Te îndură, o, Isuse!

Spread the love

Te îndură, o, Isuse

În tăcerile din noapte, când nici greierii nu cântă,
Stau în meditări, Preasfinte, răscolesc ce mă frământă,
Mulți adorm în legănarea viselor, zâmbind a pace,
Eu stau treaz pân’ dimineața, nu aș vrea, dar n-am ce face!

Cine să mă-ntrebe oare de mai pot când grea e crucea?
Nimeni nu-i! Privesc în zare, îmi doresc să văd răscrucea,
Unde să îmi vii-nainte, să mă-mbrățișezi, Isuse,
Să îmi ștergi a mele lacrimi și cuvintele nespuse,

Să mă mângâi, să dai pacea duhului ce-n mine geme,
Să mă-nveți să fiu ca Tine și să iert în orice vreme
Și de nu pot da uitării tot ce m-a rănit în viață,
Tu să dai eliberarea, să-mi vorbești față în față!

Știu că nu pot singur astea, sunt un bulgăre de tină,
Tu ești Adevăr și Viață, ești Speranță și Lumină,
Îmi șoptește cu iubire să aștept, puțin mai este,
În curând, întreaga-mi viață, va fi numai o poveste!

Doar de noi, de fiecare, depinde, cum este scrisă,
Să vorbești despre iubire într-o lume circumcisă,
Pare demodat, căci totul este pervertit la culme,
Și puțin se mai vorbește de Isus, de sfântu-I nume!

Eu proclam cu bucurie: „Domnul meu e viu, Osana!”
Prin Duh Sfânt dă mângâierea și tot El vindecă rana,
În tăcerile din noapte, trimițând raze de lună,
Îmi inoculează pacea și îmi spune noapte bună!

Îmi vorbește cu glas dulce, despre har și îndurare,
El în greaua suferință, Tatălui cerea iertare
Pentru gloata înfuriată ce Îl trimitea la moarte!
Trebuia să se-mplinească ce scrie în Sfânta Carte!

Te îndură, o, Isuse de ființa mea umilă,
Umple-mi sufletul cu pace, mai întoarce înc-o filă,
Cartea vieții fă-o Doamne mai frumoasă, o rescrie,
Să cunosc înmiremarea, să fiu plin de bucurie!

22/05/2022, Barcelona- Lucica Boltasu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.