Bine v-am (re)găsit!
Acestea sunt doar câteva din paginile noastre de facebook și ca să înțelegeți
mai bine proiectele noastre dați click pe fiecare link și aruncați o privire. Mulțumim din inimă pentru timpul acordat!
Desigur că e de apreciat și de admirat oferirea de servicii, cunoştinţe şi abilităţi, dăruirea, talentul si timpul acordat unor astfel de proiecte.
Voluntariatul nu e o muncă usoară pentru că el se desfăsoară pe lângă familie, serviciu si atâtea obligatii si chiar dacă el e realizat în timpul liber de multe ori acel timp liber nu prea îl avem si pentru al avea trebuie să facem sacrificii…
De aceea mereu mă închin cu respect celor care mi-au fost alături și au rămas până la capăt.
Sunt foarte conștientă că nu a aș fi putut realiza nimic dacă nu aveam persoanele potrivite, circumstanțele favorabile și binecuvântarea lui Elohim (Dumnezeu).
Multi din prietenii mei mă încurajează și asta îmi dă puteri să merg înainte căci ei cunosc proiectele mele personale care niciodată nu vor apărea pe facebook si mereu le zic că mă simt ca o picătură de apa într-un ocean.
Unele sunt nevoită să le postez pe facebook pentru a încuraja si pe alți să facă fapte bune.
Altele le postez pentru a ne bucura împreună de poze frumoase care rămân in amintirea noastră mulți ani de acum încolo.Pozele sunt cele mai frumoase amintiri si ele ne aduc aminte de oameni frumosi , de proiecte minunate si de locuri interesante.Asociația noastră in scurtă vreme va avea un spatiu nou si de cel vechi ne vom aduce aminte cu drag uitându-ne pe poze…
Unele articole trebuie postate să vadă sponsorii si colaboratorii că acel sprijin, fie mic sau mare a fost folosit pentru scopul cu care a fost donat.
Zilele acestea am primit o donație un computer si am postat si mulțumit donatorului dar când se deschide vama vom posta din nou unde a ajuns acel computer, la cine l-am donat mai departe.
E importantă această transparentă ca să putem lucra mai bine si eficient si cu alti sponsori care vor să se alăture misiunii noastre, să vadă cum lucrăm si să ne cunoască mai bine.
Sunt multe persoane care fac fapte bune și trec neobservate de unii, dar nu de toți, și asta nu e o problemă dacă te laudă sau nu cineva, important e să ai inima mulțumită și sufletul liniștit seara când îți pui capul pe pernă, să dormi cu conștiința împăcată că ai făcut numai bine și rău la nimeni.
Chiar dacă nu poți să mulțumești pe toată lumea, chiar dacă unii te judecă sau au prejudecăți despre tine fără să te cunoască, chiar dacă alții îți mai scot și vorbe rele, astea toate fac parte din viață.
De ce avem două urechi? Pentru că pe una să intre și pe cealaltă să iasă și niciodată să nu le punem la inimă, să nu le lăsăm să ne întristeze sufletul, să ne împiedice, să ne spulbere visele și nici să ne strecoare otravă în minte. E important
să avem o viziune clară și să ne urmăm drumul exact ca și în proverbul acela: Căinii latră și ursul își vede de drum și până la urmă ce treabă avem noi cu răutatea sau nemulțumirea unora, e problema lor, e treaba lor și nu a noastră. Comportamentul lor nepotrivit îi murdărește pe ei, le întunecă orizontul și îi face robi ai întunericului pentru că ei sunt călăuziți de frustrările lor proprii și nu de principile luminii și bunătății.
Niciodată nu am putut să mă supăr pe astfel de oameni pentru că ei sunt asa din cauza rănilor pe care le au. Iar dacă aleg să nu se vindece, atunci ii atacă pe ceilalti si îsi aruncă veninul crezând că asa se vor simtii mai bine dar asta e o stare “ de bine” de moment apoi trăiesc mai departe cu durere, frică, slăbiciuni, neîmpliniri, frustati si goi de aceea noi trebuie să avem compasiune pentru astfel de oameni. (asta e deja o altă poveste, cu altă ocazie)
Peste tot ce e negativ trebuie să trecem repede, nu să facem o telenovelă din nimic, nici să le dăm prea multă importanță și nici să le analizam prea mult căci gândindu-ne la ele va apărea întrebarea: Oare e adevărat? Oare de ce a zis așa?… Asta deja mă duce cu gândul la Geneza unde a venit cel rău să îi dea idei Evei: Oare a zis Elohim (Dumnezeu) ?
Există și o latură a problemei când critica e constructivă și atunci trebuie să avem grijă să o luam în seamă și să medităm. Au fost și cazuri când m-am oprit și m-am gândit: Oare de ce a zis așa? Poate îl(o) pot ajuta să iasă din starea invidioasă, răutăcioasă sau frustată și să îi ofer o mână de ajutor. (asta deja e o poveste mai lungă)
Am întâlnit oameni care aveau probleme și pentru că tot se gândeau la ele, acestea i-au împovărat și le-a luat pacea. I-am sfătuit să se roage și să lase poverile la picioarele lui Yeshua HaMashiach (Isus Christos) și să nu le mai ia, căci mulți le duc acolo, apoi iar le iau în spate și își fac singuri mai mari probleme. Problemele sunt ca și pietricele alea micuțe care ne ies în cale și noi trebuie doar să le ocolim, să le luăm în calcul, dar nu să ne lăsăm împiedicați de ele, nici să le vedem probleme mari și să ne lăsăm descurajați. (despre asta vom povesti altă dată că nu vreau să stric dulceața și mierea din povestea de azi)
Ceea ce mă fascinează e faptul că sunt mulți oameni buni în jurul nostru și când ți-i scoate Elohim(Dumnezeu ) în cale se întâmplă minuni, miracole mari…
Citiți AICI:
În toate proiectele acestea durerea mea cea mai mare a fost
LIPSA DE SPAȚIU, lipsa de loc să îți desfășori activitatea. Să vină oamenii cu brațe de cărți la tine și să le zici că nu ai loc că e plin peste tot, e cea mai mare durere. Să îți lase mesaj că au lucruri frumoase pentru copii și doresc să le doneze, nu poți să spui că nu ai loc că ți se rupe sufletul să știi că unii le dau din toată inimă și alții nu au ce să îmbrace și chiar au nevoie de ele iar tu să îi refuzi pe motiv că nu ai spațiu… culmea durerii… Desigur că am încercat să nu refuz pe nimeni dar multe lucruri le-am luat cu jumătate de inimă, nu cu bucurie cum mi-ar place să le preiau, pentru că nu știam unde să le mai pun. În pivniță si în balcon era plin, la ușă era plin, locul unde chiar nu am voie să le țin căci ni se dă amendă și nu de puține ori am fost la un pas să primesc amenzi. Plus că am copii și nu pot să le iau spațiul lor de joacă pentru proiectele asociației și așa mai îmi zic câteodată:
„Mami vrem să ne jucăm în balcon când îl eliberezi?”. Mi se rupe sufletul că ei nu înțeleg că noi le trimitem cu drag în România sau uneori vine cineva după ele dar după un timp iar e plin și chiar îmi doresc să le eliberez balconul pentru totdeauna să aibă și ei locul lor de joacă liber și frumos.
Cu părere de rău trebuie să vă spun că au fost cazuri când i-am refuzat mai ales când era vorba de mobilă, mașini de spălat, biciclete sau lucruri mai mari. O plasă, o cutie de haine îi mai faci loc pe undeva cumva, dar lucruri mari voluminoase nu ai unde să le mai înghesui. Zilele acestea am dormit și când m-am trezit sufrageria era plină de haine. M-am uitat nu știam ce e cu ele. Am zis copiilor : “De ce le-ați luat nu știți că nu mai avem loc!”. Când m-am uitat la ele mai cu atenție, erau haine noi-nouțe de la nu știu ce vecină pe care trebuie acum să o caut să îi mulțumesc. Ne iubesc vecinii, ne iubesc oamenii și mereu vin să ne aducă lucruri frumoase dăruite din inimă. Ei vor să ni le dea nouă pentru că suntem o familie mare, dar eu degeaba le spun de multe ori, că am destule lucruri pentru copii că parcă nu aud și iar vin după câteva zile. Depinde de la caz la caz. La primul impuls spun nu am loc, nu îmi mai aduceți nimic dar apoi zic în inima mea: “O sa le pun eu undeva până vine cineva dupa ele” sau mă gândesc că asa cum am rezolvat de fiecare data voi rezolva cumva si acum.
Să vă povestesc pe scurt cum a început povestea aceasta că și așa deja v-am reținut cam mult
Când am ajuns în Austria soțul meu m-a dus la o piață de vechituri de care m-am îndrăgostit. Îmi plăcea să merg, să mă opresc la fiecare masă, să mă uit, să cotrobăiesc, să caut printre lucruri nu neapărat să cumpăr ceva. Pur și simplu mă relaxa mai ales că unii vorbeau cu tine și, cum eu iubesc oamenii, stăteam cu drag să îi ascult. Soțul meu era pe alte rânduri și ne sunam numai daca găseam ceva ca să ne consultăm, în rest câteva ore fiecare era cu treaba lui. De fiecare dată când mergeam primeam lucruri sau unii îmi ziceau: „…uite ia-le pe toate că ți le dau ieftin:”. Eu le ziceam ce să fac cu atâtea lucruri nu am locuință mare și nu vreau să îmi umplu casa cu așa multe lucruri. Îmi arătam respectul față de oferta generoasă a vânzătorului si până la urmă după mai multe discuții îi ziceam :”..uite hai că le iau, le pun în pivniță !” – am o pivniță curată care era tot timpul plină – „și apoi când vin prieteni la noi din Romania le dau lor!”. Și soțului meu îi ziceam de multe ori: „Te rog să nu mai cumperi nimic că nu mai avem loc, nici dacă îmi aduci mobilă de aur nu mai am plăcerea și timpul necesar să o schimb pe a mea, de care sunt mulțumită așa cum e, și dacă o să îmi aduci linguri de aur tot așa o să mâncam cu ele cum mâncam și cu celelalte!”. El e mai cheltuitor ca mine și cumpără uneori prea mult, dar îl înțeleg că ia cu drag pentru copii și e bine într-un fel că e așa, că astfel se echilibrează căsnicia noastră. Ce ne făceam dacă eram amândoi prea cheltuitori, dar cum eu cheltui mai puțin, numai bine că există cineva care are grijă de bani. Acum să nu vă închipuiți că avem așa mulți bani, dar egal că ai mulți sau puțin, e important cum îi chivernisești.
Când investeam în proiectele caritabile primeam înapoi însutit, asta era metoda mea să îi înmulțesc.
Un exemplu de proiect e acesta CLICK AICI:
De multe ori mă distrez cu fetele mari și le zic:
„Ce bine că mama voastră are grijă de bani că ce ne făceam cinci fete la shopping!”. Eu îmi cumpăr foarte puține lucruri, strictul necesar și chiar telefonul care îl am l-am primit de la soțul meu care și-a luat altul și asta nu o zic din mândrie, ci pur și simplu nu îmi trebuie multe lucruri, am de toate, sunt mulțumită cu ce am și mereu mă gândesc la familie, la copii, la proiecte sau la altii necajiti sau bolnavi.Știți cum e inima unei mamei, mereu dăruită pentru puișorii ei, mereu cu gândul la ei să fie fericiți, să aibă o copilărie frumoasă, să se bucure de familia lor și să se simtă bine în casa unde i-a trimis Elohim(Dumnezeu)
Mulți mă apreciază și îmi spun Angela eu nu mă descurc cu unul, spune-mi și mie secretul tău cum te descurci cu șapte?
Nu am nici un secret anume, ci pur și simplu îmi vin soluții pe moment la tot ce fac și asta se datorează formării mele, a cărților citite și a relației mele cu Mântuitorul care îmi dă răbdare, speranță, credință, lumină, înțelepciune și tot ce am nevoie.
Din totdeauna mi-a plăcut să fac economii, să am grijă de bani , să îi calculez bine, să fiu atentă ce cumpăr pentru că se întâmplă să fi în magazin și văzând atâtea lucruri ai impresia că ai nevoie de ele dar în realitate nu ai nevoie de ele.
Nu vi s-a întâmplat să fiți în magazin și să ziceți: „Ce rochiță frumoasă, chiar îmi trebuie pentru săptămâna viitoare!” și când ați ajuns acasă era dulapul plin, de nici nu ați mai avut loc unde să o puneți. (despre asta am scris câteva articole pe site
www.insulaekklesia.ro în urmă cu câțiva ani)
În urmă cu 20 de ani eram așa de săracă că țineam zile de post negru fără apă și fără mâncare, numai că nu aveam ce mânca și seara când încheiam ziua mâncam pâine cu margarină sau untură și vegeta. (O să vă povestesc altă dată cu altă ocazie).
De cumpărături și ce mai e nevoie în casă se ocupă soțul și când nu îi ajung banii îi mai dau eu căci știe că eu am rezerve întotdeauna și mulțumesc lui Elohim (Dumnezeu) că nu ne-am certat niciodată pe tema asta. De altfel nu ne certăm deloc și dacă mai apar unele discuții, cum e normal în toate familiile atunci le clarificăm rapid, frumos și fără prea mult tam-tam. Dacă te uiți cu atenție la cuvântul ceartă vei observa două cuvinte “ce” și “artă” adică, ”Ce artă”! Deci noi alegem “ceartă” sau “ce artă”!
E frumos să ai o căsnicie binecuvântată, pace și bucurie în familie. (cu alta ocazie vă voi povestii mai multe cum ne-am căsătorit și cum eu am grija de bani, nu că eu aș fi cocoșul în casă, nici nu se pune problema la noi în felul acesta, plus că noi respectam principiile bibliei:
Yeshua, Capul familiei, apoi soțul, apoi soția, apoi copiii, dar toate într-o armonie frumoasă, cu respect și dragoste unii față de alții).
Pe lângă asta am prieteni buni care îmi fac câte un cadou, exact ce am nevoie la timpul potrivit. Cea care se îngrijește de mine și acum, este mama mea cu care vorbesc zilnic. Ea locuiește în Italia dar ne întâlnim o dată pe an în Romania sau vine la noi. Mai am un frate căsătorit în Austria care are un băiețel minunat și cam asta e toată familia mea. Mi-ar fi plăcut să am familie mare, cumnați, cumnate (am numai una și pot să zic că mă înțeleg bine cu ea), socri sau frați mai mulți, dar dacă nu am neamuri mă bucur că am copii și asta mă împlinește, așa cum am scris odată ASTA E CARIEREA MEA : familia mea.
Mai am în România o bunică dragă, dar e cam departe în județul Harghita, lângă Borsec și câteva mătuși care îmi sunt dragi și un unchi care se bucură de tot ce postez pe facebook.
Tatal meu mai trăieste si e departe de noi , in zona unde e bunica mea.E o poveste complicată căci de când am fost mică mama mea ne-a crescut singură. L-am cautat de multe ori chiar si anul acesta inainte de pandemie.Mai am o soră si un frate din partea tatălui dar ei fac parte din altă poveste lungă si interesantă…
Unele cuti cu povesti le tin încuiate si le mai deschid din când în când pentru a povesti intamplări reale, fapte concrete din care cineva poate să învețe.Altele le țin închise pecetluite, aminti care nu îsi mai au rostul, unele triste si dureroase de care m-am vindecat si eliberat iar altele le voi deschide la vremea potrivită.
Toate aceste valuri m-au călit si m-au format intr-un mod frumos si am învățat să nu judec pe nimeni, să nu mă razbun niciodată si să las totul pe seama lui Elohim (Dumnezeu)
Fiecare om are o poveste si din fiecare poveste putem învăta ceva.Să avem grijă sa nu ii judecăm pe oameni căci noi nu stim inima lor, viata lor si nici motivele de ce sunt asa si nu sunt altfel.Trebuie să avem mare grijă cum vorbim unii cu altii pentru că nu oricine poate fi înlocuit si cel rănit să ramână cu urme grave.Suntem asa de puțin pe acest pamant si de ce să nefacem dureri unii altora când putem sa trăim simplu si frumos.
Legat de relatii s/au scris multe cărti frumoase de aceea eu mereu incurajez cititul cărtiile bune si de folos iar in ceea ce priveste bunătarea si dărnicia astea se învată practicând.
Niciodată un om bogat nu va putea să il inteleagă pe deplin pe un om sărac pentru că nu a fost niciodată sărac si numai cei care s-au culcat măcar o dată în viată cu stomacol gol poate să il ințeleagă pe cel flămând.Cine a stiut să se bucure de orice dar care l-a primit când nu avea nimic va sti să dăruiasca din inima celui in nevoi.Copilăria mea nu a fost una prea fericită si pană la vârsta de 26 de ani când m-am căsătorit am suferit mult din mai multe motive.Primul motiv a fost că familia mea nu e întreagă si deseori m-am simtit singură, a nimănui până când s-a produs minunea in viața mea si
L-am cunoscut pe Mântuitorul Yeshua HaMashiach (Yeh-SHOO-ah Ha-Mah-SHEE-akh), în mod personal la vârta de 18 ani.
Abia atunci viața mea a primit sens si am început sa înteleg lucrurile din jurul meu care până atunci nu le întelegeam si mă frământau.Apoi o altă suferință pe care o aveam era neputința de a înțelege de ce există atâția săraci si oameni bolnavi.Această frământare a durat ani întregi de cercetare si întrebări zilnice până când m-am căsătorit, m-am maturizat si împreună cu soțul meu am studiat Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu.
In mintea mea era mereu gândul că dacă toti am împărtii ce avem nu ar mai exista oameni săraci căci multi avem lucruri si bani in plus față de ceea ce avem nevoie.
Am observat că multi nu fac diferența între nevoi si dorințe de aceea e un dezechilibru mondial.Aceste doua pasaje din Biblie pe lângă multe altele vorbesc asa de clar cum ar trebui sa fim noi si cum suntem in realitate.
- ”Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.”Matei 6:19-21
- ”Negreşit, evlavia (credinciosia ) însoţită de mulţumire este un mare câştig. Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd, şi pierzare.
- Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri” 1 Tim. 6:6-10
M-am căsătorit în anul 2003 si am plecat in Graz, Austria pentru că soțul meu era aici din 1989.Deși nu avem multe neamuri în România și nici casă totuși sufletul nostru e acolo unde avem mulți prieteni în toată România și multe invitații dar pentru că copiii sunt încă mici si drumurile costisitoare mergem foarte rar sau aproape deloc.
Mă simt bogată să am astfel de prieteni din diferite categorii sociale, de diferite credințe, dar ne unește dragostea și prietenia.
Ce e interesant că mulți prieteni care călătoresc sau stau în străinătate în drum spre România se opreau la noi să se odihnească câteva zile. Eu îi certam : păi cu așa mașină mică vii aici la noi, nu știi că pivnița mea e plină și unde bag eu toate darurile pe care doresc să le trimit în Romania la cei în nevoi. Mulți dintre ei sunt implicați în lucrări misionare (și) de ajutorare și lucram împreună de ani de zile cu rezultate frumoase pentru că sunt oameni corecți și chiar le împart cu drag la cei săraci. Lucrarea asta îți aduce multă bucurie, dar uneori tristețe și probleme. Mulți îmi lasă cereri de ajutor și nu vor să înțeleagă că atât eu cât și echipa cu care lucrez nu putem să facem față la toate cazurile care sunt în Romania, plus că nici nu avem timpul necesar, avem si noi familii și responsabilitățile noastre.
Nimeni nu se poate angrena într-o lucrare non-stop și mai ales când timul e puțin pentru fiecare.Toti avem 24 din 24 de ore, nimeni nu are mai mult. Pe primul loc vă rămâne familia și copiii mei cu care îmi petrec foarte mult timp, învățăm limba română și avem multe activități împreună și în
timpul liber pe care nu prea îl am dar mi-l fac, îmi place să scriu și să citesc.
De ce am zis ca mi-l fac pentru că mereu aud expresia : Nu am timp si mă intreb dar cine are timp ? Nimeni, caci timpul ni-l facem si dacă vrem ceva cu adevărat atunci vom obtine si ne vom face timp pentru lucrurile care le iubim.
Am tipărit o carte “Cuvinte de aur pentru suflete de aur”:
Această carte am tipărit-o pentru a ajuta o asociație din Romania ca prin vânzarea cărților să beneficieze cei nevoiași de un suport financiar, dar asociația acum nu mai are așa multe activități, plus că acum eu lucrez la proiecte noi unde vreau să investesc atât financiar cât și material.
Aș vrea să modific și câteva învățături și câteva idei din carte cum ar fi numele Mântuitorului.
Îmi place să folosesc numele original pentru că sunt evreică și iubesc acest nume:
Yeshua HaMashiach (Yeh-SHOO-ah Ha-Mah-SHEE-akh), adică Yeshua este Mântuirea și Mashiach, Unsul.
Asta e un subiect mai lung, îl vom discuta altă dată sau îl putem studia împreună cu prietenul nostru evreu din Cambodgia, Eduard Claudiu Moisă:
https://www.facebook.com/eduardclaudiumoisa cu care e o plăcere să discuți din originalele Bibliei. (Aici e o altă poveste cum ne-am cunoscut cu el, cum am trimis pachete în Cambodgia (aici puteți citi mai multe despre tema asta:
E o poveste frumoasă și cu campania pentru Copiii din Cambodgia.
Deschideți AICI :
Vă rog să nu începeti cu afirmatii de genul că sunt destul săraci in România si ce treabă avem noi cu copiii din Cambodgia, de parcă ei nu ar fi oameni asa pun unii gresit problema.
Este trist să gândim asa mai ales că fiecare ajută unde are chemarea si fiecare ajută cu ce poate si când poate.
Săracul e sărac indiferent de religie sau nationalitate.Eliberați-vă de aceste prejudecăti sa faceți diferente între oameni.
Vom povesti mai mult în curând pe tema asta dar azi m-am cam lungit cu mărturia care de fapt era gândită la început ca un articol simplu despre
ce înseamnă să te simți că o picătură de apă într-un ocean și am atins mai multe subiecte care nu erau plănuite.
Of, aduceți-mi aminte să vă povestesc despre Cartea mea “”Sfaturi din inimă pentru cei care vor sa invete” sau ”1000 de lucruri pe care trebuie sa le stie oricine”
Ar fi multe de împărtasit si eu m-as bucura să stiu că cineva citeste si a învatat ceva din toate aceste povesti de viață.Probabil că pentru unii va fi prea mult de citit iar pentru altii o lectură frumoasă, un zâmbet pe fată si poate un ajutor binevenit.
Am terminat și volumul 2 al cărții dar nu am reușit să îl tipăresc și mai am începute niște cărți dar înaintez ca melcul pentru că sunt implicată în proiectele asociației, proiecte sociale, culturale și educaționale, dar nu mă plâng căci așa cum vă povesteam în articolul anterior
toate lucrurile își au vremea lor.
Și ceilalți voluntari de la asociație sunt oameni deosebiți (nu le amintesc numele pentru că vreau mai întâi să îi întreb, să le cer permisiunea) care sunt profesori în Austria, unii au familii cu mulți copiii , alții sunt oameni simpli dar cu suflet mare, fiecare diferit dar aveam aceeași viziune și asta e important, diferiți dar împreună la bine și la rău.
La asociație am avut si am primit voluntari din toate religiile, catolici, ortodocși, evanghelisti, musulmani, etc. si am văzut că nu religia face omul neapărat ci caracterul si bunătatea inimii.
Avem și simpatizanți, prieteni care empatizează cu noi care dau
share pe facebook și spun și altora despre noi.
Cei care sunt voluntari la asociatie au si ei viața lor privată de aceea ajută când pot si cum pot, iar fiecare trebuie să fie înțelegător că
nu suntem o organizație cu angajați plătiți.În Austria, țara asociațiilor, sunt multe organizații care fac multe lucruri frumoase și minunate pentru oameni dar au angajați plătiți chiar dacă serviciile lor sunt gratuite.
și mai ales pentru fiecare SHARE
căci nu știm de multe ori ce minune poate face o distribuire. Se întâmplă să dai un SHARE și cineva să vadă și să doneze pentru o lucrare caritabilă, să rezolve exact problema unei alte persoane care poate suferă sau e înfometată, poate e bolnavă și are nevoie de un tratament,
poate suferă ca mine că nu are spațiu să își desfășoare activitatea, etc.
Și cum vă povesteam la început cam prin 2003 mergeam în piața de vechituri (Flohmarkt e pe limba germană, iar tradus ar însemna, piață de purici) și oamenii erau drăguți și îmi dădeau multe lucruri, unele gratis, altele le cumpăram la preturi mici, lucruri noi frumoase de copii și adulți.
Apoi le duceam acasă le selectam, le spălam și le împachetam pentru România. După ce au venit copilașii mei pe lume, oamenii îmi dădeau multe lucruri că știau că am copii mulți.
Unii mă apreciază pentru asta, alții mă întreabă ironic „Dar cați copii vrei să faci? „. Le-aș răspunde mai multe, dar nu mă lasă educația și bunul simt, le răspund doar atât:
„Eu nu fac copii, eu nu știu să fac copii, eu îi primesc, sunt daruri cerești și mari binecuvântări pentru mine, e bogăția mea”.
Despre copiii mei as putea să vă povestesc zile întregi dar azi avem un alt subiect.
Singura mea îngrijorare este cu privire la fetița mea Arielle Elisabeth care va împlinii anul acesta 11 ani.Timp de doi ani am umblat lună de lună la spital si tot la câteva luni era internată unde i se făcea analize si i se dădea perfuzii cu antibiotice pe motivul că ar avea o ciupercă in găt.Apoi am renuntat la programările si internările de la Spital si am continuat controalele la un medic de plamâni care a zis că are un început de astmă iar acum în Aprilie 2020 mi-a spus că plămânii sunt ok si mi a recomandat să merg la un control special la gât.Tocmai i-am făcut un film la gât numit RMN ( Rezonantă magnetică nucleară ) si rezultatul e pozitiv adică a zis că nu are nimic 🙁 Nelinistea mea e că fetița mea nu are până acum un diagnostic si un tratament concret.Nimeni nu stie ce are.Nu stiu ce să îi dau când o aud că hârcâie în gât si nu poate să respire si nici să vorbească normal.Nu reuseste să scumpe tot ce simte că are in gât si mereu o deranjează zgomotul din gât.Nu se poate povesti în cuvinte ce simte o mamă care noaptea trebuie să îsi ia copilul in brațe si să îl ducă în altă cameră că nu poate dormi de zgomotul hârcâielii din gât.
Săptămâna viitoare vom merge la Viena căci la Graz timp de 2 ani de zile nu s-a rezolvat aceasta problemă si eu nu mai am rabdare, nu mai pot astepta.
Rugati-vă pentru noi să primim un diagnostic si un tratament adecvat să poată să meargă la scoală fără ca să mă sune să mă întrebe dar ce are copilul dvs că deranjează in ore 🙁
Legat de avutiile pământesti după care multi râvnesc eu personal nu am nici măcar o mică avuție pe numele meu și nici nu îmi doresc bogății pământești, căci sunt foarte bogată deja, dețin multe bogații cerești și îmi ajunge.
Mulți oameni drăguți de toate națiile (aici în Graz sunt multe națiuni și eu am mulți vecini turci …o altă poveste) veneau la mine cu respect și mă întrebam dacă primesc că știau că sunt unii care nu primesc sau văd asta ca o umilință.
Chiar și în piețele de vechituri, mai ales că sunt multe în Graz (aici e lista
https://www.flohmarkt.at/flohmaerkte/graz cu ele pentru cei care sunt interesați) sunt mulți oameni, săraci sau bogați care nu merg fie că le este rușine că îi văd alții, fie din diferite motive, și nu puține.
Depinde fiecare lucru cum îl vezi, un lucru pentru tine poate fi o binecuvântare iar pentru altul un blestem.
Cum iti este inima asa si vezi toate lucrurile din jurul tău.Un om bun va vedea toate lucrurile pozitive, frumoase si va găsi oportunităti să se bucure de orice lucru mărunt din jurul lui dar un om cu inimă rea va vedea totul negativ si va nemultumit mereu.
Eu vedeam toate acestea ca o binecuvântare și le mulțumeam și le spuneam că le dau și eu mai departe că am destule pentru copiii mei și nu vreau să îmi umplu casa și ei se bucurau că știau că le voi trimite în Romania.
Ani de zile soțul meu și cu mine mergeam la casele oamenilor, luam lucruri și le duceam la garaj apoi soțul meu le ducea în România. Era greu, erau cheltuieli mari dar ne făcea plăcere să facem ceva bun și de folos.
Când vezi ochii aceia umpluți de lacrimi de mulțumire și fericire, când primești mesaje sincere și când știi că cineva se culcă fericit datorită ție nu îți trebuie mai mare bogăție ca și aceasta.
Soțul meu lucra în montaj avea salar normal, eu eram casnică acasă cu copiii, deci financiar nu stăteam așa bine dar
Adonai Elohim (Domnul Dumnezeu ) ne purta de grijă. Apoi soțul meu s-a angajat la o firmă de securitate și pază unde trebuia să aibă grijă de clădirea de pe strada Grenadiergasse în Griesplatz, fosta școală de artă a orașului Graz. Acolo Elohim (Dumnezeu) i-a scos în cale un inginer cu suflet bun, cum sunt mulți austrieci de fapt, de la primăria orașului Graz care a fost foarte impresionat de ceea ce facem noi și a zis către soțul meu:
„Cum, voi plătiți garajul ca să adunați lucruri pentru România, pe cheltuiala voastră le luați de la casele oamenilor și le duceți în România, investiți atâta timp și dragoste în tot ce faceți (sunt excluse laudele, redau doar cuvintele lui) cheltuiți bani pentru cei nevoiași din România, le mai cumpărați și alimente, scutece la copii, etc. pe lângă atâtea daruri ce adunați la garaj, este un lucru de admirat și apreciat!”.
După câteva zile a venit la soțul meu și i-a dat cheile și a zis: „Uite clădirea asta e a ta, ai grijă de ea că sunt înăuntru picturi de valoare și eu sunt responsabil de tot.
Până primăria vă decide ce va face cu ea tu poți să o folosești pentru scopuri caritabile”.
A venit într-o zi o echipă și era și primarul orașului Graz Bürgermeister, Mag. Siegfried Nagl și soțul meu l-a întrebat dar ce faceți cu aceasta clădire și el i-a răspuns încă nu știm și asta a fost spre binele nostru ca să putem să o folosim cât mai mult timp.
A fost o mare binecuvântare acel spațiu mare și încăpător unde aveam loc și de mobilă, mașini de spălat, frigidere, biciclete pentru copii, etc.
Chiar dacă totul părea bine și frumos totuși transportul spre România era mereu o problemă. Căci dacă veneau prietenii și le umpleau mașinile era una, dar dacă doreai să trimiți un tir sau o mașină mare deja devenea o problemă, cheltuieli mari care nu avea cine să le acopere.
Noi mergeam și le luam cu drag de la casele oamenilor pe GRATIS (alții au făcut din aceasta o afacere, bravo lor, fiecare cu misiunea lui, cu treaba lui, nu toți putem să avem chemări la fel și nici nu trebuie să fim invidioși pe cei care le merg bine căci este loc sub soare pentru fiecare) și le duceam la depozit dar apoi era multă muncă cu încărcatul și descărcatul mobilei, mașinilor de spălat, frigiderelor, etc apoi organizarea transportului, apoi alte costuri și costuri.
Nu puteai să îl lași pe șofer să plece până nu te asigurai că are omul mâncare și tot ce are nevoie pe drum. Plus că pe drum se pot întâmpla atâtea și nu poți să fii fără un bănuț la tine, dacă intervine ceva sau alte cheltuieli neprevăzute. Soțul meu lucra, familia noastră era mărită și în weekend nu mai putea să meargă în țară să le ducă și a fost nevoie de mărirea echipei, de voluntari care înțeleg ce înseamnă o lucrare de misiune și dărnicie. Pentru că la vamă șoferii mereu aveau probleme a trebuit să cerem de la unul și altul sa ne întocmeasca documentele necesare pentru transport.
Într-o noapte când trebuia să plece un tir către Romania prietenii noștri de la primăria orașului Graz au sunat noaptea la o biserica din Graz și i-au rugat frumos să ne întocmeasca documentele.
După câteva zile au venit la noi acasă și au zis: “Așa nu mai merge! Voi trebuie să lucrați cu acte, nu puteți trimite mașini către România fără documente și nici noi nu putem umbla noaptea sa rezolvăm actele pentru transport.
Chiar dacă noi organizam totul ziua totuși se întâmpla să întârzie mașina sau să nu ne încadrăm cu timpul pentru încărcat și nouă ne era greu mereu să îi deranjam pe alții pentru a trimite transportul cu acte in regula.
Acești oameni minunați de la primăria orașului Graz (nu le dau numele că trebuie mai întâi să le cer permisiunea) ne-au făcut toate actele și le mulțumim frumos până în ziua de azi le suntem recunoscători.
S-au bucurat să vadă în casa noastră, multe cărți și ne-au întrebat ce facem cu ele și dacă le-am citit. Le-am zis că 90 % le-am citit și că ele sunt moștenirea noastră pentru copii. Ne-au întrebat ce faceți cu ele căci în toate camerele erau cărți, nu numai în sufragerie.
Noi le-am răspuns simplu: “Dacă nu o să mai avem în casa noastră loc pentru cărți atunci o
să deschidem o bibliotecă !” și asta s-a întâmplat după un timp scurt de la conversația noastră.
Deschiderea bibliotecii interculturale din Graz a fost o necesitate si un pas important căci oamenii deja veneau la noi acasă să împrumute cărți, le erau dor să citească o carte în
limba maternă și eu mereu aveam bebeluș mic care trebuia alăptat și chiar dacă suntem primitori de oaspeți nu poți să primești toată ziua toți oamenii de pe stradă în casa ta. De hoți nu ne temem că nu au ce să ne fure decât cărțile care sunt toată averea noastră și alea dacă ni le fură nu ne suparăm
Biblioteca cuprinde cărti laice si crestine in 3 limbi engleză, germană si 80 % in limba română (
Bibliotecă românească in Graz ) cărti de o valoare inestimabilă.
Locuință noastră e locuință de stat deși mulți ne întreabă cum de nu v-ați făcut casă dacă sunteți de atâția ani în Austria, măcar pentru copii. Fiecare zice și gândește în felul lui și noi le respectam sfaturile, dar noi avem alte principii și alte viziuni. În primul rând o locuință de stat în Austria e ca și cum ar fi casa ta, doar că nu e numele tău scris pe acel act dar cu ce te încântă că e scris pe act numele tău sau nu, tot așa dormi, tot așa te poți bucura de ea, nu mă încălzește cu nimic să fie numele meu scris sau nu. Dintr-o locuință de stat nu te dă nimeni afară niciodată, chiar daca copii cresc și locuința ta e cu doua sau patru camere și ești singur, ei nu vin să zică să te muți la o locuință mai mică, deoarece aceasta mare vor să o dea la o familie mai numeroasă. Statul austriac e un stat social si se gândeste mult la oameni și au conceptul că omul e învățat în locul lui unde a trăit o viață și cum să îl muți de acolo, ar fi ca și cum i-ai lua viața. (asta e o altă poveste, cu altă ocazie vom povesti și despre asta în amănunt).
În anul 2014 după peste 10 ani de muncă voluntară pe teren am deschis asociația:
Angela, Asociație pentru sprijinul românilor care apoi la sfatul voluntarilor care vedeau o piedică în acest nume, se gândeau că oamenii nu o să ne ajute că vor vedea acolo un nume personal și vor lega toate lucrurile de acel nume.
Eu cred că aceste prejudecați nu sunt bune căci doar oamenii vedeau cine suntem și ce facem, nu eram invizibili. Dar pentru că îmi place să lucrez în echipă și să ascult sfaturile am acceptat să schimbăm numele în
Aripile Speranței Graz apoi când ne-am extins activitățile
și au început să ni se alăture și alte națiuni, nu numai austrieci, atunci am hotărât împreună cu membrii asociației să schimbăm într-un nume neutru, care să fie de toți acceptați și din alte popoare și să se simtă bine la noi, să nu fie o asociație numai de români. În multe proiecte avem implicați
prieteni din diferite națiuni și chiar practicanți din diferite țări care au poposit la noi și s-au atașat de noi, astfel am schimbat numele în
Deschizând această asociație ne-a ușurat foarte mult munca în sensul că au venit oameni cu suflet mare să pună umărul și au înțeles lucrarea care o facem.
Pe lângă proiectele caritabile eram implicați mult în proiecte sociale, soțul meu fiind din 1989 în Austria și eu care eram un consilier juridic fără diplomă oficilă, trăgeam cu urechea la tot ce discuta soțul meu la telefon și învățam zi de zi ce înseamnă integrarea, ce legi noi s-au dat, etc.
Poșeta mea era și este o poșetă mai altfel decât alte poșete de femei, e plină de agende, carnețele, broșuri și tot felul de lucruri de la A-Z căci mă gândesc mereu că poate la cineva îi trebuie ceva și eu să am să îi dau , apoi mă gândesc la copiii mei să am un plasture dacă e nevoie sau o agrafă de păr pentru fetițe sau te miri ce bazaconie mai îmi trece prin cap. Pe lângă asta mai aveam și rucsacul pentru bebe extra cu tot ce era nevoie pentru un bebeluș.
Îmi place să am în poșetă broșuri de evanghelizare simple fără vreo tentă religioasă dacă Adonai Yeshua (Domnul Dumnezeu ) îmi scoate în cale oameni interesați de adevăr și pe lângă acestea aveam și broșuri de informare de la diverse instituții și organizații și alte flyere legate de evenimentele din Graz.
Acum nu mai am așa de multe căci le-am studiat și am luat personal contact cu multe instituții și organizații din orașul Graz și acum toate aceste informații le am în cap și evenimentele le primesc în email si le postez pe aceste pagini de facebook amintite mai sus.
Din 2003 până acum s-au schimbat multe și tehnologia a avansat mult. Ani de zile, când eu, când soțul meu, mergeam cu oamenii unde aveau programare să le traducem și să îi ajutăm, apoi de acasă de pe email lucram non-stop. Uneori chiar și pe alți prieteni îi sunam și îi rugam să meargă cu alții.
Nu de puține ori chiar copiii mei mai mari au însotit unele persoane penru a traduce si ajuta la complectarea unor documente.
Amena Petra fiica mea cea mai mare are si diplomă in domeniu dar încă nu lucreaza că nu ii permite timpul.
Pe lângă asta primeam zilnic mesaje pe facebook: ”Doamna Angela îmi spuneți vă rog cum e cu legea asta?” ”Am auzit că s-a dat o lege nouă” sau ”Doamna Angela am numai o întrebare” și îți trimitea un cârnaț de îți lua câte o oră să înțelegi cu ce probleme se confruntă.
Am încercat să răspund la toți cu drag și respect dar când deja mă sunau pe telefon și îmi scriau pe facebook toată ziua de nu mai știam la care să răspund am zis așa nu mai merge.
Am scris sus la profil CONT PERSONAL și am creat această pagină
Angela Peschir & TEAM să scrie aici să am și eu puțină liniște.
Chiar dacă pare ciudat dar nu accept cereri așa numai de dragul să am mulți prieteni să fiu faimoasă sau mai știu eu ce motive au alții de le place să aibă mulți prieteni numai de dragul de a-și face un renume.
Și acum continuă să îmi scrie, să primesc multe mmesaje și îmi cer scuze că nu pot să le răspund la toți dar când deschid facebook-ul prima dată le răspund la prieteni și apoi răspund si la alte mesaje doar în limita timpului disponibil.
Mulțumesc pentru înțelegere!
Abia în anul 2018 mi-a venit ideea ca fiecare să semneze pentru servicile gratuite oferite de Asociatia noastră atât pentru deplasări la diferite institutii sau diferite întâlniri cât si pentru orele de consultantă telefonică sau scrisă (email, facebook, whatsapp, etc.)
Să nu uităm că pe lângă consultantă de integrare privind locurile de muncă, găsirea unei locuinte, informarea cu privire la institutiile si asociatiile existente pe teritoriul Austriei,etc ofeream si consultantă juridică, familiară, psihologică, spirituală, etc. Dacă tinem cont că unele consultante ajung la peste 100 euro pe ora, Asociatia noastră are avea cu ce să se laude.
Am sute de liste adunate la arhivă și îmi pare rău nu mi-a venit ideea mai repede că am fi intrat în cartea recordurilor
Am umblat mult timp în Graz la Sinagogă dar acum mergem cu drag la o adunare mică de austrieci în Schillerplatz 5, Graz 8010, Gemeinde des Herrn Jesus Christus, pentru că cei de aici empatizează cu noi la lucrările caritabile în care suntem implicați și așa cum spuneam ne-am mărit echipa și avem în tot Graz-ul legături frumoase și locuri unde oamenii ne dau cu dragi lucruri pentru Romania.
Singura problemă e doar transportul care de multe ori e foarte scump, dar dacă cineva are pe inimă poate să facă o mica donație în acest cont și noi îi trimitem dovezile pe email ce am făcut cu banii.
Verein zur Unterstützung von RumänInnen BAWAG PSK
IBAN: AT91 1400 0893 1034 6030 BIC: BAWAATWW
Asociația nostră e apolitică, areligioasă și fără nici o susținere din partea statului austriac sau român.
Am lucrat si lucram cot la cot cu oricine are inimă buna, indiferent de convingerea religioasă.
Ne auto-susținem și donațiile care le primim acoperă doar o mică parte din cheltuielile de transport restul trebuie să punem noi fiecare cat poate, dupa posibilităti.
Doresc cu această ocazie să mulțumesc membrilor, voluntarilor și prietenilor.
Cum vă spuneam mai sus această frumoasă lucrare îți aduce multă bucurie atât prin faptul că dăruiești cât și când primești feedback pozitiv, când primești mesaje de mulțumire de la cei care se bucură de tot ce le-ai dat .
Zilele acestea am primit o poză de mulțumire: ”Port cu drag pulovărul de la tine!” și era așa cu un zâmbet frumos în poza că îmi era așa de drag. Desigur că nu am recunoscut pulovărul căci sincer când primesc haine oamenii sunt drăguți și îmi arată că sunt multe lucruri frumoase, de mărimea mea și eu le zâmbesc și le mulțumesc. Nu la toți apuc să le povestesc că eu le dau mai departe. Unii vecini sunt drăguți și vin la ușa mea și le lasă acolo, alții bat la ușă și mă întreabă dacă le vreau și alții îmi lasă mesaj. Mulți cred că dacă am mulți copii am și nevoie de multe lucruri dar nu e chiar așa căci prefer să am puține și strictul necesar decât multe să fac toată ziua curat și să nu mai am loc în casă de haine. Deseori duc saci de haine în pivniță, fie că primesc, fie că rămân mici de la copiii mei.
Să nu o luați că pe o laudă este doar povestea mea de viață pe care doresc să o împărtășesc cu voi.
Fiecare are povestea lui iar noi oamenii suntem ca florile care ne deschidem în fața altora sau ne închidem. Când te deschizi ai riscul să fi atacat, judecat, să nu fi înțeles sau să fi înțeles greșit dar ai și bucurie caci sțti că unora le este de folos să te citească și chiar să se bucure de experiențele tale sau pentru unii poți fi un model sau o pildă cum este pentru mine o familie din Viena la care mă gândesc mereu cu respect și admirație.
O firmă de transport din Viena, săptămânal trimite tiruri întregi de mâncare, haine și lucruri în România, adică câștigul lor de la firmă merge în proiecte caritabile. Deocamdată nu îi cunosc așa bine și nu îmi permit să le trec numele lor aici, dar vă zic că văd zilnic pe grup, pe telefon cum tiruri întregi ajung de la ei în Romania la cei în nevoi și asta pentru mine e o bucurie așa de mare că nu vă pot descrie în cuvinte.
Mă rog pentru ei că știu că nu e ușor, e multă muncă, sunt multe responsabilități și îți ia mult timp.
Știu din propria experiență cu nu e așa ușor cum pare și nici așa de simplu, de aceea îi admir mult și le doresc din tot sufletul multă sănătate și binecuvântare.
Repet, sunt o picătură într-un ocean, un fir de nisip, o frunză căzută și purtată de vânt și uneori călcată în picioare de trecătorii neatenți, o umbră, un mister dar în același timp o bucurie și o binecuvântare pentru toți care știu să se bucure de lucrurile simple și frumoase.
Am văzut minunile lui Elohim (Dumnezeu ) în această lucrare, le-am văzut și în viața mea și a familiei mele de aceea merg înainte prin credință, speranță și putere căci totul va fi bine și frumos.
Nu sunt perfectă, nu sunt cea mai bună mamă și nici cea mai bună soție, dar îmi place să învăț zi de zi, sunt o persoană autodidactă și îmi place să lucrez cu oamenii chiar dacă uneori acest lucru e cel mai greu lucru din lume.
Îmi zicea cineva că preferă să lucreze opt ore într-o fabrică, să își termine treaba și să meargă acasă, să nu aibă treabă cu nimeni, nici stres și nici probleme.
Dar tu, Angela, în mijlocul oamenilor iti trebuie multă răbdare, atentie si mult timp si asta nu e usor.
Fă ce poti si cât poți căci sti bine că calea esecului este să cauți să ii multumesți pe toti.
Nu-ți irosi energia degeaba încercând să mulţumeşti pe toată lumea ca nu vei reusii.
Gândeste-te mereu la cei care te sustin, lucreaza cu oameni onesti, păstreaza-ți credința puternică si îndrazneste mereu tot mai mult.
Nu renunța la visele tale, i-ai pe oameni asa cum sunt căci mereu vei intalnii oameni buni, oameni răi , oameni ciudati, oameni minunati, oameni si oameni dar tu rămâi aceeasi si nu uita că oamenii buni se atrag, se intalnesc si rămân impreună pentru totdeauna.
Dacă cineva empatizează cu noi și dorește să susțină această lucrare poate să facă o donație în acest cont dar să specifice
pentru că eu voi lua extra fiecare dărnicie din inimă și voi face o listă cu fiecare bănuț.
Verein zur Unterstützung von RumänInnen BAWAG PSK
IBAN: AT91 1400 0893 1034 6030 BIC: BAWAATWW
Vă rog să ne trimiteți email pe romaniidingraz@yahoo.com dacă nu doriți să trecem numele dumneavoastră pe listă și doriți să rămâneți anonimi.
De asemenea dacă faceți o donație noi suntem onorați să încheiem cu dumneavoastră un contract de sponsorizare, să punem reclama de la firma sau asociația dumneavoastră pe pagina noastră de blog
https://romaniidingraz.wordpress.comși pe site-ul
www.insulaekklesia.ro unde avem mulți abonați, cât și pe paginile prietenilor noștri, peste 50 de pagini de facebook și grupuri pe facebook.
Distribuiți acest articol căci sunt sigură că vom găsi soluții ca să dezvoltăm aceste proiecte și să facem lucruri frumoase împreună.
Fiecare donație contează, fie ea cât de mică, căci puțin câte puțin se face un întreg!
Si pentru că deja avem câtiva sponsori pentru acest pas mare, am îndrăznit să scriu povestea mea, povestea noastră.CLICK AICI
Astept cu drag feedback-ul vostru pe adresa de email romaniidingraz@yahoo.com
Bine v-am (re)gasit dragi prieteni.
Meditațiile zilnice publicate o dată la trei luni sub titlul de „Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi” sunt citite de persoane de pe întreg mapamondul de aproape 20 de ani.
( vezi in poza din dreapta )
Dragi prieteni si vizitatori ai site-ului 
In urma donatiei puteti comanda cartea pe adresa cuvintedeaur@ gmail.com pentru cei care locuiti in Diaspora.
Scriu acest articol deoarece construcţia atâtor lăcaşe de cult, cu ajutorul banilor publici, mi se pare mai mult decât îngrijorătoare, atât în calitate de cetăţean român care vede că se închid şcoli şi spitale pentru că Statul nu are fonduri pentru a le întreţine, cât şi în calitate de creştin şi păstor, care cunoaşte învăţăturile lui Iisus şi ale apostolilor şi aversiunea lor faţă de clădirile de cult.
Dragi prieteni, cum sunteti ? Sper ca sunteti bine:)
Dragi prieteni stim cu toti zicala”Tara arde si baba se piaptana”.
Dragii mei in fiecare zi invatam ceva si ceea ce invatam impartim cu drag cu altii 🙂
