nu, îmi răspunde ea, asta nu cred!

— Credeţi, că Domnul Isus a spus adevărul?

— Da, spune ea, asta cred. Merg mai departe.

— Domnişoară, există vreun om, căruia i-aţi spune: Cred că nu ai minţit niciodată!?

— Nu, spune ea, aşa ceva nu aş spune nimănui.

— Vedeţi, domnişoară, spun eu, dumneavoastră credeţi deja. Aţi afirmat că aveţi încredere în Domnul  Isus. Asta este nemaipomenit.

Cu asta începe tot. El spune adevărul.

Biblia spune: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu”.

Nu trebuie să vă certaţi cu unii şi cu alţii pe tema dogmelor şi a instituţiilor bisericii.

Dar din negura lumii vine spre dumneavoastră Cineva.

Şi-I vedeţi tot mai clar semnele cuielor şi ale cununii de spini, care mărturisesc faptul că El a luat asupra Lui vina dumneavoastră şi că v-a iubit, pe când nu vă iubea încă nimeni. Fie ca văzându-L pe Isus să vi se deschidă ochii şi să spuneţi: Mântuitorul meu, Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Credinţa nu înseamnă să înghiţi dogmele ca pe nişte fân uscat, pentru că o spune pastorul, ci

credinţa înseamnă să-L cunoşti pe Domnul Isus Christos!

— Ha, va spune cineva, nu pot să cred, pentru că preoţii, preoţii…

Şi se revarsă sacul. Apoi mi se povestesc tot felul de istorii despre pastori şi preoţi. Unul a avut aventuri cu femei. Altul a fugit cu toţi banii bisericii. Peste tot s-a întâmplat câte ceva cu vreun pastor.

— Nu mai pot să cred!

Şi atunci mă roşesc tot, pentru că mă cunosc foarte bine. Ce-i drept, încă nu am fugit cu banii bisericii, dar dacă oamenii m-ar cunoaşte aşa cum mă cunosc eu, nu m-ar lua probabil nici pe mine în serios. Deci, ce se poate spune la toate aceste istorii? Acum fiţi foarte atenţi: nicăieri în Biblie nu este scris: „Crede în pastorul tău şi vei fi ferice”, ci în

Biblie este scris: „Crede în Domnul Isus Cristos şi vei fi mântuit”.

Un pastor este – da, ştiu: există şi de alt gen -, dar dacă este cât de cât pastor, atunci el este un indicator spre Isus! La unele indicatoare nu ne deranjează dacă este puţin strâmb sau îndoit sau dacă este decolorat de ploaie. Atâta timp cât pot să văd direcţia pe care mi-o indică.

Nici eu nu aş asculta un pastor care nu este un indicator spre Isus, Fiul răstignit şi înviat al lui Dumnezeu. Dar nu mă supăr pe indicatorul care-mi arată calea şi ţinta, ci mă duc pe cale, spre ţintă. Şi această ţintă este: „Isus a venit, Izvorul harului”. Vreţi să staţi la judecata de apoi în faţa lui Dumnezeu şi să-I spuneţi: „Doamne, nu am acceptat mântuirea Ta, nu am acceptat iertarea păcatelor, pentru că pastorul nu făcea doi bani!”?

Vreţi să staţi odată aşa în faţa lui Dumnezeu? Asta este ca povestea despre băiat care a afirmat:

— Aşa-i trebuie la tata, să-mi îngheţe mâinile. De ce nu-mi cumpără mănuşi?

Ei bine, prietene, nu este adevărat când cineva spune: „Nu pot să cred!”

Există o afirmaţie colosală a lui Isus, care spune:

„Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine”.

Întrebarea este dacă vreau să încep să mă supun şi să fac ceea ce am ajuns să mărturisesc despre Dumnezeu în viaţa mea. Atunci voi putea merge mai departe.
 
Puteti citii in intregime cartea  aici   sau alte carti utile veti gasii  la acest link

http://www.theophilos.3x.ro/Biblioteca/Carti/index.html

Va multumesc tuturor care popositi pe aici si va hraniti sufletul cu lucruri curate si frumoase ,  astfel sufletul vostru arata tot mai frumos pe zi ce trece si inima voastra se face mai buna .

Deasemenea va multumesc tuturor pentru comentarii, ganduri , recomandari si vizite 🙂

Chiar daca situatia e cu un mare semn de intrebare in casa ta , Adi B . as vrea sa sti ca nu de asta depinde fericirea ta ci de relatia ta cu Domnul , de viata ce-o traiesti in umblarea crestina si de inima ta noua care bate pentru cer.

Nu e usor , dar cat depinde de tine ai facut si Dumnezeu vede ca suntem limitati si nu ne cere mai mult decat putem.Fruntea sus caci soarele rasare atunci cand nu te astepti  🙂                                     Cu drag din drag Angela I.E.

 

gjuzkfelicitare 83untitledasdfghuntitledsfdghj0blessedweekend2

VOINŢA LIBERĂ , O SCLAVĂ-de C. H. Spurgeon(Esti mantuit?)

xgvfhgjh2 Decembrie 1855 de către REV. C. H. Spurgeon la New Park Street Chapel din Southwark, Londra

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”
Ioan 5:40
Acest verset este unul din marile tunuri Arminiene, montat pe zidurile lor şi deseori descărcat cu un zgomot teribil împotriva simplilor Creştini numiţi Calvinişti [porecla celor care cred doctrinele harului, a nu fi confundaţi cu urmaşii lui Calvin –n. ed.].

Intenţionez în această dimineaţă să îl reduc la tăcere, sau, mai degrabă să îl întorc împotriva duşmanilor, fiindcă nu au fost niciodată al lor; nu a fost făcut în turnătoriile lor ci scopul lui a fost să înveţe exact opusul doctrinei pe care ei o susţin cu tărie.

De obicei, când se ia acest text, se împarte astfel: În primul rând, omul are o voinţă.

În al doilea rând, el este complet liber.

În al treilea rând, oamenii trebuie fie dornici să vină la Hristos, altfel ei nu vor fi mântuiţi.

Acum, noi nu vom face astfel de împărţiri; ci vom încerca să aruncăm o privire mai rezonabilă asupra textului.

Şi nu trageţi concluzia că textul învaţă doctrina voinţei libere doar fiindcă se întâmplă să existe în el cuvintele „vreţi” şi „nu vreţi.”
S-a dovedit deja, fără a se putea nega, că voinţa liberă este un nonsens. Libertatea nu poate aparţine voinţei mai mult decât ponderabilitatea poate aparţine electricităţii. Sunt lucruri complet diferite.

Putem crede că omul este un agent moral liber, dar a crede în voinţa liberă ar fi pur şi simplu ridicol.

Se ştie că voinţa, fiind ceva secundar, este direcţionată de înţelegere, mişcată de motivaţie, călăuzită de alte părţi ale sufletului.
Atât filosofia cât şi religia înlătură chiar şi noţiunea de voinţă liberă; şi eu voi merge tot atât de departe cât a mers Martin Luther în afirmaţia lui puternică şi categorică:

„Dacă vreun om atribuie ceva, cât de neînsemnat, voinţei libere a omului pentru mântuirea sa, nu cunoaşte nimic despre har şi nu L-a cunoscut pe Isus Hristos aşa cum trebuie.

” Ar putea părea un sentiment nemilos; dar acela care crede în sufletul lui că omul se întoarce la Dumnezeu prin voinţa lui liberă nu putea fi învăţat de Dumnezeu,

fiindcă unul din primele principii pe care le-am învăţat când Dumnezeu a început să lucreze în noi este acela că nu avem nici voinţa nici puterea şi că El ni le dă pe amândouă; că El este „Alfa şi Omega” în mântuirea oamenilor.
Cele patru puncte pe care le vom avea în această dimineaţă vor fi:

Primul –fiecare om este mort, fiindcă spune:

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Al doilea – există viaţă în Isus Hristos: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Al treilea – există viaţă în Hristos Isus pentru toţi cei care vin să o primească: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine,

ca să aveţi viaţa;” indicând că toţi care vin vor avea viaţa.

Şi patru – aici se află esenţa textului, că nici un om nu va veni vreodată prin natura lui la Hristos, fiindcă textul spune:

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Departe de a afirma că oamenii fac acest lucru prin propriile lor voinţe, textul neagă categoric acest lucru şi spune

„Şi NU VREŢI să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Dar, preaiubiţii mei, sunt aproape gata să exclam, nu are nici un adept al voinţei libere cunoştinţa că, de fapt, îndrăzneşte să contrazică inspiraţia?

Oare nici unul dintre cei care neagă doctrinele harului nu gândeşte? S-au depărtat ei într-atât de Dumnezeu încât să denatureze acest text pentru a dovedi că voinţa este liberă; când, de fapt, textul spune:

Şi NU VREŢI să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa?”

I. În primul rând, deci, textul nostru indică faptul că

OAMENII SUNT MORŢI PRIN NATURA  LOR.

Nici o fiinţă nu trebuie să caute viaţa dacă o are în ea însăşi.

Textul spune cu hotărâre

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Deşi nu se exprimă prin cuvinte, totuşi se afirmă prin conţinut că oamenii au nevoie de o viaţă mai bună decât cea existentă în ei înşişi.

Dragi ascultători, cu toţii suntem morţi dacă nu am fost născuţi la o nădejde vie. În primul rând, cu toţii suntem, prin natura noastră, morţi din punct de vedere legal.

„În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit” a spus Dumnezeu lui Adam; şi chiar dacă Adam nu a murit fizic în acel moment, el a murit din punct de vedere legal; adică el a fost socotit mort.

Imediat ce, la tribunal, judecătorul pronunţă sentinţa, din punctul de vedere al legii, acuzatul este considerat mort.

Deşi poate abia după o lună el este adus pe eşafod pentru a suporta sentinţa, totuşi legea îl priveşte ca pe un mort. Pentru el este imposibil să mai facă ceva. Nu poate moşteni nimic, nu poate lăsa ceva prin testament; el nu este nimic –este un om mort.

Sistemul legal îl consideră mort. Dacă sunt alegeri, nu i se cere votul, fiindcă este considerat ca fiind mort. Este închis în celula lui, dar este mort.

Ah! Şi voi, păcătoşilor ce nu aţi avut niciodată viaţă în Hristos, voi sunteţi în viaţă în dimineaţa aceasta datorită unei amânări a sentinţei, dar ştiţi voi că din punct de vedere legal sunteţi morţi; ştiţi că Dumnezeu vă consideră astfel, că în ziua în care părintele vostru Adam a atins fructul, şi când voi înşivă aţi păcătuit, Dumnezeu, Judecătorul cel Veşnic v-a condamnat?

Vorbiţi mult despre poziţia voastră, despre bunătatea şi moralitatea voastră –dar unde sunt acestea? Scriptura spune că „aţi şi fost judecaţi.”

Tu nu trebuie să aştepţi să fii condamnat în ziua judecăţii –aceea va fi executarea pedepsei –tu „ai şi fost judecat.” În momentul în care aţi păcătuit, numele voastre au fost scrise în cartea neagră a dreptăţii; fiecare om a fost atunci condamnat la moarte de Dumnezeu, dacă nu a fost găsit un substitut pentru păcatele lui, în persoana lui Hristos.

Ce ai gândi dacă ai merge la închisoare şi l-ai vedea pe acuzat stând în celula sa râzând şi plin de voie bună?

Ai spune, „omul acesta este nebun fiindcă este condamnat şi urmează a fi executat; şi cu toate acestea, el este bine dispus.”

Ah! Şi ce nebun este omul firesc, care deşi este condamnat, trăieşte în distracţie şi voioşie!

Credeţi voi că sentinţa lui Dumnezeu nu are nici o urmare?

Crezi tu că păcatului tău ce este scris pe stânci cu o peniţă de fier nu îi urmează ceva groaznic?

Dumnezeu a spus că tu eşti deja condamnat. Dacă ai putea simţi acest fapt, dulcea cupă a bucuriei tale ar deveni amară; dansul tău ar înceta, râsul tău ar fi înăbuşit de suspin dacă ţi-ai aduce aminte că tu eşti deja condamnat.

Cu toţii ar trebui să plângem, dacă ne-am pune pe suflet faptul că în ochii lui Dumnezeu nu avem viaţă prin natura noastră; de fapt suntem indiscutabil condamnaţi; suntem socotiţi morţi şi acum, în noi înşine,

în ochii lui Dumnezeu suntem la fel de morţi ca şi cum am fi aruncaţi în iad chiar acum; suntem condamnaţi de păcat, dar încă nu suferim pedeapsa pentru el, dar ea este scrisă împotriva noastră iar noi suntem morţi din punct de vedere legal,

şi nici nu putem găsi viaţă, dacă nu găsim viaţă legală în persoana lui Hristos, dar despre aceasta vom vorbi mai târziu.
Dar, în afară de a fi morţi din punct de vedere legal, suntem şi morţi spiritual. Iar sentinţa nu a fost trecută doar în carte, ci şi în inimă; a intrat în conştiinţă; a operat asupra sufletului, raţiunii, imaginaţiei, asupra întregii fiinţe.

„În ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit” nu s-a împlinit doar în darea sentinţei, ci în Adam s-a întâmplat ceva.

La fel ca atunci când într-un anumit moment trupul acesta va muri, sângele se va opri, pulsul va înceta şi plămânii nu vor mai respira, tot aşa, în ziua în care Adam a mâncat fructul interzis sufletul lui a murit;

imaginaţia lui şi-a pierdut marea putere de a se ajunge până la lucrurile cereşti şi a vedea cerul, voinţa lui şi-a pierdut puterea de a alege întotdeauna ce este bine, raţiunea lui şi-a pierdut toată capacitatea de a judeca între bine şi rău cu hotărâre şi infailibilitate, deşi s-a păstrat ceva în conştiinţă; memoria i-a devenit pătată,

predispusă la a reţine lucruri rele şi a lăsa lucrurile drepte spre uitare; orice putere a lui a încetat, în raport cu vitalitatea sa morală.

Bunătatea era vitalitatea forţelor lui –aceasta s-a îndepărtat.

Virtutea, sfinţenia, integritatea –acestea reprezentau viaţa omului; dar când acestea nu au mai fost omul a devenit mort.

Iar acum, în ce priveşte lucrurile spirituale, voi sunteţi „morţi în greşelile şi în păcatele voastre.”

Şi sufletul este tot atât de mort în omul firesc, pe cât este un corp ce este aşezat în
mormânt; el este fără îndoială mort – nu doar metaforic, fiindcă Pavel nu vorbeşte în metafore atunci când afirmă

„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,” şi „măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).”
Dar, dragi ascultători, aş dori să pot predica inimilor dumneavoastră despre acest subiect.

A fost destul de neplăcut când am descris moartea ca fiind socotită asupra tuturor; dar acum vorbesc despre moarte ca având loc cu adevărat în inimile voastre.

Acum nu mai sunteţi ce aţi fost odată; nu mai sunteţi ce aţi fost în Adam, nu sunteţi nici măcar aşa cum aţi fost creaţi.

Omul a fost făcut curat şi sfânt.

Voi nu sunteţi fiinţele perfecte aşa cum se laudă unii; sunteţi total căzuţi, v-aţi depărtat de pe cale, aţi devenit depravaţi şi murdari.

Oh! Nu ascultaţi cântecul de sirenă al acelora care vă vorbesc despre demnitatea voastră morală şi despre marea voastră putere în ce priveşte mântuirea.

Nu sunteţi perfecţi; acel mare cuvânt „ruină” vă este scris pe inimi; şi moartea este imprimată pe duhul vostru.
Să nu crezi, o, omule moral, că tu vei putea sta înaintea lui Dumnezeu prin moralitatea ta, fiindcă tu nu eşti decât un corp îmbălsămat în legalism, un cadavru înveşmântat în haine fine, dar putred în faţa lui Dumnezeu.

Şi să nu crezi tu, posesor al unei religii fireşti că prin propria-ţi putere poţi fi primit înaintea lui Dumnezeu.

Oh, omule! Tu eşti mort!

Şi poţi aranja un mort cât vrei de frumos, şi nu ar fi decât o solemnă bătaie de joc. Să luăm ca exemplu regina Cleopatra – puneţi-i coroana pe cap, îmbrăcaţi-o în veşmintele regale, aşezaţi-o pe tron; şi cu toate acestea, ce fior rece te străbate atunci când treci pe lângă ea.

Ea este frumoasă acum, chiar şi moartă – dar ce oribil este să stai alături de o persoană moartă chiar şi de o regină onorată pentru frumuseţea ei maiestuoasă!

Şi tu poţi fi maiestuos în frumuseţea şi bunătatea ta, poţi fi amiabil şi simpatic; îţi pui coroana sincerităţii pe cap, şi porţi toate veşmintele integrităţii, oh, omule, dar dacă nu te-a înviat Dumnezeu, dacă Duhul nu a lucrat la sufletul tău,tot aşa cum un cadavru rece îţi este ţie repingător, la fel de respingător eşti tu în ochii lui Dumnezeu. Tu nu ai alege să trăieşti alături de un cadavru care să stea la masă cu tine; nici lui Dumnezeu nu-i place ca tu să fii în faţa Sa.

El este mâniat pe tine în fiecare zi fiindcă tu eşti în păcat – tu eşti mort.

Oh, crede aceasta; meditează la acest fapt; însuşeşte-ţi-l fiindcă nimic nu este mai adevărat decât faptul că tu eşti mort, atât spiritual cât şi legal.
Al treilea fel de moarte este sfârşitul celorlalte două.

Este moartea veşnică.

Este executarea sentinţei legale; este sfârşitul morţii spirituale. Moartea veşnică este moartea sufletului;

are loc după ce trupul a fost pus în mormânt, după ce sufletul s-a depărtat de la el.

Dacă moartea legală este groaznică, aceasta se datorează consecinţelor sale; iar dacă moartea spirituală este cumplită, aceasta se datorează urmărilor sale. Cele două feluri de moarte despre care am vorbit sunt rădăcinile, iar moartea care va urma este floarea acestora.
Oh! Dacă aş avea cuvinte să pot încerca în această dimineaţă să vă descriu ce este moartea veşnică. Sufletul vine în faţa Creatorului său;

se deschide cartea; se pronunţă sentinţa; cuvintele „depărtaţi-vă, blestemaţilor” – zguduie universul şi face ca stelele să se întunece la încruntarea Creatorului; iar sufletul se depărtează spre adânc, unde va locui împreună cu alţii în moartea veşnică.

Oh! Şi ce groaznică este condiţia lui acum!

Patul său este un pat de flăcări; peisajele pe care le vede sunt scene de crime, care îi înspăimântă duhul; sunetele pe care le aude sunt ţipete stridente, gemete, suspine, vaiete; tot ce cunoaşte trupul sunt chinurile unor mizerabile dureri!

Are un vaiet de nedescris, o mizerie totală.

Sufletul priveşte în sus.

Speranţa a murit, nu mai există.

Priveşte în jos cu groază şi teamă; sufletul îi este cuprins de remuşcări. Priveşte în dreapta –zidurile de netrecut ale morţii îl ţin înăuntrul graniţelor torturii. Priveşte în stânga –iar acolo, meterezele în flăcări interzic scara de scăpare chiar şi doar a unei presupuneri visătoare de evadare.

Priveşte înlăuntrul său căutând acolo mângăiere, dar în suflet i-a intrat un vierme care îl roade.

Priveşte de jur-împrejur –nu are nici un prieten care să-l ajute, pe nimeni care să îl mângâie, ci doar o mulţime de izvoare ale suferinţei.

Nu cunoaşte speranţa eliberării; aude cheia veşnică a destinului întorcându-se în
încuietoarea groaznicei sale celule şi l-a văzut pe Dumnezeu luând acea cheie şi azvârlind-o în adâncimile veşniciei pentru a nu mai fi găsită niciodată.

Nu mai speră; nu cunoaşte scăpare; nu crede în eliberare; îşi doreşte moartea; dar moartea este un duşman prea mare pentru a fi acolo;

aşteaptă ca non-existenţa să îl înghită, dar această moarte veşnică este mai rea decât distrugerea.

Îşi doreşte exterminarea la fel cum cel care trudeşte îşi doreşte Sabatul; doreşte să fie înghiţit de nimicnicie tot aşa cum un sclav la galere tânjeşte după libertate, libertate care nu vine – el este mort pentru totdeauna. După ce veşnicia se va roti de o mulţime de ori în ciclurile sale veşnice, tot mort va fi. Pentru totdeauna nu cunoaşte sfârşit; veşnicia nu poate fi înţeleasă decât în veşnicie.

Sufletul încă va avea scris deasupra capului „eşti condamnat pentru totdeauna.”

Aude urlete continue; vede flăcări de nestins; cunoaşte dureri totale;

aude o sentinţă care se rostogoleşte nu ca tunetul de pe pământ care este redus la tăcere imediat –ci mai tare, şi mai tare, zguduind ecourile veşniciei –făcând ca mii de ani să tremure din nou de tunetul înfiorător al vocii sale cumplite

–„Depărtaţi-vă! Depărtaţi-vă! Depărtaţi-vă! Blestemaţilor!”

Aceasta este moartea veşnică.

II. În al doilea rând,

ÎN HRISTOS ISUS ESTE VIAŢĂ,

fiindcă spune:

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Nu există viaţă în Dumnezeu Tatăl pentru un păcătos; nu există viaţă în Dumnezeu Duhul pentru un păcătos fără Isus.

Viaţa unui păcătos este în Hristos.

Dacă iei pe Tatăl separat de Fiul, deşi îşi iubeşte aleşii şi hotărăşte ca ei să trăiască, totuşi, viaţa nu este decât în Fiul Său.

Dacă iei pe Dumnezeu Duhul separat de Isus Hristos, deşi Duhul este acela care ne dă viaţă spirituală, totuşi, această viaţă este în Hristos, în Fiul.

Nu îndrăznim, şi nu putem, în primul rând, cere viaţă spirituală nici de la Dumnezeu Tatăl şi nici de la Dumnezeu Duhul.

Primul lucru pe care suntem călăuziţi să îl facem atunci când Dumnezeu ne scoate din Egipt este să mâncăm Paştele – primul lucru.

Acesta ne arată că modul prin care primim viaţă este hrănindu-ne cu trupul şi sângele Fiului lui Dumnezeu; trăind în El, încrezându-ne în El,

crezând în harul şi puterea Lui Al doilea gând al nostru a fost acesta: există viaţă în Hristos. Vă vom arăta că există trei feluri de viaţă în Hristos, tot aşa cum există trei feluri de moarte.
În primul rând, există viaţă legală în Hristos.

Tot aşa cum fiecare om, în Adam, prin natura sa păcătoasă a primit o sentinţă de condamnare în momentul păcatului lui Adam,

şi în special în momentul primei sale fărădelegi, la fel şi eu, dacă sunt credincios, şi tu, dacă te încrezi în Hristos, am primit o sentinţă legală de achitare prin ceea ce a făcut Isus Hristos.

Oh, păcătosule condamnat!

Tu poate stai în această dimineaţă deja condamnat, ca un întemniţat; dar înainte de a se sfârşi această zi, tu poţi fi la fel de fără vină ca şi îngerii de sus.

Există viaţă legală în Hristos, şi binecuvântat fie Dumnezeu, unii dintre noi se bucură de ea!

Noi ştim că păcatele noastre ne sunt iertate fiindcă Hristos a suferit pedeapsa pentru ele; ştim că niciodată nu vom fi pedepsiţi noi înşine, fiindcă Hristos a suferit în locul nostru.

Paştele a fost jertfit pentru noi; pragul şi uşiorii uşii au fost stropiţi, iar îngerul distrugător nu ne va putea atinge niciodată. Pentru noi nu există iad, deşi acesta arde cu o flacără teribilă.

Chiar dacă este pregătit din veşnicie, chiar dacă sunt grămezi de lemne şi mult fum, noi nu vom ajunge niciodată acolo –Hristos a murit pentru noi, în locul nostru.

Dar dacă sunt instrumente de tortură cumplită acolo? Dar dacă există acolo o sentinţă care produce cele mai groaznice reverberaţii de tunet? Totuşi, nici instrumentele de tortură, nici carcerele subterane, nici tunetul nu sunt pentru noi!

În Hristos Isus noi suntem acum eliberaţi.

„ACUM dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.”
Păcătosule!

Eşti tu condamnat din punct de vedere legal în această dimineaţă? Simţi tu asta?

Atunci permite-mi să-ţi spun căci credinţa în Hristos îţi va da cunoştinţa achitării tale legale. Preaiubiţilor, faptul că suntem condamnaţi pentru păcatele noastre nu este o simplă idee ci o realitate. De asemenea, faptul că suntem achitaţi nu este o simplă idee, ci o realitate.

Un om pe cale de a fi executat, dacă primeşte o iertare completă ar simţi-o ca pe o realitate măreaţă.

Ar spune: „Am o achitare completă, nimeni nu se poate atinge de mine acum.” Exact aşa mă simt şi eu.
„Acum eliberat de păcat mă duc oriunde Sângele Mântuitorului este iertarea mea completă Mă aşez mulţumitor la picioarele Lui dragi Ca păcătos mântuit îmi arăt recunoştinţa.”
Fraţilor, noi am primit viaţă legală în Hristos, o astfel de viaţă legală pe care nu o putem pierde.

Sentinţa a fost odată împotriva noastră –acum, ea a fost dată pentru noi. Este scris:

„ACUM, DAR, NU ESTE NICI O OSÂNDIRE,”

şi acel „acum” va fi la fel de bun pentru mine peste cincizeci de ani, cum este şi acum.

Oricât timp am trăi, tot va rămâne scris: „Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus.”
Apoi, în al doilea rând, există viaţă spirituală în Hristos Isus. Aşa cum omul este mort spiritual,

Dumnezeu are viaţă spirituală pentru el,

fiindcă nu există nici o necesitate care să nu fie suplinită de Isus, nu există nici un gol în inimă pe care Hristos să nu-l poată umple; nu există nici o pustie pe care El nu o poate popula, nici un deşert pe care să nu poată să-L înflorească precum trandafirul.

Oh, voi, păcătoşi morţi, morţi spirituali, există viaţă în Hristos Isus, fiindcă noi am văzut – da, aceşti ochi au văzut –

morţii trăind din nou; l-am cunoscut pe omul al cărui suflet era complet corupt căutând, prin puterea lui Dumnezeu neprihănirea; am cunoscut pe omul ale cărui gânduri erau fireşti, ale cărui pofte erau mari, ale cărui pasiuni erau puternice, deodată, printr-o putere irezistibilă din ceruri s-a consacrat pentru Hristos şi a devenit un copil al lui Isus.

 

Ştim că este viaţă în Hristos Isus, viaţă spirituală;

chiar mai mult, noi, în noi înşine am simţit că există viaţă spirituală. Ne putem bine aduce aminte cum stăteam în casa de rugăciune, la fel de morţi ca şi scaunul pe care stăteam.

Am ascultat mult glasul Evangheliei, dar fără rezultat, când deodată, ca şi cum urechile noastre ar fi fost deschise de degetele vreunui înger puternic, a intrat o voce în inima noastră.

Am crezut că l-am auzit pe Isus spunând „Cel ce are urechi de auzit, să audă.”

O mână irezistibilă s-a pus pe inima noastră şi ne-a smuls o rugăciune din ea. Niciodată nu ne-am mai rugat aşa.

Am strigat „Doamne, ai milă de mine, păcătosul!”
Unii dintre noi am simţit mai multe luni o mână apăsându-ne, ca şi cum am fi fost strânşi într-o nicovală, iar sufletele noastre au sângerat stropi de suferinţă. Acea stare de mizerie era semnul unei vieţi ce avea să vină. Persoanele ce se îneacă nu simt durerea ca atunci când sunt aduse înapoi la viaţă. Oh! Noi resimţim acele dureri, acele gemete, acea luptă vie pe care a dus-o sufletul nostru când a venit la Hristos.

Ah! Putem resimţi primirea vieţii noastre spirituale la fel de uşor cum ar putea resimţi cineva învierea sa din mormânt.
Putem presupune că Lazăr şi-a amintit de învierea sa, deşi poate nu toate detaliile.

Aşa şi noi, deşi am uitat o mare parte, ne aducem aminte cum ne-am predat lui Hristos.

Putem spune oricărui păcătos mort, că este viaţă în Hristos Isus, nu contează cât este de putred în mormântul său.

Acela care l-a înviat pe Lazăr ne-a înviat şi pe noi; şi El îţi poate spune chiar ţie „Lazăre, ieşi afară!”
În al treilea rând, există viaţă veşnică în Hristos Isus. Oh, şi dacă moartea veşnică este teribilă, viaţa veşnică este binecuvântată; fiindcă El a spus: „acolo unde sînt Eu, să fiţi şi voi.”

„Tată, vreau ca acolo unde sînt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea.” „Eu le dau viaţa vecinică, în veac nu vor pieri.”

Orice Arminian care ar trebui să predice din acel text trebuie să facă o mulţime de schimonosiri; nu ar putea niciodată spune întregul adevăr fără a-l înconjura în mister.

Viaţă veşnică –nu o viaţă pe care să o piardă, ci viaţă veşnică. Dacă prin Adam mi-am pierdut viaţa, prin Hristos am câştigat-o; dacă eu m-am pierdut pentru vecie, în Isus Hristos m-am găsit pe vecie. Viaţă veşnică!

Oh, ce gând binecuvântat!

Ochii noştri vor străluci de bucurie iar sufletele noastre vor arde de extaz la gândul că avem viaţă veşnică.

Stingeţi-vă stele! Dumnezeu să-şi pună degetul pe voi –dar sufletul meu va trăi în fericire şi bucurie.

Întunecă-te, o,
soare!

Dar ochii mei „vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui” când ochiul tău nu va mai face pământul verde să râdă.

Şi lună, prefă-te în sânge!

Dar sângele meu nu va fi niciodată preschimbat în nimicnicie; acest duh va exista când tu vei înceta a mai fi. Şi tu lume mare! Tu poţi dispărea aşa cum dispare într-o clipă spuma valului!

Dar eu am viaţă veşnică.

O, timpule! Tu poţi vedea munţi uriaşi murind şi ascunşi în mormintele lor; tu poţi vedea stelele ca nişte smochine prea coapte căzând din pom, dar duhul meu niciodată nu-l vei vedea mort, niciodată.

 

III. Aceasta ne aduce la cel de-al treilea punct al nostru,

VIAŢA VEŞNICĂ ESTE DATĂ TUTUROR CELOR CARE VIN.

Niciodată nu a existat vreun om care să vină la Hristos pentru viaţă veşnică, legală sau spirituală şi, într-un anume sens să nu o fi primit deja.

Iar apoi i s-a dovedit că a primit-o imediat după ce a venit. Să luăm unul sau două texte –

„De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El.”

Oricine vine la Hristos va afla că El poate să îl mântuiască – nu capabil să îl mântuiască puţin, să-l elibereze de câteva păcate, să-l păzească de o încercare mică, să îl ţină o scurtă vreme şi apoi să îl lase – ci capabil să îl mântuiască total de păcatul său, de toate încercările sale, de cele mai adânci întristări, pe toată durata existenţei sale.

Hristos spune tuturor celor care vin la El

„vino, sărmane păcătos, nu trebuie să te întrebi dacă am puterea să te mântuiesc.

Eu nu te întreb cât de departe ai mers în păcat; Eu am puterea să te mântuiesc în chip desăvârşit pe vecie.” Şi nimeni pe pământ nu poate trece dincolo de desăvârşirea lui Dumnezeu.
Acum, un alt text: „pe cel ce vine la Mine (observaţi că promisiunile sunt aproape întotdeauna adresate celor care vin), nu-l voi izgoni afară.”

Oricine care vine va găsi uşa casei lui Hristos deschisă –şi uşa inimii Lui deschisă.

Oricine care vine –spun aceasta în cel mai larg sens –va descoperi că Hristos are milă de El.

Cea mai mare absurditate din lume este să doreşti să ai o evanghelie mai largă decât cea de pe paginile Scripturii. Eu predic că oricine crede va fi mântuit –că oricine vine va găsi îndurare.
Oamenii mă întreabă:

„Dar să presupunem că vine cineva care nu a fost ales, va fi mântuit?”

Du-te şi presupune nonsensuri, că eu nu o să-ţi dau un răspuns. Dacă cineva nu este ales, el nu va veni niciodată.

Atunci când vine avem dovada sigură că este ales.
Cineva spune: „să presupunem că vine cineva la Hristos care nu a fost chemat de Duhul.”

Opreşte-te,

frate, aceasta este o presupunere pe care nu ai dreptul să o faci, fiindcă aşa ceva nu se poate întâmpla;

o spui doar ca să mă prinzi, dar deocamdată nu poţi să o faci. Eu spun că orice om ce vine la Hristos va fi mântuit.

O spun ca şi calvinist, sau ca şi hiper-calvinist, la fel de limpede ca şi tine. Eu nu am o Evanghelie mai îngustă decât tine; ci Evanghelia mea este pe o temelie solidă, în timp ce a ta este zidită doar pe nisip şi putrefacţie.

„Oricine vine va fi mântuit, fiindcă nimeni nu vine la Mine dacă nu-l atrage Tatăl.”
„Dar”, spune cineva,

„să presupunem că întreaga lume ar veni, i-ar primi Hristos pe toţi?” Cu siguranţă, dacă toţi ar veni;

dar ei nu vor veni. Îţi spun că toţi cei ce vin –chiar dacă ar fi la fel de răi ca demonii,

Hristos i-ar primi; dacă tot păcatul şi mizeria ar curge în inimile lor ca şi într-o canalizare comună a întregii lumi, Hristos i-ar primi.
Altul spune, „Vreau să ştiu despre restul oamenilor.

Pot merge să le spun că Isus Hristos a murit pentru fiecare dintre ei? Pot eu spune –există neprihănire pentru fiecare din voi, există viaţă pentru fiecare din voi?”

Nu, nu poţi.

Poţi spune –există viaţă pentru fiecare om care vine. Dar dacă spui că există viaţă pentru cei care nu cred, tu le spui o minciună periculoasă. Dacă le spui că Isus Hristos a fost pedepsit pentru păcatele lor şi totuşi ei vor fi nemântuiţi, tu spui intenţionat un neadevăr. Să gândeşti că Dumnezeu L-a pedepsit pe Hristos şi îi va pedepsi şi pe ei –eu mă mir de îndrăzneala cu care spui această neruşinare!

Un om bun predica odată că în ceruri erau harfe şi coroane pentru
toată adunarea sa; şi apoi spunea în cea mai solemnă manieră: „Dragi prieteni, sunt mulţi pentru care au fost pregătite aceste lucruri dar care nu vor ajunge acolo.”

De fapt, el a născocit cea mai tristă poveste pe care o putea născoci; dar vă spun pentru cine ar fi trebuit el să plângă –ar fi trebuit să plângă pentru îngerii din ceruri şi pentru toţi sfinţii, fiindcă ce a spus el ar strica cerul în întregime.
Ştiţi că atunci când vă întâlniţi împreună cu toată familia, dacă aţi pierdut un frate iar locul său este gol spuneţi:

„Noi întotdeauna ne-am bucurat de aceste întruniri familiale, dar cineva lipseşte acum –sărmanul de el, nu mai este printre noi!”

Gândiţi-vă că îngerii ar spune:

„Ah, cerul este minunat, dar nu ne place să vedem acolo toate acele coroane acoperite cu pânze de păianjen; nu putem suporta acea stradă nelocuită; nu putem privi acele tronuri goale.”

Iar apoi, sărmane suflete, ar putea începe să vorbească între ei şi să spună „nici unul dintre noi nu este în siguranţă aici fiindcă promisiunea a fost –

„Eu dau oilor Mele viaţă veşnică”, şi mulţi din cei cărora Dumnezeu le-a dat viaţă veşnică sunt în iad; există un număr pentru care Hristos şi-a dat viaţa pentru ca ei să nu ardă în Adânc, iar dacă ei pot fi trimişi acolo, atunci şi nouă ni se poate întâmpla la fel.

Dacă nu ne putem încrede într-o promisiune, nu ne putem încrede nici în cealaltă.” Şi aşa, cerul şi-ar pierde temelia şi ar cădea.

Pleacă de aici cu evanghelia ta fără sens!

Dumnezeu ne dă o Evanghelie sigură şi solidă, clădită pe faptele şi relaţia legământului, pe scopuri veşnice şi împliniri sigure.

 

IV. Şi astfel ajungem la cel de-al patrulea punct.

PRIN NATURA SA, NICI UN OM NU VINE LA HRISTOS,

fiindcă textul spune „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” Eu afirm cu tărie din textul meu pe baza autorităţii Scripturii că voi nu veţi veni la Hristos ca să aveţi viaţa.

Vă spun că v-aş putea predica o veşnicie, aş putea împrumuta talentele oratorice ale lui Demostene sau cele ale lui Cicero, dar voi nu veţi veni la Hristos.

V-aş putea implora în genunchi, cu lacrimi în ochi şi să vă arăt ororile iadului şi bucuriile cerului, puterea lui Hristos şi propria voastră condiţie pierdută, dar nici unul dintre voi nu aţi veni la Hristos prin voi înşivă, dacă Duhul care era asupra lui Hristos v-ar atrage.

Pentru toţi oamenii este valabil adevărul că în starea lor firească nu vor veni la Hristos.
Dar mi se pare că aud un alt palavragiu punând întrebarea: „Dar nu puteau ei veni dacă ar fi dorit?”

Prietene, ţie îţi voi da răspunsul altă dată. Nu aceasta este întrebarea în această dimineaţă.

Acum discutăm dacă ei vor, nu dacă pot. Veţi observa că oridecâteori vorbiţi despre voinţa liberă, sărmanul Arminian, după două secunde începe să vorbească despre capacitatea umană, şi astfel amestecă două subiecte care ar trebui să fie separate.

Noi nu vom trata două subiecte în acelaşi timp. Refuzăm să ne luptăm cu doi deodată, dacă doriţi. În altă zi vom predica din acest text – „Nimeni nu poate veni dacă nu îl atrage Tatăl.”

Dar acum vorbim numai de voinţă; şi este clar că oamenii nu vin la Hristos pentru a avea viaţa.
Putem dovedi acest fapt din multe texte ale Scripturii, dar vom lua doar o singură pildă.

Vă aduceţi aminte de pilda împăratului care a pregătit o cină pentru fiul său şi i-a invitat pe mulţi să vină; boii şi viţeii îngrăşaţi au fost tăiaţi şi şi-a trimis mesagerii să-i cheme pe mulţi la cină.

Au venit ei la cină? Ah, nu; dar cu toţii, într-o singură voce au început să se scuze. Unul a spus că s-a căsătorit şi de aceea nu putea veni, deşi ar fi putut-o aduce şi pe soţie cu el.

Altul a cumpărat nişte boi pentru jug şi s-a dus să îi încerce; dar cina era noaptea iar el nu putea să îi încerce pe întuneric.

Altul a cumpărat o bucată de pământ şi voia să o vadă; dar nu cred că s-a dus să o vadă cu un felinar. Cu toţii s-au scuzat şi nu au vrut să vină. Împăratul era hotărât să aibe cina; aşa că a spus

„Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei ce-i vei găsi” invită-i – stop!

Nu invită-i – „sileşte-i să intre;” fiindcă nici chiar cei mai săraci nu ar fi venit niciodată dacă nu ar fi fost siliţi.
Să luăm o altă pildă:

cineva a avut o vie; la vremea roadelor şi-a trimis unul din slujitori pentru a-şi lua chiria. Ce au făcut ei cu el? L-au bătut pe rob. A trimis un altul; şi ei l-au omorât cu pietre.

Atrimis un altul iar ei l-au omorât şi pe acesta.

La urmă şi-a zis „Le voi trimite pe fiul meu, pe el îl vor cinsti.” Dar ce au făcut ei? Au spus „Iată moştenitorul, veniţi să îl ucidem şi să îl aruncăm afară din vie.” Şi aşa au făcut.

La fel se întâmplă cu toţi oamenii în firea lor. A venit Fiul lui Dumnezeu, iar oamenii L-au respins.

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”
Ar necesita prea mult timp pentru a mai aduce şi alte dovezi din Scriptură. Totuşi, vom face referire la marea doctrină a căderii.

Oricine care crede că voinţa omului este complet liberă şi că poate fi mântuit prin ea nu crede căderea.

Aşa cum v-am spus uneori, puţini predicatori „creştini” cred în întregime doctrina căderii, altfel cred că atunci când Adam a căzut el şi-a rupt degetul mic şi nu gâtul, spre ruina întregii sale rase.

Preaiubiţii mei, la cădere, omul şi-a rupt fiecare os.

Nici o putere a lui nu a rămas neştirbită; toate au fost sfărâmate, perverite şi pătate;

la fel ca un mare templu, stâlpii pot exista, coloanele şi pilastrele pot fi acolo; dar toate au fost distruse, chiar dacă unele şi-au păstrat forma şi poziţia.

Conştiinţa omului poate reţine uneori mare parte din sensibilitate – dar totuşi este căzută.

La fel, voinţa nu este scutită. Şi ce dacă este „Domnul Sufletului omului” aşa cum o numeşte Bunyan”?

–Domnul acesta greşeşte.

Domnul Voinţă-Puternică întotdeauna greşea. Natura voastră căzută a fost stricată; voinţa voastră, printre altele s-a depărtat total de Dumnezeu. Dar vă spun care este cea mai bună dovadă a acestui fapt; este marele fapt că niciodată nu aţi întâlnit în viaţa voastră un creştin care să spună că el a venit la Hristos fără ca Hristos să vină la el.
Aţi auzit o mulţime predici Arminiene, îndrăznesc să spun; dar nu aţi auzit niciodată o rugăciune Arminiană – fiindcă sfinţii în rugăciune sunt ca unul singur în cuvânt, faptă şi gând.

Un Arminian pe genunchi s-ar ruga disperat ca un Calvinist.

El nu se poate ruga despre voinţa liberă; nu mai este loc pentru ea. Imaginaţi-vă cum ar suna o astfel de rugăciune:

„Doamne, îţi mulţumesc că nu sunt ca şi acei sărmani Calvinişti încrezuţi. Doamne, am fost născut cu o voinţă liberă glorioasă; am fost născut cu puterea prin care mă pot întoarce singur la Tine; am profitat de harul meu.

Dacă toată lumea ar face la fel cu harul lor aşa cum am făcut eu, toţi ar putea fi mântuiţi. Doamne, ştiu că Tu nu ne influenţezi să vrem, dacă noi nu vrem. Tu dai har tuturor; unii nu profită de el, dar eu nu sunt aşa.

Sunt mulţi care vor merge în iad şi care au fost cumpăraţi cu sângele lui Isus ca şi mine; şi ei au primit Duhul Sfânt la fel ca mine; au avut o şansă la fel de mare şi au fost binecuvântaţi la fel ca mine.

Nu harul tău ne-a făcut diferiţi; ştiu că a contat mult, dar eu am luat decizia; m-am folosit de ce mi s-a dat în vreme ce alţii nu au făcut aşa –aceasta este diferenţa dintre mine şi ei.”
Aceea este o rugăciune a diavolului, fiindcă nimeni altcineva nu s-ar ruga aşa. Ah!

Atunci când predică şi vorbesc în cuvinte bine cântărite, se poate să fie doctrină greşită; dar când ajung la rugăciune adevărul iese la iveală; nu se pot abţine.

Dacă un om vorbeşte în cuvinte bine cântărite, poate vorbi corect gramatical; dar când vorbeşte repede, vechile regionalisme ale zonei sale în care s-a născut ies la iveală.
Te întreb din nou, ai întâlnit vreodată un creştin care să spună „Am venit la Hristos fără puterea Duhului?”

 

Dacă ai întâlnit un astfel de om, poţi să-i spui fără ezitare

„Domnule dragă, eu cred asta întru totul –şi mai cred că aţi plecat de acolo tot fără puterea Duhului, şi că nu cunoaşteţi nimic despre aşa ceva, şi văd că eşti plin de fiere amară, şi în lanţurile fărădelegii.”

 

Aud oare vreun creştin zicând

„L-am căutat pe Isus înainte ca El să mă caute pe mine; eu am venit la Duhul şi nu Duhul la mine?”

Nu, dragii mei; suntem obligaţi, fiecare dintre noi să ne punem mâna pe inimă şi să spunem –

„Harul m-a învăţat să mă rog Şi mi-a făcut ochii să plângă Harul m-a păstrat până în această zi Şi nu îmi va da drumul.”

Există cineva aici –unul singur –bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân care să poată spune

„Eu l-am
căutat pe Dumnezeu înainte ca El să mă caute pe mine?”

Nu; chiar şi voi care sunteţi puţin Arminieni veţi cânta – „Îl iubesc pe Isus – Că-ntâi El m-a iubit.”
Iar apoi, mai o întrebare.

Nu vedem noi, chiar şi după ce am venit la Hristos că sufletul nostru nu este liber, ci că este păstrat în Hristos?

Nu vedem momente, chiar acum, când „a vrea” nu este de partea noastră?

Există o lege în mădularele noastre care luptă împotriva legii minţii. Acum, dacă cei vii spiritual simt că voinţa lor este contrară lui Dumnezeu ce putem spune despre omul „mort în greşeli şi păcate?”

Ar fi o absurditate de necrezut să îi pui pe cei doi la acelaşi nivel; şi ar fi chiar mai absurd să îl pui pe cel mort în faţa celui viu. Nu; textul este adevărat, experienţa ni l-a însemnat în inimi. „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”
Acum trebuie să îţi spunem motivele pentru care oamenii nu vin la Hristos. Primul este că nici un om nu gândeşte în fire că Îl vrea pe Hristos. Prin natura lui, omul nu gândeşte că are nevoie de Hristos; crede că are haina propriei neprihăniri, că este bine îmbrăcat, că nu este gol, că nu are nevoie de sângele lui Hristos ca să-l spele, că nu este negru sau stacojiu şi nu are nevoie de har pentru a fi curăţat.

Nici un om nu-şi cunoaşte nevoia până când Dumnezeu nu i-o arată; iar dacă Duhul Sfânt nu descoperă nevoia de iertare nici un om nu va căuta iertarea. Îl pot predica pe Hristos pe vecie, dar dacă nu simţi că Îl vrei pe Hristos niciodată nu vei veni la El.

Un farmacist ar putea avea o farmacie bună, dar nici un om nu va veni să-i cumpere medicamentele până când nu simte că are nevoie de ele.
Următorul motiv este că oamenilor nu le place modul prin care Hristos îi mântuieşte.

(1) Cineva spune: „Nu-mi place fiindcă mă face sfânt; dacă m-a mântuit atunci nu mai pot bea şi înjura.”

(2) Altul spune: „Mi se cere să fiu aşa de fidel şi să am o viaţă aşa de curată, iar mie îmi place să fiu puţin mai liber.”

(3) Altuia nu-i place fiindcă aceasta este aşa de umilitoare; nu-i place fiindcă „poarta cerului” nu este destul de înaltă pentru nasul lui, şi nu-i place să se aplece.

Acesta este motivul principal pentru care nu veţi veni la Hristos, fiindcă la El nu puteţi ajunge cu nasul pe sus; fiindcă Hristos vă face să vă aplecaţi atunci când veniţi la El.

(4) Altuia nu-i place ca harul să fie de la început până la sfârşit. „Oh!,” spune el, „dacă aş putea avea şi eu puţină cinste (onoare).” Dar atunci când aude căci Hristos este ori totul, ori nimic, doar Hristos sau deloc, el spune

„Nu voi veni,” şi se întoarce şi pleacă.

Ah, păcătoşi mândri, voi nu veţi veni la Hristos.
Ah, păcătoşi neştiutori, voi nu veţi veni la Hristos fiindcă nu cunoaşteţi nimic despre El.

Şi acesta este cel de-al treilea motiv.

Oamenii nu ştiu ce preţios este, fiindcă dacă ar fi ştiut, ar fi venit la El.

De ce nu s-au dus navigatorii în America înainte de Columb? Deoarece ei nu credeau că America există.

Columb a avut credinţă şi de aceea a plecat.

Cel care are credinţă în Hristos vine la El. Dar tu nu-L cunoşti pe Isus; mulţi dintre voi nu I-aţi văzut niciodată frumoasa Sa faţă; niciodată n-aţi văzut ce bun este sângele Său pentru un păcătos, ce măreaţă este ispăşirea Sa; şi ce suficiente sunt meritele Sale. De aceea, „voi nu vreţi să veniţi la El.”
Ah, dragi ascultători, ultimul meu gând este unul solemn. Am predicat că voi nu vreţi să veniţi.

Dar unii vor spune „este păcatul lor dacă nu vin.” AŞA ESTE. Nu veţi veni şi de aceea voinţa voastră este una păcătoasă. Unii cred că atunci când predicăm această doctrină împiedicăm oamenii să vină la Hristos, dar nu este aşa.

Noi nu spunem că aceasta a făcut parte din natura originală a omului, ci a fost parte din natura sa căzută. Păcatul a fost acela care te-a adus în această condiţie în care nu vrei să vii.

Dacă nu ai fi căzut, ai veni la Hristos în clipa în care ţi s-ar fi predicat prima dată; dar nu vii datorită păcătoşeniei şi nelegiuirii tale. Oamenii se scuză fiindcă au o inimă rea.

Aceasta este cea mai nefondată scuză din lume. Jaful şi furtul nu vin dintr-o inimă rea?

Să presupunem că un hoţ ar spune judecătorului „Nu am putut să mă abţin, am avut o inimă rea.”

Ce i-ar spune judecătorul?
„Nemernicule! Dacă inima ta este rea, atunci îţi voi face pedeapsa mai grea fiindcă eşti cu adevărat un ticălos.

Scuza ta nu este bună de nimic.” Dar Tu care eşti Atotputernic „râzi de ei, Tu Îţi baţi joc de toate neamurile.”

Noi nu predicăm această doctrină pentru a vă scuza, ci pentru a vă umili. Posesia unei naturi rele este atât din vina mea cât şi din cauza teribilei căderi a lui Adam.
Există un păcat care îi va învinui întotdeauna pe oameni; când nu vor să vină la Hristos, păcatul este cel care îi ţine la distanţă.

Cel care nu predică aşa, mi-e teamă că nu Îi este credincios nici lui Dumnezeu nici conştiinţei sale.

Mergeţi acasă cu acest gând

„Prin fire sunt aşa de depravat că nu voi vrea să vin la Hristos, iar acea răutate a naturii mele este păcatul meu.

Datorită lui, eu merit să fiu trimis în iad.” Iar dacă acest gând folosit de Duhul nu te umileşte, nici un alt gând nu va reuşi. În această dimineaţă nu am predicat înălţând natura umană ci am umilind-o.

Dumnezeu să ne smerească pe toţi.

Amen.

2 Decembrie 1855 de către REV. C. H. Spurgeon
la New Park Street Chapel din Southwark, Londra

by Insula Ekklesiaby Insula Ekklesia

Ai grija pe cine primesti in casa :un inger sau un drac ?!(partea a doua)

Dragii mei ,

pentru ca timpul zboara  m-am gandit sa ma grabesc cu  partea a doua sa nu ziceti ca sunt rea si va tin asa in suspans  plus ca atunci cand promit  ceva sau am o  programare imi place sa o rezolv cat mai repede ca nu cumva sa uit sau sa nu mai pot face , onora promisiunea 🙂

                  Cine vrea sa invete invata in fiecare zi iar cine nu vrea poti sa rastorni carul cu intelepciune pe el ca tot nu se prinde nimic de el….Ferice de cine isi deschide inima si mintea la cuvintele intelepte 🙂  caci

„Cuvintele gurii unui om sunt ca nişte ape adânci; izvorul înţelepciunii este ca un şuvoi care curge întruna. „Prov.18:4

Pentru cei care nu ati citit partea intai o puteti citii AICI….Hai cititi-o repede si apoi reveniti caci va astept 🙂

                                          Deci fara sa mai stea mult pe ganduri crestina noastra  observa situatia fara revers din casa ei….Cand incepea sa analizeze fiecare discutie, fiecare  moment si fiecare intamplare din casa ei  i se parea ca viseaza…dar nu orice vis ci un vis urat ,un cosmar chiar….

Sa fi in casa ta, sa nu te simti bine,sa nu poti sa faci ce vrei , sa nu poti sa-ti desfasori activitatile caci o persoana straina e acolo cu influente negative,prin diverse metode si mai ales prin faptul ca se baga in discutile familiei si mai ales a sotilor….

Nimic nu poate fi mai dureros decat sa vezi ca cel de langa tine e atasat mai mult de un strain decat de tine ,mai mult de hobby lui decat de sotie …..

Dureros sa ti in tine totul , sa nu poti sa comunici cu cel de langa tine durerea  din suflet ….

Sa te deschizi la altcineva e foarte riscant caci prietenii adevarati sunt tot mai rar si sufletul nostru e ca o  floare care daca se deschide unde nu trebuie risca sa fie calcata in picioare

si apoi sa se inchida poate pe o perioada mai indelungata si apoi foarte greu sa se redeschida din nou….

Sufletul ei era ca o floare ofilita care nu mai avea nici o picatura de tarie ca sa strige dupa ajutor la

Dumnezeu IZVORUL MINUNAT care uda si reimprospateaza sufletele noaste….

Acum il avea inaintea mintii ei pe sotul ei care era putin schimbat ,chiar ciudat si care nu comunica cu ea asa cum o facea altadata….Pe alt plan era si acest tanar care  pe zi ce trecea era tot mai mult o povara pentru ea pe care nu stia cum sa o rezolve…..

Pe langa toate acestea era si munca fizica in familie:copii,spalat,gatit,etc lucruri care o slabeau si  o surmenau ca sa nu ii mai ramana  timp de relatia ei personala  cu Domnul si cand e putina rugaciunea,putin timp pentru meditatie din Cuvant atunci  omul din interior devine slab si neputincios si daca nu exista  suficienta veghere atunci el se imbolnaveste si cu timpul moare si moartea spirituala e cea mai groaznica moarte….

Daca urmarim cu atentie versetul din 1 Cor 11:30

” Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm”        vom observa  acest aspect mai ales in ultima parte unde  spune ca nu putin dorm .Sunt sigura ca nu se referea la somn ca la o  stare fiziologică  ci la un somn spiritual….

                    Problema era caci zi de zi se analiza si incerca sa intealeaga principiul dragostei ( 1 Cor. 13 )  care cred ca cel putin o data orice om la citit sau auzit dar nu stiu cati au incercat sa il aplice in vietiile lor….

                    Dragostea e frumoasa si suntem chemati sa traim zi de zi in ea

dar cand vezi ca cineva profita,te dispretuieste si nu vede nimic din dragostea ta ci te vede chiar invers atunci lucrurile se schimba….Teoria e frumoasa si sunt multe invaturi una mai interesanta ca alta dar trebuie tinut cont ca

in viata situatiile sunt unicate si necesita solutii unicate …..

               Pe crestina noastra o cerceta mereu cuvintele pe care le avea in inima in legatura cu suferinta Domnului Isus si a martirilor care au suferit si se gandea caci poate Domnul are un plan cu acest tanar si ca nu degeaba a ajuns in casa ei dar nici un raspuns nu primii inca la rugaciunile ei ….

      A trecut o perioada buna de timp si dupa unele discutii cu sotul lucrurile au inceput putin sa se indrepte ….Tanarul mai mult fortat decat de buna voie pleca zi de zi sa caute de lucru si o chirie caci deja lucrurile degenerase mult de tot si minciunile lui nu mai erau acceptate….

                       Sotul cu o inima mare il ajuta sa isi gaseasca un loc bun de munca si o perioada scurta era pace in familie pana cand tanarul devenii tot mai nemultumit cu oboseala care isi spunea cuvantul dupa o zi de munca ….

                            Sotia era tot mai pornita sa stea de vorba cu sotul ei care intre timp isi uitate indatoriile de sot , tata si CAP al familiei…..

Copiii nu sunt doar de decor intr-o familie si nici sotia nu e datoare sa se ocupe singura de educatia lor ci impreuna cu sotul iar sotul e dator sa isi faca timp pentru proprii copii chiar si cand  sunt  mici si sa nu astepte acel dureros 

PREA TARZIU 🙁

   Sotul deasemena sa isi indeplineasca datoriile de sot fata de sotie si sa stea cu ea, doar ei doi  cel putin de 2 ori pe saptamana   si sa nu neglijeze  nici un aspect din relatia lor caci orice minus se aduna si mai tarziu se simte si acel gol nimeni nu va mai putea sa il  umple 🙁

                In familia lor nu mai exista acel timp nici macar o data pe luna si asta pentru ea erau mari semnale de alarma urmand sa apeleze cu incredere la bunul Dumnezeu care are un ocean de solutii la cea mai mica problema a omului  doar ca omul uneori nu aude vocea Lui ,raspunsul Lui fie din cauza pacatului.

  (Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă,ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte! Isaia 59 :1-2)

fie din cauza unei conexiuni slabe cu CERUL , rugaciunea fiind legatura intre el si Dumnezeu care doreste o

inchinare simpla dar sincera

( închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Ioan  4.23 )

                             Asadar lucrurile se indreptara dintr-un anumit punct de vedere dar inca existau aspecte ,unele dintre ele chiar foarte importante care inca nu erau rezolvate si necesitau o atentie aparte….

  Toata problema era ca sotul ei  nu vedea pericolul si prapastia din jurul lor ,nici nu observase schimbari majore in  familia lor,pe cand sufletui ei era asa de ofilit caci se gandea ori se ofilieste cu totul ori va fi improspatata de la IZVORUL NESECAT ( celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată! Apoc 22.17 )

                                 Cateodata nu sti cum sa actionezi si doar te rogi si spui Domnului  :

Doamne eu nu am gasit nici o cale de iesire din aceasta situatie dar  Tu cu siguranta ai una deja pregatita  si te rog sa o aplici acum caci asteptarea  e prea grea pentru  sufletul ofilit care doreste sa laude pe Creator nu sa se framante toata ziua cu probleme si sa caute solutii….

„O nădejde amânată îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă. Prov 12.13)

                   Domnul a fost bun cu sufletul ei si intr-o zi  tanarul a plecat asa inopinant dar ea inca  continua sa il poarte in rugaciune caci stie ca  si el are nevoie de Domnul Isus ,de mantuire si iertare ….

                     Cu drag din drag Angela Insula Ekklesia

untitledhköofelicitare 67_by Insula Ekklesia

Iubirea lui Dumnezeu fata de om -VIDEOS


Marturia scrisa si video a fostului iluzionist Alin Blaine(videos)

              Alin Blaine

scrie pe site-ul lui  http://www.alinblaine.com/about.html

      Vreau sa precizez ca din data de

26 mai 2011

nu am mai fost prezent in cadrul nici unei emisiuni, implicit aceasta a fost ultima mea televizatie.

Memtionez acest lucru deoarece nu vreau sa fiti indusi in eroare cu redifuzarea emisiunilor fara acordul meu pe diferite posturi tv. De atunci nu mai vreau sa merg la emisiuni pentru ca viata mea s-a schimbat.

Vreau sa mentionez faptul ca tot ce fac in calitate de iluzionist,totul este un truc,este ceva ce poti face si tu care citesti,dar cu foarte mult antrenament.Va intrebati cum pot face lucrurile acestea sau cum este posibil sa obtin asemenea rezultate fascinante ?

 Nici nu va puteti imagina cate materiale de iluzionism exista ,speciale pentru fiecare numar de iluzionism si daca te antrenezi mult poti obtine rezultate de exceptie.

Mentionez faptul ca in toata evolutia mea de a ajunge atat de bun,pe langa materialele de iluzionism si antrenament,iti trebuie si fler pentru a duce un truc la bun sfarsit.

Tot ce vreau sa va adeveresc este ca NU EXISTA BIOENERGIE,nu am facut si nu o sa fac nimic cu ajutorul puterii mele sau alta putere din partea lui satan sau Dumnezeu.Trucul,este o iluzie facuta cu dexteritate,antrenament si materialele necesare …pt levitate,ascuns,spart ,miscat diferite lucruri.Magie nu exista decat pt cei care lucreaza cu spiritele lui satan,pentru ca Dumnezeu nu are treaba cu asa ceva(magie).Iluzionismul este o meserie practicata de oameni bine antrenati,care realizeaza lucruri ce se pot explica prin folosirea materialelor de iluzionism sau ustensile de acest gen.

De ce va spun lucrul acesta? Pentru ca din anul 2011-luna aprilie,viata mea s-a schimbat

 M-AM POCAIT,

nu mai vreau sa traiesc in minciuna,nu mai vreau sa lupt impotriva Domnului Isus Hristos,nu mai vreau sa traiesc departe de Dumnezeu,de aceea iertati-ma ca pe unii chiar v-am facut sa credeti niste minciuni.Tot ce fac acum este doar pt

Domnul Isus Hristos,El a indurat atatea pentru mine(a fost batut,chinuit,scuipat,despartit de Rai si in final,TATAL si-a intors fata de la EL) ,

pentru ca mi-a luat pacatele mele,a murit datorita mie si tie care citesti,dar EL a si inviat pentru mine si pentru tine,pentru ca eu si tu sa traim asa cum EL zice,asa cum EL vrea,asa cum a trait EL.

Mi-e rusine sa ma gandesc la toate lucrurile pe care le-am facut atunci cand eram despartit de Domnul meu Isus Hristos,dar sa nu uitam faptul ca EL nu a murit degeaba pe cruce,ci ca noi prin pocainta (sa ceri iertare Lui Dumnezeu pentru tot ce ai facut si sa nu le mai faci,

constietizand ca esti un pacatos,ca lupti impotriva Lui Dumnezeu cu faptele tale,ca l-ai negat pana acum),ca nu ai cum sa intri in imparatia Lui decat daca esti un ucenic de-al Lui.

Cine este pe primul loc in inima ta,acela este idolul tau pana cand te vei pocaii,

pana cand il vei accepta pe Domnul Isus Hristos ca Domn si Mantuitor al vietii tale,pana cand vei inceta sa mai traiesti pentru eu-l tau si numai atunci EL va fi pe primul loc in tot ce faci.

Pentru mine iluzionismul a fost tot,a fost timpul meu,hobby-ul meu,pofta mea,intr-un cuvant iluzionismul a fost pe primul loc in inima mea,dar,

de cand numai este

    IL laud pe Dumnezeu pentru ca m-a iertat,m-a salvat de robia pacatului,de mania Lui si in final de iad.

In concluzie,stiu ca tu care citesti ma crezi nebun,dar nu-i nimic,

eu am lasat tot pentru ca EL mi-a dat tot,

dar iti zic ceva:

Aspru par multora cuvintele:

-Leapada-te de tine insuti,ia-ti crucea si urmeaza-L pe Isus Hristos Domnul Dumnezeu,care a murit,a purtat pacatele tale si a inviat pentru tine,Dar mult mai aspru va fi in ziua cand vor auzi alte cuvinte,rostite chiar din gura Domnului Isus Hristos :

Matei 25:41 Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!

– Pentru ca ati refuzat dragostea Domnului Isus Hristos murit in locul vostru pe cruce,
– Pentru ca ati trait ca niste atei in practica stiind ca exista Dumnezeu,ca EL este suveranul,Stapanul si Creatorul,stiind ca EL a dat pe singurul Lui Fiu pentru ca oricine vine la EL prin Domnul Isus Hristos asa cum EL zice,sa aiba viata vesnica.
– Pentru ca l-ati negat pe Dumnezeu si ati trait in pofta firii voastre,dupa pofta si inima voastra.

Matei 6:2. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.

2 Cor.11:15. Sfârşitul lor va fi după faptele lor.

Faptele apostolilor 3:19. Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare

Evrei12:25.

 Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci, dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri

 Ce altceva ar trebuii sa faca

 Domnul Isus Hristos ca sa te motiveze sa traiesti pentru EL?

http://www.youtube.com/watch?v=4pvYt9hDmq0&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=Pdz6UoiAy_4&feature=relmfu
http://www.youtube.com/watch?v=_YY4nPo1AhY&feature=relmfu
http://www.youtube.com/watch?v=Jd2iFJV1pmY&feature=relmfu

http://www.youtube.com/watch?v=UzHxATx05zs&feature=relmfu

Meditatia zilei (13.04.2012)Cine este EL ?Who is Him?

Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

2El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr’un pămînt uscat. N’avea nici frumuseţă, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n’avea nimic care să ne placă.

3Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obicinuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa dela El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

4Totuş, El suferinţele noastre le -a purtat, şi durerile noastre le -a luat asupra Lui,

şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.

5Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.

Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi.

6Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
7Cand a fost chinuit şi asuprit, n’a deschis gura deloc, ca un miel pe care -l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n’a deschis gura.
8El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pămîntul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?
9Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormîntul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că

nu săvîrşise nicio nelegiuire şi

nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.

10Domnul a găsit cu cale să -L zdrobească prin suferinţă…

Dar, dupăce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămînţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mînile Lui.

11Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora.

Prin cunoştinţa Lui,

Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într’o stare după voia lui Dumnezeu,

şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

12De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici,

pentrucă S’a dat pe Sine însuş la moarte,

şi a fost pus în numărul celor fărădelege,

pentrucă a purtat păcatele multora şi S’a rugat pentru cei vinovaţi.

                           (Biblia cartea Isaia cap.53 )

      1 Who would have believed  what we just heard?

       When was the LORD’s power revealed through him?

   2 He sprouted up like a twig before God,

       like a root out of parched soil;

       he had no stately form or majesty that might catch our attention,

       no special appearance that we should want to follow him.

      3 He was despised and rejected by people,

       one who experienced pain and was acquainted with illness;

       people hid their faces from him;

       he was despised, and we considered him insignificant.

      4 But He lifted up our illnesses,

       he carried our pain;

       even though we thought he was being punished,

       attacked by God, and afflicted for something he had done.

  5 He was wounded because of our rebellious deeds,

       crushed because of our sins;

       he endured punishment that made us well;

       because of his wounds we have been healed

      6 All of us had wandered off like sheep;

       each of us had strayed off on his own path,

       but the LORD caused the sin of all of us to attack him.

      7 He was treated harshly and afflicted,

       but he did not even open his mouth.

       Like a lamb led to the slaughtering block,

       like a sheep silent before her shearers,

       he did not even open his mouth.

  8 He was led away after an unjust trial –

       but who even cared?

       Indeed, he was cut off from the land of the living;

       because of the rebellion of his own people he was wounded.

      9 They intended to bury him with criminals,

       but he ended up in a rich man’s tomb,

       because he had committed no violent deeds,

       nor had he spoken deceitfully 

   

10 Though the LORD desired to crush him and make him ill,

       once restitution is made,

       he will see descendants and enjoy long life,

       and the LORD’s purpose will be accomplished through him.

     11 Having suffered, he will reflect on his work,

       he will be satisfied when he understands what he has done.

       “My servant will acquit many,

       for he carried their sins.

     12 So I will assign him a portion with the multitudes,

       he will divide the spoils of victory with the powerful,

       because he willingly submitted to death

       and was numbered with the rebels,

       when he lifted up the sin of many

       and intervened on behalf of the rebels.”

                                                                                     (Bible  Jesaia 53  )


NU UITA !!!

Tu esti o persoana speciala si cauta sa ai o viata speciala:)

Multumesc pentru vizita!

Daca ti-a placut atunci te poti abona la postarile acestui blog 🙂

Tin sa te anunt caci postarile principale contin meditatii zilnice de C.H.Spurgeon (deocamdata) iar pe langa acestea vei gasi

o diversitate

de mesaje,marturii,muzica crestina,meditativa(relax ) si clasica,

documentare,filme crestine,carti gratis de citit,maxime si cugetari,articole de sanatate,surprize,curiozitati,diverse….
Click
Aboneaza-te prin e-mail

Click RSS Feed

Click
Urmareste-ma pe Twitter

Lasa-mi un comentariu ca sa stiu ca ai trecut pe aici si sa iti intorc vizita!

GOD BLESS YOU MY VIZITORS!