Meditatia zilei (17.09.2012) Indurarea Domnului ţine toată viaţa
Spread the love
Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa..Ps.30:5
Cei răi se lasă duşi de mânie.
A răbda această mânie este o parte din lucrarea noastră şi o dovadă că suntem despărţiţi de ei.
Dacă am fi din lume, lumea ne-ar iubi.
Dar mânia ei contra noastră, nu va face decât să scoată mai mult la iveală slava lui Dumnezeu.
Când oamenii în furia lor L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu, ei au împlinit fără să ştie planul lui Dumnezeu şi în mii de cazuri, planurile lui Dumnezeu se împlinesc prin îndârjirea celor răi.
Ei se cred liberi; dar ca şi ocnaşii puşi în lanţuri, ei împlinesc fără să-şi dea seama, hotărârile Celui Atotputernic.
Planurile pe care şi le fac, îi duc la propria lor înfrângere şi mânia lor nu poate să ne facă nici un rău. Ei îşi fac rău lor însuşi şi uneltirile lor se întorc împotriva lor. Fumul care se ridica din rugurile martirilor îi făcea pe oameni să se dezguste şi mai mult de învăţătura papilor.
Domnul nostru ştie cum să pună botniţă şi să lege în lanţuri pe urşi şi cum să stăvilească furia vrăjmaşilor noştri. El face ca morarul care schimbă cursul apei şi nu lasă să treacă prin jgheabul morii decât apa necesară ca să mişte roata morii.
Mai bine să cântăm decât să suspinăm.
Chiar atunci când vântul suflă şi mugeşte, să nu ne temem de nimic, căci Domnul îl cârmuieşte cum vrea El.
de C.H.Spurgeon
Versetul zilei
Te înalţ, Doamne, căci m-ai ridicat şi n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei să se bucure de mine.Ps.30:1
Gandul zilei
Fă din inima ta un Templu al Duhului Sfânt, astfel încât tot ce vei jertfi în El să fie o jertfă de bun miros înaintea lui Dumnezeu!
Proverbul zilei
Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul. Prov.16:1