Poezia „Fericire” de Costache Ioanid-text si video

O, drag cuvant cu chip fierbinte,
atat de des si cald rostit,
ce rar, intr-adevar, pe lume,
esti tu gustat si-mpartasit!
Ce urias tribut de lacrimi
si jertfe trebuie sa dea
sarmana inima-omeneasca
flamanda dupa fata ta!…

O, fericire-adanc ravnita
de-atatia oameni pe pamant,
ce multi asteapta cu ulciorul
vietii la izvoru-ti sfant!
Dar, vai, izvorul tau i-un picur
asa de-ncet si-atat de rar…
ca multi asteapta viata-ntreaga
un strop din tine, in zadar…

O, cati se-nghesuie spre tine,
calcand pe altii si lovind,
nadajduind sa te ajunga
furand, vanzand si-ademenind!
Dar pretul scump al mantuirii
si-al pacii constiintei lor
nu-ti poate cumpani comoara…
si vesnic fara tine mor…

Scump dar ceresc, O, fericire,
tu esti a celor blanzi si buni
ce de la Dumnezeu te-asteapta…
ca dar smeritei rugaciuni…
Dar si mai mult esti tu a celor
ce-au renuntat la tine-aici…
ca sa te poata da la altii
ce sunt mai parasiti si mici…

De cand deschis-am ochii catre soare
si-am invatat sa fac deosebire,
ma urmareste neinduratoare,
a tuturora trista intrebare:
-Ce este adevarata fericire?

Si ani in sir am cautat cu truda…
si am batut la portile-nchuiate…
caci imi spunea strigarea mea zaluda:
nu-i drept sa n-aiba cine s-o auda,
daca -s cu rost alcatuite toate…

Iar cea care zavoarele isi trase
a fost intaia tineretii poarta…
– In mine, zise, orisiscine poate
sa-si implineasca visurile toate…
Doar eu pot da o fericita soarta.

Dar un batran ce tocmai trecea drumul
imi spuse: _Tineretea e ca fumul!…

de alaturea c-un semn discret ma cheama
un calator ce stralucea-n vesminte…
– Doar aurul sa stii, de buna seama,
te face fericit si fara teama…
Numai bogatul e un om cu minte…

Dar gandu-atunci spre vorba sfanta zboara…
„Rugina roade orice comoara”…
Plecai incet catre academie
unde-nvatatii isi tineau conclavul,
Mi-au spus: – Doar in filozofie
deplin si fericit poate sa fie
aicea jos si slobodul si sclavul…

– dar si-ntre voi vad parca o tristete…
Si mai flamand plecai dupa povete.

Si rand pe rand m-au imbiat pe cale
mieroase glasuri, mintea sa-mi imbete.
Unii cantau virtutii osanale
altii placerii i-nchinau pocale…
Dar nu m-au vindecat de vechea-mi sete…

Cuprins de deznadejde si obida
m-am prabusit in praf ca o omida.
Cat oi fi stat acolo, nu stiu bine…
Stiu doar ca m-am simtit batut pe umar…
– Tu, omule cazut, ce e cu tine?
Trezeste-te! Nu vrei sa mergi cu mine?…
Cautarile s-au implinit la numar
si m-am trezit-si-am inceput sa murmur…
Chemarea Lui cand mi-a atins timpanul
am inteles ce aproape e limanul…

– dar cine esti, zisei eu din tarana,
si incercam sfios sa-I cat privirea.
M-a mangaiat usor strapunsa-I mana
si-abia soptit mi-a spus cu vocea-I buna:
– Te cautam demult… Eu sunt IUBIREA.
Si-am inteles, atunci, numai atunci cu adevarat ce este fericirea…AMIN

Autor:  Costache Ioanid      Album: Porumbite albe

frica,credinta

Am cautat iubirea de Costache Ioanid (versuri si video )

Am cautat iubirea ca pe-o cetate sfînta
ca pe un cer de cîntec în lumea de dureri.
Am dat navala-n lume spre tot ce ochiu-ncînta.
Si-am întîlnit durerea. Dar cerul nicaieri.

Am cautat iubirea ca patrie voioasa
ca pe-un pamînt edenic de pace troienit,
sa spun odata clipei: “Ramîi, esti prea frumoasa!”
Si-am strabatut pamîntul, dar pace n-am gasit.

Am cautat iubirea ca pe un cer al firii.
Si-am vrut sa-i ies în cale cu ramuri de finic,
sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Si-am spart în tandari cupa, caci n-am gasit nimic.

Am cautat zadarnic. Dar într-o primavara,
am întîlnit în cale deodata un drumet.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povara,
o sarcina de zdrente si cioburi fara pret.

Trecea pe-o cararuie întîmpinînd batjocuri,
lasînd sa-i rupa cîinii din haina cîte-un fald.
Urca pe colti de stînca. Si-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sînge cald.

Si totusi în privire avea un cer de taina
cum n-am vazut în lume în ochii nimanui.
Si-am vrut sa-i smulg povara. Dar am cazut cu spaima,
caci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degraba si L-am ajuns din urma
sa aflu ce comoara în sarcina a strîns.
Dar am simtit ca viata ca de-un prapad se curma,
cînd am privit prin zdrente cutremurat de plîns.

Caci se vedea-n comoara un clocot ca de cloaca,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar si putred în lumea asta-ntreaga
vuia strivind grumazul sarmanei Lui fapturi.

-Dar unde duci straine povara Ta ciudata,
povara de osînda sub care-atît Te-apleci?
am întrebat, drumetul. Si El mi-a spus în soapta:
-Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci…

-Dar tu, vorbi strainul, urcînd încet privirea,
dar tu pe cine cauti înnourat si crunt?
-Eu… am soptit în sila, eu… cautam iubirea…
-Iubirea? … fu raspunsul strainului. Eu sunt…
Costache Ioanid – Am cautat iubirea

insulaekklesia

insula ekklesia,binecuvantari