Meditatia zilei (15.07.2012) Sa ne dorim o inima curata!

 

Inima să-mi fie neîmpărţită în orânduirile Tale, ca să nu fiu dat de ruşine.

Psalmul 119.80

Să considerăm această rugăciune insuflată de Dumnezeu, căci ea cuprinde

siguranţa că aceia care se sprijină pe Cuvântul lui Dumnezeu, nu vor roşi niciodată de ruşine.

 Aceasta este deci o rugăciune ca să căpătăm o inimă întreagă de partea lui Dumnezeu. A avea o credinţă sigură este un lucru bun, dar a avea o inimă curată şi sinceră cu privire la adevăr este mult mai bine.

Să iubim adevărul, să-l recunoaştem, să ne supunem lui, fără de care nu vom fi cu credinţă sigură faţă de orânduirile lui Dumnezeu.

Sunt oare mulţi în aceste zile rele care n-au o inimă împărţită? S-ar putea ca cititorul sau autorul să fie dintre aceştia.

Mulţi vor fi ruşinaţi la sfârşitul vremurilor, când toate disputele vor înceta.

Şi vor vedea atunci nebunia gândurilor lor şi se vor umple de mustrări de cuget din cauza mândriei şi necredinţei lor, şi din cauza neîncrederii voite faţă de Dumnezeu.

 Dar acela care va crede ceea ce a spus Domnul şi va asculta de Cuvântul Său, va fi neprihănit în tot ce va face. Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele. Oamenii care au fost cei mai dispreţuiţi şi cel mai rău trataţi din pricina credinţei lor, vor vedea ruşinea lor schimbată în slavă în acea zi.

Să înălţăm rugăciunea versetului nostru şi să fim siguri că această făgăduinţă se va împlini pentru noi. Dacă Domnul ne dă o inimă întreagă de partea Lui, El ne va ţine inima şi în siguranţă.

de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

Scutul meu este în Dumnezeu, care mântuieşte pe cei cu inima curată. Ps.7:10

Gandul zilei

Niciodata cand faci ceva bun,frumos si (sau ) de folos sa nu renunti caci asa cum tu semeni samanta si apoi te bucuri de recolta asa este si lucrarea sincera a oricarui om…Angela I.E.

Meditatia zilei(11.05.2012)PRIN CREDINŢĂ, NU PRIN SIMŢIRE!

 Cel neprihănit va trăi prin credinţă.

 Romani 1.17

 „Nu voi muri, ci voi trăi!” zice David. Eu cred în Domnul      Dumnezeul meu şi această credinţă îmi va da şi păstra viaţa.

   Aş vrea să fiu dintre aceia a căror viaţă este din numărul celor  neprihăniţi; dar chiar dac-aş fi desăvârşit, n-aş încerca niciodată  să mă socotesc neprihănit prin propria mea îndreptăţire, ci aş dori mai bine să mă agăţ de lucrarea Domnului Isus, pentru a nu trăi decât prin credinţa în El şi nimic altceva.

Dacă aş fi în stare să-mi dau trupul să fie ars pentru Domnul, nu mă voi încrede în curajul meu, nici în credincioşia mea, ci aş trăi tot prin credinţă.

Este mult mai multă siguranţă şi fericire în a trăi prin credinţă, decât a trăi prin simţămintele sau prin faptele mele.

Rămânând lipită de butuc, mlădiţa are o viaţă mai roditoare decât ar avea prin ea însăşi, dacă i-ar fi cu putinţă să trăiască despărţita de butuc, dar aceasta nu-i cu putinţă.

 A trăi lipiţi de Domnul Isus şi luând totul din El, este cel mai dulce lucru şi – în acelaşi timp – cel mai sfânt. Şi dacă cel mai neprihănit om nu poate trăi decât în acest fel, cu atât mai mult eu, care nu sunt decât un biet păcătos dar salvat prin harul Maret!

Doamne, eu cred; mă încred numai în Tine. Ce altceva pot face? A mă încrede în Tine este viaţa mea şi mă voi lipi de Tine tot mereu, până la sfârşit.

                                 AMEN    AMEN   AMEN 

                                                de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

Voi să mergeţi după Domnul Dumnezeul vostru şi de El să vă temeţi; poruncile Lui să le păziţi; de glasul Lui să ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă alipiţi.Deut 13:4

Gandul zilei

Nu pierde niciodată ocazia de a vedea ceva frumos, căci frumuseţea este autograful lui Dumnezeu – poteca Sa de taină. Caut-o în fiecare chip, în peticul de cer albastru, în fiecare floare…   Ralph Waldo Emerson