Documentar-Adevarata fata a mormonilor-important de stiut

https://www.youtube.com/watch?v=PfDXStFF8Es&list=PL01I-eaOymcnnv8nYFWyJ8yJFaFxMm_9X&index=3

Crestinul Yun, Omul Ceresc la Sala Expo Arad -VIDEO MINUNAT

„cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun.” 1 Tes.5:21

10 cai

cel mai important

eu voi lauda pe
frica de Domnul
scutul meu
inima

Marturia crestinul chinez Yun in Romania- VIDEO MINUNAT


imagini flori
imagini rugaciune
sunt momente
imagini versete
imagini versete

FILM -Patimile Domnului Isus Christos si „Dulcele sarut al singuratatii”

Despre Filmul Patimile lui Hristos de Vladimir Pustan

A facut multa valva filmul lui Mel Gibson ( cel postat mai jos)
Nu stiu motivele pentru care s-a apucat de treaba asta. Rautacios, ma gandesc ca, oricum, cel putin financiar, a meritat efortul. Am vazut filmul „piratat”, inainte cu o saptamana de a aparea pe ecranele romanesti.

Nu le-a placut evreilor filmul, pentru ca de doua mii de ani tot ce-i cu privire la Isus nu le place.
Nu le-a placut catolicilor filmul, pentru ca Maria I-a sarutat picioarele rastignite si s-a umplut de sange pe buze. Hristos avea voie sa fie stalcit in bataie, dar imaculata fecioara n-avea voie sa fie atat de umana.
Nu le-a placut ortodocsilor filmul, ca n-a avut nici o liturghie in el si a fost facut de imperialistii americani ahtiati dupa bani.
Nu le-a placut penticostalilor filmul, pentru ca a fost, film si filmele nu-s bune sa fie vazute.

Se spune ca a fost un film crud. Nu cred asta. Mel Gibson l-a citit pe Flavius Josephus, care ne spune cum era crucificarea, l-a citit pe Eusebiu, care ne spune cum era bataia cu biciul ( Eusebiu spune ca dupa 50 de lovituri li se vedeau rinichii si organele interne 🙁
Filmul a fost ca viata. Fara fasoane, fara romantisme. Pe noi ne deranjeaza pretul platit de Hristos pentru rascumpararea omenirii. Noi n-am fi vrut sa-I ramanem datori. Filmul facut de Zefirelli este o telenovela pe langa cel al lui Mel Gibson. Am dori un Hristos care a suferit crucea cat o impunsatura de ac pentru determinarea grupei sanguine. „Chiar asa a fost?” m-a intrebat cineva. „Nu, i-am zis, a fost mult mai greu si mult mai rau.”

Pocainta inseamna sa intelegi ca esti rau, ca pentru tine a suferit nespus Dumnezeu. Hristos n-a plecat pe „Via Dolorosa” senin, zambind camerelor de luat vederi.
Am vrea ca totul sa fie gratuit, sa nu ne coste nimic. De aceea judecata va fi atat de aspra, pentru ca Dumnezeu S-a chinuit cumplit. L-au batut romanii, dar pe tot ce pune mana omul se usuca. Am auzit ca s-au pocait o gramada de oameni la filmul acesta. Mi-e mila de ei daca a trebuit sa vada un film, ca sa-L inteleaga pe Dumnezeul Scripturilor. Un pastor american a lesinat. Oare ce-a predicat in toti anii de pana acum?

Initial Mel Gibson n-a vrut sa titreze filmul. Sa ramana in aramaica si latina, iar imaginea sa spuna totul. Dar i-au zis ca miliardele de „crestini” nu cunosc Biblia, de aceea e bine sa foloseasca traducerea, sa inteleaga tot omul.
Filmul ne-a umilit. Un film mediocru a pus pe picior gresit o crestinatate care uitase de Golgota, de Hristos, de mantuire, care traia plenar filosofia „nu te baga in viata mea”.

Hristos „S-a bagat” in viata noastra, acoperindu-ne cu sangele iertarii.

*preluat din „Dulcele sarut al singuratatii” de Vladimir Pustan*

BIBLIA cartea Isaia capitolul 53

1. Cine a crezut in ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut bratul Domnului?

2. El a crescut inaintea Lui ca o odrasla slaba, ca un lastar care iese dintr-un pamant uscat. N-avea nici frumusete, nici stralucire ca sa ne atraga privirile, si infatisarea Lui n-avea nimic care sa ne placa.

3. Dispretuit si parasit de oameni, Om al durerii si obisnuit cu suferinta, era asa de dispretuit, ca iti intorceai fata de la El, si noi nu L-am bagat in seama.

4. Totusi El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit.

5. Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti.

6. Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui, dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor.

7. Cand a fost chinuit si asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la macelarie si ca o oaie muta inaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

8. El a fost luat prin apasare si judecata. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut ca El fusese sters de pe pamantul celor vii si lovit de moarte pentru pacatele poporului meu?

9. Groapa Lui a fost pusa intre cei rai, si mormantul Lui, la un loc cu cel bogat, macar ca nu savarsise nicio nelegiuire si nu se gasise niciun viclesug in gura Lui.

10. Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta… Dar, dupa ce Isi va da viata ca jertfa pentru pacat, va vedea o samanta de urmasi, va trai multe zile, si lucrarea Domnului va propasi in mainile Lui.

11. Va vedea rodul muncii sufletului Lui si Se va inviora. Prin cunostinta Lui, Robul Meu cel neprihanit va pune pe multi oameni intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu si va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

12. De aceea, Ii voi da partea Lui la un loc cu cei mari, si va imparti prada cu cei puternici, pentru ca S-a dat pe Sine insusi la moarte si a fost pus in numarul celor faradelege, pentru ca a purtat pacatele multora si S-a rugat pentru cei vinovati.

http://www.youtube.com/watch?v=i25D7Td26_Y

https://www.youtube.com/watch?v=flt-22AOJe4

ai fost junghiat imagine

bunatatile Domnului imagine
Domnul este viu

imagine cheia succesului

imagini biblie

Provocarea libertatii – Incepe Sa Traiesti! -VIDEO


5  DARURI
eu sunt sarac
rama

sunt momente in
biblia trandafir

Care este cea mai mare realizare ?

  Dragii mei traim intr-o lume confuza, o lume in care adevaratele valori nu sunt recunoscute si apreciate, o lume care spune raului bine  si binelui rau , o lume in care castiga cel mai tare nu cel mai bun…

Cred ca cea mai mare realizare e sa fi crestin, un crestin autentic in fapte si cuvant caci teoretic multi suntem crestini 🙁
Am cunoscut-o pe ea, un suflet deosebit , o prietena minunata dar cand am intrebat-o :  te-ai intalnit cu Domnul Isus personal, ai simtit macar o data atingerea Lui,cercetarea Lui ? s-a facut o pauza mare, o tacere adanca. Orice as fi putut sa o intreb  dar despre credinta ei nu,  sau poate in alt mod dar nu asa de direct 🙁

Nu am insistant sa-mi raspunda desi suntem prietene si poate imi permiteam dar nu poti intra in sufletul omului cu cizmele.

Omul este ca o floare.Cand se deschide vezi fiecare bucatica din el si apoi poti sa pui piesele sa le aranjezi frumos dar daca nu se deschide nu forta usa inimii lui , nu pune prea multe intrebari, nu fi curios, este viata ei (lui ), problema ei (lui)…

Desi se da crestina  am observat ca ,   pe blog-ul ei personal  evita discutile directe pe aceasta tema.Vorbeste la modul general de Dumnezeu, vorbeste frumos despre faptele bune, despre multe lucruri bune si frumoase dar nu despre ADEVAR sau mai bine zis evita adevarul …NO COMMENT !

Oare daca ai adevarul in tine si clocoteste poti sa il ti ascuns ? poti sa ascunsi lumina ?

Caci ” Nimeni n-aprinde o lumină, ca s-o pună într-un loc ascuns sau sub baniţă; ci o pune într-un sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.”Luca 11:33

Este o personalitate cunoscuta si apreciata atat in lumea reala cat si in cea virtuala si nu vrea sa –si piarda prietenii prin marturisirea ei despre Domnul.Este alegerea ei iar alegerea de azi ne va costa maine…

Trist dar adevarat „căci din prisosul inimii vorbeşte gura”Matei 12:34

Nu o judec , departe de mine gandul acesta dar ma doare ca mereu pune accent pe realizarile materiale uitand ca acestea sunt asa de trecatoare.Azi esti cel mai mare artist iar maine pleci din lumea aceasta exact cum ai venit , fara grade, fara lauri, fara renume, fara bani, fara case, fara masini, fara titluri,etc.

Imi plac oamenii directi si deschisi, originali si simpli , egal de crezul lor sau  pozitia sociala.

Nu putem privii dincolo de tot din cauza ca ne oprim si ne punem singuri o gramada de bariere : ce religie are ? , e botezat la noi ? din ce biserica face parte ? etc.,intrebari care  care nu au nici o legatura cu sufletul omului.Ne oprim la cele pamantesti si nu mai putem trece dincolo la cele ceresti, spirituale, valoroase cu adevarat.

…” căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.” 2Cor.4:18

Vezi un suflet insetat , da-i apa, vezi un suflet  flamand , da-i sa manance …Intr-un cuvant fii promt si reactioneaza dupa circumstante!

Am citit despre multi oameni care au realizat ceva pe lumea acesta si ii apreciez pentru ca au muncit pentru tot ce au realizat , s-au luptat pentru cariera lor  dar problema e ca unii dintre ei au crezut ca aceasta inseamna totul  si ca viata se opreste aici 🙁

Au crezut ca aceasta este adevarata fericire, realizare, implinire iar unii au luat-o drept binecuvantare uitand ca Dumnezeu nu ne binecuvanta cu ceva care ne-ar lua timpul de partasie cu El si nici nu ne binecuvanta cu ceva care ne-ar indeparta de cer.

Fiecare lucru care ne indeparteaza de adevar sau ne cere un compromis nu e binecuvantare de la Dumnezeu.

Am vazut chiar ieri oameni care aruncau cu bani (euro) si erau plini de ei fara sa se gandeasca macar o clipa cat de trecatori suntem cu totii.

In urma cu cativa ani am auzit de cateva persoane pe care le cunoasteam bine ca s-au botezat in ascuns. Una dintre ele era o doamna mare pe care o mustra constiinta ori de cate ori ma vedea , fara macar sa ii spun un cuvant…

M-am intrebat oare cum vine asta sa te botezi pe ascuns , apoi am gasit scris :
„Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.” Marcu 8:38
Deci chiar exista oameni care se rusineaza ca sunt crestini in loc sa fie asta pentru ei o mandrie caci a fi crestin este cea mai mare realizare.
In Biblie am gasit de 3 ori cuvantul „crestin „

„Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!” Fapt.Apost.26:28
„Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.“ 1 Petru 4:16
„şi, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg au luat parte la adunările bisericii şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.“ Fapt.Apos.11:26
Poate il cunoasteti pe Mihai Gadea de la Antena3 , SINTEZA ZILEI  .Acesta desi este o personalitate mass media foarte cunoscuta nu l-am auzit niciodata sa se rusine ca e crestin.Vezi aici ce frumos interpreteaza o cantare crestina.

Daca ai scris o carte bine ai facut , daca ai realizat ceva in viata aceasta foarte bine dar sa sti ca nu acestea sunt realizarile cele mai mari si nici cele mai importante.
Cea mai mare realizare e sa fi un crestin adevarat, fara sa te rusinezi de aceasta si cand ai ocazia (cand simti de sus un semnal ) sa marturisesti despre credinta ta .

Deschide-ti inima si lasa Izvorul ceresc sa curga prin tine , sa te umple si sa dai si la altii , sa spui adevarul chiar daca aceasta  uneori te costa si inca destul de scump dar nu uita ca nu esti singur , Dumnezeu e de partea ta, te va sustine , te va caluzii, te va purta pe bratele Lui .

Credintele si religile sunt multe dar credinta adevarata E UNICA si VITALA .

„Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.“ Iuda 1:3

„Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,

tot aşa, Christos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora,

Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.Evrei 9:28

                                      Cu drag din drag Angela I.E.

224950_10151216635679296_1096376188_n262995_302182666569234_161372511_n - Kopie - Kopieimages

Alin Lolos (fostul magician Alin Blaine) la Emisiunea Late Night Show – Antena 2 -cea mai frumoasa si reala EVANGHELIZARE

http://www.youtube.com/watch?v=0LKgnMsSwaU&feature=share

Inchinarea adusa Mariei (documentar )

Cea mai frumoasa predica in imagini!Gandeste-te la mesajul ei!

         Asta poate fi viata ta!

1.jpg

2.jpg

3.jpg

4.jpg

5.jpg

6.jpg

7.jpg

8.jpg

9.jpg

10.jpg

11.jpg

12.jpg

13.jpg

14.jpg

15.jpg

16.jpg

18.jpg

19.jpg

20.jpg

21.jpg

sursa

PS.

 

 

Povestea trista a unei biblii (2)

Dragii mei va mai amintiti povestea mea ?

Ei bine, ca sa ne cunoastem mai bine ce-ar fi sa cititi

  AICI  gandurile mele si apoi veti intelege mai bine continuarea mesajului….

Deci asa cum va spuneam m-am trezit cu o tristeta adanca in sufletul meu ….

Toamna afara,toamna in sufletul meu 🙁  dar pentru ca tristetea se ascunde in marea tacerii am hotarat ca eu nu am sa o las pe-a mea sa faca asa ceva ci voi striga tare

( „Înţelepciunea strigă pe uliţe, îşi înalţă glasul în pieţe Prov.1:20 si Prov.8:1  „Nu strigă înţelepciunea şi nu-şi înalţă priceperea glasul? )….

Stateam cumintica acolo pe raft,plina de praf asa cum v-am spus deja 🙁  si ma gandeam la utimele frunze de toamna ,la culoriile lor minunate….si ce frumos le duce vantul si le leagane intr-un cant de primavara duios plin de dor ,de iubire,de speranta ….

Asa cum frunzele sunt purtate asa si oamenii ar trebuie sa imparta sperante la toti,sperante vii din Cuvantul vesnic….

Numai cand te gandesti la PSALMI ce minunati sunt iti dai seama ce mult pierd oamenii 🙁  …

Si ce usor te poti imbogatii apoi ce minunat sa ai din belsug sa imparti la toti si cu cat imparti mai mult cu atat se inmulteste mai mult caci fericirea incepe cand din munca ta beneficiezi atat tu cat si cei din jurul tau ….

Uitati-va mereu la frunzele multicolore ale toamnei si amintiti-va ca ele sunt sperante vii,diverse pentru fiecare suflet caci ascultand in zilele reci de iarna,in tacerea adanca a marii vei descoperii ca

TOTI OAMENII AU O DURERE si ce minunat cand imparti sperante si vezi ca infloreste viata in ei si rodesc si  se umple de bunatati si frumuseti si toti vin sa se serveasca din plin ….fructe dulci miezoase de nu te mai saturi…

Caci drept vorbind de pomii acrii  (Matei 21:23 De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite.)   fuge oricine caci fiecare om are greutatiile lui si  are nevoie sa-si indulceasca zilele

 fugind chiar si de plangaretii „neintelesi” care  sunt nişte cârtitori, nemulţumiţi cu soarta lor; trăiesc după poftele lor; gura le este plină de vorbe trufaşe şi slăvesc pe oameni pentru câştig.(Iuda versetul 16)….

Asa e gradina lumii plina cu de toate dar omul intelept stie la ce pom sa se opreasca ,unde sa-si plece capul,la umbra cui sa faca popas si cui sa-si spuna secretele…..

Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.(Ioan 15:16)

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia (Gal.5:22

“Fiinta umana este asemenea unui arbore:  Misiunea sa pe pamant este aceea de a da roade asemenea arborelui. Dar ce reprezinta aceste roade ?

 Ganduri, sentimente si fapte frumoase, nobile, marete.

 A face bine inseamna sa fii in stare sa dai roade bune, deci trebuie mereu sa-ti supraveghezi starea interioara in care iti intalnesti semenii…”

     VA URMA …fiti pe faza 😉

Esti convins de ceea ce crezi???(un video interesant)

http://www.youtube.com/watch?v=xEomJ0L6Cmw

[slideshow]

Adevarul despre reorganizarea statului Israel(documentar)

[vimeo http://www.vimeo.com/30006265 w=400&h=225]

Reprezinta Halloween”sfarsitul verii”sau este o sarbatoare pagana?(documentar)

[vodpod id=Groupvideo.10182381&w=450&h=325&fv=docId%3D1517715361457476820%26playerMode%3Dsimple%26hl%3Den]

biblia,imagini

Este oare flirtul un pacat?Nu te juca cu sentimentele cuiva!

Este
oare flirtul un pacat?

Aceasta
întrebare si-o pune câte un tânar. De multe ori auzi spunându-se: “Trebuie sa
profiti de tineretea ta.” Cu aceasta parere sunt întru totul de acord, dar
o distractie care nelinisteste constiinta, nu este o placere adevarata. Asta
este o distractie care costa scump. Sa ne întelegem mai întâi asupra
însemnatatii cuvântului “flirt”. Aceasta însemneaza sa te joci cu
dragostea sau sa simulezi dragoste, unde nici nu exista intentii serioase. Se
poate numi si asa: a provoca o impresie gresita. Dar pe aceasta cale nu vom
ajunge niciodata sa fim cinstiti.

Un tânar viziteaza în mod regulat o fata,
fara intentia de a se însura vreodata cu ea. O invita câteodata sa iasa cu el
si-si permite s-o îmbratiseze. Când s-a saturat de ea, o paraseste. Îsi permite
cineva pe urma sa-i reproseze tânarului aceasta purtare sau observa el
consternarea fetei, va fi destul de neobrazat sa zica: “Nu este greseala mea,
nu i-am cerut niciodata simpatia.”

Unele tinere fete se poarta la fel: O
fata observa ca un tânar îl da atentie. Cu toate ca n-ar vrea sa se marite cu
el, totusi se plimba cu el, fiindca poseda o masina, si-l lasa în credinta ca
ar fi fericita când el se afla la ea. Ea îi permite chiar s-o îmbratiseze. Daca
el într-o zi îi vorbeste de dragoste si-i povesteste de planurile sale de
viitor, ea simuleaza surprindere: “O, am crezut ca suntem numai prieteni;
dragul meu, noi n-am putea avea niciodata o casnicie buna împreuna.”

Dragi prieteni, care cititi aceste
rânduri, nu s-ar putea oare întâmpla ca într-o buna zi sa primiti si voi
rasplata unei inimi zdrobite si a unei mari deceptii? Multi oameni se întreaba
de ce sunt atât de nefericiti si din ce cauza sotul sau sotia lor îi chinuiesc
asa, fara a avea remuscari. Ei nu cunosc cuvintele din Biblie, poate le-au si
uitat:

“Ce seamana omul, aceea va si secera” (Galateni 6:7.)

 Daca vrei sa
fii fericit în casnicia ta, atunci fii atent la purtarea ta în tinerete, ca sa
nu te încarci cu o vina.

Fericirea
în casnicie si armonia nu cad din cer ca o gâsca fripta; nu, fiecare munceste
însusi pentru soarta sa.

Desigur exista si exceptii, dar în general unei
tinereti risipite, urmeaza o casnicie nefericita.

Legea “regala” a Bibliei
zice: „Iubeste-ti aproapele ca pe tine însuti.”

Ti-ar conveni ca ceilalti sa se joace
cu inima ta parc-ar fi o minge de joaca, cât timp le place, iar pe urma sa te
paraseasca si sa-ti pierzi cumpatul? Ti-ar conveni sa fii culeasa în treacat ca
o floare? Îi simti mirosul, îi smulgi petalele si o arunci vestejita pe drum.
Stii ca prin acest procedeu usuratic provoci unui tânar sensibil o rana adânca,
care toata viata nu se cicatrizeaza?

Stii ca multa lume îsi curma viata din
cauza aceasta? Ai vrea sa preiei o astfel de raspundere? Nu esti de parere ca
acest joc costa mult prea scump? Vezi, chiar daca la început ti se pare
nevinovat, chiar daca îl gasesti dragut si fermecator, flirtul este un pom cu
fructe amare.(TINE  MINTE !!!!!)

La
13 sau 14 ani am facut cunostinta cu un tânar care s-a straduit sa câstige
aprecierea si simpatia mea. Foarte tânara si fara experienta cum am fost, am
crezut ca intentiile sale sunt tot atât de curate ca si ale mele. Aflând mai
târziu ca nu ma iubeste, am vrut sa-mi iau viata. Numai Dumnezeu m-a
împiedicat.

Mai exista si un alt pericol în aceasta
privinta: Daca începi sa flirtezi ici si colo, îti însusesti aceasta obisnuinta
si cum ai putea sa ramâi fidel mai târziu sotului sau sotiei? Vei fi obisnuit
sa nu te tii de cuvânt si sa-ti împietresti inima fata de nevoile si
suferintele altor oameni, astfel ca ajungi usor prada Satanei. Sotul tau sau
sotia ta va continua atunci calea suferintei, în timp ce copiii tai, fara
caldura unui camin fericit, se clatina în viata ca frunzele uscate pe valurile
oceanului salbatic. Multi dintre acesti copii, care au fost furati de dragoste,
sfârsesc în diferite institutii; unii chiar în casa de corectie – altii se afla
într-o stare, care este mai rea decât moartea.

O,
aceasta mizerie a divorturilor, a caror majoritate este fructul unei tinereti
petrecute în flirt.

Mai bine sa ai mai putine aventuri, mai putine petreceri si
mai putin succes la prieteni, pentru a fi onest fata de Dumnezeu.

Drept
rasplata El îti va da, ceea ce inima ta doreste.

Psalmul 37: 5  Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra,

Psalmii 55:22   Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.

Proverbe 16:3   Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile.

Ganduriile sunt preluate din cartea MAI CURAT CA DIAMANTUL pe care o poti citii GRATIS AICI si o poti recomanda tuturor prietenilor tai caci este o carte care cuprinde mai multe aspecte din viata noastra cu care ne intalnim zilnic (indiferent de varsta)fara   sa dam vreo importanta si care totusi pot sa    ne afecteze si sa ne distruga daca nu suntem atenti si nu veghem clipa de clipa….

Misterul vietii-documentar stiintific (Adevarul ramane in picioare!)

[vimeo http://www.vimeo.com/28861971 w=400&h=300]

Misterul vietii-documentar stiintific from Insula Ekklesia blog on Vimeo.

Gandul zilei -04.09.2011(hei …da-ti si voi un Like!)

„Dacă ai învăţat să te rogi ştii toată teologia”


Nu stiam ca-n juru-mi sunt izvoare(cantare si versuri)

          CHRISTOS DOMNUL IZVORUL VIETII,IZVORUL ETERN  

 „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

   Ioan 14:6    

Nu stiam ca-n juru-mi sunt izvoare,

 Nu stiam de oaza din pustiu;
/: Asteptam sa vina corbii -n zare,
Asteptam sfarsitul meu tarziu. :/

Mi-am plimbat privirea peste lume,
Si-am zarit pustiul gol si sterp;
/: Am simtit fiorul  mortii-n mine,
Tot mai mult  ma apasa in piept. :/

Chinuit de arsita torida,

 Coplesit de-al mortii evantai,
/: M-am trezit, la vocea Ta cea blanda:
Tocmai Tu, Isuse Tu erai! :/

Nu stiam, Isuse, ca din Tine

  Curg izvoare limpezi de cristal;
/: N-am stiut ca setea arsa-n mine
Numai Tu ai stins-o cu-al Tau har! :/

Daca vrei si tu, amice draga,

 Focul inimii din piept sa-l stingi,
/: El iti vindeca fiinta-ntreaga.
Vin’ la El, la pieptu-I drag sa plangi! :/

SOCANT DAR ADEVARAT:Documentar despre bisericile romanesti 2/2

Asa cum  am spus in partea intai unde veti putea gasii prima parte a acestui documentar

doresc sa pun accentul pe importanta relatiei pesonale cu Domnul

care consta intr-o simplitate si frumusete aparte.Trebuie sa avem bine stabilit ca religia, oricare ar fi ,nu poate da MANTUIREA si ceea ce avem nevoie este dragostea Domnului care se revarsa zi de zi peste noi…

Dezvoltandu-ne zilnic o relatie personala cu Mantuitorul prin citirea zilnica a Scripturii,prin rugaciune,post…

vom putea creste spre maturizarea omului cel nou care a lepadat tot ce e firesc,lumesc,pacatos…si traieste VIATA NOUA IN CHRISTOS asteptand VENIREA MIRELUI  MINUNAT…

[vimeo http://www.vimeo.com/25168512 w=400&h=300]

Documentar-Adevarul despre bisericile romanesti 2/2 from Angela…salvata prin HAR on Vimeo.

SOCANT DAR ADEVARAT-DOCUMENTAR DESPRE BISERICILE ROMANESTI 1/2

Cercetati voi singuri si documentati-va daca este adevarat acest documentar.

SA FIM OBIECTIVI!
Multumesc frumos!
Cititi zilnic Cuvantul vietii,rugati-va cu sinceritate ,dezvoltati o relatie personala cu Mantuitorul,postiti mai des…. 

Ramaneti la Cuvintele Mantuitorului „EU SUNT CALEA, ADEVARUL SI VIATA „
Ioan 14:6
Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
[vimeo http://www.vimeo.com/25165441 w=400&h=300]

Documentar-Adevarul despre bisericile romanesti 1/2 from Angela…salvata prin HAR on Vimeo.

Adevarul despre datinile inmormantarii!

                                      Adevăr Istoric

                    Documente şi date din Istoria Bisericii

                             de Nicolae Moldoveanu

                  DOLIUL

Doliul, este un obicei evreiesc pe care l-au adoptat şi creştinii, (pr. Ioan Şt. Popescu, noţiuni Liturgice, pag. 142).

                  ÎNMORMÂNTAREA

Înmormântarea cu procesiune şi cu slujbă a luat fiinţă după anul 400. (E. Popovici, Istoria Bis. Universale, vol. 2, pag. 219).

                COCOŞUL ŞI GĂINA

Cocoşul şi găina, ce se dau de rudele mortului, peste groapa acestuia, este un obicei păgânesc. Păgânii credeau că cocoşul are să vestească mortului ceasurile (timpul) şi are să alunge duhurile rele şi cu ciocul are să ţină cumpăna când vor fi cântărite păcatele.

Găina va merge pe cealaltă lume, scurmând prin spini, făcând loc sufletului să treacă, (pr. Ioan Şt. Popescu, Noţiuni Liturgice, pag. 143).

                                      COPIII MORŢI

Concepţia ortodoxă în această problemă: “Câţi coconi (copii) ai creştinilor mor nebotezaţi, ca şi cei ai păgânilor, aceia nu merg în împărăţia cerurilor, nici în muncă, ci numai într-un loc luminos.” (Pravila de la Târgovişte, 1652, pag. 125, cap. 153).

                                       BOCETUL

Bocetul mortului este un obicei păgân. Romanii, grecii şi alte popoare păgâne, aveau bocitoare, adică femei care făceau această slujbă, (pr. Ioan. Şt. Popescu, Noţiuni Liturgice, pag. 142).

                                     STROPIREA CU VIN

Stropirea cu vin a mortului când este băgat în mormânt, a fost preluată de către creştini de la romani. Aşa că acest obicei îşi are originea în păgânism. El simbolizează iertarea păcatelor pe care Dumnezeu o dă mortului, (pr. Ioan Şt. Popescu, Noţiuni Liturgice, pag. 140).

                                 CULTUL MORŢILOR

Spiritualitatea românească a păstrat una din cele mai arhaice modalităţi de a-i celebra pe cei dispăruţi. Nenumărate practici şi obiceiuri adânc înrădăcinate în conştiinţa fiecăruia dintre noi, ne determină a fi mereu împreună cu cei care fizic nu mai există.

Ce crede Biserica Ortodoxă în legătură cu înmormântarea: Slujba de înmormântare şi parastasele, pomenile şi alte obiceiuri, sunt o moştenire de la strămoşii noştri păgâni daci şi romani.

Iată ce scrie un teolog ortodox, în legătură cu înmormântarea: “În cultul ortodox, rugăciunea de iertare are formularea: «însuţi, Doamne, odihneşte sufletul adormitului (numele) în loc luminat, în loc de verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea.» Prin expresia loc de verdeaţă ne trimite la cunoscutele “Câmpii elizee” din mitologie. Verdeaţa înseamnă răcoare (loc în care nu arde focul iadului). Folosirea apei – căratul apei la o familie – după înmormântarea mortului, are ca scop răcorirea sufletului omului mort şi potolirea setei în viaţa de dincolo. Pomenile îi slujesc ca hrană.” (Studii Teologice, 1990, nr. 4, pag. 85 – 99, “Refrigerium” în mitologia şi în istoria poporului român, de pr. prof. Ion Ionescu).

“…Trebuie, în orice împrejurare, să ne rugăm pentru cei adormiţi şi să aducem jertfe fără sânge, făcând milostenii, fiindcă morţii nu pot face asemenea lucruri prin ei înşişi.” (Mărturisirea de credinţă a Bisericii Ortodoxe, Române, Bucureşti 1981, partea -, pag. 70).

Din complexul sistem al practicilor şi obiceiurilor reunite de cultul morţilor, “Moşilor” le revine un loc prioritar. Practicată pe întreg cuprinsul ţării, această datină este situată calendaristic în trei anotimpuri: iarnă, vară şi toamnă. “Moşii” se sărbătoresc în prima zi de sâmbătă de dinaintea Lăsatului secului de brânză, la Sânziene şi la Sf. Dumitru. Cu această ocazie, fiecare familie pregătea felurite bucate, vase şi chiar haine, spre a le împărţi celor care nu fac parte din neam, dar au prilejul, cu această ocazie de a le pomeni faptele.

Dintre cele mai reprezentative realizări, menţionăm categoria “oalelor de moşi”, lucrate în toate centrele ceramice ale ţării. Modelate într-o gamă tipologică şi ornamentală foarte bogată, aceste piese sunt nelipsite din ceremonialul obiceiului, fiind adevărate însemne simbolice ale “Moşilor”. Generaţii de-a rândul, olarii au lucrat şi lucrează încă aceste oale, ele fiind mult solicitate în obiceiurile de comemorare a strămoşilor.

Cu ocazia desfăşurării acestui ceremonial “Moşii”, femeile împart “moşi”, constând din: grâu fiert cu unt sau untdelemn, lapte sau brânză, colaci şi lumânări, însoţite de urarea: “Voi moşi strămoşi/ Să-mi fiţi tot voioşi/ Să-mi daţi spor în casă/ Cu mult pe masă/ Cu mult ajutor/ Cu mult ajutor/în câmpul cu flori.”

Grefată mult mai târziu pe această tradiţie, practica bisericii creştine a accentuat semnificaţia psiho-socială a “Moşilor” amplificându-le structura ceremonială pe linia diversificării bunurilor ce se împart cu această ocazie.

După învăţătura Bisericii Ortodoxe şi Catolică, cei vii trebuie să se roage pentru cei morţi (parastasele), ca să fie scoşi din iad şi aduşi în rai. (Dar pentru cei din rai pentru ce trebuie să te mai rogi? n. n.) “Familia celui decedat şi apropiaţii poartă doliu (unii mai mult, alţii mai puţin timp), în memoria celui dispărut. Este o formă de respect şi aducere aminte neîntâlnită la alte popoare.

Locuitorii Olteniei merg chiar mai departe şi aşează cruci sau alte monumente funerare, chiar pe zidul casei în care a locuit cel decedat, pentru ca spiritul lui să fie în continuare ataşat de locurile pe care le-a îndrăgit. Şi dacă popoarele antice aşezau în locurile de veci provizii considerabile, pentru ca mortul să aibă de mâncare şi de băut mult timp, românul (care a simţit şi el această nevoie) a fost ceva mai practic. Aşa au apărut pomenile, parastasele, căpeţelele, apa mortului, şi acea adăugire fantastică “Dumnezeu să-l ierte!”, de după fiecare pomenire a numelui celui decedat. Fiecare astfel de manifestare a iubirii şi a neuitării este însoţită de lumânări care au rostul de a lumina viaţa de dincolo a dispărutului.

Domnul G. I. a “făcut” războiul al doilea, pe aproape întreaga lui desfăşurare. S-a întâmplat, însă, ca în Cehoslovacia să cadă prizonier. Dintr-o regretabilă eroare, în loc să fie dat pe lista dispăruţilor, a apărut în jurnalele vremii ca fiind erou căzut la datorie. În mod firesc, acasă a fost jale mare şi, foarte credincioşi, membrii familiei au început a-i împărţi mâncare şi băutură de pomană. Vecinii şi săracii cartierului, beneficiarii pomenilor, spuneau în fiecare sâmbătă “Bogdaproste!” şi “Dumnezeu să-l odihnească! «Nu ştiam că acasă a ajuns ştirea că aş fi mort», declară domnul G. I. după atâţia ani, cu înfrigurare, de parcă totul s-ar fi petrecut ieri, «dar la un moment dat am început să bănuiesc. Şi iată de ce: niciodată sâmbăta nu mă puteam atinge de mâncarea pe care ne-o dădeau în lagăr.

Asta nu pentru că ar fi fost în alte zile prea multă şi consistentă, ci pentru că, pur şi simplu, mă simţeam sătul. Ba uneori, adulmecam chiar mirosul sarmalelor aburinde şi al cozonacilor. Aveam senzaţia unei imense împăcări cu mine, cu lumea, cu Dumnezeu. Şi parcă o lumină blândă mă inunda…»“ (Articol apărut în ziarul “România Liberă”, 7 martie,1994, pag. 10.

Pr. Victor Aga: “Colacii la mort, simbolizează jertfa adusă întru pomenirea celor morţi şi iertarea păcatelor lor. Colacii vămilor, vămeşeii, se fac şi se dau de pomană, spre a plăti cu ei vămile văzduhului, şi a uşura trecerea sufletului prin ele.” (Simbolica Biblică şi Creştină – Dicţionar Enciclopedic cu istorie, tradiţii, legende, folclor), pag. 70, Timişoara, 1935).

“Parastas, cuvânt de origine greacă ce defineşte rostul acestei slujbe: “mijlocire” sau “a veni în ajutor”, potrivit învăţăturii creştine, care arată că între cei vii şi între cei decedaţi se continuă o legătură şi comuniune vie, ce se exercită prin rugăciune, pentru fraţii noştri în credinţa şi nădejdea învierii. Rugăciunile celor vii vor să dobândească îndurare de la Dumnezeu şi iertare de păcate pentru cei decedaţi, înaintea noastră. (Pocăinţă după moarte? n. n.)

În privinţa aceasta sf. Ioan Hrisostom (sf Ioan Gură de Aur) scrie: «Nu în zadar se fac aduceri pentru morţi, nu în zadar rugăciuni, nu în zadar milostenii (…) Duhul Sfânt dorind prin acestea unul altuia să aducem folos (…). Vom aduce mângâiere în loc de tânguire, în loc de înfrumuseţarea mormintelor, prin milostenii, prin rugăciuni, prin aduceri, astfel ca şi ei şi noi să câştigăm făgăduinţele eternei fericiri, prin daruri şi iubirea de oameni a unuia născut Fiul lui Dumnezeu.»

Parastasul este forma prescurtată a rânduielii înmormântării mirenilor. Precum la înmormântare, tot aşa şi la parastas se aduce coliva, pâinea şi vinul simbolizând corpul şi sângele Domnului nostru Isus Hristos, din care să guste toţi cei ce iau parte la parastas (ca şi la înmormântare), căci această gustare este legătura noastră ca neam creştinesc, ca seminţie aleasă şi răscumpărată de Isus Hristos prin sângele vărsat pe cruce.

În rânduielile pomenirii morţilor figurează şi sărindarul (rugăciuni plătite preotului pentru cei morţi sau pentru cei bolnavi), un alt cuvânt grecesc, care are semnificaţia numărului 40, însemnând aducerea de daruri de pâine (prescuri) şi vin la 40 de proscomidii, pentru săvârşirea sfintei liturghii, slujitorii fiind îndatoraţi să facă pomenire în rugăciunile lor atât a celor vii care le-au adus, cât şi pentru morţii lor.

Precizăm că proscomidia este lucrarea Sfintei Liturghii, care se face în partea stângă spre nord a altarului, unde preoţii fac pregătirea darurilor pentru jertfa Domnului, pentru Sf. Euharistie şi consumarea lor.

Parastasul, deci, este o slujbă religioasă de pomenirea morţilor, prin intermediul preoţilor, reprezentând o legătură dintre cei vii şi cei morţi. De asemenea exprimă viabilitatea sufletului ca parte dumnezeiască, în planul mântuirii noastre, de la care nimeni nu este omis, fapt pentru care, în timpul liturghiei şi ieşirii cu Sfintele Daruri, preotul se roagă şi “pentru cei pentru care nu mai are cine să se roage.” (România Liberă, 13.01.96).

După învăţătura Bisericii Ortodoxe, morţii care au murit în păcatele lor, merg în iad şi de acolo pot fi mântuiţi prin parastase (pomeni) aduse de rudele rămase în viaţă, şi rugăciuni rostite de preoţi, acestea făcându-se la anumite date fixate de Biserica Ortodoxă. (Ortodoxia, 1982, nr. 3, pag. 356).

După învăţătura şi credinţa cultului ortodox, în iad sunt multe locaşuri şi în rai la fel:

Pr. prof. Simion Radu: “Sfinţii, patriarhii, proorocii, apostolii, mucenicii, care au fost eroi ai credinţei şi au murit pentru ea, fericirea va fi mai mare decât pentru creştinii de rând, care au o răsplată mai mică. Răsplata se dă gradat după fapte şi merite personale. Aşa este şi în iad, unii sunt în talpa iadului; marii răufăcători ai omenirii, criminalii, batjocoritorii de Dumnezeu şi cele sfinte, etc. Aceştia vor fi în chinuri grele, în comparaţie cu cei care au făcut păcate uşoare.

…Dar Dumnezeu este Părinte bun şi milostiv şi poate schimba soarta celor adormiţi. El poate uşura chinurile şi suferinţele celor din iad, căci cei adormiţi au plecat din lumea aceasta cu un germene de credinţă şi nădejde în Dumnezeu şi dacă cei vii de pe pământ se roagă lui Dumnezeu să le ierte păcatele făcute în această viaţă.

..Aceste rugăciuni se numesc parastase şi sunt de cel mai mare folos, pentru sufletul celor adormiţi, dar şi pentru cei vii care le pun…

…Parastasele sunt răspunsul inimilor credincioşilor de pe pământ, la strigătele după ajutor ale celor adormiţi şi dragi ai noştri, ca să fie iertaţi de păcate şi scoşi din chinurile iadului… Numai cel necredincios şi dur la inimă poate sta nepăsător la aceste strigăte, cel ce nu crede în Dumnezeu, în nemurirea sufletului şi în viaţa veşnică. Numai aceştia nu pun parastas, nu dau ajutor celor adormiţi.

…Sfintele parastase sunt fapte de binefacere, fapte de milostenie, faţă de sufletul semenilor noştri răposaţi care ne cer mână de ajutor şi scoaterea din chinurile iadului, să le uşurăm aceste chinuri, căci ei nu pot face nimic în acest scop…

…Pe lângă parastase, pentru binele şi fericirea celor dragi ai noştri, trebuie să facem şi rugăciuni particulare acasă, iar în duminici şi sărbători să aducem la sfânta biserică prescură, din care preotul pregăteşte darurile care se aduc jertfă nesângeroasă, la Sfânta Liturghie…

…Biserica a rânduit să facem parastase la 9 zile după deces, la 40 de zile, la 6 luni, la un an, doi ani, trei ani, până la al şaptelea an, iar după aceea în fiecare an la ziua morţilor, apoi în toate duminicile şi sărbătorile de peste an, cu prescură la sfânta biserică. În felul acesta ajutăm pe cei morţi să scape din chinurile iadului şi să ajungă fericiţi în rai…” (Mitropolia Ardealului, Sibiu,1983, nr. 3 – 4, pag 197 – 201, Despre parastase).

Pr. drd. Vasile Gordon, vorbind despre parastase subliniază: “În Biserica Ortodoxă se realizează o adâncă relaţie de comuniune între cei care fac parastasul şi cei pentru care se face parastasul. Coliva (care este nelipsită din cadrul paratasului) închipuie însuşi trupul mortului, căci grâul este hrana principală a trupului omenesc. Dar semnificaţia cea mai adâncă a colivei este comuniunea celor vii în jurul sufletelor celor morţi pentru care se face pomenirea…

…Pruncii, ne având păcate, vor fi primiţi, fără judecată în «sânul lui Avraam»… În ritualul înmormântării preoţilor, nu se plâng păcatele ca la laici, fiindcă slujitorii celor sfinte sunt mai drepţi…” (Glasul Bisericii, 1984, nr. 1 – 2, pag. 102 – 103).

Faţă de înmormântările simple, făcute în duhul Noului Testament, săvârşite de primii creştini, în cultul ortodox, înmormântarea este o ceremonie foarte complicată şi costisitoare.

Ce crede Biserica Ortodoxă în legătură cu înmormântarea: Pr. Ghe. Răţulea: “Pomenile sunt şi ele un semn şi o dovadă de comuniune… comuniunea între cei vii şi se întăreşte legătura lor cu cei morţi…” (Mitropolia Ardealului, 1987, nr. 3, pag. 49, Comuniunea cu Biserica).

Biserica Romano-Catolică, are în învăţătura sa, dogma purgatoriului, adică o stare de mijloc între rai şi iad, loc de purificare morală în care sufletele se purifică prin pedeapsa curăţitoare, prin ajutoarele celor vii: milostenii, (parastase), rugăciunile preoţilor şi prin alte lucrări de pietate făcute pentru ei.

Biserica Ortodoxă spune că “Învăţătura despre purgatoriu nu are temei în Sfânta Scriptură (de parcă cele legate de cultul morţilor ale ortodoxiei, ar avea n. n.) şi că învăţătura aceasta e o doctrină străină de creştinism. Este o metempsihoză păgână spiritualizată… Din punct de vedere moral este dăunătoare, căci ea duce la nepăsare. Omul ştiind că în viaţa de dincolo îşi poate dobândi mântuirea, nu se simte îndemnat de a se feri, aici pe pământ, de păcate. El crede că acestea pot fi ispăşite în purgatoriu…” (Teologia dogmatică şi simbolică, voi 2, pag. 965 şi 967, Bucureşti 1958).

Sergiu Bulgakoff, renumit teolog ortodox: “Creştinismul primitiv este plin de tot sentimentul sfârşitului apropiat şi inevitabil: «Iată, Eu vin curând! Amin! Vino, Doamne Isuse!» (Apoc. 22:20). Aceste cuvinte de foc răsunau ca o muzică cerească în inimile primilor creştini şi le ridicau pe un plan “suprapământesc”, ca să spunem aşa. Aşteptarea unui sfârşit: imediat, tensiunea plină de bucurie, s-a pierdut natural în cursul istoriei. Acest sentiment a fost înlocuit prin acela, că viaţa noastră se termină repede prin moarte şi că o răsplată vine după moarte: îi Orient şi în Occident, escatologia a devenit mai severă şi mai sumbră. În acelaşi timp s-a dezvoltat în creştinism – in Ortodoxie mai ales – o venerare specială a morţii, destul de aproape de ideile Egiptului antic (există, în general, un fel de legătură “subterană” între pietatea egipteană şi Ortodoxie). Trupul mort este îngropat cu veneraţie, ca sămânţa învierii ce va să vină – şi ritualul însuşi al înmormântării este considerat ca o taină. Rugăciunea pentru morţi, pomenirea lor periodică, stabileşte o legătură între noi şi lumea cealaltă; orice trup mort se numeşte în limba liturgică “moaşte”, căci este capabil să fie glorificat… Rugăciunea pentru morţi, fie în cursul jertfei euharistice, fie în afară de liturghie, ocupă un loc important în Biserica Ortodoxă. Aceasta crede cu tărie în acţiunea reală a acestor rugăciuni. Ea poate să amelioreze starea sufletelor păcătoşilor şi să le libereze din locul de pustiire, să le scoată din iad… (Ortodoxia, Sibiu, 1933 cap. XVI, pag. 229 – 232).

Sergiu Bulgakoff, scrie: “Biserica Ortodoxă nu cunoaşte un purgatoriu ca loc, sau stare specială… cu toate acestea, nu se poate nega posibilitatea unei stări de purificare – idee comună Ortodoxiei şi Catolicismului… Escatologia (ultim, final, adică învăţătura despre realităţile ultime ale mântuirii) individuală a morţii şi a lumii de dincolo de mormânt a înlocuit, până într-o măsură escatologică generală a celei de a doua veniri,” Tot în această carte, la pag. 12, autorul scrie: “Epoca creştinismului primitiv abia se aseamănă cu epoca contemporană.” (Ortodoxia, Sibiu, 1933, XVI, 232).

“Purgatoriul e o invenţie introdusă de apuseni în escatologia creştină.” (Teologia dogmatică şi simbolică, vol. 2, pag. 967).

Dar, aşa cum s-a zis mai sus şi din citatul care urmează, Biserica Ortodoxă, prin învăţătura despre parastase, crede la fel cu Biserica Catolică. Iată citatul: “În ce priveşte credinţa că sufletele din purgatoriu pot fi ajutate prin mijlocirile celor vii, aceasta consună cu învăţătura Bisericii Ortodoxe, cu deosebirea că, după învăţătura ortodoxă, aceste mijlociri se fac pentru cei din iad. (Teologia dogmatică şi simbolică, voi 2, pag. 967, Bucureşti, 1958.)

Cine are inimă de înţeles să înţeleagă! Oricum, adevărul nu este greu de priceput, dacă este bună-credinţă, punând citatele faţă în faţă şi, mai ales, cu învăţătura apostolilor – Noul Testament.

In Vechiul Legământ, Dumnezeu a pedepsit aspru pe poporul lui Israel şi pe conducătorii lui din pricină că au împrumutat de la păgâni diferite practici religioase, introducându-le în Templu şl în viaţa lor de fiecare zi. Nu s-au mulţumit cu ceea ce le dăduse Dumnezeu, ci au adăugat, cu gând bun, lucruri străine.

Aşa au făcut şi în creştinism. Anumiţi conducători au adăugat, rând pe rând, câte ceva la calea simplă a adevărului, lăsată de Domnul Isus în Noul Testament, ajungându-se la ceea ce se vede astăzi în cultele ortodox şi catolic.

Petre Vintilescu: Iată câteva însemnări din cartea acestui teolog ortodox, Cultul şi ereziile, pag. 102 – 103,, tipărită în anul 1926 la Piteşti: “Cinstirea rămăşiţelor pământeşti ale sfinţilor şl martirilor a căpătat un avânt deosebit, de când Constantin cel Mare a început să aşeze osemintele apostolilor şi ale altor sfinţi în bisericile construite de dânsul…

Fără îndoială, Biserica a avut mulţumirea să se adapteze în veacul al IV-lea unor împrejurări mai fericite pentru ea, împrejurări, care îi cereau o situaţie normală pentru o acţiune liberă şi nestingherită. Un proces de adaptare trebuia să se urmeze şi în domeniul liturgic, care, în timpul persecuţiilor, se desfăşurase redus la strictul necesar, într-o formă mai aspră, mai lesne de îndeplinit şi ferit de privirile poliţieneşti. Era, pe de o parte, o trebuinţă psihologică ca Biserica să-şi serbeze triumful printr-un seviciu divin plin de pompă şi de entuziasm, pentru care acum avea condiţii prielnice, iar pe de altă parte trebuia să se înfăţişeze cu un exterior demn de o Biserică liberă, cu cele mai vădite veleităţi de misiune în masa adepţilor templelor păgâne din imperiu.

Dezvoltarea aceasta liturgică privea deci exteriorul sau obiectivitatea fenomenală necesară unui plus deosebit acum al vieţii religioase creştine, pe care Chateaubriand pare că a înţeles-o, când afirmă că «tămâia, florile, vasele de aur şi de argint, lămpile, sfeşnicele, coroanele, lumânările, pânza de in, mătasea, cântecele, procesiunile, trecuseră de la templele învinse la altarul triumfător.

Păgânismul încearcă să împrumute de la creştinism dogmele şi morala sa; creştinismul a luat din păgânism podoabele sale.»“

Aici nu mai trebuie nici o explicaţie. Adevărul istoric este limpede. Greşeala s-ar părea că este a Duhului Sfânt, care n-a ştiut ce trebuie Bisericii lui Hristos, şi a venit omul, cu părerile lui “bune” să completeze. Vai, vai, vai, unde duce neascultarea de Dumnezeu! Satana a vrut să ajute pe Hristos ca să cucerească lumea. Oare acesta-i gândul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea omului, ca să-l aducă la starea unde se află astăzi lumea aşa zisă creştină? Aşa trebuie să arate Trupul lui Hristos?

Sf. Ioan Damaschin, vorbind despre moarte, o aseamănă cu căderea îngerilor. El spune: “Precum îngerii după cădere nu mai au posibilitatea dea se pocăi şi de a reveni la starea de sfinţenie de la origine, tot aşa nici oamenii nu se mai pot pocăi după moarte şi ei înşişi nu-şi mai pot ajuta cu nimic pentru îmbunătăţirea sorţii.” (Dogmatica, II, 4, pag. 66, Bucureşti 1933, trad. de D. Fecioru).

Sf. Ioan Gură de Aur. “Ca nu cumva plecând de aici neîndreptăţiţi (nemântuiţi), să suferim pedeapsa cea mai de pe urmă. Dacă în viaţa aceasta vom arăta sârguinţă, fie chiar cât de mică, vom câştiga foarte mult, iar de nu vom avea nici o grijă, şi vom pleca de aici fără să fim buni, apoi chiar dacă ne-am pocăi acolo cât de mult, totuşi la nimic nu ne va folosi. Căci trebuie să te lupţi în timp ce te găseai înăuntru valurilor, iar nu după ce s-a isprăvit viaţa aceasta, să plângi şi să te boceşti fără nici un folos, după cum făcea bogatul din Evanghelie…” (1 Cor. Omilia 23, pag. 314, trad. de arhim. Theodosie Athanasiu, Bucureşti, 1908).

Sf. Simeon Noul Teolog: “…După moarte nu mai există nici o lucrare pentru tine, prin care să obţii purificarea.” (Studii Teologice, 1956, pag. 432, Logos, cap. I).

Aceiaşi părere are şi sf. Asterie al Amasei, când zice:

“Atunci este folositoare pocăinţa când are putere pocăitul să se îndrepte.” (Omilii şi predici, pag. 46).

Chiar după mărturisirea acestor mari învăţători ai Bisericii Ortodoxe, parastasele sunt o erezie, şi nu mică.

Ne apropiem de adevăr fugind de minciună.

Dragul meu, dacă tu eşti creştin, dovedeşte lucrul acesta prin ascultarea de Domnul Isus Hristos, de adevărul Cuvântului Său scris.

Neascultarea de adevăr este moarte.

 Vrei tu să te pierzi, trăind în minciună? Nu tăvăli adevărul în pesmetul intereselor tale, sau ale grupului din care faci parte, că-l vei strica sigur, şi nu-l vei mai putea înţelege nici odată.

 Crede de spune Domnul Isus şi apostolii Săi, şi vei fi mântuit. Slăvit să fie Domnul!

Sf. Ioan Gură de Aur: “Ce s-ar putea spune despre obiceiurile introduse la moarte… despre acele planşete pe la morminte, despre îngrijirea cea mare pentru monumente, despre droaia aceea de femei bocitoare, despre observaţiile zilelor? Spune-mi. Şi cum să nu fie dovada celei mai de pe urmă nebunii? (1 Cor. pag. 165, Omilia XII).

                            În legătură cu cei morţi şi cultul adus lor redăm

                           în continuare câteva obiceiuri:

Obiceiul de a spăla şi a unge pe cel mort la toate încheieturile, este un obicei roman. (Eneidele lui Virgiliu, VI, 219 – 220).

Închiderea ochilor celui mort este tot un obicei roman. (Tristele lui Ovidiu, III, 43).

Punerea monedei pe gura sau în mâna mortului e tot obicei roman păgân, ca obol cuvenit lui Churon pentru trecerea sufletului peste râul Acheron. (Juvenal, III, 265).

Sărutul celui mort de către rude e tot obicei păgânesc roman.

Obiceiul de a arunca cu pământ în mormânt e tot de la romani. Când aruncau cu pământ ziceau: Sittibiterra levis, adică: “Să-ţi fie ţărâna uşoară.”

Doliul şi despletirea părului la femei, este tot de la romani.

Pomenile pentru cei morţi este obicei păgânesc moştenit de la romani: novemdialia, adică pomeni la 3, 7, 9, 20, 30, 40, de zile, pentru manes, adică pentru umbrele sufletelor. Aceste pomeni se mai repetau la 10, 20, şi 30 de ani de la moarte şi se făceau cu mâncări, băuturi şi cu coroane de flori. Adevărul este numai unul pentru orice lucru – nu sunt două adevăruri.

Adevărul mântuirii omului şi a trăirii lui ca mântuit (urmaş al lui Hristos), este cel arătat în Noul Testament.

Sfânt şi moral este numai adevărul, iar adevărul Bisericii lui Hristos este Cuvântul Lui scris de sfinţii apostoli.

“Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea.” (Colos. 3:16).

By   http://damianion.wordpress.com/

000

" data-api-host="https://cdn.2performant.com" type='text/javascript' src='https://cdn.2performant.com/l2/link2.js?ver=5.4.2'>