Oricat de frumos odata de Nicolae Moldoveanu-text si video

Oricat de frumos odata, Orice drum ti-ajunge greu;
Numai caile iubirii Le-ai umbla cu drag mereu.
Oricat de placute-odata, Toate cantecele tac;
/: Numai cantecul iubirii L-ai canta, cu drag, in veac. :/

Cat de lungi sa fie anii, Toti ii uiti, neingropati;
Numai anii dati iubirii Pentru veci, sunt neuitati…
Cat de tari, se rup odata Orice legaturi se fac;
/: Numai ce-a legat iubirea, Nu se poate rupe-n veac! :/

Orice lacrima fierbinte Se mai usca uneori;
Numai lacrima iubirii Nu se usca pana mori …
Orice rana se inchide, Mai tarziu sau mai curand;
/: Numai ranile iubirii Nu se vindeca, nicicand… :/

Orice sora si-orice frate Pot calca ce-au spus plangand;
Numai Domnul si iubirea Nu se pot schimba, nicicand…
Doamne, orisice pe lume Pot sa las, ori sa jertfesc;
/: Numai far-a Ta iubire, Nici sa mor, nici sa traiesc! :/


Nicolae Iorga,citate
curcubeu,citate,speranta

Am cautat iubirea de Costache Ioanid (versuri si video )

Am cautat iubirea ca pe-o cetate sfînta
ca pe un cer de cîntec în lumea de dureri.
Am dat navala-n lume spre tot ce ochiu-ncînta.
Si-am întîlnit durerea. Dar cerul nicaieri.

Am cautat iubirea ca patrie voioasa
ca pe-un pamînt edenic de pace troienit,
sa spun odata clipei: “Ramîi, esti prea frumoasa!”
Si-am strabatut pamîntul, dar pace n-am gasit.

Am cautat iubirea ca pe un cer al firii.
Si-am vrut sa-i ies în cale cu ramuri de finic,
sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Si-am spart în tandari cupa, caci n-am gasit nimic.

Am cautat zadarnic. Dar într-o primavara,
am întîlnit în cale deodata un drumet.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povara,
o sarcina de zdrente si cioburi fara pret.

Trecea pe-o cararuie întîmpinînd batjocuri,
lasînd sa-i rupa cîinii din haina cîte-un fald.
Urca pe colti de stînca. Si-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sînge cald.

Si totusi în privire avea un cer de taina
cum n-am vazut în lume în ochii nimanui.
Si-am vrut sa-i smulg povara. Dar am cazut cu spaima,
caci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degraba si L-am ajuns din urma
sa aflu ce comoara în sarcina a strîns.
Dar am simtit ca viata ca de-un prapad se curma,
cînd am privit prin zdrente cutremurat de plîns.

Caci se vedea-n comoara un clocot ca de cloaca,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar si putred în lumea asta-ntreaga
vuia strivind grumazul sarmanei Lui fapturi.

-Dar unde duci straine povara Ta ciudata,
povara de osînda sub care-atît Te-apleci?
am întrebat, drumetul. Si El mi-a spus în soapta:
-Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci…

-Dar tu, vorbi strainul, urcînd încet privirea,
dar tu pe cine cauti înnourat si crunt?
-Eu… am soptit în sila, eu… cautam iubirea…
-Iubirea? … fu raspunsul strainului. Eu sunt…
Costache Ioanid – Am cautat iubirea

insulaekklesia

insula ekklesia,binecuvantari

Cine-si da lui isi da, cine-si face lui isi face-text si videos

Intr-un sat un biet mosneag,
Chinuit de vremuri rele,
Isi facura un bordei,
De pamant si de nuiele.

Chiar la marginea padurii,
La tulpina unui fag,
In mijlocul creaturii,
Locuia bietul mosneag.

Fara nici o mangaiere,
Fara nici un ajutor,
Razimat in doua carje,
Sprijinea al sau piceor.

Chinuit asa sarmanul,
Isi ducea al vietii fel,,
Pana cand l-aduce unul
Din bordei la cimitir.

Cand si Cand pornea mosneagul,
Inspre sat la sarbatori,
Garbovit cu sacu-n spate,
Sa cerseasca de mancare.

Si in loc de multumire,
Le spunea vorba ce-i place,
„Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face”

An cu an trecut-au iute,
Multi n-ainte lui murise,
Pe el harul si iubirea,
Domnului il sprijini-se.

Si din cand in cand cu jale,
Inspre sat pornea mosneagul,
Fara a schimba nici macar,
Sacul, carjea sau sumanul.

Il stia de mult tot satul,
Si la orice sarbatoare,
Cei cu inima miloasa,
II da ceva de mancare.

El in loc de multumire,
Le spunea, plecand in pace:
” Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face „.

Intr-o zi o gospodina,
Din zisa societate,
Egoista, fara mila,
Si plina de rautate,

Se gandi cum s-amuteasca
Glasul celui cersetor,
Ce cersea de-atat vreme,
Pe la poarta tuturor.

Repede facu o paine,
Din faina cea mai alba,
Si pusa-i otrava-ntransa,
Si-apoi o coapse-n graba.

Si cand vine cersetorul,
I-o da painea otravita,
Si-a ei inima tresare,
Ca de-acuma cersetorul
Nu va mai veni la poarta.

Iar mosneagul isi ia darul,
Privindu-l cu bucurie,
Fiind painea cea frumoasa
Se gandeste s-o mai tie,

Isi repeta apoi zicala,
Ce asa de mult ii place:
‘Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’.

Dupa ce colinda satul,
Se intoarce la bordei,
Obosit se odihneste,
Pe un scaunel de tei.

Dar nu se aseaza bine,
Cand se-arata pe carare,
Un flacau, voinic din sat,
Venind de la vanatoare.

Obosit si rupt de foame,
Dupa el venea un caine,
Rataci-se prin padure,
Fara nici un strop de paine.

Vine la bordei la mosul,
Si-l intreba cu mirare:
„Mosule sa nu te superi,
Nu ai ceva de mancare? ”

„Cum sa nu” raspunse mosul,
„Chiar acum am fost in sat,
Si chiar mama dumitale,
O paine alba mi-a dat.

Ia-o taica, si-o mananca,
Potoleste-ti foamea-n pace”
„Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face”.

Dupa ce manca feciorul,
Multumind pleaca spre sat
Fara-a banui sarmanul,
De aceea ce s-antamplat.

Ajungand acasa bine,
Mamasa-l inbratiseaza,
Se dezbraca si in fine,
El la masa se aseaza.

Insa feciorul de-odata,
Se ridica in picioare,
” Vai, mi-e rau, mi-e rau
O mama,mama mor
Totul ma doare”.

Mama-sa se ingrozeste,
El se vaita disperat,
„Cum!Ce ai? intreaba mama,
Spune-mi draga ce-ai mancat?”

„N-am mancat, raspunse fiul,
Decat painea ce frumoasa,
Ce ai dat la cersetorul,
Astazi cand a fost pe-acasa”.

Un fior de groaza-atuncea,
Mame-i inima-i cuprinse,
Fiul ei isi da suflarea,
Si in fata ei se stinge.

Ingrozita se arunca,
Peste-a fiului ei fata,
Si cu mana tremuranda
Dupa gat i se agata.

Apoi isi priveste fapta
Corpul lui i se raceste,
Iata cum Acel din Ceruri,
Orice fapta rasplateste.

Si-n urechi i suna glasul
Mosului ce nu mai tace
„Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face”.

Amin.
Autor necunoscut



poruncile Domnului

versete,imagini versete,Psalmi

mesaje, darnicie,daruire,citate

Poezie: O judecata la tribunal-text si video

Iată-ncepe judecata, Domnul judecă-n Sion,
Nourul de martori vine lângă strălucitul tron,
Stau în faţă acuzaţii, milioane, mici şi mari,
Se-nfioară împăraţii între hoţi şi criminali.

Primul suflet vine-n faţă : -„Tu de ce nu M-ai primit ?”
-„Eu aveam avere multă, n-aveam vreme de gândit”.
Şi-a chemat Judecătorul primul martor în proces:
-„Avraam, ce-aveai în lume , când din lume te-am ales ?”

-„Doamne, mii de robi şi roabe, turme greu de numărat,
Saci cu aur şi podoabe şi veşminte de-mpărat „.
-„Şi-ai putut primi Cuvântul, tu, bogatule-Avraam ?”
-„De-ar fi fost al meu Pământul, totul, Doamne, Îţi dădeam”.

Se rosteşte scurt sentinţa; vine-al doilea acuzat.
-„Tu de ce-ai respins credinţa ?” -„Eu eram bolnav în pat”.
Şi din nourul de martori vine umil din norod ;
-„Cum te-aflai tu – spune Domnul – când Mi-ai fost întâiul rod ?”

-„Împărate, niciodată ceasu-acela n-oi uita,
mă aflam atunci pe cruce, tocmai lângă crucea Ta „.
Domnul judecă pe altul :-„Pentru ce-ai respins credinţa ?”
-„Doamne, pe la noi atuncea doar doi, trei urmau Căinţa „.

La un semn apare-un martor cu păr alb, cu alb veșmânt :
-„Spune tu, cu tine-alături, câți credeau pe-ntreg Pământ ?”
-„Doamne, când vesteam potopul – spune martorul cu greu –
Nimeni nu urma credinţa, nimeni, Doamne, numai eu.”

Şi-acum vine-o acuzată. -„Tu de ce nu M-ai primit ?”
-„N-aveam timp, aveam atâta de cusut, de îngrijit.”
-„Tu, Tabita, pe câți oare îngrijeai, parcă vreo doi ?”
-„Ba pe mulţi”, spun zeci de glasuri, „şi pe noi”, „ba, şi pe noi.”

Vine altă acuzată; -„Tu, o Doamne Preaslăvite,
Tu ştii tot, eram frumoasă şi învinsă de ispite.”
-„Spune, strigă Salvatorul, tu , Maria din Magdal,
Cum erai ?” – „Eram frumoasă şi pluteam pe-al lumii val,

Sufletu-mi de şapte lanţuri era prins şi ferecat,
Dar eu am venit la Tine, Tu pe toate le-ai sfăr’mat.”
-„Tu ?” Alt acuzat primeşte fiorelnica-ntrebare.
-„Doamne, eu stăteam cu casa prea departe de-adunare.”

Domnul face-un semn spre martori, juriul marelui examen,
Şi se vede-un car de-odată şi din car coboară-un famen.
-„Tu, spre Templul Meu de unde te porneai când te chemam ?”
-„Eu din Africa, Stăpâne, din Etiopia veneam.”

Se rosteşte iar sentinţa. Este-adus alt acuzat:
-„Doamne, Tu chemai prostimea, eu eram un învățat.”
Domnu-alege-acum un martor, unul singur e de-ajuns.
-„Luca, ce-ai fost tu în lume ?” -„Doctor”, martoru-a răspuns.

Domnul judecă ‘nainte. Vine-un prinţ de mare neam.
-” Tu de ce-ai respins credinţa ?” -„Eram rege, nu puteam.”
Şi ca martor e-o femeie. -„Tu, Estera cea frumoasă,
Când riscai slujind credinţa, ce erai ?” -„Împărăteasă.”

Acuzatul se retrage. Următorul la-ntrebare
E un avocat cu vază: -„Doamne, cer o amânare,
Vreau un avocat de seamă, dau oricât să fie-adus.”
-„Prea târziu – răspunde Domnul – pân-acum să ţi-l fi pus.

Voi copii, întreabă Domnul , avocat v-aţi pus sau nu ?
Cine v-a fost avocatul ? Şi răspunde norul: „Tu ! ”
Domnul judecă-nainte. Vine-un tânăr acuzat.
-„Doamne, eu eram prea tânăr când din lume m-ai chemat.”

-„Ieremie !” strigă Domnul, -„Eu”,răspunde el umil,
-„Cum erai când ţi-am zis vino” ? -„Eram Doamne, un copil.”
Şi în rând cu Ieremia vin din nourul cel sfânt
Iosif cel frumos şi tânăr de ispite neînfrânt,

Samuel, ce din pruncie Domnul l-a împrumutat,
Iosua, Caleb, ce-n ţara cea promisă au intrat,
David, cu o praştie în mână, un copil cu păr bălai,
Iosia, băiatul rege, credincios lui Adonai,

Daniel, şcolar de frunte ce-ntrecea orice haldeu,
Şi cei trei ce-au fost în flăcări lâng-un Fiu de Dumnezeu,
Vine dârz Botezătorul ce pe Domnul prevestea,
Vin copiii care-n Templu L-au primit cu Osana,

Vine-apostolul iubirii, tinerelul înţelept
Ce şi-a sprijinit la Cină tâmpla pe cerescul piept,
Vin cei tineri ca o rouă cu podoabe sfinte-n zori,
Vin cântând cântare nouă, şi din glas şi din viori.

Acuzatul pleacă fruntea şi se-ntoarce lăcrimând.
Domnul judecă-nainte. Suflete vin rând pe rând.

Şi-acum tu, ce azi în ceruri încă n-ai apărător,
Crezi tu că la judecată vei sta tot nepăsător ?
Nu uita umblând în viaţă din păcat în alt păcat,
Că în ultima instanţă nu exista avocat.

 

 

Autor: Costache Ioanid | Album: Porumbite Albe

imagini cu versete

Have a blessed weekend

Videoclipuri minunate cu meditatii (poezii ) de Lucica Boltasu


Tot ce va trebuii sa faceti este sa dati un singur play ( Start ) si apoi vor urma peste 70 de video-uri unul dupa altul 🙂
Inainte de a da Play puteti sa mariti la dimensiunea ecranului. E nevoie doar de un clic in partea dreapta jos.
Sper sa va placa 🙂
Reclamatii ulterioare nu se primesc 😉
O zi binecuvantata, frumoasa si tot ce va doriti 🙂
biblie si trandafir

zambeste imagini

fericire vesnica

flori 4

Acceptare-poezie de Lucica Boltasu-text si video

Dacă viaţa ta e-amară şi urcuşu-ţi este greu,
Dacă lacrima îţi curge pe obrazul marmoreu,
Dacă nimeni nu-ţi vorbeşte şi răspuns aştepţi mereu,
Nu uita că sus în ceruri te ascultă Dumnezeu!

Dacă trupul se-ncovoaie sub poveri greu de purtat,
Dacă rana e adâncă şi te simţi ca un ratat,
Dacă tot ce te-nconjoară e suspin şi e oftat,
Nu uita nicicând că Domnul e prezent, nu te-a uitat!

Dacă sufletul tresare, doborât şi-n agonie,
Dacă toţi din jur aşteaptă pentru fapte, o simbrie,
Dacă dăruieşti iubire şi primeşti doar silnicie,
Nu uita, Isus te vede, de acol´din veşnicie!

Dacă prietenii te lasă, tălmăcind mereu cuvinte,
Dacă vorba ta e-adesea un motiv de luare-aminte,
Dacă nu cunosc iertarea şi te-nlătură cuminte,
Nu uita, Domnul ţi-e frate şi prin El, ai un Părinte!

Daca fiul tău iţi este împotrivitor şi plângi,
Dacă pocăinţa este pentru mulţi, fapt de nătângi,
Dacă tu te lupţi zadarnic şi durere-n suflet strângi,
Nu uita, doar prin credinţă, poţi acestea să le-nvingi!

Dacă viaţa ta e tristă şi mereu împovărată,
Dacă lupta ta pe cale e vazută demodată,
Dacă veşnicia este pentru lume-un “altă dată”,
Nu uita, alege viaţa şi trăieşte fără pată!

Dacă pana îţi aşterne chiar şi-aşa, cuvinte sfinte
Dacă tot ce ai în suflet e o dragoste fierbinte,
Dacă acceptarea este o opţiune-n a ta minte,
Nu uita că mântuirea e răsplata, ia aminte!

Dacă sufletul tresare la a Duhului şoptire,
Dacă ţinta ta e cerul şi finalul, izbăvire,
Dacă-ndrumator îţi este Domnul şi a Lui sfinţire,
Nu uita că truda-ţi fi-va, răsplătită-n nemurire.

29/06/11, Barcelona Lucica Boltasu
„Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, după pilda lui Hristos Isus; pentru ca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.”
(Romani 15:5-6)

din suferinta

fericire imagini

imagini  mesaje

Un vierme mic de Costache Ioanid (text si video )

E noapte. La o masă, plecat peste hârtie,
cu-abecedaru-n faţă, stă un copil şi scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze.
Acum copilu-și pune creionul între dinți.
„Şopârlele-s frumoase… şi-s repezi… şi-s cuminţi.”
Uşor el dă o filă. Şi alta… Şi-ncă una.
Apare papagalul… păunul şi păuna…
şi un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă,
şi un… Dar stai… afară… cine-a scâncit la uşă?
Băiatul stă și-ascultă. E-un glas sau o părere?
Se duce-n prag şi strigă: „E cineva?” Tăcere.
Ba nu. E-un glas subţire. Auzi? — Mi-e frig… îngheţ…
Copilule, deschide pentr-un sărman drumeţ!
— Dar cine eşti? Mi-e frică. — Sunt mic… — Să-ntreb
pe tata!
— Nu-l întreba! Deschide că plouă cu găleata!
Şi-apoi ştiu basme multe şi ghicitori un sac!
— Dar cine eşti? — Un vierme… — O, viermii nu
prea-mi plac.
— Dar eu sunt mic… o scamă… Şi, când mă fac covrig,
abia mă vezi. Hai, trage zăvorul că mi-e frig!
Şi i-a deschis băiatul: — Noroc şi seară bună!
— Noroc… Dar unde-i ploaia? — A stat… Nu vezi că-i
lună?
— Hi – hi! … A fost o glumă ca să mă laşi pe prag…
Dar stai, nu-nchide uşa că după mine trag
un vechi şi bun prieten, un şoricel din pod…
—Sunt eu! Dar cartea unde-i? Ia dă-mi-o să ţi-o rod!
Apoi o să dăm fuga pe mese şi prin blide
să facem mii de pozne. Dar stai, mă rog, nu-nchide,
că trag şi eu cu coada o bufniţă flămândă!
— O bufniţă? Mi-e frică! — Dar bufniţa e blândă…
— Sunt bufniţa! Priveşte în ochii mei rotunzi.
De-acum să umbli noaptea şi ziua să te-ascunzi!
Să fii ascuns de mama, de tata… Stai puţin.
Ia mai lărgeşte uşa să intre şi-alt vecin…
— Eu… Mă cunoşti. Sunt vulpea. Şi cred că mă iubeşti…
— Eu ştiu că vulpea strică… — Ce? — Viile… — Poveşti!
Dacă asculţi de mine am să te-nvăţ să furi!
— Dar e păcat… — N-ai teamă! Nu spune în Scripturi
că apele furate mai dulci sunt, mai plăcute…
Şi-acum… deschide-n lături, că vine… vine iute…
o zână fără seamăn! Zâmbind să-i ieşi în cale
slăvitei caracatiţi!… încolăcimii sale!
— Nu, n-o primesc! Mi-e frică! Afară !… Prea târziu…
Căci bufniţa şi vulpea şi şoarecul suriu
dau uşa de perete. Şi umede ventuze
se prind în rotocoale pe umeri, peste buze…
Ce rece-mbrăţişare! Cum i se frânge trupul!…
— Aşaa! sunt deznădejdea! Acum… apare lupul!
Vai! În chenarul uşii doi ochi de foc se-arată…
E lupul ce rânjeşte… şi vine… vine… „Tată!”
Ca trăsnetul loveşte o flacără pe lup.
Iar umedele braţe de pe copil se rup.
— Tu dormi? îi spune tata. Şi lecţia n-ai scris!
Ce bine-i lângă tata! Ce bine c-a fost… vis…

*

„Minciuna nu-i o crimă”, se spune câteodată.
„E-un vierme mic, ce trece. Şi floarea-i tot curată…”
Nu, floarea nu-i curată! Un vierme nu-i ca roua.
Întâia ta minciună aduce pe a doua.
Întâi e o verigă, apoi un lanţ: robia.
Visarea trage lenea şi lenea lăcomia.
Apare băutura, desfrâul, furtişagul.
Şi-apoi când deznădejdea, trecând în grabă pragul,
te faci să-ţi curmi viaţa sau să te-mbete crima,
cine-a deschis zăvorul? Doar o minciună… Prima.
Minciuna o e crimă? E-o crimă orice pată!
Când vine micul vierme! Tu strigă-n grabă: „Tată!”
Prin sângele salvării loveşte pe duşman!
Alungă primul oaspe, căci ultimu-i Satan!

de Costache Ioanid

Mai multe si mai frumoase pe RESURSE CRESTINE.

18685_350629205035384_1959149325_n
58821_332126090219029_793831289_n
biblia-practic-o-blog

Sapte usi de Costache Ioanid ( text si video )

La o uşă cu păcate
(Cum sunt toate…)
a bătut încetişor
mâna cea cu sfânt izvor
A bătut cu bunătate.
Însă omul, cu zăvor
era prins de Asmodeu
într-un somn adânc şi greu.

Şi-a bătut din nou la uşă
braţul dragostei divine.
– Cine bate? Cine bate?
– Eu sunt Leul care vine;
astăzi Mielul blând şi mut,
dat la moarte pentru tine.
– Pentru mine? Cum se poate?
Dar ce crimă am făcut?
Eu nu mint,nu fac trafic,
casa nimănui nu stric,
nu mă-mbăt. Nu trag tutun,
nu mă cert, nu mă răzbun…
Eu sunt omul cel mai bun.
La biserică mă duc…
şi la Paşti…şi la Crăciun…
Biblia…am…răsfoit-o…
hăt,de când eram un ţânc…
Şi zicând acestea, gazda
adormi şi mai adânc.

Şi-a bătut în altă parte
Călătorul milenar
coborât de pe Calvar.
– Este cineva la uşă?
zise-o voce cu ţepuşă.
– Eu, Cuvântul ce dă Har.
– Cum? Aici? La mine-n casă?
Eu sunt foarte ocupat.
Treburile nu mă lasă
nici măcar nu stau la masă.
Mă iertaţi, dar nu descui.
Cine are timp de sfaturi,
treaba lui!

Şi-a bătut Isus la uşa
unui om la fel de rău.
– Cine-i?
Salvatorul tău.
– Salvator? Eu n-am nevoie!
Dacă-n cer, în tot înaltul,
la Iehova sau la Joe,
e un Rai mai sus de stele,
nu mă duc purtat de altul,
ci cu aripile mele!

Şi-a bătut la altă uşă
mâna marelui proscris.
Uşa s-a… întredeschis
– Cine-i şi cu ce dorinţă?
Sunt de Tatăl Meu trimis
ca să vă aduc salvare
prin credinţă,
cum profeţii au prezis.
– Da, credinţa nu e rea…
Dar, de-i vorba de căinţă,
eu nu las credinţa mea!
Datina cea bătrânească!
Paştele cu miel, cu pască,
Anul Nou cu baclava,
peşte la Buna-Vestire. Uite, asta-i mântuire!
Să mă las ca rătăciţii
de atâtea vechi tradiţii,
de petreceri bunăoară,
de minciuna…necesară…
de o glumă…de-o ţigară
şi…de tot ce se iveşte?…
Să se lase cine-o vrea!
Îl priveşte.
Eu nu las credinţa mea!

Şi din nou, Acel ce-mbie
a bătut la alt cămin.
O, Stăpânul meu divin,
ce înaltă bucurie!
Ai venit din Empireu
ca să vizitezi în treacăt
pe-un nevrednic cum sunt eu.
Uite, Îţi sărut sandala
ca Maria din Magdala,
după cum Ţi se cuvine.
Şi-acum… du-Te şi împarte
Vestea bună mai departe.
Şi… mai vino pe la mine…

şi Isus S-a dus să bată,
cu acelaşi dor în piept,
la o uşă depărtată.
Domnul meu, de când Te-aştept!
Vino căci Ţi-am pregătit
o odaie miresmată
cea mai bună încăpere,
cu fotolii şi lăicere,
ca să stăm mai mult, mai mult…
Tu să-mi tâlcuieşti mistere,
eu să stau să Te ascult.
Intră dar, Lumină vie.
fagure de mângâiere!
Însă… n-aţinti prin casă…
ochii Tăi din alte sfere,
căci… e-atâta murdărie
prin unghere…

Iar la urmă Călătorul
a bătut la un pridvor.
Prin păienjenişuri sumbre
şi prin fum ameţitor,
se stârni un joc de umbre
se auzi un geamăt:
„Ajutor!Ajutor!”

Şi deodată
se cutremură pridvorul
de o luptă-nverşunată.
Ca năluci în văi deşarte,
umbrele loveau de moarte.
zângăniră geamuri sparte.
Apoi uşa a fost dată
la o parte.

– Doamne, hoţii mă sugrumă.
Uite-mă cum mă legară.
Casa mea… era un templu,
un Eden, odinioară.
Dar prietenii cu mască
au ştiut să mă-mbrâncească
în orgie şi în viciu –
şi din templul meu făcură
o tavernă şi-un ospiciu.
Vino, Doamne, dă-i afară!

Şi Isus, luând în mână
bici de funii şi curele,
iată-L… face-un pas cu ele.
Sare uşa din țâțână.
Cade lanţul pe podele.
Fug ca şerpii prin ţărână
toţi prietenii de rele.
fuga,pofta şi minciuna,
furtişagul şi beția,
îmbuibarea şi trufia;
fug… şi fug pe totdeauna.
Doamne, sunt salvat! Sunt liber!
Casa mea a Ta e toată!
Nu mai pleci de-aici, Isuse,
niciodată!
Intră ca Stăpân pe veci.
Schimbă totul cum Îţi place,
fă ce vrei, dar nu mai pleci!…

Fericit şi plin de pace,
Domnul iute Îşi sumete
mânecile Lui de in.
Zboară sticlele de vin,
veştejitele buchete,
scrumiere şi brichete,
toată spuma de venin.

Da. A fost învins duşmanul!
Se înalţă-n soare schele…
Cu luciri de baionete,
bate,bate târnăcopul
în perete.

Lumea, plină de mirare,
trecători, prieteni, rude,
toţi se-ntreabă: Ce-o fi oare?
Iar Zidarul le răspunde:
„Deocamdată, demolare!…”

   de Costache Ioanid

Mai multe  si mai frumoase  gasiti AICI   (343 poezii de Costache Ioanid ) 

http://www.youtube.com/watch?v=Pd4h1pxV-A0
481226_546508728712812_282936789_n

villa-balbianello-alee

543487_492920620745350_90531116_n

untitledasdfghjk

Poezii minunate de Mariana Mihai(versuri si video)

Știai

că florile sunt mai parfumate
doar pentru ca tu
mi le-ai dăruit?

că zâmbetul
e mai curat și mai dulce,
doar pentru că tu

l-ai stârnit pe chipul meu?

că viața e mai frumoasă
doar pentru că tu
faci parte din ea?

știai că
pe toate acestea…
florile,
zâmbetul
și viața,
le prețuiesc nespus?

acum știi!

Urare

In lumea asta de durere
Sa-ti prefaci lacrimile-n stele!

Sa scalzi in ele tot durutul,
Sa-ti scoti din inima pamantul.

Sa lasi tot raul de sub soare
Sa se topeasca-n topitoare.

Sa cauti dreptul drumului
…Si nu la fata omului.

Sa-mparti iubirea-n bucatele,
S-o strangi in pulbere de stele.

Sa-L rogi pe Bunul Dumnezeu
Sa-ti lumineze drumul tau.

Sa poti sa fii si tu lumina,
Sa fii o floare in gradina.

Sa stii ca Cerului ii pasa,
Cu dragoste te-astepta-acasa!

Mariana Mihai,8 iunie 2012

Vis de Cer

Într-o seară am visat
Că-n al Cerului palat,
Vor ajunge doar acei
Ce-au iubit uitând de ei.

Cei ce n-au privit de sus
Și-n credință s-au supus

Și cu inima miloasă
Au primit orfanu-n casă.

Au dat apă, au dat pâine…
N-au zis…Du-te!Vino, mâine!
Iar în casa cea de jale
Au pășit cu-ndurerare.

Și-ntr-o clipă de tăcere
Am aflat că nu-i plăcere,
Să se afle-n Cerul sfânt…
Niciun om de pe pământ,

Care nici n-a vrut s-audă,
Nici de rugă, nici de trudă.
C-ar fi pentru el un chin
Să trăiască doar Amin!

Trezită din visul meu,
L-am rugat pe Dumnezeu
Să ne-ntoarcă inima
Spre Impărăția Sa!

Că-n al Cerului palat …
De-aici nu-i nimic de luat.
Doar o inimă curată
Și-o iubire fără pată.

Mariana Mihai, septembrie 2012

Cu Tine!

Când pașii grei, durut ma poartă
Pe drum cu spini și mărăcini…
Privesc spre fruntea-nsângerată
Și Te aud ce-adânc suspini.

Când cred că nu mai am putere
Și mi se stinge-a mea voință…
Tu mă ridici până la stele
Și-mi spui că totu-i cu putință.

Dacă iubirea-n piept îmi seacă
Și bunătatea îmi dispare…
Eu simt cum dinspre Tine pleacă,
Belșug de binecuvântare.

Cu Tine, viața are sens…
Cu Tine, Doamne, zi de zi
Îmi port durerea-n univers
Și mă agăț de veșnicii!

(Mariana Mihai, 11 mai 2012)




Luptând până la capăt! Versuri scrise şi recitate de Greta Andreica (video)

http://www.youtube.com/watch?v=e4CkhKmk2nA&feature=related

Daca… de Rudyard Kipling (video si versuri)

Varianta 1

De poti fi calm cand toti se pierd cu firea
In jurul tau si spun ca-i vina ta;
De crezi in tine chiar cand omenirea
Nu crede dar s-o crezi ar vrea;

Daca de asteptare nu ostenesti nicicand,
Nici de minciuna goala nu-ti clatini gandul drept;
Daca privit cu ura nu te razbuni urand
Si totusi nu-ti pui masca de sfant sau de intelept;

Daca astepti dar nu cu sufletul la gura
Si nu dezminti minciuni mintind, ci drept;
De nu raspunzi la ura tot cu ura
Dar nici prea bun sa pari nici prea-ntelept;

Sau cand hulit de oameni, tu nu cu razbunare
Sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti;
De poti visa dar nu-ti faci visul astru;
De poti gandi, dar nu-ti faci gandul tel;

De poti sa nu cazi prada disperarii
Succesul si dezastrul privindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvantul candva rostit de tine
Rastalmacit de oameni, murdar si prefacut;

De rabzi vazandu-ti idealul distrus si din nimic
Sa-l recladesti cu ardoarea fierbinte din trecut;
De poti risca pe-o carte intreaga ta avere
Si tot ce-ai strans o viata sa pierzi intr-un minut
Si-atunci fara a scoate o vorba de durere
Sa-ncepi agonisala cu calm de la-nceput ;

De poti ramane tu in marea gloata
Cu regi tot tu, dar nu strain de ea;
Dusman, om drag, rani sa nu te poata;
De toti sa-ti pese dar de nimeni prea;

De poti prin clipa cea neiertatoare
Sa treci si s-o intreci gonind mereu;
Daca ajungi sa umpli minutul trecator
Cu saizeci de clipe de vesnicii mereu,

 Vei fi pe-ntreg Pamantul deplin stapanitor
Si mai presus de toate, un OM, iubitul meu.

Varianta 2

De poti sa nu-ti pierzi capul
Cînd cei din preajma ta si-l pierd,
Si pentru asta ti-aduc o vina grea;
De poti sa crezi în tine cînd se-ndoiesc cei multi
Si totusi, de-ndoiala acestora sa-asculti,
De poti s-astepti si de-asteptare sa nu fii obosit,
Iar de te mint vreunii, sa nu te simti mintit;
De poti visa , iar visul stapîn sa nu-ti devie,
De poti gîndi, iar gîndul o tinta sa nu-ti fie,
De poti sa-nfrunti izbind si soarta dimpotriva
Si sa te porti cu-aceste naluci deopotriva
De vezi sfarmate lucruri cu viata ta platite
Si poti sa le-nalti iarasi cu scule învechite,
De poti sa strîngi gramada tot ce-ai agonisit
Si sa-ti încerci norocul cu banul azvîrlit
Iar de vei pierde totul s-o iei de la-nceput
Fara sa scoti un murmur de ceea ce-ai pierdut,
De rabzi ca adevarul ce-ai spus fara prihana
Rastalmacit sa-ajunga pentru nebuni capcana,
De poti puterea, nervii si inima sili
Sa-ti mai slujeasca mult, înca, dupa ce-or pieri
Si sa tii piept la toate, desi n-ai sprijin drept nimic
Decît vointa ce te-ndeamna ”tine piept!”,
De poti vorbi cu gloata si sa-ti pastrezi taria,
Ori de-i umbla cu regii sa nu-ti pierzi omenia,
De n-o putea nici unul sa-ti dea vreo lovitura
Si toti te-or tine-n seama, dar nu peste masura,
De poti sa umpli bine momentul trecator
Cu saizeci de secunde cît tine drumul lor,
Al tau va fi pamîntul cu-a’ sale bogatii
Si mai mult decît asta, OM, fiule vei fi!

                                      de Rudyard Kipling



Multe poezii crestine recitate (videos)

http://www.youtube.com/watch?v=6Ene6xnquPY

http://www.youtube.com/watch?v=JyV6L905GwE&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=1yFGV6Q0ag0&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=FdGTPLayAdk&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=xKj_6OA4H3s&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=jVDlL8WIJ9o&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=NwCdoIBVcTs&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=7voo1nK_FT0&feature=related