Poezia „Fericire” de Costache Ioanid-text si video

O, drag cuvant cu chip fierbinte,
atat de des si cald rostit,
ce rar, intr-adevar, pe lume,
esti tu gustat si-mpartasit!
Ce urias tribut de lacrimi
si jertfe trebuie sa dea
sarmana inima-omeneasca
flamanda dupa fata ta!…

O, fericire-adanc ravnita
de-atatia oameni pe pamant,
ce multi asteapta cu ulciorul
vietii la izvoru-ti sfant!
Dar, vai, izvorul tau i-un picur
asa de-ncet si-atat de rar…
ca multi asteapta viata-ntreaga
un strop din tine, in zadar…

O, cati se-nghesuie spre tine,
calcand pe altii si lovind,
nadajduind sa te ajunga
furand, vanzand si-ademenind!
Dar pretul scump al mantuirii
si-al pacii constiintei lor
nu-ti poate cumpani comoara…
si vesnic fara tine mor…

Scump dar ceresc, O, fericire,
tu esti a celor blanzi si buni
ce de la Dumnezeu te-asteapta…
ca dar smeritei rugaciuni…
Dar si mai mult esti tu a celor
ce-au renuntat la tine-aici…
ca sa te poata da la altii
ce sunt mai parasiti si mici…

De cand deschis-am ochii catre soare
si-am invatat sa fac deosebire,
ma urmareste neinduratoare,
a tuturora trista intrebare:
-Ce este adevarata fericire?

Si ani in sir am cautat cu truda…
si am batut la portile-nchuiate…
caci imi spunea strigarea mea zaluda:
nu-i drept sa n-aiba cine s-o auda,
daca -s cu rost alcatuite toate…

Iar cea care zavoarele isi trase
a fost intaia tineretii poarta…
– In mine, zise, orisiscine poate
sa-si implineasca visurile toate…
Doar eu pot da o fericita soarta.

Dar un batran ce tocmai trecea drumul
imi spuse: _Tineretea e ca fumul!…

de alaturea c-un semn discret ma cheama
un calator ce stralucea-n vesminte…
– Doar aurul sa stii, de buna seama,
te face fericit si fara teama…
Numai bogatul e un om cu minte…

Dar gandu-atunci spre vorba sfanta zboara…
„Rugina roade orice comoara”…
Plecai incet catre academie
unde-nvatatii isi tineau conclavul,
Mi-au spus: – Doar in filozofie
deplin si fericit poate sa fie
aicea jos si slobodul si sclavul…

– dar si-ntre voi vad parca o tristete…
Si mai flamand plecai dupa povete.

Si rand pe rand m-au imbiat pe cale
mieroase glasuri, mintea sa-mi imbete.
Unii cantau virtutii osanale
altii placerii i-nchinau pocale…
Dar nu m-au vindecat de vechea-mi sete…

Cuprins de deznadejde si obida
m-am prabusit in praf ca o omida.
Cat oi fi stat acolo, nu stiu bine…
Stiu doar ca m-am simtit batut pe umar…
– Tu, omule cazut, ce e cu tine?
Trezeste-te! Nu vrei sa mergi cu mine?…
Cautarile s-au implinit la numar
si m-am trezit-si-am inceput sa murmur…
Chemarea Lui cand mi-a atins timpanul
am inteles ce aproape e limanul…

– dar cine esti, zisei eu din tarana,
si incercam sfios sa-I cat privirea.
M-a mangaiat usor strapunsa-I mana
si-abia soptit mi-a spus cu vocea-I buna:
– Te cautam demult… Eu sunt IUBIREA.
Si-am inteles, atunci, numai atunci cu adevarat ce este fericirea…AMIN

Autor:  Costache Ioanid      Album: Porumbite albe

frica,credinta

Un vierme mic de Costache Ioanid (text si video )

E noapte. La o masă, plecat peste hârtie,
cu-abecedaru-n faţă, stă un copil şi scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze.
Acum copilu-și pune creionul între dinți.
„Şopârlele-s frumoase… şi-s repezi… şi-s cuminţi.”
Uşor el dă o filă. Şi alta… Şi-ncă una.
Apare papagalul… păunul şi păuna…
şi un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă,
şi un… Dar stai… afară… cine-a scâncit la uşă?
Băiatul stă și-ascultă. E-un glas sau o părere?
Se duce-n prag şi strigă: „E cineva?” Tăcere.
Ba nu. E-un glas subţire. Auzi? — Mi-e frig… îngheţ…
Copilule, deschide pentr-un sărman drumeţ!
— Dar cine eşti? Mi-e frică. — Sunt mic… — Să-ntreb
pe tata!
— Nu-l întreba! Deschide că plouă cu găleata!
Şi-apoi ştiu basme multe şi ghicitori un sac!
— Dar cine eşti? — Un vierme… — O, viermii nu
prea-mi plac.
— Dar eu sunt mic… o scamă… Şi, când mă fac covrig,
abia mă vezi. Hai, trage zăvorul că mi-e frig!
Şi i-a deschis băiatul: — Noroc şi seară bună!
— Noroc… Dar unde-i ploaia? — A stat… Nu vezi că-i
lună?
— Hi – hi! … A fost o glumă ca să mă laşi pe prag…
Dar stai, nu-nchide uşa că după mine trag
un vechi şi bun prieten, un şoricel din pod…
—Sunt eu! Dar cartea unde-i? Ia dă-mi-o să ţi-o rod!
Apoi o să dăm fuga pe mese şi prin blide
să facem mii de pozne. Dar stai, mă rog, nu-nchide,
că trag şi eu cu coada o bufniţă flămândă!
— O bufniţă? Mi-e frică! — Dar bufniţa e blândă…
— Sunt bufniţa! Priveşte în ochii mei rotunzi.
De-acum să umbli noaptea şi ziua să te-ascunzi!
Să fii ascuns de mama, de tata… Stai puţin.
Ia mai lărgeşte uşa să intre şi-alt vecin…
— Eu… Mă cunoşti. Sunt vulpea. Şi cred că mă iubeşti…
— Eu ştiu că vulpea strică… — Ce? — Viile… — Poveşti!
Dacă asculţi de mine am să te-nvăţ să furi!
— Dar e păcat… — N-ai teamă! Nu spune în Scripturi
că apele furate mai dulci sunt, mai plăcute…
Şi-acum… deschide-n lături, că vine… vine iute…
o zână fără seamăn! Zâmbind să-i ieşi în cale
slăvitei caracatiţi!… încolăcimii sale!
— Nu, n-o primesc! Mi-e frică! Afară !… Prea târziu…
Căci bufniţa şi vulpea şi şoarecul suriu
dau uşa de perete. Şi umede ventuze
se prind în rotocoale pe umeri, peste buze…
Ce rece-mbrăţişare! Cum i se frânge trupul!…
— Aşaa! sunt deznădejdea! Acum… apare lupul!
Vai! În chenarul uşii doi ochi de foc se-arată…
E lupul ce rânjeşte… şi vine… vine… „Tată!”
Ca trăsnetul loveşte o flacără pe lup.
Iar umedele braţe de pe copil se rup.
— Tu dormi? îi spune tata. Şi lecţia n-ai scris!
Ce bine-i lângă tata! Ce bine c-a fost… vis…

*

„Minciuna nu-i o crimă”, se spune câteodată.
„E-un vierme mic, ce trece. Şi floarea-i tot curată…”
Nu, floarea nu-i curată! Un vierme nu-i ca roua.
Întâia ta minciună aduce pe a doua.
Întâi e o verigă, apoi un lanţ: robia.
Visarea trage lenea şi lenea lăcomia.
Apare băutura, desfrâul, furtişagul.
Şi-apoi când deznădejdea, trecând în grabă pragul,
te faci să-ţi curmi viaţa sau să te-mbete crima,
cine-a deschis zăvorul? Doar o minciună… Prima.
Minciuna o e crimă? E-o crimă orice pată!
Când vine micul vierme! Tu strigă-n grabă: „Tată!”
Prin sângele salvării loveşte pe duşman!
Alungă primul oaspe, căci ultimu-i Satan!

de Costache Ioanid

Mai multe si mai frumoase pe RESURSE CRESTINE.

18685_350629205035384_1959149325_n
58821_332126090219029_793831289_n
biblia-practic-o-blog

Meditatia zilei (02.07.2012 )Ramanerea in ascultare aduce multa binecuvantare

Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu.

Maleahi 3.17

Va veni o zi când pietrele preţioase din coroana Marelui împărat vor fi numărate şi se va face un inventar de tot ceea ce I-a fost dat de Dumnezeu.

 Suflete al meu, vrei să fii din numărul acestor pietre preţioase ale Domnului Isus?

Dacă tu îl preţuieşti şi El te preţuieşte; şi vei fi al Lui „în ziua aceea”, dacă El „azi” e al tău.

În zilele prorocului Maleahi, aleşii Domnului aveau obiceiul să vorbească unul către altul, în aşa fel că însuşi Dumnezeu îi asculta cu plăcere şi chiar nota în cartea aducerilor aminte, vorbirea lor.

Fiindcă Domnului îi plăceau cuvintele lor, îi plăcea de asemenea şi de ei.

Ia gândeşte-te, suflete al meu:

 Dacă Domnul Isus ar asculta vorbirea mea, aş fi eu pe placul Său?

Cuvintele rostite de mine sunt pentru zidirea fraţilor mei?

 Ce cinste va fi pentru noi, sărmane făpturi, să fim recunoscuţi de către Domnul ca fiind pietrele preţioase ale cununii Sale! Această cinste o au toţi sfinţii. Domnul Isus nu spune numai: „Ei sunt ai Mei”, ci şi „Ei vor fi ai Mei”.

El ne-a răscumpărat, ne-a căutat, ne-a adus acasă şi atât de mult a lucrat în noi încât să ne facă de preţ pentru El.

                     de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

„până la bătrâneţea voastră Eu voi fi acelaşi, până la cărunteţea voastră vă voi sprijini. V-am purtat, şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin şi să vă mântuiesc. Isaia 46:4

Gandul zilei

„Ceea ce ramane in urma ta nu e ceea ce afisezi in fata oamenilor ci ceea ce scrii in inimile lor!

 Un zambet  :)…un compliment…o mangaiere…o imbratisare… daruite din suflet pot atinge un alt suflet!”