Exegeză Ebraică în Noul Testament-de Eduard Claudiu Moisa

exegeza ebraicaExegeză Ebraică în Noul Testament este o pagină de facebook unde veti găsii multe articole interesante.Dați click si cititi mai multe AICI .

Azi am luat doar un articol despre PĂCAT pentru că auzim des acest cuvinte si e bine să medităm la cuvintele de mai jos ca să întelegem mai clar acest lucru:

MATEI 3:5-6
”Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.”
Versetul 5 menționează foarte clar auditoriul lui Ioan format din locuitorii din Ierusalim, Iudeea și împrejurimile Iordanului, pentru a înțelege că pocăința și planul de mântuire a început cu evreii, nu cu Neamurile. Mărturisirea păcatelor nu era un concept nou între iudei, ci un obicei comun practicat în timpul sărbătorii Yom Kippur (Ziua Ispășirii) și cu ocazia altor sărbători de asemenea, când practicau rugăciunile de pocăință ”slichot”. Când vorbim despre mărturisirea păcatelor trebuie întâi să definim foarte precis conceptul de păcat din gândirea unui evreu. Deoarece NT a apărut trei secole mai târziu, trebuie să căutăm întâi înțelesul cuvântului așa cum a fost lăsat de Elohim odată pentru totdeauna. Creatorul nostru a lăsat în Torah definițiile absolute ale păcatului și care anume sunt ele. Trăim într-o epocă a relativismului care afectează și lumea evanghelică din nefericire, unde păcatul este definit în funcție de har (harul prost înțeles), sau în funcție de Pavel, sau în funcție doar de NT, nu în funcție de Creatorul harului, Creatorul lui Pavel, Creatorul NT.
Apostolul Ioan, ucenicul pe care îl iubea Yeshua, ne spune la 1 Ioan 3:4 – ”Oricine face păcat face și fărădelege și păcatul este fărădelege”. Cuvântul ”fărădelege” sau ”anomia” în limba greacă, înseamnă violarea sau încălcarea Legii. În limba ebraică verbul pentru ”a păcătui”, חטא ”chata”, înseamnă a greși ținta sau a merge într-o direcție greșită. Legea, Torah, în limba ebraică înseamnă instrucțiune (mod de a face lucrurile) sau direcție (sens) de a merge. În Psalmul 119:142 citim în ebraică: וְֽתוֹרָתְךָ֥ אֱמֶֽת ”vetorateka emet”, ”și Legea Ta e Adevărul”. Primul lucru care îl observăm în verset este accentul conjuctiv merkha pe cuvântul ”vetorateka” וְֽתוֹרָתְךָ֥ indicând o nouă idee și relaționarea cu substantivul următor ”emet” אמת. Deoarece cele două substantive sunt strâns legate prin relaționarea lor genitivală, constatăm conform regulilor de analiză gramaticală că, primul substantiv וְֽתוֹרָתְךָ֥ ”vetorateka” ”și Legea Ta”, ca fiind în stadiul (cazul) constructiv și al doilea substantiv ”emet” אמת ”adevăr” în cazul absolut. Astfel cele două cuvinte formează o idee compusă absolută, fără necesitatea adăugirii articolului hotărât ”ha” la cuvântul ”emet” אמת ”adevăr”. Concluzia exegetică este că Legea și Adevărul sunt unul și același lucru cu caracter absolut. Acest lucru este confirmat și de versetul din Ps. 119:160 – ”Temelia cuvântului Tău este Adevărul și toate legile Tale cele drepte sunt veșnice!”. Deci Torah este temelia Cuvântului și toate poruncile din Lege sunt veșnice, deoarece sunt absolute! ”Și Cuvântul (având ca temelie Torah) s-a făcut trup…” De aceea a afirmat Mântuitorul că: ”El este Calea, Adevărul (Torah) și Viața”. Păcatul este definit ca încălcarea sau violarea oricărei porunci din Torah (Lege). La Matei 5:17 ne spune Mântuitorul că nu a venit să strice Legea (Torah)…deci ea a rămas valabilă până vor trece cerurile și pământul!
Teoriile creștine despre păcat rezumă acest concept doar la călcarea poruncilor pe care Yeshua le-a menționat în NT, restul poruncilor, prin faptul că nu au fost menționate din nou însemnând că au fost anulate. Porunca de a da sau de a lua mită, de a nu avea sex cu rudele, sau cu animalele, etc… nu sunt reluate în NT, dar asta nu înseamnă că ele au fost anulate. Deraierile dogmatice merg mai departe afirmând că pentru Neamuri, conform F.A. 15:20 rămân doar patru interdicții în ce privește păcatul. Acest tip de abordare subiectivă a Scripturii denotă o gândire obtuză, incoerentă și blestemată despre păcat, unde i se impută apostolului Pavel tâlhăria de a abroga Legea Creatorului, pe care nici măcar Fiul nu a abolit-o, deși avea toată puterea și autoritatea în cer și pe pământ!
Înainte de a predica mesajul pocăinței trebuie să ne asigurăm că știm bine ce anume este păcatul la care oamenii trebuie să renunțe!

Articol scris de Eduard Claudiu Moisa 

L-am gasit pe Dumnezeu fara Biblie, fara biserica.(marturie video)


biblie,mesaj biblic

frunza,toamna,mesaje crestine

Alin Loloș la Sala Palatului București – 19 iunie 2013

god bless you

sa-nu-te-paraseasca-by-Insula-Ekklesia-300x173 - Copie

Alin Loloș și Adi Martin – Stația de Metrou Bucuresti-videos

God bless you

by insulaekklesia.ro

5 Articole interesante, 5 Teme diferite-ALEGE SI TU!

experiena_morii_i_schimb_viaa_i_credina_unui_neurochirurg_4001.Un neurochirurg revine din comă cu „dovada că Cerul există”

Dr. Eben Alexander este un neurochirurg celebru care a predat la Harvard Medical School. Toată viaţa a declarat că nu crede că există ceva după moarte, dar acum vorbeşte despre „o scânteie divină ce se găseşte în fiecare dintre noi”. O comă suferită în 2008 l-a convins de acest lucru.
În urmă cu patru ani, Alexander a fost anunţat că a contractat o bacterie foarte rară a meningitei. Fusese diagnosticat destul de târziu şi, din această cauză, medicii au fost nevoiţi să îi inducă o comă care a durat şapte zile.Aceasta a fost coma care i-a schimbat perspectiva asupra vieții, susține neurochirurgul. El povestește că, în timp ce era în starea vegetativă, a avut „o viziune a Cerului, un loc în care se află creaturi strălucitoare şi frumoase şi în care se aude o muzică de laudă aşa de frumoasă încât nu poţi să nu te alături corurilor cereşti.
Citeste articolul complet AICI

2.Adevarata educatie inseamna sa alegi ce vezi…

„Doi peştişori înotau când, deodată, a trecut un peşte mai bătrân pe lângă ei şi i-a întrebat: ‘hei, cum e apa?’. Peştele cel mare a trecut mai departe şi peste ceva timp, unul din peştişori îl întreabă pe celălalt: ‘Auzi, dar ce e apa?'”.

 Cu această ilustraţie şi-a deschis scriitorul american David Foster Wallace discursul motivaţional de deschidere a anului universitar la Kenyon College, pe 21 mai 2005. Opt ani mai târziu, discursul lui a fost transformat într-un filmuleţ de scurt metraj, centrat pe apelul la a ne autoeduca pentru a trăi conştienţi de ceea ce ne înconjoară.
Foto: colourbox.comExistă şi alte feluri de a privi realitatea plictisitoare a rutinei zilnice decât de a judeca tot ce ni se întâmplă prin prisma celor mai frustrante inerenţe ale vieţii.

Citeste continuarea AICI

3.Implinitori sau calcatori de promisiuni.

Autorul cartii  se ocupa intensiv de pacatul incalcarii promisiunilor facute ale credinciosilor fata de semenii lor, fata de credinciosi, fata de stat,fata de familia lor.  Autorul cartii este crescut intr-o comunitate Amis-Menonita, el foloseste ilustratii din experientele sale in aceasta carte. El nu discuta despre diferentele doctrinare, cum altele congregatii trateaza acest pacat al calcarii promisiunilor, ci el vrea sa atraga atentia cititorului sa fie concentrat asupra acestui pacat al nerespectarii promisiunilor facute.(Pentru cine intelege doctrinele harului, va remarca o oarecare deviere in cunostinta autorului de la aceasta doctrina. Continutul cartii insa este plin de explicatii care ne pot pune pe ganduri si cercetare in viata personala, mai ales acum in zilele in care traim apostazia in plinatatea ei.) Nerespectarea cuvantului dat cuiva, a fagaduintei, nu aduce binecuvantare in viata aceluia care il calca. Cartea de fata da explicatii si in privinta aceasta. Deacea multe casnicii sunt in tragedie mare, nu numai la necredinciosi ci in mare masura si la credinciosi. Cineva pe care cunosc foarte bine, s-a rugat multi ani Domnului pentru un sot potrivit pentru ea…

Citeste continuarea AICI

4.Aduceti-va aminte… de  cei chinuiti

…ca unii care și voi sunteți în trup.
Nu scrie că doar de creștinii chinuiți să ne amintim.

De toți cei chinuiți: de cei bolnavi, de întemnițați, de asupriți, etc.

Azi am citit o carte cutremurătoare ”Evadare din lagărul 14”. Eroul cărții: Shin s-a născut în lagăr. Dacă n-ai citit cartea e greu să-ți imaginezi. Pe Orwel nu l-a dus imaginația atât de departe. Auscwitz-ul e comparabil ca cruzime, dar a ținut doar 3-4 ani, lagărul 14 e de 60 de ani. evadare

Citat:

”Park(un alt deținut)…încerca cu răbdare să-i explice cum era viața în afara lagărului 14-și în afara Coreei de Nord.  (….) i-a spus lui Shin că țara uriașă aflată la doi pași distanță se numea China. Poporul ei se îmbogățea rapid. I-a spus că la sud există o altă Coree. În Coreea de sud toată lumea era deja bogată.

Park i-a explicat noțiunea de bani.

I-a vorbit despre existența televiziunii, a calculatoarelor, a telefoanelor mobile. I-a explicat că pământul este rotund. Pentru Shin, spusele lui Park, mai ales la început, erau de multe ori greu de înțeles sau de crezut. Alteori erau irelevante.

Citeste continuarea AICI

5. Azi e o zi speciala.Fa azi pe cineva fericit!

   NU e nevoie sa fie o zi speciala

  ca sa trimiti o felicitare sau chiar sa faci un cadou.

                       AZI E ZIUA SPECIALA 🙂

 pe care putem noi sa o facem printr-un zambet, printr-un gest, printr-o stare de multumire, prin cumpararea unui cadou, prin trimiterea unei felicitari fie ea chiar virtuala…

Daca sti ce-i place persoanei dragi atunci ce mai stai …du-te si fa-i o bucurie!

Daca ai vazut ca vecina ta umbla cu ghiozdanul (pantalonii, camasa, tricoul….) rupt opreste-o si intreab-o de ce e rupt…Daca e saraca si nu are posibilitatea sa-si cumpere altul atunci fugi repede si cumpara-i un ghiozdan.(sau orice ce ar avea nevoie)    N-ai ajuns?  :)

Daca colega ta de la servici(scoala) e trista du-te la ea si intreab-o daca poti sa o ajuti cu ceva ….

Hai, fa-o cu toata dragostea!

Citeste continuarea AICI 🙂

biblia trpentru persoane specialeporumbel n

ÎNAINTEA PORŢII de Charles Haddon Spurgeon-carte gratis

Înaintea porţii
Cuvânt către sufletele căutătoare de credinţă, în Domnul Isus Christos de Ch. H. Spurgeon (La inmormantarea sa, Spurgeon a fost numit Printul predicatorilor. El a fost un predicator simplu care se implica mult in viata oamenilor ajutandu-i si motivandu-i sa nu se lase, sa nu isi piarda speranta si sa vada dincolo de orice zid…)

„Intraţi pe poarta cea strâmtă”! (Matei7:13)
Cuprinsul cartii:

Introducere

Cuvânt înainte din partea autorului

Trezirea sufletului

Numai El – Domnul Isus Cristos

Credinţa în persoana lui Cristos

Cât de simplă este credinţa

Şovăielnic în credinţă

Piedici în calea credinţei

Nădejdea de a primi ajutor

O adevărată piedică

Întrebări inutile

[scribd id=67391673 key=key-21rybncqqwwkon2lgm1b mode=scroll]

In partea dreapta jos aveti optiunea sa mariti la dimensiunea ecranului. Deasemenea puteti descarca cartea si tot ce gasiti pe acest blog 🙂

NU UITATI ca suntem in luna
MAI , deci sa fim
MAI utili
MAI perseverenti
MAI adevarati
MAI plini de iubire
MAI iertatori
MAI vegheatori
MAI rugativi
MAI curajosi
MAI iubitori de carti 🙂
Deci va rog sa nu uitati de concursul lunii MAI
CLIC AICI , care va ofera surprize si carti :)
Cu drag pentru voi  🙂

carti gratisimagini mesaje

imagini fericire

FILM -Patimile Domnului Isus Christos si „Dulcele sarut al singuratatii”

Despre Filmul Patimile lui Hristos de Vladimir Pustan

A facut multa valva filmul lui Mel Gibson ( cel postat mai jos)
Nu stiu motivele pentru care s-a apucat de treaba asta. Rautacios, ma gandesc ca, oricum, cel putin financiar, a meritat efortul. Am vazut filmul „piratat”, inainte cu o saptamana de a aparea pe ecranele romanesti.

Nu le-a placut evreilor filmul, pentru ca de doua mii de ani tot ce-i cu privire la Isus nu le place.
Nu le-a placut catolicilor filmul, pentru ca Maria I-a sarutat picioarele rastignite si s-a umplut de sange pe buze. Hristos avea voie sa fie stalcit in bataie, dar imaculata fecioara n-avea voie sa fie atat de umana.
Nu le-a placut ortodocsilor filmul, ca n-a avut nici o liturghie in el si a fost facut de imperialistii americani ahtiati dupa bani.
Nu le-a placut penticostalilor filmul, pentru ca a fost, film si filmele nu-s bune sa fie vazute.

Se spune ca a fost un film crud. Nu cred asta. Mel Gibson l-a citit pe Flavius Josephus, care ne spune cum era crucificarea, l-a citit pe Eusebiu, care ne spune cum era bataia cu biciul ( Eusebiu spune ca dupa 50 de lovituri li se vedeau rinichii si organele interne 🙁
Filmul a fost ca viata. Fara fasoane, fara romantisme. Pe noi ne deranjeaza pretul platit de Hristos pentru rascumpararea omenirii. Noi n-am fi vrut sa-I ramanem datori. Filmul facut de Zefirelli este o telenovela pe langa cel al lui Mel Gibson. Am dori un Hristos care a suferit crucea cat o impunsatura de ac pentru determinarea grupei sanguine. „Chiar asa a fost?” m-a intrebat cineva. „Nu, i-am zis, a fost mult mai greu si mult mai rau.”

Pocainta inseamna sa intelegi ca esti rau, ca pentru tine a suferit nespus Dumnezeu. Hristos n-a plecat pe „Via Dolorosa” senin, zambind camerelor de luat vederi.
Am vrea ca totul sa fie gratuit, sa nu ne coste nimic. De aceea judecata va fi atat de aspra, pentru ca Dumnezeu S-a chinuit cumplit. L-au batut romanii, dar pe tot ce pune mana omul se usuca. Am auzit ca s-au pocait o gramada de oameni la filmul acesta. Mi-e mila de ei daca a trebuit sa vada un film, ca sa-L inteleaga pe Dumnezeul Scripturilor. Un pastor american a lesinat. Oare ce-a predicat in toti anii de pana acum?

Initial Mel Gibson n-a vrut sa titreze filmul. Sa ramana in aramaica si latina, iar imaginea sa spuna totul. Dar i-au zis ca miliardele de „crestini” nu cunosc Biblia, de aceea e bine sa foloseasca traducerea, sa inteleaga tot omul.
Filmul ne-a umilit. Un film mediocru a pus pe picior gresit o crestinatate care uitase de Golgota, de Hristos, de mantuire, care traia plenar filosofia „nu te baga in viata mea”.

Hristos „S-a bagat” in viata noastra, acoperindu-ne cu sangele iertarii.

*preluat din „Dulcele sarut al singuratatii” de Vladimir Pustan*

BIBLIA cartea Isaia capitolul 53

1. Cine a crezut in ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut bratul Domnului?

2. El a crescut inaintea Lui ca o odrasla slaba, ca un lastar care iese dintr-un pamant uscat. N-avea nici frumusete, nici stralucire ca sa ne atraga privirile, si infatisarea Lui n-avea nimic care sa ne placa.

3. Dispretuit si parasit de oameni, Om al durerii si obisnuit cu suferinta, era asa de dispretuit, ca iti intorceai fata de la El, si noi nu L-am bagat in seama.

4. Totusi El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit.

5. Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti.

6. Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui, dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor.

7. Cand a fost chinuit si asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la macelarie si ca o oaie muta inaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

8. El a fost luat prin apasare si judecata. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut ca El fusese sters de pe pamantul celor vii si lovit de moarte pentru pacatele poporului meu?

9. Groapa Lui a fost pusa intre cei rai, si mormantul Lui, la un loc cu cel bogat, macar ca nu savarsise nicio nelegiuire si nu se gasise niciun viclesug in gura Lui.

10. Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta… Dar, dupa ce Isi va da viata ca jertfa pentru pacat, va vedea o samanta de urmasi, va trai multe zile, si lucrarea Domnului va propasi in mainile Lui.

11. Va vedea rodul muncii sufletului Lui si Se va inviora. Prin cunostinta Lui, Robul Meu cel neprihanit va pune pe multi oameni intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu si va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

12. De aceea, Ii voi da partea Lui la un loc cu cei mari, si va imparti prada cu cei puternici, pentru ca S-a dat pe Sine insusi la moarte si a fost pus in numarul celor faradelege, pentru ca a purtat pacatele multora si S-a rugat pentru cei vinovati.

http://www.youtube.com/watch?v=i25D7Td26_Y

https://www.youtube.com/watch?v=flt-22AOJe4

ai fost junghiat imagine

bunatatile Domnului imagine
Domnul este viu

imagine cheia succesului

imagini biblie

Dependenta de jocurile de noroc si tratarea viciilor (text si video)

Dragi prieteni

daca oamenii mari cad in aceste capcane periculoase, distrugatoare a viciilor pe care le vedem la tot pasul ce sa mai zicem de tineri.
Copiii si adolescentii trebuie(trebuiesc) invatati cu seriozitate despre toate viciile si caile rele.
Orice persoana care are o viata de credinta echilibrata este pazita de aceste cai distrugatoare.
Imi place versetul
„din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.” 2 Tim.3:15
Dragul meu prieten(a) daca ai cazut in aceasta groapa, a viciilor lumii, fie ca e vorba de jocurile de noroc, fie ca e vorba de oricare alt viciu si te vezi fara salvare atunci iti spun o veste buna caci ce este cu ” neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu.” ( Luca 18:27)

AICI poti citii despre prima mea cafea fara tigara…
Eliberarea incepe de la tine. Daca tu iti doresti cu adevarat atunci nu mai exista nici o piedica.
Roaga-te in sinceritate, pleacati genunchii inaintea Celui ca stie si vede tot, citeste zilnic Biblia, Cartea Vietii si vei primii pace si eliberare.
Daca vezi ca nu reuseti de unul singur nu uita ca
„unde-s doi puterea creste si dusmanul nu sporeste”
Deci cauta oameni sinceri a lui Dumnezeu si roaga-te impreuna cu ei pentru ceea ce te framanta si sa nu iti fie rusine sa marturisesti orice viciu care te stapaneste caci numai prin sinceritate se poate ajunge la o viata libera, frumoasa, curata alaturi de Mantuitorul Isus Christos.

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”
2 Tim.3:16-17

http://www.youtube.com/watch?v=_5nrPvQPgZ0&feature=youtu.be

http://www.youtube.com/watch?v=T8hDfv1so6c

imagini versete
arata-mi

citate imagini
imagini salvare-viata noua

Cel mai important mesaj despre FACEBOOK (text si video)

Dragi prieteni, oameni speciali care vizitati acest blog am pentru voi vesti bune 🙂     Ascultand mesajul video  de mai jos  pe care l-am gasit  bun si binevenit , mi-am dat seama ca sa omis o parte de adevar despre facebook.
Daca am ramane la mesajul din video am putea usor  sa cadem, fara sa ne dam seama,  in categoria legalistilor  sau un cuvant mai bland ar fi extremistilor…

Daca eu nu fac un lucru sau nu e bun pentru mine asta nu inseamna ca nu e bun acel lucru. Nu pot sa imi fac legi  si apoi sa le impun si altora dar pot sa imi fac legi si sa spun pentru mine nu e bun si uitati care e atitudinea mea fata de aceasta.

Nu ma refer direct la nimeni ci vorbesc la modul general si poate experienta mea va va aduce mai multa lumina in ceea ce doresc sa transmit.

In urma cu un an poate si mai bine,  auzeam despre facebook numai lucruri negative si imi formasem o imagine rea despre facebook .Poate daca cautati in arhiva veti descoperii ca am pus si pe blog cateva mesaje fara sa le cercetez prea mult. Acum nu am timp de curatenie pe blog 🙂  chiar daca primavara se face curatenie generala incepand din interior spre exterior 🙂   adica de la suflet spre restul lucrurilor…

Lucrand la unul dintre bloguri aveam nevoie de un cont pe facebook pentru a pune un widget (cod ) si mi-am zis cu ocazia asta vad si eu ce e acolo , de ce multi zic ca e rau.

Recunosc ca eram si putin curioasa 🙂

Dupa ce mi-am facut contul am explorat bine reteaua de socializare mult discutata si in timp mi-am putut face o parere pe care am impartasit-o pe facebook.

Facebook este ca si televizorul sau ca internetul adica un cutit cu care poti taia paine dar cu care te poti  taia sau chiar face rau altora. Nu am sa scot cutitul din bucatarie doar pentru ca am citit ca cineva a fost junghiat cu un cutit dar nici nu il folosesc toata ziua decat cand tai paine, legume, fructe sau ma rog la ce e nevoie 🙂

Nu indemn pe nimeni sa isi faca sau sa nu isi faca cont pe facebook  dar daca nu iti impui un  program strict atunci poti avea multe experiente negative si chiar sa devii robul lui si sa fii afectat negativ in  viata ta personala.

Partea pozitiva e ca poti intalnii multe persoane, cunostinte vechi  sau vechi colegi de care poate nu ai mai stiut nimic, poti  sa iti faci prieteni noi, oameni deosebiti , poti sa corespondezi, poti sa iti extinzi afacerea, poti sa te promovezi si  sa iti promovezi blog-ul/site-ul iar daca esti un impartitor de sperante 🙂  poti aduce multa bucurie si pace in multe suflete.

Sunt persoane care nu stiu sau nu prea intra pe blog-uri/site-uri dar au cont pe facebook iar daca postezi un link bun atunci vor  da clic si astfel poti prin intermediul facebook-ul sa promovezi lucrurile bune , pozitive, ajutatoare.

Reteaua de socializare are un Rating     foarte bun si aceasta chiar te-ar ajuta mult sa iti dezvolti proiectele si mai ales daca ai proiecte bune, pozitive, utile si pentru altii (rugaciune, evanghelizare, programe sociale, proiecte caritabile,etc )

Mark Zuckerberg, este seful acestei  retele de socializare. Numele lui s-ar traduce  din limba germana cu muntele de zahar  🙂   ( Die  Zucker= zahar si der Berg=munte )

Mi-ar placea sa scriu un articol numai despre subiectul acesta  „Muntele de zahar ”  🙂

Daca  punem problema teologic si spunem ca pe facebook nu sunt asa multe persoane spirituale si ca acolo e lumea despre care stim ca e rea ( Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.1Ioan 2:17 )   atunci ar trebui  sa ne izolam caci pacatul si lumea e peste tot nu numai pe facebook dar nu la aceasta ne-a chemat Dumnezeu ci El ne-a chemat la iubire, socializare (relationare), ajutor si incujare, zidire si mangaiere, rabdare si bunatate, speranta si bucurie,etc.

„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. ” 1 Ioan 2:15-16

„Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.” Ioan 17:15

In concluzie, daca aveti deja cont pe facebook atunci folositi-l cu masura, cu intelepciune si cu folos.  Urmariti cu atentie mesajul video si nu uitati ca rugaciunea , citirea zilnica a Bibliei, lectura (cartile ), iesirile in natura, intalnirile reale cu prietenii si cei dragi sa fie prioritatile voastre 🙂

Cu drag din drag Angela Insula Ekkesia

inima

ariell

Provocarea libertatii – Incepe Sa Traiesti! -VIDEO


5  DARURI
eu sunt sarac
rama

sunt momente in
biblia trandafir

CAND TOTUL SE PRABUSESTE PESTE NOI – Charles Stanley-video

by Insula Ekklesia

parereataconteaza1-net
biblia-practic-o-blog

5 articole interesante -ALEGE SI TU !(sfaturi pentru fete,sotul ideal,casnicia,privirea patimasa,ispitele,)

1 .Sfaturi importante pentru fete :

O fată cumpătată îşi va demonstra cumpătarea prin vorbirea şi purtarea ei. Se va angaja cu vioiciune în jocurile de recreere, în proiectele de la şcoală şi va fi comunicativă şi prietenoasă cu băieţii antrenaţi în aceste acţiuni. Dar nu va căuta cu îndrăzneală atenţia unui băiat vorbind tare, chicotind în exces sau comportându-se prosteşte.
Mabel Hale spune în cartea sa, (Beautiful Girlhood) Tinereţea frumoasă a unei fete: „Atunci când fetele au ca prieteni băieţi şi bărbaţi, ele trebuie să fie mai atente cu aceştia decât cu fetele, când vine vorba să discute şi să interacţioneze cu ei. Graniţa dintre prietenie şi romantism este foarte îngustă şi relaţia care începe doar ca prietenie poate să devină ceva mult mai serios… Din nou, dacă o fată va deveni prea familiară într-o prietenie cu bărbaţii, este predispusă să le dea acestora o impresie greşită despre ea.
Aceasta se poate comporta ca „o bună prietenă”, iar ei să interpreteze că ea a renunţat la o parte din drepturile ei şi nu se aşteaptă să fie tratată cu stima şi respectul acordate de obicei femeilor cinstite. Orice fată care are această reputaţie se află pe un teren periculos.” CITESTE AICI CONTINUAREA

2.Cum îşi poate îmbunătăţi o soţie căsnicia?

„Căsătoria ta pare banală şi monotonă? Adu înapoi entuziasmul şi romantismul care îi lipsesc!”

  Asta sună interesant, se amuză Sara, analizând coperţile cărţii. Cred că o s-o cumpăr, se decise ea, adăugând-o la cele câteva mărunţişuri pe care le găsise de vânzare la mâna a doua.

  Ajunsă acasă, după-amiază, Sara îşi găsi timp pentru lectura noii sale cărţi. Cu cât citea mai mult, cu atât era mai puţin satisfăcută de căsnicia ei. Nu mai avea pic de romantism! A lua masa împreună, în oraş, era ceva ce soţul ei, Clayton, ar fi considerat complet inutil şi frivol. Şi niciodată nu i-ar fi trecut prin cap să-i cumpere flori – pur şi simplu nu era genul acela de bărbat. Conştiinţa Sarei tresări când îşi aduse aminte că dimineaţă Clayton fusese cel care pusese masa, în timp ce ea pregătea în viteză sandvişurile pentru şcoală. Iar la prânz îi apreciase bucuros mâncarea. Dar sunt atâtea alte lucruri pe care el nu le face, argumentă ea.

  În inima ei, Sara ştia că fusese mulţumită de căsnicia lor până a citit cartea ce-i căzuse în mâini. Îşi dorea să n-o fi cumpărat.

  Grace i se destăinui prietenei ei, Christine, în legătură cu problemele pe care le avea în căsnicie. Christine o ascultă cu atenţie, apoi îi spuse:

CITESTE AICI CONTINUAREA 

3.Capcana privirii pătimaşe

 Primul păcat consemnat de Biblie este reacţia Evei când a văzut un lucru pe care l-a dorit. Era „bun de mâncat … plăcut de privit, şi … de dorit ca să deschidă cuiva mintea” ~Genesa 3:6~. Dar totuşi, acel lucru era interzis! Tot aşa este şi pofta – o dorinţă intensă, de nestăvilit, îndeosebi pentru ceea ce este interzis. Pavel descrie dorinţa ca „pofta rea” ~Coloseni 3:5~. Nu poţi să te joci cu ea pentru că te va birui.
Mai întâi, pofta este o stimulare a minţii. „Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea. Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi” ~Iacov 1:14-16~. Acest verset ne spune că pofta aparţine naturii adamice şi este progresivă. Când o privire devine un gând rău, atunci urmează păcatul şi moartea. Nu este de mirare că apostolul Iacov spune: „Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi.”

     Privirea plină de poftă a ruinat multe vieţi. CITESTE AICI CONTINUAREA 

4.Ispitele

  Ispita este ademenirea de a comite un păcat sau chiar de a săvârşi păcatul în minte. Pentru că Dumnezeu ne-a creat cu libertatea de a alege, noi suntem confruntaţi în fiecare zi cu posibilitatea de a alege între bine şi rău. În Matei 26:41, suntem avertizaţi să veghem şi să ne rugăm ca să nu cădem în ispită.Ispita în sine nu este păcat. Când suntem ispitiţi, conştiinţa noastră este provocată să stabilească ce este bine şi ce este rău.

     Când ne dăm seama că gândul sau dorinţa pe care o avem este rea, atunci începem procesul de decizie. Răspunsul nostru la această avertizare ne conduce fie la biruinţă, fie la înfrângere şi păcat. Fiecare ispită pe care o întâmpinăm vine cu o încercare sau un test. Pe de o parte, este ademenirea – invitaţia sau, chiar mai mult, seducţia de a păcătui. De cealaltă parte, este vocea liniştită, blândă a Duhului, care ne încurajează să ţinem piept răului şi să alegem să facem binele. CITESTE AICI CONTINUAREA

5.Soţul ideal după modelul biblic în secolul XXI

    Era o dimineață aglomerată de octombrie, când la cabinet, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îi spune doamnei asistente că este foarte grăbit deoarece are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. Aceasta îl invită să se așeze știind că avea să mai treacă cel puțin o jumătate de oră până să apară medicul. Îl observă cum cu atâta nerăbdare își privește ceasul la fiecare minut care trece. Între timp se gândește că n-ar fi rău să-i desfacă bandajul și să vadă despre ce este vorba. Rana nu pare a fi așa de gravă…În așteptarea medicului, se decide să-i dezinfecteze rana și se lansează într-o mică conversație. Îl întreabă cât de urgentă este întâlnirea pe care o are și dacă nu preferă să aștepte sosirea medicului pentru tratarea rănii. Acesta îi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, așa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soția.

CITESTE AICI CONTINUAREA 

PS.

Daca aveti  amabilitatea lasati  mai jos va rog frumos un comentariu , in care sa ne impartartasiti  si noua care subiect v-a placut cel  mai mult si de ce 🙂 

560657_112062658950062_754876260_nsdfghjkl

Mantuirea unui descurcaret -mesaj VIDEO

http://www.youtube.com/watch?v=kyr7tv7WT0g

ai-pret-in-ochii-mei-miscat

318273_295932140532998_1264688050_n

563377_483236061737951_496827568_n - Kopie

Persoanele care au ganduri de sinucidere pot fi langa tine,poate chiar in familia ta

  Dragii mei

ne place sa zambim, ne bucuram de viata dar in orice moment sa fim pregatiti sa intampinam viata cu pieptul nostru nu cu a altuia.Nu trebuie sa ne vedem slabi si neputinciosi , nu trebuie sa disperam nici sa ne ingrijoram de tragediile si problemele vietii. Sa ne aducem mereu aminte de Watchman Nee si de indemnul lui:

„DACA TRAIM IN DUHUL VOM TRAVERSA LUMEA NEATINSI SI NECLINTITI DE PRESIUNILE SI TENSIUNILE EI.”

      In calatoria pe net am intalnit oameni minunati , speciali de la care am invatat mult si inca mai invat chiar in problema cu acest caz de flirt intre cele doua persoane casatorite va anunt ca Dumnezeu a lucrat minunat chiar prin comentarile voastre care le-ati lasat la articol.Va multumesc mult 🙂

Relatia s-a rupt brusc si fara un cuvant in plus caci nimeni nu e dator sa de-a explicatii unui strain pentru

actiunile sale .Chiar un   buna dimineata cateodata trebuie avut grija cui si cum il spunem…Cu pacatul nu e de gluma caci un pacat mic te poate duce intr-un necaz mare si o vorba necugetata te poate duce pe caile lumii.

Acum sa revenim la tema noastra de azi 🙂

                  Chiar daca nu vorbim toata ziua de moarte si nici de sinucidere totusi sunt subiecte care nu trebuiesc evitate caci sunt lucruri reale despre care e bine sa stim si la randul nostru sa informam si pe altii.

Despre moarte si viata dupa moarte am postat aici o carte si aici un documentar iar despre subiectul sinucidere va recomand cu toata dragostea  pe Dr. Emanuel Adrian SARBU (Adrian)     scrisorica@gmail.com  -adresa  de email a lui Adrian caci asa ii place lui sa i se zica 🙂

Mai jos va prezint gandurile lui :

Da… Ma preocupa subiectul… Am cunoscut oameni deosebiti care s-au confruntat cu tentatia suicidului, oameni care s-au luptat sa ramana in viata, s-au luptat cu prejudecatile si cu atitudinea de blam venita, culmea, chiar si din partea celor care ar fi trebuit sa ii ajute… De exemplu… preotii, pastorii lor…

Am cunoscut cativa urmasi ai unor sinucigasi… I-am perceput ca pe niste oameni sfasiati de durere. Atat de durerea pricinuita de gestul sinucigasului, cat si de durerea pricinuita de refuzul prelatilor de a ii ingropa “crestineste”, de “bunavointa” unor crestini care le spuneau ca le pare rau ca rudele lor decedate ajung direct in… stiti Dumneavoastra unde…

Cel mai mult m-a impresionat insa lupta interioara a sinucigasilor… O lupta cu ei insisi… cu rudele… cu Dumnezeu… Ii pasa Lui de problemele mele? De ce nu catadicseste sa faca ceva, daca e chiar atat de Atotputernic? Si, mai ales, daca tot binevoieste sa ma salveze de fiecare data… DE CE o face? DE CE nu ma lasa in pace, de ce, daca nu m-a intrebat daca vreau sa ma nasc in lumea asta imputita si perversa, nu-mi lasa nici macar libertatea de a o termina cu viata cand vreau EU?

Sunt intrebari autentice! Iar persoanele sinucigase nu au scris pe frunte “SINUCIGAS”. Pot fi chiar langa tine… pot fi chiar membrii ai familiei tale… ai bisericii in care mergi sau pe care o pastoresti… Sunt persoane pe care s-ar putea sa nu le mai vezi… in viata…

In urma lor raman insa intrebarile TABU… Ma tot intreb, in calitate de crestin, de ce s-a scris atat de putin in domeniul religios despre suicid? De ce ne e teama sa discutam despre asta? De ce nu incercam sa gasim raspunsuri reale si utile la strigatele mute ale celor aproximativ 1 milion de oameni care se sinucid anual? Daca Biserica nu se implica, atunci cine sa o faca?

Stiu, la prima vedere, intr-adevar, o astfel de tema de cercetare ar putea parea o imensa pierdere de timp. Doar se stie, am fi tentati sa spunem, ca sinuciderea este considerata un pacat, si inca unul “de moarte”, si lucrurile sunt cat se poate de clare din acest punct de vedere…Totusi, ca intelectual, ceva nu-mi da pace si ma face sa rascolesc putin lucrurile… fie si pentru a ma convinge, in cele din urma, de justetea unor astfel de afirmatii. Zicala conform careia principiul de capatai al crestinismului ar trebui sa fie “crede si nu cerceta” este demult depasita si, imi permit sa afirm, in opozitie flagranta cu spiritul invataturilor care s-au raspandit in toata lumea de la Iisus incoace si care au facut din aceasta religie confesiunea cu cei mai multi adepti la ora actuala. Dealtfel, in prima sa epistola adresata credinciosilor din Tesalonic, Apostolul Pavel indeamna crestinatatea sa cerceteze “toate lucrurile”, si sa pastreze ceea ce este bun.

La randul sau, regretatul parinte Nicolae Steinhardt ne indemna, in celebrul sau  N. Steindhardt – Jurnalul fericirii(clic pt descarcare )  “sa nu care cumva sa confundam crestinismul cu cretinismul”…

Cu aceasta motivatie – dorinta de a-i ajuta pe cei care trebuie sa dea piept zilnic cu “de ce-urile” existentiale, si cu indrazneala de a cerceta chiar si acele lucruri socotite de unii drept “cat se poate de limpezi”, pentru a ma convinge eu insumi de veridicitatea celor afirmate, nu pot sa nu ma intreb urmatoarele:

a. Daca suicidul este acel “pacat de neiertat”,

asa cum este el considerat de numeroase confesiuni din cadrul crestinismului, atunci motivatia principala este aceea ca, punandu-si capat zilelor, sinucigasul nu mai are ragazul necesar pentru a se impartasi, spovedi sau (po)cai si, implicit, nu mai poate primi iertarea divina in timp util pentru a scapa de pedeapsa eterna.

Ma intreb, in aceste conditii, daca nu cumva lucrul acesta ar trebui sa fie valabil si in cazul altor pacate, considerate de noi mai putin ofensatoare…

Altfel spus, daca cineva moare in secunda imediat urmatoare dupa ce tocmai a spus o minciuna, intrand, evident, in flagrant chiar cu cele zece porunci (una dintre acestea cerandu-ne foarte clar sa nu depunem “marturie mincinoasa”), si, implicit, nu are timpul fizic necesar pentru a se spovedi, impartasi sau (po)cai, nu se afla oare in aceeasi situatie cu cel care s-a sinucis?

Ca sa mai pun si mai mult paie pe foc, voi cita si cuvintele Apostolului Pavel din epistola sa catre Romani, care sustine ca “plata pacatului (fara a face nici un fel de alte specificatii… – n.m.) este moartea”, iar darul fara plata al lui Dumnezeu, facut celor ce cred, viata vesnica…

b. Toti sinucigasii ajung in mod automat in Iad, in chinurile vesnice? +n Islam, de exemplu, exista foarte bine conturata credinta ca cel care isi da viata pentru Allah (avem de-a face, in mod clar, cu un act suicidal, ca in cazul celebrelor atentate sinucigase) va ajunge in Raiul musulman, avand parte de desfatare si odihna vesnica.

Nu pot sa nu ma intreb, in aceste circumstante, daca nu exista oare si in crestinism un indiciu cat de mic care sa ateste faptul ca, macar in anumite conditii si circumstante, cel care si-a pus capat zilelor – eventual dintr-o motivatie altruista – sa aiba aceeasi soarta? Ce sens ar mai avea atunci sacrificiul de sine al atator martiri crestini, daca ei ar fi crezut ca destinatia finala, in urma actului lor, ar fi fost chinurile vesnice, zugravite atat de plastic pe peretii bisericilor?

Ma puteti ajuta si voi, cei care cititi aceste randuri… Daca, in periplul vostru pe net, sau prin biblioteci, gasiti orice materiale care sa aiba legatura cu suicidul si cu religia (in mod special cu cea crestina, indiferent de denominatiunea religioasa), va rog, nu ma ocoliti…

Apreciez orice link, orice titlu de carte pe care mi-l trimiteti pe blog.

Multumesc anticipat!  Dr. Emanuel Adrian SARBU (Adrian)  

                        http://suicid.wordpress.com/contact/

62170_599860926706618_927778051_n265169_572035449491683_881531846_n

Cu numai 1 Euro poti sustine si tu proiectul meu!Afla despre ce e vorba!

Cu numai 1 Euro poti sustine si tu proiectul meu „Cumparand aceasta carte, un sarac va avea o paine pe masa „

Dragii mei,

am inceput cu voi de la 0 si ati fost alaturi de mine si de tot ce am facut.

Tot ce s-a cladit nu e meritul meu ci al nostru impreuna.

Voi m-ati incurajat si m-ati sustinut si ati avut incredere in mine.Va multumesc din inima ! Sunteti minunati, sunteti speciali.

Cand mi-ati spus ca am suflet de aur ( a avea inima de aur inseamna   a fi foarte bun)

nu am luat-o ca si o lauda ci ca si o provocare, ca si un tel la care vreau sa ajung.

Ceea ce apreciez si am apreciat la voi a fost faptul ca nu v-ati uitat la defectele mele ci la calitatile mele.

Domnul Isus a văzut pe Natanael venind la El şi a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.”Ioan 1: 47

Oare credeti ca acesta avea numai calitati si nu avea defecte ? ! Dar Domnul Isus s-a uitat la calitatile lui si nu la defecte.

Noi suntem chemati de Dumnezeu sa ne uitam la calitatile oamenilor nu la defectele lor caci Dumnezeu face o lucrare minunata si ne cerceteaza ca sa ne vedem calitatile si prin ele sa ne reparam si defectele.

Daca luam aminte la glasul Lui unele defecte le putem schimba in calitati iar pe altele va trebuii sa le purtam cu demnitate cate zile avem randuite pe acest Pamant .

Problema defectelor este intre noi si Dumnezeu , este deci pe verticala iar problema calitatilor este pe orizontala adica intre noi oamenii ,adica sa ne corectam si sa ne ajutam unii pe altii.Eu nu pot singura sa imi vad toate defectele si cine mi le spune imi face un mare serviciu…

Dumnezeu ne ajuta sa devenim ceea ce El doreste sa fim noi oamenii, pentru El si unii pentru altii, sa ne incurajam, sa ne vedem potentialul si sa ne sprijinim unul pe altul.

Un prieten adevarat iti va arata tot ce e mai bun in tine si te calauzi inspre telul tau .

Sa privim frumosul in fiecare om, sa iubim pe Creator si creatia Lui!

A iubi creatia inseamna, a iubi oamenii.

Voi mi-ati aratat ca ma iubiti nu numai prin faptul ca v-ati abonat la blog si ca urmariti acest blog ci si prin faptul ca v-ati deschis sufletul si mi-ati marturisit off-urile voastre.

Acum dati-mi si mie ocazia sa va arat dragostea mea sa imi deschis si eu sufletul catre voi si sa va spun bucuria mea 🙂 

Nu as vrea sa sune ca si o lauda dar am avut intotdeauna un sentiment special pentru saraci si pentru oameni cu dizabilitati. Poate si din cauza saraciei in care am crescut si greutatilor vietii prin care m-a purtat viata .

Ii multumesc lui Dumnezeu ca El mi-a inteles suferinta si inima zdrobita care nu a putut sa spuna

„Te iubesc tata , cum iti mai merge „ caci nu a existat in viata mea un tata , un sprijin de care aveam nevoie asa de mult  🙁

Aceasta durere a fost vindecata cand am fost constienta ca am un Tata sus in cer care ma iubeste neconditionat si ma accepta asa cum sunt .

Eram un dezastru, cu mintea in toate partile, un dezechilibru total…

Viata mea era un mare esec cand Dumnezeu si-a intins mana spre mine.

Eram straina de tot ce inseamna rugaciune, Biblie, credinta, pacat, curatie, viata evlavioasa, smerenie, viata noua. Am scris deja o mica parte din marturia mea aici.

Deci asa cum va spuneam am avut si inca mai am o sensibilitate aparte fata de cei in nevoi si fata de cei care sufera intr-un fel sau altul astfel m-am implicat in actiuni caritabile una dintre ele fiind

Organizatia Iosua si Caleb la care apreciez calitatile lor, cum am spus mai sus.

Neavand posibilitati financiare m-am gandit cu ce as putea sa ma implic.

Am inceput prin sustinerea in rugaciune si prin raspandirea mesajului lor si a activitatilor lor.

Nu sunt scriitoare, nu sunt poeta dar as vrea sa public cateva carti iar prin vanzarea lor sa pot ajuta aceasta organizatie. Toate veniturile vor fi directionate spre ei si spre scopurile minunate la care Domnul i-a chemat pe acest pamant.

Nu e placut sa ceri, dar cand o faci pentru scopuri nobile, atunci implinesti ce spune Domnul. „Cere si ti se va da”.

Astfel

solicit donatie

de la voi cititorii care treceti prin umilul meu blog, pentru a putea finanta editarea si tiparirea primei mele carti cu maxime si cugetari.

Ca  donezi un  1 Euro , ca donezi 10 sau 100 Euro este alegerea ta  .In functie  de posibilitatile financiare deschideti inima  si Dumnezeu iti va rasplatii  binefacerea.

„Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac ” Evrei 13:16

„Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel ”    Matei 7:12

Sunt optimista, visez cu ochii deschisi si am credinta ca Dumnezeu ne va folosi in aceasta minunata lucrare.

Cum puteti dona?

Direct pe net  prin paypal  

sau direct la editura    pe email   viatainmainiletale@    yahoo.com   ( fara spatiu dupa @  )

  NU UITATI

sa specificati pentru

Proiectul  „Cumparand aceasta carte, un sarac va avea o paine pe masa „

PS.

Daca nu aveti inca un cont de paypal puteti sa va faceti chiar acum .Dureaza 2 minute  🙂  Cititi aici instructiunile .

Daca aveti ceva de tiparit apelati cu incredere la editura nevali  (Word Vision International  )
Va asigur ca veti fi foarte multumiti de servicile sale.

CONTINUAREA PROIECTULUI PUTETI SA IL CITITI AICI .


GHJKL  ASDFGHJ

A ramas singur si fara familie…

                   Era un barbat frumos, inalt cu trup de atlet.

Toate femeile isi intorceau capul cand trecea el si multe din ele si-l doreau ca sot nu doar pentru frumusetea lui ci mai mult pentru faptul  ca  avea un suflet mare si un caracter deosebit.

Stia sa respecte pe oricine chiar si pe un copil . Desi era bogat  nu facea diferente intre oameni si ii placea sa ajute saracii intr-un mod discret , fara sa se laude si niciodata nu o facea de ochii lumii.

                   Mii de Euro trimitea lunar la diferite organizatii si intotdeauna trimitea ca si anonim.Cand dorea sa ajute un sarac nu il ajuta direct ci intotdeauana avea intelepciune sa o faca prin altcineva ca sa ramana el in umbra si asta ii aducea multa pace si bucurie in suflet .

Azi era trist, sufletu-i era sfasiat si nu isi mai gasea rostul.Ganduri negre il macinau cumplit si dorea chiar sa se sinucida

Maria nu putea sa inteleaga nimic : cum un barbat frumos, plin de viata, bogat , care avea aproape orice isi dorea a ajuns aici…

Era prea greu pentru ea ca sa inteleaga dar era fratele ei si il iubea.

Camelia a intrat in camera Mariei si o surprinse citind din Biblie  dar Maria speriata ascunse Biblia si se fastacii…

Maria fugii repede la bucatarie si venii cu doua pahare si un suc.Zambii si o trase pe Camelia de mana si  o duse in alta camera…

Ma cearta mama daca nu te servesc cu nimic caci oricine vine la noi acasa trebuie sa fie omenit,  servit cu ce e mai bun si pus la masa iar cand pleaca trebuie neaparat sa primeasca o plasuta cu ceva, fie niste fructe, fie ceva dulce 🙂

Camelia zambii si ea si lua un pahar .Stai jos Maria caci stiu obiceiul familiei voastre si nu schimba subiectul….

Am venit la tine caci vreau sa il ajutam pe fratele tau sau vrei sa il lasi sa se sinucida ? De ce ai ascuns Biblia ? Ti-e rusine ca o citesti caci daca ar fi citit-o si Robert nu ar fi ajuns aici…

Maria pleca capul si tacu…Erau  cateva momente de o tacere adanca si acum peretii care se zice ca au „ochi” vorbeau ….Da, peretii  au „gura ” dar si  „ochi” .

Ei stiau toata istoria lui Robert si fiecare obiect din camera avea o istorie, istorie care avea sa fie descoperita abia mai tarziu…

Acum erau in camera lui Robert, o camera spatioasa dar cam intunecoasa si plina de mister.

Maria deschise larg geamurile si se intoarse spre Camelia.Asa mi-a spus mama ca se face aerisirea corecta .Lasam jumatate de ora apoi inchidem repede sa nu vina fratele meu sa ne gaseasca aici…

Camelia arunca cateva priviri in jurul ei si ramase putin pe ganduri.

De ce m-a adus oare Maria aici se intreba in sinea ei in timp ce privea in jur …

Deodata Maria scoase o scrisoare din sertar si se grabii sa o deschida.

Haide sa iti citesc repede ceva pana nu vine Robert ca ne bate pe amandoua  🙂  , sti sunt lucrurile lui intime unde normal eu nu am ce cauta dar de cateva zile ma tot gandesc la aceasta scrisoare care a fost scrisa in urma cu 5 ani :

                Draga Robert,

te rog frumos sa nu mai mai iubesti. Stiu ca a fost gresala mea ca te-am acceptat ca si amant dar mi-am dat seama ca am gresit enorm si doresc sa ne zicem ADIO acum cand inca sentimentele nu sunt stapane asa de puternic pe noi si cand inca exista salvare pentru amandoi.

Desi din prima clipa niste sentimente ne-au legat totusi pana cand nu suntem infasurati complet de ele putem face ceva , ceva frumos pentru care nu vom regreta fiecare.

Gandeste-te  ca acum suntem legati cu niste sfori subtiri care se  pot rupe usor dar mai tarziu vor fi fasii groase care ne vor lega tot corpul pana sus si nu ne vom mai  putea misca …

Intelegi ? Mai bine sa suferim acum putin decat mai tarziu mai mult  cand totul va fi complicat si poate prea dureros…

Eu am familie la care nu voi renunta niciodata  si ti-am spus asta de la inceput .Am copii  si sot pe care ii iubesc si nu as putea traii fara ei nici o clipa.

Sunt darurile mele de la Dumnezeu.

Stiu ca am gresit fata de Dumnezeu care ma iubeste asa demult dar vreau sa imi cer iertare si sa repar totul pana nu e prea tarziu pana nu afla sotul meu  si nici altcineva.Nu vreau sa imi dezamagesc familia,  prietenii si nici macar pe tine.

Te rog frumos sa intelegi ca trebuie totul sa se incheie, acum si pentru totdeauna.

M-am rugat si Domnul mi-a spus in inima mea ca daca imi voi cere iertare El ma iarta si chiar sotul meu nu va afla nimic caci nu vreau sa il ranesc chiar daca el poate m-ar ierta.Vreau sa ingrop tot acum si pentru totdeauna. De ce nu vrei sa intelegi ca a fost o gresala pe care o regret enorm dar gandeste-te caci daca vom continua vom regreta amandoi amarnic.

Poate ma crezi nebuna dar vreau sa incep o viata noua ,  frumoasa ,  cu Dumnezeu , cu familia mea , cu oamenii care iubesc frumosul.

Sa nu ma crezi o fanatica, o religioasa , o bisericoasa. Nu , ci doar vreau sa citesc zinic Biblia care  mi-a schimat viata  in urma cu cativa ani si vreau sa ma intorc pe caile frumosului, armoniei, blandetii, pacii , iubirii, sinceritatii, sperantei si credintei…

As vrea sa citesti Biblia pe care ti-am dat-o si sa il cunosti si tu pe Domnul Isus Christos ca  Mantuitor personal si El iti va schimba viata si iti va da putere sa treci peste .

Uite ce mi-a scris ieri o prietena:

 „Inchipuie-ţi sufletul ca pe un mic soare în interiorul tău. De fiecare dată când dăruieşti dragoste, când simţi în tine dragoste, când vorbeşti cu dragoste, soarele acesta creşte şi devine o imensă sursă de căldură în interiorul tău, o mare sursă de lumină. Cu cât creşte mai mult, cu atât răspândeşte în jurul tău mai multă lumină.

Această lumină, această căldură nu te încălzeşte numai pe tine, ci pe toţi cei din jurul tău.

Lumina soarelui tău interior îţi luminează gândurile, dorinţele, ţelurile.Totul devine mult mai clar. Lumina din tine îi ajută şi pe cei apropiaţi, care se vor simţi „luminaţi” în prezenţa ta. Iţi vei dezvolta darul de a spune cuvântul potrivit la momentul potrivit şi toată lumea îţi va mulţumi pentru această lumină. Aşa se comportă un suflet care îşi acceptă Dumnezeul interior.”

Asa-i ca e minunat…

Suneria suna jos si bagase repede scrisoarea in sertar si iesira repede din camera….

              VA URMA …

Daca consideri acest articol util si daca doresti sa fii informat cand apar articole noi pe acest blog atunci te poti abona chiar AICI si ACUM Thank You Comments Pictures

Click Aboneaza-te prin e-mail

Click RSS Feed

Click
Urmareste-ma pe Twitter

Lasa-mi un comentariu ca sa stiu ca ai trecut pe aici si sa iti intorc vizita!

GOD BLESS YOU MY VIZITORS!

547338_382659568438375_193775447326789_1005900_503905165_n-kopie - Kopie

8115_294227720675533_1155769906_n

Oamenii se îngrijesc mai mult de pisicile sau căţeii lor decât de propriile lor suflete!

TREZIREA SUFLETULUI

Mulţi oameni se dezinteresează complet de lucrurile veşnice. Ei se îngrijesc mai
mult de pisicile sau căţeii lor decât de propriile
lor suflete.

Este un mare har dacă suntem aduşi
acolo încât să ne gândim la
noi înşine, să cugetăm cum
stăm faţă de Dumnezeu
şi faţă de veşnicie.

Aceasta este
de multe ori un semn
al mântuirii ce va să vină.

Din firea noastră ne jenează teama produsă în
noi de grija pentru mântuirea sufletului nostru
– de aceea facem ca leneşii, să adormim
din nou. Ceea ce este o mare nechibzuinţă,
căci o luăm în
glumă
riscând
totul, întrucât moartea este atât
de aproape de noi şi
judecata
la care vom fi supuşi, la fel de sigură. Dacă Domnul ne-a ales pentru viaţa veşnică
El nu ne va lăsa să recădem
în adormirea noastră.

Iar dacă suntem chibzuiţi,
ne vom ruga ca grija pentru
sufletul nostru să nu înceteze,
până când
ne ştim cu adevărat mântuiţi.

Ar fi îngrozitor ca visând să cobori
în iad, iar apoi, deschizând ochii, să vezi prăpastia definitivă ce te desparte de cer.
Tot atât de îngrozitor este
şi ca
odată treziţi,
pentru
a scăpa de mânia viitoare,
să ne scuturăm apoi de această prevenire şi să ne întoarcem
la
marea noastră nepăsare de mai
înainte.

Constat deseori
că aceia care-şi înăbuşe imboldul conştiinţei în
păcătuirea lor cu o altă ocazie nu mai
sunt la fel de mişcaţi de conştiinţa
lor. Fiecare trezire spirituală
care nu este
folosită ajută numai
la recăderea
sufletului în inconştienţa somnului, ceea ce este
mai
rău decât înainte – devine foarte puţin
probabil ca sufletul să
fie readus din
nou ia simţămintele sfinte avute
mai înainte.

De aceea sufletul nostru ar
trebui să fie foarte îngrijorat la gândul de a
scăpa de neliniştea care îl frământă,

singura cale salvatoare fiind aceea a întoarcerii şi predării
lui Dumnezeu.

Un bolnav suferind de gută a fost
vindecat prin leacul
unui şarlatan, care însă i-a infectat
interiorul trupului, şi până la urmă pacientul
a murit. Nimic nu-i mai îngrozitor decât
să fii tămăduit de spaima
sufletească printr-o
nădejde falsă!
Atunci mijlocul
de tămăduire este mai
rău decât boala însăşi. Mult mai bine este ca sensibilitatea conştiinţei noastre să ne producă ani
de-a rândul
spaimă şi
îngrijorare,
decât să o pierdem – ca apoi
să pierim
din cauza împietririi inimii noastre.

Pe de altă parte, trezirea sufletească nu este ceva care să ne aducă autoliniştirea sau
să dorim ca ea să dureze neîncetat.
Dacă sărim
din somn văzând că ne arde casa,
nu ne instalăm
pe marginea patului
spunându-ne: sper că sunt
treaz de-a binelea. Bine că nu
am dormit mai departe!

Ci atunci facem ce ne stă în putinţă ca să
scăpăm de moartea care ne ameninţă, alergăm la uşă sau la
fereastră ca să
scăpăm, să nu
murim arşi de vii unde ne aflăm.

Ar
fi un avantaj foarte îndoielnic ca să ni se trezească sufletul şi
totuşi să nu scăpăm de primejdie.

Să nu uităm
trezirea sufletului nu înseamnă încă mântuire!

Un om poate să fie foarte conştient

este o fiinţă pierdută şi totuşi să nu fie niciodată
mântuit.

El poate fi făcut să cugete
şi totuşi să moară în
păcatele sale.

Când faci
descoperirea că ai
dat faliment, simpla
constatare a datoriilor
nu le va achita niciodată.

Un
rănit poate privi mult
timp
la rănile sale, dar
prin asta ele nu se vor vindeca – numai
pentru că omul le simte durerea, constată forma
şi gravitatea lor.
Este un şiretlic al diavolului să-l ispitească aşa fel pe om,
încât
acesta
să se mulţumească cu
simpla constatare a păcatelor.

Alt vicleşug al aceluiaşi
înşelător
este de a-l face pe un
păcătos să-şi închipuie,
că nu trebuie să se încreadă în Cristos,
câtă vreme nu a atins
un grad precis de deznădejde.

Trezirea
sufletului nostru trebuie să ne conducă la Mântuitorul.

Să ne închipuim că doar
ştiindu-ne păcatul putem

contribui la îndepărtarea lui,
apare ca ceva dezgustător. Este ca şi când am spune:
apa nu-mi poate
spăla
obrazul
dacă nu mă uit mereu
în oglindă, şi dacă nu-mi număr mereu
petele de pe faţă.

Simţământul că avem
nevoie de mântuire prin har este
un semn foarte sănătos; dar
ne trebuie înţelepciune
ca
să-l folosim bine, să nu
facem
un idol din acest simţământ.

Unii oameni par să se complacă în propria lor îndoială, temere şi grijă.

Nu
pot fi urniţi de la ele,
parcă au crescut
odată cu
ele. Se spune că cea mai
mare greutate pe care oamenii
o au cu caii când arde
grajdul, este
de
a-i scoate de
unde sunt priponiţi.
Caii,
dacă s-ar
lua pe urma celor
ce
vor să-i scoată,
s-ar
salva
din flăcări, dar
animalele par
înlemnite locului din cauza spaimei.

Oare temerea noastră de mânia viitoare ne va împiedica să
scăpăm de ea?

Nu-i
nici un fel de speranţă în privinţa
asta.

Un deţinut
care era de mulţi
ani în închisoare nu
mai simţea dorinţa să iasă de acolo. I se
deschisese uşa celulei – dar el
se ruga cu lacrămi,
să fie lăsat să rămână mai departe în
închisoarea unde stătuse aşa de multă
vreme. Auzi, să-ţi iubeşti închisoarea! Să-ţi fie dragi
zăbrelele de
la fereastră şi mâncarea din
închisoare! Bineînţeles
în cazul amintit, lucrurile nu erau în regulă,
omul nu era sănătos la minte.

Oare, suntem
noi dispuşi să rămânem mereu
doar
treziţi sufleteşte
şi atâta tot?

Să nu vrem
să dobândim şi iertarea?

Dacă vrem
să stăruim
mai departe în teamă şi spaimă, atunci desigur că nici cu
noi lucrurile nu-s
în regulă.

Dacă ne putem
căpăta pacea sufletească, atunci
s-o primim fără întârziere! De ce să rămânem
mai
departe într-o groapă întunecată, unde ni
se cufundă picioarele? Când putem avea parte de lumină,
şi încă una minunată,
cerească, de ce să
zăcem în întunerec şi să murim în spaimă?

Poate
nici nu ne dăm seama cât

ne este de aproape mântuirea!

Dacă am
şti, atunci desigur că am
întinde mâna să
o luăm, căci ea există,
ne stă la îndemână şi o putem avea;
trebuie
numai
să punem mâna pe ea,
şi să-I mulţumim Celui care ne-o dăruieşte. Nu
trebuie
să ajungem la deznădejde ca să fim pregătiţi pentru
îndurarea lui Dumnezeu.
Când

„Pelerinul” lui Bunyan în drumul lui spre poartă,
a căzut
în mlaştina deznădejdii,
oare i-a fost
lui plăcut noroiul de pe hainele sale şi
mocirla,
considerând aceasta
ca
un mijloc care
să-i
uşureze atingerea ţintei în drumul său? Desigur că Pelerinul nu s-a gândit nicidecum
la
aşa ceva! Şi cu
atât mai puţin o vom putea
noi face.

Nu ceea ce simţim noi ne va mântui,
ci ce a simţit
Domnul Isus pentru noi.

Un străin a venit odată
să viziteze furnicarul de
oameni care este oraşul Londra.
Deodată omul deveni palid la faţă. Întrebat ce are, răspunde:
Mi-am
pierdut portofelul cu întreaga mea avere în
numerar! El
precizează până la ultimul ban
numerarul din portofel,
toate
cecurile şi hârtiile de valoare ce le
conţinea. I
se spune de către prietenii
săi că faţă de situaţia creată,
ar trebui
să-i
fie o mângâiere faptul că ştie atât de bine dimensiunea pierderii suferite. Omul însă pare să
nu înţeleagă valoarea unei
asemenea consolări.
Nu

– spune el – Nu-mi ajută la nimic faptul
să ştiu ce am pierdut – această cunoaştere nu-mi repară pierderea
suferită!

Spuneţi-mi unde îmi pot regăsi
portofelul cu banii din el şi atunci îmi veţi face un
serviciu real;

simpla
cunoaştere a pierderii mele
nu-mi este
de nici un folos!

La fel este
şi cu conştiinţa noastră clară că am păcătuit,
că sufletul nostru se află în
mâna tare a dreptăţii

lui Dumnezeu – dar
faptul acesta tot nu ne va mântui.

Mântuirea noastră nu se săvârşeşte prin
aceea că noi
ne recunoaştem pierzarea, ci
prin faptul că noi punem mâna,
adică ne însuşim
pe deplin mântuirea,

care

ne este pregătită, făurită şi
dăruită în Domnul Isus Cristos.

Un om care nu vrea să
privească la Domnul Isus, ci
se încăpăţânează doar
să-şi constate propriile păcate şi propria pierzare,
aminteşte povestea cu
băiatul care a scăpat un ban în gura canalului
de pe
stradă – apoi a rămas ore întregi acolo, găsindu-şi mângâierea să-şi
spună mereu:

„Chiar pe aici s-a rostogolit
banul!

Chiar printre aceste două
fiare l-am
văzut
cum a alunecat în canal!” Bietul băiat!

Ne dăm noi oare seama ce înseamnă povestea asta? Poate învăţăm
ceva pentru binele
şi trezirea sufletului nostru! Amin!

             Autor anonim

 

dfedguntitledrtrtghggvbfelicitare 73felicitare 85

 

ARTICOLE , CARTI ȘI STUDII BIBLICE .ALEGE SI TU !

ARTICOLE ȘI STUDII BIBLICE

ALTE ARTICOLE

PREDICI AUDIO

PREDICI VIDEO

Lucrarea lui satan în mintea omenească de W.Nee

Lucrarea lui satan în mintea omenească   de Watchman Nee

Lucrările lui satan sunt multiple. Pentru ca un creştin să umble bine înaintea lui Dumnezeu, el trebuie să înveţe cum să se împotrivească lui satan. Iar pentru a face aceasta, trebuie să discearnă care este lucrarea lui satan. Potrivit judecăţii Bibliei, multe aşa zise lucruri naturale sunt în realitate lucrările lui Satan; din punct de vedere omenesc, noi putem considera ceva ca fiind accidental, natural sau cauzat de împrejurări, dar Biblia îl etichetează foarte clar drept lucrarea celui rău. Dacă vor să să urmeze calea dreaptă, copiii lui Dumnezeu nu trebuie să fie ignoranţi în ceea ce priveşte planurile lui Satan – cât de viclean este el, cât de arogant şi înşelător.

Noi trebuie să-l recunoaştem pentru a ne putea împotrivi lui.

Să menţionăm acum câteva din metodele lui Satan, aşa încât să ne putem împotrivi lui şi să-l biruim în faţa Domnului.

„Căci armele luptei noastre nu sunt ale cărnii, ci puternice pentru Dumnezeu spre dârâmare de întărituri; dărâmând gândirile şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei de Dumnezeu şi robind orice gând spre ascultare de Cristos” (2 Corinteni 10.4,5, C2). Satan îl înconjoară pe om cu întărituri pentru a-l împiedica să asculte de Christos. Terenul special al lucrării lui se găseşte în mintea omului sau în viaţa gândurilor. Adeseori omul este bombardat cu gânduri sau lucruri închipuite care sunt împotriva ascultării de Cristos. Pavel spune că armele luptei noastre împotriva acestora nu aparţin cărnii. Mai întâi trebuie distruse aceste imaginaţii, ca apoi să facem gândurile noastre roabe ascultării de Cristos.

Sfera de acţiune a lui Satan este în viaţa gândurilor. El îţi va inocula un gând, o imaginaţie ce pare a veni de la tine. Amăgit astfel, o accepţi şi o foloseşti ca şi cum ar fi a ta, deşi, în realitate, este a lui.

Reţineţi că multe lucruri din viaţa unui creştin încep cu gânduri sau imaginaţia minţii. Multe lucruri între fraţi îşi au originea în aceste închipuiri.

Sunt apoi şi acele gânduri ce apar brusc. Câteodată în mintea cuiva poate să vină un gând despre un anumit frate, sugerând că acel frate nu ar umbla bine. Mulţi dintre copiii lui Dumnezeu nu recunosc astfel de gânduri ca fiind lucrarea lui Satan. Cineva poate să considere că un asemenea gând vine din el însuşi şi să-l ia drept adevărat. Satan este cel care a inoculat acel gând în mintea sa. Cum poate el să se împotrivească diavolului? Trebuie să spună: „Nu primesc acest gând. Ţi-l dau înapoi, Satan.” Dacă îl acceptă, acel gând va deveni propriul său gând. La originea lui, acel gând era al lui Satan, dar va deveni al său dacă îl primeşte.

Creştinii trebuie să cunoască ce este ispita satanică. Ispita satanică pătrunde în cea mai mare parte, dacă nu în exclusivitate, sub forma unui gând. Când Satan ispiteşte pe oameni, el nu lipeşte o etichetă pe care să fie scris: „Aceasta este o ispită satanică!” Dacă oamenii ar şti că ea vine de la Satan, i s-ar împotrivi. Nu, el se strecoară pe furiş, fără cel mai mic zgomot. Toate ispitele lui sunt în aşa fel concepute, încât să nu poată fi uşor recunoscute de credincioşi. El nu vrea ca ei să-l suspecteze, ci mai degrabă vrea ca ei să rămână liniştiţi. Astfel, el injectează pe ascuns un gând în mintea lor. O dată ce aceştia îl acceptă, el a dobândit un punct de sprijin.

De aceea, copiii lui Dumnezeu trebuie să înveţe cum să se împotrivească gândurilor rele.

Totuşi, trebuie să fie, de asemenea, atenţi ca nu cumva să ajungă la cealaltă extremă, de a fi din cale afară de precauţi.

Orice exces în această privinţă va duce la o confuzie ulterioară a gândurilor, ce va avea drept rezultat căderea sub şiretlicul vrăjmaşului. Dacă cineva se concentrează asupra gândurilor sale, ochii săi nu vor mai fi aţintiţi asupra Domnului. Trebuie, aşadar, să ne împotrivim gândurilor nelalocul lor, dar să nu fim ocupaţi întru totul cu gândurile noastre.

Aş vrea să spun cât se poate de răspicat, că în decursul anilor, am văzut oameni aflaţi la două extreme: unii nu exercită nici o înfrânare a gândurilor lor, alţii, în schimb, sunt preocupaţi de problema gândurilor lor. Aceştia din urmă sunt tot aşa înşelaţi de Satan ca şi primii. Ba mai mult, ei sunt nişte candidaţi aproape siguri la depresiuni nervoase. E nevoie deci să menţinem un echilibru adecvat. Nu trebuie să-i permitem lui Satan să ne ispitească injectându-ne gândurile lui, dar nici nu trebuie să ne concentrăm toată energia în a ne ocupa gândurile noastre. Dacă tot timpul avem atenţia îndreptată asupra gândurilor noastre, am căzut deja în ispita lui Satan, căci, în loc de a avea ochii aţintiţi asupra Domnului, îi avem asupra gândurilor noastre.

Te poţi împotrivi destul de uşor gândurilor satanice. Este o zicală mult citată de slujitorii Domnului:

„Nu poţi opri pasărea să zboare deasupra capului tău, dar o poţi împiedica să-şi facă cuib în capul tău”.

Reţineţi aşadar, că, deşi nu poţi împiedica gândurile să-ţi treacă prin minte, le poţi îmiedica să-şi facă cuib în tine. Când un gând apare brusc, îl poţi îndepărat doar zicând: „Nu-l vreau. Nu-l primesc. Îl resping.” Vei vedea atunci că a dipărut.

Mulţi dintre copiii lui Dumnezeu au probleme cu gândurile lor. Nu şi le pot controla uşor. În nenumăratele scrisori pe care le-am primit în ultimii ani, cea mai frecventă întrebare ce mi s-a pus a fost aceasta:

„Cum să-mi pot ţine gândurile sub control?” Unii mărturisesc că le este greu să-şi controleze gândurile, în deosebi, când se roagă. La acest punct aş dori să spun ceva pe scurt. „Încolo, fraţilor, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă gândiţi” (Filipeni 4.8, C2), ne spune Biblia. La aceastea să vă gândiţi! Copiii lui Dumnezeu trebuie să înveţe să-şi dirijeze gândurile într-o direcţie bună. Cu cât mai mult vor folosi mintea lor într-o direcţie bună, cu atât mai puţine vor fi gândurile necontrolate. Mulţi nu sunt capabili să-şi controleze gândurile, pentru că nu gândesc; ei sunt pasivi în ceea ce priveşte viaţa gândurilor lor. Aceasta îi dă posibilitatea lui Satan să introducă în mintea lor câteva din multele lui gânduri gata pregătite.

Nu va fi uşor pentru Satan să injecteze în mintea ta gândurile lui, dacă vei învăţa să-ţi întrebuinzezi mintea pentru a te gândi la lucruri spirituale, bune, drepte, sfinte, paşnice, vrednice de iubit. Când mintea ta este ocupată într-o direcţie bună şi gândurile tale nu sunt leneşe, Satan nu are prilejul de a pătrunde. Dar dacă mintea creştinului trândăveşte, atunci acea minte pasivă, nepăzită, este deschisă la infiltrări satanice.

Din această cauză copiii lui Dumnezeu trebuie să-şi antreneze mintea aşa cum îşi antrenează trupul.

Vor preveni astfel pătrunderea gândurilor satanice. Învăţaţi să recunoaşteţi care gânduri sunt necurate, de bârfă, şi apoi învăţaţi să vă împotriviţi lor de îndată ce descoperiţi că vin de la vrăjmaş. Multe gânduri sunt în mod evident satanice şi, prin urmare, pot fi respinse cu uşurinţă. Există, totuşi, unele gânduri destul de subtile, ce nu pot fi respinse uşor. Cu toate acestea, noi trebuie să învăţăm să ne împotrivim tuturor acestora.

Satan nu este nici atotştiutor, nici omiprezent. Totuşi, el cunoaşte multe lucruri, căci, prin duhurile rele – îngerii care au păcătuit – el are o reţea de informaţii răspândită pe întregul pământ.

Când noi trândăvim, Satan pune cu uşurinţă în gândirea omenească ceva ce pentru el este cunoscut, dar nu şi pentru noi. El injectează în gândurile noastre informaţiile pe care le-au obţinut serviciile sale secrete. El face să ne închipuim, să ne imaginăm ceva şi, astfel, îşi introduce informaţia în gândirea noastră. De îndată ce noi cugetăm asupra ei şi o acceptăm, ea devine reală pentru noi. De aceea copiii lui Dumnezeu trebuie să se lepede de orice informaţii venind de la Satan, chiar dacă aceste infomaţii aruncă lumină asupra unor lucruri. Trebuie să refuzăm a cunoaşte ceva ce nu ajunge la înţelegearea noastră în urma descoperirii primite prin rugăciune.

Copilul lui Dumnezeu nu trebuie să fie curios sau dornic de a se amesteca în orice. Astfel va scăpa de multe gânduri satanice. Însă dacă este curios, Satan îi va furniza necurmat din multele sale lucruri pe care le ştie. Se poate ca, la început, creştinul să creadă că astfel de cunoştinţe sunt utile. Totuşi, dacă el continuă să accepte aceste gânduri, va deveni în curând o unealtă în mâna lui Satan. Satan va angaja mintea creştinului în a face lucrarea lui. Din această cauză trebuie să ne împotrivim tuturor gândurilor ce nu au motivaţie. Ori de câte ori în mintea cuiva apare un gând despre greşeala unui frate, dacă acesta vine din gândirea minţii şi nu din cunoştinţa Duhului, trebuie respins.

Dacă este acceptat, el va deveni între timp convingere personală. Cineva care îşi închipuie că un frate i-a greşit, va ajunge curând să considere acest lucru ca fiind real. Urmarea va fi ruperea părtăşiei cu fratele său.

Dacă aceste gânduri bruşte nu sunt curmate de la bun început, mai târziu ies de sub control.

Când ispitele satanice ne invadează mintea, sunt mai uşor de înlăturat, dar odată devenite „fapte” în minte, este foarte greu să scapi de ele. Din această cauză trebuie să avem grijă de gânduri.

Trebuie să lepădăm toate gândurile necurate, ca să nu păcătuim.

Trebuie să folosim în mod activ mintea noastră, astfel încât să nu trăim o viaţă dezordonată şi uşuratică. Sub lumina lui Dumnezeu, vom vedea că multe păcate vin prin acceptarea ispitelor satanice.

Daţi-mi voie să repet: după ce te împotriveşti de prima dată unui gând, subiectul este considerat închis. Dacă acel gând vine şi a doua oară, trebuie ignorat. Cu alte cuvinte, când un gând îţi apare pentru prima dată, împotriveşte-te lui prin credinţă, crezând că a plecat de la tine. Dacă el se prezintă a doua oară, vine ca o minciună, nu ca un adevăr. Prin urmare, trebuie să-l consideri ca fiind fals şi să afirmi că tu deja te-ai împotrivit lui. Ia această poziţie până ce gândul dispare. Dacă vei recunoaşte ca adevărat gândul reîntors, îl vei descoperi foarte lipit de tine, încât cu greu îl vei putea da la o parte. Multe înfrângeri pot fi atribuie acestei greşeli. Dacă te vei împotrivi diavolului, el va fugi de la tine. Orice spune Satan, este ceva în care nu poţi să ai încredere. Domnul spune:

„Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi” (Iacov 4.7).

Aşadar, ceea ce vine iarăşi trebuie că este un fals şi nu trebuie crezut nicidecum.

Aşadar, principiul de bază este: împotriveşte-te prima dată, ignoră-l a doua oară.

Articol preluat de aici http://www.resursecrestine.ro/eseuri/103883/lucrarea-lui-satan-in-mintea-omeneasca

PS.

Fragmente din carti puteti descarca GRATIS de aici  http://www.lampadaruldeaur.ro/descarca

Tot la aceasta editura puteti gasii carti crestine de crestere spirituala la un pret redus .Cartile fratelui Watchman Nee sunt de un real folos si vi le recomand din toata inima 🙂

12743_373402782733813_1781607213_n

Și ei L-au răstignit – Art Katz -And they crucified Him -VIDEO

http://www.youtube.com/watch?v=KsawoLngEh8&feature=youtu.be

1-ro-3ceefdaa5ea618a1d660d1ef93a72bc8KJJ - Copie (2)

Insula Ekklesia

VOINŢA LIBERĂ , O SCLAVĂ-de C. H. Spurgeon(Esti mantuit?)

xgvfhgjh2 Decembrie 1855 de către REV. C. H. Spurgeon la New Park Street Chapel din Southwark, Londra

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”
Ioan 5:40
Acest verset este unul din marile tunuri Arminiene, montat pe zidurile lor şi deseori descărcat cu un zgomot teribil împotriva simplilor Creştini numiţi Calvinişti [porecla celor care cred doctrinele harului, a nu fi confundaţi cu urmaşii lui Calvin –n. ed.].

Intenţionez în această dimineaţă să îl reduc la tăcere, sau, mai degrabă să îl întorc împotriva duşmanilor, fiindcă nu au fost niciodată al lor; nu a fost făcut în turnătoriile lor ci scopul lui a fost să înveţe exact opusul doctrinei pe care ei o susţin cu tărie.

De obicei, când se ia acest text, se împarte astfel: În primul rând, omul are o voinţă.

În al doilea rând, el este complet liber.

În al treilea rând, oamenii trebuie fie dornici să vină la Hristos, altfel ei nu vor fi mântuiţi.

Acum, noi nu vom face astfel de împărţiri; ci vom încerca să aruncăm o privire mai rezonabilă asupra textului.

Şi nu trageţi concluzia că textul învaţă doctrina voinţei libere doar fiindcă se întâmplă să existe în el cuvintele „vreţi” şi „nu vreţi.”
S-a dovedit deja, fără a se putea nega, că voinţa liberă este un nonsens. Libertatea nu poate aparţine voinţei mai mult decât ponderabilitatea poate aparţine electricităţii. Sunt lucruri complet diferite.

Putem crede că omul este un agent moral liber, dar a crede în voinţa liberă ar fi pur şi simplu ridicol.

Se ştie că voinţa, fiind ceva secundar, este direcţionată de înţelegere, mişcată de motivaţie, călăuzită de alte părţi ale sufletului.
Atât filosofia cât şi religia înlătură chiar şi noţiunea de voinţă liberă; şi eu voi merge tot atât de departe cât a mers Martin Luther în afirmaţia lui puternică şi categorică:

„Dacă vreun om atribuie ceva, cât de neînsemnat, voinţei libere a omului pentru mântuirea sa, nu cunoaşte nimic despre har şi nu L-a cunoscut pe Isus Hristos aşa cum trebuie.

” Ar putea părea un sentiment nemilos; dar acela care crede în sufletul lui că omul se întoarce la Dumnezeu prin voinţa lui liberă nu putea fi învăţat de Dumnezeu,

fiindcă unul din primele principii pe care le-am învăţat când Dumnezeu a început să lucreze în noi este acela că nu avem nici voinţa nici puterea şi că El ni le dă pe amândouă; că El este „Alfa şi Omega” în mântuirea oamenilor.
Cele patru puncte pe care le vom avea în această dimineaţă vor fi:

Primul –fiecare om este mort, fiindcă spune:

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Al doilea – există viaţă în Isus Hristos: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Al treilea – există viaţă în Hristos Isus pentru toţi cei care vin să o primească: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine,

ca să aveţi viaţa;” indicând că toţi care vin vor avea viaţa.

Şi patru – aici se află esenţa textului, că nici un om nu va veni vreodată prin natura lui la Hristos, fiindcă textul spune:

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Departe de a afirma că oamenii fac acest lucru prin propriile lor voinţe, textul neagă categoric acest lucru şi spune

„Şi NU VREŢI să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Dar, preaiubiţii mei, sunt aproape gata să exclam, nu are nici un adept al voinţei libere cunoştinţa că, de fapt, îndrăzneşte să contrazică inspiraţia?

Oare nici unul dintre cei care neagă doctrinele harului nu gândeşte? S-au depărtat ei într-atât de Dumnezeu încât să denatureze acest text pentru a dovedi că voinţa este liberă; când, de fapt, textul spune:

Şi NU VREŢI să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa?”

I. În primul rând, deci, textul nostru indică faptul că

OAMENII SUNT MORŢI PRIN NATURA  LOR.

Nici o fiinţă nu trebuie să caute viaţa dacă o are în ea însăşi.

Textul spune cu hotărâre

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Deşi nu se exprimă prin cuvinte, totuşi se afirmă prin conţinut că oamenii au nevoie de o viaţă mai bună decât cea existentă în ei înşişi.

Dragi ascultători, cu toţii suntem morţi dacă nu am fost născuţi la o nădejde vie. În primul rând, cu toţii suntem, prin natura noastră, morţi din punct de vedere legal.

„În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit” a spus Dumnezeu lui Adam; şi chiar dacă Adam nu a murit fizic în acel moment, el a murit din punct de vedere legal; adică el a fost socotit mort.

Imediat ce, la tribunal, judecătorul pronunţă sentinţa, din punctul de vedere al legii, acuzatul este considerat mort.

Deşi poate abia după o lună el este adus pe eşafod pentru a suporta sentinţa, totuşi legea îl priveşte ca pe un mort. Pentru el este imposibil să mai facă ceva. Nu poate moşteni nimic, nu poate lăsa ceva prin testament; el nu este nimic –este un om mort.

Sistemul legal îl consideră mort. Dacă sunt alegeri, nu i se cere votul, fiindcă este considerat ca fiind mort. Este închis în celula lui, dar este mort.

Ah! Şi voi, păcătoşilor ce nu aţi avut niciodată viaţă în Hristos, voi sunteţi în viaţă în dimineaţa aceasta datorită unei amânări a sentinţei, dar ştiţi voi că din punct de vedere legal sunteţi morţi; ştiţi că Dumnezeu vă consideră astfel, că în ziua în care părintele vostru Adam a atins fructul, şi când voi înşivă aţi păcătuit, Dumnezeu, Judecătorul cel Veşnic v-a condamnat?

Vorbiţi mult despre poziţia voastră, despre bunătatea şi moralitatea voastră –dar unde sunt acestea? Scriptura spune că „aţi şi fost judecaţi.”

Tu nu trebuie să aştepţi să fii condamnat în ziua judecăţii –aceea va fi executarea pedepsei –tu „ai şi fost judecat.” În momentul în care aţi păcătuit, numele voastre au fost scrise în cartea neagră a dreptăţii; fiecare om a fost atunci condamnat la moarte de Dumnezeu, dacă nu a fost găsit un substitut pentru păcatele lui, în persoana lui Hristos.

Ce ai gândi dacă ai merge la închisoare şi l-ai vedea pe acuzat stând în celula sa râzând şi plin de voie bună?

Ai spune, „omul acesta este nebun fiindcă este condamnat şi urmează a fi executat; şi cu toate acestea, el este bine dispus.”

Ah! Şi ce nebun este omul firesc, care deşi este condamnat, trăieşte în distracţie şi voioşie!

Credeţi voi că sentinţa lui Dumnezeu nu are nici o urmare?

Crezi tu că păcatului tău ce este scris pe stânci cu o peniţă de fier nu îi urmează ceva groaznic?

Dumnezeu a spus că tu eşti deja condamnat. Dacă ai putea simţi acest fapt, dulcea cupă a bucuriei tale ar deveni amară; dansul tău ar înceta, râsul tău ar fi înăbuşit de suspin dacă ţi-ai aduce aminte că tu eşti deja condamnat.

Cu toţii ar trebui să plângem, dacă ne-am pune pe suflet faptul că în ochii lui Dumnezeu nu avem viaţă prin natura noastră; de fapt suntem indiscutabil condamnaţi; suntem socotiţi morţi şi acum, în noi înşine,

în ochii lui Dumnezeu suntem la fel de morţi ca şi cum am fi aruncaţi în iad chiar acum; suntem condamnaţi de păcat, dar încă nu suferim pedeapsa pentru el, dar ea este scrisă împotriva noastră iar noi suntem morţi din punct de vedere legal,

şi nici nu putem găsi viaţă, dacă nu găsim viaţă legală în persoana lui Hristos, dar despre aceasta vom vorbi mai târziu.
Dar, în afară de a fi morţi din punct de vedere legal, suntem şi morţi spiritual. Iar sentinţa nu a fost trecută doar în carte, ci şi în inimă; a intrat în conştiinţă; a operat asupra sufletului, raţiunii, imaginaţiei, asupra întregii fiinţe.

„În ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit” nu s-a împlinit doar în darea sentinţei, ci în Adam s-a întâmplat ceva.

La fel ca atunci când într-un anumit moment trupul acesta va muri, sângele se va opri, pulsul va înceta şi plămânii nu vor mai respira, tot aşa, în ziua în care Adam a mâncat fructul interzis sufletul lui a murit;

imaginaţia lui şi-a pierdut marea putere de a se ajunge până la lucrurile cereşti şi a vedea cerul, voinţa lui şi-a pierdut puterea de a alege întotdeauna ce este bine, raţiunea lui şi-a pierdut toată capacitatea de a judeca între bine şi rău cu hotărâre şi infailibilitate, deşi s-a păstrat ceva în conştiinţă; memoria i-a devenit pătată,

predispusă la a reţine lucruri rele şi a lăsa lucrurile drepte spre uitare; orice putere a lui a încetat, în raport cu vitalitatea sa morală.

Bunătatea era vitalitatea forţelor lui –aceasta s-a îndepărtat.

Virtutea, sfinţenia, integritatea –acestea reprezentau viaţa omului; dar când acestea nu au mai fost omul a devenit mort.

Iar acum, în ce priveşte lucrurile spirituale, voi sunteţi „morţi în greşelile şi în păcatele voastre.”

Şi sufletul este tot atât de mort în omul firesc, pe cât este un corp ce este aşezat în
mormânt; el este fără îndoială mort – nu doar metaforic, fiindcă Pavel nu vorbeşte în metafore atunci când afirmă

„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,” şi „măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).”
Dar, dragi ascultători, aş dori să pot predica inimilor dumneavoastră despre acest subiect.

A fost destul de neplăcut când am descris moartea ca fiind socotită asupra tuturor; dar acum vorbesc despre moarte ca având loc cu adevărat în inimile voastre.

Acum nu mai sunteţi ce aţi fost odată; nu mai sunteţi ce aţi fost în Adam, nu sunteţi nici măcar aşa cum aţi fost creaţi.

Omul a fost făcut curat şi sfânt.

Voi nu sunteţi fiinţele perfecte aşa cum se laudă unii; sunteţi total căzuţi, v-aţi depărtat de pe cale, aţi devenit depravaţi şi murdari.

Oh! Nu ascultaţi cântecul de sirenă al acelora care vă vorbesc despre demnitatea voastră morală şi despre marea voastră putere în ce priveşte mântuirea.

Nu sunteţi perfecţi; acel mare cuvânt „ruină” vă este scris pe inimi; şi moartea este imprimată pe duhul vostru.
Să nu crezi, o, omule moral, că tu vei putea sta înaintea lui Dumnezeu prin moralitatea ta, fiindcă tu nu eşti decât un corp îmbălsămat în legalism, un cadavru înveşmântat în haine fine, dar putred în faţa lui Dumnezeu.

Şi să nu crezi tu, posesor al unei religii fireşti că prin propria-ţi putere poţi fi primit înaintea lui Dumnezeu.

Oh, omule! Tu eşti mort!

Şi poţi aranja un mort cât vrei de frumos, şi nu ar fi decât o solemnă bătaie de joc. Să luăm ca exemplu regina Cleopatra – puneţi-i coroana pe cap, îmbrăcaţi-o în veşmintele regale, aşezaţi-o pe tron; şi cu toate acestea, ce fior rece te străbate atunci când treci pe lângă ea.

Ea este frumoasă acum, chiar şi moartă – dar ce oribil este să stai alături de o persoană moartă chiar şi de o regină onorată pentru frumuseţea ei maiestuoasă!

Şi tu poţi fi maiestuos în frumuseţea şi bunătatea ta, poţi fi amiabil şi simpatic; îţi pui coroana sincerităţii pe cap, şi porţi toate veşmintele integrităţii, oh, omule, dar dacă nu te-a înviat Dumnezeu, dacă Duhul nu a lucrat la sufletul tău,tot aşa cum un cadavru rece îţi este ţie repingător, la fel de respingător eşti tu în ochii lui Dumnezeu. Tu nu ai alege să trăieşti alături de un cadavru care să stea la masă cu tine; nici lui Dumnezeu nu-i place ca tu să fii în faţa Sa.

El este mâniat pe tine în fiecare zi fiindcă tu eşti în păcat – tu eşti mort.

Oh, crede aceasta; meditează la acest fapt; însuşeşte-ţi-l fiindcă nimic nu este mai adevărat decât faptul că tu eşti mort, atât spiritual cât şi legal.
Al treilea fel de moarte este sfârşitul celorlalte două.

Este moartea veşnică.

Este executarea sentinţei legale; este sfârşitul morţii spirituale. Moartea veşnică este moartea sufletului;

are loc după ce trupul a fost pus în mormânt, după ce sufletul s-a depărtat de la el.

Dacă moartea legală este groaznică, aceasta se datorează consecinţelor sale; iar dacă moartea spirituală este cumplită, aceasta se datorează urmărilor sale. Cele două feluri de moarte despre care am vorbit sunt rădăcinile, iar moartea care va urma este floarea acestora.
Oh! Dacă aş avea cuvinte să pot încerca în această dimineaţă să vă descriu ce este moartea veşnică. Sufletul vine în faţa Creatorului său;

se deschide cartea; se pronunţă sentinţa; cuvintele „depărtaţi-vă, blestemaţilor” – zguduie universul şi face ca stelele să se întunece la încruntarea Creatorului; iar sufletul se depărtează spre adânc, unde va locui împreună cu alţii în moartea veşnică.

Oh! Şi ce groaznică este condiţia lui acum!

Patul său este un pat de flăcări; peisajele pe care le vede sunt scene de crime, care îi înspăimântă duhul; sunetele pe care le aude sunt ţipete stridente, gemete, suspine, vaiete; tot ce cunoaşte trupul sunt chinurile unor mizerabile dureri!

Are un vaiet de nedescris, o mizerie totală.

Sufletul priveşte în sus.

Speranţa a murit, nu mai există.

Priveşte în jos cu groază şi teamă; sufletul îi este cuprins de remuşcări. Priveşte în dreapta –zidurile de netrecut ale morţii îl ţin înăuntrul graniţelor torturii. Priveşte în stânga –iar acolo, meterezele în flăcări interzic scara de scăpare chiar şi doar a unei presupuneri visătoare de evadare.

Priveşte înlăuntrul său căutând acolo mângăiere, dar în suflet i-a intrat un vierme care îl roade.

Priveşte de jur-împrejur –nu are nici un prieten care să-l ajute, pe nimeni care să îl mângâie, ci doar o mulţime de izvoare ale suferinţei.

Nu cunoaşte speranţa eliberării; aude cheia veşnică a destinului întorcându-se în
încuietoarea groaznicei sale celule şi l-a văzut pe Dumnezeu luând acea cheie şi azvârlind-o în adâncimile veşniciei pentru a nu mai fi găsită niciodată.

Nu mai speră; nu cunoaşte scăpare; nu crede în eliberare; îşi doreşte moartea; dar moartea este un duşman prea mare pentru a fi acolo;

aşteaptă ca non-existenţa să îl înghită, dar această moarte veşnică este mai rea decât distrugerea.

Îşi doreşte exterminarea la fel cum cel care trudeşte îşi doreşte Sabatul; doreşte să fie înghiţit de nimicnicie tot aşa cum un sclav la galere tânjeşte după libertate, libertate care nu vine – el este mort pentru totdeauna. După ce veşnicia se va roti de o mulţime de ori în ciclurile sale veşnice, tot mort va fi. Pentru totdeauna nu cunoaşte sfârşit; veşnicia nu poate fi înţeleasă decât în veşnicie.

Sufletul încă va avea scris deasupra capului „eşti condamnat pentru totdeauna.”

Aude urlete continue; vede flăcări de nestins; cunoaşte dureri totale;

aude o sentinţă care se rostogoleşte nu ca tunetul de pe pământ care este redus la tăcere imediat –ci mai tare, şi mai tare, zguduind ecourile veşniciei –făcând ca mii de ani să tremure din nou de tunetul înfiorător al vocii sale cumplite

–„Depărtaţi-vă! Depărtaţi-vă! Depărtaţi-vă! Blestemaţilor!”

Aceasta este moartea veşnică.

II. În al doilea rând,

ÎN HRISTOS ISUS ESTE VIAŢĂ,

fiindcă spune:

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”

Nu există viaţă în Dumnezeu Tatăl pentru un păcătos; nu există viaţă în Dumnezeu Duhul pentru un păcătos fără Isus.

Viaţa unui păcătos este în Hristos.

Dacă iei pe Tatăl separat de Fiul, deşi îşi iubeşte aleşii şi hotărăşte ca ei să trăiască, totuşi, viaţa nu este decât în Fiul Său.

Dacă iei pe Dumnezeu Duhul separat de Isus Hristos, deşi Duhul este acela care ne dă viaţă spirituală, totuşi, această viaţă este în Hristos, în Fiul.

Nu îndrăznim, şi nu putem, în primul rând, cere viaţă spirituală nici de la Dumnezeu Tatăl şi nici de la Dumnezeu Duhul.

Primul lucru pe care suntem călăuziţi să îl facem atunci când Dumnezeu ne scoate din Egipt este să mâncăm Paştele – primul lucru.

Acesta ne arată că modul prin care primim viaţă este hrănindu-ne cu trupul şi sângele Fiului lui Dumnezeu; trăind în El, încrezându-ne în El,

crezând în harul şi puterea Lui Al doilea gând al nostru a fost acesta: există viaţă în Hristos. Vă vom arăta că există trei feluri de viaţă în Hristos, tot aşa cum există trei feluri de moarte.
În primul rând, există viaţă legală în Hristos.

Tot aşa cum fiecare om, în Adam, prin natura sa păcătoasă a primit o sentinţă de condamnare în momentul păcatului lui Adam,

şi în special în momentul primei sale fărădelegi, la fel şi eu, dacă sunt credincios, şi tu, dacă te încrezi în Hristos, am primit o sentinţă legală de achitare prin ceea ce a făcut Isus Hristos.

Oh, păcătosule condamnat!

Tu poate stai în această dimineaţă deja condamnat, ca un întemniţat; dar înainte de a se sfârşi această zi, tu poţi fi la fel de fără vină ca şi îngerii de sus.

Există viaţă legală în Hristos, şi binecuvântat fie Dumnezeu, unii dintre noi se bucură de ea!

Noi ştim că păcatele noastre ne sunt iertate fiindcă Hristos a suferit pedeapsa pentru ele; ştim că niciodată nu vom fi pedepsiţi noi înşine, fiindcă Hristos a suferit în locul nostru.

Paştele a fost jertfit pentru noi; pragul şi uşiorii uşii au fost stropiţi, iar îngerul distrugător nu ne va putea atinge niciodată. Pentru noi nu există iad, deşi acesta arde cu o flacără teribilă.

Chiar dacă este pregătit din veşnicie, chiar dacă sunt grămezi de lemne şi mult fum, noi nu vom ajunge niciodată acolo –Hristos a murit pentru noi, în locul nostru.

Dar dacă sunt instrumente de tortură cumplită acolo? Dar dacă există acolo o sentinţă care produce cele mai groaznice reverberaţii de tunet? Totuşi, nici instrumentele de tortură, nici carcerele subterane, nici tunetul nu sunt pentru noi!

În Hristos Isus noi suntem acum eliberaţi.

„ACUM dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.”
Păcătosule!

Eşti tu condamnat din punct de vedere legal în această dimineaţă? Simţi tu asta?

Atunci permite-mi să-ţi spun căci credinţa în Hristos îţi va da cunoştinţa achitării tale legale. Preaiubiţilor, faptul că suntem condamnaţi pentru păcatele noastre nu este o simplă idee ci o realitate. De asemenea, faptul că suntem achitaţi nu este o simplă idee, ci o realitate.

Un om pe cale de a fi executat, dacă primeşte o iertare completă ar simţi-o ca pe o realitate măreaţă.

Ar spune: „Am o achitare completă, nimeni nu se poate atinge de mine acum.” Exact aşa mă simt şi eu.
„Acum eliberat de păcat mă duc oriunde Sângele Mântuitorului este iertarea mea completă Mă aşez mulţumitor la picioarele Lui dragi Ca păcătos mântuit îmi arăt recunoştinţa.”
Fraţilor, noi am primit viaţă legală în Hristos, o astfel de viaţă legală pe care nu o putem pierde.

Sentinţa a fost odată împotriva noastră –acum, ea a fost dată pentru noi. Este scris:

„ACUM, DAR, NU ESTE NICI O OSÂNDIRE,”

şi acel „acum” va fi la fel de bun pentru mine peste cincizeci de ani, cum este şi acum.

Oricât timp am trăi, tot va rămâne scris: „Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus.”
Apoi, în al doilea rând, există viaţă spirituală în Hristos Isus. Aşa cum omul este mort spiritual,

Dumnezeu are viaţă spirituală pentru el,

fiindcă nu există nici o necesitate care să nu fie suplinită de Isus, nu există nici un gol în inimă pe care Hristos să nu-l poată umple; nu există nici o pustie pe care El nu o poate popula, nici un deşert pe care să nu poată să-L înflorească precum trandafirul.

Oh, voi, păcătoşi morţi, morţi spirituali, există viaţă în Hristos Isus, fiindcă noi am văzut – da, aceşti ochi au văzut –

morţii trăind din nou; l-am cunoscut pe omul al cărui suflet era complet corupt căutând, prin puterea lui Dumnezeu neprihănirea; am cunoscut pe omul ale cărui gânduri erau fireşti, ale cărui pofte erau mari, ale cărui pasiuni erau puternice, deodată, printr-o putere irezistibilă din ceruri s-a consacrat pentru Hristos şi a devenit un copil al lui Isus.

 

Ştim că este viaţă în Hristos Isus, viaţă spirituală;

chiar mai mult, noi, în noi înşine am simţit că există viaţă spirituală. Ne putem bine aduce aminte cum stăteam în casa de rugăciune, la fel de morţi ca şi scaunul pe care stăteam.

Am ascultat mult glasul Evangheliei, dar fără rezultat, când deodată, ca şi cum urechile noastre ar fi fost deschise de degetele vreunui înger puternic, a intrat o voce în inima noastră.

Am crezut că l-am auzit pe Isus spunând „Cel ce are urechi de auzit, să audă.”

O mână irezistibilă s-a pus pe inima noastră şi ne-a smuls o rugăciune din ea. Niciodată nu ne-am mai rugat aşa.

Am strigat „Doamne, ai milă de mine, păcătosul!”
Unii dintre noi am simţit mai multe luni o mână apăsându-ne, ca şi cum am fi fost strânşi într-o nicovală, iar sufletele noastre au sângerat stropi de suferinţă. Acea stare de mizerie era semnul unei vieţi ce avea să vină. Persoanele ce se îneacă nu simt durerea ca atunci când sunt aduse înapoi la viaţă. Oh! Noi resimţim acele dureri, acele gemete, acea luptă vie pe care a dus-o sufletul nostru când a venit la Hristos.

Ah! Putem resimţi primirea vieţii noastre spirituale la fel de uşor cum ar putea resimţi cineva învierea sa din mormânt.
Putem presupune că Lazăr şi-a amintit de învierea sa, deşi poate nu toate detaliile.

Aşa şi noi, deşi am uitat o mare parte, ne aducem aminte cum ne-am predat lui Hristos.

Putem spune oricărui păcătos mort, că este viaţă în Hristos Isus, nu contează cât este de putred în mormântul său.

Acela care l-a înviat pe Lazăr ne-a înviat şi pe noi; şi El îţi poate spune chiar ţie „Lazăre, ieşi afară!”
În al treilea rând, există viaţă veşnică în Hristos Isus. Oh, şi dacă moartea veşnică este teribilă, viaţa veşnică este binecuvântată; fiindcă El a spus: „acolo unde sînt Eu, să fiţi şi voi.”

„Tată, vreau ca acolo unde sînt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea.” „Eu le dau viaţa vecinică, în veac nu vor pieri.”

Orice Arminian care ar trebui să predice din acel text trebuie să facă o mulţime de schimonosiri; nu ar putea niciodată spune întregul adevăr fără a-l înconjura în mister.

Viaţă veşnică –nu o viaţă pe care să o piardă, ci viaţă veşnică. Dacă prin Adam mi-am pierdut viaţa, prin Hristos am câştigat-o; dacă eu m-am pierdut pentru vecie, în Isus Hristos m-am găsit pe vecie. Viaţă veşnică!

Oh, ce gând binecuvântat!

Ochii noştri vor străluci de bucurie iar sufletele noastre vor arde de extaz la gândul că avem viaţă veşnică.

Stingeţi-vă stele! Dumnezeu să-şi pună degetul pe voi –dar sufletul meu va trăi în fericire şi bucurie.

Întunecă-te, o,
soare!

Dar ochii mei „vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui” când ochiul tău nu va mai face pământul verde să râdă.

Şi lună, prefă-te în sânge!

Dar sângele meu nu va fi niciodată preschimbat în nimicnicie; acest duh va exista când tu vei înceta a mai fi. Şi tu lume mare! Tu poţi dispărea aşa cum dispare într-o clipă spuma valului!

Dar eu am viaţă veşnică.

O, timpule! Tu poţi vedea munţi uriaşi murind şi ascunşi în mormintele lor; tu poţi vedea stelele ca nişte smochine prea coapte căzând din pom, dar duhul meu niciodată nu-l vei vedea mort, niciodată.

 

III. Aceasta ne aduce la cel de-al treilea punct al nostru,

VIAŢA VEŞNICĂ ESTE DATĂ TUTUROR CELOR CARE VIN.

Niciodată nu a existat vreun om care să vină la Hristos pentru viaţă veşnică, legală sau spirituală şi, într-un anume sens să nu o fi primit deja.

Iar apoi i s-a dovedit că a primit-o imediat după ce a venit. Să luăm unul sau două texte –

„De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El.”

Oricine vine la Hristos va afla că El poate să îl mântuiască – nu capabil să îl mântuiască puţin, să-l elibereze de câteva păcate, să-l păzească de o încercare mică, să îl ţină o scurtă vreme şi apoi să îl lase – ci capabil să îl mântuiască total de păcatul său, de toate încercările sale, de cele mai adânci întristări, pe toată durata existenţei sale.

Hristos spune tuturor celor care vin la El

„vino, sărmane păcătos, nu trebuie să te întrebi dacă am puterea să te mântuiesc.

Eu nu te întreb cât de departe ai mers în păcat; Eu am puterea să te mântuiesc în chip desăvârşit pe vecie.” Şi nimeni pe pământ nu poate trece dincolo de desăvârşirea lui Dumnezeu.
Acum, un alt text: „pe cel ce vine la Mine (observaţi că promisiunile sunt aproape întotdeauna adresate celor care vin), nu-l voi izgoni afară.”

Oricine care vine va găsi uşa casei lui Hristos deschisă –şi uşa inimii Lui deschisă.

Oricine care vine –spun aceasta în cel mai larg sens –va descoperi că Hristos are milă de El.

Cea mai mare absurditate din lume este să doreşti să ai o evanghelie mai largă decât cea de pe paginile Scripturii. Eu predic că oricine crede va fi mântuit –că oricine vine va găsi îndurare.
Oamenii mă întreabă:

„Dar să presupunem că vine cineva care nu a fost ales, va fi mântuit?”

Du-te şi presupune nonsensuri, că eu nu o să-ţi dau un răspuns. Dacă cineva nu este ales, el nu va veni niciodată.

Atunci când vine avem dovada sigură că este ales.
Cineva spune: „să presupunem că vine cineva la Hristos care nu a fost chemat de Duhul.”

Opreşte-te,

frate, aceasta este o presupunere pe care nu ai dreptul să o faci, fiindcă aşa ceva nu se poate întâmpla;

o spui doar ca să mă prinzi, dar deocamdată nu poţi să o faci. Eu spun că orice om ce vine la Hristos va fi mântuit.

O spun ca şi calvinist, sau ca şi hiper-calvinist, la fel de limpede ca şi tine. Eu nu am o Evanghelie mai îngustă decât tine; ci Evanghelia mea este pe o temelie solidă, în timp ce a ta este zidită doar pe nisip şi putrefacţie.

„Oricine vine va fi mântuit, fiindcă nimeni nu vine la Mine dacă nu-l atrage Tatăl.”
„Dar”, spune cineva,

„să presupunem că întreaga lume ar veni, i-ar primi Hristos pe toţi?” Cu siguranţă, dacă toţi ar veni;

dar ei nu vor veni. Îţi spun că toţi cei ce vin –chiar dacă ar fi la fel de răi ca demonii,

Hristos i-ar primi; dacă tot păcatul şi mizeria ar curge în inimile lor ca şi într-o canalizare comună a întregii lumi, Hristos i-ar primi.
Altul spune, „Vreau să ştiu despre restul oamenilor.

Pot merge să le spun că Isus Hristos a murit pentru fiecare dintre ei? Pot eu spune –există neprihănire pentru fiecare din voi, există viaţă pentru fiecare din voi?”

Nu, nu poţi.

Poţi spune –există viaţă pentru fiecare om care vine. Dar dacă spui că există viaţă pentru cei care nu cred, tu le spui o minciună periculoasă. Dacă le spui că Isus Hristos a fost pedepsit pentru păcatele lor şi totuşi ei vor fi nemântuiţi, tu spui intenţionat un neadevăr. Să gândeşti că Dumnezeu L-a pedepsit pe Hristos şi îi va pedepsi şi pe ei –eu mă mir de îndrăzneala cu care spui această neruşinare!

Un om bun predica odată că în ceruri erau harfe şi coroane pentru
toată adunarea sa; şi apoi spunea în cea mai solemnă manieră: „Dragi prieteni, sunt mulţi pentru care au fost pregătite aceste lucruri dar care nu vor ajunge acolo.”

De fapt, el a născocit cea mai tristă poveste pe care o putea născoci; dar vă spun pentru cine ar fi trebuit el să plângă –ar fi trebuit să plângă pentru îngerii din ceruri şi pentru toţi sfinţii, fiindcă ce a spus el ar strica cerul în întregime.
Ştiţi că atunci când vă întâlniţi împreună cu toată familia, dacă aţi pierdut un frate iar locul său este gol spuneţi:

„Noi întotdeauna ne-am bucurat de aceste întruniri familiale, dar cineva lipseşte acum –sărmanul de el, nu mai este printre noi!”

Gândiţi-vă că îngerii ar spune:

„Ah, cerul este minunat, dar nu ne place să vedem acolo toate acele coroane acoperite cu pânze de păianjen; nu putem suporta acea stradă nelocuită; nu putem privi acele tronuri goale.”

Iar apoi, sărmane suflete, ar putea începe să vorbească între ei şi să spună „nici unul dintre noi nu este în siguranţă aici fiindcă promisiunea a fost –

„Eu dau oilor Mele viaţă veşnică”, şi mulţi din cei cărora Dumnezeu le-a dat viaţă veşnică sunt în iad; există un număr pentru care Hristos şi-a dat viaţa pentru ca ei să nu ardă în Adânc, iar dacă ei pot fi trimişi acolo, atunci şi nouă ni se poate întâmpla la fel.

Dacă nu ne putem încrede într-o promisiune, nu ne putem încrede nici în cealaltă.” Şi aşa, cerul şi-ar pierde temelia şi ar cădea.

Pleacă de aici cu evanghelia ta fără sens!

Dumnezeu ne dă o Evanghelie sigură şi solidă, clădită pe faptele şi relaţia legământului, pe scopuri veşnice şi împliniri sigure.

 

IV. Şi astfel ajungem la cel de-al patrulea punct.

PRIN NATURA SA, NICI UN OM NU VINE LA HRISTOS,

fiindcă textul spune „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” Eu afirm cu tărie din textul meu pe baza autorităţii Scripturii că voi nu veţi veni la Hristos ca să aveţi viaţa.

Vă spun că v-aş putea predica o veşnicie, aş putea împrumuta talentele oratorice ale lui Demostene sau cele ale lui Cicero, dar voi nu veţi veni la Hristos.

V-aş putea implora în genunchi, cu lacrimi în ochi şi să vă arăt ororile iadului şi bucuriile cerului, puterea lui Hristos şi propria voastră condiţie pierdută, dar nici unul dintre voi nu aţi veni la Hristos prin voi înşivă, dacă Duhul care era asupra lui Hristos v-ar atrage.

Pentru toţi oamenii este valabil adevărul că în starea lor firească nu vor veni la Hristos.
Dar mi se pare că aud un alt palavragiu punând întrebarea: „Dar nu puteau ei veni dacă ar fi dorit?”

Prietene, ţie îţi voi da răspunsul altă dată. Nu aceasta este întrebarea în această dimineaţă.

Acum discutăm dacă ei vor, nu dacă pot. Veţi observa că oridecâteori vorbiţi despre voinţa liberă, sărmanul Arminian, după două secunde începe să vorbească despre capacitatea umană, şi astfel amestecă două subiecte care ar trebui să fie separate.

Noi nu vom trata două subiecte în acelaşi timp. Refuzăm să ne luptăm cu doi deodată, dacă doriţi. În altă zi vom predica din acest text – „Nimeni nu poate veni dacă nu îl atrage Tatăl.”

Dar acum vorbim numai de voinţă; şi este clar că oamenii nu vin la Hristos pentru a avea viaţa.
Putem dovedi acest fapt din multe texte ale Scripturii, dar vom lua doar o singură pildă.

Vă aduceţi aminte de pilda împăratului care a pregătit o cină pentru fiul său şi i-a invitat pe mulţi să vină; boii şi viţeii îngrăşaţi au fost tăiaţi şi şi-a trimis mesagerii să-i cheme pe mulţi la cină.

Au venit ei la cină? Ah, nu; dar cu toţii, într-o singură voce au început să se scuze. Unul a spus că s-a căsătorit şi de aceea nu putea veni, deşi ar fi putut-o aduce şi pe soţie cu el.

Altul a cumpărat nişte boi pentru jug şi s-a dus să îi încerce; dar cina era noaptea iar el nu putea să îi încerce pe întuneric.

Altul a cumpărat o bucată de pământ şi voia să o vadă; dar nu cred că s-a dus să o vadă cu un felinar. Cu toţii s-au scuzat şi nu au vrut să vină. Împăratul era hotărât să aibe cina; aşa că a spus

„Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei ce-i vei găsi” invită-i – stop!

Nu invită-i – „sileşte-i să intre;” fiindcă nici chiar cei mai săraci nu ar fi venit niciodată dacă nu ar fi fost siliţi.
Să luăm o altă pildă:

cineva a avut o vie; la vremea roadelor şi-a trimis unul din slujitori pentru a-şi lua chiria. Ce au făcut ei cu el? L-au bătut pe rob. A trimis un altul; şi ei l-au omorât cu pietre.

Atrimis un altul iar ei l-au omorât şi pe acesta.

La urmă şi-a zis „Le voi trimite pe fiul meu, pe el îl vor cinsti.” Dar ce au făcut ei? Au spus „Iată moştenitorul, veniţi să îl ucidem şi să îl aruncăm afară din vie.” Şi aşa au făcut.

La fel se întâmplă cu toţi oamenii în firea lor. A venit Fiul lui Dumnezeu, iar oamenii L-au respins.

„Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”
Ar necesita prea mult timp pentru a mai aduce şi alte dovezi din Scriptură. Totuşi, vom face referire la marea doctrină a căderii.

Oricine care crede că voinţa omului este complet liberă şi că poate fi mântuit prin ea nu crede căderea.

Aşa cum v-am spus uneori, puţini predicatori „creştini” cred în întregime doctrina căderii, altfel cred că atunci când Adam a căzut el şi-a rupt degetul mic şi nu gâtul, spre ruina întregii sale rase.

Preaiubiţii mei, la cădere, omul şi-a rupt fiecare os.

Nici o putere a lui nu a rămas neştirbită; toate au fost sfărâmate, perverite şi pătate;

la fel ca un mare templu, stâlpii pot exista, coloanele şi pilastrele pot fi acolo; dar toate au fost distruse, chiar dacă unele şi-au păstrat forma şi poziţia.

Conştiinţa omului poate reţine uneori mare parte din sensibilitate – dar totuşi este căzută.

La fel, voinţa nu este scutită. Şi ce dacă este „Domnul Sufletului omului” aşa cum o numeşte Bunyan”?

–Domnul acesta greşeşte.

Domnul Voinţă-Puternică întotdeauna greşea. Natura voastră căzută a fost stricată; voinţa voastră, printre altele s-a depărtat total de Dumnezeu. Dar vă spun care este cea mai bună dovadă a acestui fapt; este marele fapt că niciodată nu aţi întâlnit în viaţa voastră un creştin care să spună că el a venit la Hristos fără ca Hristos să vină la el.
Aţi auzit o mulţime predici Arminiene, îndrăznesc să spun; dar nu aţi auzit niciodată o rugăciune Arminiană – fiindcă sfinţii în rugăciune sunt ca unul singur în cuvânt, faptă şi gând.

Un Arminian pe genunchi s-ar ruga disperat ca un Calvinist.

El nu se poate ruga despre voinţa liberă; nu mai este loc pentru ea. Imaginaţi-vă cum ar suna o astfel de rugăciune:

„Doamne, îţi mulţumesc că nu sunt ca şi acei sărmani Calvinişti încrezuţi. Doamne, am fost născut cu o voinţă liberă glorioasă; am fost născut cu puterea prin care mă pot întoarce singur la Tine; am profitat de harul meu.

Dacă toată lumea ar face la fel cu harul lor aşa cum am făcut eu, toţi ar putea fi mântuiţi. Doamne, ştiu că Tu nu ne influenţezi să vrem, dacă noi nu vrem. Tu dai har tuturor; unii nu profită de el, dar eu nu sunt aşa.

Sunt mulţi care vor merge în iad şi care au fost cumpăraţi cu sângele lui Isus ca şi mine; şi ei au primit Duhul Sfânt la fel ca mine; au avut o şansă la fel de mare şi au fost binecuvântaţi la fel ca mine.

Nu harul tău ne-a făcut diferiţi; ştiu că a contat mult, dar eu am luat decizia; m-am folosit de ce mi s-a dat în vreme ce alţii nu au făcut aşa –aceasta este diferenţa dintre mine şi ei.”
Aceea este o rugăciune a diavolului, fiindcă nimeni altcineva nu s-ar ruga aşa. Ah!

Atunci când predică şi vorbesc în cuvinte bine cântărite, se poate să fie doctrină greşită; dar când ajung la rugăciune adevărul iese la iveală; nu se pot abţine.

Dacă un om vorbeşte în cuvinte bine cântărite, poate vorbi corect gramatical; dar când vorbeşte repede, vechile regionalisme ale zonei sale în care s-a născut ies la iveală.
Te întreb din nou, ai întâlnit vreodată un creştin care să spună „Am venit la Hristos fără puterea Duhului?”

 

Dacă ai întâlnit un astfel de om, poţi să-i spui fără ezitare

„Domnule dragă, eu cred asta întru totul –şi mai cred că aţi plecat de acolo tot fără puterea Duhului, şi că nu cunoaşteţi nimic despre aşa ceva, şi văd că eşti plin de fiere amară, şi în lanţurile fărădelegii.”

 

Aud oare vreun creştin zicând

„L-am căutat pe Isus înainte ca El să mă caute pe mine; eu am venit la Duhul şi nu Duhul la mine?”

Nu, dragii mei; suntem obligaţi, fiecare dintre noi să ne punem mâna pe inimă şi să spunem –

„Harul m-a învăţat să mă rog Şi mi-a făcut ochii să plângă Harul m-a păstrat până în această zi Şi nu îmi va da drumul.”

Există cineva aici –unul singur –bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân care să poată spune

„Eu l-am
căutat pe Dumnezeu înainte ca El să mă caute pe mine?”

Nu; chiar şi voi care sunteţi puţin Arminieni veţi cânta – „Îl iubesc pe Isus – Că-ntâi El m-a iubit.”
Iar apoi, mai o întrebare.

Nu vedem noi, chiar şi după ce am venit la Hristos că sufletul nostru nu este liber, ci că este păstrat în Hristos?

Nu vedem momente, chiar acum, când „a vrea” nu este de partea noastră?

Există o lege în mădularele noastre care luptă împotriva legii minţii. Acum, dacă cei vii spiritual simt că voinţa lor este contrară lui Dumnezeu ce putem spune despre omul „mort în greşeli şi păcate?”

Ar fi o absurditate de necrezut să îi pui pe cei doi la acelaşi nivel; şi ar fi chiar mai absurd să îl pui pe cel mort în faţa celui viu. Nu; textul este adevărat, experienţa ni l-a însemnat în inimi. „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!”
Acum trebuie să îţi spunem motivele pentru care oamenii nu vin la Hristos. Primul este că nici un om nu gândeşte în fire că Îl vrea pe Hristos. Prin natura lui, omul nu gândeşte că are nevoie de Hristos; crede că are haina propriei neprihăniri, că este bine îmbrăcat, că nu este gol, că nu are nevoie de sângele lui Hristos ca să-l spele, că nu este negru sau stacojiu şi nu are nevoie de har pentru a fi curăţat.

Nici un om nu-şi cunoaşte nevoia până când Dumnezeu nu i-o arată; iar dacă Duhul Sfânt nu descoperă nevoia de iertare nici un om nu va căuta iertarea. Îl pot predica pe Hristos pe vecie, dar dacă nu simţi că Îl vrei pe Hristos niciodată nu vei veni la El.

Un farmacist ar putea avea o farmacie bună, dar nici un om nu va veni să-i cumpere medicamentele până când nu simte că are nevoie de ele.
Următorul motiv este că oamenilor nu le place modul prin care Hristos îi mântuieşte.

(1) Cineva spune: „Nu-mi place fiindcă mă face sfânt; dacă m-a mântuit atunci nu mai pot bea şi înjura.”

(2) Altul spune: „Mi se cere să fiu aşa de fidel şi să am o viaţă aşa de curată, iar mie îmi place să fiu puţin mai liber.”

(3) Altuia nu-i place fiindcă aceasta este aşa de umilitoare; nu-i place fiindcă „poarta cerului” nu este destul de înaltă pentru nasul lui, şi nu-i place să se aplece.

Acesta este motivul principal pentru care nu veţi veni la Hristos, fiindcă la El nu puteţi ajunge cu nasul pe sus; fiindcă Hristos vă face să vă aplecaţi atunci când veniţi la El.

(4) Altuia nu-i place ca harul să fie de la început până la sfârşit. „Oh!,” spune el, „dacă aş putea avea şi eu puţină cinste (onoare).” Dar atunci când aude căci Hristos este ori totul, ori nimic, doar Hristos sau deloc, el spune

„Nu voi veni,” şi se întoarce şi pleacă.

Ah, păcătoşi mândri, voi nu veţi veni la Hristos.
Ah, păcătoşi neştiutori, voi nu veţi veni la Hristos fiindcă nu cunoaşteţi nimic despre El.

Şi acesta este cel de-al treilea motiv.

Oamenii nu ştiu ce preţios este, fiindcă dacă ar fi ştiut, ar fi venit la El.

De ce nu s-au dus navigatorii în America înainte de Columb? Deoarece ei nu credeau că America există.

Columb a avut credinţă şi de aceea a plecat.

Cel care are credinţă în Hristos vine la El. Dar tu nu-L cunoşti pe Isus; mulţi dintre voi nu I-aţi văzut niciodată frumoasa Sa faţă; niciodată n-aţi văzut ce bun este sângele Său pentru un păcătos, ce măreaţă este ispăşirea Sa; şi ce suficiente sunt meritele Sale. De aceea, „voi nu vreţi să veniţi la El.”
Ah, dragi ascultători, ultimul meu gând este unul solemn. Am predicat că voi nu vreţi să veniţi.

Dar unii vor spune „este păcatul lor dacă nu vin.” AŞA ESTE. Nu veţi veni şi de aceea voinţa voastră este una păcătoasă. Unii cred că atunci când predicăm această doctrină împiedicăm oamenii să vină la Hristos, dar nu este aşa.

Noi nu spunem că aceasta a făcut parte din natura originală a omului, ci a fost parte din natura sa căzută. Păcatul a fost acela care te-a adus în această condiţie în care nu vrei să vii.

Dacă nu ai fi căzut, ai veni la Hristos în clipa în care ţi s-ar fi predicat prima dată; dar nu vii datorită păcătoşeniei şi nelegiuirii tale. Oamenii se scuză fiindcă au o inimă rea.

Aceasta este cea mai nefondată scuză din lume. Jaful şi furtul nu vin dintr-o inimă rea?

Să presupunem că un hoţ ar spune judecătorului „Nu am putut să mă abţin, am avut o inimă rea.”

Ce i-ar spune judecătorul?
„Nemernicule! Dacă inima ta este rea, atunci îţi voi face pedeapsa mai grea fiindcă eşti cu adevărat un ticălos.

Scuza ta nu este bună de nimic.” Dar Tu care eşti Atotputernic „râzi de ei, Tu Îţi baţi joc de toate neamurile.”

Noi nu predicăm această doctrină pentru a vă scuza, ci pentru a vă umili. Posesia unei naturi rele este atât din vina mea cât şi din cauza teribilei căderi a lui Adam.
Există un păcat care îi va învinui întotdeauna pe oameni; când nu vor să vină la Hristos, păcatul este cel care îi ţine la distanţă.

Cel care nu predică aşa, mi-e teamă că nu Îi este credincios nici lui Dumnezeu nici conştiinţei sale.

Mergeţi acasă cu acest gând

„Prin fire sunt aşa de depravat că nu voi vrea să vin la Hristos, iar acea răutate a naturii mele este păcatul meu.

Datorită lui, eu merit să fiu trimis în iad.” Iar dacă acest gând folosit de Duhul nu te umileşte, nici un alt gând nu va reuşi. În această dimineaţă nu am predicat înălţând natura umană ci am umilind-o.

Dumnezeu să ne smerească pe toţi.

Amen.

2 Decembrie 1855 de către REV. C. H. Spurgeon
la New Park Street Chapel din Southwark, Londra

by Insula Ekklesiaby Insula Ekklesia

Dupa 27 de ani lanturile homosexualitatii s-au rupt! (Romanian-English)

Căci, dacă este cineva în Hristos,

este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.

2 Cor 5:17

 

„Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou,

nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

 

Ioan 3:3

 

„Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni,

dar nu la Dumnezeu; pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu.”

Marcu 10:27

Cateva ganduri 🙂

Domnul să facă să lumineze faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine!
Numeri 6:25

Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,

nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru. 1 Cor .6.9-11

“Pesimistul vede dificultati in orice oportunitate. Pe de alta parte, optimistul gaseste oportunitati in orice dificultate.” – Winston Churchill;

“O mare placere in viata este sa faci lucrurile pe care ceilalti sustin ca nu le poti face.” – Walter Bagehot;

“Daca spui oamenilor unde sa mearga, insa nu le spui cum sa ajunga acolo, vei fi surprins de rezultate.” – George S. Patton;

Credinta produce crestinismul; viata il dovedeste, incercarile il confirma, iar moartea il incununeaza.

„Din suferinta se nasc cateodata  cele mai frumoase lucruri .Angela I.E.

Pentru ca noi oamenii suntem niste perle minunate  suntem randuiti si noi ca si perla ca sa trecem prin procesele suferintei…Angela I.E.

Meditatia zilei (26.09.2012)Păcatul este norul care ne întunecă soarele

 

Dacă păziţi cuvintele Mele, veţi rămâne în dragostea Mea.

Ioan 15.10

Să rămânem în ascultare şi să rămânem în dragostea Domnului Isus; iată două lucruri care nu pot fi despărţite. Numai o viaţă pusă sub cârmuirea Domnului Christos poate să dovedească că noi suntem plăcerea Lui.

Să păzim cuvintele Lui, ca să putem să fim încălziţi de dragostea Lui. Fără sfinţenie, care singură este plăcută lui Dumnezeu, noi nu putem plăcea Domnului Isus.

Cel care nu urmăreşte sfinţenia, nu cunoaşte nimic din dragostea Domnului Cristos.

Desfătarea de bună voie în dragostea Domnului nostru, este un lucru din cele mai delicate.

Ea este mult mai simţitoare faţă de păcat şi faţă de sfinţenie decât este argintul viu la frig sau la căldură. Dacă suntem cu o inimă simţitoare şi curaţi în gândire, vorbire şi viaţă, ca să-L cinstim pe Domnul Isus, atunci primim dovezi ale dragostei Lui, fără număr.

Dacă dorim să avem necurmat o astfel de fericire, ne trebuie o necurmată sfinţenie.

Domnul nu-Şi va ascunde faţa Sa de noi, numai noi să nu ne întoarcem faţa de la El.

Păcatul este norul care ne întunecă soarele.

Dacă ascultarea noastră este atentă şi predarea noastră totală, vom umbla în lumină,

după cum Dumnezeu însuşi este în lumină şi vom rămâne astfel în dragostea Domnului Isus, după cum El rămâne în dragostea Tatălui. Dulce făgăduinţă, dar care are înainte un „dacă” foarte serios.

Doamne, fă-mă să am acest „dacă” care este cheia care-mi deschide comoara.

                                                    de C.H.Spurgeon

 

 

 

 

 

Versetul zilei

Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Christos, Cel Neprihănit. 1Ioan 2.1

Gandul zilei

Uneori e bine să cedez, chiar dacă asta înseamnă umilire şi nedreptate. Dumnezeu răsplăteşte curăţia inimii.

Proverbul zilei

Un om intelept este plin de putere, si cel priceput isi oteleste vlaga.  Prov 24.5

Gandul meu pentru tine

Nu putem trai  in pacat daca vrem cerul in noi…

Sunt doua lucruri total opuse ,doua cai paralele,doua lumi diferite…

Alege azi !!!

Alegerea ta va determina viitorul tau ,un viitor frumos alaturi de Domnul Christos sau departe de El

intr-o lume urata si rece,fara de speranta fara de iubire,fara de frumos ,fara armonie,fara gandul bun si inima sincera,fara lumina si bucurie,fara pacea care ti-o doresti care te poarta spre zarile albastre,fara cei dragi ai tai ,o lume rece unde domneste suferinta si durerea infinita,impreuna cu tot ce sunt sigura ca nu doreste nimeni caci toti avem in noi gandul vesniciei

(Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. Ecl.3.11)

Urmeaza acest gand,urmeaza calea fericirii,pacii,sperantei,bucuriei si binecuvantarilor cele  vazute si nevazute,cele prezente si cele viitoare,cele dorite si cele visate….cele  promise si daruite…cele mai frumoase comori care te vor imbogatii cu adevarat…

                                                                                                          (Angela I.E.)

Meditatia zilei (10.09.2012)Gresim,ne ridicam si mergem inainte

Voi smeri prin aceasta sămânţa lui David, dar nu pentru totdeauna.

1 Împăraţi 11.39

În familia cerească este disciplină, şi această disciplină este destul de aspră,

pentru ca păcatul să fie privit ca un lucru grozav şi ca ceva amar.

Solomon a fost tras de pe calea cea dreaptă de femeile străine; el a adus jertfe altor dumnezei şi în felul acesta l-a necinstit nespus de mult pe Dumnezeul tatălui său.

Din această cauză zece părţi din cele douăsprezece câte avea împărăţia lui Israel au fost despărţite şi au ajuns ca un stat vrăjmaş.

O mare durere a fost atunci pentru casa lui David, a cărei domnie a fost lovită astfel chiar de mâna lui Dumnezeu,

ca urmare a purtării sale necredincioase.

Domnul îi va pedepsi de asemenea pe slujitorii Săi cei mai buni şi cei mai scumpi, dacă ei se abat de la ascultarea legii Lui în totul;

poate chiar în acest moment apasă asupra noastră o asemenea judecată.

Să-I spunem Lui cu smerenie, ca Iov: „Arată-mi Doamne pentru ce te cerţi cu mine”.

Dar ce mângâiere la gândul că aceasta nu este „pentru totdeauna”.

Pedeapsa păcatului este veşnică, dar aceea pe care Tatăl o dă copilului lui Dumnezeu este numai pentru o vreme.

Boala, sărăcia, întristările sufleteşti vor trece după ce ele îşi vor fi făcut efectul pe care îl vrea Domnul.

Aduceţi-vă aminte că noi nu mai suntem sub lege, ci sub har. Nuiaua lui Dumnezeu ne va face poate să suferim, dar sabia Lui nu ne va nimici.

Povara noastră de azi are ca ţintă să ne aducă la pocăinţă, ca să nu pierim o dată cu cei răi.

                                    de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. 1 Sam 15.22

Gandul zilei

Aşa că nu voi lăsa pe nimeni să mă laude şi încerc să nu dau atenţie celor ce mă acuză.
A.W. Tozer

Meditatia zilei (09.09.2012)NEACOPERIREA ŞI MĂRTURISIREA PĂCATULUI

Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.

Proverbe 28.13

Iată cum va căpăta îndurare un păcătos vinovat şi care se pocăieşte.

El trebuie să părăsească obiceiul de a-şi ascunde păcatele.

Falsitatea neagă răul, prefăcătoria îl ascunde, lăudăroşia îl îndreptăţeşte şi religiozitatea caută să ispăşească răul prin fapte bune.

Dar lucrarea pe care trebuie s-o facă păcătosul este să mărturisească păcatul şi să-l părăsească.

Aceste două lucruri trebuie să meargă împreună. El trebuie să mărturisească Domnului cu dreptate şi în chip cinstit păcatul său şi să-1 urască; el nu trebuie să arunce vina pe alţii, să acuze împrejurările sau obiceiurile firii sale pământeşti.

Să ne descărcăm în întregime cugetul nostru de orice păcat şi să ne recunoaştem vinovaţi înaintea scaunului de judecată. Nu există îndurare decât cu această condiţie.

După aceea să părăsim păcatul. După ce am mărturisit greşeala noastră, să părăsim orice intenţie de a mai stărui în acea greşeală, acum şi în viitor. Noi nu putem să rămânem în stare de răzvrătiţi faţă de Dumnezeu şi să locuim în acelaşi timp cu Măria Sa împăratul.

Obiceiul de a face răul trebuie părăsit, ca şi locurile, tovărăşiile, cărţile şi orice lucru care ne depărtează de bine.

Nu pentru mărturisirea păcatului, nici pentru schimbarea atitudinii, ci în legătură cu ele aflăm iertarea, prin credinţa în sângele Domnului  Isus.

                                                de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.” Fapt.Apos. 26:18

Gandul zilei

Moraliștii consideră că morala se aplică totdeauna altora. Cei care devin mai conștienți de realitate, devin mai morali.

(Ioan Hapca  )

 

Meditatia zilei (14.08.2012)MÂNGÂIEREA CELUI CE PLÂNGE

 

Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!

Matei 5.4

Pentru a ajunge în Sion, trecem prin valea plângerii.

S-ar putea crede că a fi trist şi a fi binecuvântat sunt două lucruri care nu se potrivesc, dar Mântuitorul care este nespus de înţelept, le-a unit în această fericire.

Omul să nu despartă ceea ce Dumnezeu a unit. Mâhnire asupra păcatului, asupra păcatului nostru şi asupra păcatului altuia, este pecetea lui Dumnezeu pentru credincioşii Săi.

Când Duhul de îndurare s-a revărsat asupra casei lui Dumnezeu, toţi vor fi mâhniţi.

După cum apa ne dă binefaceri superioare, tot aşa din această sfântă tristeţe primim cele mai mari binecuvântări.

Dar această binecuvântare făgăduită celui care varsă lacrimi nu este făcută pentru zile foarte îndepărtate; nu, Christos îl numeşte fericit chiar de acum.

Duhul Sfânt va mângâia sigur inimile care plâng pentru păcatele lor. Ele vor fi mângâiate prin sângele lui Isus Christos şi prin puterea curăţitoare a Duhului Sfânt.

Credincioşii vor fi mângâiaţi cu privire la păcatul lor care se revarsă în localitatea lor şi-n timpul lor, prin siguranţa că Dumnezeu Se va slăvi, cu toată răzvrătirea oamenilor.

Ei vor fi mângâiaţi cu aşteptarea că în curând vor fi pe deplin eliberaţi de păcat şi vor fi răpiţi pentru a fi pentru totdeauna în prezenţa slăvită a Domnului lor.

           de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.Ioan 16:20

 

Gandul zilei

Mangaierile Domnului sunt cu noi si acei care raman in El (Ioan 8:31;  15:4 ,7 ) sunt plini de speranta si credinta in orice vreme …Angela I.E.

Iubirea lui Dumnezeu fata de om -VIDEOS


Importanta si pericolul gandurilor -de C.H.Spurgeon

      DE LUAT AMINTE  🙂

Nu sunt într-un an atâtea ceasuri câte gânduri poate să aibă cineva într-un ceas.

Gândurile zboară în stoluri ca graurii şi roiesc ca albinele.

Cum nu poţi să numeri toamna frunzele uscate, aşa nu poţi să numeri gândurile. Ele sunt ca şi inelele dintr-un lanţ: unul trage pe celălalt.

Ce fiinţă zbuciumată este omul!

Gândurile îi joacă în cap în sus şi în jos ca musculiţele într-o seară de vară.

Ca un ceas plin de rotiţe, al cărui pendul se mişcă mereu, aşa se mişcă gândul omului şi încă tot atâta de repede ca şi vremea. Aceasta face ca gândirea să fie un lucru foarte însemnat.

De la un ou, se poate ajunge la un bou şi din multe gânduri uşoare, poate să iasă o mare greutate de păcate.

Un bob de nisip este uşor, dar o grămadă de nisip este grea, zice Solomon.

Unde sunt aşa de mulţi copii, este cazul ca mama să ia bine seama la ei. Şi noi cată să luăm bine seama la gândurile noastre, pentru că, dacă ele se schimbă în vrăjmaşi ai noştri, vor fi prea mulţi pentru noi şi ne vor târî în jos la pierzare.

Gândurile cereşti ne vor umplea sufletele de cântări, cum umplu păsările văzduhul primăvara, dar gândurile rele ne vor muşca aşa ca nişte năpârci.
Oamenii îşi închipuie că gândul este ceva slobod, eu însă îmi aduc aminte că am citit undeva că gândurile, deşi sunt scutite de vamă, nu sunt scutite de iad şi vorba aceasta se potriveşte întocmai cu buna şi vechea Carte.

Nu putem fi chemaţi în faţa niciunui tribunal de pe pământ pentru gândurile noastre, dar fiţi siguri că în faţa judecăţii din urmă vom fi judecaţi pentru ele.

Gândurile rele sunt măduva păcatului, iasca ce prinde scânteie ispitei Diavolului, putineiul, în care laptele închipuirilor se încheagă în dorinţe şi planuri, cuibul, în care ouă toate păsările rele. De aceea, să ştiţi negreşit că, după cum focul arde nu numai vreascurile, ci şi lemnele groase, tot aşa şi Dumnezeu va pedepsi gândurile rele ca şi faptele rele.

Să nu-şi închipuie nimeni că gândurile nu sunt cunoscute Domnului,

pentru că El are o fereastră înspre cea mai ascunsă odaie a sufletului şi această fereastră nu poate fi astupată cu nici un oblon.

Cum vedem noi roiul de albine care lucrează după un geam, aşa ne vede şi ochiul Domnului pe noi.

Biblia spune: „Iadul şi pierzarea sunt cunoscute Domnului, cu cât mai mult inimile copiilor oamenilor.”

Omul nu este decât parte văzută pentru Dumnezeu. Pentru cer, nu există lucruri ascunse.

Ce se petrece în odaia lăuntrică a inimii este, pentru ochiul care vede toate, tot aşa de descoperit, ca şi străzile unui oraş.
Unii vor zice însă că nu se pot opri să nu aibă gânduri rele. Se poate, dar întrebarea este: urăsc ei aceste gânduri sau nu?

Nu putem să oprim pe hoţi să se uite pe fereastră, dacă însă le deschidem singuri uşa şi-i primim cu bucurie, atunci nu suntem mai buni decât ei. Nu putem să oprim păsările să zboare peste capetele noastre dar le putem opri să-şi facă cuib în părul nostru. Gânduri deşarte bat la uşa noastră, dar nu trebuie să le deschidem.

Dacă totuşi se nasc în noi gânduri rele, să nu pună stăpânire peste noi.

Cine plimbă o bucăţică dintr-o falcă într-alta, o face fiindcă îi place gustul ei, şi cine gândeşte la rău iubeşte răul şi este gata să-l şi facă.

Gândeşte-te la Diavolul şi el se va arăta, îndreaptă-ţi gândurile spre păcat şi îndată mâinile vor urma gândurilor.

Melcii lasă o dâră după ei şi tot aşa şi gândurile nefolositoare.

Săgeata poate să zboare prin văzduh fără să lase urmă, dar un gând rău lasă totdeauna după el o dâră ca de şarpe. Unde se face mult negoţ cu gânduri rele, va fi şi mult noroi şi murdărie.

Orice val nou de gânduri rele adaugă ceva la putregaiul stricat de pe ţărmul vieţii.

Este grozav când te gândeşti că un gând ruşinos de care te-ai lăsat prins odată, îţi ia cheia minţii şi pe urmă poate să intre iarăşi foarte uşor, vrând-nevrând, şi poate să se întoarcă aşa fel, încât să aducă cu el alte şapte duhuri mai rele decât el; şi ce poate ieşi dintr-asta, nimeni nu ştie.

Leagănă păcatul pe genunchii gândului şi se va face un uriaş. Moaie câlţi în gaz şi cum vor mai arde îndată ce-i vei apropia de foc!

Moaie pe un om în gânduri stricate şi e gata să ia foc, păcătuind pe faţă, îndată ce va avea prilej. De aceea, înţelepciunea ne porunceşte să ne păzim în fiecare zi gândurile şi năzuinţele inimii noastre.

Gândurile bune sunt oaspeţi binecuvântaţi şi ar trebui primiţi cu drag, hrăniţi bine şi chiar căutaţi mult. Ca şi florile de trandafiri, ele răspândesc un miros plăcut când sunt păstrate în ulciorul amintirii.

Ele nu pot fi cultivate îndeajuns, ci sunt o roadă care îmbogăţeşte pământul. Cum încălzeşte cloşca puii sub aripi, aşa ar trebui să îndrăgim toate gândurile sfinte. Ca oiţa săracului care mânca din bucăţica stăpânului ei, aşa de preţioasă şi de scumpă ar trebui să ne fie gândirea la lucrurile evlavioase.

Gândurile sfinte dau naştere la cuvinte sfinte şi la fapte sfinte

şi sunt semne adevărate ale unei inimi înnoite.

Cine n-ar vrea să le aibă?

Un mijloc fără greş, ca să ţii o baniţă fără pleavă, este s-o umpli bine cu grâu şi dacă vrea cineva să se ţină departe de gândurile deşarte, să aibă mintea plină de lucruri alese, la care să cugete, căci ele se găsesc uşor şi n-ar trebui să umblăm fără ele. O, de am putea să zicem ca David:

„Când gânduri negre se frământă cu grămada în lăuntrulmeu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul!”

                                                                                   de C.H.Surgeon

Meditatia zilei (10.08.2012) Noi nu vom muri niciodată!!!

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată.Ioan 11.26

Crezi lucrul acesta?

Da, Doamne, credem; noi nu vom muri niciodată.

Sufletul nostru poate să fie despărţit de trupul nostru, ceea ce înseamnă un fel de moarte;

dar sufletul nostru nu va fi niciodată despărţit de Dumnezeu, ceea ce înseamnă adevărata moarte – moarte care este plata păcatului – şi această pedeapsă ar fi cel mai rău lucru care ar putea să ni se întâmple.

Noi suntem scăpaţi de acest lucru, căci cine va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, în Isus Christos, Domnul nostru?

Noi suntem mădulare ale trupului lui Christos; şi Christos va pierde El părţile trupului Său?

Noi suntem uniţi cu El prin căsătorie(2 Cor.11:2) va fi El lipsit de soţia Lui şi va deveni văduv?

Imposibil.

Este în noi o viaţă care nu poate fi despărţită de Dumnezeu, căci Duhul Sfânt locuieşte în noi; şi cu El, cum putem să murim?

Domnul Isus însuşi este viaţa noastră;

de aceea nu este posibil ca noi să murim, căci El nu poate muri din nou.

În El noi am murit o dată din pricina păcatului şi osânda de moarte nu poate să fie executată de două ori.

Acum noi trăim şi trăim pentru totdeauna.

Plata neprihănirii este viaţa veşnică şi noi avem neprihănirea chiar de Ia Dumnezeu; prin urmare, noi putem cere plata cea mai mare.

Trăind şi crezând astăzi, credem că noi vom trăi şi ne vom bucura 🙂

                                      de C.H.Spurgeon

Ps.

Şi mergem înainte cu încrederea fermă că viaţa noastră este asigurată prin viaţa Mântuitorului nostru viu care ne-a casatorit cu el,o casatorie spirituala inteleasa doar de cei care au expirimentat nasterea din nou (IOAN 3 )

Versetul zilei

Oricine crede in El nu este judecat; dar cine nu crede a si fost judecat, pentru ca n-a crezut in Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Ioan 3:18

Gandul zilei

Credinta e un dar,Domnul Isus e un dar pentru noi dar si viata vesnica e un dar,un dar minunat care nu poate fi cumparat cu bani si nici cu nimic altceva…. Angela I.E.