1.Povestea pensionarului neintelept :
Un om care iesise la pensie era din ce in ce mai nelinistit.Pensia intarzaia sa vina cum de obicei se intampla,trece ceva timp pana se primeste prima pensie.Desi avea de la cine sa se imprumute, copii cu stare, clienti fideli, nu o facuse din dorinta de a nu deranja.Ajuns la capatul rabdarii isi puse capat zilelor si chiar urmatoarea zi postasul venea cu pensia .
Morala
Cand simti ca nu mai poti sa sti ca mai ai putin si vei invinge.
Increde-te in Cel ce poate totul, in Cel ce te-a creat, in Cel ce vede totul, in Cel ce te iubeste cu adevarat.
2.Povestea soricelului
Se spune că era odată un om care se ruga mult lui Dumnezeu. Dar, într-o zi, pe când stătea el în genunchi şi se ruga, înconjurat de multe cărţi , un şoricel a ieşit dintr-o gaură, s-a apropiat de el şi a început să-i ronţăie talpa încălţămintei. Omul a făcut ochii mari şi a strigat furios la şoricel:
– De ce mă deranjezi de la rugăciune?
– Mi-e foame, a răspuns şoricelul.
– Pleacă de aici, jivină scârboasă! a strigat omul. Acum vorbesc cu Dumnezeu, mă rog!
– Cum poţi să vorbeşti frumos cu Dumnezeu, i-a răspuns şoricelul, dacă nu ştii să vorbeşti frumos cu un şoricel neputincios?
Aşadar, dacă vrem să ne asculte Dumnezeu rugăciunea, să fim atenţi cum vorbim cu şoriceii, iar dacă nu avem şoricei prin preajmă, să fim atenţi cum vorbim cu semenii, căci aceştia, dacă le vom vorbi urât, ne vor veni în gând la rugăciune şi nu ne vor da pace.
„Cum poţi iubi pe Dumnezeu pe care nu-L vezi, dacă nu iubeşti pe aproapele pe care îl vezi?” (1 Ioan 4, 20)
3.Ce seamănă omul, aceea va şi secera.
dupa o povestire de Lev Tolstoi
Un bătrânel împovărat de ani s-a dus să locuiască împreună cu fiul şi cu nora lui, care aveau un băieţel de 4 ani. Mâinile bătrânului tremurau tot timpul, ochii îi erau înceţoşaţi, iar paşii împleticiţi.
Întreaga familie mânca împreună la masă, însă mâinile nesigure ale bătrânului şi vederea lui tot mai slăbită îl puneau mereu în încurcătură – boabele de mazăre i se rostogoleau din lingură pe covor, când întindea mâna după cana cu lapte, jumătate din lapte se vărsă pe faţa de masă. Fiul şi nora se simţeau tot mai iritaţi de neajutorarea lui. Până- ntr- o zi când…
“Trebuie să facem ceva cu bunicu’, a spus fiul. M-am săturat să tot văd lapte vărsat pe masă, să tot calc pe boabe de mazăre şi să tot aud cum plescăie şi troscăie în farfurie!” Aşa că soţul şi soţia au pus o măsuţă în colţul camerei, după uşă. Acolo bunicu’ mânca singur, în timp ce întreaga familie se bucura în jurul mesei. Şi pentru că bunicu’ reuşise să spargă vreo 2-3 farfurii, i-au cumpărat un blid de lemn.
Uneori, când se uitau în direcţia bunicului, familia putea să vadă o lacrimă stingheră în ochii lui slăbiţi şi trişti – singur, după uşă, bunicu’ îşi mânca bucăţica de pâine muiată în lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul şi nora le aveau pentru el erau de mustrare când îi cădea furculiţa pe covor sau când se mai vărsa din lapte pe masă. Băieţelul se uita când la bunicu’, când la mămica şi la tăticu’ lui, fără să spună un singur cuvânt…
Apoi, într-o seară, chiar înainte de cină, tatâl a observat că băieţelul meştereşte ceva pe covor. S-a apropiat şi a vâzut că încearca să cioplească o bucată de lemn. “Ce faci tu acolo? “, l-a întrebat tatăl duios.
Băieţelul şi-a ridicat ochii mari spre tăticul lui şi i-a răspuns la fel de duios: ” O, am treabă, vreau să fac un blid de lemn din care să mănânci tu şi mami când cresc eu mare…” A zâmbit şi s-a întors la “treaba” lui.
De data aceasta a fost rândul părinţilor să rămână fără cuvinte. O linişte apăsătoare s-a aşternut în cameră. şi lacrimi mari şi curate au început să le tremure în ochi, să li se rostogolească peste obrajii care de-acum luaseră culoarea sângelui vărsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvânt, deplină tăcere, dar amândoi ştiau prea bine ce au de făcut.
În seara aceea, soţul l-a luat pe bunic de mănă şi l-a condus cu grijă la masa mare din centrul camerei. Bunicu’ urma să mănânce la masă împreună cu întreaga familie – în seara aceea şi în fiecare seară de-atunci înainte, până la sfârşitul zilelor lui. Şi, dintr-un motiv sau altul, nici fiul şi nici nora nu mai păreau să fie deranjaţi dacă se vărsa din lapte pe faţa de masă sau dacă mai cădea câte-o furculiţă pe covor.
Copiii sunt ca nişte radare extrem de sensibile. Ochii lor nu lasă nimic neobservat, urechile lor sunt întotdeauna pe recepţie, iar mintea lor prelucrează neobosită mesajele pe care le receptionează.
4.Maiestru si furnica
La poarta unei mănăstiri de la poalele Himalayei bătu un pelerin:
– Doresc să vorbesc cu cel mai mare om din acest așezământ, fură primele lui cuvinte, în loc de bună ziua.
Călugării îl măsurară din cap până-n picioare fără să spună un cuvânt și-l duseră la maestrul lor, care era adâncit în citirea unor scrieri. Fără să-și ridice ochii îl întrebă:
– Cu ce te pot ajuta?
– Vreau să-ți fiu discipol, maestre, să devin un om mare așa cum ești tu! Şi preț de o jumătate de oră îi vorbi despre dorințele sale.
Maestrul îl ascultă și după ce termină îi spuse:
– Fiule, tăcerea îți va ascuți auzul și-ți va înfrumuseța cuvintele. Vorbele multe îți cheltuiesc energia… atunci când nu spun nimic. Vrei să-mi fii discipol?
– Da!
– In curtea interioară, lângă fântână, este o piatră mare; te rog să mi-o aduci căci vreau să-mi fac un altar din ea.
Pelerinul se uită spre curte și văzu un bolovan foarte mare.
– Glumesti? Nici zece oameni nu o pot ridica… dar eu…
Maestrul plecase deja, târându-și papucii pe lespezile de piatră. Pelerinul rămase trist. Se așeză dezamăgit pe scările templului..
“Niciodată nu voi putea să fiu discipolul acestui mare om” își zise în gând.
Oftând, cu capul plecat, începu să se gândească cum ar putea să ridice minunea de piatră mare cât un munte. Ochii îi căzură pe o furnică ce se oprise din drumul ei chiar în fata piciorului său… cara după ea o greutate de două ori mai mare. Se oprise în fața obstacolului și nu știa ce să facă. O privi curios și văzu că, după o mică ezitare, furnica împreună cu greutatea sa se urcă pe picior și-l traversă de-a latul, continuându-și drumul.
“Ar fi putut să-mi ocolească piciorul, dar ea nu… nu s-a dat înapoi din calea obstacolului… cu îndrăzneală l-a depășit… câtă putere la o furnică!” gândi uimit pelerinul și se adânci și mai mult în tristețe.
Treceau zilele și pelerinul își făcuse obicei să urmărească cum acționează fiecare vietate în fața obstacolului – adică a piciorului său – și nici una nu avea curajul furnicii. Și mai observă că toate greutățile cărate de furnică depășeau cu mult mărimea trupului ei firav.
Într-o zi, maestrul îl văzu plângând. Se așeză lângă el, și-l întrebă cu blândețe:
– S-a întâmplat ceva, dragul meu?
– Maestre, și furnica este mai mare decât mine. Sunt atât de mic…!!
– Mă bucur să te aud spunând asta. Ești pe drumul cel bun!
Înainte de a apuca să mai spună ceva, maestrul era deja departe. Pelerinul se gândi zile la rând cum să facă să ridice piatra și în același timp se gândea și la furnică, la puterea ei.
“Voi reuși… voi reuși pentru că îmi doresc din tot sufletul să fiu discipolul maestrului”.
Și-n același timp își dori să fie furnică, să aibă curajul și forța ei. Într-o zi se duse în fata pietrei, o privi cu atenție câteva secunde, respiră profund de trei ori, se interioriză preț de câteva clipe, desprinse brațele încet, încet, ca și când ar zbura și îmbrățișând-o, ridică piatra și o așeză în fața camerei maestrului.
Văzând toate acestea, maestrul râse cu poftă și-i spuse:
– Ai învățat?
– Da, maestre, am aflat multe observând. In primul rând am aflat că maestru poate să-ți fie oricine, chiar și o furnică, dacă ești capabil să înțelegi lecția oferită. In al doilea rând, să nu-ți fie teamă de nici un obstacol, acceptă-l, “intră în el”, fii una cu el… conștientizându-l, îl poți trece cu bine. In al treilea rând, puterea unei ființe nu stă în forța mușchilor ei, ci în Sine; concentrându-mă asupra Sinelui, devenind una cu el, greutatea pietrei nu a mai fost un obstacol pentru mine; am putut s-o ridic, deși era de două ori mai grea decât mine…In al patrulea rând, să nu judeci pe nimeni după “mărimea” lui, ci după fapta lui… furnica este o vietate atât de mică, dar foarte puternică. Şi-n al cincilea rând, să crezi… să crezi în Dumnezeul din tine, și atunci puterea ta va fi fără limite! Dar toate acestea nu aș fi putut să le învăț dacă nu aveam o motivație, un scop al vieții: să fiu precum maestrul meu.
– Daca vei reuși să fii mereu ca și furnica, atunci ai înțeles unul dintre secretele vieții:
nu există obstacol pe care să nu-l învingi atât timp cât ești cu sufletul curat și centrat în Inimă. Forța din tine poate muta și munții, iar credința ta îți va fi călăuză.
Bine ai venit printre discipolii mei!
Intr-un oras din Umbria, Italia, traia un om care se plangea intr-una de necazurile vietii lui. Intrucat era crestin , isi spunea cu amar ca are o cruce prea grea de purtat.
Intr-o noapte , inainte de a merge la culcare , el s-a rugat lui Dumnezeu sa ii schimbe povara pe care o ducea pe umeri.
In acea noapte , a visat ca Dumnezeu l-a adus in fata unui mari cladiri si i-a spus : „Ai curaj , intra si schimba-ti povara ” . Omul a deschis cu sfiiciune usa , a pasit inauntru si a descoperit o multime de cruci de toate formele si marimile , toate purtand numele proprietarilor lor. Mai intai , si-a ales o cruce de marime mijlocie dar , cand a vazut inscris pe ea numele unui bun prietn de-al sau , a asezat-o inapoi.
In cele din urma, cu permisiunea lui Dumnezeu , si-a ales cea mai mica cruce pe care a putut-o gasi.Spre marea lui mirare, pe ea era scris propriul sau nume.
O poveste de Paulo Coehlo
5.Vitica si boul – Fabula de Esop
O vitica, plina de marete si curate idealuri, a vazut odata cum un bou se trudea la plug, si l-a criticat, plina de verva, reflectand asupra nefericitei sale vieti de munca neincetata.
Putin timp dupa aceea, la o sarbatoare a recoltei, stapanul boului l-a eliberat pe acesta din jug, dar a prins-o pe vitica in chingi si a adus-o la un altar pentru a fi sacrificata in onoarea acelui mare eveniment.
Boul, vazand ce se intamplase, a ranjit larg, si i-a spus viticii: „Pentru a-ti da viata pe altarul zeilor ai fost lasata pana acum sa iti duci viata in lenevie, nepasare si fasoane.”
Morala 1: Viata lenesilor este cel mai adesea pusa la mezat.
Morala 2: Lenevia este cel dintai obicei la care renunta un om care vrea sa se desavarseasca.
6.GAINA SI RANDUNICA Fabula de Esop
Odata, o gaina a dat peste ouale unei vipere si si le-a asezat langa propriile ei oua, clocindu-le cu o mare dragoste materna.
O randunica cu mintea agera a vazut ce se intampla se si i-a zis, „Mai oratanie prostanaca, chiar nu ii dai seama ce faci? Din ouale straine pe care le clocesti se vor ivi niste creaturi rele, ce se vor hrani numai tine , ci si din trupul fraged al puilor tai.”
Morala 1: Daca cultivi rautate, nu va dura mult pana va insfaca mari bucati din sufletul si trupul tau.
Morala 2: Raul crecut la sanul ta devine propriul tau rau.
Morala 3: Daca cresti rau un copil, acesta nu isi va duce aminte de bunatatea ta, ci de felul rau in care l-ai adus intru lume.
Un taran si nevasta-sa se bucurau de o vreme de o gaina ce scotea la iveala, in fiecare zi, cate un ou de aur.
Cei doi au ajuns astfel sa se gandeasca ca acea orataniei avea o multime de aur in burta ei, si pusi sa se imbogateasca peste noapte, i-au taiat gatul fara nici o mila ori ezitare.
Dupa ce i-au dspicat pieptul, au descoperit, cu mare uimire, ca maruntaiele ei nu erau cu nimic deosebite de cele ale altor gaini. In acest fe, crezand ca vor avea o mare avere peste noapte, taranul si nevasta-sa au trebuit sa sufere de mica avere daruita da gaina zi de zi.
Morala:
Bucura-te de fericirea mica dar adevarata a fiecarei zile, fara a incerca, pe necugetate, sa-ti schimbi in si mai bine viata intr-o singura si necugetatata zi.
8.MĂIESTRIA CREIONULUI
Un copil îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, îl întrebă:
– Bunicule, ce scrii acolo? Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine…
Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:
– E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele, este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi nedumerit creionul, fiindcă nu văzuse nimic special la acesta.
– Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!
– Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile, răspunse bunicul. Creionul are cinci calităţi, pe care dacă reuşeşti să le menţii, vei fi totdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea.
Prima calitate: Poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această Mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.
A doua calitate: Din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii, dacă suporţi unele dureri, ele te vor face mai bun.
A treia calitate: Creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce este greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru, nu înseamnă neapărat ceva rău. Ceea ce este bine, este faptul că ne menţinem pe drumul drept.
A patra calitate: La creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, şi tu pune accent mai mult pe ce se întâmplă înlăuntrul tău, decât pe exterior.
Şi, în sfârşit, a cincea calitate: Creionul lasă întotdeauna o urmă. Tot aşa, să ştii că ceea ce faci în viaţă, va lăsa urme. Dragul meu, încearcă să fii conştient de fiecare faptă pe care o faci.
Sper că v-a plăcut povestea. Cred că fiecare dintre noi avem de învăţat din cele cinci calităţi ale creionului.
Domnul să vă binecuvânteze!
9.Gaina si randunica ( fabula de Isop )
Odata, o gaina a dat peste ouale unei vipere si si le-a asezat langa propriile ei oua, clocindu-le cu o mare dragoste materna.
O randunica cu mintea agera a vazut ce se intampla se si i-a zis, „Mai, chiar nu ii dai seama ce faci? Din ouale straine pe care le clocesti se vor ivi niste creaturi rele, ce se vor hrani nu numai din tine , ci si din trupul fraged al puilor tai.”
Morala 1: Daca cultivi rautate, nu va dura mult pana va insfaca mari bucati din sufletul si trupul tau.
Morala 2: Raul crecut la sanul ta devine propriul tau rau.
Morala 3: Daca cresti rau un copil, acesta nu isi va duce aminte de bunatatea ta…
10. Vitica si boul
O vitica, plina de marete si curate idealuri, a vazut odata cum un bou se trudea la plug, si l-a criticat, plina de verva, reflectand asupra nefericitei sale vieti de munca neincetata.
Putin timp dupa aceea, la o sarbatoare a recoltei, stapanul boului l-a eliberat pe acesta din jug, dar a prins-o pe vitica in chingi si a adus-o la un altar pentru a fi sacrificata in onoarea acelui mare eveniment.
Boul, vazand ce se intamplase, a ranjit larg, si i-a spus viticii: „Pentru a-ti da viata pe altarul zeilor ai fost lasata pana acum sa iti duci viata in lenevie, nepasare si fasoane.”
Morala 1: Viata lenesilor este cel mai adesea pusa la mezat.
Morala 2: Lenevia este cel dintai obicei la care renunta un om care vrea sa se desavarseasca.
11.O poveste de Paulo Coehlo
Intr-un oras din Umbria, Italia, traia un om care se plangea intr-una de necazurile vietii lui. Intrucat era crestin , isi spunea cu amar ca are o cruce prea grea de purtat.
Intr-o noapte , inainte de a merge la culcare , el s-a rugat lui Dumnezeu sa ii schimbe povara pe care o ducea pe umeri.
In acea noapte , a visat ca Dumnezeu l-a adus in fata unui mari cladiri si i-a spus :
„Ai curaj , intra si schimba-ti povara ” .
Omul a deschis cu sfiiciune usa , a pasit inauntru si a descoperit o multime de cruci de toate formele si marimile , toate purtand numele proprietarilor lor. Mai intai , si-a ales o cruce de marime mijlocie dar , cand a vazut inscris pe ea numele unui bun prietn de-al sau , a asezat-o inapoi.
In cele din urma, cu permisiunea lui Dumnezeu , si-a ales cea mai mica cruce pe care a putut-o gasi.Spre marea lui mirare, pe ea era scris propriul sau nume.
12.Trandafirul din interior (sursa internet)
Un om a plantat un trandafir, plin de speranţă a început să-l ude, şi înainte ca acesta să înflorească l-a examinat. A observat mugurul care avea să iasă curând, dar a observat şi spinii de pe tulpină şi s-a gândit: „Cum poate o floare atât de frumoasă să provină dintr-o plantă atât de plină cu spini ascuţiţi?” Întristat de acest gând, a uitat să mai ude trandafirul, şi chiar înainte să înflorească, trandafirul a murit.
Aşa se întâmplă şi cu multi oameni. În fiecare suflet există un trandafir. Calităţile pozitive plantate în noi la naştere, se dezvoltă pe pământul cu spinii greşelilor noastre. Mulţi dintre noi când ne uităm la noi înşine, vedem doar spinii, defectele. Devenim disperaţi de gândul că nimic bun nu este în noi. Neglijăm să udăm binele din noi, şi este posibil ca acesta să moară. Nu suntem conştienţi de potenţialul nostru.
Unii oameni nu văd trandafirul din interior şi au nevoie de alţii ca să le arate. Una din cele mai frumoase calităţi de care poate dispune o persoană, este aceea de a trece peste spinii celuilalt şi de a găsi trandafirul. Aceasta este una din caracteristicile iubirii…să priveşti o persoană, să cunoşti defectele sale şi s-o accepţi în viaţa ta…în tot acest timp recunoscând nobleţea sufletului său. Ajută-i pe ceilalţi să-şi învingă defectele. Dacă le arătăm „trandafirul” din ei, îşi vor învinge spinii. Numai atunci vor reuşi să înflorească de mai multe ori.
Morala: Cel mai bun prieten este acela care îmi arată defectele.
13.Povestea Licuriciului si a Buburuzei…
A fost odata ca niciodata, intr-o padure oarecare, o Buburuza care a intalnit un Licurici.
Buburuza si Licuriciul s-au indragostit si au hotarat sa ramana impreuna pentru totdeauna… Numai ca, si-au dat seama ca in padure erau o multime de obstacole, lipsite de importanta pentru altii, dar care pe ei i-ar putea desparti… o crenguta, o pietricica, o frunza…
Si atunci, Buburuza si Licuriciul au hotarat sa se tina tot timpul de mana, pentru ca nimic sa nu-i poata desparti… Se plimbau impreuna prin padure si erau foarte fericiti…
Dar intr-o zi, Licuriciul a constatat ca Buburuza disparuse…
Nu mai stia daca el a lasat-o din mana sau daca ea i-a dat lui drumul mainii, dar asta nici nu conteaza in Povestea noastra. Conteaza numai ca Licuriciul, singur si trist, a cautat Buburuza sub fiecare frunza, sub fiecare crenguta, dar nu a gasit-o….
Licuriciul era din ce in ce mai trist si i se parea ca padurea nu mai are nici un gust, nici un sens, nici un farmec…
Si cum se plimba Licuriciul foarte trist, s-a intalnit cu o Furnica.
Licuriciul i-a povestit Furnicii ce i se intamplase, iar Furnica i-a spus:
– Licuriciule, poate daca ai stralucii tare, tare, Buburuza te-ar vedea, oricat de departe ar fi si s-ar intoarce la tine…
– Stii ca ai dreptate? a spus Licuriciul. Eram asa de trist, incat am uitat sa stralucesc!
Morala Povestii…
De cele mai multe ori, tristetea si panica ne coplesesc in asa masura incat uitam cat de valorosi suntem, nu ne mai permitem sa stralucim, ca atunci cand aveam motive sa o facem.
Daca nu mai avem valorizarea exterioara, daca nu ne este satisfacuta nevoia de a fi utili, ne consideram lipsiti de valoare.
Uneori, durerile provocate de esecuri, de nereusite, ne imbraca intr-o culoare lipsita de stralucire.
Ne cufundam in apatie, in victimizare, refuzand, de cele mai multe ori, fara sa ne dam seama, sa mai fim vazuti de persoanele dragi de langă noi…
14.Povestea unui baietel
În timp ce un om isi schimba roata la maşina nouă, baietelul lui de 4 ani a luat o piatra ascuţită si a inceput sa zgârie aripa maşinii. Mânios, barbatul a luat mâna copilului şi l-a lovit peste ea de multe ori, fără să-şi dea seama ca avea în mână o cheie.
La spital, copilul si-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când si-a văzut tatal… copilul a intrebat cu ochii plini de durere: „Tati, imi vor creşte degetele la loc?”.
Barbatul a ramas impietrit de durere; s-a intors la masina si a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte… stand in fata masinii s-a uitat la zgarieturi; baietelul scrisese: „TATI, TE IUBESC”.
Mânia si Dragostea nu au limite; alege-o pe cea din urma pentru a avea o viata minunata… Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiti.
Dar problema lumii de astazi este ca Oamenii sunt folositi si lucrurile sunt iubite… in timpul acestui an, sa fim atenti si sa ne amintim: Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oameniii pentru a fi iubiti.
15.Bătrânica şi vizita lui Dumnezeu
Era odată o bătrânica căreia Dumnezeu îi promisese că o va vizita „astăzi”.
Ea nu se arătă deloc modestă la auzul acestui lucru. Mătură şi şterse praful prin casă, găti bucate delicioase şi pregăti masa. Apoi se aşeză să-l aştepte pe Dumnezeu. Deodată cineva bătu la uşă. Numaidecât bătrâna sări să-i deschidă uşa, dar când văzu că afară era doar un biet cerşetor spuse: „Nu, pentru Dumnezeu! Du-te unde vrei astăzi. Tocmai îl aştept pe Domnul, nu te pot primi la mine!”. Şi-l lăsă pe cerşetor să plece cu mâna goală. După câtva timp bătu din nou cineva la uşă. Acum bătrâna deschise uşa mai repede decât prima dată. Dar pe cine văzu ea afară?
Pe nimeni altul decât pe un bătrân zdrenţăros. „Astăzi îl aştept pe Dumnezeu. Nu mă pot ocupa de tine”, spuse ea şi-i închise uşa în nas. După câteva ore mai bătu cineva. Când bătrâna se repezi să-i deschidă, văzu din nou un cerşetor slab şi zgribulit care o rugă insistent să-i dea un colţ de pâine şi un loc de dormit sub acoperişul casei ei.
„Hai, lasă-mă în pace! Îl aştept pe Dumnezeu! Nu te pot primi la mine!” Şi bătrânul trebui să meargă mai departe, iar bătrâna se puse din nou să aştepte.
Timpul trecea oră după oră. Se făcu seară şi Dumnezeu încă nu venise. Bătrâna deveni din ce în ce mai îngrijorată. „Unde o fi rămas Dumnezeu? Sau unde s-o fi rătăcit?” În cele din urmă bătrâna se duse la culcare şi imediat adormi. Dumnezeu îi apăru bătrânei în vis şi-i spuse: „De trei ori am bătut astăzi la uşa casei tale şi de trei ori M-ai refuzat”.
16.Dragostea mamei…
Un baiat de 16 ani a facut o calatorie in strainatate… Dupa un timp, cand sa intors acasa la aeroport il astepta mama lui cu lacrimi de bucurie in ochi. Cand a ajuns si-a strans baiatul in brate cat de tare a putut deoarece i-a fost foarte dor de el.
Baiatul insa i-a spus: “mama stiu ca ma iubesti… mult, dar daca ma strangi asa de tare in brate in fata atator oameni ca pe un copil mic… ma faci de rusine!”
Cu aceste vorbe a ranit-o foarte tare pe mama lui care se gandea ca… fiul ei nu se bucura din tot sufletul ca o revede.
Dupa alti 6 ani fiul ei a plecat iar intr-o calatorie in strainatate si desi avea deja 21 de ani, mama lui a mers cu el la aeroport sa il conduca sa isi ia ramas bun de la el.
Dar de data aceasta nu si-a imbratisat fiul ci s-a intors cu spatele plangand foarte tare si zicandu-i doar atat: „Ramas bun fiule si sa ai grija de tine”.
Dupa o vreme, cand baiatul s-a intors din calatorie… mama lui nu il mai astepta in gara… Cand a ajuns acasa a gasit pe masa un buchet de flori si langa flori o scrisoare de la mama lui…
Curios a deschis-o si a inceput sa o citeasca, iar dupa ce a terminat a cazut jos plangand si distrus… era cel mai urat si rau moment din viata lui.
Iata ce scria in scrisoare:
„Fiul meu drag, cu 6 ani in urma, cand te-ai intors acasa, aveam lacrimi de bucurie in ochi si te-am strans cu drag in brate, dar cand tu vei citi randurile acestea… eu voi fi deja in cimitir intr-un mormant… pentru ca am murit de cancer…
Cand ai plecat ultima data nu te-am mai starns in brate, ci ti-am intors spatele… ca sa nu te fac de rusine in fata oamenilor strangandu-te in brate ca pe un copil mic… dar am plans foarte tare pentru ca am stiut ca te voi vedea pentru ultima data.
Te iubesc foarte mult si ma voi ruga Domnului pentru tine… iar dragostea mea va veghea intotdeauna asupra ta!
Cu mult drag, mama
17. Pasaj extras din cartea „Cu Dumnezeu in subterana” de Richard Wurmbrand
„Intr-o Duminica, propunandu-i sotiei mele sa mergem la o slujba de seara in biserica, a izbucnit in lacrimi; voia sa vada un film.
-E-n ordine! i-am spus. Vom merge la film, fiindca te iubesc!
Dupa ce am iesit de la film ne-am dus la o cofetarie si am mancat o prajitura. Dupa asta i-am spus:
-Acum du-te la culcare. Vreau sa caut o fata si s-o duc la un hotel.
-Ce-ai zis?
-E destul de simplu.Tu du-te acasa. Vreau sa gasesc o fata si s-o duc la un hotel.
-Cum poti sa spui asemenea lucruri?
-Dar m-ai determinat sa merg la cinema si ai vazut ce a facut eroul…de ce n-as face si eu la fel? Daca maine si in zilele urmatoare vom merge la astfel de filme, vom urma pilda pe care ele ne-o dau; dar daca vrei sa fiu un sot bun, vino tu cu mine din cand in cand la biserica.
Ea a reflectat asupra acestei intamplari, apoi, binisor, fara sa spuna nimic, m-a insotit din ce in ce mai des la biserica. Totusi, inca mai tanjea dupa distractii, iar cand vroia sa mearga undeva, o intovarasam si eu. Intr-o seara ne-am dus la un chef. Aerul era plin de fum. Perechile dansau si se dragosteau in vazul lumii. Deodata sotia mea s-a simtit dezgustata de toate si a zis: „Hai sa plecam! Imediat!” Am spus: „De ce sa plecam? De-abia am venit!” Am ramas pana la miezul noptii. Din nou mi-a cerut sa plecam acasa si din nou am refuzat. La fel si la 1 si la 2 noaptea. Numai cand am vazut ca era total scarbita de toate acestea, am fost de acord sa plecam. Am iesit afara in aerul rece…Sabina a zis: „Richard, ma duc chiar acum la pastor acasa sa-i cer sa ma boteze. Va fi ca si cum as face baie dupa toata murdaria asta!” Am ras si i-am spus: „Ai asteptat atata timp, poti sa mai astepti si pana maine dimineata. Lasa-l pe bietul pastor sa doarma.”
Aminteste-ti mereu… vegheaza asupra gandurilor tale; ele vor deveni cuvinte. Vegheaza asupra cuvintelor tale; vor deveni fapte. Vegheaza asupra faptelor tale, vor deveni obiceiuri. Vegheaza asupra obiceiurilor tale, vor deveni un caracter. Vegheaza asupra caracterului tau; va deveni destinul tau…
Andreea Marin declara pe reteaua de socializare facebook urmatoarele cuvinte care mi-ai atras atentia in mod deosebit:
Bine v-am (re)gasit dragi prieteni.
Dragi prieteni si vizitatori ai site-ului 
In urma donatiei puteti comanda cartea pe adresa cuvintedeaur@ gmail.com pentru cei care locuiti in Diaspora.
Chiar la inceput cartii Daniela Delibas declara :
Există şi alte feluri de a privi realitatea plictisitoare a rutinei zilnice decât de a judeca tot ce ni se întâmplă prin prisma celor mai frustrante inerenţe ale vieţii.
