Meditatia zilei (23.04.2012)Calea lui Dumnezeu e cea mai bună dintre toate

Spread the love

    

            Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.

                 Isaia 35.8

Calea sfinţeniei este atât de dreaptă şi luminoasă, încât nici cele mai simple, şi nepricepute suflete nu se pot înşela,

 dacă o urmează fără întrerupere.

 Înţelepţii lumii au multe rătăciri, ei fac chiar greşeli deosebit de mari şi sfârşesc prin a nu-şi atinge ţinta.

Prudenţa acestei lumi are vederea scurtă,

 şi ea conduce la locuri întunecoase pe aceia care o aleg.

Sufletele sincere nu cunosc altceva mai bun, decât să facă ce le arată Dumnezeu şi aceasta îi ţine mereu pe drumul împărătesc, pe care merg sub ocrotirea lui Dumnezeu.

Suflete, nu cauţi tu niciodată să ieşi dintr-o încurcătură prin înşelăciune sau altceva asemănător?

Ţine dreaptă calea sfântă a adevărului şi a integrităţii, şi vei fi urmat cel mai bun drum. Viaţa ta să fie fără întorsături sau cotituri.

 Fii drept şi fără teamă. Urmează-L pe Domnul Isus, fără să te gândeşti la urmări.

 Cine se foloseşte de minciună pentru a scăpa dintr-o mare nenorocire, ar putea să cadă într-un rău mai mare. Calea lui Dumnezeu e cea mai bună dintre toate. Mergeţi pe ea, chiar când oamenii v-ar crede nebuni; astfel veţi fi cu adevărat înţelepţi.

Doamne, Te rog călăuzeşte-i pe slujitorii Tăi pe un drum sigur, din pricina vrăjmaşilor lor.

        de C.H.Spurgeon

REMEMBER!

 

Versetul zilei

De aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine şi să ţii cărările celor neprihăniţi!  Prov.2:20

Gandul zilei

Rasul poate fi mai satisfacator decat onoarea, mai pretios decat banii, dar nu mai purificator decat o rugaciune.

Nu uita

si de pagina blog-ului Insula Ekklesia pe facebook unde vei gasii de toate : pentru trup si pentru suflet Insula Ekklesia-un blog pentru tine(ri)

(Facebook poate fi un pericol ca si televizorul,internetul,telefonul…

ORI IL STAPANESTI TU ,ORI EL PE TINE…Timpul este un dar minunat…INVESTESTE-L ! NU-L RISIPI!

Te poti abona GRATIS 😉 la postarile acestui blog sau (si ) sa le recomanzi si altora

Tin sa te anunt caci postarile principale contin meditatii zilnice de C.H.Spurgeon (deocamdata) iar pe langa acestea vei gasi

o diversitate

de mesaje,marturii,muzica crestina,meditativa(relax ) si clasica,

documentare,filme crestine,carti gratis de citit,maxime si cugetari,articole de sanatate,surprize,curiozitati,diverse….
Click
Aboneaza-te prin e-mail

Click RSS Feed

Click
Urmareste-ma pe Twitter

Lasa-mi un comentariu ca sa stiu ca ai trecut pe aici si sa iti intorc vizita!

GOD BLESS YOU MY VIZITORS!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.