Meditatia zilei(12.07.2012)ÎNSUŞI DUMNEZEU VA LUCRA!

Spread the love

 

Acum Mă voi scula – zice Domnul – acum Mă voi înălţa, acum Mă voi ridica.

Isaia 33.10

Când ţara era pustiită prin jefuitori şi tăcută asemenea unui câmp distrus de lăcuste, când războinicii care o apărau se aşezau pe pământ şi plângeau ca femeile, atunci Domnul venea în ajutorul lor.

 Când călătorii părăseau drumurile Sionului şi când coastele Basanului şi ale Carmelului semănau cu nişte vii arse, atunci se arăta Domnul.

Dumnezeu este înălţat în mijlocul unui popor mâhnit, când acesta caută faţa Sa şi arată încredere în El. Tot aşa este preamărit când răspunde la strigătele celor nenorociţi şi Se ridică personal ca să-i izbăvească, doborându-i pe vrăjmaşii lor.

Această zi este pentru noi o zi de tristeţe?

 Să ne încredem, căci Dumnezeu Se va slăvi prin izbăvirea noastră.

 Dacă suntem frământaţi printr-o pricină de îngrijorare, să ne rugăm şi să strigăm Ia El zi şi noapte. El este aproape cu harul Său. Dumnezeu Se va ridica la timpul Său, timp care va fi cel mai potrivit pentru desfăşurarea slavei Sale.

Să urmărim slava Sa mai mult decât izbăvirea noastră. Să dorim ca Domnul să fie preamărit şi dorinţa noastră de căpetenie va fi împlinită. Doamne, ajută-ne să putem vedea că Tu eşti la lucru.

 Să Te preamărim în ascuns în inimile noastre şi aceia care ne înconjoară vor recunoaşte bunătatea şi mărimea Ta.

                     de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

“Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare…” (Rom.5:3).

Gandul zilei

Omul este o parte din Dumnezeu cum o floare este o parte din gradina<CRISTINA S>

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.