Poezia „Fericire” de Costache Ioanid-text si video

O, drag cuvant cu chip fierbinte,
atat de des si cald rostit,
ce rar, intr-adevar, pe lume,
esti tu gustat si-mpartasit!
Ce urias tribut de lacrimi
si jertfe trebuie sa dea
sarmana inima-omeneasca
flamanda dupa fata ta!…

O, fericire-adanc ravnita
de-atatia oameni pe pamant,
ce multi asteapta cu ulciorul
vietii la izvoru-ti sfant!
Dar, vai, izvorul tau i-un picur
asa de-ncet si-atat de rar…
ca multi asteapta viata-ntreaga
un strop din tine, in zadar…

O, cati se-nghesuie spre tine,
calcand pe altii si lovind,
nadajduind sa te ajunga
furand, vanzand si-ademenind!
Dar pretul scump al mantuirii
si-al pacii constiintei lor
nu-ti poate cumpani comoara…
si vesnic fara tine mor…

Scump dar ceresc, O, fericire,
tu esti a celor blanzi si buni
ce de la Dumnezeu te-asteapta…
ca dar smeritei rugaciuni…
Dar si mai mult esti tu a celor
ce-au renuntat la tine-aici…
ca sa te poata da la altii
ce sunt mai parasiti si mici…

De cand deschis-am ochii catre soare
si-am invatat sa fac deosebire,
ma urmareste neinduratoare,
a tuturora trista intrebare:
-Ce este adevarata fericire?

Si ani in sir am cautat cu truda…
si am batut la portile-nchuiate…
caci imi spunea strigarea mea zaluda:
nu-i drept sa n-aiba cine s-o auda,
daca -s cu rost alcatuite toate…

Iar cea care zavoarele isi trase
a fost intaia tineretii poarta…
– In mine, zise, orisiscine poate
sa-si implineasca visurile toate…
Doar eu pot da o fericita soarta.

Dar un batran ce tocmai trecea drumul
imi spuse: _Tineretea e ca fumul!…

de alaturea c-un semn discret ma cheama
un calator ce stralucea-n vesminte…
– Doar aurul sa stii, de buna seama,
te face fericit si fara teama…
Numai bogatul e un om cu minte…

Dar gandu-atunci spre vorba sfanta zboara…
„Rugina roade orice comoara”…
Plecai incet catre academie
unde-nvatatii isi tineau conclavul,
Mi-au spus: – Doar in filozofie
deplin si fericit poate sa fie
aicea jos si slobodul si sclavul…

– dar si-ntre voi vad parca o tristete…
Si mai flamand plecai dupa povete.

Si rand pe rand m-au imbiat pe cale
mieroase glasuri, mintea sa-mi imbete.
Unii cantau virtutii osanale
altii placerii i-nchinau pocale…
Dar nu m-au vindecat de vechea-mi sete…

Cuprins de deznadejde si obida
m-am prabusit in praf ca o omida.
Cat oi fi stat acolo, nu stiu bine…
Stiu doar ca m-am simtit batut pe umar…
– Tu, omule cazut, ce e cu tine?
Trezeste-te! Nu vrei sa mergi cu mine?…
Cautarile s-au implinit la numar
si m-am trezit-si-am inceput sa murmur…
Chemarea Lui cand mi-a atins timpanul
am inteles ce aproape e limanul…

– dar cine esti, zisei eu din tarana,
si incercam sfios sa-I cat privirea.
M-a mangaiat usor strapunsa-I mana
si-abia soptit mi-a spus cu vocea-I buna:
– Te cautam demult… Eu sunt IUBIREA.
Si-am inteles, atunci, numai atunci cu adevarat ce este fericirea…AMIN

Autor:  Costache Ioanid      Album: Porumbite albe

frica,credinta

Oricat de frumos odata de Nicolae Moldoveanu-text si video

Oricat de frumos odata, Orice drum ti-ajunge greu;
Numai caile iubirii Le-ai umbla cu drag mereu.
Oricat de placute-odata, Toate cantecele tac;
/: Numai cantecul iubirii L-ai canta, cu drag, in veac. :/

Cat de lungi sa fie anii, Toti ii uiti, neingropati;
Numai anii dati iubirii Pentru veci, sunt neuitati…
Cat de tari, se rup odata Orice legaturi se fac;
/: Numai ce-a legat iubirea, Nu se poate rupe-n veac! :/

Orice lacrima fierbinte Se mai usca uneori;
Numai lacrima iubirii Nu se usca pana mori …
Orice rana se inchide, Mai tarziu sau mai curand;
/: Numai ranile iubirii Nu se vindeca, nicicand… :/

Orice sora si-orice frate Pot calca ce-au spus plangand;
Numai Domnul si iubirea Nu se pot schimba, nicicand…
Doamne, orisice pe lume Pot sa las, ori sa jertfesc;
/: Numai far-a Ta iubire, Nici sa mor, nici sa traiesc! :/


Nicolae Iorga,citate
curcubeu,citate,speranta

Am cautat iubirea de Costache Ioanid (versuri si video )

Am cautat iubirea ca pe-o cetate sfînta
ca pe un cer de cîntec în lumea de dureri.
Am dat navala-n lume spre tot ce ochiu-ncînta.
Si-am întîlnit durerea. Dar cerul nicaieri.

Am cautat iubirea ca patrie voioasa
ca pe-un pamînt edenic de pace troienit,
sa spun odata clipei: “Ramîi, esti prea frumoasa!”
Si-am strabatut pamîntul, dar pace n-am gasit.

Am cautat iubirea ca pe un cer al firii.
Si-am vrut sa-i ies în cale cu ramuri de finic,
sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Si-am spart în tandari cupa, caci n-am gasit nimic.

Am cautat zadarnic. Dar într-o primavara,
am întîlnit în cale deodata un drumet.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povara,
o sarcina de zdrente si cioburi fara pret.

Trecea pe-o cararuie întîmpinînd batjocuri,
lasînd sa-i rupa cîinii din haina cîte-un fald.
Urca pe colti de stînca. Si-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sînge cald.

Si totusi în privire avea un cer de taina
cum n-am vazut în lume în ochii nimanui.
Si-am vrut sa-i smulg povara. Dar am cazut cu spaima,
caci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degraba si L-am ajuns din urma
sa aflu ce comoara în sarcina a strîns.
Dar am simtit ca viata ca de-un prapad se curma,
cînd am privit prin zdrente cutremurat de plîns.

Caci se vedea-n comoara un clocot ca de cloaca,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar si putred în lumea asta-ntreaga
vuia strivind grumazul sarmanei Lui fapturi.

-Dar unde duci straine povara Ta ciudata,
povara de osînda sub care-atît Te-apleci?
am întrebat, drumetul. Si El mi-a spus în soapta:
-Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci…

-Dar tu, vorbi strainul, urcînd încet privirea,
dar tu pe cine cauti înnourat si crunt?
-Eu… am soptit în sila, eu… cautam iubirea…
-Iubirea? … fu raspunsul strainului. Eu sunt…
Costache Ioanid – Am cautat iubirea

insulaekklesia

insula ekklesia,binecuvantari

Cine-si da lui isi da, cine-si face lui isi face-text si videos

Intr-un sat un biet mosneag,
Chinuit de vremuri rele,
Isi facura un bordei,
De pamant si de nuiele.

Chiar la marginea padurii,
La tulpina unui fag,
In mijlocul creaturii,
Locuia bietul mosneag.

Fara nici o mangaiere,
Fara nici un ajutor,
Razimat in doua carje,
Sprijinea al sau piceor.

Chinuit asa sarmanul,
Isi ducea al vietii fel,,
Pana cand l-aduce unul
Din bordei la cimitir.

Cand si Cand pornea mosneagul,
Inspre sat la sarbatori,
Garbovit cu sacu-n spate,
Sa cerseasca de mancare.

Si in loc de multumire,
Le spunea vorba ce-i place,
„Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face”

An cu an trecut-au iute,
Multi n-ainte lui murise,
Pe el harul si iubirea,
Domnului il sprijini-se.

Si din cand in cand cu jale,
Inspre sat pornea mosneagul,
Fara a schimba nici macar,
Sacul, carjea sau sumanul.

Il stia de mult tot satul,
Si la orice sarbatoare,
Cei cu inima miloasa,
II da ceva de mancare.

El in loc de multumire,
Le spunea, plecand in pace:
” Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face „.

Intr-o zi o gospodina,
Din zisa societate,
Egoista, fara mila,
Si plina de rautate,

Se gandi cum s-amuteasca
Glasul celui cersetor,
Ce cersea de-atat vreme,
Pe la poarta tuturor.

Repede facu o paine,
Din faina cea mai alba,
Si pusa-i otrava-ntransa,
Si-apoi o coapse-n graba.

Si cand vine cersetorul,
I-o da painea otravita,
Si-a ei inima tresare,
Ca de-acuma cersetorul
Nu va mai veni la poarta.

Iar mosneagul isi ia darul,
Privindu-l cu bucurie,
Fiind painea cea frumoasa
Se gandeste s-o mai tie,

Isi repeta apoi zicala,
Ce asa de mult ii place:
‘Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’.

Dupa ce colinda satul,
Se intoarce la bordei,
Obosit se odihneste,
Pe un scaunel de tei.

Dar nu se aseaza bine,
Cand se-arata pe carare,
Un flacau, voinic din sat,
Venind de la vanatoare.

Obosit si rupt de foame,
Dupa el venea un caine,
Rataci-se prin padure,
Fara nici un strop de paine.

Vine la bordei la mosul,
Si-l intreba cu mirare:
„Mosule sa nu te superi,
Nu ai ceva de mancare? ”

„Cum sa nu” raspunse mosul,
„Chiar acum am fost in sat,
Si chiar mama dumitale,
O paine alba mi-a dat.

Ia-o taica, si-o mananca,
Potoleste-ti foamea-n pace”
„Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face”.

Dupa ce manca feciorul,
Multumind pleaca spre sat
Fara-a banui sarmanul,
De aceea ce s-antamplat.

Ajungand acasa bine,
Mamasa-l inbratiseaza,
Se dezbraca si in fine,
El la masa se aseaza.

Insa feciorul de-odata,
Se ridica in picioare,
” Vai, mi-e rau, mi-e rau
O mama,mama mor
Totul ma doare”.

Mama-sa se ingrozeste,
El se vaita disperat,
„Cum!Ce ai? intreaba mama,
Spune-mi draga ce-ai mancat?”

„N-am mancat, raspunse fiul,
Decat painea ce frumoasa,
Ce ai dat la cersetorul,
Astazi cand a fost pe-acasa”.

Un fior de groaza-atuncea,
Mame-i inima-i cuprinse,
Fiul ei isi da suflarea,
Si in fata ei se stinge.

Ingrozita se arunca,
Peste-a fiului ei fata,
Si cu mana tremuranda
Dupa gat i se agata.

Apoi isi priveste fapta
Corpul lui i se raceste,
Iata cum Acel din Ceruri,
Orice fapta rasplateste.

Si-n urechi i suna glasul
Mosului ce nu mai tace
„Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face”.

Amin.
Autor necunoscut



poruncile Domnului

versete,imagini versete,Psalmi

mesaje, darnicie,daruire,citate