Meditatia zilei-Domnul Isus este Mielul lui Dumnezeu

 

miel«El a fost dus ca o oaie la tăiere şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura.» Faptele Apostolilor 8:32

Domnul Isus este Mielul lui Dumnezeu pentru că în acest fel S-a descoperit şi a fost cunoscut de lume.

Mielul este simbolul purităţii şi al nevinovăţiei.

Domnul Isus a fost Om în toate privinţele: «ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat» (Evrei 4,15).

A fost într-adevăr o fiinţă umană în carne şi oase, ca noi toţi de altfel şi recunoaştem adevărul acesta în dezvăluirea umanităţii Sale:

El a plâns, I-a fost foame, I-a fost sete, I-a fost teamă, a obosit, a fost ispitit de Satan – dar nu a păcătuit niciodată!

De aceea este numit Mielul sfânt al lui Dumnezeu.

Pentru că Domnul Isus a trăit în sfinţenie, sângele Său — şi numai al Său — ne curăţă de absolut toate păcatele.

El a ales să fie Mielul lui Dumnezeu pentru ca noi să putem păşi pe calea Sa.

El a venit din ceruri cu scopul clar de a fi sacrificat pentru păcatele noastre: «… vrednic este Mielul, care a fost junghiat» (Apoc. 5,12).

Nu a fost disperat din cauza execuţiei Sale groaznice, ci a spus cu hotărâre sfântă:

«Dar tocmai pentru aceasta am venit pană la ceasul acesta!» (loan 12,27).

Şi-a dat viaţa de bunăvoie şi prin aceasta ne-a descoperit nouă tuturor natura Sa de Miel, predestinat sacrificiului suprem.

WIM MALGO

lion-of-judah-lamb-of-god

Daca te simti impovarat de pacate sau greutatile vietii vino azi la El, chiar acum si spune-I Lui in rugaciune tot ce te apasa si cheama sangele Lui sa te curateasca pe deplin ca sa fi un vas curat, placut inaintea lui Dumnezeu.

El iti iarta toate pacatele si iti ia toate poverile inoindu-ti viata.

/:Rănile Lui ne-au mântuit, braţul Său ne-a izbăvit
În El avem iertare, în El avem vindecare:/
/:Cheamă-l în sufletul tău, cheamă-L când îţi este greu
El e bun şi va veni, sufletu-ţi va izbăvi:/
Îţi va izbăvï ”

 


cer,pasari,libertate
Stanca,versete

Sapte usi de Costache Ioanid ( text si video )

La o uşă cu păcate
(Cum sunt toate…)
a bătut încetişor
mâna cea cu sfânt izvor
A bătut cu bunătate.
Însă omul, cu zăvor
era prins de Asmodeu
într-un somn adânc şi greu.

Şi-a bătut din nou la uşă
braţul dragostei divine.
– Cine bate? Cine bate?
– Eu sunt Leul care vine;
astăzi Mielul blând şi mut,
dat la moarte pentru tine.
– Pentru mine? Cum se poate?
Dar ce crimă am făcut?
Eu nu mint,nu fac trafic,
casa nimănui nu stric,
nu mă-mbăt. Nu trag tutun,
nu mă cert, nu mă răzbun…
Eu sunt omul cel mai bun.
La biserică mă duc…
şi la Paşti…şi la Crăciun…
Biblia…am…răsfoit-o…
hăt,de când eram un ţânc…
Şi zicând acestea, gazda
adormi şi mai adânc.

Şi-a bătut în altă parte
Călătorul milenar
coborât de pe Calvar.
– Este cineva la uşă?
zise-o voce cu ţepuşă.
– Eu, Cuvântul ce dă Har.
– Cum? Aici? La mine-n casă?
Eu sunt foarte ocupat.
Treburile nu mă lasă
nici măcar nu stau la masă.
Mă iertaţi, dar nu descui.
Cine are timp de sfaturi,
treaba lui!

Şi-a bătut Isus la uşa
unui om la fel de rău.
– Cine-i?
Salvatorul tău.
– Salvator? Eu n-am nevoie!
Dacă-n cer, în tot înaltul,
la Iehova sau la Joe,
e un Rai mai sus de stele,
nu mă duc purtat de altul,
ci cu aripile mele!

Şi-a bătut la altă uşă
mâna marelui proscris.
Uşa s-a… întredeschis
– Cine-i şi cu ce dorinţă?
Sunt de Tatăl Meu trimis
ca să vă aduc salvare
prin credinţă,
cum profeţii au prezis.
– Da, credinţa nu e rea…
Dar, de-i vorba de căinţă,
eu nu las credinţa mea!
Datina cea bătrânească!
Paştele cu miel, cu pască,
Anul Nou cu baclava,
peşte la Buna-Vestire. Uite, asta-i mântuire!
Să mă las ca rătăciţii
de atâtea vechi tradiţii,
de petreceri bunăoară,
de minciuna…necesară…
de o glumă…de-o ţigară
şi…de tot ce se iveşte?…
Să se lase cine-o vrea!
Îl priveşte.
Eu nu las credinţa mea!

Şi din nou, Acel ce-mbie
a bătut la alt cămin.
O, Stăpânul meu divin,
ce înaltă bucurie!
Ai venit din Empireu
ca să vizitezi în treacăt
pe-un nevrednic cum sunt eu.
Uite, Îţi sărut sandala
ca Maria din Magdala,
după cum Ţi se cuvine.
Şi-acum… du-Te şi împarte
Vestea bună mai departe.
Şi… mai vino pe la mine…

şi Isus S-a dus să bată,
cu acelaşi dor în piept,
la o uşă depărtată.
Domnul meu, de când Te-aştept!
Vino căci Ţi-am pregătit
o odaie miresmată
cea mai bună încăpere,
cu fotolii şi lăicere,
ca să stăm mai mult, mai mult…
Tu să-mi tâlcuieşti mistere,
eu să stau să Te ascult.
Intră dar, Lumină vie.
fagure de mângâiere!
Însă… n-aţinti prin casă…
ochii Tăi din alte sfere,
căci… e-atâta murdărie
prin unghere…

Iar la urmă Călătorul
a bătut la un pridvor.
Prin păienjenişuri sumbre
şi prin fum ameţitor,
se stârni un joc de umbre
se auzi un geamăt:
„Ajutor!Ajutor!”

Şi deodată
se cutremură pridvorul
de o luptă-nverşunată.
Ca năluci în văi deşarte,
umbrele loveau de moarte.
zângăniră geamuri sparte.
Apoi uşa a fost dată
la o parte.

– Doamne, hoţii mă sugrumă.
Uite-mă cum mă legară.
Casa mea… era un templu,
un Eden, odinioară.
Dar prietenii cu mască
au ştiut să mă-mbrâncească
în orgie şi în viciu –
şi din templul meu făcură
o tavernă şi-un ospiciu.
Vino, Doamne, dă-i afară!

Şi Isus, luând în mână
bici de funii şi curele,
iată-L… face-un pas cu ele.
Sare uşa din țâțână.
Cade lanţul pe podele.
Fug ca şerpii prin ţărână
toţi prietenii de rele.
fuga,pofta şi minciuna,
furtişagul şi beția,
îmbuibarea şi trufia;
fug… şi fug pe totdeauna.
Doamne, sunt salvat! Sunt liber!
Casa mea a Ta e toată!
Nu mai pleci de-aici, Isuse,
niciodată!
Intră ca Stăpân pe veci.
Schimbă totul cum Îţi place,
fă ce vrei, dar nu mai pleci!…

Fericit şi plin de pace,
Domnul iute Îşi sumete
mânecile Lui de in.
Zboară sticlele de vin,
veştejitele buchete,
scrumiere şi brichete,
toată spuma de venin.

Da. A fost învins duşmanul!
Se înalţă-n soare schele…
Cu luciri de baionete,
bate,bate târnăcopul
în perete.

Lumea, plină de mirare,
trecători, prieteni, rude,
toţi se-ntreabă: Ce-o fi oare?
Iar Zidarul le răspunde:
„Deocamdată, demolare!…”

   de Costache Ioanid

Mai multe  si mai frumoase  gasiti AICI   (343 poezii de Costache Ioanid ) 

http://www.youtube.com/watch?v=Pd4h1pxV-A0
481226_546508728712812_282936789_n

villa-balbianello-alee

543487_492920620745350_90531116_n

untitledasdfghjk

Anbelieve!INCREDIBIL!Iluzionistul Alin Blaine s-a pocăit (videos)

FARA CUVINTE !!!!

Iluzionistul Alin Blaine s-a pocăit ! Viaţa fără Domnul Isus este doar iluzie şi minciună !

Alin Blaine – danger escape (26 mai 2011)

http://www.youtube.com/watch?v=lzbSoEiBxrE&feature=player_embedded

VIATA MEA S-A SCHIMBAT :M-AM POCAIT!!!

                SUNT CRESTIN !!!

                  Anbelieve!!!

http://www.youtube.com/watch?v=CJwu7XUXD7c&feature=g-upl&context=G2b75c94AUAAAAAAAAAA

Alin Blaine – socheaza lumea!!!!

http://www.youtube.com/watch?v=1DqG4L96btc&feature=player_embedded

De ce Alin Blaine este interzis in casino ?

Pe site-ul lui   puteti sa cititi marturia lui si sa luati legatura cu el 🙂

Va spun sincer ca am plans cand am ascultat marturia lui video caci mana lui Dumnezeu se vede asa de clar si marturia lui e autentica avand in centrul pe Domnul Isus Christos,

Mielul care a fost injungheat ,

pretul platit pentru pacatele omenirii…

Cititi zilnic CUVANTUL CEL VESNIC BIBLIA

 SI ORICE SCHIMBARE PE CARE O DORESTI VA FI POSIBILA

 PRIN DOMNUL ISUS CHRISTOS ,REGELE REGILOR, IMPARATUL  IMPARATILOR

 DOMNUL DOMNILOR …..

Nu renunta la visul tau caci

exista un Dumnezeu care ,

atunci cand ajungi la capatul puterilor

iti va da

noi puteri

 dar tu continuati drumul

plin(a) de speranta si credinta!

                                               Angela I.E.

DE CE TREBUIE SA MA POCAIESC?

     Dragii  mei iata o intrebare frecventa si cat se poate de serioasa.

Am  citit un articol interesant si am selectat din el ideile care eu le-am considerat mai importante,mai esentiale…

 

1.Mantuit de pacat
“ Ea va naste un Fiu , si-I vei pune numele Isus , pentru ca EL VA MANTUI pe poporul Lui DE PACATELE SALE”(Matei 1:21)

Pacatele noastre sunt problema nu consecintele lor. Binenteles ca sunt consecinte ale pacatului , dar plata pacatului este MOARTEA , nu iadul etern. Evanghelia lui Christos nu sta in predicarea consecintelor pacatelor ci proclamarea adevarului ca Domnul Isus a venit sa ne mantuie de “ noi insine”

“ O nenorocitul de mine, cine ma va mantui de acest trup de moarte?”(Rom 7 :24)

Este foarte important pentru noi sa intelegem ca daca Christos a venit sa ne elibereze de pacat , atunci motivul pentru pocainta nu este ca ne temem de pedeapsa ci pentru ca vedem efectul distrugator al pacatului in viata noastra chiar acum.
Oamenii ar trebui sa raspunda la chemarea Evangheliei pentru ca au ajuns sa-si realizeze conditia pacatoasa nu de frica de ce le va face Dumnezeu. Pentru multi , acestea doua sunt unul si acelasi lucru , dar in functie de care din ele le accentuam , aceasta va afecta rezultatele pe care le vom vedea in vietile celor carora le predicam.

Daca noi vom predica oamenilor ca trebuie sa se teama de ce le va face Dumnezeu daca nu se vor pocai , noi nu predicam puterea evangheliei lui Christos care este mesajul dragostei aratat la Golgota dar in schimb noi predicam o evanghelie omeneasca , menita sa “ sperie oamenii catre rai”.

Acest mesaj are ca rezultat o evanghelie bazata pe frica care nu va aduce niciodata pace deplina , si in final mai mult va indeparta pe oameni in loc sa-I atraga la Dumnezeu. Acest tip de mesaj al fricii il prezinta pe Dumnezeu ca pe unul care tine o ura vesnica si nu ca pe unul care atat de mult a iubit lumea ca a murit pentru a-I elibera de robia pacatului.…………

Vrei sa stii ce spune Dumneze despre noi?

Pavel scria adunarii din Corint:” Ca adica Dumnezeu era in Christos , impacand lumea cu Sine , netinandu-le in socoteala pacatele lor…”(2 Cor 5: 19)

Ai retinut? Dumnezeu nu tine in seama pacatele lumii , sau cum spune Pavel atenienilor :

 Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta. De ce? Pentru ca El a impacat lumea cu Sine. “ Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea ….”

Dumnezeu iubeste oamenii , nu-I uraste.

 Adevarat , El uraste faptele firii pamantesti , dar iubeste omul. De aceea a trimis pe Fiul Sau , pentru ca ne-a iubit , nu pentru ca ne uraste.

Adevarul este ca Adam cand a pacatuit , Dumnezeu i-a spus exact care va fi consecinta :” Vei muri” Dumnezeu nu i-a spus niciodata lui Adam ca va arde intr-o groapa cu foc , despartit pentru totdeauna de El. A spus ca omul va muri , si omul a murit. Omul a murit spiritual in acea zi , si a inceput sa moara fizic tot in acea zi. Imediat omul a realizat ca se afla intr-un “ trup de moarte”care nu va produce decat moarte. Si daca omul continua in aceasta sfera de existenta , fara interventia lui Dumnezeu nu ar exista nici o speranta dincolo de mormant.
Adevarul simplu si clar este ca daca Christos nu ar fi venit si nu ar fi murit pentru noi si nu ar fi inviat , omenirea ar ramane pur si simplu moarta si s-ar transforma inapoi in tarana din care a fost facuta
.N-ar mai exista posibilitatea invierii , n-ar exista speranta unei vieti noi-numai moarte.

 Dar multumiri fie aduse lui Dumnezeu ca Christos a venit si a murit pentru oameni , ca a fost inviat pentru a devenit “ Invierea si viata” pentru ca oricine crede in El sa nu ramana intr-o stare de moarte-nici acum si nici dupa plecarea fizica din lumea aceasta.

Dragii mei , aceasta este evanghelia glorioasa a lui Isus Christos.

 Christos este Calea , Adevarul si Viata.

El este singura speranta pentru a scapa de pacat care ne impiedica sa traim adevarata viata.

Trebuie sa spunem oamenilor ca Dumnezeu ii iubeste. Trebuie sa le spunem ca au fost impacati cu El in Christos si ca nu tine seama de vremurile de nestiinta.

 Da , trebuie sa le spunem si de consecinta ramanerii in pacat – care este moartea ( dar nu chinul etern) si sa-I avertizam ca Dumnezeu va judeca TOTI oamenii

 (inclusive crestinii religiosi).

 Sa tinem minte ca Christos a venit sa ne salveze de pacat- de robia unei minti stricate, de intunericul necunoasterii adevaratei vieti in Christos , si de frica mortii care ne-a tinut robi toata viata(Evrei 2:14).

Daca pastram aceste adevaruri ca subiect central , evanghelia noastra va fi una de putere pentru ca se bazeaza pe dragostea lui Dumnezeu in Christos demonstrate la Golgota.

Intelegerea corecta a acestor aspecte este foarte importanta in prezentarea Evangheliei , pentru ca accentul nu trebuie pus pe mesajul fricii ci pe Christos care este “ Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii”

2. Mantuit de la moarte

Biblia nu ne invata ca noi suntem mantuiti de moarte. Cu siguranta suntem mantuiti de frica mortii(Evrei2:14) , de permanenta mortii(1 Cor 15:22, Rom 5:18), dar nu de moarte in sine. Poate ca nu ma intelegeti ce vreau sa spun pentru moment. Putina rabdare. Este adevarat ca daca Christos nu ar fi venit , atunci nu am avea
speranta dincolo de mormant , si moartea ar fi intr-adevar permanenta.

Dar slavit fie Domnul!

 El a venit si a biruit atat moartea cat si locuinata mortilor.Moartea nu mai are un efect permanent asupra omului si nici locuinta mortilor nu mai poate tine pe oameni pentru totdeauna.
“…pentru ca PRIN moarte sa nimiceasca pe cel care are puterea mortii adica pe diavolul”(Evrei2:14)

Trebuie sa intelegem ca daca Christos a “invatat sa asculte prin lucrurile pe care le-a suferit” (Evrei 5: 8) si a fost facut desavarsit prin suferinta , si a biruit moartea prin moarte , atunci si noi trebuie sa trecem prin acelasi proces al acestui fel de moarte pentru a creste de la stadiul de bebelusi spirituali la cel de fii si fiice mature.

Nu a invatat Domnul Isus ca daca bobul de grau nu moare nu poate aduce roada?(Ioan 12:24)

Nu a urmat Pavel acelasi exemplu cand spune “ mor zilnic” si “ port in trupul meu omorarea lui Isus pentru ca si viata Lui sa se vada in viata mea”?

Intelegand acest principiu (tipizat in vechiul testament dar facut foarte clar in Noul Testament) este foarte important pentru ca in functie de

 modul cum prezentam Evanghelia vom vedea ce fel de rezultate vom avea.

 Daca prezentam lumii un mesaj de frica vom vedea bisericile pline de “ convertiti “ dar nu vom vedea nici o schimbare in viata acestora. Daca prezentam adevarata Evanghelie , vom vedea doar crestini autentici care slujesc lui Dumnezeu din dragoste si vor deveni adevarati ucenici ai lui Christos.

3.Evanghelia Harului

Aceasta intrebare :” De ce sa ma pocaiesc daca toti vor fi mantuiti in final?” suna foarte asemanator cu intrebarea pe care o puneau cei din vremea lui Pavel care respingeau Evanghelia harului pe motiv ca va duce la inmultirea pacatului.

 Incepand cu ultima parte a capitolului 3 din Romani pana la sfarsitul capitolului 5 , Pavel explica gloriosul mesaj al mantuirii prin credinta. Aceasta era o revelatie noua pentru iudei deoarece pentru ei , mantuirea era intotdeauna conditionata de tinerea legii. Argumentul iudaizatorilor la mesajul lui Pavel se gaseste in Romani 6:1 : “ Ce vom spune dar? Sa pacatuim mereu ca sa se inmulteasca harul?” Ei rationau ca daca Dumnezeu va mantui afara de lege , aceasta va duce la abuzuri morale , asa ca legea era necesara pentru a tine pe oameni in frau. Aceasta este exact ce aud de la opozantii mantuirii tuturor oamenilor. Ei spun :” doctrina chinului etern este necesara pentru altfel oamenii nu au nici un motiv sa se pocaiasca.”

“ Dumnezeu porunceste ACUM tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca” (Fapte 17:30). Nu poate fi nimic mai clar de atat.

Marturia lui Christos din viata noastra denunta intunericul in care se afla lumea si facem ca lumina si gloria lui Christos sa straluceasca mai tare
Este atunci cand traim in neprihanire in aceasta lume stricata , marturia noastra este cea mai puternica. Motivul pentru care majoritatea bisericilor recurg la tactici de intimidare prin frica tocmai pentru ca ele nu sunt credincioase si nu sunt martori adevarati ai lui Christos .

Vorbele nu costa nimic si ipocrizia bisricilor este prea evidenta pentru lume.

Asa ca in loc sa predice evanghelia dragostei , pentru ca nu sunt in stare sa traiasca dragostea , au inventat o evanghelie a focului si pucioasei care denigreaza caracterul lui Dumnezeu si il prezinta ca pe un monstru mai mare ca Hitler.

Si daca crezi ca oamenii n-au motiv sa se pocaiasca daca nu exista iad , spune asta betivului din sant ca nu are nevoie ca Christos sa-l scape de pacatul betiei acum ; spune asta femeii lasate de barbat ca nu are nevoie de Christos acum pentru ca viata ei sa nu se duca de rapa; spune asta celor care-si distrug viata cu droguri , celor care-si risipesc banii la jocuri de noroc , etc.

Oamenii au nevoie de Christos ACUM!

Oamenii au nevoie de iubirea Lui , de pacea Lui , de puterea de a-si innoi viata ACUM !

Ei au nevoie sa fie eliberati de pacat ACUM !

Slujire din frica sau din dragoste ?

Pe langa argumentele pe care le-am prezentat , am auzit credinciosi intreband :” Atunci de ce sa ma chinui sa traiesc o viata sfanta daca in final nu conteaza?” Sincer sa fiu , mi-e si jena sa raspund la o astfel de intrebare.Pentru majoritatea credinciosilor , viata crestina e un chin 🙁

 Pentru ei a-l sluji pe Domnul  Christos nu are nici o satisfactie in viata aceasta. Prin aceasta intrebare ei arata ca de fapt slujesc de sila si nu de drag. Ei sunt cei pe care Christos ii reprezinta in Pilda fiului risipitor prin fiul cel mare, care nu simtea nici o placere in casa tatalui ci mai degraba s-ar fi distrat cu prietenii(cu lumea).

Oare trebuie sa-I slujim lui Dumnezeu de frica sau pentru ca-l iubim? Oare nu ii face placere lui Dumnezeu atunci cand traim in sfintenie inaintea Lui?

 Oare nu se bucura Dumnezeu cand il vede pe Christos luind chip in noi?

 Oare nu intelegem ce rasplatiri ne asteapta daca traim o viata de sfintenie acum? (Rom 8: 18)

Ca si credinciosi avem nevoie de Christos acum sau nu avem? Oare nu ne bucuram nespus cand umblam in ascultare de poruncile Lui? Oare nu induram incercarile mai rabdatori cand avem privirile atintite spre Isus? Oare nu este Christos pentru noi nimic mai mult decat Unul care ne da un bilet afara din iad?

Elwin Roach spunea: “ Multi considera ca invatatura cu privire la mantuirea tuturor oamenilor este periculoasa. De ce? Ce pericol este in a crede intr-un Dumnezeu care nu numai ca doreste sa mantuie toata creatia , dar o va si face prin atragerea tuturor la Christos si la cruce?

Auzirea acestei vesti bune va cauza multi credinciosi nesinceri sa alunece mai tare in pacat , spunand : daca tot o sa fiu mantuit de ce sa nu ma distrez in viata aceasta? Din pacate acesti oameni nu l-au slujit niciodata pe Christos oricum.Ei doar au primit cateva legi si reguli pe care incercau sa le tina ,

si odata cu frica iadului indepartata ei isi vor umple vietile cu ceea ce le era plina inima orisicum

Concluzie

Aceasta a fost un scurt articol care raspunde celui mai raspandit argument impotriva mantuirii tuturor oamenilor. Pentru mai bine de douazeci de ani am crezut si eu aceasta minciuna ca Dumnezeu va tortura oamenii pentru eternitate , si chiar am predicat despre aceasta , dar niciodata nu m-am simtit confortabil cu ea.Indraznesc sa cred ca majoritatea credinciosilor sunt la fel. Din spatele amvoanelor bisericii organizate se raspandesc asprele avertismente impotriva celor care-l resping pe Christos prin fraze extern de sugestive ca cele folosite de Edwards , prin spectacole de Halloween menite sa sperie copiii si sa faca de badjocora dragoste
a lui Dumnezeu , prin strigatele predicatorilor catre cei din sala de a se pocai sau vor arde in iad.

Dar de cate ori am vazut credinciosi simpli impartasind evanghelia cu cei care sufera in afara peretilor bisericilor , n-am prea auzit de acest mesaj al focului iadului.Cand am auzit credinciosi consoland persoane care au pierdut pe cineva drag si care nu a fost credincios , nu prea am auzit despre cum cel plecat e in iad déjà. Aceste lucruri spun multe. Acestea spun ca minciuna vine de la liderii nostri si nu de la credinciosul sincer care se straduie sa marturiseasca dragostea lui Dumnezeu.Este usor sa iesi dintr-un seminar teologic , sa stai in spatele unui amvon legat de o declaratie doctrinara , cu un salariu lunar , protejat de o denominatie si sprijinit de secole de traditii omenesti si sa strigi si sa te chinui sa convingi oamenii ca Dumnezeu ii va arde daca nu se pocaiesc. Pe de alta parte , atunci cant vii la acelasi nivel cu un sarman pacatos , cand incerci sa-I intelegi situatia , este cu totul alta situatie.

Nu , dragii mei , majoritatea credinciosilor carora le pasa intradevar de starea celor nemantuiti stiu ca oamenii nu raspund la amenintari si frica. Cei care doresc cu adevarat sa fie un exemplu al lui Isus Christos stiu ca

 “ Dumnezeu nu a trimis pe Fiul sa judece lumea ci ca lumea sa fie mantuita prin El”( Ioan 3 17).

O , da, ei stiu ca va veni o zi a judecatii dar nu se grabesc sa arunce cu pietre pentru ca stiu ca si ei vor fi judecati. Mi se pare foarte semnificativ ca singurii pe care Isus si Ioan botezatorul i-a mustrat au fost fariseii si carturarii- liderii spirituali ai vremii- echivalentul pastorilor si evanghelistilor de astazi. Ma intreb oare ce ar spune Isus despre tacticile folosite de la amvoanele noastre in numele dreptatii lui Dumnezeu? Apostolul Iacov spunea foarte bine : “ Fratii mei , sa nu fiti multi invatatori , caci stiti ca vom primi o judecata mai aspra.” (Iacov 3:1)

Am scris aceste lucruri cu frica si cutremur ,stiind ca Dumnezeu imi va cere socoteala de orice cuvant pe care l-am spus.

Judecata sta sa inceapa de la casa Domnului , si ma tem ca atunci cand cuvintele spuse de la amvoanele noastre vor fi judecate in Marea Ziua Judecatii , focul lui Dumnezeu nu va lasa mult in picioare cand va descoperi ce a fost fals si ce a fost adevarat. Voi fi multumitor atunci cand aceasta doctrina a “ chinului etern” va fi descoperita drept ceea ce a fost : – lemn, fan si trestie ( 1Cor 3: 11-15)

“ Sufletul meu Te doreste noaptea si duhul meu Te cauta inauntrul meu . Caci cand se implinesc judecatile Tale pe pamant , locuitorii lumii invata dreptatea.” (Isaia 26:9)


" data-api-host="https://cdn.2performant.com" type='text/javascript' src='https://cdn.2performant.com/l2/link2.js?ver=5.4.2'>