Meditatia zilei (30.06.2012)El va întări picioarele noastre !

Spread the love

 

Dumnezeu este tăria mea, El îmi va face picioarele ca ale cerboaicei şi mă va face să merg pe locurile stâncoase.

Habacuc 3.19

Încrederea pe care omul lui Dumnezeu o arată aici este totuna cu o făgăduinţă,

 căci ceea ce a primit

credinţa este o realitate care intră în planul lui Dumnezeu. Prorocul a trebuit să treacă prin încercările aspre ale lipsei şi ale foametei, dar a trecut biruitor prin ele, pentru că Dumnezeu l-a sprijinit, El însuşi a fost tăria lui. Priviţi!

 Dumnezeu Cel Atotputernic este tăria noastră! Cât de minunat!

Apoi Dumnezeu i-a întărit picioarele. Cerboaicele sar pe deasupra colţurilor de stâncă şi a gropilor, fără să-şi piardă echilibrul.

Tot aşa şi Domnul nostru ne îngăduie să înaintăm pe cărările întortocheate ale vieţii acesteia,

 fără să ne poticnim.

El va întări picioarele noastre în aşa fel că vom trece cu uşurinţă prin locuri pe unde,

 fără Dumnezeu, am fi nimiciţi cu siguranţă, într-una din zile von fi chemaţi chiar pe locurile cele mai înalte. Chiar acolo ne vom urca, pe muntele lui Dumnezeu, pe locurile înalte unde totul este numai strălucire.

Ce picioare sunt picioarele credinţei, cu care, urmărind zorile dimineţii, ne vom urca pe muntele cel sfânt al Domnului!

        de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

 lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. Is.58:8

Gandul zilei

Una dintre greselile noastre este ca contruim prea multe ziduri intre noi si prea putine punti de legatura intre noi,prea putin lasam sa curga dragostea si speranta printre noi parca ar fi cu masura totul…Nu, dragostea ,speranta,bucuria e pe gratis ….Atunci de ce suntem asa de zgarciti si nu contruim punti din ele intre noi ???? (Angela I.E.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.