Povestea trista a unui porumbel !

Povestea mea incepe in urma cu cativa ani cand aripile mi s-au frant si am inceput sa zbor prin credinta…

Sunt un porumbel cu aripi frante si am sa va duc prin lumea-ntreaga ,prin toate colturile lumii si am sa va spun multe povesti ,mai vesele sau mai triste .

La unele veti plange dar v-as ruga sa nu plangeti ci sa intelegeti ca asa e viata ,cu bucurii si tristeti ,cu lacrimi si vise neimplinite,cu doruri si dezamagiri….

Zborul meu se va incheia intr-o zi mai curand sau mai tarziu asta nimeni nu stie caci venim pe rand si mergem pe sarite si oricum cu o moarte suntem cu totii datori iar

moartea e doar o virgula,nu e punct….

Si pentru ca timpul zboara si vom regreta fiecare clipa risipita ,fiecare gand nescris m-am oprit azi sa imi (va ) amintesc caci

VORBELE SE DUC DAR SCRISUL RAMANE! ( VERBA VOLANT, SCRIPTA MANENT! )

si poate aceste cuvinte vor folosii cuiva chiar daca numai unei singure persoane eu voi fi cel mai fericit ca am lasat o urma,un semn,un gand spre cer….

Viata mea a inceput in cer

cand Cineva a hotarat sa vin pe pamant printre muritori si de atunci zbor si zbor desi acum zbor mai greu caci  am aripile frante ,lovite de viata,incarcate de suferite ,de suferintele  altora caci pentru suferintele mele nu mai am lacrimi nici nu mai simt durerea …

M-am obisnuit cu ele si ma intreb daca am parcurs drumul pe care ar fi trebuit sau am deviat de la adevaratul  drum si de aceea soarta  nu mai tine cu mine….

Copilaria mi-a fost furata ,nu am putut sa ma bucur de ea si nici de familie asa cum se bucura alti copiii….

Trecutul cu trecutul ,prezentul cu prezentul si viitorul cu viitorul…

Ce folos sa ma plang de trecut ca nu-l mai pot schimba oricat as incerca de aceea incerc si ma lupt sa nu mai ma uit in urma caci e numai cenusa si prag,numai durere si tristete,numai inimi frante si suflete zdrobite…

Cand am crescut mare m-a inundat lumina si am primit o noua viata apoi am umblat in lumina si zburam atingand cerul

Intr-o zi zborul meu s-a intrerupt apoi am am zburat in alta directie …

Credeam ca zbor spre fericire dar nu era asa,ci  a fost un drum opus la tot ce am visat ,la tot ce am sperat…

Cand mi-am dat seama ca sunt pe un drum gresit era prea tarziu caci nu mai era cale de intoarcere…:(

Am incercat sa-mi fac prieteni dar pe toti i-a smuls vantul de langa mine iar pe altii i-a retinut problemele ,familia,egoismul si munca.

Pe unii prieteni mi i-a furat munca,i-a facu robi,pe altii i-a dus lumea pe caile ei si nu au mai gasit placere sa stam de vorba despre cele ceresti care nu mai erau acum pricina de bucurie si lauda ci devenisera o povara 🙁

Of…cata durere atunci  mi-a sfasiat inima…

Fara prieteni viata e goala ,fara soare si fara speranta.

Cand am incercat sa trec peste ,sa iert mai mult si sa iubesc mai mult m-am trezit aruncat in drum si de atunci „colind” strazile si ma opresc pe la casele oamenilor si le ascult durerile si apoi le iau si le duc mai departe in zarile albastre ….

Calatoresc si innoptez pe la vreo casa saraca unde primesc ceva de mancare caci bogatii nu au o bucatica de  paine pentru mine ,au inima de piatra uitand ca

exista CINEVA care are in evidenta Lui toate lucrurile si va rasplatii fiecare fapta si mai ales fiecare mana intinsa unui sarman….

Cand e cald si frumos  ma opresc pe campul verde si sarut florile si le spun cateva povesti adevarate caci de minciuni e plina lumea si adevarul e tot mai rar vazut….

Cateodata zbor asa de departe caci nu mai imi vine sa ma intorc dar toti ma cheama si spune ca mai trebuie sa stau cu ei iar cateodata nu am putere sa zbor nici un metru ci doar ma tarai pana vine o mana blanda ocrotitoare si ma ridica si imi aduce aminte de HAR …

E trista viata mea caci inima mi s-a umplut de intristare si o tin bine caci daca ii dau drumul as umple pamantul de suferinta  mea care tot o adun caci suferinta celor din jur ma ingreuneaza dublu …dar ce pot sa fac decat sa sarut pacea si bucuria,speranta si dragostea ….

                                                          Sfarsitul primei parti  🙂

                                                                                                     by Angela Insula Ekklesia 

NU UITA !

Te poti abona la postarile acestui blog 🙂

Tin sa te anunt caci postarile acestui blog cuprind

o diversitate

de mesaje,meditatii,marturii,muzica crestina,meditativa(relax ) si clasica,

documentare,filme crestine,carti gratis de citit,maxime si cugetari,articole de sanatate,surprize 🙂 curiozitati,diverse….
Click
Aboneaza-te prin e-mail

Click RSS Feed

Click
Urmareste-ma pe Twitter

Lasa-mi un comentariu ca sa stiu ca ai trecut pe aici si sa iti intorc vizita!

GOD BLESS YOU MY VIZITORS!

Nicu Wagner – Eram copil… (video si versuri )

Eram copil, si-atata bucurie
Ma insotea pe cale spre Christos
Aveam fiorul sfant de nostalgie
Cand mici poveri ma apasau in jos
In primaveri treceam prin lungi zavoaie
Si canturi ascultam de ciocarlii
Vedeam seninul cald chiar si pe ploaie
Cantam patruns de sfinte melodii

Dar mai apoi fiind pribeag prin lume
Am fost atras de amagiri mereu
Crezand ca au si slava si renume
Mi-au stins cautarea dupa Dumnezeu
Cautam mahnit adesea fericirea
Si cand mi se parea ca o gaseam
Eram mai trist era nefericirea
Dezamagit si frant ea ramanea

Tarziu am intalnit un sfant pe cale
Si eu i-am spus ce-n suflet am avut
Ma ascultat si-apoi mi-a zis cu jale
Intoarce-te de unde ai cazut
Azi m-am intors, imi pare rau de anii
Ce i-am pierdut si nu i-am folosit
Imi plang trecutul, Doamne-Ti cer iertare
Primesema din drumul ratacit
Mai da-mi o Doamne iar divinul cantec
Ce ma-nsotea cand eu eram umil
Mai da-mi seninul anilor de fraged
Ca si atunci cand eu eram copil

Meditatia zilei (16.09.2012)Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia!

 

Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa; seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia.

Psalmul 30.5

O clipă sub mânia Tatălui nostru ceresc ni se pare că sunt ani îndelungaţi şi totuşi nu este decât un moment.

Când noi Îl întristăm pe Duhul Său, nu putem să ne aşteptăm ca El să Se bucure;

dar El este un Dumnezeu iertător şi aruncă imediat greşelile noastre în marea uitării.

Când noi cădem în leşin şi suntem gata să murim la vederea feţei Sale mânioase, îndurarea Lui ne dă viaţă.

Dar acest verset cuprinde şi o parte plină de bucurie. Noaptea noastră de plânsete este urmată imediat de o zi veselă. Clipa cât ţine pedeapsa arată lămurit cât de mare este mila lui Dumnezeu pentru cel credincios. Domnului nu-I place să folosească nuiaua pentru aleşii Lui. El dă una sau două lovituri şi totul se termină aici; apoi

viaţa şi bucuria care vin după dureri şi lacrimi fac mult mai mult decât întristarea izbăvitoare, după voia lui Dumnezeu.

Mângâie-te suflete al meu şi cântă aleluia!

Nu plânge toată noaptea, ci şterge-ţi lacrimile în aşteptarea dimineţii. Aceste lacrimi sunt o rouă care ne face atât de bine, ca razele soarelui de dimineaţă.

Lacrimile curăţă ochii noştri ca să ne facă să vedem trecerea pe care o avem înaintea Lui.

Atunci, tristeţea noastră este ca umbrele care se disting pe un tablou, ca să facă să iasă şi mai clar lucrurile în lumină. Aşadar, toate sunt bune.

           de C.H.Spurgeon

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Versetul zilei

Dă-ne ajutor, ca să scăpăm din necaz! Căci ajutorul omului este zadarnic…Psalmul 60:11

Gandul zilei

Inteleptul vede,gandeste,actioneaza SIMPLU si nu se incurca cu neinteleptul „complicat ” (Angela I.E.)

Proverbul zilei

Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de niciun necaz.Prov.10:22

Am fost în cea mai adâncă disperare (marturia unei mame)

           Ce am învăţat ca mamă

de Mary Lebsock

Descoperirea homosexualităţii fiului meu m-a aruncat în cea mai adâncă disperare.

 Chiar după luni întregi de tristeţe, nu aveam idee cum să ies din groapa disperării. A fost o vreme când nu puteam nici măcar vorbi despre evenimentele care avuseseră loc în familia noastră, fără să izbucnesc în lacrimi. Îmi era extrem de ruşine de faptul că Kent, fiul nostru cel mare, alesese să intre în aşa-numitul stil de viaţă „gay”.

Totul a început cu o scrisoare pe care am găsit-o, pe care o scrisese Kent. Soţul meu şi cu mine l-am confruntat, şi el a recunoscut că era implicat din punct de vedere homosexual.

Deşi am reuşit să îi spunem lui Kent că îl iubim în ciuda a orice, ceva a murit înăuntrul meu. Imaginea persoanei care am crezut că este fiul meu s-a schimbat pentru totdeauna. Toată speranţa că viaţa mea are sens, părea să fi dispărut din cauza problemei copleşitoare din familia noastră.

Eşti complet ratată ca părinte, mi-am spus mie însămi.

 Opinia societăţii despre homosexualitate mă făcea să mă simt ca o persoană de clasa a doua. Deşi ştiam că nu era adevărat, mă simţeam ca singura mamă care se confruntase vreodată cu această problemă.

Eram foarte îngrijorată de viitorul lui Kent. Era un tânăr strălucit. Mi se părea că renunţa la tot viitorul lui din cauza implicării homosexuale.

Temeri secrete

Într-un fel, nu a fost un şoc total să aud vestea despre fiul meu. Simţisem că ceva nu era în ordine de când era copil, şi am trăit cu o teamă secretă de când era preşcolar. Întotdeauna am sperat că va „depăşi” ceea ce acum ştiu că era o confuzie a identităţii de inspiraţie satanică.

Crescând, Kent era deseori izolat şi singur. De-a lungul anilor, ne-am consultat cu profesorii lui, cu medicul lui pediatru, cu medicul nostru de familie şi cu pastorii noştri, dar niciunul dintre ei nu părea să ştie ce se putea face.

Dumnezeu mi-a arătat mai târziu durerea prin care trecea Kent din cauza faptului că era respins de cei de aceeaşi vârstă.

Mă doare să ştiu că nici măcar nu a simţit că ne putea face cunoscută această problemă nouă, părinţilor lui.

Când bomba implicării homosexuale a lui Kent a lovit familia noastră, lucram cu normă întreagă în afara casei. Fiul nostru mai mic avea mari greutăţi în timpul ultimului an de liceu, folosind droguri şi trăind în general într-un mod care nu ne făcea plăcere. Astfel încât, deşi profund întristată de vestea lui Kent,

pur şi simplu nu m-am putut confrunta cu ea.

 Din punct de vedere emoţional, am învelit această situaţie într-un ambalaj frumos şi am notat pe ea: „Pentru a fi confruntată mai târziu”. Aveam deja destule probleme de rezolvat.

Trăind ca un robot

Am devenit un robot, făcând în fiecare zi ceea ce trebuia să fac. Punând un picior înaintea celuilalt, speram că voi ieşi cumva din această perioadă oribilă de paralizie emoţională. Ştiam că eram încă în viaţă, deoarece simţeam intermitent durerea dezamăgirii şi întristării din cauza tuturor problemelor familiei noastre.

Stăteam la maşina mea de scris la serviciu, sperând că nimeni nu va vedea lacrimile care mi se adunau în colţul ochilor. Nu vroiam ca cineva să ştie despre situaţia fiului nostru. Simţeam că dacă lăsam vreodată garda jos şi plângeam cu adevărat, nu voi mai putea să mă opresc niciodată.

Câteva luni mai târziu, au venit dintr-odată o mulţime de schimbări. Mi-am părăsit slujba pe care o aveam de treisprezece ani. Ne-am mutat din casa în care trăisem optsprezece ani, într-o zonă îndepărtată, fiul nostru mai mic a absolvit liceul şi a plecat de acasă, şi câinele de familie care ne era drag a murit.

Relaţia dintre soţul meu, Bernie, şi mine, se deteriorase de-a lungul anilor. Eram foarte imatură şi soţul meu era adesea necomunicativ. Toate aceste probleme de durată au provocat un mare conflict în căminul nostru şi sunt sigură că i-a afectat şi pe copiii noştri.

Cu aceste ultime evenimente, am ajuns la capătul puterilor. Bernie simţea că trebuia să acceptăm vestea despre fiul nostru şi să mergem înainte, dar eu pur şi simplu nu puteam face aceasta. Nu l-am respins pe Kent niciodată, dar nu puteam accepta ce făcea drept dorinţa lui Dumnezeu pentru viaţa lui.

Nu ştiam cu adevărat sigur ce spune Biblia despre homosexualitate şi am căutat chiar o portiţă de scăpare, dar nu am găsit niciodată vreuna. Cu toate acestea, căutarea mea m-a dus la Cuvântul lui Dumnezeu. Deşi pe atunci nu ştiam, acela a fost începutul vindecării mele.

Dumnezeu m-a găsit când eram în groapa unei disperări adânci.

Nu aveam nicăieri unde să mă uit, decât în sus. Domnul fusese mereu acolo, dar acum avea în sfârşit atenţia mea neîmpărţită.

Trecusem printr-un întreg proces al întristării: şoc, negare, necredinţă. Nu se poate întâmpla aşa ceva familiei noastre, m-am gândit eu. Oscilam între panică şi jelire; petreceam zile întregi fără să fac nimic altceva decât să plâng.

Biblia spune că Dumnezeu pune lacrimile noastre în burduful Lui (Psalm 56:8) şi cred că a umplut câteva butoaie cu lacrimile mele.

Izolare

Nu vroiam să văd pe nimeni. În depresia şi izolarea mea, dădeam monumentale „petreceri de compătimire” la care nu venea nimeni în afară de mine. Simţeam multă vină şi ruşine. Mă tocmeam de asemenea cu Dumnezeu: „Dacă îl vei aduce pe fiul meu pe calea cea bună, voi merge în Africa sau China! Nu voi mai păcătui niciodată!”.

Cum credeam că voi putea împlini vreodată vreuna dintre aceste promisiuni, nu ştiu – pe vremea aceea de-abia puteam funcţiona! A coace un rând de prăjituri era o treabă prea grea pentru mine, ca măcar să mă gândesc la ea. Aceasta era foarte neobişnuit pentru mine, pentru că în cea mai mare parte a vieţii mele fusesem o persoană foarte capabilă.

Mi-am pierdut complet pofta de mâncare. Dacă nu ar fi fost Lipton Tomato Cup O’ Soup, cred că aş fi murit de foame. Aveam accese în care tremuram şi nu am dormit o noapte întreagă  mai mult de un an. Eram aproape „moartă” din punct de vedere al interesului personal în ceea ce priveşte sexul, gândindu-mă doar la ce făcea fiul nostru ori de câte ori apărea problema propriei mele relaţii sexuale cu soţul meu.

Într-o zi îmi era teamă că voi muri; în ziua următoare, mă rugam să mor. În cele din urmă a trebuit să fiu internată în spital, dar după multe teste s-a ajuns la concluzia că nu aveam nicio problemă fizică.

Soţul meu, Bernie, a înţeles că avea răspunderea unei persoane care era atât de nervoasă şi de neliniştită încât nu putea face faţă situaţiilor simple, dar nu ştia ce să facă.

Încerca să se confrunte cu propria lui întristare şi ştia că nu îşi putea permite să îşi piardă şi el echilibrul. În cele din urmă l-am convins să meargă cu mine să vedem un psiholog pentru consiliere cu privire la toate problemele familiei noastre. Am intrat în contact cu mânia şi cu resentimentul pe care le înăbuşisem de-a lungul anilor. Dar psihologul nu a putut să vindece cu adevărat ceea ce mă durea.

Găsind salvare

Într-o zi când jeleam, am văzut campania „Am găsit” la televiziune.

I-am încredinţat viaţa mea Domnului Isus, rugându-mă ca El să îmi ierte toate păcatele

 şi să Se ocupe de viaţa mea.

Ştiam că nu putea înrăutăţi situaţia mai mult decât o făcusem eu deja. Am ajuns să înţeleg că îmi putea aduce o viaţă nouă. Am descoperit că El îi iartă chiar şi pe părinţii care au încurcat lucrurile.

 Puterea Lui a început să se manifeste în viaţa mea, vindecându-mi inima rănită.

Am învăţat cine eram în Isus Christos.

 Pentru că m-am supus lui Dumnezeu şi m-am împotrivit diavolului, el a trebuit să fugă (Iacov 4:7).

I-am iertat pe cei faţă de care aveam resentimente, nu cu sentimentele mele, ci printr-o alegere a voinţei. După o perioadă de timp, Domnul Isus a vindecat şi sentimentele.

 Cel mai bine, am fost în stare să primesc de la Tatăl meu ceresc iertarea pentru mine însămi. Am început să înţeleg, creştinismul nu înseamnă creştinism de biserică – nu înseamnă nici măcar o biserică, ci o relaţie cu Dumnezeu.

O unealtă care m-a ajutat cu adevărat a fost să pun versete pline de sens pe bandă, lăsând spaţiu între ele ca să le repet. Acesta a devenit „micul meu dejun” spiritual în timp ce făceam treburile casnice de dimineaţă.

O altă unealtă pe care a folosit-o Dumnezeu şi care a fost un ajutor şi o binecuvântare atât pentru soţul meu, cât şi pentru mine, a fost un grup de suport la The King’s Ministries [Misiunile Regelui].

Am întâlnit oameni tineri care fuseseră eliberaţi de homosexualitate prin puterea lui Dumnezeu. Ei ne-au iubit şi ne-au dat speranţă.

Vindecare emoţională

Soţul meu L-a primit pe Domnul Isus Christos şi căsnicia noastră a început să meargă mai bine cu Domnul  Isus în centrul ei.

 Bernie este acum cel mai bun prieten al meu, al doilea după Domnul meu Isus. După o perioadă de timp, s-a îmbunătăţit şi relaţia noastră cu amândoi fii ai  noştri. Am fost în stare să îi pun pe altarul lui Dumnezeu, pentru că

 El m-a convins că avea un plan mult mai bun pentru vieţile lor decât mine.

 Orice schimbări în ei vor trebui să fie aduse de Dumnezeu.

Biblia mi-a dat nişte promisiuni foarte importante pe care să mă sprijin,

precum Proverbe 11:21: „Sămânţa celor neprihăniţi va fi scăpată”.

Un alt verset care îmi dă speranţă este Fapte 16:31: „Crede în domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta”. Kent este în familia inimii mele şi Dumnezeu mi-a dat speranţă reală pentru fiul nostru.

Teologia mea este simplă: în fiecare moment al fiecărei zile, ori ne punem de acord cu Dumnezeu şi cuvântul Lui, ori ne punem de acord cu diavolul. Fiul nostru cel mai mic şi-a dedicat viaţa Domnului şi ştim că Dumnezeu este de asemenea în procesul de a-l salva pe fiul nostru mai mare. I-am încredinţat deplin pe amândoi lui Dumnezeu şi am pace.

Mary Lebsock a fost membră a personalului Exodus International din America de Nord. Locuieşte cu soţul ei în zona Denver.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodusinternational.org.

by  http://contracurentului.com/   

          Ps.

Daca te-a ajutat aceasta marturie si o consideri ziditoare atunci iati cateva minute si

 trimite-o si prietenilor tai caci nu ar fi corect  🙂

sa te gandesti numai la tine asa cum nici eu nu m-am gandit numai la mine ci cum am citit-o am si transmis-o mai departe ca si altii sa fie intariti prin lucrarile si harul Domnului minunat…..

                Nu uita motto-ul vietii mele :

Tot ce e bun,frumos si (sau) de folos trebuie raspandit 🙂