Meditatia zilei(17.05.2012)DUMNEZEU ÎŞI VA TERMINA LUCRAREA!

Spread the love

Domnul va sfârşi ce a început pentru mine.

Psalmul 138.8

Acela care a început, va şi sfârşi lucrarea Sa în sufletul meu. Tot ce este cu privire la mine, îl priveşte şi pe Domnul. Tot ce va găsi El bun, fără a fi ajuns perfect, îl va supraveghea, îl va menţine şi îl va duce la bun sfârşit.

Iată mângâierea noastră!

 Prin mine însumi, eu nu voi putea sfârşi lucrarea de har. Lipsurile mele de fiecare zi, îmi dovedesc aceasta îndeajuns şi, daca am rămas credincios până acum, aceasta se datorează numai faptului că Domnul m-a ţinut.

Dacă El m-ar părăsi numai o clipă, tot ceea ce am câştigat ar fi pierdut şi eu aş pieri. Dar Domnul va continua să mă binecuvânteze;

El va desăvârşi credinţa mea, dragostea mea, caracterul meu, lucrul meu.

 Şi El va face aceasta, pentru că a început această lucrare în mine. De la El îmi vine dorinţa pe care o am ca să mă desăvârşesc şi, într-o oarecare măsură, El a împlinit deja năzuinţele mele.

 Niciodată El nu va lăsa o lucrare neterminată; aceasta n-ar fi spre slava Sa; El ştie cum să împlinească planurile harului Său, şi chiar dacă propria mea fire rea, lumea şi diavolul se unesc împreună pentru a împiedica lucrarea Sa, eu nu mă îndoiesc de făgăduinţa Sa.

„El va sfârşi ce a început pentru mine” şi eu îl voi lăuda totdeauna.

Te rog, Doamne, fă să înflorească lucrarea Ta de har în mine şi să înainteze astăzi!

                                            de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

Pot totul în Christos care mă întăreşte.Fil.4:13 

Gandul zilei

Prin El sunt ceea ce sunt si Domnului in datorez totul caci ce as fi eu fara El, Mantuitorul meu iubit care desavarseste zilnic fiinta mea si ii da valori ceresti….Angela I.E.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.