Nelson Rolihlahla Mandela s-a născut la 18 iulie 1918 în satul Mvezo, în Transkei (sud-est), în clanul regal Thembu al etniei xhosa.
Ulterior, el s-a mutat în satul vecin Qunu, unde a petrecut, conform spuselor sale, „anii cei mai fericiţi” – o copilărie liberă la ţară probabil idealizată -, după care a primit o bună educaţie.
În timp ce învăţătorul său l-a numit Nelson, tatăl său îl striga Rolihlahla („cel care creează probleme”, în xhosa). Mandela s-a manifestat foarte devreme ca un spirit rebel.
Mandela a crescut împreună cu două surori în Qunu, satul mamei sale, unde avea grijă de turmele de vite și petrecea mult timp afară cu alți băieți.[11] Mai târziu avea să afirme că viața sa timpurie fusese dominată de „tradiție, ritualuri și tabuuri”.[12] Ambii săi părinți erau analfabeți, dar fiind creștină devotată, mama lui l-a trimis la o școală locală metodistă, la vârsta de șapte ani.
Nelson Mandela, a fost rând pe rând un militant antiapartheid înverşunat, deţinutul politic cel mai celebru din lume şi primul preşedinte de culoare al Africii de Sud.
Lider al luptei persoanelor de culoare împotriva regimului rasist care se străduia să instituţionalizeze segregaţia în Africa de Sud, Mandela, a petrecut 27 de ani în detenţie, în perioada 1964-1990.
Din spatele gratiilor, el a devenit simbolul oprimării poporului său, în timp ce lumea întreagă manifesta şi organiza concerte pentru a fi eliberat.
Însă, chiar înainte să fie eliberat, el a învăţat să-şi înţeleagă adversarii – cunoscându-le limba, afrikaans, şi poezia – să-i ierte şi să lucreze cu ei. Aceasta îi va aduce Premiul Nobel pentru Pace în 1993, împărţit cu ultimul preşedinte al regimului de apartheid, Frederik De Klerk.
Sub culorile Congresului Naţional African (NAC), Mandela a fost primul preşedinte al noii „naţiuni curcubeu”, în perioada 1994-1999.
În timpul studenţiei, el a fost exmatriculat de la Universitatea Fort Hare (sud) din cauza un conflict cu privire la alegerea reprezentanţilor studenţilor. Înainte de exmatriculare, a fugit din familie, la vârsta de 22 de ani, pentru a scăpa de o căsătorie aranjată.
Sosit la Johannesburg, tânărul impetuos ia atitudine împotriva segregaţiei faţă de persoanele de culoare. El se întâlneşte cu Walter Sisulu, care îi devine mentor şi un prieten apropiat, şi intră prin intermdiul său în ANC.
Împreună cu Oliver Tambo şi alţi lupi tineri, Mandela fondează Liga de Tineret a ANC şi preia rapid conducerea unui partid considerat prea slab în faţa unui regim care a instituţionalizat apartheidul în 1948.
După interzicerea ANC în 1960, Nelson Mandela, arestat în numeroase rânduri, trece în clandestinitate, prezidând crearea unei aripe armate a ANC.
Arestat din nou în 1962, el a fost condamnat la închisoare pe viaţă doi ani mai târziu.
În timpul procesului, Mandela pronunţă o pledoarie sub forma unei profesiuni de credinţă.
„Eu am luptat împotriva dominaţiei albilor şi am luptat împotriva dominaţiei negrilor. Idealul meu cel mai scump a fost cel al unei societăţi libere şi democratice în care toţi să trăiască în armonie cu şanse egale. Sper să trăiesc suficient de mult pentru a-l atinge. Însă, dacă este necesar, este un ideal pentru care sunt pregătit să mor”, a spus el.
El a petrecut 18 din cei 27 de ani de închisoare pe Robben Island, o insulă mică din largul oraşului Cape Town.
Regimul sever de detenţie la care a fost supus s-a relaxat în ultimii ani, atunci când a stabilit contacte secrete cu regimul de apartheid din ce în ce mai asediat.
Mandela s-a retras din activitatea politică în 1999, urmând să-şi împartă timpul între Johannesburg şi Qunu. De câteva ori a fost internat la spital pentru a fi tratat, mai ales de o infecţie pulmonară, cauzată probabil de tuberculoza contractată în închisoare.
Retras din viaţa publică, în ultimii, ani, din cauza vârstei înaintate, Nelson Mandela a căpătat statut de legendă în Africa de Sud şi în întreaga lume. Devenit simbol al luptei împotriva rasismului şi oprimării, Mandela a rămas cunoscut şi pentru talentul de orator.
Iată mai jos câteva citate din Mandela:
„Pentru a fi liber nu este suficient să te eliberezi de lanţuri, trebuie să respecţi şi susţii şi libertatea altora”.
„Nu are nici un farmec să fii prudent, să te mulţumeşti cu o viaţă în care faci mai puţin decât poţi”.
„Când am ieşit pe uşa care mă purta spre libertate, am ştiut că dacă nu las ura şi amărăciunea în spate, voi continua să fiu în închisoare”.
„Să elimini sărăcia nu este un act de caritate, ci un act de dreptate. Ca şi sclavia sau apartheidul, sărăcia nu este o stare naturală. Este provocată de om şi poate fi eradicată de acţiunile oamenilor”.
„Se spune că nu cunoşti cu adevărat o naţiune, până nu ai stat într-una din închisorile ei. O naţiune nu ar trebui să fie judecată după cei mai sus-puşi cetăţeni ai ei, ci după cei mai umili”.
„Uneori ne întrebăm cine sunt eu ca să fiu strălucitor, superb, frumos, talentat, fabulos? De fapt, cine eşti tu ca să nu fii”?
„Nimic nu este alb sau negru”.
„Cunoaşte-ţi duşmanul şi află care este sportul lui preferat”.
“Tot timpul pare greu până când ajung să-l finalizezi.”
“Dacă nu ne schimbăm, nu creștem. Dacă nu creștem, nu trăim.”
“Nimeni nu se naşte urând alte persoane pentru culoarea pielii lor sau pentru religia lor. Oamenii trebuie să înveţe să urască, iar dacă pot învăţa ura, pot învăţa şi iubirea, care este un sentiment mai apropiat de inima omului”.
“Curajos este nu cel ce nu are frică, ci acela care ştie să-şi învingă frica sa.”.
“Le datorăm copiilor noştri, cei mai vulnerabili cetăţeni ai oricăriei societăţi, o viaţă lipsită de violenţă şi teamă”.
“Dacă vrei să faci pace cu duşmanul tău, trebuie să lucrezi cu el. Atunci va deveni partenerul tău.”
“Teama noastră cea mai mare nu este că nu suntem la înălţimea unei situaţii. Cea mai mare teamă a noastră este că suntem cumplit de puternici. De lumina noastră ne temem, nu de întuneric.”
“Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea.”
“Că ai căzut nu are nicio importanţă, deoarece numai modul în care te ridici contează.”
“Nimic nu e mai interesant decât să te întorci într-un loc unde nimic nu s-a schimbat, doar ca să vezi cât de mult te-ai schimbat tu.”
“Dacă îi vorbeşti unui om într-o limbă pe care o înţelege, cuvintele tale vor ajunge la mintea lui. Dacă îi vorbeşti în propria lui limbă, cuvintele ajung la inima lui.”
“Când oamenii sunt hotărâți, pot obține orice!”
O descriere mai pe larg a vietii sale o gasim pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Nelson_Mandela
Nelson Rolihlahla Mandela (n. 18 iulie 1918 – d. 5 decembrie 2013) a fost un om politic sud-african, care a deținut funcția de președinte al Africii de Sud în intervalul 1994-1999. Adversar al apartheidului, a fost primul președinte al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ și cu participare multirasială. Guvernarea lui Mandela s-a axat pe dezmembrarea moștenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituționalizat, a sărăciei și a inegalității și promovarea reconcilierii rasiale. Un susținător al pan-africanismului și al socialismului democratic, el a fost președinte al partidului Congresul Național African din 1991 până în 1997. Pe plan internațional, Mandela a fost secretar general al organizației interguvernamentale Mișcarea de Nealiniere, între 1998 și 1999.
Vorbitor al limbii xhosa, trăgându-se din familia regală a tribului Thembu, Mandela a urmat cursurile Universității Fort Hare și ale Universității din Witwatersrand, unde a studiat dreptul. Trăind în Johannesburg, el s-a implicat în politica anti-colonialistă, devenind membru al Congresului Național African și fiind unul dintre întemeietorii African National Congress Youth League, organizația de tineret a partidului. Anul 1948 a marcat venirea la putere a Partidului Național, care a început aplicarea apartheidului. Mandela a dobândit notorietate în 1952, în cadrul așa-numitei Defiance Campaign against Unjust Laws (română Campania de nerespectare a legilor injuste), o inițiativă pașnică de nesupunere civilă. În 1953 a devenit conducătorul organizației partidului în regiunea Transvaal, funcție în care a supervizat conferința Congress of the People din 1955, în cadrul căreia s-a format o coaliție de partide opuse apartheidului, cu ANC-ul în frunte. Lucrând între timp ca avocat, a fost arestat de mai multe ori pentru incitare la revoltă. Alături de conducerea partidului, a fost judecat între 1956 și 1961 pentru trădare, însă nu a fost condamnat. Deși fusese inițial un adept al opoziției pașnice, și-a revizuit poziția, devenind cofondator Umkhonto we Sizwe, facțiunea armată a Congresului Național African, care este responsabilă pentru un număr de atacuri cu bombă împotriva guvernului. Arestat în 1962, a fost condamnat pe viață la 12 iunie 1964, fiind eliberat după 27 de ani de închisoare, la 11 februarie 1990, în urma unei campanii internaționale de lobby pentru cauza sa.
Devenind președintele Congresului Național African, Nelson Mandela și-a publicat autobiografia și a condus negocierile cu președintele țării, F.W. de Klerk pentru abolirea politicii opresive a apartheidului și organizarea de alegeri universale. Acestea au adus în 1994 victoria partidului său, fiind format un guvern de unitate națională. Ca președinte de stat (conducător de jure și de facto al guvernului), a inițiat o nouă constituție și a format o comisie pentru cercetarea abuzurilor împotriva drepturilor omului din trecut. A introdus politici menite să încurajeze reforma agrară, extinderea serviciilor de sănătate publică și combaterea sărăciei.
Pe plan internațional și-a asumat responsabilitatea pentru invazia din 1998 a statului Lesotho și a acționat ca mediator între Libia și Marea Britanie, pe fundalul procesului privitor la atentatul terorist asupra zborului Pan Am 103.
Nu a mai candidat pentru un al doilea mandat, fiind urmat în funcție de către Thabo Mbeki.
S-a concentrat pe activități caritative în combaterea sărăciei și a epidemiei HIV/SIDA, prin Fundația Nelson Mandela.
CUPRINS
Bine v-am (re)gasit dragi prieteni.
Dragi prieteni si vizitatori ai site-ului 
In urma donatiei puteti comanda cartea pe adresa cuvintedeaur@ gmail.com pentru cei care locuiti in Diaspora.
Chiar la inceput cartii Daniela Delibas declara :
„Cuvinte de aur pentru suflete de aur”
Dragii mei prieteni stiu ca mi-ati simtit lipsa si v-ati intrebat de ce nu mai scriu, de ce nu mai impartasesc cu voi bucuriile si tristetile mele, de ce …de ce…de ce…
