Colinde de Craciun, un film pe care ar trebui sa il vizionam cat mai des

lumina,imagini luminaTocmai am urmarit cu mare atentie filmul „Colinde de Craciun”  pe care il gasiti AICI 

Christmas Carol 2009  este o poveste de Crăciun, una clasica, care il gaseste pe Jim Carrey in rolul lui Ebenezer Scrooge, un om de afaceri batran si zgarcit, cu o personalitate rapace, posaca si chiar rautacioasa fata de angajatul sau loial (Gary Oldman) si fata de nepotul sau (Colin Firth).

In ajunul celui de-al saptelea Craciun de la moartea partenerului sau de afaceri, Marley, fantoma acestuia din urma, il viziteaza pe Scrooge, prevestindu-l ca in acea noapte va fi vizitat de trei spirite.

Spiritul Craciunului Trecut, Prezent si Viitor, fiecare dintre ele incercand sa ii arate batranului avar greselile vietii sale. Acest lucru chiar se intampla, iar urmarile constituie o poveste senzationala si emotionanta.

 

Povestea lui Charles Dickens m-a impresionat si asa cum ziceam in articolul anterior sa fim buni, nu numai de Craciun.Astfel de filme ar trebui urmarite cel putin o data pe saptamana ca sa nu uitam sa fim buni, sa fim veseli, sa audem bucurie si speranta, sa fim atenti la relatiile pe care le avem, sa iertam, sa fim optimisti, credinciosi si plini de viata…

Este uimitor cum povestea incepe sumbru, plictisitor ducandu-te cu gandul la un film de groaza.Daca nu mi l-ar fi recomandat cineva cu siguranta as fi renuntat la el.

Dupa ce apar spiritele monotonia este alungata si povestea incepe sa prinda viata, apar alte povesti si totul se pune in miscare.

Cand incepe schimbarea lui Scrooge parca ai vrea sa nu se mai termine filmul, sa vezi toate faptele lui bune, toate faptele care si le-ndreapta si toate momentele de bucurie devin si bucuria ta.

Eu i-as fi pus numele la film „Schimbarea” sau ” Bucuria vietii”, „Doar un mic pas ne desparte de fericire” etc dar numai „Colinde de Craciun ” nu .

Urmariti cu atentie povestea si insemnati-va in agenda lectiile de viata pe care vi le ofera  scriitorul englez Charles Dickens prin capodopera sa.

Pentru cei care iubiti cartile v-as recomanda scrierile lui : Marile speranțe, Aventurile lui Oliver Twist, David Copperfield, Martin Chuzzlewit, Dombey și fiul, Tim puri grele, Dugheana   cu vechituri (Pravalia cu antichități), Documentele postume ale clubului Pickwich, Nicholas Nickeby, Barnaby Rudge, Poveste despre două orașe (ultimele două, romane istorice).

Va doresc in continuare Sarbatori fericite si multa sanatate ca e mai buna ca toate.Fiti binecuvantati de Creatorul Cerului si al Pamantului, de Cel ce era, Cel ce este si Cel ce vine!

Andreea Marin – Interviu cu Mehmet Ali Aydinlar, fondator Acibadem Hospitals Group

god loves youAndreea Marin declara pe reteaua de socializare  facebook urmatoarele cuvinte care mi-ai atras atentia in mod deosebit:

„Dragii mei, exista oameni care construiesc si lasa in urma lor realizari ce transforma in bine vietile a mii de suflete, iar in spatele povestii lor de succes in cariera se afla de cele mai multe ori emotia si motivatia unei istorii personale ce merita a fi cunoscuta.

Mehmet Ali Aydinlar e un om care a construit, din nimic, pornind de la o idee, un imperiu in domeniul medical ce a depasit demult granitele tarii sale: Acibadem.

Nu este medic, nu are pregatire medicala, asadar cum a fost posibila transformarea unei idei indraznete in realitate?

Ce se intampla atunci cand o motivatie adanc ascunsa in suflet, ascunzand emotia unei pierderi grele, iti da putere sa construiesti mai mult decat ti-ai fi putut inchipui cu ani in urma?

Aflati din interviul realizat la Istanbul, fata in fata cu omul a carui realizare a dus, in ultimii ani, la salvarea a multor romani.”

citate,imagini citate,maxime si cugetari

10 pilde crestine-10 Povesti cu talc

imagini natura1.
Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecția lui opere ale tuturor marilor maeștri, renascentiști, clasici și moderni, din toate școlile și curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecția lor.
Dar a izbucnit războiul și fiul a fost înrolat și trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj și a murit la datorie, în timp ce salva viața unui camarad. Când a primit anunțul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu.
O lună mai târziu, a auzit bătăi la ușă. În prag stătea un tânar cu un pachet mare în brațe…El a spus:
– Domnule, nu mă cunoașteți. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră și-a dat viața. În acea zi el a salvat multe vieți ale celor răniți dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind pe loc…Deseori ne vorbea de dumneavoastră și despre pasiunea pe care o aveți pentru artă.
Tânărul i-a înmânat pachetul.
– Știu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveți acest tablou.
Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său, pictat de tânăr. Privindu-l atent, a fost uimit de felul în care tânărul pictor a reușit să surprindă chipul, dar și personalitatea fiului său. Tatăl a scos un suspin și cu ochii plini de lacrimi a mulțumit tânărului, oferindu-i și o sumă de bani pentru tablou.
– O, nu se poate așa ceva, domnule…
Toată viața nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a făcut pentru mine. Acesta este doar un cadou.
Tatăl a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său și numai, după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere colecționate.
După moartea bătrânului tată, s-a organizat licitația marii lui colecții de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau să vadă și, mai ales, să achiziționeze tablouri pentru propriile lor colecții.
La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegată să conducă licitația, adjudecătorul, a deschis sesiunea, lovind cu ciocănelul:
– Începem licitația cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?
În sală s-a lăsat liniștea….Apoi, de undeva din fundul sălii, o voce a strigat:
– Am venit să vedem marile opere! Sări peste această piesă!…
– Dar, netulburat, adjudecătorul a continuat:
– Face cineva o ofertă pentru acest portret?… 100?… 200?…
Din sală, cineva a stigat iritat:
– Nu am venit pentru acest portret!… Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso și ale celorlalți maeștri!… Haideți să trecem, cu adevărat, la licitație!…
Netulburat, adjudecătorul a continuat:
– Fiul!… Fiul!… Îl vrea cineva pe fiul?!…
Într-un târziu, din cel mai îndepărtat colț al sălii s-a auzit o voce timidă:
– Dau eu 10 pentru acest portret…
Era cel care fusese, ani mulți, grădinarul tatălui și al fiului. Fiind un om sărac, nu putea să ofere mai mult.
– Există o ofertă de 10!… Cine dă mai mult?!… Dă cineva 20?!…
Sala era în fierbere.
– Dați-i-l lui pentru 10!…Să trecem la maeștri!…La maeștri!…
Nu-l voiau pe fiu. Toți doreau să profite de ocazie și să cumpere opere mari pentru colecțiile lor. Ferm, adjudecătorul a continuat:
– 10, odată!…10, de două ori!…
Și, lovind cu ciocănelul în masă:
– Adjudecat! VÂNDUT pentru 10!
Din față, cineva a zbucnit:
– În sfârșit, putem trece la marea colecție!…
Calm, adjudecătorul a pus jos ciocănelul, spunând:
– Îmi pare rău, dar licitația s-a încheiat.
Rumoare în sală:
– Dar tablourile?!…Cum rămâne cu maeștrii?!…Colecția?!…
– Regret, a spus adjudecătorul. Când am fost desemnat să conduc această licitație, mi s-a comunicat o prevedere secretă din testament, pe care nu am avut voie să o fac cunoscută decât în acest moment: licitația se referă numai la potretul fiului! Cine Îl ia, moștenește întreaga avere, care include și toată colecția de opere de artă!
Omul care-l primește pe FIUL obține TOT!…
” Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său.
Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa.”
1 Ioan 5:11-12

2.
La un crestin batran, a venit într-o zi un tânăr pentru a-i cere sfat si pentru a se ruga impreuna. Atins fiind de Cuvantul lui Dumnezeu acesta dorea sa traiasca de acum o viata frumoasa , curata si placuta Creatorului…
Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
– Crestine, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?
– Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:
– Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
– Da, crestine, un puiet de brad.
– Smulge-l!
Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, batranul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.
– Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, crestinul i-a mai spus:
– Smulge-l acum pe acela.
– Dar e destul de mare, nu pot singur.
– Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
– Acum scoateţi bradul falnic de acolo.
– Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.
– Acum vezi, fiule ? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur. Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată. Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

„Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou”.
3.

Trăia odată un credincios vestit pentru viaţa lui curata si placuta. Într-o zi, aflându-se la rugaciune L-a chemat pe Dumnezeu, zicându-i:
– Doamne, aş fi în stare să fac orice, absolut orice, din dragoste pentru Tine. Supune-mă la orice încercare şi vei vedea că spun adevărul.
– Ia un vas, i-a spus un glas îngeresc, umple-l ras cu ulei, pune-l pe cap, străbate piaţa şi apoi oraşul, stradă cu stradă, şi întoarce-te, dar bagă de seamă, să nu iroseşti niciun strop de ulei.
Omul a umplut vasul, l-a aşezat pe cap şi a pornit cu braţele întinse în echilibru, rostind la tot pasul: „niciun strop să nu se irosească!”.
Era zi de târg şi bărbatul a străbătut întreg oraşul, stradă cu stradă, fără să piardă niciun strop de ulei.
Mulţumit s-a întors şi a aşezat vasul la biserică. A luat icoanele drept martore a izbânzi sale, dar tăcere. Şi în zilele următoare icoanele au rămas mute. Cuprins de disperare, omul, cu capul pe genunchi, plângea amar şi repeta printre suspine: „şi totuşi nici un strop nu s-a irosit”.
Atunci s-a auzit un glas iarăşi:
– La ce-mi trebuie Mie uleiul tău, omule?
Ce să fac eu, Dumnezeu, cu un vas cu ulei?
De câte ori, în timp ce purtai vasul pe cap, de câte ori, omule, te-ai gândit la Mine? Niciodată!
Aşa era, omul se gândise numai la ulei.
– Mai bine ai fi răsturnat vasul şi te-ai fi gândit la Mine, cu iubire.
Lasă de-o parte încercările, care te fac vestit, şi iubeşte-Mă cu adevărat
4.
Rugăciunea neîncetată a unei femei simple

La un crestin venise o femeie să-si spuna necazurile. Ea l-a întrebat: „Frate, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost, pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc”. Fratele a întrebat-o:

„Şi nu te rogi?”, la care ea a grăit: „Mă rog, cum să nu mă rog”. „Şi cum te rogi?”. „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: „Doamne, curăţeşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă”. Atunci când spăl rufe spun din nou: „Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă, aşa cum e o rufă curată şi spălată”. Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte”. Femeia l-a întrebat în final: „Frate, o fi bună rugăciunea asta?”, iar fratele i-a spus asa: „Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!”.
5.

Un elev s-a plâns într-o zi profesorului său că nu-L întâlneşte pe Dumnezeu. Profesorul i-a răspuns: „Dacă îţi vei spune că ai nevoie de El, atunci Îl vei întâlni pe Dumnezeu”. Elevul nu a înţeles mesajul, motiv pentru care, într-o zi, pe când se aflau în faţa unui râu, profesorul i-a cerut copilului să stea cu capul sub apă. Când acesta a ieşit, profesorul l-a întrebat de ce nu a stat mai mult. Atunci copilul i-a răspuns: „Pentru că simţeam nevoia să respir”. Profesorul i-a răspuns:

„Când vei simţi nevoia după Dumnezeu, la fel de puternic precum cea pentru respiraţie, atunci Îl vei întâlni pe Dumnezeu”.
6.
Harnicul, leneşul şi ispitele

Într-o dimineaţă, un băiat s-a dus la bunicul său şi l-a întrebat:
– Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?
– E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre şi ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele crezi că ar trage cu puşca?
– Bineînţeles, bunicule, că vânătorul şi-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă pe creangă. Sunt mai multe şanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care trece ca săgeata prin aer.
– Păi, vezi, băiatul meu…! Tot aşa sunt şi oamenii, asemenea păsărilor. Când eşti muncitor şi harnic, când eşti mereu preocupat să faci cât mai mult şi mai bine, atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneş şi delăsător, diavolul cu uşurinţă îl ispiteşte, iar el cade imediat în păcat.
Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea şi să piardă timpul, la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor şi cu tragere de inimă, fiindcă doar aşa va afla linişte şi bucurie în viaţă.

„Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu!”
7.
Ajutor dezinteresat

Într-o seară, un tânăr se întorcea acasă. Dar, din cauza întunericului ce se lăsase, s-a împiedicat de un bolovan şi, căzând, s-a lovit destul de tare. Supărat foc, a plecat mai departe, dar un gând nu-i dădea pace. Ce căuta ditamai bolovanul în mijlocul drumului şi cum de nu l-a văzut la timp? Aoleu, dar dacă mai trec şi alţi oameni şi păţesc la fel ca el? Chiar în acea clipă, tânărul s-a oprit şi, cu toate că se lovise destul de tare şi se grăbea să ajungă acasă, a făcut cale întoarsă până la bolovanul cu pricina pe care l-a împins la marginea drumului. Acolo putea să stea oricât, că nimeni nu s-ar mai fi împiedicat de el. De-abia acum, tânărul nostru a plecat liniştit şi mulţumit spre casă. Rana pe care i-o pricinuise căzătura îl durea parcă mai puţin acum, când ştia că i-a scăpat, poate, şi pe alţii de la o suferinţă ca a lui.
Să ştii să te gândeşti şi la ceilalţi, înseamnă să ştii să trăieşti. Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie şi bucuriile noastre, iar durerile şi necazurile lor, trebuie să ne doară şi pe noi. Decât să ne purtăm fiecare de grijă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalţi.
Te-ai întrebat vreodată dacă n-ai trecut chiar tu pe drumul acela de pe care tânărul a dat la o parte bolovanul? Fără să îl cunoşti, fără să te cunoască, fără să aştepte vreo mulţumire, omul acela ţi-a făcut un bine.

„Dragostea necondiţionată – rădăcina şi izvorul binelui”.
8.
Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus:

– Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine?

– Sigur, boierule – a raspuns omul bucuros – ce trebuie sa fac ?

– Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii.

Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus ? „E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel ?!”

Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica.

Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus:

– Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare.

Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sa-l insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat. Daca ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau indrepta nimic.

In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni.

„Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi.”
9.
In timp ce mergea pe drum, un calator a vazut intr-o gradina un pom frumos, de crengile caruia atarnau niste mere mari si rosii de-ti lasa gura apa. Vazand omul ca nu-i nimeni prin preajma, ce s-a gandit ? Bine ar fi daca ar gusta si el cateva, asa, de pofta!

Dar cum sa faca ? Pana la pom trebuia sa treaca de un gard inalt si de o mare baltoaca. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a invarit, dar, nemaiavand rabdare, si-a zis: „Fie ce-o fi!” si a-nceput sa se catare pe gard. Cu greu, a reusit sa ajunga in curte, dar suparat nevoie mare, fiindca intr-un ghimpe din gard isi agatase haina si o rupsese. Acu, ce sa mai faca!

Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grabindu-se, a uitat de baltoaca plina cu noroi si s-a afundat in mal.

Cand, in sfarsit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat cateva mere, dar, uitandu-se la ele cum arata, si-a spus:

– E drept ca am obtinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare ? Haina mea cea buna e rupta, incaltarile si pantalonii murdari …

Cum statea el asa si isi plangea singur de mila, apare in curte stapanul casei. Cand l-a vazut pe calator cum arata, i-a spus:

– Bine, omule, trebuia sa te muncesti atata pentru cateva mere ? Uite ce-ai patit! Ca sa nu mai spun ca nu inteleg de ce-ai incercat sa le iei pe furis ? Daca bateai la mine in poarta si mi-ai fi cerut cateva mere, eu ti-as fi dat cu drag. Acum, haide in casa sa te speli si sa te odihnesti si apoi iti vei vedea de drum!

Tare bucuros si multumit a fost calatorul, vazand bunatatea gazdei sale, dar, in acelasi timp, si-a promis siesi ca altadata nu va mai fi atat de nesabuit.

In viata, nu este important doar sa obtii, ci si cum obtii! Sunt oameni care vor sa aiba mai mult si, atunci muncesc fara tihna. Altii, insa, fura, gandindu-se mereu cum sa fuga de munca si sa insele. Acestia, pacatosii, singuri se insala, fiindca nu este totul sa ai un lucru; conteaza si cum l-ai obtinut!

„In cele trecatoare, nu poti deveni bogat decat saracind pe altul.

In cele duhovnicesti, nu poti deveni bogat decat imbogatind pe altul.”
10.
Încredere

Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.
– Ei, lasă, femeie, a încercat să o liniştească omul, lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!
– Mai, omule, zise atunci femeia sa, dar ce poate fi bine când, uite! – nu avem unde sta peste noapte?!
În sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui.
Dar a doua zi dimineaţa, când au vrut să plece mai departe, ţăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoţi, care îi jefuiseră pe toţi călătorii.
– Vezi, i-a mai spus omul femeii – trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduieşte pe toate. Ţii minte ce ţi-am spus aseară? „Lasă, ştie Dumnezeu ce e mai bine”.

„Fără nicio îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre mai bine decât am putea-o face noi înşine”.

 

    VA URMA 🙂 

 

iubirea by insulaekklesia

imagini versete

imagini spera

16 POVESTI CU TALC (povesti frumoase, ilustratii crestine)

fereastra deschisa1.Povestea pensionarului neintelept :

Un om care iesise la pensie era din ce in ce mai nelinistit.Pensia intarzaia sa vina cum de obicei se intampla,trece ceva timp pana se primeste prima pensie.Desi avea de la cine sa se imprumute, copii cu stare, clienti fideli, nu o facuse din dorinta de a nu deranja.Ajuns la capatul rabdarii isi puse capat zilelor si chiar urmatoarea zi postasul venea cu pensia .

Morala
Cand simti ca nu mai poti sa sti ca mai ai putin si vei invinge.
Increde-te in Cel ce poate totul, in Cel ce te-a creat, in Cel ce vede totul, in Cel ce te iubeste cu adevarat.

2.Povestea soricelului

Se spune că era odată un om care se ruga mult lui Dumnezeu. Dar, într-o zi, pe când stătea el în genunchi şi se ruga, înconjurat de multe cărţi , un şoricel a ieşit dintr-o gaură, s-a apropiat de el şi a început să-i ronţăie talpa încălţămintei. Omul a făcut ochii mari şi a strigat furios la şoricel:
– De ce mă deranjezi de la rugăciune?
– Mi-e foame, a răspuns şoricelul.
– Pleacă de aici, jivină scârboasă! a strigat omul. Acum vorbesc cu Dumnezeu, mă rog!
– Cum poţi să vorbeşti frumos cu Dumnezeu, i-a răspuns şoricelul, dacă nu ştii să vorbeşti frumos cu un şoricel neputincios?

Aşadar, dacă vrem să ne asculte Dumnezeu rugăciunea, să fim atenţi cum vorbim cu şoriceii, iar dacă nu avem şoricei prin preajmă, să fim atenţi cum vorbim cu semenii, căci aceştia, dacă le vom vorbi urât, ne vor veni în gând la rugăciune şi nu ne vor da pace.

„Cum poţi iubi pe Dumnezeu pe care nu-L vezi, dacă nu iubeşti pe aproapele pe care îl vezi?” (1 Ioan 4, 20)

3.Ce seamănă omul, aceea va şi secera.

dupa o povestire de Lev Tolstoi

Un bătrânel împovărat de ani s-a dus să locuiască împreună cu fiul şi cu nora lui, care aveau un băieţel de 4 ani. Mâinile bătrânului tremurau tot timpul, ochii îi erau înceţoşaţi, iar paşii împleticiţi.

Întreaga familie mânca împreună la masă, însă mâinile nesigure ale bătrânului şi vederea lui tot mai slăbită îl puneau mereu în încurcătură – boabele de mazăre i se rostogoleau din lingură pe covor, când întindea mâna după cana cu lapte, jumătate din lapte se vărsă pe faţa de masă. Fiul şi nora se simţeau tot mai iritaţi de neajutorarea lui. Până- ntr- o zi când…

“Trebuie să facem ceva cu bunicu’, a spus fiul. M-am săturat să tot văd lapte vărsat pe masă, să tot calc pe boabe de mazăre şi să tot aud cum plescăie şi troscăie în farfurie!” Aşa că soţul şi soţia au pus o măsuţă în colţul camerei, după uşă. Acolo bunicu’ mânca singur, în timp ce întreaga familie se bucura în jurul mesei. Şi pentru că bunicu’ reuşise să spargă vreo 2-3 farfurii, i-au cumpărat un blid de lemn.

Uneori, când se uitau în direcţia bunicului, familia putea să vadă o lacrimă stingheră în ochii lui slăbiţi şi trişti – singur, după uşă, bunicu’ îşi mânca bucăţica de pâine muiată în lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul şi nora le aveau pentru el erau de mustrare când îi cădea furculiţa pe covor sau când se mai vărsa din lapte pe masă. Băieţelul se uita când la bunicu’, când la mămica şi la tăticu’ lui, fără să spună un singur cuvânt…

Apoi, într-o seară, chiar înainte de cină, tatâl a observat că băieţelul meştereşte ceva pe covor. S-a apropiat şi a vâzut că încearca să cioplească o bucată de lemn. “Ce faci tu acolo? “, l-a întrebat tatăl duios.

Băieţelul şi-a ridicat ochii mari spre tăticul lui şi i-a răspuns la fel de duios: ” O, am treabă, vreau să fac un blid de lemn din care să mănânci tu şi mami când cresc eu mare…” A zâmbit şi s-a întors la “treaba” lui.

De data aceasta a fost rândul părinţilor să rămână fără cuvinte. O linişte apăsătoare s-a aşternut în cameră. şi lacrimi mari şi curate au început să le tremure în ochi, să li se rostogolească peste obrajii care de-acum luaseră culoarea sângelui vărsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvânt, deplină tăcere, dar amândoi ştiau prea bine ce au de făcut.

În seara aceea, soţul l-a luat pe bunic de mănă şi l-a condus cu grijă la masa mare din centrul camerei. Bunicu’ urma să mănânce la masă împreună cu întreaga familie – în seara aceea şi în fiecare seară de-atunci înainte, până la sfârşitul zilelor lui. Şi, dintr-un motiv sau altul, nici fiul şi nici nora nu mai păreau să fie deranjaţi dacă se vărsa din lapte pe faţa de masă sau dacă mai cădea câte-o furculiţă pe covor.

Copiii sunt ca nişte radare extrem de sensibile. Ochii lor nu lasă nimic neobservat, urechile lor sunt întotdeauna pe recepţie, iar mintea lor prelucrează neobosită mesajele pe care le receptionează.

4.Maiestru si furnica

La poarta unei mănăstiri de la poalele Himalayei bătu un pelerin:
– Doresc să vorbesc cu cel mai mare om din acest așezământ, fură primele lui cuvinte, în loc de bună ziua.
Călugării îl măsurară din cap până-n picioare fără să spună un cuvânt și-l duseră la maestrul lor, care era adâncit în citirea unor scrieri. Fără să-și ridice ochii îl întrebă:
– Cu ce te pot ajuta?
– Vreau să-ți fiu discipol, maestre, să devin un om mare așa cum ești tu! Şi preț de o jumătate de oră îi vorbi despre dorințele sale.
Maestrul îl ascultă și după ce termină îi spuse:
– Fiule, tăcerea îți va ascuți auzul și-ți va înfrumuseța cuvintele. Vorbele multe îți cheltuiesc energia… atunci când nu spun nimic. Vrei să-mi fii discipol?
– Da!
– In curtea interioară, lângă fântână, este o piatră mare; te rog să mi-o aduci căci vreau să-mi fac un altar din ea.
Pelerinul se uită spre curte și văzu un bolovan foarte mare.
– Glumesti? Nici zece oameni nu o pot ridica… dar eu…
Maestrul plecase deja, târându-și papucii pe lespezile de piatră. Pelerinul rămase trist. Se așeză dezamăgit pe scările templului..
“Niciodată nu voi putea să fiu discipolul acestui mare om” își zise în gând.
Oftând, cu capul plecat, începu să se gândească cum ar putea să ridice minunea de piatră mare cât un munte. Ochii îi căzură pe o furnică ce se oprise din drumul ei chiar în fata piciorului său… cara după ea o greutate de două ori mai mare. Se oprise în fața obstacolului și nu știa ce să facă. O privi curios și văzu că, după o mică ezitare, furnica împreună cu greutatea sa se urcă pe picior și-l traversă de-a latul, continuându-și drumul.
“Ar fi putut să-mi ocolească piciorul, dar ea nu… nu s-a dat înapoi din calea obstacolului… cu îndrăzneală l-a depășit… câtă putere la o furnică!” gândi uimit pelerinul și se adânci și mai mult în tristețe.
Treceau zilele și pelerinul își făcuse obicei să urmărească cum acționează fiecare vietate în fața obstacolului – adică a piciorului său – și nici una nu avea curajul furnicii. Și mai observă că toate greutățile cărate de furnică depășeau cu mult mărimea trupului ei firav.
Într-o zi, maestrul îl văzu plângând. Se așeză lângă el, și-l întrebă cu blândețe:
– S-a întâmplat ceva, dragul meu?
– Maestre, și furnica este mai mare decât mine. Sunt atât de mic…!!
– Mă bucur să te aud spunând asta. Ești pe drumul cel bun!
Înainte de a apuca să mai spună ceva, maestrul era deja departe. Pelerinul se gândi zile la rând cum să facă să ridice piatra și în același timp se gândea și la furnică, la puterea ei.
“Voi reuși… voi reuși pentru că îmi doresc din tot sufletul să fiu discipolul maestrului”.
Și-n același timp își dori să fie furnică, să aibă curajul și forța ei. Într-o zi se duse în fata pietrei, o privi cu atenție câteva secunde, respiră profund de trei ori, se interioriză preț de câteva clipe, desprinse brațele încet, încet, ca și când ar zbura și îmbrățișând-o, ridică piatra și o așeză în fața camerei maestrului.
Văzând toate acestea, maestrul râse cu poftă și-i spuse:
– Ai învățat?
– Da, maestre, am aflat multe observând. In primul rând am aflat că maestru poate să-ți fie oricine, chiar și o furnică, dacă ești capabil să înțelegi lecția oferită. In al doilea rând, să nu-ți fie teamă de nici un obstacol, acceptă-l, “intră în el”, fii una cu el… conștientizându-l, îl poți trece cu bine. In al treilea rând, puterea unei ființe nu stă în forța mușchilor ei, ci în Sine; concentrându-mă asupra Sinelui, devenind una cu el, greutatea pietrei nu a mai fost un obstacol pentru mine; am putut s-o ridic, deși era de două ori mai grea decât mine…In al patrulea rând, să nu judeci pe nimeni după “mărimea” lui, ci după fapta lui… furnica este o vietate atât de mică, dar foarte puternică. Şi-n al cincilea rând, să crezi… să crezi în Dumnezeul din tine, și atunci puterea ta va fi fără limite! Dar toate acestea nu aș fi putut să le învăț dacă nu aveam o motivație, un scop al vieții: să fiu precum maestrul meu.
– Daca vei reuși să fii mereu ca și furnica, atunci ai înțeles unul dintre secretele vieții:
nu există obstacol pe care să nu-l învingi atât timp cât ești cu sufletul curat și centrat în Inimă. Forța din tine poate muta și munții, iar credința ta îți va fi călăuză.
Bine ai venit printre discipolii mei!

Intr-un oras din Umbria, Italia, traia un om care se plangea intr-una de necazurile vietii lui. Intrucat era crestin , isi spunea cu amar ca are o cruce prea grea de purtat.

Intr-o noapte , inainte de a merge la culcare , el s-a rugat lui Dumnezeu sa ii schimbe povara pe care o ducea pe umeri.

In acea noapte , a visat ca Dumnezeu l-a adus in fata unui mari cladiri si i-a spus : „Ai curaj , intra si schimba-ti povara ” . Omul a deschis cu sfiiciune usa , a pasit inauntru si a descoperit o multime de cruci de toate formele si marimile , toate purtand numele proprietarilor lor. Mai intai , si-a ales o cruce de marime mijlocie dar , cand a vazut inscris pe ea numele unui bun prietn de-al sau , a asezat-o inapoi.

In cele din urma, cu permisiunea lui Dumnezeu , si-a ales cea mai mica cruce pe care a putut-o gasi.Spre marea lui mirare, pe ea era scris propriul sau nume.

O poveste de Paulo Coehlo

5.Vitica si boul – Fabula de Esop

O vitica, plina de marete si curate idealuri, a vazut odata cum un bou se trudea la plug, si l-a criticat, plina de verva, reflectand asupra nefericitei sale vieti de munca neincetata.

Putin timp dupa aceea, la o sarbatoare a recoltei, stapanul boului l-a eliberat pe acesta din jug, dar a prins-o pe vitica in chingi si a adus-o la un altar pentru a fi sacrificata in onoarea acelui mare eveniment.

Boul, vazand ce se intamplase, a ranjit larg, si i-a spus viticii: „Pentru a-ti da viata pe altarul zeilor ai fost lasata pana acum sa iti duci viata in lenevie, nepasare si fasoane.”

Morala 1: Viata lenesilor este cel mai adesea pusa la mezat.

Morala 2: Lenevia este cel dintai obicei la care renunta un om care vrea sa se desavarseasca.
6.GAINA SI RANDUNICA Fabula de Esop

Odata, o gaina a dat peste ouale unei vipere si si le-a asezat langa propriile ei oua, clocindu-le cu o mare dragoste materna.

O randunica cu mintea agera a vazut ce se intampla se si i-a zis, „Mai oratanie prostanaca, chiar nu ii dai seama ce faci? Din ouale straine pe care le clocesti se vor ivi niste creaturi rele, ce se vor hrani numai tine , ci si din trupul fraged al puilor tai.”

Morala 1: Daca cultivi rautate, nu va dura mult pana va insfaca mari bucati din sufletul si trupul tau.

Morala 2: Raul crecut la sanul ta devine propriul tau rau.

Morala 3: Daca cresti rau un copil, acesta nu isi va duce aminte de bunatatea ta, ci de felul rau in care l-ai adus intru lume.

7.Gaina cu oua de aur – Fabula de Esop

Un taran si nevasta-sa se bucurau de o vreme de o gaina ce scotea la iveala, in fiecare zi, cate un ou de aur.
Cei doi au ajuns astfel sa se gandeasca ca acea orataniei avea o multime de aur in burta ei, si pusi sa se imbogateasca peste noapte, i-au taiat gatul fara nici o mila ori ezitare.
Dupa ce i-au dspicat pieptul, au descoperit, cu mare uimire, ca maruntaiele ei nu erau cu nimic deosebite de cele ale altor gaini. In acest fe, crezand ca vor avea o mare avere peste noapte, taranul si nevasta-sa au trebuit sa sufere de mica avere daruita da gaina zi de zi.

Morala:
Bucura-te de fericirea mica dar adevarata a fiecarei zile, fara a incerca, pe necugetate, sa-ti schimbi in si mai bine viata intr-o singura si necugetatata zi.

8.MĂIESTRIA CREIONULUI

Un copil îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, îl întrebă:
– Bunicule, ce scrii acolo? Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine…
Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:
– E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele, este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi nedumerit creionul, fiindcă nu văzuse nimic special la acesta.
– Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!
– Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile, răspunse bunicul. Creionul are cinci calităţi, pe care dacă reuşeşti să le menţii, vei fi totdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea.

Prima calitate: Poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această Mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.

A doua calitate: Din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii, dacă suporţi unele dureri, ele te vor face mai bun.

A treia calitate: Creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce este greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru, nu înseamnă neapărat ceva rău. Ceea ce este bine, este faptul că ne menţinem pe drumul drept.

A patra calitate: La creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, şi tu pune accent mai mult pe ce se întâmplă înlăuntrul tău, decât pe exterior.

Şi, în sfârşit, a cincea calitate: Creionul lasă întotdeauna o urmă. Tot aşa, să ştii că ceea ce faci în viaţă, va lăsa urme. Dragul meu, încearcă să fii conştient de fiecare faptă pe care o faci.

Sper că v-a plăcut povestea. Cred că fiecare dintre noi avem de învăţat din cele cinci calităţi ale creionului.
Domnul să vă binecuvânteze!

9.Gaina si randunica ( fabula de Isop )

Odata, o gaina a dat peste ouale unei vipere si si le-a asezat langa propriile ei oua, clocindu-le cu o mare dragoste materna.
O randunica cu mintea agera a vazut ce se intampla se si i-a zis, „Mai, chiar nu ii dai seama ce faci? Din ouale straine pe care le clocesti se vor ivi niste creaturi rele, ce se vor hrani nu numai din tine , ci si din trupul fraged al puilor tai.”
Morala 1: Daca cultivi rautate, nu va dura mult pana va insfaca mari bucati din sufletul si trupul tau.

Morala 2: Raul crecut la sanul ta devine propriul tau rau.

Morala 3: Daca cresti rau un copil, acesta nu isi va duce aminte de bunatatea ta…

10. Vitica si boul

O vitica, plina de marete si curate idealuri, a vazut odata cum un bou se trudea la plug, si l-a criticat, plina de verva, reflectand asupra nefericitei sale vieti de munca neincetata.

Putin timp dupa aceea, la o sarbatoare a recoltei, stapanul boului l-a eliberat pe acesta din jug, dar a prins-o pe vitica in chingi si a adus-o la un altar pentru a fi sacrificata in onoarea acelui mare eveniment.

Boul, vazand ce se intamplase, a ranjit larg, si i-a spus viticii: „Pentru a-ti da viata pe altarul zeilor ai fost lasata pana acum sa iti duci viata in lenevie, nepasare si fasoane.”

Morala 1: Viata lenesilor este cel mai adesea pusa la mezat.

Morala 2: Lenevia este cel dintai obicei la care renunta un om care vrea sa se desavarseasca.

11.O poveste de Paulo Coehlo

Intr-un oras din Umbria, Italia, traia un om care se plangea intr-una de necazurile vietii lui. Intrucat era crestin , isi spunea cu amar ca are o cruce prea grea de purtat.
Intr-o noapte , inainte de a merge la culcare , el s-a rugat lui Dumnezeu sa ii schimbe povara pe care o ducea pe umeri.
In acea noapte , a visat ca Dumnezeu l-a adus in fata unui mari cladiri si i-a spus :
„Ai curaj , intra si schimba-ti povara ” .
Omul a deschis cu sfiiciune usa , a pasit inauntru si a descoperit o multime de cruci de toate formele si marimile , toate purtand numele proprietarilor lor. Mai intai , si-a ales o cruce de marime mijlocie dar , cand a vazut inscris pe ea numele unui bun prietn de-al sau , a asezat-o inapoi.

In cele din urma, cu permisiunea lui Dumnezeu , si-a ales cea mai mica cruce pe care a putut-o gasi.Spre marea lui mirare, pe ea era scris propriul sau nume.

12.Trandafirul din interior (sursa internet)

Un om a plantat un trandafir, plin de speranţă a început să-l ude, şi înainte ca acesta să înflorească l-a examinat. A observat mugurul care avea să iasă curând, dar a observat şi spinii de pe tulpină şi s-a gândit: „Cum poate o floare atât de frumoasă să provină dintr-o plantă atât de plină cu spini ascuţiţi?” Întristat de acest gând, a uitat să mai ude trandafirul, şi chiar înainte să înflorească, trandafirul a murit.
Aşa se întâmplă şi cu multi oameni. În fiecare suflet există un trandafir. Calităţile pozitive plantate în noi la naştere, se dezvoltă pe pământul cu spinii greşelilor noastre. Mulţi dintre noi când ne uităm la noi înşine, vedem doar spinii, defectele. Devenim disperaţi de gândul că nimic bun nu este în noi. Neglijăm să udăm binele din noi, şi este posibil ca acesta să moară. Nu suntem conştienţi de potenţialul nostru.
Unii oameni nu văd trandafirul din interior şi au nevoie de alţii ca să le arate. Una din cele mai frumoase calităţi de care poate dispune o persoană, este aceea de a trece peste spinii celuilalt şi de a găsi trandafirul. Aceasta este una din caracteristicile iubirii…să priveşti o persoană, să cunoşti defectele sale şi s-o accepţi în viaţa ta…în tot acest timp recunoscând nobleţea sufletului său. Ajută-i pe ceilalţi să-şi învingă defectele. Dacă le arătăm „trandafirul” din ei, îşi vor învinge spinii. Numai atunci vor reuşi să înflorească de mai multe ori.
Morala: Cel mai bun prieten este acela care îmi arată defectele.

13.Povestea Licuriciului si a Buburuzei…

A fost odata ca niciodata, intr-o padure oarecare, o Buburuza care a intalnit un Licurici.

Buburuza si Licuriciul s-au indragostit si au hotarat sa ramana impreuna pentru totdeauna… Numai ca, si-au dat seama ca in padure erau o multime de obstacole, lipsite de importanta pentru altii, dar care pe ei i-ar putea desparti… o crenguta, o pietricica, o frunza…
Si atunci, Buburuza si Licuriciul au hotarat sa se tina tot timpul de mana, pentru ca nimic sa nu-i poata desparti… Se plimbau impreuna prin padure si erau foarte fericiti…
Dar intr-o zi, Licuriciul a constatat ca Buburuza disparuse…
Nu mai stia daca el a lasat-o din mana sau daca ea i-a dat lui drumul mainii, dar asta nici nu conteaza in Povestea noastra. Conteaza numai ca Licuriciul, singur si trist, a cautat Buburuza sub fiecare frunza, sub fiecare crenguta, dar nu a gasit-o….
Licuriciul era din ce in ce mai trist si i se parea ca padurea nu mai are nici un gust, nici un sens, nici un farmec…
Si cum se plimba Licuriciul foarte trist, s-a intalnit cu o Furnica.
Licuriciul i-a povestit Furnicii ce i se intamplase, iar Furnica i-a spus:
– Licuriciule, poate daca ai stralucii tare, tare, Buburuza te-ar vedea, oricat de departe ar fi si s-ar intoarce la tine…
– Stii ca ai dreptate? a spus Licuriciul. Eram asa de trist, incat am uitat sa stralucesc!
Morala Povestii…
De cele mai multe ori, tristetea si panica ne coplesesc in asa masura incat uitam cat de valorosi suntem, nu ne mai permitem sa stralucim, ca atunci cand aveam motive sa o facem.
Daca nu mai avem valorizarea exterioara, daca nu ne este satisfacuta nevoia de a fi utili, ne consideram lipsiti de valoare.
Uneori, durerile provocate de esecuri, de nereusite, ne imbraca intr-o culoare lipsita de stralucire.
Ne cufundam in apatie, in victimizare, refuzand, de cele mai multe ori, fara sa ne dam seama, sa mai fim vazuti de persoanele dragi de langă noi…

14.Povestea unui baietel

În timp ce un om isi schimba roata la maşina nouă, baietelul lui de 4 ani a luat o piatra ascuţită si a inceput sa zgârie aripa maşinii. Mânios, barbatul a luat mâna copilului şi l-a lovit peste ea de multe ori, fără să-şi dea seama ca avea în mână o cheie.
La spital, copilul si-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când si-a văzut tatal… copilul a intrebat cu ochii plini de durere: „Tati, imi vor creşte degetele la loc?”.
Barbatul a ramas impietrit de durere; s-a intors la masina si a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte… stand in fata masinii s-a uitat la zgarieturi; baietelul scrisese: „TATI, TE IUBESC”.
Mânia si Dragostea nu au limite; alege-o pe cea din urma pentru a avea o viata minunata… Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiti.
Dar problema lumii de astazi este ca Oamenii sunt folositi si lucrurile sunt iubite… in timpul acestui an, sa fim atenti si sa ne amintim: Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oameniii pentru a fi iubiti.

15.Bătrânica şi vizita lui Dumnezeu

Era odată o bătrânica căreia Dumnezeu îi promisese că o va vizita „astăzi”.

Ea nu se arătă deloc modestă la auzul acestui lucru. Mătură şi şterse praful prin casă, găti bucate delicioase şi pregăti masa. Apoi se aşeză să-l aştepte pe Dumnezeu. Deodată cineva bătu la uşă. Numaidecât bătrâna sări să-i deschidă uşa, dar când văzu că afară era doar un biet cerşetor spuse: „Nu, pentru Dumnezeu! Du-te unde vrei astăzi. Tocmai îl aştept pe Domnul, nu te pot primi la mine!”. Şi-l lăsă pe cerşetor să plece cu mâna goală. După câtva timp bătu din nou cineva la uşă. Acum bătrâna deschise uşa mai repede decât prima dată. Dar pe cine văzu ea afară?

Pe nimeni altul decât pe un bătrân zdrenţăros. „Astăzi îl aştept pe Dumnezeu. Nu mă pot ocupa de tine”, spuse ea şi-i închise uşa în nas. După câteva ore mai bătu cineva. Când bătrâna se repezi să-i deschidă, văzu din nou un cerşetor slab şi zgribulit care o rugă insistent să-i dea un colţ de pâine şi un loc de dormit sub acoperişul casei ei.

„Hai, lasă-mă în pace! Îl aştept pe Dumnezeu! Nu te pot primi la mine!” Şi bătrânul trebui să meargă mai departe, iar bătrâna se puse din nou să aştepte.
Timpul trecea oră după oră. Se făcu seară şi Dumnezeu încă nu venise. Bătrâna deveni din ce în ce mai îngrijorată. „Unde o fi rămas Dumnezeu? Sau unde s-o fi rătăcit?” În cele din urmă bătrâna se duse la culcare şi imediat adormi. Dumnezeu îi apăru bătrânei în vis şi-i spuse: „De trei ori am bătut astăzi la uşa casei tale şi de trei ori M-ai refuzat”.

16.Dragostea mamei…

Un baiat de 16 ani a facut o calatorie in strainatate… Dupa un timp, cand sa intors acasa la aeroport il astepta mama lui cu lacrimi de bucurie in ochi. Cand a ajuns si-a strans baiatul in brate cat de tare a putut deoarece i-a fost foarte dor de el.

Baiatul insa i-a spus: “mama stiu ca ma iubesti… mult, dar daca ma strangi asa de tare in brate in fata atator oameni ca pe un copil mic… ma faci de rusine!”
Cu aceste vorbe a ranit-o foarte tare pe mama lui care se gandea ca… fiul ei nu se bucura din tot sufletul ca o revede.
Dupa alti 6 ani fiul ei a plecat iar intr-o calatorie in strainatate si desi avea deja 21 de ani, mama lui a mers cu el la aeroport sa il conduca sa isi ia ramas bun de la el.
Dar de data aceasta nu si-a imbratisat fiul ci s-a intors cu spatele plangand foarte tare si zicandu-i doar atat: „Ramas bun fiule si sa ai grija de tine”.
Dupa o vreme, cand baiatul s-a intors din calatorie… mama lui nu il mai astepta in gara… Cand a ajuns acasa a gasit pe masa un buchet de flori si langa flori o scrisoare de la mama lui…
Curios a deschis-o si a inceput sa o citeasca, iar dupa ce a terminat a cazut jos plangand si distrus… era cel mai urat si rau moment din viata lui.
Iata ce scria in scrisoare:
„Fiul meu drag, cu 6 ani in urma, cand te-ai intors acasa, aveam lacrimi de bucurie in ochi si te-am strans cu drag in brate, dar cand tu vei citi randurile acestea… eu voi fi deja in cimitir intr-un mormant… pentru ca am murit de cancer…
Cand ai plecat ultima data nu te-am mai starns in brate, ci ti-am intors spatele… ca sa nu te fac de rusine in fata oamenilor strangandu-te in brate ca pe un copil mic… dar am plans foarte tare pentru ca am stiut ca te voi vedea pentru ultima data.
Te iubesc foarte mult si ma voi ruga Domnului pentru tine… iar dragostea mea va veghea intotdeauna asupra ta!
Cu mult drag, mama

17. Pasaj extras din cartea „Cu Dumnezeu in subterana” de Richard Wurmbrand

„Intr-o Duminica, propunandu-i sotiei mele sa mergem la o slujba de seara in biserica, a izbucnit in lacrimi; voia sa vada un film.
-E-n ordine! i-am spus. Vom merge la film, fiindca te iubesc!
Dupa ce am iesit de la film ne-am dus la o cofetarie si am mancat o prajitura. Dupa asta i-am spus:
-Acum du-te la culcare. Vreau sa caut o fata si s-o duc la un hotel.
-Ce-ai zis?
-E destul de simplu.Tu du-te acasa. Vreau sa gasesc o fata si s-o duc la un hotel.
-Cum poti sa spui asemenea lucruri?
-Dar m-ai determinat sa merg la cinema si ai vazut ce a facut eroul…de ce n-as face si eu la fel? Daca maine si in zilele urmatoare vom merge la astfel de filme, vom urma pilda pe care ele ne-o dau; dar daca vrei sa fiu un sot bun, vino tu cu mine din cand in cand la biserica.
Ea a reflectat asupra acestei intamplari, apoi, binisor, fara sa spuna nimic, m-a insotit din ce in ce mai des la biserica. Totusi, inca mai tanjea dupa distractii, iar cand vroia sa mearga undeva, o intovarasam si eu. Intr-o seara ne-am dus la un chef. Aerul era plin de fum. Perechile dansau si se dragosteau in vazul lumii. Deodata sotia mea s-a simtit dezgustata de toate si a zis: „Hai sa plecam! Imediat!” Am spus: „De ce sa plecam? De-abia am venit!” Am ramas pana la miezul noptii. Din nou mi-a cerut sa plecam acasa si din nou am refuzat. La fel si la 1 si la 2 noaptea. Numai cand am vazut ca era total scarbita de toate acestea, am fost de acord sa plecam. Am iesit afara in aerul rece…Sabina a zis: „Richard, ma duc chiar acum la pastor acasa sa-i cer sa ma boteze. Va fi ca si cum as face baie dupa toata murdaria asta!” Am ras si i-am spus: „Ai asteptat atata timp, poti sa mai astepti si pana maine dimineata. Lasa-l pe bietul pastor sa doarma.”

Aminteste-ti mereu… vegheaza asupra gandurilor tale; ele vor deveni cuvinte. Vegheaza asupra cuvintelor tale; vor deveni fapte. Vegheaza asupra faptelor tale, vor deveni obiceiuri. Vegheaza asupra obiceiurilor tale, vor deveni un caracter. Vegheaza asupra caracterului tau; va deveni destinul tau…

zambetimagini delfini ascultaferice de cei insetati

empty

Actiunea „Pian de sute de milioane sau bani la saraci ” a esuat :(

Dragii mei ieri discutam pe facebook cu niste prieteni o problema destul de sensibila si le-am promis ca voi scrie un email celor care vor sa prapadeasca sute de milioane pe un pian .

Mie personal mi se pare absurd, chiar foarte deplasata ideea… Cu atatia saraci in Biserica si oameni cu nevoi mari sa risipesti atatia bani pe un pian cand Domnul ti-a dat voce frumoasa ca sa canti. Nu e vorba ca sa nu canti cu pian caci e un instrument frumos si placut dar problema e ca nu cazul si momentul de investit intr-un instrument asa de scump cand in Biserica sunt alte nevoi mult mai importante …Ce sa mai zic, poate vorbesc singura dar macar mi-am spus si eu of-ul…Cred ca problema saraciei in Biserici e din lipsa noastra de intelepciune sau din cauza inimii noastre insensibile, nu ca nu ar fi bani suficienti pentru acoperirea nevoilor caci cum de pentru un pian scump si pentru betoane sunt bani si se gasesc sponsori dar pentru cei in nevoi si lipsiti nu sunt 🙁
Nu e numai dureros ci e TRAGIC caci macar in Biserici ar trebuii sa se ajute asa cum ne invata Scriptura si sa nu mai existe 2 clase : clasa bogatilor si clasa saracilor  🙁
Ar fi multe de spus dar nu stiu cate inimi si urechi sunt deschise pentru adevar si pentru intelepciune si fapte bune.

Modestia ne invata sa ne intindem cat ne este patura. Deci daca tot vrei un instrument in Biserica ceea ce nu e rau atunci limiteaza-te la un instrument mai ieftin cum ar fi orga .

Nu vreau sa ma cert cu nimeni si nici sa fac reguli la nimeni in Biserica dar ceea ce ma deranjeaza cel mai tare este ca se pretind bani si asa zisa zeciuiala care e acum la moda, de la oameni care abia isi platesc facturile si traiesc greu de la o zi la alta 🙁

Stigator la cer si dureros caci acestia in loc sa fie ajutati de Biserica sunt „spalati la creier”  sa daruiasca ultimul banut Biserici ca si vaduva saraca. (Vezi Marcu 12:41-44 )

Trebuie sa tinem cont caci Biserica de azi nu e saraca ci poate mult mai bogata decat stim noi…

Frica a pus stapanire pe multi oameni prin diferite metode si pe mai multe planuri.

Frica ca vor fi dati afara din Biserica si ca cine ii va inmormanta este la moda in zilele noastre  uitand caci din Imparatia cerurilor nimeni nu ne poate  da afara 🙂

Ceea ce nu vor unii sa inteleaga este faptul ca cei care pretind bani de la nevoiasi nu sunt oamenii lui Dumnezeu si nici slujitorii Lui . Punct si no comment.

Sa revenim la actiunea noastra de salvare esuata 🙁

Am incercat sa primesc un email de la acea Biserica dar nu am primit pe motivul sa nu ma bag este decizia lor si daca intervin in ciuda bunavointei mele pot sa pun in pericol acest proiect .  Am fost rugata frumos sa inteleg caci sponsorii s-ar supara daca ar afla ca Angela  a intervenit cu ideea sa se dea banii saracilor 🙁

Pe motivul ca un pian il cumperi o data la 20 de ani si alte motive non sens nu am primit adresa de email al Bisericii , deci nu am putut sa trimit un email asa cum am promis ieri prietenilor.

Sunt la sute de kilometri distanta de Biserica in cauza si chiar daca i-as fi cautat personal sansele ar fi fost mici eventual sa ma aleg si cu o bataie caci totul e posibil in ziua de azi 🙁

Nu sunt deloc fricoasa dar fiti siguri caci daca as fi scris acest articol in urma cu cateva sute de ani as fi fost arsa de vie…

Unui  prieten de-al meu care se ocupa de o fundatie i  s-a spus direct in fata „Du-te de aici cu handicapatii tai ” Dureros sa auzi din partea Bisericii astfel de cuvinte  🙁

Pentru ca am fost rugata sa nu ma bag am respectat dorinta si respect oricand dorintele oamenilor dar nu fara a-mi spune punctul de vedere cu conditia de a nu jignii si supara pe nimeni.

Daca am suparat pe cineva imi cer iertare dar  cugetati in inimile voastre ce e mai bine : Un pian de sute de milioane sau bani pentru cei  in nevoi ?

Si acum ca sa va treaca supararea va spun o poveste frumoasa 🙂

Un batranel   se plimba într-o zi pe o plajă.

Pe plajă erau multe steluţe de mare, aduse de val.

Observă un băieţel care aduna fiecare steluţă şi o arunca înapoi în apă.

Vrând să-i dea o lecţie de viaţă, batranelul  se apropie de băieţel şi îi spuse:

– M-am uitat la tine văzând ce faci şi mi-am dat seama că ai o inimă bună şi că le vrei binele. Însă îţi dai seama câte plaje sunt pe aici? Şi câte steluţe de mare mor în fiecare zi pe ele? Nu crezi că ar fi mai bine să faci altceva în timpul pe care îl pierzi salvându-le? Crezi că, salvând câteva steluţe de mare, contează?

Băiatul se uită la el, se aplecă şi luă o steluţă de mare pe care o aruncă în ocean, şi-i spuse:

– Pentru asta contează.  🙂   🙂   🙂  

Cu drag din drag Angela I.E.

smile

turn

 226006_310628329035472_1425578566_n

Gandul zilei 

Chiar daca ar fi sa te paraseasca toti si sa ramai singur(a) pentru cauzele in care crezi totusi nu renunta la ele caci daca ele vor fi dupa inima lui Dumnezeu nu vei ramane singur ci vei ramane cu Dumnezeu si aceasta iti va fi suficient. ( Angela I.E. )

Versetul zilei

Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Matei 7:21

131 de Povesti frumoase- ALEGE SI TU!

1. De ce ţipăm? (Mahatma Ghandi)b nice

2. Ce contează pentru tine?

3. Cei trei copaci

4. Legenda dragostei

5. Lucrurile nu sunt întotdeauna cum par a fi

6. Defect sau calitate?

7. Cele 3 cărări

8. Imposibil să satisfaci o femeie?!

9. Lecţia de alchimie

10. Bătrânul şi nepotul

11. Doar Timpul…

12. Secretul fericirii

13. Primeşti ce dăruieşti

14. Legenda celor opt minute

15. Broscuţa campion

16. 15 lucruri de care nu te întreabă Dumnezeu

17. Cei doi tăietori de lemne

18. Căruţa goală

19. Fereastra sufletului

20. Lupta cu sine

21. Dilema regelui

22. Trăieşte fiecare zi ca şi când ar fi ultima

23. Inima perfectă

24. Viaţa ca un joc

25. Ce e cu adevărat important pentru tine?

26. Alege să evoluezi!

27. Creionul (Paulo Coelho)

28. Patul de lângă fereastră

29. Interviu cu Dumnezeu (Octavian Paler)

30. Capcana (Richard Quek)

31. Tot ceea ce spui vorbeşte despre tine (Bruno Ferrero)

32. Cutia cu piersici

33. Aşteptări şi binecuvântări

34. Fiecare vede ceea ce vrea să vadă

35. Socrate şi zvonurile

36. Mărturia unei lumânări

37. Dumnezeu ştie de ce avem nevoie

38. În timp înveţi (Jorge Luis Borges)

39. Un pahar cu lapte

40. Povestea supei din piatră

41. Şoimul

42. Cât valorează o oră?

43. Lustragiul şi criza financiară

44. Mentorul chinez

45. Pescarul fericit

46. Bătrânul tâmplar şi casa sufletului

47. Căţeluşul şchiop

48. Menirea unui câine

49. Călugării şi fata

50. Negustorul şi hoţul

51. Poveste din Rai

52. Ultimul biscuit

53. Defectul de fabricaţie al femeii

54. Furnicuţa

55. Preţuieşte prezentul!

56. Raiul şi Iadul

57. Califul evlavios

58. Percepţie

59. Puterea unei încurajări

60. Nisip şi piatră

61.  Permisul auto (Dan Puric)

62. Darul

63. Norul şi duna de nisip (Paulo Coelho)

64. Păţania măgarului bătrân

65. Statistică

66. Frânghia ataşamentului

67. Este foarte bine!

68. Poveste despre suflet

69. Dumnezeu versus ştiinţă

70. Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi

71. În ziua în care m-am iubit cu adevărat (Charlie Chaplin)

72. Ce înseamnă credinţa? (Arsenie Boca)

73. Păpuşa lui Susie

74. Noua Arcă

75. Şoarecele şi vaca

76. Hârtia aurie de împachetat

77. Ghinion sau noroc?

78. Cele unsprezece reguli ale lui Bill Gates

79. Bunăstare, iubire sau succes?

80. Şoricelul şi capcana

81. Viaţa ca un fluture albastru

82. Şopârla (George Pruteanu)

83. Adevărata educaţie

84. Ce înseamnă a dărui

85. Cine ridică primul piatra?

86. Wear sunscreen

87. Dacă mi-aş putea trăi din nou viaţa (Emma Bombeck)

88. Băiatul, fata şi cd-urile

89. Puterea propriului exemplu (Bruno Ferrero)

90. Paradoxul vremurilor noastre (Octavian Paler)

91. Cele şapte minuni ale lumii

92. Socrate şi Platon

93. Dragostea adevărată

94. Cutia de ţigări

95. Zece lucruri despre japonezi

96. Indiferenţa ucide!

97. Povestea bunicului căruia nu-i plăceau prăjiturile (Jacques Salome)

98. Nu uita niciodată să străluceşti!

99. Judecata lui Solomon

100. Biblia învingătorului

101. Pildă sufită (Idries Shah)

102. Principiul Narcisei Galbene

103. Femei mature – femei imature (Paulo Coelho)

104. Se poate

105. Pâinea şi hoţul (Henri Gougaud)

106. Decalogul lui Horaţiu Mălăele

107. Ce înseamnă să fii adoptat?

108. Un înger pe Pământ

109. Ţestoasa de pe stâlp

110. Povestea ceasului cu inimă(Vladimir Colin)

111. Ce este viaţa?

112. Prietenia, cea mai de preţ comoară

113. Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă către fiica sa, Margareta

114. Cele patru lumânări

115. Iepuraşul, pasărea şi pauza

116. Ultima scrisoare a lui Bob

117. Zece reguli pentru a trăi experienţa umană (Cherie Carter-Scott)

118. Povestea celor o mie de bile

119. Orbii şi elefanţii

120. Un geniu îşi ia rămas bun (Gabriel Garcia Marquez)

121. Avem timp (Octavian Paler)

122. O gustare cu Dumnezeu

123. Am învăţat (Kathy Kane Hansen)

124. Învaţă de la toate (Traian Dorz)

125. Vinovatul dovedit

126. Cei trei prieteni

127. Femeia puternică din spatele bărbatului de succes

128. Gâsca lui Stalin

129. Paharul cu apă şi stresul

130. Simţi că trăieşti în secolul 21…

131. Micul Suflet şi Soarele (Neale Donald Walsch)

Povesti cu talc preluate de la Margeluta 🙂

26b9a43332acc364c50da126c5da6482 - Kopie - Kopie

384816_440377942691625_1121718761_n5  DARURI by Insula ekklesia,pietregandul zilei,intelepciune

10 Povesti frumoase cu tălc (ilustratii crestine)

1.Facerea lumii

Pe un drum de munte, s-au intalnit doi tarani. Unul dintre ei, mai rautacios, l-a intrebat pe celalalt 

– Am auzit ca mergi des la Biserica si ca te rogi mult. Dar de unde stii tu ca exista Dumnezeu ?

Ca si cand nu l-ar fi auzit, celalalt taran l-a intrebat la randul sau: 

– Spune-mi, crezi ca vitele noastre au fost astazi la pasune ? 

– Da, cu siguranta, priveste pamantul moale, este plin de urmele lor! 

– E, acum priveste si tu soarele ce tocmai a rasarit peste dealuri, priveste padurea inverzita din fata noastra, priveste-te pe tine si pe oamenii din jurul tau! Toate acestea sunt urmele mainilor lui Dumnezeu Atotputernicul si Atotstiitorul. Cum sa fi fost facute toate acestea, daca nu din iubirea lui Dumnezeu, si pentru ce sa le fi facut El asa cum sunt daca nu tot pentru iubire ? Mai incape indoiala ? „Unicul adevar este iubirea. Iubirea este aceea care da viata si caldura, care inspira si calauzeste.

 Iubirea este sigiliul pus creatiei, semnatura Creatorului.

 Iubirea explica lucrul mainilor Sale.”

2.Cele 4 lumanari

Patru lumanari ardeau incetisor, si daca ascultai cu atentie puteai chiar sa le auzi vorbind:

Prima a spus:

-Eu sunt Linistea. In ziua de astazi oamenii au uitat ca pot face parte din viata lor… Flacara s-a micsorat din ce in ce mai mult si s-a stins.

Apoi a vorbit cea de-a doua:

-Eu sunt Credinta. Oamenii spun ca pot sa traiasca foarte bine si fara mine, nu cred ca mai are vreun rost sa ard… Cand a terminat de vorbit, si aceasta s-a stins.

-Eu sunt Iubirea, a spus cea de-a treia. Nu mai am putere sa ard, oamenii ma dau la o parte ca pe un lucru fara valoare, ei uita sa-i iubeasca chiar si pe cei mai apropiati oameni din viata lor…
O adiere blanda care trecea pe langa ea a stins-o fara sa vrea.

Un copil a intrat in incaperea unde mai ardea o singura lumanare, si vazandu-le pe celelalte trei stinse, a inceput sa planga.

-Voi ar trebui sa fiti mereu aprinse!

Cea de a patra lumanare i-a soptit usor:

-Nu-ti fie frica, atat timp cat eu ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranta!

Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins si pe celelalte.

Flacara Sperantei sa arda mereu in sufletul tau, pentru ca tu sa ai o viata plina de liniste, credinta si iubire!

3.Alexandru cel Mare

Alexandru cel Mare, unul dintre cel mai mari generali ai tuturor timpurilor a cucerit cu ajutorul vastei sale armate aproape întreaga lume cunoscută în vremea sa. Într-o noapte, în timpul unei campanii, neputând să doarmă, a ieșit să se plimbe printre corturile taberei sale.

În timp ce se plimba, a găsit un soldat care dormea în timpul serviciului de gardă – o greșeală capitală. Pedeapsa pentru asemenea greșeli era, uneori, moartea pe loc, alteori, comandantul punea smoală pe soldatul adormit și o aprindea.

Soldatul s-a trezit când Alexandru cel Mare s-a apropiat de el. Recunoscându-și generalul, tânărului i s-a făcut frică.

– Știi care este pedeapsa pentru adormitul în gardă?, l-a întrebat acesta pe soldat.

– Da, domnule general, a răspuns soldatul cu o voce tremurândă.

– Soldat, care este numele tău?, a întrebat Alexandrul cel Mare.

– Alexandru, domnule general.

Alexandru cel Mare a repetat întrebarea:

– Care este numele tău?

– Numele meu este Alexandru, domnule general, a repetat soldatul.

Marele general a întrebat pentru a treia oară, cu o voce mai ridicată:

– Care este numele tău?

Și din nou, a treia oară, soldatul a răspuns cu și mai multă frică:

– Numele meu este Alexandru, domnule general.

Alexandru cel Mare s-a uitat lung la tânărul soldat, l-a privit drept în ochi și i-a spus:

– Soldat, schimbă-ți numele, iar dacă nu, schimbă-ți comportamentul!

Morala:

La fel este şi în viaţa spirituală, păcatul este cel care ne adoarme, iar Domnul Isus este acela care  prin jertfa sa de pe cruce ne dă un nume nou, şi anume acela de crestin, dar singura datorie a noastra este să ne schimbăm viaţa  şi comportamentul. Dumnezeu să ne ajute, Amin.

4.Cel mai deștept adolescent din lume!

Într-o zi frumoasă de vară, trei călători zburau cu un mic avion: un preot și doi adolescenți, dintre care unul tocmai câștigase premiul la concursul Cel mai deștept adolescent din lume.

În timp ce zburau, pilotul s-a întors spre ei și le-a spus:

– Am o veste rea și una și mai rea. Vestea rea este că nu mai avem combustibil. Avionul se va prăbuși în scurtă vreme. Iar vestea și mai rea este că am numai trei parașute. Asta înseamnă că cineva va urma să moară, prăbușindu-se cu avionul.

Pilotul a continuat:

– Eu am familie. Am soție și trei copii care mă așteaptă acasă. Am responsabilități. Îmi pare rău, dar trebuie să iau una dintre parașute.

Și cu asta, a apucat o parașută și a sărit. Imediat, Cel-Mai-Deștept-Adolescent-Din-Lume a fost următorul care a luat cuvântul:

– Eu sunt cel mai deștept adolescent din lume, a spus el, s-ar putea ca eu să fiu cel care descoperă tratamentul pentru cancer sau SIDA sau rezolvă problemele economice ale lumii. Lumea contează pe mine!

Astea fiind spuse, a apucat a doua parașută și a sărit. Următorul care a vorbit a fost preotul:

– Fiule, ia tu ultima parașută. Eu sunt împăcat cu Domnul și sunt gata să mă prăbușesc cu avionul. Ia parașuta și sari.

– Liniștește-te părinte, a spus celălalt adolescent. Cel-Mai-Deștept-Adolescent-Din-Lume tocmai a sărit din avion cu rucsacul meu.

Morala:

De multe ori oamenii care sunt considerati destepti in scara ierarhica a lumii, in vreme de criza sunt cei mai fara pricepere, si pe deasupra si mandrii, orgoliosi, gandindu-se numai la ei. Dumnezeu sa ne ajute sa nu fim mandri si sa ne punem increderea in El orice ni s-ar intampla, Amin.

6.Viata

Demult, a venit la un calugar, un om tare necajit si l-a intrebat: 

– Ce este rau cu mine ? De ce nu imi gasesc linistea ? De ce nu sunt multumit de viata mea ? 

Batranul calugar a luat, atunci, o sticla si, dupa ce a umplut-o pe jumatate cu apa, a pus-o in fata omului si l-a intrebat: 

– Cum e aceasta sticla ? 

– Este pe jumatate goala! – Vezi, i-a mai spus calugarul – eu o vad pe jumatate plina. 

In viata, trebuie sa vezi partea frumoasa a lucrurilor. Nu este greu, mai ales ca in toate exista ceva frumos. Daca vom sti sa privim natura, vom vedea frumusete si bogatie. Daca vom sti sa-l privim pe om, in adancul lui, vom vedea bunatate si dragoste.

 Privind astfel viata si oamenii, devenim noi insine mai frumosi, mai bogati si mai buni.

 „Fii totdeauna cu Dumnezeu, daca vrei ca Dumnezeu sa fie totdeauna cu tine!”

 

ghiocei7.Prietenia, cea mai de preţ comoară

Într-o zi, Petru a găsit o ha
rtă pe care era marcat drumul către o comoară inestimabilă. “Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de ceva aventură!” exclamă el.

Şi iată, că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe care îl întrebă:” Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o vânătoare de comori? Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la drum. Pădurea era foarte deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la capăt.

Când cei doi ajunsese la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur. “Ai o vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi, suntem în căutarea unei comori?”, îl întreabă Petru. Vulturul acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum. Muntele pe care trebuiau să îl străbată era foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să îi dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui ascuţită, era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei doi tovarăşi de drum.

Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie. “Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne este frig?”, o întrebă Petru pe Oaie. Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece străbătu întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de cald.

Apoi, cei patru ajunseseră, în final, în deşert unde se întâlniră cu Cămila. “Eşti numită oaia deşertului.” îi spuse Petru acesteia. “Ne vei ajuta să străbatem întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautarea comorii?”. Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că el, Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar împreună şi fericiţi străbat întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.

Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca Ţestoasă de mare. “Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi ajuta să străbatem oceanul? întreabă Petru. Broasca le răspunse afirmativ şi astfel că porniră toţi la drum.

Valurile puternice aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către ţărm, unde îi aştepta Bufniţa.

Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa: “Felicitări, aţi găsit comoara.”

“Unde este?” exclamă toţi surprinşi.

“Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertul şi aţi traversat oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.”

Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate! Toţi au găsitPRIETENIA!…Şi, într-adevăr, au găsit cea mai de preţ comoară!

Morala:

Prietenia este un lucru minunat, este strâns legată de “a împărţi” – prietenii împart aproape totul, experienţele lor, fie că sunt bune fie că sunt rele, bucuriile şi tristeţiile lor – de “altruism”- prietenii au grijă unii de alţii – şi de “sprijin şi grijă“- prietenii sunt mereu împreună atunci când au nevoie unii de alţii; suportul vine sub diferite forme, însă suportul moral este considerat ca fiind cel mai important. Şi atunci, construirea şi menţinerea unei prietenii este unul dintre cele mai bine răsplătite proiecte ale vieţii noastre.

Un proverb japonez spune astfel: “Când caracterul unui om nu îţi este foarte clar, atunci uită-te la prietenii lui”, în timp ce în Spania, se foloseşte o vorbă foarte cunoscută: “Dime con quien andas y te dire quien eres” care se traduce astfel: ” Spune-mi cu cine umbli, ca să îţi spun cine eşti”. Când ne uităm la înţelesul amândurora se aseamănă foarte mult şi spun un mare adevăr. Ca fiinţe umane, tindem să ne construim prietenii cu oameni ca şi noi: cu o bază comună şi cu obiceiuri comune. Şi atunci, prietenii sunt ca un fel de cadou pe care ni-l oferim nouă înşine/însene.

Este foarte greu să descriu în câteva fraze ce înseamnă prietenia şi care este importanţa ei în viaţa noastră. Oare am putea trăi fără ea, singurătatea ne-ar putea fii un bun tovarăş pe parcursul vieţii noastre? Sunt prea multe de spus, sunt prea multe întrebări cu prea multe răspunsuri. Ne-ar face mare plăcere dacă ne-ai împărtăşi şi nouă ce înseamnă prietenia pentru tine şi astfel, vom alcătui împreună un mic “caiet de notiţe”. 

8.Cei doi vecini

Un taran cam rau la suflet a gasit intr-o zi pe pasunea sa vaca vecinului. Manios, omul a luat animalul la bataie, dupa care l-a legat si l-a dus inapoi, spunandu-i vecinului sau:

 

– Daca mai gasesc o singura data vaca ta la mine-n gradina, sa stii ca o bat si mai rau, ai auzit ?

 
A doua zi, insa, vecinul cel dintai gasi si el, in batatura sa, doua oi ale celuilalt, ce se strecurasera printr-o spartura a gardului. S-a apucat omul si a reparat gardul, dupa care a luat frumos oile si le-a dus stapanului lor, celui crud, spunandu-i:

 
– Am gasit la mine-n curte doua dintre oile dumitale. Le-am adapat si ti le-am adus acasa. Daca am sa le mai gasesc si alta data in curtea mea, sa stii ca am sa fac la fel: am sa le port de grija si am sa ti le aduc nevatamate.

– Iti multumesc – i-a raspuns taranul – puteai sa faci la fel ca mine, dar acum imi dau seama ca eu am gresit. Vei vedea ca a doua oara nu se va mai intampla!

 
Si, intr-adevar, taranul s-a tinut de cuvant.

Cand vrei sa-i arati cuiva ca a gresit, nu trebuie sa o faci cu rautate, ci cu blandete si rabdare si, atunci, cu siguranta, vei reusi.

 

„Invatatura din constrangere nu e facuta sa ramana, dar cea care patrunde in suflet prin dragoste si bunavointa, aceea ramane acolo pentru totdeauna.”

9.Biblia

Un batranel avusese un vis.Era in beciul casei sale si dormea.Dintr-o data se starnise un vant asa de tare, incat toate paiele din saltea patului  fusesera luate de acel vant napraznic dar in dreapta batranelului era un copilas care in ciuda vantului ce sufla cu putere se duse si lua Biblia deschisa ce era pe masa si asa deschisa cum era o indrepta catre sfesnicul ce ardea si apoi spre batranel si iar indrepta Biblia deschisa catre sfesnic si iar spre batranel si dupa ce facu acest gest a treia oara vantul se oprise.

Morala:

Biblia este lumina si putere in fata furtunilor vietii.

10.Invins sau invingator

Când învingătorul comite o greşeală, spune: ”Am greşit!“ şi învaţă lecţia.
Când învinsul comite o greşeala spune: “Nu e vina mea!” şi aruncă vina pe alţii.

Un învingător ştie că adversitatea este cel mai bun învăţător.
Un învins se simte victimă în faţa adversităţilor vieţii.

Un învingător ştie că rezultatele acţiunilor lui depind de el.
Un învins crede în existenţa ghinionului.

Un învingător munceşte mult, dar îşi şi creează mult timp liber pentru el însuşi.
Un învins este o persoană mereu ”foarte ocupată”, care nu are timp nici pentru ai lui.

Un învingător înfruntă provocările una câte una.
Un învins le evită şi nu îndrăzneşte să le înfrunte.

Un învingător promite, îşi dă cuvântul şi şi-l ţine.
Un învins face promisiuni, dar nu dă nici o asigurare.

Un învingător spune “Sunt bun, dar voi fi şi mai bun!”
Un învins spune: “Nu
sunt chiar aşa de rău ca mulţi alţii…”

Un învingător ascultă, înţelege şi răspunde.
Un învins doar aşteaptă până când îi vine rândul să vorbească.

Un învingător îi respectă pe cei ce ştiu mai mult decât el, şi încearcă să înveţe ceva de la ei.
Un învins se împotriveşte celor care ştiu mai mult decât el şi ţine seama numai de defectele lor.

Un învingător spune: ”Trebuie să existe o cale mai bună de a o face!“
Un învins spune: ”Aşa am făcut-o întotdeauna!”

Un învingător este o parte din soluţie.
Un învins este o parte din problemă.

Un învingător ţine seama de ”cum se vede zidul în întregime”.
Un învins ţine seama de ”cărămida pe care trebuie să o pună”.

Jos pălăria pentru toţi învingătorii!

 

Nu uitati de cartea Ilustrații fierbinți de  Wayne Rice , pe  care o puteti citii gratis AICI .

Mai multe si mai frumoase ilustratii crestine veti gasii  AICI.

Domnul sa va binecuvanteze .Sa aveti o zi frumoasa si multa pace in familile voastre  🙂   🙂  🙂  

GOD BLESS YOU MY ONLINE FRIENDS  🙂  

ma multe vrabiicu sclipici

482262_440794909336316_1094454802_ncaprioaracine isi infraneazacitatenimic fara Dumnezeu

Povestea frumoasa a lui Pancinello – Eşti special (a) !

wooden-man     Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau nişte omuleţi mici, din lemn, ciopliţi toţi de un tâmplar pe nume Eli. Acesta îşi avea atelierul pe un deal, de la a cărui înalţime se vedea întreg satul.

  Fiecare omuleţ era altfel. Unii aveau nasul mare, alţii aveau ochii mari. Unii erau înalţi, altii erau scunzi. Unii purtau pălarie, alţii purtau costum. Însă două lucruri le erau comune: toţi erau făcuti de acelaşi tâmplar şi trăiau în acelaşi sat.

  De dimineata pană seara, zi de zi, omuleţii făceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omuleţ avea o cutie plină cu steluţe aurii şi o cutie plină cu bulinuţe negre. Cât era ziua de lungă îi vedeai pe strazile satului lipind steluţe sau buline unul pe celalalt.

  Omuleţii drăguti, din lemn lustruit şi frumos vopsiti întotdeauna primeau steluţe, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sărită, nu primeau decât buline.Tot steluţe primeau şi cei talentaţi unii puteau ridica greutăţi deasupra capului, alţii puteau sării peste cutii înalte. Mai erau unii care ştiau cuvinte dificile, iar alţii care cântau cantece frumoase. Acestora toată lumea le dadeau steluţe aurii. Aşa se face că unii omuleţi aveau trupul plin de steluţe… Ori de câte ori primeau câte o steluţă se simţeau atât de bine încat îşi doreau să mai facă ceva ca să poata primi încă una.

  Alţii însă nu ştiau să facă prea multe lucruri şi aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre aceştia din urmă.

  Tot timpul încerca să sară cât mai sus, ca alţii dar întotdeauna cădea la pământ. Iar când ceilalţi îl vedeau jos se adunau buluc în jurul lui şi lipeau buline pe el. De multe ori se mai şi zgâria în cădere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar după aceea când încerca să le explice omuleţilor de ce căzuse mereu spunea câte o neghiobie şi toţi se îngrămădeau să lipească şi mai multe buline pe el.

  După un timp avea atât de multe încât nu mai vroia să iasă pe stradă, se temea că va face iar ceva anapoda: cine ştie, o să-şi uite pălaria sau o sa calce într-o baltă…şi imediat o să primească bulinuţe!!!

  Adevarul este că avea atât de multe buline încât ceilalţi omuleţi veneau şi îi lipeau altele fără nici un motiv.

  – Merită mulţimea asta de buline negre, îşi spuneau omuleţii unii altora.

  – Este clar ca nu e bun de nimic!

  Dupa un timp Pancinello a ajuns sa creadă ce se spunea despre el: „Aşa este, nu sunt bun de nimic!”, îşi spunea el.

  În rarele dăţi când ieşea din casă stătea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simţea mai în largul lui.

  Într-o zi, se întalni cu un omuleţ total diferit de ceilalţi: nu avea nici steluţe, nici buline. Era din lemn şi atât. Era o fată pe nume Lucia.

  Să nu credeţi că oamenii nu încercau să lipească etichete şi pe ea! Încercau numai că nu rămaneau lipite ci cădeau. Fiindca nu avea nici o bulină unii o admirau atât de mult încât se grăbeau să-i lipească o steluţă. Dar nici una nu stătea lipită. Alţii însă o priveau cu dispreţ fiindcă nu avea nici o stea şi atunci vroiau să îi lipească o bulină dar şi aceasta cădea imediat.

  – Ca ea vreau sa fiu!, îi trecu prim minte lui Pancinello. Nu mai vreau sa primesc etichete de la ceilalţi!

  Aşa că o întrebă pe Lucia cum se face că ea nu are nici o etichetă.

  – Nu este mare lucru, îi raspunse ea. În fiecare zi mă duc să îl văd pe Eli.

  – Pe Eli?

  – Da, pe Eli, tâmplarul, îmi place sa stau cu el în atelier.

  – Dar de ce?

  – Ce ar fi sa descoperi singur? Du-te la el sus pe deal! Şi cu aceste cuvinte, Lucia se întoarse şi plecă.

  – Dar crezi că-i va face placere sa ma vadă?!?, strigă el dupa ea.

  Însă Lucia nu-l mai auzi. Aşa că Pancinello se întoarse acasă, se aseză la fereastra şi începu să se uite cum alergau omuleţii de colo-colo, lipindu-şi etichetele unul pe celalalt.

  – Dar nu este drept!, îşi spuse el supărat. Şi pe loc se hotărâ să meargă la Eli.

  Se îndreptă spre deal şi urcă pe cărarea strâmtă pană ce ajunse în vârf. Când intrâ în atelier, făcu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIASE. Scaunul era cât el de înalt. Ca să vadă ce se afla pe bancul de lucru trebui să se ridice pe vârfuri. Ciocanul era lung cât braţul lui! Înghiţi în sec şi işi zise:

  – Eu aici nu rămân! şi se îndreptă spre iesire. Dar chiar atunci îşi auzi numele:

  – Pancinello, tu eşti?, se auzi un glas pătrunzător. Cât mă bucur să te văd, Pancinello! Vino mai aproape, vreau să te văd mai bine!

  Pancinello se întoarse încet şi îl privi pe meşterul tâmplar, un bărbat înalt, cu o barbă stufoasă.

  – Ştii cum mă cheamă? îl întrebă Pancinello.

  – Bineînţeles că ştiu, doar eu te-am creat! Eli se plecă, îl ridică de jos şi îl aşeză lângă el pe bancă. Hmm… Se pare că ai adunat ceva etichete…

  – Nu am vrut, Eli! Am încercat din răsputeri să fiu bun!

 – Pancinello, copilul meu, în faţa mea nu este nevoie să te aperi! Mie nu-mi pasă ce spun ceilalţi despre tine!

  – Chiar nu-ţi pasă?

  – Nu, şi nici ţie nu ar trebui să-ţi pese! Cine sunt ei – să împartă etichete bune sau rele? Şi ei sunt tot omuleţi de lemn ca tine. Nu contează ce gândesc ei, Pancinello. Contează doar ceea ce gândesc eu, Iar eu cred că eşti o persoană tare deosebită!

  Pancinello începu să râdă:

  – Eu, deosebit? De ce aş fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot să sar, vopseaua mi se duce. De ce aş însemna ceva pentru tine?

  Eli se uită la Pancinello, îşi puse mâna pe umărul lui micuţ şi spuse încet:

  – Fiindcă eşti al meu, de aceea însemni foarte mult pentru mine!

  Nimeni, niciodată nu-l mai privise astfel pe Pancinello  şi în plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte.

  – În fiecare zi am sperat că vei veni la mine, continuă apoi Eli.

 – Am venit fiindcă m-am întâlnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete, răspunse Pancinello.

  – Ştiu, mi-a povestit despre tine.

  – De ea de ce nu se prind etichetele?

  – Fiindcă a hotărât că este mai important ce gândesc eu despre ea, decât ce gândesc alţii.

  Etichetele se lipesc de tine doar dacă le laşi!

  – Cum adică?

  – Etichetele se lipesc doar dacă le consideri importante. Dar cu cât te încrezi mai mult în dragostea mea, cu atât mai puţin îţi pasă de etichetele pe care ţi le pun ceilalţi oameni. Întelegi?

  – Păi, nu prea…

  – Vei întelege cu timpul. Acum eşti încă plin de buline negre. Deocamdată îţi va fi de ajuns să vii la mine în fiecare zi, iar eu îţi voi aduce aminte cât de important eşti pentru mine.

  Eli îl puse jos pe Pancinello. În timp ce acesta se îndrepta spre uşă, Eli îi spuse:

  – Nu uita, eşti o persoană deosebită fiindcă eu te-am creat! Iar eu nu greşesc niciodată!

  Pancinello nu se opri din mers, dar gândi: “Cred că Eli chiar vorbeşte serios. Poate are dreptate!”

  Şi chiar în clipa aceea căzu de pe el o bulina.

                                                                                     de  Max Lucado

PS.

Dragii mei am vazut piesa aceasta de teatru jucata de niste copilasi .A fost minunata.Cred ca am si  inregistrat-o .Povestea e plina de intelepciune si te duce cu gandul la Creatorul nostru minunat.Asa-i ca te multe ori ne vedem neinsemnati uitand cata frumusete a pus Dumnezeu in noi, cat potential si ce comori minunate sunt ascunse in noi ?!   Angela I.E.

Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Christos.Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi.  ( 2 Cor. 4:6-7 )

1024-768-117661 (1)313827_561803817176610_843846510_n

5 articole interesante -ALEGE SI TU !(sfaturi pentru fete,sotul ideal,casnicia,privirea patimasa,ispitele,)

1 .Sfaturi importante pentru fete :

O fată cumpătată îşi va demonstra cumpătarea prin vorbirea şi purtarea ei. Se va angaja cu vioiciune în jocurile de recreere, în proiectele de la şcoală şi va fi comunicativă şi prietenoasă cu băieţii antrenaţi în aceste acţiuni. Dar nu va căuta cu îndrăzneală atenţia unui băiat vorbind tare, chicotind în exces sau comportându-se prosteşte.
Mabel Hale spune în cartea sa, (Beautiful Girlhood) Tinereţea frumoasă a unei fete: „Atunci când fetele au ca prieteni băieţi şi bărbaţi, ele trebuie să fie mai atente cu aceştia decât cu fetele, când vine vorba să discute şi să interacţioneze cu ei. Graniţa dintre prietenie şi romantism este foarte îngustă şi relaţia care începe doar ca prietenie poate să devină ceva mult mai serios… Din nou, dacă o fată va deveni prea familiară într-o prietenie cu bărbaţii, este predispusă să le dea acestora o impresie greşită despre ea.
Aceasta se poate comporta ca „o bună prietenă”, iar ei să interpreteze că ea a renunţat la o parte din drepturile ei şi nu se aşteaptă să fie tratată cu stima şi respectul acordate de obicei femeilor cinstite. Orice fată care are această reputaţie se află pe un teren periculos.” CITESTE AICI CONTINUAREA

2.Cum îşi poate îmbunătăţi o soţie căsnicia?

„Căsătoria ta pare banală şi monotonă? Adu înapoi entuziasmul şi romantismul care îi lipsesc!”

  Asta sună interesant, se amuză Sara, analizând coperţile cărţii. Cred că o s-o cumpăr, se decise ea, adăugând-o la cele câteva mărunţişuri pe care le găsise de vânzare la mâna a doua.

  Ajunsă acasă, după-amiază, Sara îşi găsi timp pentru lectura noii sale cărţi. Cu cât citea mai mult, cu atât era mai puţin satisfăcută de căsnicia ei. Nu mai avea pic de romantism! A lua masa împreună, în oraş, era ceva ce soţul ei, Clayton, ar fi considerat complet inutil şi frivol. Şi niciodată nu i-ar fi trecut prin cap să-i cumpere flori – pur şi simplu nu era genul acela de bărbat. Conştiinţa Sarei tresări când îşi aduse aminte că dimineaţă Clayton fusese cel care pusese masa, în timp ce ea pregătea în viteză sandvişurile pentru şcoală. Iar la prânz îi apreciase bucuros mâncarea. Dar sunt atâtea alte lucruri pe care el nu le face, argumentă ea.

  În inima ei, Sara ştia că fusese mulţumită de căsnicia lor până a citit cartea ce-i căzuse în mâini. Îşi dorea să n-o fi cumpărat.

  Grace i se destăinui prietenei ei, Christine, în legătură cu problemele pe care le avea în căsnicie. Christine o ascultă cu atenţie, apoi îi spuse:

CITESTE AICI CONTINUAREA 

3.Capcana privirii pătimaşe

 Primul păcat consemnat de Biblie este reacţia Evei când a văzut un lucru pe care l-a dorit. Era „bun de mâncat … plăcut de privit, şi … de dorit ca să deschidă cuiva mintea” ~Genesa 3:6~. Dar totuşi, acel lucru era interzis! Tot aşa este şi pofta – o dorinţă intensă, de nestăvilit, îndeosebi pentru ceea ce este interzis. Pavel descrie dorinţa ca „pofta rea” ~Coloseni 3:5~. Nu poţi să te joci cu ea pentru că te va birui.
Mai întâi, pofta este o stimulare a minţii. „Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea. Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi” ~Iacov 1:14-16~. Acest verset ne spune că pofta aparţine naturii adamice şi este progresivă. Când o privire devine un gând rău, atunci urmează păcatul şi moartea. Nu este de mirare că apostolul Iacov spune: „Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi.”

     Privirea plină de poftă a ruinat multe vieţi. CITESTE AICI CONTINUAREA 

4.Ispitele

  Ispita este ademenirea de a comite un păcat sau chiar de a săvârşi păcatul în minte. Pentru că Dumnezeu ne-a creat cu libertatea de a alege, noi suntem confruntaţi în fiecare zi cu posibilitatea de a alege între bine şi rău. În Matei 26:41, suntem avertizaţi să veghem şi să ne rugăm ca să nu cădem în ispită.Ispita în sine nu este păcat. Când suntem ispitiţi, conştiinţa noastră este provocată să stabilească ce este bine şi ce este rău.

     Când ne dăm seama că gândul sau dorinţa pe care o avem este rea, atunci începem procesul de decizie. Răspunsul nostru la această avertizare ne conduce fie la biruinţă, fie la înfrângere şi păcat. Fiecare ispită pe care o întâmpinăm vine cu o încercare sau un test. Pe de o parte, este ademenirea – invitaţia sau, chiar mai mult, seducţia de a păcătui. De cealaltă parte, este vocea liniştită, blândă a Duhului, care ne încurajează să ţinem piept răului şi să alegem să facem binele. CITESTE AICI CONTINUAREA

5.Soţul ideal după modelul biblic în secolul XXI

    Era o dimineață aglomerată de octombrie, când la cabinet, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îi spune doamnei asistente că este foarte grăbit deoarece are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. Aceasta îl invită să se așeze știind că avea să mai treacă cel puțin o jumătate de oră până să apară medicul. Îl observă cum cu atâta nerăbdare își privește ceasul la fiecare minut care trece. Între timp se gândește că n-ar fi rău să-i desfacă bandajul și să vadă despre ce este vorba. Rana nu pare a fi așa de gravă…În așteptarea medicului, se decide să-i dezinfecteze rana și se lansează într-o mică conversație. Îl întreabă cât de urgentă este întâlnirea pe care o are și dacă nu preferă să aștepte sosirea medicului pentru tratarea rănii. Acesta îi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, așa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soția.

CITESTE AICI CONTINUAREA 

PS.

Daca aveti  amabilitatea lasati  mai jos va rog frumos un comentariu , in care sa ne impartartasiti  si noua care subiect v-a placut cel  mai mult si de ce 🙂 

560657_112062658950062_754876260_nsdfghjkl

Zambetul se cearta cu lacrima

-Eu sunt cineva! Eu sunt important! Dar tu…

La fel a gândit într-o zi și Zâmbetul care stătea agățat de un nor și privea spre Lacrima care tocmai stătea să cadă.
-Mereu ești nehotărâtă!

Ba te rostogolești ca un pârâu de munte, ba te ții cu dinții de pleoape! Nici tu nu știi ce să faci! Ești fără rost! Nu faci altceva decât să întuneci chipul oamenilor și să le înroșești ochii. Toată lumea visează la mine pe când tu, nu ești dorită de nimeni. Ești inutilă!
-Cine ești tu să mă judeci?

spuse Lacrima printre suspine.

Cine îți dă dreptul să te consideri mult mai bun decât mine?

Singurul care ar putea decide asta, este cel care ne-a creat. Să-L lăsăm pe El să decidă.
Împreună au urcat până la Dumnezeu, zâmbetul sărind vioi din nor în nor iar lacrima scurgându-se greoaie și sărată și întunecând cerul.

-Știu de ce ați venit!spuse Dumnezeu.

Pentru oameni, atât zâmbetul cât și lacrima sunt la fel de importante atâta timp cât păstrează un echilibru.

Altfel nu v-aș fi făcut!

Rostul vostru este să vă completați reciproc.

Ce s-ar face sufletul omului cuprins de dor și de tristețe dacă nu ar avea lacrimi să plângă? S-ar zbuciuma la nesfârșit! Și după ce și-a golit tristețea, tu, Zâmbete vii să dai chipului lumină. Dacă omul ar zâmbi tot timpul, nu ar ști să te mai aprecieze.

Mai multe si mai frumoase gasiti pe facebook la Naivul 🙂

lacrimi1420350_204754546289518_1150463844_n - Kopie (2)

Maria si problema gunoiului-Lectii de viata

Religious Comments Pictures

Era o dimineata frumoasa cand Maria se trezii cu bucurie din patul ei si isi facu rugaciunea de dimineata.Nu avea un ritual anume ci pur si simplu isi pleca genunchi langa patul ei si conversa cu Dumnezeu caci nu concepea ea ca  sa inceapa ziua fara sa multumeasca si sa fie recunoscatoare Creatorului.

  Isi  canta cantarea impreuna cu pasarelele  care o asteptau cu drag  la geam.

Nu uita niciodata  dimineata sa le puna prietenelor ei niste firmituri pe pervaz.Era o zi insorita si Biblia ei care ramase deschisa pe masuta o astepta din nou .

Isi lua in manutele ei gingase cartea si citii.La un moment dat ochii si gandul ei se oprii la versetul din Romani  8:28

  ” toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său „

Of,  se gandii ea de atatea ori nu am inteles acest  verset si mereu m-am gandit la cei ce sufera sau sunt prin spitale cum sa lucreze spre bine suferinta lor ?!

Lucruri tainice si evenimente neintelese de mintea umana sunt inaintea lui Dumnzeu ca lumina zilei si o data vor fi descoperite si  intelese de cei care au cautat adevarul…

                  Acum isi pregatii prin bucatarie treburile cand deodata auzii la usa  vocea sotului ei :

Dar cu acestea ce sunt aici ?

Maria blocata si putin speriata  fugii la usa sa vada ce nu era in clar sotului .Acesta  era suparat  de ce gunoiul era la usa si de ce nu l-a dus deja ea .

Maria se uita nedumerita la el si ii spuse pe un ton bland :  L-am pus la usa caci tu oricum ai drum de facut si cand cobori gunoiul e in drumul tau…Dorind sa ii mai spuna ceva el ii intoarse spatele si pleca lasand-o in prag cu gunoiul in usa 🙁  si cu  sufletul plin de durere…

Of, ce bine ca exista un Dumnezeu care le vede pe toate si va face dreptate.Gandul acesta o mangaia …

                   Biata Maria, ce sa mai zica , ce sa  mai faca …Lua gunoiul si cobori incet scarile .

Gandurile ii veneau ca pe banda si ii aduceau  aminte ca

sotul ei nu o ajuta cu nimic,

cum zice ca ma iubeste daca se comporta asa ,

de ce nu a luat gunoiul,

de ce nu vrea sa faca nimic in casa,

nici macar un gunoi nu poate sa duca,

ce crede el ca daca plateste tot si cumpara in casa nu mai trebuie sa ajute deloc,

ce exemplu este el pentru copii,

nu vreau sa se invete copiii mei lenesi ca tatal,

chiar nu vreau sa il fac lenes dar nu inteleg comportamentul lui ciudat,

of de atatea ori am incercat sa il fac sa ma ajute si cu toate metodele posibile nu am reusit,

oare asa sunt toti barbatii,

oare de ce nu e constient ca trebuie sa isi ajute sotia,

o fi adevarat ca nu toti barbatii sunt bucatari si nu toti au placerea sa tina un aspirator in  mana ,

oare daca plateste tot in casa si ma scuteste pe mine de multe sa las dupa el,

de ce crede el ca este datoria femeii sa faca tot in casa ,etc.,ganduri peste ganduri parca interminabile…

 La un moment dat se intalneste cu o vecina care o imbratiseaza si ii spuse Maria ce ma bucur sa te vad :  cum iti merge ? ce face familia ta ?

       Cand ajunse jos un aer curat si un vant placut o intampina  cu drag , parca o lua in brate  intreaga natura.

Aruncase repede gunoiul si pornii grabita intr-un scurta plimbare prin parcul din spatele blocului si incepu sa se roage in gand cum avea obiceiul :

Of , Doamne bine a zis sotul meu sa merg sa mai iau  aer si iti multumesc pentru acest aer curat si mai  mult  ca in sfarsit am inteles versetul care tocmai l-am recitit azi dimineata …

E minunat Dumnezeu , striga inima ei de bucurie si toate gandurile negative care o tulburau pe scari la coborare erau acum uitate caci  le incredintase Domnului

Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi 1 Petru 5:7

            Povesti,  lectii de viata by Angela Insula Ekklesia

de 18dfedguntitledrztufelicitare 8126b9a43332acc364c50da126c5da6482

Casa celor 1000 de oglinzi-meditatia zilei

profile icons

    Primită pe E_Mail. Păstrată pentru cândva 🙂

Cu mult timp in urma, intr-un satuc, se gasea un loc cunoscut drept “Casa celor 1000 de oglinzi”.

Un catelus mititel, vesel din fire, afland de acest loc, s-a hotarat sa-l viziteze. Cand a ajuns, sarea fericit pe scari si a intrat in casa. S-a uitat pe hol cu urechiusele ciulite si dand din coada.

Spre marea sa surpriza, s-a trezit privind la alti 1000 de catelusi fericiti, care dadeau din coada ca si el. A zambit, si a primit inapoi 1000 de zambete, la fel de calde si prietenoase. Cand a plecat, s-a gandit: “Este un loc minunat. Ma voi intoarce sa-l vizitez!”.

In acelasi sat, alt caine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotarat si el sa viziteze casa. A urcat cu greu scarile, cu coada intre picioare, si capul lasat. Cand a vazut 1000 de caini neprietenosi uitandu-se la el, s-a speriat si s-a zbarlit pe spate, maraind. Cand ceilati 1000 de caini au inceput si ei sa maraie, a fugit speriat. O data iesit afara, s-a gandit: “E un loc ingrozitor, nu ma mai intorc acolo niciodata”.

Viata m-a invatat ca:

– lumea este amabila, daca eu sunt amabil;
– ca persoanele sunt triste, daca eu sunt trist;
– ca toti ma iubesc, daca si eu ii iubesc;
– ca toti sunt rai, daca eu ii urasc;
– ca exista fete zambitoare, daca eu le zambesc;
– ca exista fete amarate, daca eu sunt amarat;
– ca lumea este fericita, daca eu sunt fericit;
– ca lumea se supara, daca eu ma supar si ca exista persoane recunoscatoare, daca eu sunt recunoscator.

Viata este ca o oglinda: daca zambesc, oglinda imi intoarce zambetul. Atitudinea pe care o am in fata vietii este aceeasi pe care viata o va lua fata de mine.

Unicul motiv ca sa fii fericit este pentru ca tu hotarasti sa fii fericit. Dumnezeu este electricitatea, dar becurile suntem noi! Bucura-te!

„Ziua de azi este o zi speciala deci, traieste-o ca atare!”  🙂

61620_176013825872918_1052591886_n

Fluturele regal

Dragii mei

timpul e un dar ,dar cateodata zboara si nu mai poti sa ti clipele in loc ci te trezesti ca ieri calcai pe flori si azi pe frunze 🙂

Toamna e aici si e frumoasa 🙂

dar cate toamne au trecut peste noi si nu ne-am intreptat privirile in sus spre Creator ?

M-am uitat ieri la un documentar minunat pe care l-am postat demult aici  si seara am ascultat marturia minunata a fostului magician Alin Blaine apoi am invatat ceva germana si intr-un final m-am oprit la povestea minunata a unui fluture  regal 🙂

Nu puteam sa trec pe langa ea

si sa nu o „fur” de aici  desi

am descarcat o carte numai cu ilustratii minunate

si vom avea din belsug ce sa citim si binenteles sa invatam 🙂

” Un om a găsit o dată un cocon de fluture regal și l-a luat acasă ca să vadă cum iese fluturele din el. Într-o zi a apărut un mic orificiu. Omul s-a așezat alături ca să observe mai bine. A stat așa ore în șir privind la fluturele ce se zbătea să iasă prin acea mică gaură. Apoi, la un moment dat, parcă s-a oprit. Omului i s-a părut că fluturele a ajuns cât de departe putuse, dar că se înțepenise din pricina îngustimii găurii.

Din bunătate, omul a decis să ajute micuța creatură. A luat o foarfecă și a crestat coconul, astfel încât fluturule să poată ieși. Curând acest lucru s-a întâmplat, dar avea un trup foarte gros și aripi mici, foarte slabe. Omul a continuat să privească fluturele așteptându-i să-i crească aripi care să poată susține corpul și apoi să zboare.

Dar aceasta nu s-a întâmplat. De fapt, acel mic fluture și-a petrecut tot restul vieții târându-se de colo colo cu un trup imens în comparație cu aripile sale mici. N-a putut să zboare niciodată.

Omul, în bunătatea sa, dar și în graba sa nu a înțeles că restricția impusă de orificiu și de cocon îl sileau pe fluture să se lupte și astfel să pompeze fluidul din corp spre aripi făcându-le să crească. Aceasta este modalitatea creată de Dumnezeu pentru dezvoltarea normală a fluturelui și pentru ca el să poată zbura liber.

Morala:

Dumnezeu de multe ori ingaduie anumite furtuni in viata oamenilor nu pentru ca le doreste raul ci pentru ca vrea sa ii pregateasca pentru viata si necazurile de zi cu zi  si sa poata zbura peste orice situatie dificila care va aparea.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice

2759986nj39y2apf0

flu

Vasul crăpat-lectii de viata

O bătrână avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ, şi le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apă.

La sfârşitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate plin.

Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă. Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietul vas crăpat era ruşinat de imperfecţiunea sa.

După 2 ani, acesta i-a vorbit într-o zi femeii lângă izvor:
-Mă simt atât de prost, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!

Bătrâna a zâmbit şi a spus:

-Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, în să pe cealaltă nu? Asta pentru că ţi-am ştiut defectul şi am plantat seminţe de flori pe partea ta a potecii, iar, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori şi împodobesc casa cu ele. Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai exista aceste frumuseţi care-mi împrospătează casa.

Fiecare dintre noi avem defectul nostru.

Însă crăpăturile şi defectele ne fac viaţa mai interesantă.

Trebuie să luăm fiecare persoană aşa cum este şi să găsim până şi în defecte ceva pozitiv….

 

Ps.Asa cum spuneam altadada  suntem diferiti dar impreuna deosebiti precum culorile minunate care redau frumusetea naturii,a florilor si a tot ce e frumos 🙂

Există Dumnezeu! – de Octavian Paler

Un bărbat a mers la frizer să se tundă.
În timp ce frizerul îl tundea pe client, cei doi au început o conversaţie interesantă despre diverse subiecte. În cele din urmă au ajuns să vorbească despre Dumnezeu, iar frizerul a spus:
„Nu cred că Dumnezeu există.”
„De ce spui asta?” a întrebat clientul.

Trebuie doar să ieşi pe stradă si să vezi că Dumnezeu nu există.

Spune-mi, dacă Dumnezeu ar exista, ar mai fi atâţia oameni bolnavi? Ar mai fi copii abandonaţi? Dacă Dumnezeu ar exista, n-ar mai fi suferinţă şi durere.

Nu-mi pot imagina cum ar fi să iubeşti un Dumnezeu care permite să se întâmple asemenea lucruri.”

Clientul s-a gândit pentru un moment,s-a rugat in gand dar nu a răspuns, pentru că nu voia să înceapă o discuţie în contradictoriu.

În scurt timp, frizerul a terminat de tuns şi clientul a plecat mai departe. Imediat ce a ieşit din frizerie a văzut însă pe stradă un om neîngrijit, cu părul lung şi murdar. Părea un om sărman. Clientul s-a întors la frizer şi i-a spus:
„Ştii ceva? Frizerii nu există!”
„Cum poţi spune asta?” a întrebat frizerul nedumerit. „Eu sunt aici şi sunt un frizer. Şi tocmai te-am aranjat!”
„Nu e aşa!” a spus clientul. „Frizerii nu există pentru că dacă ar exista nu ar mai fi oameni cu păr lung şi neîngrijit, ca omul de afară.”
„Dar frizerii există! Ceea ce se întâmplă e că oamenii nu vin la mine.”
„Exact!” a spus clientul plin de încântare.

„Asta e ideea!

Şi Dumnezeu există! Ceea ce se întâmplă este că oamenii nu merg la El şi nu Îl caută.

De aceea există atâta durere şi suferinţă în lume.”

                    de Octavian Paler

Timpul schimbarii-o poveste de la Angelica

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:

– Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot 🙁

 Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut 🙁

 Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?
– Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:
– Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
– Da, părinte, un puiet de brad.
– Smulge-l!
Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.
– Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:
– Smulge-l acum pe acela.
– Dar e destul de mare, nu pot singur.
– Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
– Acum scoateţi bradul falnic de acolo.
– Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.
– Acum vezi, fiule ? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel?

Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar , cu timpul, el prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău.

Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur. Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar

fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet,

căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată.

Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

„Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou.”

                            AMEN  AMEN  AMEN

Frumoasa poveste!!!

Iti multumesc Angelica pentru tot ce imi trimiti 🙂   Multumesc cu aceasta ocazie si lui Adi (Bruxelles ) pentru toate recomandarile ,deasemenea va multumesc tuturor si chiar daca nu reusesc sa le public pe toate totusi ele sunt luate in considerare si salvate urmand asa pe rand sa le fac public…

STII CARE ESTE VALOAREA TA? (video)

" data-api-host="https://cdn.2performant.com" type='text/javascript' src='https://cdn.2performant.com/l2/link2.js?ver=5.4.2'>