Acoperă-mă Doamne cu-ndurare

Spread the love

Acoperă-mă Doamne cu-ndurare

Acoperă-mă Doamne cu-ndurare
Şi-atunci când trec prin încercare,
Să o privesc cu mare bucurie,
Ca de la Tine o solie,
Eu ştiu că încercarea în credinţă,
Îmi va aduce biruinţă,
Ea lucrează în mine răbdarea
Şi face desăvârşită lucrarea,
Am înţeles că Tu lucrezi
Doar în întreg, în promisiune…
Ce pot mai mult a-Ţi spune?

Văd harul Tău, Preasfinte Dumnezeu,
Tu vrei să nu duc lipsă
Şi să Îţi cer… Nu-i vreun mister,
Că îmi vei da, de am credinţă,
Mă-ncred în Tine, cu-ntreaga mea fiinţă!
Nu vreau să fiu ca valul mării
Şi să mă tulbur, să m-agit,
Să fiu purtat de vânturi ici şi colo…
Atât Te rog, să mă veghezi pe cale
Şi să îmi dai înţelepciune,
Eşti dorul meu arzând, eşti o minune!

Tu dai cu mâna largă acelui ce-i statornic,
Nu cu mustrare, ne dai Tu binecuvântare,
Cum aş putea să nu mă-ncred în Tine, Tată?
Nu pot uita vreodată, momentul înălţării mele!
Tu mi-ai schimbat înfăţişarea
Şi-ai pus în mine toată zarea!
Când soarele răsare,
A sa căldură arzătoare, usucă floarea ierbii,
Ea cade jos şi piere, de aceea,
Acel ce are bogăţii să se smerească
Şi-n el iubirea şi sfinţirea ca să crească,
Să nu se piardă pe vecie…

O, Domnul meu din veşnicie,
“Ferice de cel ce rabdă ispita!”
Ne spui mereu, că pe acel ce bun Tu îl găseşti,
Îl vei îndestula, îl vei încununa,
Nu cu o diademă pieritoare,
Ci cu tiara vieţii… Promisiune,
Pentru acei ce Te iubesc pe Tine…
Nu poţi fi ispitit să faci vreun rău,
Căci nu există răutate-n Dumnezeu,
De aceea, ne fereşte Tată,
De firea noastră întinată şi n-o lăsa,
Ca să sădească-n noi ispita rea, să ne momească…

Suntem atât de slabi şi vulnerabili,
Dă-ne putere pofta să învingem, să nu ne stingem,
Împovăraţi de grijuri şi păcate,
Tu Doamne, care le vezi, le şti pe toate,
Tată al luminilor, ne dai atâta bine,
Tot ce e bun şi sfânt, e de la Tine,
În Dumnezeu nu este o schimbare,
Nici umbră de mutare,
Prin a Ta bunăvoinţă, ne-ai născut în fiinţă…
Al adevărului Cuvânt, ne-a dat un nume,
Şi-un Duh Preasfânt să ne îndrume,
Ce mare har, de-aceea Tată,
Să nu mă laşi, să nu mă uiţi vreodată,

M-am lepădat de răutate, de pizmă şi necurăţie,
Căci vreau să împlinesc Cuvântul,
Nu doar ca să-L ascult şi să mă-nşel,
Eu vreau să fiu cu Tine-n veşnicie,
Căci pocăinţa fără fapte, este moartă, iar lucrarea,
De nu pui dragoste în ea,
E doar sudoare. Priveşte dar prietene spre zare
Şi te întreabă cum ţi-e azi trăirea,
De rabzi, de lupţi şi speri,
Vei fi-mbrăcat în calde primăveri,
Căci Domnul Dumnezeu te vrea Acasă
Încrede-te în promisiunea sfântă
Şi roagă-te şi laudă şi cântă,
Căci Tatăl Sfânt copiii nu Îşi lasă!

24/01/2013, Barcelona- Lucica Boltasu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.