Meditatia zilei (28.07.2012) Domnul face un legamant nou cu noi!

Spread the love

 

Dar îmi voi aduce aminte de legământul Meu făcut cu tine în vremea tinereţii tale şi voi face cu tine un legământ veşnic.

Ezechiel 16.60

Oricare ar fi păcatul nostru, Domnul rămâne credincios în dragostea Sa pentru noi.

El priveşte în urmă. Vezi cum îşi aminteşte de zilele de altă dată, când ne-a chemat ca să facem legământ cu El, şi când noi ne-am predat Lui.

Ce zile fericite au fost acelea!

Domnul nu ne mustră pentru nimic şi nu ne învinuieşte de lipsă de sinceritate. Nu, El priveşte la legământul Său cu noi, mai mult decât la al nostru cu El.

S-ar fi putut ca El să aibă vreun gând ascuns în legătură cu acest legământ sfânt? Nu! Dimpotrivă; ce bunătate ne-a arătat El, ca să-şi aducă aminte de noi în dragostea Sa!

El priveşte înainte. El a hotărât să nu se dea înapoi de la legământul Lui. Dacă noi nu suntem credincioşi legământului, totuşi El rămâne credincios. El spune cu tărie:

Voi încheia cu tine un legământ veşnic”

şi nu Se gândeşte să dea înapoi. Binecuvântat fie Numele Lui,

că El priveşte la pecetea sfântă, „sângele legământului celui veşnic” şi se gândeşte la Cel care S-a pus chezaş pentru noi şi care a întărit acest legământ, la Fiul Său prea iubit; iată de ce El îşi va ţine făgăduinţele Sale sfinte.

„El rămâne credincios”, căci nu se poate tăgădui singur.

Doamne, Te rog pune în inima mea această făgăduinţă de preţ şi fă să mă hrănesc cu ea în fiecare zi.

                       de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi.Maleahi 3:6

Gandul zilei

Numara
binecuvantarile nu incercarile,numara zambetele nu lacrimile,numara prietenii
nu dusmanii,in toate bazeaza-te pe Dumnezeu si fii  lumina
si intunericul se va risipi de la sine si pacea Lui va venii peste tine ca un susur bland. (Angela I.E.)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.