În Ieremia 2: 11 scrie: “… şi-a schimbat vreodată un popor dumnezeii, măcar că nu sunt dumnezei? Dar poporul Meu şi-a schimbat Slava, cu ceva care nu este de nici un ajutor”. Redăm mai jos sublinieri dintr-un articol din  “Life News”  (pagina 4 Aug-Oct.2007) de Bill Muehlenberg.               

“Adesea biserica este duşmanul ei cel mai rău. Desigur, sunt o mulţime de opoziţii şi ură faţă de creştinătate, dar uneori aceştia care se numesc pe ei înşişi credincioşi, pot face mult rău credinţei creştine”.               

Să luăm în considerare cazul unui episcop Romano Catolic olandez, Tiny Muskens. Recent el a argumentat că oamenii de orice credinţă ar trebui să se refere la Dumnezeu cu numele Alah. El spune că aceasta va aduce mai multă toleranţă şi armonie în Olanda, o ţară cu un milion de musulmani. Bishopul spunea: “Alah este un  nume frumos pentru Dumnezeu… Ce-I pasă lui Dumnezeu cum îl numim noi?… Aceasta este problema noastră.”            

Ce avem de făcut cu o asemenea propunere? Întâi, lui Dumnezeu îi pasă cum este revelat şi cum este numit. Autorevelarea Lui este o parte importantă a felului comunicării Lui cu noi, şi a ceea ce El vrea să ştim despre El. Numele contează, şi singurul Dumnezeu adevărat trebuie definit în termenii Lui proprii, nu în termenii noştri.            

 Dar ceva mai  semnificativ, oare ne este permis să-L socotim pe Dumnezeul Bibliei egal cu Alah? Putem folosi numele Alah fără să întâmpinăm o problemă teologică?… În special în cercurile misiologice aceasta este o lungă dezbatere teologică. Se pune întrebarea, cum ar trebui misionarii creştini cari lucrează între musulmani să caute o contextualizare a Evangheliei? Contextualizarea este importantă totdeauna, dar până unde? Poate oare include şi numele Alah?… E drept că în unele părţi din lumea Arabă, creştinii şi musulmanii arabi folosesc cuvintele Dumnezeu şi Alah intercalate.            

Dar mulţi ar putea argumenta că Alah al musulmanilor nu se aseamănă în nici un fel cu Iehova din Vechiul Testament ori cu Dumnezeu Tatăl revelat în Noul Testament. Sunt  numeroase motive pentru aceasta.            

Dar mai întâi, dacă ne gândim la originea lui, trebuie subliniat că în lumea arabă Alah este un termen, cumva, general pentru Dumnezeu, dat înainte de apariţia religiei islamice. Numele de Alah era folosit pentru o zeitate păgână din Mecca cu mult înainte de Mohamed. El a folosit termenul acesta însă a căutat să-l despoaie de vechea conotaţie păgână.             

De asemenea, mai trebuie subliniat şi faptul că Musulmanii argumentează că Alah este atât Dumnezeul Evreilor cât şi al Creştinilor. Mai mult, ei insistă că toate trei grupările se închină aceluiaşi Dumnezeu. Evreii şi Creştinii sunt consideraţi de Musulmani a fi “poporul Cărţii” şi misionarii musulmani se silesc şi insistă asupra acestui un Singur Dumnezeu, argumentând că este imperativ.             

Dar de fapt este oare Alah doar un alt nume pentru Dumnezeu la care se închină Iudeii şi Creştinii? Nu, nu este. Să începem cu Vechiul Testament. Câteva nume importante sunt folosite ca şi parte a autorevelării divine: IEHOVA  (IHWH)  este unul din cele mai semnificative nume. Exodul 3:13-15 este un pasaj fundamental  de bază în care Dumnezeu îşi declară numele Lui către Moise. Nu voi intra în toate complexităţile acestui nume ca termen descriptiv, dar pe scurt se poate spune că tradus înseamnă: “Eu sunt Cel ce sunt” sau “Eu voi fi Cel ce voi fi”. O parte a concepţiei Vechi Testamentale este că Dumnezeu S-a făcut de cunoscut pe Sine şi că El se revelează pe Sine nouă. Astfel IEHOVA poate fi cunoscut într-un sens foarte real.            

În Islam, Alah este total acoperit şi enigmatic. Alah este cu totul transcendent sau abstract şi nu poate fi cunoscut de om. Doar numai unele din activităţile Lui sunt revelate şi nu adevărata Sa esenţă. Alah este de neînţeles.             

La fel, foarte puţin este menţionat în Coran despre dragostea lui Dumnezeu. În timp ce aceasta este însă o temă prevalentă în ambele Testamente Biblice, în Coran este doar o trăsătură nesemnificativă a lui Alah.             

Şi Alah este văzut ca omnipotent şi suveran în totalitate. Nimeni nu se poate împotrivi căilor lui, şi numirea de Islam înseamnă “supunere”. Musulmanii simplu se supun cerinţelor misterioase şi neînţelese ale lui Alah. Nu poate fi întrebarea, de ce? ci simplu supunere.            

Însă Dumnezeul pe care îl prezintă Biblia, care este, de asemenea, suveran şi majestic, ne invită pe noi oamenii să venim să ne judecăm cu El (Isaia 1:18-19), să îi punem întrebări, să căutăm relaţia cu El, să ne rugăm Lui cu credinţa că unele din rugile noastre vor fi eficace. În contrast, este un fatalism adânc între musulmani. Ceea ce se întâmplă este voia lui Alah, iar noi nu avem dreptul să întrebăm de ce?…             

Un aspect a lui Iehova, deseori menţionat în Vechiul testament, este sfinţenia Lui. Aceasta este o caracteristică definitoare a lui Dumnezeu.. Dar în Islam acest aspect este atins doar tangenţial. Alah este numit sfânt numai de două ori în Coran.            

Şi desigur Dumnezeul Creştinismului este Triunic. Îl cunoaştem ca Sfânta Treime: Un Singur Dumnezeu în trei Persoane. Monoteismul strict al Islamului nu are loc pentru o asemenea concepţie. Astfel în creştinătate locul Domnului Isus Hristos este fundamental în opoziţie cu poziţie oferită Lui în Islam.            

Cum deja s-a mai menţionat, o diferenţă majoră între Dumnezeul Bibliei şi Alah este aceea că Alah este ceva depărtat, transcendent, (mai presus de comun, neobişnuit) şi stă la distanţă de creaţia lui… Totala transcendenţă a lui Alah este o temă majoră în Islam. În contrast Dumnezeul Bibliei este cu siguranţă transcendent dar este, de asemenea, şi imanent (permanent constant). Asta înseamnă că El se pleacă la nivelul omului, interacţioneză cu noi, are o relaţie cu noi. Şi prin ÎNTRUPAREA Domnului Isus, El a devenit una cu noi, unul dintre noi.             

 În Biblie găsim că putem avea posibilitatea unei relaţie apropiate şi intime cu Dumnezeu. În Noul Testament noi putem experimenta o relaţie foarte apropiată cu Dumnezeu, Tatăl, prin Fiul Său, Isus Hristos. Noi îl putem chema pe Dumnezeu chiar şi “Tată”, ceva nemai auzit în Islam. Alah este sever, depărtat şi cu siguranţă separat de nevoile umane. Alah, cu siguranţă,  nu poate fi imaginat ca şi un tată iubitor.            

În Biblie, de asemenea, se poate vorbi despre relaţia cu Dumnezeu în termenii unei prietenii: aşa cum a fost cazul lui Avraam ori aşa cum Domnul Isus şi-a numit apostolii Săi. O asemenea afirmaţie poate fi socotită o blasfemie în Islam. Alah este foarte depărtat de creaţia lui. Dar Dumnezeul Bibliei este interesat de creaţia Lui şi în fapt implicat într-o relaţie de dragoste profundă cu noi.            

În timp ce păcatul ne separă de un Dumnezeu sfânt şi drept, lucrarea lui Isus Hristos de la Calvar deschide o cale pentru omenire de a reaprinde relaţia de iubire cu Tatăl… În sensul acesta mesajul Evangheliei este într-adevăr o poveste de dragoste de modă veche: băiatul întâlneşte fata, fata respinge băiatul; băiatul o câştigă înapoi pe fată. Apoi ei trăiesc fericiţi multă vreme după aceea.            

Acesta este miezul Evangheliei. Dumnezeul Triunic ne-a creiat să avem o intensă relaţie de dragoste cu El, aşa cum este şi în sânul Sfintei Treimi din veşnicie în veşnicie. Dar creatura s-a răzvrătit împotriva Creatorului, şi un Dumnezeu cu inima frântă a căutat să aducă înapoi pe preaiubiţii Lui. Într-adevăr, aşa de mare a fost dragostea lui Dumnezeu pentru noi, încât a trimes pe Fiul Său să facă posibilă reconcilierea.             

Acum oricine vine la Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos, cu ajutorul Duhului Sfânt, are această relaţie restaurată. Şi, aşa cum Biblia în Apocalipsa face clar lucrul acesta, punctul culminant al istoriei omenirii va fi o nuntă. Mirele Isus se va cununa cu Mireasa Lui, Biserica.            

O aşa poveste de iubire cosmică, este inima sau sâmburele creştinismului, dar este în totalitate absentă în Coran şi din învăţătura islamică. Într-adevăr, între cele “99” de nume frumoase date lui Alah în Islam, dragostea, nu poate fi găsită. Totuşi Dumnezeu este dragoste, ni se spune  în I Ioan 4:8.            

În concluzie: Musulmanul trebuie să se înghemuiască de frică înaintea unui Alah enigmatic, aspru şi îndepărtat. În creştinătate, credinciosul este învitat să alerge în braţele deschise, în mâinele străpunse de cuie, ale unui Salvator iubitor. Cei doi sunt aşa de diferiţi unul de altul cum nu se poate mai mult de aşa. Aşa că: Alah Nu este Dumnezeul Bibliei, şi da, are mare valoare cum îl descriem şi cum înţelegem pe Dumnezeu!

Articol preluat de pe blog-ul http://dorca.wordpress.com/